Patria, iulie 1919 (Anul 1, nr. 108-132)

1919-07-22 / nr. 125

QRCaW At. PARTIDULUI­ NATIONAL ROMANI Directo* Ăip«*x»e t*k fieoape as*. «ie Iuopu chiiaaljnfc­e»ifc». Prinu reduetOT­t « o A­g­ft­f­b­i­0­e­a­R­t '■ ^ Ims* si a tw­a n­i­u I­a p* 75 Lei “!5° Cor%f p*v* “ 40 Lpl “ ®° c*** 0». Sebastian Bornemis» ” — m w 91 * ABB • RB *■ * * M­V« ■■ ®0 Lei - 40 Cor* Numi rmI SO Swni - SO tiler* Redacţia ?i Admimiatraţia OQ T r. A v7 100 Anunţuri dup& învoieli fibiU. Sir Dianadig! Nr. 23 A.I1UI 1. t M­îirțL £x£, JUll6 IsIf fP JN¥o 100 Numărul telefonului 345 0 solidarizare ca s’a produs . Pentru deslegarea crizei actuale au fost consultaţi pentru întâia oară şi bărbaţii po­litici cu răspundere, din teritoriile alipite patriei mame. Greutăţile ridicate de unele hotărîri ale Conferenţei dela Paris în ca­sa semnării păc­i de către România, au nece­sitat ca să şi spună cuvântul şi reprezen­tării provinciilor româneşti­­pe care le ating mai greu acele hotârîri. Cuvântul lor nu putea decât sâ a­­proabe, cum s’a şi întâmplat prin glasul Dlui I. Maniu — stăruinţa delegaţiei ro­mâneşti pe lângă Conferinţa de pace, de a ni se împlini în întregime cererile drepte şi contractuale cu privire la revendicările noastre naţionale, la independenţa noastră politică şi economică. Era absolut necesar ca acest punct de vedere să fe fixat şi aprobat în mod prin­­cipial şi de reprezentanta provinciilor ali­pite la Patria-mamă, pentru ca orice desfă­şurare vor lua­ pe viitor lucrurile, să ră­mână un document despre voinţa şi hotă­­rârea unitară a populaţiei din aceste te­ritorii, cere e aceea a naţiunii întregi. Că reprezentanţii românilor de din­coace de Carpaţi, ai Basarabiei şi ai Bu­covinei au păşit unitar făcând aceeaşi pro­fesiune d­e credinţă, e lucrul cel mai firesc. In toate trei provinciile populara a hotărît alipirea la patria-mamă între vechile ho­tare istorice şi etnice, şi ei nu puteau fi decât exponenţii voinţei populare, care nu înţelege să admită ş­orbiri de graniţe nici în Banat, nici în Bucovina, nici în Basa­rabia. Actele­­’e unire şi nenumăratele adu­nări de protestare au arătat prea de ajuns acest adevăr. Dacă reprezentanţii noilor ţinuturi ali­pite la România n’ar fi vorbit aşa cum au vor­bit n’ar fi fost sinceri, n’ar fi vorbit prin ei populaţia pa care o reprezintă, şi în fa­ţa viitorului s’ar fi luat o responsabi­litate nespus de grea. Partidele politice din vechiul regat pot să socotească atitudinea ce o ieau în fata hotărîrilor dala Paris şi ca un act de po­litică internă; reprezentanţii noilor pro­vincii insă nu pot urma această cale. Ei s'au spus cuvântul pentru a fi auzit nu în ţaţă­, ci la Conferenţa de pace. Şi pentru aceea ei au crezut în posi­bilitatea formării unui guvern naţional pen­­tru o rezistenţă naţională, nu în scopul da a ne rupe de Aliaţi, ci de a le arăta în mod şi mai evident care este voinţa şi care sum dorinţele întregului neam româ­nesc. O încercare pretinească şi doamnă d­e-ai convinge pe mar­­i noştri aliaţi că deptatea e de partea noastră, deoarece numai principii fundamentale de drept şi di vieaţa sunt în stare să coalizeze toate voinţele, şi mentalităţile din sînul unui popor» Şi chiar pentru a rămânea nea­terate aceste principii este uşor da înţeles că cei mai popo chemaţi să prezideze un guvern care să iscălească pacea în condiţiîe şi iute, ar fi tocmai reprezentanţii ţinuturilor de s­­rob­ie. Actuala criză a fost întâiul prilej pen­­ru ca în politica externă a României mari să se audă şi cuvântul reprezentanţilor noilor ţinuturi româneşti. Cum el n’a putut fi decât acelaş­, fie că era spus de Arde­leni, Basarabini sau Bucovineni pare de tot firesc anunţul