Patria, iulie 1919 (Anul 1, nr. 108-132)

1919-07-02 / nr. 110

ORGANAL PARTIDULUI NATIONAL ROMJiN Director Iod Agârbiceanu Redacţia şi Administraţia: Sibiiu, Str. Cisnidieî Nr. 23 Aput*« în fiecare zi «ie Iucpu dimineaţa A linnn m w4 ■* 1 ■ P* an *» Lai — ISO Csis p* V» ■' *0 Lai — 80 Cor., IIDOnameniMIa pe »/« •«* 20 Lai - 40 Cor., Numărul SO bani - 60 «lleel Anul I. Miercuri, 2 Iulie 1919 Nr. 110 Primredactor: , Dr. Sebastian Bomemisa Anunțări după învoială Numărul telefonului 343 T vînmiril CmitiaÎ ■ tiuiiiui 11miţei In ziare sa putut citi despre falul cum a fst primită de populaţia Parisului ştirea că Germania a hotârît să semneze pacea, mari manifestaţii populare au avut loc până noaptea târziu pe stradele capitalei. Desigur că cu o îndoită însufleţire va fi fost primită de întreg poporul francez însuşi actul semnării, care a avut, în sfârşit, loc. Bucuria, mândria şi satisfacţia ce o simte azi marea naţiune latină, e dintre cele mal legitime In pacea ce s’a iscălit nu n cuprinde numai realizarea revanşei franceze, ci îngenunchierea acelei tendinţe imorale de a stăpâni lumea întreagă, tendinţă urmărită de germani prin pregătirea răsboiului mondial, şi prin metodele cu cari au condus. Franţa triumfează azi nu numai din punct de vedere naţional, in modu şi revanşa din 1870, ci mai vârtos dintr’un înalt punct de vedere umanitar. La baza armistiţiului din toamna trecută, la baza păcii, stă triumful Franţei, triumfal el militar, şi mai, mult încă, triumful el în solidarizarea umanităţii pentru cauza ce o reprezintă. Toată activitatea militară a aliaţilor a bazat pe eroismul şi rezisenţa armatei şi a poporului francez. In toamna anului 1914, pe când Anglia abia începea să-şi organizeze armata, pe când America era departe de-a între în acţiune, chiar şi Italia, Franţa a sdrobit singură invazia germană, în lupta da la Marna. Pe această biruinţă strălucită a armatelor franceze s’a clădit toate operaţiunile militare ulterioare ale aliaţilor. Faptul că Franţa a rămas liberă de a se putea întări, rând pe rând, în oştirile aliaţilor, că aceste oştiri au putut avea o singură bază de operaţiune se datoreşte armatei mare noastre surori latine. Cutropică în unele dintre cele mai bogate regiuni ale ei, vânzoată de mari mişcări de trupe şi transporturi, Franţa a stat strajă puternică primejdiei ce ameninţa deopotrivă pe toţi, dând răgaz aliaţilor celorlalţi să se poată pregăti. Am putea spune că, într’o măsură mare, triumful militar al Franţei l-a asociat pe ceilalţi aliaţi. Dar pacea de la Versailles porneşte şi din alt triumf al Franţei: el l-a reuşit să creieze cea mai puternicâ coaliţie de popoare, prin dreptatea cauzei şi nobleţă principiiior pe cari le apăra atât de strălucit cu arma. Numai punându-se cineva în serviciul unor cauze înalte umanitare poate să strângă într’o tabără atâtea popoare cu interese particulare divergente, cum a făcut Franţa; şi numai dând dovadă de un înalt eroism, de un desăvârşit spirit de jertfă pentru acele principii, poţi mişca şi convinge pe alţii să aducă suprema jertfă. Nobil suflet francez a ştiut să se ridice la astfel de înălţimi, câştigând al doilea triumf al Franţei. Triumful ei militar nu s’a mărginit la teritoriul Franţei, ori unde au fost bătute armatele germane a fost de faţă mâna Franţei: ofiţeri, Instructori, armament, unităţi franceze au dat mână de ajutor pretutindenea în larga tabără a aliaţilor iar triumful ei moral, în coalizarea celor mai de seamă popoare ale lumii, a înălţat sufleteşte pe toţi aliaţii dând nouă puteri de luptă şi de rezistenţă şi aliaţilor mai greu încercaţi de furia teutonă, cum a fost Belgia, România şi Sârbia Astfel că, cu toată dreptatea putem spune, că la bazele păcii dela Versailles stă triumful Franţei, şi pe tfântă dreptate se poate bucura marea naţiune latină de semnarea germană-Tot ce ar fi fost şi mai ele încă de dorit, ar fi ca şi pacea dela Paris să fie un triumf al spiritului francez. In Interesul viitorului întregei omeniri, în Interesul păcii dela care toate popoarele au o atât de adâncă nevoie, spiritul francez, imparţial, drept, nobil, înalt umanitar, ar trebui să triumfe