Patria, iulie 1919 (Anul 1, nr. 108-132)
1919-07-22 / nr. 125
QRCaW At. PARTIDULUI NATIONAL ROMANI Directo* Ăip«*x»e t*k fieoape as*. «ie Iuopu chiiaaljnfce»ifc». Prinu reduetOTt « o Agftfbi0eaRt '■ ^ Ims* si a twa niu Ia p* 75 Lei “!5° Cor%f p*v* “ 40 Lpl “ ®° c*** 0». Sebastian Bornemis» ” — m w 91 * ABB • RB *■ * * MV« ■■ ®0 Lei - 40 Cor* Numi rmI SO Swni - SO tiler* Redacţia ?i Admimiatraţia OQ T r. A v7 100 Anunţuri dup& învoieli fibiU. Sir Dianadig! Nr. 23 A.I1UI 1. t MîirțL £x£, JUll6 IsIf fP JN¥o 100 Numărul telefonului 345 0 solidarizare ca s’a produs . Pentru deslegarea crizei actuale au fost consultaţi pentru întâia oară şi bărbaţii politici cu răspundere, din teritoriile alipite patriei mame. Greutăţile ridicate de unele hotărîri ale Conferenţei dela Paris în casa semnării păci de către România, au necesitat ca să şi spună cuvântul şi reprezentării provinciilor româneştipe care le ating mai greu acele hotârîri. Cuvântul lor nu putea decât sâ aproabe, cum s’a şi întâmplat prin glasul Dlui I. Maniu — stăruinţa delegaţiei româneşti pe lângă Conferinţa de pace, de a ni se împlini în întregime cererile drepte şi contractuale cu privire la revendicările noastre naţionale, la independenţa noastră politică şi economică. Era absolut necesar ca acest punct de vedere să fe fixat şi aprobat în mod principial şi de reprezentanta provinciilor alipite la Patria-mamă, pentru ca orice desfăşurare vor lua pe viitor lucrurile, să rămână un document despre voinţa şi hotărârea unitară a populaţiei din aceste teritorii, cere e aceea a naţiunii întregi. Că reprezentanţii românilor de dincoace de Carpaţi, ai Basarabiei şi ai Bucovinei au păşit unitar făcând aceeaşi profesiune de credinţă, e lucrul cel mai firesc. In toate trei provinciile populara a hotărît alipirea la patria-mamă între vechile hotare istorice şi etnice, şi ei nu puteau fi decât exponenţii voinţei populare, care nu înţelege să admită şorbiri de graniţe nici în Banat, nici în Bucovina, nici în Basarabia. Actele’e unire şi nenumăratele adunări de protestare au arătat prea de ajuns acest adevăr. Dacă reprezentanţii noilor ţinuturi alipite la România n’ar fi vorbit aşa cum au vorbit n’ar fi fost sinceri, n’ar fi vorbit prin ei populaţia pa care o reprezintă, şi în faţa viitorului s’ar fi luat o responsabilitate nespus de grea. Partidele politice din vechiul regat pot să socotească atitudinea ce o ieau în fata hotărîrilor dala Paris şi ca un act de politică internă; reprezentanţii noilor provincii insă nu pot urma această cale. Ei s'au spus cuvântul pentru a fi auzit nu în ţaţă, ci la Conferenţa de pace. Şi pentru aceea ei au crezut în posibilitatea formării unui guvern naţional pentru o rezistenţă naţională, nu în scopul da a ne rupe de Aliaţi, ci de a le arăta în mod şi mai evident care este voinţa şi care sum dorinţele întregului neam românesc. O încercare pretinească şi doamnă de-ai convinge pe mari noştri aliaţi că deptatea e de partea noastră, deoarece numai principii fundamentale de drept şi di vieaţa sunt în stare să coalizeze toate voinţele, şi mentalităţile din sînul unui popor» Şi chiar pentru a rămânea neaterate aceste principii este uşor da înţeles că cei mai popo chemaţi să prezideze un guvern care să iscălească pacea în condiţiîe şi iute, ar fi tocmai reprezentanţii ţinuturilor de srobie. Actuala criză a fost întâiul prilej penru ca în politica externă a României mari să se audă şi cuvântul reprezentanţilor noilor ţinuturi româneşti. Cum el n’a putut fi decât acelaş, fie că era spus de Ardeleni, Basarabini sau Bucovineni pare de tot firesc anunţul dat de ziare că scoşii reprezentanţi ai