dat de ziare că scoşii reprezentanţi ai nouilor provincii româneşti s’au şi constituit într’un club politic. Reprezentarea aceloraşi interese a tre­buit să­­ conducă în mod firesc la strân­gerea rândurilor, cu atât mai vârtos că în cazul când pacea va trebui semnată în con­d­iile de azi, ei vor trebui să ţintească la realizarea acelor interese, a unora cel puţin prin acte de politică internă. Să ne gândim, de-o pildă, numai la condiţia înscrisă în tratat­ cu Austria şi care priveşte protecia minorităţilor. Este evident pentru oricine că pe teritoriul ve­chiului Regat această protecţie nu va pro­duce nici pe departe atâtea greutăţi ca în provinciile alipite acum României. In mod deosebit, deci, vor trebui să fie preocupaţi de acest punct contractual bărbaţii politici din noile ţinuturi încă de pe acum, şi uni­tară va trebui să fie acţiunea lor viitoare când se vor cerceta metodele aplicării ace­stei condiţii impuse. Dar şi alte puternice puncte de con­tact se vor găsi care să le impue pe viito­­r aci­une militară. Vom pomeni de data asta numai două: naţionalizarea şi demo­cratizarea vieţii de la noi. Mijloacele prin care se poate ajunge mai repede şi mai cu efect la naţionaliz­a­rea vieţii în noile provincii româneşti, vor trebui căutate, aflate şi puse în pred­­nă mai cu seamă fie aceia cari cunosc şi îm­prejurările locale şi s­întese şi dureroase realitate de azi. Pentru promovarea culturii net­onale, a industriei şi a comerţului ro­mânesc, reprezentanţii noilor provincii vor avea pentru mu­tă vreme au teren comun de muncă. In aceste trei direcţii lipsele din vechiul regat sunt cu mu­lt mai n­ci decât ale noastre. Apoi triumful principiilor democratice, a democraţiei naţionale bine înţeles, vor trebui să strângă iarăşi rândurile celor ce sunt buni de muncă şi cele trei provincii din nou alipite. Basarabia­ care a eşit ro­mânească din revoluţie, Ardealul care a vo­tat programul de la Alba-Iulia în plina re­voluţie din Ungaria, nu se vor putea în­­toarce niciodată de pe drumul înfăptuirilor democratice­ şi naţionale. Se’nţelege e departe de noi gândul, că pe drumul acesta nu vom merge numai noi. Românii acum uniţi !Suntem deplin convinşi că cei mai buni fii ai ţării vechi, mai mulţi şi mai puternici decât noi, vor croi ei înş şi acest drum şi noi nu vom face altceva decât să re­dăm ajutorul pen­tru depărtarea din drum a pietrilor şi a­­trunchiurilor ce se vor pune piedecă. N­u poate fi de.ci vorba de­ un separatism pro­vincial. Noi vom rămânea provinciali nu­­mni pentru a punea­­ măci pentru sufletul românesc cel nou şi unitar ce vi­le noastre locale, şi pentru a indica, ca unii ce cu­­noaştem împrejurările la fața locului, solu­ţiile cele mai potrivite pentru sanarea lor . Emin pirilti Emii lipi eroul de la Mărâşeşti Generalul Eremia Gri­gore­cu, comandantul forţelor române de la Mărâşeşti, a încetat din vie­aţă Sâmbăta, în Bucureşti, în urma unei gripe infecţioase. Ne asociem în faţa imensei pierderi, pe care o sufere armata romană glorioasă, la doliul general al naţiunii şi zicem şi noi, odihnească în p­ace. Generalul Grigorescu a fost unul dintre cei mai hra­v comandanţi în răsboiul nostru pentru întregire. Ajuns la front din birouri şi după înalte însărcinări în străinătate s’a distins ca militar întâi la Orb­??, unde comandând „Divizia de fer“, a 15, a opus duşmanilor o resistenţă care va rămânea o veşnică glorie a oştirii româneşti. • După luptele de la Oituz, a fost însărcinat cu comanda Armatei I, care a luptat la Marăşeşti. Se ştie rezultatul acestor lupte, care se datoreşte pe lângă eroismul fără seamăn al soldaţilor, în întăul rând priceperii şi calităţilor ostăşeşti