Patria, martie 1919 (Anul 1, nr. 13-38)
1919-03-01 / nr. 13
ORGARI AL PARTIDULUI NATIONAL ROMAN Redacţia şi administraţiai Sibiuu, Str. Cisnadiei 23 r..--.— Numărul telefonica 1 843 . - ■ .. -i! Director: loan Agârbiceanu ase Prim redactor : Dr. S. Bornemisa Abonamentul pe an 80 cor. — Abonamentul pe Visn *0 cor. Numărul 40 Blerl. rr-jt—rr Anul L Sâmbătă, 1 Martie st. n. 1919 Nr. 13 Fraţii din vechiul regat In întreg trecutul nostru am fost înconjuraţi de duşmani, şi după cât se pare, cu toată Liga Naţiunilor, vom fi înconjuraţi şi pe viitor. înaltul spirit umanitar al lui Wilson, nobilele stăruinţe ale Franţei şi ale Aliaţilor săi, adhesiunea popoarelor civilizate, pot da naştere în teorie, Ligii Naţiunilor, frăţietăţie între popoare, dar nu pot esprima tendinţele antiumane ale acelora cari au pregătit şi au provocat răsboiul mondial. Până când se va schimba fundamental concepţia de viaţă a neamurilor obicinuite de veacuri să trăiască nu numai din propriile lor forţe, ci şi din exploatarea materială şi sufletească a altora, noi vom rămânea înconjuraţi de duşmani. Statul Ceho-Slovac, Polonia, vor fi singurele ţări cu cari vom putea trăi în bună frăţietate, asemenea şi Serbia, dacă va şti să-şi reducă potrivit realităţii, exageratele ei pretenţii teritoriale. Incolo, Ungurii, Bulgarii, Rutenii cari se complac azi în numele de Ucraineni, ne vor rămânea duşmani. Unii nu vor putea uita Ardealul, alţii Dobrogea, şi cei din urmă, Ruşi sau Ruteni, ce-or fi, Basarabia şi cea mai mare parte a Bucovinei. Având această perspectivă pentru un viitor îndelungat, întâia noastră datorie, a tuturor Românilor, din orice provincie a vechii Dacii, este cea mai puternică solidaritate. Un gând, o simţire şi o lucrare trebue să ne unească pe toţi, fiind obligaţi să putem păşi în orice clipă cu maximul energiei noastre naţionale. Orice tendinţă spre pulverizarea acestei energii, este azi şi va fi încă şi mâne o crimă naţională. Dar pentru ca solidaritatea naţională să se poată produce până la ultimele limite ale posibilităţii, trebue să ne iubim; şi, pentru ca să ne putem iubi, şi pentru ca să nu mai fie între noi perete despărţitor şovinismul regional, este absolută nevoe să ne cunoaştem. începutul oricărei posibilităţi de-a ne cunoaşte şi deci de-a ne iubi este de ordin sufletesc. Oricare român, din orice provincie românească să-şi mărturisească conştiinţii sale : „Am cutare calităţi bune, dar şi pe următoarele detestabile. Prin faptul că’s născut şi crescut aici, încă nu mi-am câştigat dreptul să spun că eu sunt cel mai bun român. Oriunde voi vedea o însuşire a sufletului românesc mai frumoasă, mai desăvârşită, o voiu aprecia ; mă voiu sili să mi-o câştig şi eu. Şi voiu numi frate al meu pe tot cel mai bun decât mine“. „ Aceasta trebue să fie întâia palmă pe care sântem datori, toţi adevăraţii Români, să o dăm exclusivismului provincial, ca să numesc aşa starea sufletească a parte pe care o putem întâlni la Românii din diferite provincii, datorită în cea mai mare parte lipsei unei depline unităţi culturale şi mai ales a unităţii politice. Şi de aici urmează şi o altă poruncă: să nu ne avântăm în judecăţi şi osânde sau laude pripite, până nu cunoaştem pe aceia pe care trebue să-i iubim, dacă, cunoscându-i, ne convingem că sunt vrednici de iubirea noastră. Vom depărta, astfel, de la început, din pragul înfăptuirii solidarităţii de care avem aşa de mare nevoie, cel mai comun şi mai detestabil mijloc de înveninare păgubitoare pentru întreg organismul neamului nostru. Cei mai mulţi dintre Românii de dincoace de Carpaţi cunosc puţin, de pildă, pe fraţii noştri din vechiul Regat. Unii ar fi putut să-i cunoască, dar nu i-a îndemnat până acum sufletul românesc ce-a trăit în mare strâmtoare în ei, alţii, cei mai mulţi, n’au avut posibilitatea să-i cunoască. Şi, lipsindu-le cunoaşterea adevărată, luându-se după sterpele lupte ale politicei de partid, după ceea ce se publică în ziarele de dincolo, — cu foarte puţine şi foarte înalte escepţiuni. — Românii noştri de dincoace de