nouilor provincii româneşti s’au şi constituit într’un club politic. Reprezentarea aceloraşi interese a trebuit să conducă în mod firesc la strângerea rândurilor, cu atât mai vârtos că în cazul când pacea va trebui semnată în condiile de azi, ei vor trebui să ţintească la realizarea acelor interese, a unora cel puţin prin acte de politică internă. Să ne gândim, de-o pildă, numai la condiţia înscrisă în tratat cu Austria şi care priveşte protecia minorităţilor. Este evident pentru oricine că pe teritoriul vechiului Regat această protecţie nu va produce nici pe departe atâtea greutăţi ca în provinciile alipite acum României. In mod deosebit, deci, vor trebui să fie preocupaţi de acest punct contractual bărbaţii politici din noile ţinuturi încă de pe acum, şi unitară va trebui să fie acţiunea lor viitoare când se vor cerceta metodele aplicării acestei condiţii impuse. Dar şi alte puternice puncte de contact se vor găsi care să le impue pe viitor aciune militară. Vom pomeni de data asta numai două: naţionalizarea şi democratizarea vieţii de la noi. Mijloacele prin care se poate ajunge mai repede şi mai cu efect la naţionalizarea vieţii în noile provincii româneşti, vor trebui căutate, aflate şi puse în prednă mai cu seamă fie aceia cari cunosc şi împrejurările locale şi sîntese şi dureroase realitate de azi. Pentru promovarea culturii netonale, a industriei şi a comerţului românesc, reprezentanţii noilor provincii vor avea pentru mută vreme au teren comun de muncă. In aceste trei direcţii lipsele din vechiul regat sunt cu mult mai nci decât ale noastre. Apoi triumful principiilor democratice, a democraţiei naţionale bine înţeles, vor trebui să strângă iarăşi rândurile celor ce sunt buni de muncă şi cele trei provincii din nou alipite. Basarabia care a eşit românească din revoluţie, Ardealul care a votat programul de la Alba-Iulia în plina revoluţie din Ungaria, nu se vor putea întoarce niciodată de pe drumul înfăptuirilor democratice şi naţionale. Se’nţelege e departe de noi gândul, că pe drumul acesta nu vom merge numai noi. Românii acum uniţi !Suntem deplin convinşi că cei mai buni fii ai ţării vechi, mai mulţi şi mai puternici decât noi, vor croi ei înş şi acest drum şi noi nu vom face altceva decât să redăm ajutorul pentru depărtarea din drum a pietrilor şi atrunchiurilor ce se vor pune piedecă. Nu poate fi de.ci vorba de un separatism provincial. Noi vom rămânea provinciali numni pentru a punea măci pentru sufletul românesc cel nou şi unitar ce vile noastre locale, şi pentru a indica, ca unii ce cunoaştem împrejurările la fața locului, soluţiile cele mai potrivite pentru sanarea lor . Emin pirilti Emii lipi eroul de la Mărâşeşti Generalul Eremia Grigorecu, comandantul forţelor române de la Mărâşeşti, a încetat din vieaţă Sâmbăta, în Bucureşti, în urma unei gripe infecţioase. Ne asociem în faţa imensei pierderi, pe care o sufere armata romană glorioasă, la doliul general al naţiunii şi zicem şi noi, odihnească în pace. Generalul Grigorescu a fost unul dintre cei mai hrav comandanţi în răsboiul nostru pentru întregire. Ajuns la front din birouri şi după înalte însărcinări în străinătate s’a distins ca militar întâi la Orb??, unde comandând „Divizia de fer“, a 15, a opus duşmanilor o resistenţă care va rămânea o veşnică glorie a oştirii româneşti. • După luptele de la Oituz, a fost însărcinat cu comanda Armatei I, care a luptat la Marăşeşti. Se ştie rezultatul acestor lupte, care se datoreşte pe lângă eroismul fără seamăn al soldaţilor, în întăul rând priceperii şi calităţilor ostăşeşti ale generalului Grigorescu, înmormântarea eroului se va face astăzi