ale general­ului Grigorescu, înmormântarea eroului se va face astăzi Luni, la Mârăşeşti cu mari onoruri şi pe lângă o asi­stenţă impunătoare. Astfel pământul scump pe care l-a apărat, va primi şi osemintele celuia, care a scris una din cele mai glorioase pagini în răsboiul nostru de întregire. Mi­­li ! După ştiri mai nou, armatele italiene au părăsit oraşul Fiume, înlocuite fiind cu trupe americane, engleze şi franceze, până când se va hotărî definitiv soarta acestui oraş, la conferinţa păcii. Spiritele sunt foarte agitate, nu numai în Fiume, ci în întreaga Italie. Guvernul cel nou se pare că nu poate să se subtragă de sub influenţa puternică a opiniei publice italiene în ce priveşte reven­dicările naţionale ale Italiei. Cu toate decla­raţiile făcute de noul guvern în vederea îm­bunătăţirii situaţiei interne şi a revenirii la stările din­nainte de răsboi, s'a putut da totuşi ştirea că, deocamdată, armata ita­liană nu va demobiliza. Aceasta ştire nu s'ar fi putut da dacă guvernul n’ar fi spri­jinit de întreaga opinie publică a ţării în ce priveşte revendicările naţionale. Se ştie că simpatiile Aliaţilor, mai ales ale unora dintre ei, pentru Iugoslavia, s-au pus până acum de-a curmezişul recunoaşterii în întregime a revendicărilor italiene. Ca­zul Italiei e, într-o mare parte, cazul Ro­mâniei. Dar credem că revendicările Italiei ar trebui să aibă un sprijinitor puternic nu numai în dreptatea cauzei sale, în necesi­tăţile de stat ale ţării, recunoscută ca mare putere ci şi în valoarea etică cu care acest popor latin a îmbogăţit omen­iea. Italia nu poate fi tratată ca un stat mic, sau ca un stat balcanic, care acum în­tră pentru întăia oară în conştiinţa lumii Trecutul său de glorie în artă, în literatură, în ştiinţă, prezentul său de un mare avânt cultural­, opera de civilizare pe care a ară­tat că o poate săvârşi atât de strălucit în colonii, trebuie sâ fie tot atâtea îndemnuri puternice pentru aliaţi nu să­­ stângerească forţele, ci să i le mărească. Pentru că puterea civilizatorie a poporu­lui italian este o forţă a umanităţii, care nu poate fi disconsiderată chiar de aceea care lucrează în interesul umanităţii. E o forţă probată, care nu poate fi neîndreptă­ţită de­ dragul alteia care numai de aici în­colo va putea arăta ce valorează în desă­vârşirea spiritului omenesc. Şi viitorul lumii, viitorul omenirei, va atârna, în rândul cel dintâi, nu de tratatele di­plomatice,, nici de chestiile materiale ce se vor resolva într’o formă sau într'alta, ci dela sufletul şi înălţimea lui etică pe care un popor îl poate aduce în vieaţa omenirei. Poporul italian, neobosit luptător pen­tru libertatea şi triumful sufletului omenesc, poporul italian car­e a dat lumii culmile ar­­tei, trebuie să fie ajutat de cei ce reprezintă umanitatea, pentru ca să rămână nu numai în rolul ce la avut înainte de râsboiu, ci ca acest rol să fie mărit în proporţia pu­terilor sufletului italian. Va fi un câştig al întregei omeniri. teim silfi fila Pitni. La mănăstirea Putna, vechea ctitorie şi locaşul de hodină a lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei­, s’a serbat ani­versară alor 415 ani dela moartea lui, cu mare solemnitate. Au oficiat la slujba di­vină din mănăstire arhimandritul basara­bean Gurie, asistat de profesorii de la U­­niversitatea din Cernăuţi. După termina­rea serviciului divin fete îmbrăcate în cos­tum raţional şi ofiţerii au depus coroa­nele trimise din toate părţile românismu-­ lui pe mormântul marelui voivod. A vor-­ bit frumos dl I. Nistor, arătând impor-­ tanţa zilei de 2 Iulie, serbată azi. S’a tri­ms o telegramă M. S. Regelui, celui care a desrobit mormântul. Dl. V. Goldiş a