munţi confundă cei mai mulţi pe fraţii lor din vechiul Regat cu însăşi viaţa politică de dincolo. Sau alţii, mai buni cunoscători ai împrejurărilor în care au trăit pănă amm fraţii noştri din vechiul Regat, iadul covârşitoarei populaţii a satelor şi raiul unei oligarhii, în cele mai multe cazuri de origină străină, se grăbesc a spune sentinţă că dincolo totul e putred. In decursul luptelor noastre politice, duse până la desrobirea noastră de acum, razimul nostru de căpetenie a fost conştiinţa că avem fraţi puternici peste Carpaţi. Fără de această conştiinţă, noi n’am fi fost capabili să restrângem toate grelele lovituri ale ciocanului unguresc, cu care se făurea, cu capul nostru „Statul naţional unitar Maghiar“. Şi nu-i cunoşteam nici atunci mai bine pe fraţii noştri liberi. Dar ne-a poruncit să-i credem tari şi gata să sară în ajutorul nostru aceea lege superioară a vieţii care nu lasă să piară popoarele vrednice: instinctul naţional. Şi acest instinct nu ne-a minţit, căci el nu minţeşte niciodată. Neamul românesc din vechiul Regat nu-i un neam putred, ci putrede sunt numai elementele suprapuse, streine, venite cele mai multe din sudul Dunării, putrede gata, din Fanar. Linţoliul funerar ce-a acoperit greu viaţa fraţilor liberi n’a fost ţesut de mâni româneşti, ci de păcatele şi intrigile Ciocoilor vechi şi noi, cari au luat locul slăviţilor boeri moldoveni şi munteni de odinioară. Dacă peste Carpaţi nu’r fi decât putrezire, noi n’am fi azi liberi. Dar neamul nostru din vechiul Regat, aşa cum a fost, plin de rănile unui regim oligarhic, fără pământ şi fără drepturi, s’a ridicat ca un singur om la chemarea trîmbiţii ce vestea o nouă epocă în vieaţa omenirei. Şi, încă n’a fost semnul cel mai învederat despre sănătatea şi tăria lui, faptul că s’a ridicat ca un mucenic cu toate ranele pe el să dea lupta cea mare; tăria lui s’a arătat’o susţinând uriaşa luptă doi ani, fără să şovăiască, fără să dea înapoi. Să ne înţelegem bine: neamul românesc nu se poate confunda cu partidele politice din Ţară; neamul românesc de peste Carpaţi e acela pe care l-am văzut doi ani de zile adunat sub flamurile Ţării! Şi acest neam e aşa cum ni l-am închipuit noi totdeauna : sănătos, nobil drept, bun, viteaz, gata să aducă, între glume şi surisuri, însăşi jertfa vieţi. Şi în acest neam nu ne-am înşelat; instinctul nostru nu ne-a înşelat. El, neamul adevărat ce s’a grăbit la arme, a fost şi este vrednic de toată iubirea şi încrederea noastră Şi, pe acesta trebue să-l cunoaştem, nu păcatele unei clase suprapuse, pentrucă cu el trebue să ne solidarizăm în viitor. II constitue numai Ţăranii ? Numai cuminţii şi blânzii moldoveni, atât de neîmpăcaţi şi neistoviţi în faţa dujman a lui? Numai ei, visătorii urmaşi ai dleacălicătorilor ciobani şi ostaşi din Maramurăş, lelegaţi de pământul şi de albele lor vite cu dragoste frăţească? II constitue numai Muntenii şi Oltenii, de-o uimitoare inteligenţă, de-o aprigă mânie nobilă, dispreţuitor, de moarte, pe o formă de îndelung. ■ Răbdători ca şi Moldovenii, — ei argintul cel viu al nostru ? In cea mai mare parte, da, ca şi la noi, şi dincolo de Carpaţi, ţărănimea e cheagul şi proba de încercare a neamului nostru. Deci, pe Ţărani, îi putem iubi fără nici o reservă. I-au iubit i-au admirat marii noştri aliaţi. Francezi, deşi abea au început să-i cunoască. Dar să nu credem că în adevăratul neam românesc de peste Carpaţi sunt numai ţăranii. Cu ei laolaltă au luptat şi au murit o armată întreagă dintre intelectualii Românilor de peste Carpaţi. Un lung cortej de ofiţeri, învăţători, avocaţi, magistraţi, profesori, studenţi, şi acel grozav de lung şir al medicilor cari au murit vitejeşte pe front, sau în căutarea bolnavilor. Printre rândurile compacte ale Ţăranilor ei au fost nervii de lumină, de înviorare, de curaj, de solidaritate până la moarte. Şi în dosul frontului, în populaţia rămasă la vatră, neamul nostru s’a arătat tot atât de puternic tot atât de sănătos. Cu bărbăţie eroică au adus jertfele cele mai mari, au îndurat lipsele cele mai