în tratatul de pace. Ar fi o adâncă nenorocire dacă pe triumfal câştigat de spiritul francez sar clădi o pace în care să nu vieze acest spirit, o pace în care ar trage mai mult în cumpănă combinaţiile financiare şi economica ale altora, decât înaltul simţ de dreptate, desintaresat, cum îl arată a fi pa cel franez întreg trecutul acestui popor, şi însuşi răsboiul ce s’a încheiat. Dacă acest spirit ar dicta pacea suntem siguri că dl Clemenceau n’ar avea prilej de temeri încă şi pentru viitorul cel mai apropiat, după cum se pare a avea echi. Luându-şi partea sa de drept, însuşi poporul francez credem că ar stabili astfel de condiţii de pice, care să fie un adevărat triumf al umanităţii şi baza solidă a paşnicei vieţuiri, pe viitor, dintre popoare. In înţelesul acesta voim să credem că parlamentele ţărilor aliate ce vor avea menirea să ratifice pacea, şi în rândul cel dintâi, parlamentul francez vor contribui ca pacea să afle într’adevăr un triumf al umanităţii de azi, şi o temelie neclintită a vieţuirii paşnice de mâine. A. Sini E film He vntte, muriurite de princacure în Cucunia Donatului şi a ţinuturilor româneşti cari, după proiectul de la Paris, le-ar rămânea Ungurilor, se ţin lanţ. Proiectul de rezoluţiuni votate cu însufleţire de marile adunări, sunt aproape identice Telegramele ce se trimit M. S. Regelui, guvernului central din Bucureşti, precum şi cele adresate Consiliului Dirigent, arată o simţire şi o voinţă unitară, de care numai, mândri putem fi. Conştiinţa drepturilor şi a dreptăţii noastre se manifestă în mod demn, solemn, dând încă odată dovada simţului nostru de ordine şi disciplină. Din nici o parte nu se semnalează nici un incident, nici o ieşire din sărite în aceste clipe când spiritele sunt totuşi adânccugetate de chestia naţională. Nici o ieşire vehementă împotriva fraţilor Sârbi, nici o critică necuviincioasă la adresa marilor noştri aliaţi. E desigur în acest fapt şi dovada simţului politicei de realităţi a poporului nostru, la un loc cu cea mai nesguduită hotărîre. Pentru că dovada hotărîrii definitive nu se face prin vociferare sau vehemenţă, ci prin solemnitatea cuvântului aşezat şi liniştit Noi nu ne mirăm de mulţimea adunărilor de protestare. Ştim câ pretutindenea pornesc spontan şi se bucură că sunt ţinute la un niveu atât de înalt. Ne gândim că e prea firesc să se ţină atât ca adunări de protestare, căci ele nu simt altceva decât manifestarea voinţei unanime a poporului nostru, pronunţată odată în marea adunare dela Alba-lulia. Cei cari protestează azi am putea spune că constitue aceeaş măreaţă adunare, care şi-a spus limpede dreapta ei hotărîre. Toţi aceia cari se întrunesc azi pentru Banat in toate colţurile Ardealului au luat parte la adunarea din istoricul oraş, şi ei nu fac decât să apere ce au voit şi ce au hotârît ieri. E ca şi când adunarea naţională dela Bălgrad s'ar fi împărţit, pe regiuni în diferite secţii, ca să lucreze mai departe. Adunările aceste sunt, deci, de cea mai mare însemnătate pentru noi, — fără a considera rezultatul la care, momentan, ar putea ajunge. Ele fac dovada că actul de la Alba-lulia nu a fost datorit unei însufleţiri sau necesităţi trecătoare, ci un mare act politic care a purces poruncitor din sufletul poporului nostru întreg. In al doilea rotul, se poate convinge cine vrea, că tot ceea ce am cerut, atunci este atât de perfect just, încât noi suntem convinşi câ nu putem supăra pe marii noştri aliaţi azi când pretindem acelaşi lucru, deşi ei, în acele puncte ştim că au alte păreri şi soluţii. In rândul al treilea, din adunările aceste se cimentează şi mai tare unitatea de gândire şi voinţă, şi întrezărirea nobilă şi puternica rezistenţă pe care, pe viitor, justa conştiinţa naţională ne va îndruma şi împotriva hotărîrilor celor mari cari nu se vor aduce în conformitate cu interesele umanităţii a deplinei dreptăţi Dela a protesta împotriva Ungurilor asupritori, şi până la a protesta demn, loial cinstit, in faţa hotărîrilor dela Paris, este desigur un mare pas, pe care în cadrele absolut demne, în care-l facem noi nu-l pot face decât popoarele vrednice de un frumos viitor. Dl Iii nu mp