glorificat pe cei doi mari domnitori români Ştefan şi Mihai. Au mai vorbit profesorul C. Fedeleş, ge­neralul Zadic, Zelea Codreanu. ii [ti EEipii la Wilma PHI! Delegaţiunea bulgară plecată la Paris sub conducerea primului ministru Theodo­reff, după cum anunţă o telegramă din Byk (Me­te) cere dela conferinţa păcii urmă­toarele : întreg cadrilaterul cedat României în 1913, Mac­edonia sârbească, Macedonia gr­e­­ceas­ă şi Tracia. E de prisos, credem, sex mai comentăm] pretenziunile Bulgarilor, cari nici de data' ' aceasta nu-și văd lungul nasului. in­tu­liți îi d­. Bt. It­­t . sinodul archidiecesan­ extraordinar alege consiswiul prosuur­s al epopchiei celei noui Sibiiu, 20 Iulie. In catedrala gr. ort. din Sibiiu eri s’a petrecut un act de cea mai mare im­portanţă pentu biserica noastră gr. ort. Sinodul arhiedecezan chemat în şedinţă extraordinară, ca să grăbească înfiinţarea episcopiei de Cluj, a ales cu unaniiitate consistoriul eparhiei celei noui, punând în Puntea lui pe probatul asesor consis­torial din Sibiiu, pe dl Nicolai Ivan Şedinţa s-a deschis sub preşedinţia P. C. S. dlui archimandrit Dr. Ilarion Paş­­cariu şi cel dintâiu, care a luat cuvântul, a fost dl Dr. Aurel Vlad, şeful resortului de finanţe şi membru al sinodului. Dl Dr. Vlad în calitate de raportor al comisiei de organizare pentru noua eparhie,­­ arată stadiul în care se găseşte lucrarea şi ceteşte proiectul de organizare al nouei eparhii. Conform acestuia consistoriul e­­parhiei de Cluj va avea 27 membri­, va fi coordonat acestui din Sibiiu, şi-şi va în­cepe activitatea la 1 Octomvrie. De noua episcopie a Clujului se vor ţinea 12 pro­topopiate şi 10 parohii­­de pe Târnave.­­ Fondurile acestei eparhii se vor crea din fondurile arhiedecezei din trupul că­reia se creiază şi ea. Până la diviz­rea a­­cestor fonduri, salarile consistorului din Cluj se vor primi de la cassieria arhide­cezei din Sibiiu. După dl Dr. Aurel Vlad i­au cuvân­tul dm di Dr. Nicolae Bălan, Dr. Ion Fruma Dr. Bafta, dl asesor Matei Voileanu şi alti­Se primeşte proiectul de organizare al nouei episcopii şi se purcede la a­­legerea consistorului care se formează astfel: 1. Senatul bisericesc: 1. Dr. Ioan Lupaş, Vasile Duma, Vasile Gan, Gregoriu Pletos, Til­u Roşescu, Io­van Mureşan, Petru Popoviciu, Ioan Iliescu, Simion Ciuca 2. Senatul școlar: Dr. Onisifor Ghibu, Dr. Sebastian Stanca, preotul Aurel Muntean, Dr. Sex­­til Puscariu, Nicolae Bogdan, Dr. Ioan Mateiu, Dr. George Wilt, Dr. Valer Mol­dovan, Dr. Vasile Pahone. 3. Senatul epitropesc: Pompeiu Morusca, Zaharie Man, Vir­gil Nistor, Dr Alexandru Dragomir, An­ton Mandeal, Iosif Popescu, Dr. Zosim Chirtop, Ioan Herman, Dr. Gavril Buzura. Preşedinte al consistorului e ales dl asesor Nicolae loan care mulţumeşte celor prezenţi pentru încrederea ce-o depun în dânsul. Ii răspunde în mişcătoare cuvinte P. C. Sa arhimandritul Dr. I. Peşcariu şi şedinţa se ridică. După şedinţă dl Ivan prezintă un hri­sov de ctitorie pentru o biserică cate­drală în Cluj. Se semnează peste 20.000 de coroane printre membri sinodului. Procesul lui Apáthy — Ultimii martori — Rechizitoriul — Ziua a 5-a. Este ascultat întâiu martorul gróf Bélai Kálmán din Jibău. Acesta întrebat fiind referitor la atacul dela Ţigani spune că din auzite ştie atât că atacul s’a pro­dus din o simplă neînţelegere. Nu ştie nimic despre ordinul de rezistentă a lui Apáthy. Martorul báró Józsika János din Bra­­nicica declară, că a făcut serviciu pe lângă Apáthy la comisariat mai ales în tratativele cu francezii martorul cunos­când bine limba franceză. A fost de față la tratativele lui Apáthy cu dl general Neculcea unde a vorbit de o nouă linie demarcaţională