Patria, februarie 1919 (Anul 1, nr. 2-12)

1919-02-15 / nr. 2

ORGARI AL PARTIDULUI NATIONAL ROMAIM Apare dimineața ■■■■­­ ___| Director: loan Agârbiceanu aia Prim redactor: Dr. S. BornemisaIi Abonamentul pe an 80 cor. — Abonamentul pe */3 an 40 cor. J_________________Nuiuanul 40 Eleri. =__________________________ Redacție al administrația: Sibiuu, Str. Cisnidiei 23 Sâmbătă, 2/15 Februarie, 1919 Anul I. Nr. 2 Armata romana De trei luni armata română el pe pământul nostru strămoşesc, adu­când siguranţa, ordinea şi pacea pentru toată lumea, iar nouă Ro­mânilor aducându-ne un dar şi mai mare: simţământul adânc că, în sfârşit avem şi noi o Patrie. Abea a’a auzit al doilea cuvânt de che­mare al Regelui Ferdinand pentru desrobirea noastră, şi agenţi stră­ini şi germani, austrieci, unguri, dând mâna cu aceia care todeauna au făcut serviciu Puterilor Centrale în răsboiul încheiat, au început să cutriere satele din Moldova îndem­nând pe Ţărani să nu mai răspundă poruncii de mobilizare. Spuneau că răsboiul s’a încheiat, că a sosit vremea să ne înfrăţim cu toţii, că în Ardeal nu au ce căuta fiindcă Românii ardeleni nu vor să se u­­nească cu România. Şi îndemnau să facă în Ţară ce s’a făcut în Ru­sia: să nu mai sufere în mijlocul lor nici boer, nici domn, nici con­ducători. Se pusese ger şi drumurile erau grele. Intr’o Ţară care a avut să sufere atât de mult pe urma anar­hiei ruseşti şi a despoierii nemţeşti, care era lipsită şi de mijloacele de comunicaţie, şi de hrană, cât de ademenitor era gândul ca oamenii în cap de iarnă să rămână la ve­trele lor! Ştiau agenţii duşmani unde să lovească. Insă şi greutăţile ridicate de iarna timpurie, şi lipsele de tot felul ale Ţării sărăcite nu din vina ei, şi îndemnurile străinilor, nu l-au pu­tut ţinea la vatră pe ţăranul ro­mân. Cele dintâi unităţi ale armatei române au trecut munţii tăindu-şi drum prin zăpadă de-un metru. Ei au venit să-şi facă şi de data asta datoria. După încheierea păcii dela Bucureşti, la demobilizare, soldaţii români aveau viu sentimentul că răsboiul nu s’a isprăvit, că nu se poate isprăvi astfel după luptele mari ce le-au dat, după jertfele mari ce le-au îndurat. Ştiau, simţeau cu toţii că Vodă trebue să-i mai cheme odată. I-a chemat, şi ei au venit. Iată-i azi stăpâni pe plaiurile noastre. Ori­unde-i întâlnim să-i res­pectăm şi să-i iubim, pentru că sunt vrednici şi de respect şi de iubire. Armata română a purtat sar­cina cea mai grea dintre toate ar­matele în cursul răsboiului mon­dial. Aliaţii ei cei mai apropiaţi, Ruşii, i-au fost ca o piatră de moară pe care a fost silită s’o poarte în spate şi aşa să susţină cea mai gi­gantică luptă din istoria neamului nostru. Soldatul român n’a desnădăj­­duit văzându-se părăsit şi dujmănit de aliatul său, nici nu s’a molipsit de boala ce-a distrus armata ru­sească. Treaz şi tare, neadormit, a păzit frontul pe care s’a câştigat unitatea noastră naţională, cum în atâtea rânduri a mărturisit gene­ralul Berthelot în trecerea sa prin Ardeal. In loc să se molipsească de boala Ruşilor, soldatul român a scos din Ţară bandele în care se des­făcuse armata rusă, şi nu s’a oprit aici, ci în vreme ce Oltenia, Mun­tenia şi Dobrogea, patria celor mai mulţi dintre ei, erau sub călcâiul g­erman, soldaţii români au trecut rutul scăpând de anarhie şi des­­robind pe fraţii lor din Basarabia. Ei au dat dovadă pretutindenea de atâta cuminţenie, de atâta simţ al realităţii, încât au uimit lumea întreagă. Să ne însemnăm bine noi Românii transilvăneni că dacă ar fi intrat anarhia în armata română de când a intrat în cea rusească, cu care erau în contact zilnic, azi n’am fi aici unde suntem. Ţărani cari n’aveau pământ, sol­daţi cari erau lipsiţi de-o hrană sub­stanţială, ei nu s’au gândit nicicând să primejduiască existenţa Ţării şi sfârşitul bun al răsboiului pentrucă să-şi ia atunci drepturile lor. Dragostea de Ţară i-a făcut