grele. Şi, pe marginea prăpăstii pe care am stat, — Românii de dincolo au avut suflete mari cari s’au cheltuit cele mai bune forţe ale sufletului lor pentru a ţinea tare credinţa, şi neîntunecat idealul. Intre aceştia cel dintâi, prin sufletul căruia s’a cristalizat mai desăvârşit simţirea românească din tot decursul răsboiului, este profesorul şi marele istoric , Iorga . Şi, nici aceştia încă nu formează întreg neamul românesc de peste Carpaţi. Din mijlocul detestabilei vieţi politice s’au ridicat oameni cu largi orientări asupra vieţii şi asupra chestiunilor la ordinea zilei, cari au lucrat din răsputeri pentru triumful cauzei noastre. Şi iarăşi, neamul românesc pe care trebue să-l cunoaştem şi cu care trebue să ne solidarizăm, nu va fi complet, dacă nu vom pune în fruntea lui pe M. S. Regele Ferdinand, pe M. S. Regina şi întreaga augustă familie regală. Pentru ce nu pomenesc pe cei cari s’au substras serviciului militar; pe aceia cari s’au îmbulzit la părţile sedentare; pe cei ce au traficat cu hrana şi îmbrăcămintea soldaţilor; pe politicianii cari în răsboi au făcut averi nenorocind sate şi regiuni întregi; pe cei ce corup şi se lasă corupţi; administraţia lipsită de lege şi conştiinţă? Pentru-că nu aceţia ne-au desrobit şi nu pe ei trebue să-i sufletul gânditor şi simţitor omenesc simte o plăcere superioară văzând înflorirea şi gloria patriei şi progresul celorlalte popoare. Sufletul nemărginit omenesc nu cunoaşte bariere. Din puterea de expansiune spirituală comună tuturor oamenilor educaţi, vom ajunge pe încetul să vedem întreaga omenire, ca o vie grădină înflorită, trăind în pace, în armonie, bogată în fructele minunate ale muncei, ale spiritului, ale puterii de combinaţiune şi ale forţei morale. Grădina aceasta minunată însâ numai aşa va putea lua fiinţă dacă fiecare dintre noi ne vom intui să fim sufleteşte un fruct de aur al omenirii. In grădina omenirii, numai acele naţiuni au însă loc, cari duc cu sine toate virtuţile cari apără intragritatea morală a sufletului, depărtează ispitele din calea spiritului şi dau impuls muncei, sîrguinţei şi plăcerii înalte de a trăi o viaţa superioară. înaintea ochilor noştri se face întâiul pas pentru a înfăptui această grădină fermecată, grădina păcii şi a fraternităţii. E un act de supremă înţelepciune, un act de expiare pentru crima războiului mondial, înfiorată la vederea sângelui vărsat al eroilor fără nume şi nevinovaţi, sguguită în adâncul sufletului de amintirea fiioroaselor suferinţe prin care a trecut cea mai bună parte a omenirii în acest război, conştiinţa omenească a’a cutremurat în toată fiinţa sa. Trăim momentele solemne, când conştiinţa aceasta, amăgită de către deşertăciunile lumii se trezeşte la vrednicia fiinţei sale nemuritoare şi este hotărîtâ a ridica, în sfârşit, altar iubirei omeneşti, adică culturei şi civilizaţiunei. Se dă, astfel, satisfacţie geniului omenirei, pălmuit de alungul veacurilor de instinctul răului şi de toţi cei ce işi bat joc de natura omenească, şi de menirea omului. Acum începe epoca regenerării tuturor conştiinţelor, se începe istoria conştinţei omeneşt. Mii de ani omenirea a rătăcit sub bolta întunecoasă, înegrită de neştiinţă şi de patimi. Acum se ridică soarele deasupra haosului din care nu se mai auzea decât vaietele şi ţipetele celor chinuiţi şi omorâţi, şi nu se vedea altceva decât fum, flăcări şi scrum. Cunoşti tu muritorule ce este acest soare? Se vor deda ochii tăi sticliţi de neurastenie înpaienjiniţi de oarbele patimi, să cunoască de unde îţi vine acum atâta lumină şi căldură? Acest soare este ordinea cozmică morală, pre care de atâtea ori ai vătămat-o prin slăbiciunea gândirii tale, prin dejosirea ta la fapte neomeneşti. Întoarceţi privire de acum înaintea spre grădina pomilor de aur deasupra căreia luminoasă noul soare. Şi vieaţa omenească are harta sa, asemenea globului terestru, din care vedem numai jumătate. Harta vieţii omeneşti este istoria sa, din care jumătate, trecutul omeniri, o vedem ; partea a doua a vieţii sale este: «Liga naţiunilor» ce