şi de zona neutrală. Terminându-se cu ascultarea martori­lor apărarea mai cere cetirea câtorva do­cumente pe cari le crede importante pe lângfi cele spuse de martori. Se ceteşte comunicatul telefond din Cluj referitor la rezistenţa de la Zalău, apoi nota lui Barabás, declaraţiile ofiţerului ungur Brüll Ernő şi a locat­ român Savu apoi schim­bul de telegrame dintre dl general Ne­culcea şi Apáthy înainte de ocuparea Clu­jului. Dl comisar regal Munteanu apoi îşi începe rechizitoriul. Face întâiu o repri­­vire asupra suferinţelor din trecut ale ro­mânilor, cari nu produc o atmosferă fa­vorabilă acuzatului şi mai ales crimele de la fosta linie demarcaţională, cari încă au fost opera morală a acuzatului. Ro­mânii din Regat sunt cunoscuţi în gene­ral ca cei mai mari toleranţi ai streinilor,­­ deci acuzatul poate fi sigur că va fi lu­­i decât fără nici o pasiune. Schiţează pe scurt activitatea acuzatu­lui. Afară de terenul ştiinţific, pe care a­u ajuns frumoase rezultate acuzatul şi-a pros­u­pus ca o ţintă a vieţii sale o luptă înver­­şunată contra Românilor. La catedră arti­­cole din ziar® ei în vorbirile din adunări acesta era subiectul favorit a! acuzatului. Dl comisar citeşte un proces verbal luat îa adunarea din 1917. Hotărîrile luate la acea­sta adunare au fost înfiuinţat mult condi­ţiile păcii dela Bucureşti. Adunarea a fost­­ convocată şi prez dată de acuzat Mai cit­i feste câteva fraze dintr’o conferinţă Şi din­­tr’un articol al scuzatului întitulat Ardea- i Iul urgurese«, cari cuprind atacuri contra­­ Românilor. Acuzatul nu admite nici dreptul­­ istoric al Românilor. D! comisar face un scurt istoric al ce-­­ lor dintâiu po­poare, cari au locuit acest pă­­­mânt al Ardealului şi ai căror urmaşi sunt Românii. Dar acuzatul nu va fi condamnat pen­tru aceasta activitate din trecut ci pentru crimele din prezent. Arată apoi activitatea sen­­elor na­ţionale maghiare şi române. In legătură cu cu aceasta vorbeşte despre senatul na­ţional maghiar din Cluj, care se amesteca şi în afacerile militare. Astfel conform or­dinului generalului Siegler toţi ofiţeri din Cl­uj aveau să depună jurământ senatului. Românii s’au opus şi deci jurământul nu s’a depus. Senatul maghiar era în legătură cu cel român. Autoritatea guvernului aproape nu mai exista. Pus deci în fața faptului împlinit guvernul somează pe soldaţi să se supună consiliilor naţionale. Apáthy s când în fruntea senatului se amesteca in afaceri administrative şi mi­litare şi alertează la siguranţa statului ro­mân atunei când acest stat îşi luase sub oc­otirea lui şi Ardealul. Acuzatul va putea fi pedepsit conform articolului 5 din codul penal. Astfel Apáthy în contra condiţiilor de armistiţiu de la Belgrad se interesează ca să se facă noui recrutări­­,­ noui org­nizări de trupe dispune ca armele soldaţilor în­torşi de pe front să fie depuse la senatul din Cluj. Se interesează de mişcarea tru­pelor române şi cere o­din dela Buda pe Mar Face apel la ajutorul Săcuilor aţâ­­ţîndu-i împotriva Românilor. Atacul dela Branicica dela 15 Decemvrie 1918 este re­zultatul acestor agiteţii. Di comisar do­vedeşte că scuza n­ui este tot astfel şi autorul moral al atacului dina Ţigani. Şi­dinţa se încheie urmând ca în şe­dinţa de după amiază să se termine pro­cesul lui Apathy. [iii! Uli­i dift 21 Iulie 1919. 1) . FRONTUL DE EST: Schimb de focuri de armă, de mitralieră și tun pe tot frontul Nistrului. 2) . FRONTUL DE VEST: Ungurii au atacat oj înverșunare posturile noastre de acoperire pe întreg frontul Tisei . Lupte crâncene sunt în­vins la Th­mar Pakaza, Tisza Dob, Tisza Dada, Szabolcs, Tisza Ezra, gura Crişului Mindszent, Marele Cartier-General.

Next