cu­minţi şi îndelung răbdători. Aşa sunt şi acum soldaţii pe cari îi vedem între noi. Cu jertfe mari stau ei aici, strujeri ai drep­tului unui neam întreg. Să-i iubim şi să-i cinstim pentru că merită, să fim mândri că vom putea face pe viitor şi noi parte dintr’o astfel de armată. In Basarabia, în Bucovina, în Ardeal, în Dobrogea ei stau de pază, pe când ai noştri, întorşi pe la că­­minuri, se bucură în familiile lor. Atâtea case sunt însă fără stăpâni peste munţi, atâţia copii în lipsă, căci mare e mizeria lăsată de ger­­mauii, şi cic Lo­diaşii lor ui­tm lă­comia umplerii pântecelui, de Ruşi. Dacă ici sau colo armata ro­mână aplică vreo pedeapsă, să nu se ridice nici o protestare de cei ce stau lângă vatra caldă, aceşti soldaţi, arşi de vânt şi ger, ştiu ce fac. Ştiu unde duce nedisciplina şi jaful, ştiu unde duc ideile anar­hice, au văzut cu ochii lor. Iar’ dacă unii dintre ai noştri nu pri­cep, să-i facă să înţeleagă, ei cari, deştepţi şi cuminţi, au stat neclă­­tiţi în mijlocul celor mai puternice vânturi anarhice. Ei au creat România­ mare, nu numai prin vitejia lor, ci poate şi mai mult prin cuminţenia lor, prin priceperea realităţii şi a adevăra­telor interese româneşti, de care au dat dovadă. Foştii noştri soldaţi să ia pildă de la ei, sunt urmaşii căciularilor lui Mihai şi ai arcaşilor lui Ştefan. Şi, chemaţi în rândurile acestei ar­mate, să fie cuminţi şi viteji ca ei. 1. Agârbiceanu, resortului cultelor şi cître experimentatul său secretar şi le-am zis: »Vă rog, faceţi a această icoană să­ dispară dela locul ei cât mai în grabă, pentrucă să nu ne facă şi g­roşim. Şi nu numai ea, ci odată cu ea, toate semnele exterioare, care mai amintesc veîraie noastre cătuşe. Eu n’aş dori ca să se zică şi de scumpul meu Ardeal, cum se zice de Basarabia, că a suportat aproape încă un an după unire statua ţarului Alexandru şi mai suportă şi astăzi pe colile publice in­scripţii ruseşti, iar înlău­ntrul lor icoane din viaţa naţională rusească care nu are deloc a face cu viața românească a Basarabiei. * Ungurii incorigibili. Foarte mult adevăr cuprindeau vor­bele contelui Czernin, când a declarat la ivirea celui dintâi semn al inevitabilului dezastru, că istoria nu se oprește la Leita, după cum o cred Ungurii. Au avut atâtea dovezi foştii noştri concetăţeni, spre a se convinge de lucrul acesta şi după toată probabilitate sau şi convins — dar, tot mai — speră. Şi în speranţa aceasta idioată, care nici nu mai e speranţă, ci manie, — îşi urmează mano­perele politice după calapodul stiut înlă­­untru presa lor ţipă, că stăpânirea ro­­mânească e barbară, — în străinătate pornesc campanii ziaristice, că tratatu­­nostru cu Aliaţii a fost călcat prin tratatul de Bucureşti. Şi concluzia, care o impun: »Ce, nu vedeţi voi ce popor sunt Românii? Mai slăbiţi-i cu dragostea şi luaţi-ne pe noi în braţe, că noi suntem neamul ales, poarta de civilizaţie a Orientului!« De şaptezeci de­­ani mistifică Ungurii lumea, cu vorbe de acestea. Lupta lor de asuprire de la 1848 a fost prezentată întregei lumi, ca o luptă pentru libertate şi din această falsă informaţie şi-au făcut un capital moral, pe care l-au speculat în conţinu până acum.­­tinerica,­ruanţă, i-au susţinut în toate timpurile, până în războiul actual, când au apărut deodată desbrăcaţi de toată poleiala şi falsitatea, arătându-se lumii cum sunt: porniţi spre imperialism şi siluirea celorlalte nea­muri. . . . Acum lumea-i cunoaşte. De aceea zic, că de data asta abaterile lor sunt zadarnice. Oricât ar primi cu flori, cu şampanie şi cu femei pe delegaţii Aliaţi­lor şi oricât ar căuta să-i orbească cu falsul lor cavalerism,­­ diplomaţia asta nu mai prinde. Lumea-i cunoaște. Întâi i-a desvălit însuş diplomația lor, prin cuvintele contelui Czernin. însemnări. „A honfoglalás* M’au dus deunăzi necazurile vieţii într’o şcoală din Sibiiu. Am­ urcat îngân­durat scările vechi