s’a înfăptuit în zilele acestea în Paris. In locul pomului sălbatic al omenirii sădit de Satana, vom vedea de acum strălucind pomul de aur al omenirii, sădit de Woodrow Wilson. Democraţia, întăiul pom de aur în grădina omenirii, trebuie să fie simbolul tuturor naţiunilor, tuturor conştiinţelor pentru cealaltă jumătate a vieţii omenirii. Ştim cu siguranţă că ne duce pe calea adevărului, că ne va înălţa la Dumnezeu, prin stăruinţa de a ne conduce întru toate de simţul de dreptate, de a asculta întru toate de raţiune, şi de a ne înarma întreaga noastră fiinţă cu moralitatea gândiri şi a faptelor noastre. Precum globul terestru ne arăta terenuri rodnice şi sterpe, înălţimi şi prăpastii, pământ uscat cunoaştem. Pentru că nu ei reprezintă adevăratul neam românesc de peste Carpaţi. Pentru că peste ei trebue să trecem, cum va trebui să trecem şi dincoace de Carpaţi, ca peste nişte buturugi putrede fără să ne oprim în loc. Pentru că marele răsboiu a arătat şi dincolo de Carpaţi, şi în mare măsură şi dincoace, cine constitue adevăratul neam românesc. Pentru că răsboiul a adus sentinţa definitivă, şi noi nu putem fi decât executorii acestei sentinţe. I. Aghtrbiceanu, şi mări, pietre scumpe, metale nobile şi nisip, stânci înfiorătoare, tot aşa pe harta omeniri au fost, sunt şi vor fi naţiuni alese şi naţiuni decăzute, popoare capabile de cultură şi popoare însălbăticite, stăruinţi nobile şi porniri perverse, bogaţi în sentimente şi stâncile înfirâtoare ale oamenilor nesimţitori. In acest mare conglomerat însă se găsesc ascunse viitoarele bogăţii ale faptelor mari, ale priceperei şi ale braţului eroic muncitor şi deasupra tuturora steaua frăţietăţii universale omeneşti. Aceasta stea măreaţă deja de sute de veacuri cheamă omenirea rătăcită spre grădina fermecată a ordinei morale. Ea însă nu a voit să-şi întrebuinţeze calităţile şi puterile muncind pentru fercirea obşteasca a tuturor puterii.c., s’a lăsat a fi amăgită de călăii săi proprii şi sedusă de egoizm şi de laşitate. Aşa a trăit omenirea pănă astăzi într’un Intunerec cumplit sufletesc, chinuită şi în visurile sale de urmările triste ale ticăloşiei sale morale, în care s’a lăpădat de dreptate, de mintea sănătoasă şi de moralitate. Toată istoria omenirii a fost inspirată de spiritul destructiv, de spiritul lui Lucifer dascălul tuturor invidioşilor care au cămătat ura şi moartea. In locul acestui spirit demonic deasupra grădinei omenirii trebuie să stăluceascâ soarele singur mântuitor al fraternităţii sincere dintre naţiunile nobile, reprezentând fiecare un pom de aur in viitorul omenirii. De acum credem că nu se vor mai forma state întemeiate prin forţa brutală, prin siluire, prin noroc, prin intrigă şi prin viclene uneltiri, ci singur pe temeiul ordinei naturale. Ordinea naturală ne spune că numai naţiunile au drept de a întemeia state, pentru că numai corporaţiunile naţionale sunt înglobate aşa zicând cu toate interesele lor în sistemul cel nou politic al ordinei internaţionale şi cosmice morale Numai statele naţionale deţin garanţa că de acum înainte, având putinţa regenerării în mod nelimitat, vor duce cu sine în grădina mare a omeniri virtuţile Numai ele vor contrabalansa acţiunea popoarelor nevrednice cari, ca şi în trecut, voiesc, prin fărădelegi, să întoropească naţiunile pacinice şi muncitoare. Dr. Gassiu Maniu, Pomul de aur al omenirii lelfii p. Pa Dl. General Moşoiu, comandantul trupelor din R.Transilvania, a primit următoarea telegramă: „Vă rog să arătaţi corpului didactic primar întrunit în congres la Sibiiu călduroasele mele mulţimiri pentru frumoasele sentimente ce-mi exprimă. Asigurându-l de dragostea mea frăţească, am convingerea deplină, că învăţătorii români, conştienţi de importantul lor rol, vor şti să împlânte în inima tinerei generaţiuni, care are fericirea să trăiască în o Românie mare, liberă, sentimentul patriotic şi al încrederii ce trebue să avem în forţele şi energia neamului, îndemnându-o la lucru fără preget şi cinstit — surse indispensabile de propăşire. General Presant