Ligi ini n litera inimals a mi fi întreba Bourgeois ce cred (de Liga Naţiunilor) şi i-am spus: dacă m’ai fi Întrebat acum 10 ani aşi fi râs, acum cred. De ce? Când toată omenirea vrea un lucru, aceasta dovedeşte că acel lucru e posibil şi datoria noastră este să-l realizăm. ‘Că noua creaţiune la început va fi Slăbuţă, fireşte, — ce a început perfect dintr’odată? — va creşte însă, şi dacă nu vor înceta cu desăvârşire războaiele, puteţi fi siguri şi dv. şi copiii dv. că aşa de tare vor fi, încât omenirea va trăi de aci înainte pe dreptate, iar nu pe forţă. Aceasta este adevărul. (Ovaţiuni prelungite.) Dar legiferarea internaţională a raporturilor dintre muncă şi capital? Nu este aceasta o dovadă că se transformă lumea? Este lucru mic că munca capătă drepturi suverane? Că munca începe să fie cel mai favorizat dintre factorii de civilizaţie? Cea mai mare greutate în legiferarea, în favoarea muncei nu era oare că legiferarea dintr’un stat putea să-l pună pe el în condiţiuni de inferioritate în luptă cu alte state? Cel mai mare pas în rezolvarea cestiunei sociale este tocmai această legiferare internaţională a raporturilor dintre capital şi muncă; de aci să vă aşteptaţi la o lume nouă a cărei auroră eu o văd, a cărei desvoltare o veţi vedea cei tineri, iar peste trei-patru generaţii urmaşii vor vedea rezultatul final al acestui binefăcător început. In iiirnl I inni Ilatiiinilnr ■ II im Ml k«||V« In vârtejul frământărilor cari clocotesc în apropiatul Pars tot mai mult ţi se impune impresiunea că actualii îndrumători ai politiei marilor puteri nu pot să dea dacât vorbe bune, sfaturi de moderaţiune, ameninţări uneori, expresiunea dorinţei de-a vedea rezolvite pe cale de bună Înţelegere conflictele cari nu-i privesc de-a dreptul, — dar nici o soluţiune practcă, nici o vorbă lămurită. Lesa aceasta de îndrăzneală — nehotărîrea în hotărîri este char aproape mai mult decât lipsă de îndrăsneală ne spune mai lămurit decât orice vorbe că azi mai mult decât oricând suntem reduşi la proprile noastre forţe şi că aspiiraţiunile şi pretenţiunile noastre vor fi satisfăcute numai în măsura în care le vom şti impune şi înfăptui noi inşine. O adâncă nemulţimire începe să se manifesteze pretutindeni, în America, ca şi în Anglia şi în Franţa. Nemulţumire nu împotriva celor cari au făcut războiul, nu împotriva felului cum s’a dus acest răsboiu, ci împotriva slăbiciunii guvernelor cari primejduiesc din nou pacea atât de scump plătită de biruitori ,ca şi de biruiţi. In nici una dintre aceste trei ţări şefii îndrumători nu mai au de partea lor unanmitatea opiniunii publice. Idolii de eri se clătină. Wilson, Lloyd- George, Clemenceau continuă să fie şefi mai mult în urma inerţiei lucrurilor înseşi, mai mult fiind că orice schimbare cere o sforţare mai neobișnuită și oboseala generală este încă prea apăsătoare. O deslegare bruscă a acestei crize latenteeste însă fatală. De unde are să pornească impulsul pentru deslegarea ei violentă, de la partidele din stânga sau dela cele din dreapta? Este greu de prorocit, pentru că amândouă tabărele sunt deopotrivă de nemulţume. Poate întîmplarea va mâna una dintre partide să deschidă focul. Nemulţumirea generală creşte însă, creşte mereu. Cauza adevărată a acestei nemulţumiri este fără îndoială răsboiul, cu moştenirea lui de nenumărate sarcini şi dureri morale şi materiale, dar ianifestarea ei este provocată de o credinţă nouă împărtăşită de pături tot mai largi. Şefii guvernelor nu mai reprezintă adevăratele interese ale ţării lor, şi nu mai sunt stăpâni pe hotărîrile lor, ci s’au lăsat prinşi în mrejele unei nouă oculte primejdioase. Profesorul de universitate din America George D. Herron, un bun prieten al preşedintelui Wilson, om cu vederi largi și idealuri umanitare înalte, într’un articol publicat InTribune de Génévé, avinge în câteva rânduri această chestiune care tinde să devie din ce în ce mai actuală. Vorbind despre »Liga Naţiunilor* constată cu mulă des~ amăgire că nu exist o asemenea Ligă. • La Paris nu s’a creiat o Ligă a Naţiunilor. Cel mult putem zice că s’a creiat o Ligă a guvernelor sau, şi mai bine zis, o Ligă alor trei guverne... Dacă actualul sistem capitalist de producţiune şi distribuţiune va dăinui înainte, dacă sistemul de guvernare ocultă susţinut de finanţa Israelite germană se va menţinea — Pacea de la Paris şi pretinsa Ligă a Naţiunilor vor fi numai pregătirea unei nouă ciocniri de arme...