şi dărăpănate şi am străbătut cu atenţie sala largă şi scundă, dar împodobită, ca’n orice şcoală, cu fel de fel de tablouri istorice şi cu vederi din largurile lumii. Aici vedeai seninul ceru­lui italian, dincolo beduinul rătăcitor al Saharei, şi mai departe piramida de la Memphis. In mijlocul culoarului, se ridică statua cântăreţului naţional, iar sub el, opera celebră, VA honfoglalásadecă: „Descălecarea Patriei“. Nu a patriei române, iubite cetitor, nu te speria! Ci a patriei aceleia, care ne-a fost o mie de ani puşcărie şi ciumă! A patriei maghiare, care a nutrit până în clipa din urmă — şi poate mai nutreşte şi azi, cine ştie — visuri de asuprire şi de siluire, visuri nebune, care năzuiau la desfiinţarea noastră ca neam, pe aceste plaiuri legitime ale noastre. Desigur, e o insultă, — mi-am zis — ca acest tablou să stea pe culoarul unei școli din România Mare. Dar tot atât de sigur e, că el nu va dispărea de aici de bună voie. De aceia, in gându meu, m'am întors către vrednicul șef all Anarhia din Ungaria. — Abdicarea ministrului de lnterne — Răs­boiul elfit. — Panamalele unei societăţi — Bpesta, 18 Februarie. In Bpesta s’a constituit o societate antisemită. In săptămânile trecute am asis­tat la ciocniri sângeroase între cele două tabere. Francmasonilor şi socialiştilor evrei le-a succes, ca să-i trateze pe contrarii, lor întro formă nu tocmai democratică Cu ajutorul poliţiei şi sub pretext, că ei urmăresc o conjuraţie antirepublicană, au pătruns în casele celor mai distinşi cetăţeni ai Brestei şi au comis acolo acte mârşave de bandiţi. Székesfehérvár, 13 Februarie. Guvernul ungar a numit prefect al ju­dețului Feher pe un domn cu numele Tol­nai. Noul prefect a sosit la Székesfehérvár să-și ia postul în primire, dar spre marea lui mirare, a primit un ordin din partea partidului social-democrat din loc, ca să părăsească imediat oraşul, nefiind admis de prefect al judeţului. Bpesta, 13 Februarie. In urma stărilor deplorabile din Un­garia, ministrul de interne, Nagy Vince, a demisionat Szolnok, 13 Februarie. Societatea anonimă ungară »Tenyész­állatvásár r. t.« din Kőbánya, a jefuit prin agenţii ei, un magasin militar, insuşindu-şi de acolo alimente şi articole de manufac­tură, în valoare de 20 milioane. Bresta, 13 Februarie. Intre poliţiştii din Capitală domneşte nemulămire generală. Deşi li s’au ridicat salarul aproape cu 2000/„, ei totuşi, mai cer din nou ridicarea lui. Pretind apoi ca ofi­ţerii de poliţie să fie aleşi, iar nu numiţi. Pentru a redacta un memoriu către guvern în acest înţeles ei au convocat un congres pe ziua de 14 Februarie 1914. Ultima oră — Comunicatele serviciului nostru special — in judeţul Aradului se pregă­teşte un groaznic măcel. Sibiiu, 14. Februarie După ştirii« c« le avem, în comitatul Arad se va dislfin­­ţul In Bilele acestea o furtuna cumplită. Ungurii se pregătesc de an măcel Îngrozitor. Panica este de nedescris in întreg co­mitatul. O parte din locuitori fug cătră Zam şi ISrad, alţii se relagiazft in munţi. Biroul presei. Demersurile guvernului maghiar împotriva dini Erdely. Bpesta, 14 Februarie. Târziu noaptea aflăm din sursă demnă de încredere, că guvernul ma­ghiar, pune în vedere unele demersuri severe împotriva dlui Erdeli, care este comisar regal in Bpesta. E vorbă, ca dl Erdeli să fie deţinut, pe urmă tras în judecata curţii marţiale, pe motivul, că fiind supus maghiar, şi-a oferit ser­viciile unui stat strein. Bande bolşevice distruse. Chişinău, 13 Februarie. Ultimele telegrame anunţă dis­trugerea unei puternice bande de bolşevici care a încercat să■ treacă Nistrul din jos de Bender. Banda a fost complet distrusă, abia 10 au scăpat, 400 au rămas morţi pe malul Nistrului. Procesul colonelului Verzea. Bucureşti, 14 Februarie. Eri au continuat desbaterile în procesul Verzea. Este de remarcat declaraţia funcţionarului poştal Po­­pescu Brâdăţeanu privitoare la ac­ţiunea suspectă a lui Verzea în tim­­­­ul mobilizării. Astfel în cursul notei de la Argeş ar fi fost tăiată legătura telefonică între armata de nord şi cea de sud. In favoarea lui Verzea a depus funcţionarul Giuşca, acesta fiind, la rândul lui, acuzat de complicitate cu Verzea. Desba­terile continuă. Sosirea primilor prisonieri români din Germania. Bucureşti, 14 Februarie. Aseară a sosit în gara de nord primul transport de prisonieri români din Germania. Sărmanii soldaţi sunt numai piele, oase şi zdrenţe, nici nu seamănă a oameni. Cu toate acestea cântau veseli pe tot parcursul drumului Francezii în Banat. Turnu Severin, 14 Februarie. O mare parte a Banatului e ocu­pată de trupele franceze, cari au luat de la Sârbi în primire toate căile ferate Chestia macedo-romfniâ. Bucureşti, 13 Februarie. Guvernul din Bucureşti n’a pri­mit încă nici o ştire oficială despre­­­­roclamarea independenţei români­­or din Macedonia. Aprovizionarea României de câtru aliaţi. Din Bucureşti ni se anunţă. In afară de vaporul Leucadia, trimis de guvernul englez cu 5911 tone făină, a sosit la Sulina al doilea vapor englez „War Tulip“ cu 7158 tone făină. Aproximativ 5000 tone au fost transportate cu şlepurile la IBrăila şi s-au repartizat astfel: Bră­ila 15 vagoane, Galaţii 20, munci­torii din Galaţi 80, Iaşii 40, Foc­şanii 6, Satelor din zona fostului front românesc 25, Călăraşi 8, Plo­ieşti 15, muncitorii din Ploieşti 2, Câmpina 4, muncitorii din Câmpina 4, Sinaia 3, Tarcea 10, Sulina 4, Cer­navoda 1, Silistra 3, Turtucaia 2, Olteniţa 2, Giurgiu 10, Turnuma­­gurele 5, Zimnicea 4, Alecsandrina 5, Roşiorii de Vede 5, Judeţul Iaşii 5, pentru armată 20, Câmpulung 2, Penetenciarul Tg. Ocna 2, Tg Ocna 3, Tîrgovişte 5, Piteşti 5, Munci­torii din Şantierul Iaşi 2, Muncitorii C. F. R. Paşcani 2, Bucovina 14, Bucureşti 2010, total 495 vagoane. Descărcarea vaporului War Tulip. Bucureşti, 14 Februarie. Descărcarea vaporului War Tulip a început. Se aşteaptă desgheţul Dunării, pentru că şlepurile să poată porni la Galaţi şi Brăila. Accident de tren. Din Bucureşti ne vine ştirea, că Miercuri s’a întâmplat pe linia Bucureşti-Giurgiu un groaznic ac­cident de tren. Au fost 7 morţi şi 20 răniţi. Trenul expres Paris-Bucureşti. Paris, 13 Februarie. Primul tren express-orient a pă­răsit Parisul alaltăieri cu destinaţia pentru Bucureşti. Ultimatul comuniştilor către guvernul maghiar. Budapesta, 14 februarie. Eri seara s’au adunat în faţa par­lamentului zeci de mii de oameni demonstrând împotriva guvernului maghiar. Mulţimea s’a îndreptat apoi spre palatul ministrului din răsboi, unde o delegaţiune compusă de zece comunişti, a întrat în palat şi ajungând în faţa ministrului de răsboi Böhm, i-au predat „ultimatul“ comuniştilor, în care ei cer, ca guvernul să remunereze pe soldaţii demobilizaţi cu suma de 5 miliarde. Ministrul bolşevic din Germania arestat. Berlin, 13. Februarie. Ministrul guvernelor sovietelor ru­seşti la Berlin, Rat­ek, care a avut mare parte în mişcările spartachiste, a fost arestat. In locuinţa lui s’au aflat scrisori, cari arată, că sparta­­chiştii pregătiau pentru Martie un nou atac. Tot atunci ar fi întrat şi o armată bolşevică în Germania. Condiţiile armistiţiului german. Paris, 13. Februarie. Armistiţiul impune Germanilor demobilizarea cea mai urgentă Dis­pune şi despre împărţirea coilor germane. Sa crede, că condiţiile vor fi formulate în modul acela, ca ele să poată fi privite şi ca condi­­ţiuni de pace. Textul autentic, va fi publicat numai după predarea condiţiilor Germaniei. Armistiţiul cu Germania reînnoit Paris, 13. Februarie. (Agenţia Havas.) Sfatul de răz­boi al aliaţilor a ţinut Miercuri dela 1l până la I o şedinţă, care s’a continuat după prânz ’dtia orele 3 la 5. In consfătuirile acesta au fost stabilite condiţiunile reînoirei armistiţiului cu Germania. Statul de război va ţinea mâna din nou şedinţă. »

Next