« Acestei finanţe i se datoreşte de Belgia care s’a lăsat răstignită pentru mântuirea omenirii, că eroica Serbie care a ţinut piept atâta vreme armatelor celor două mari imperii, că România care a suferit cu o resemnare atât de sublimă — au numai un modest locşor în această pretinsă Ligă a Naţiunilor...» Di Herron nu este singurul care vede desfăşurarea lucrurilor pornită într’o direcţiune atât de nesigură. Este însă unul ditre puţinii cm îndeznesc să şi mărturisească pe fţă temerile şi să-şi ridice glasul de avertizare împotriva jocului ocult ce se face pe socoteala anumitor popoare. Nu este poate numai întâmplare dacă această finanţă israelite germană, cum o numeşte dl Herron, ne este ostilă cu deosebire nouă Românilor. Suntem socotiţi, în anumite cercuri din anturajul şefilor cari prezidează la hotările Conferinţei de Pace, ca poporul care se împotriveşte mai mult de-a fi exploatat de capitaliştii internaţionali de origine semitică. Nu ni se spune pe faţă, dar o simte fiecine care a stat de vorbă cu unul dintre nenumăraţii Consilieri ai nenumăraţilor delegaţi. Cine oferă mai multe avantagii economico-financiare acestui consorţiu de speculanţi va primi mai multe promisiuni, căci numai promisiuni pot să dee aceşti oameni împotriva cărora se ridică şi din stânga şi din dreapta ameniţări tot mai răspicate. Să nu ne speriem, însă. Acest sentiment de repulsiune şi de revoltă împotriva a tot ce este strein de sufletul şi credinţa românească constituie, alături de tinereţea noastră, forţa naţională care ca mâine are să ne ducă la izbândă desăvârşită. In momentul în care ideea naţională părea aproape moartă, ea se ridică cu vigoare neîmblânzit. Liga Naţiunilor este o iluziune, Liga Națiunilor surori este realitatea zilei de mâne. Mirnela Sinaia In consfătuirea arhiereilor ţinută la Sinaia, s’a convenit asupra următoarelor principii, în vederea unificării bisericei ortodoxe din România întreagă: 1. Să se decreteze unificarea ierarhică şi canonică a bisericilor ortodoxe române din toate provinciile alipite patriei mume şi anume să se înceapă această lucrare cu forul suprem de conducere bisericească,cu Sf. Sinod. 2. In virtutea acestui principiu de reîntregire la cea mai apropiată şedinţă a Sf. Sinod să fie convocaţi, ca membri de drept istoric şi canonic ai acestei înnalte corporaţiuni, toţi ierarhii bisericei ortodoxe române din provinciile României întregite. 3. In lucrarea de organizare bisericească pe baze canonice şi autonome, din punct de vedere reprezentativ ad-tiv, legislativ şi judecătoresc, se ia ca punct de plecare pentru desbateri statutul organic al Mitropoliei ortodoxe române din Transilvania. 4. In scopul acesta textul statutului organic se va trimete autorităţilor bisericeşti din toate provinciile spre studiu amănunţit şi spre a indica toate modificările pe cari le vor afla de trebuinţă, având să-şi înainteze fiecare proectele sale, care vor forma obiectul de desbatere al unei viitoareconsfătuiri. Ofiţerii germani anti pacifişti vor fi urmăriţi Nauen, 30 iunie. Marele cartier german a adresat un apel căre trupele cari au fost până acum sub comandă, îndemnându le să rămână mai departe în serviciul imperiului şi al patriei. Nauen adaugă că ofiţerii de pe frontul de răsărit între cari şi generalul Hoffmann, care a îndemnat la opunere contra încheierii păcii, sunt urmăriţi şi s’a lansat contra lor acţiune de înaltă tradare de stat. Grave tulburari în Germania Nauen, 30 iunie. După Nauen comisiunea germană de armistiţiu a adresat generalului francez Dupont o notă prin care protestează contra atrocităţilor polonilor asupra germanilor şi ameninţă cu represalii asupra polonilor din regiunile prusace. Situaţia din Hamburg nu este încă clarificată. Trupele guvernamentale stau actualmente în fața oraşului. In urma grevei, Sâmbătă noaptea a’a proclamat starea de asediu la Breslau..