Luni, la Mârăşeşti cu mari onoruri şi pe lângă o asistenţă impunătoare. Astfel pământul scump pe care l-a apărat, va primi şi osemintele celuia, care a scris una din cele mai glorioase pagini în răsboiul nostru de întregire. Mili ! După ştiri mai nou, armatele italiene au părăsit oraşul Fiume, înlocuite fiind cu trupe americane, engleze şi franceze, până când se va hotărî definitiv soarta acestui oraş, la conferinţa păcii. Spiritele sunt foarte agitate, nu numai în Fiume, ci în întreaga Italie. Guvernul cel nou se pare că nu poate să se subtragă de sub influenţa puternică a opiniei publice italiene în ce priveşte revendicările naţionale ale Italiei. Cu toate declaraţiile făcute de noul guvern în vederea îmbunătăţirii situaţiei interne şi a revenirii la stările dinnainte de răsboi, s'a putut da totuşi ştirea că, deocamdată, armata italiană nu va demobiliza. Aceasta ştire nu s'ar fi putut da dacă guvernul n’ar fi sprijinit de întreaga opinie publică a ţării în ce priveşte revendicările naţionale. Se ştie că simpatiile Aliaţilor, mai ales ale unora dintre ei, pentru Iugoslavia, s-au pus până acum de-a curmezişul recunoaşterii în întregime a revendicărilor italiene. Cazul Italiei e, într-o mare parte, cazul României. Dar credem că revendicările Italiei ar trebui să aibă un sprijinitor puternic nu numai în dreptatea cauzei sale, în necesităţile de stat ale ţării, recunoscută ca mare putere ci şi în valoarea etică cu care acest popor latin a îmbogăţit omeniea. Italia nu poate fi tratată ca un stat mic, sau ca un stat balcanic, care acum întră pentru întăia oară în conştiinţa lumii Trecutul său de glorie în artă, în literatură, în ştiinţă, prezentul său de un mare avânt cultural, opera de civilizare pe care a arătat că o poate săvârşi atât de strălucit în colonii, trebuie sâ fie tot atâtea îndemnuri puternice pentru aliaţi nu să stângerească forţele, ci să i le mărească. Pentru că puterea civilizatorie a poporului italian este o forţă a umanităţii, care nu poate fi disconsiderată chiar de aceea care lucrează în interesul umanităţii. E o forţă probată, care nu poate fi neîndreptăţită de dragul alteia care numai de aici încolo va putea arăta ce valorează în desăvârşirea spiritului omenesc. Şi viitorul lumii, viitorul omenirei, va atârna, în rândul cel dintâi, nu de tratatele diplomatice,, nici de chestiile materiale ce se vor resolva într’o formă sau într'alta, ci dela sufletul şi înălţimea lui etică pe care un popor îl poate aduce în vieaţa omenirei. Poporul italian, neobosit luptător pentru libertatea şi triumful sufletului omenesc, poporul italian care a dat lumii culmile artei, trebuie să fie ajutat de cei ce reprezintă umanitatea, pentru ca să rămână nu numai în rolul ce la avut înainte de râsboiu, ci ca acest rol să fie mărit în proporţia puterilor sufletului italian. Va fi un câştig al întregei omeniri. teim silfi fila Pitni. La mănăstirea Putna, vechea ctitorie şi locaşul de hodină a lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, s’a serbat aniversară alor 415 ani dela moartea lui, cu mare solemnitate. Au oficiat la slujba divină din mănăstire arhimandritul basarabean Gurie, asistat de profesorii de la Universitatea din Cernăuţi. După terminarea serviciului divin fete îmbrăcate în costum raţional şi ofiţerii au depus coroanele trimise din toate părţile românismu- lui pe mormântul marelui voivod. A vor- bit frumos dl I. Nistor, arătând impor- tanţa zilei de 2 Iulie, serbată azi. S’a trims o telegramă M. S. Regelui, celui care a desrobit mormântul. Dl. V. Goldiş a glorificat pe cei doi mari domnitori români Ştefan şi Mihai. Au mai vorbit profesorul C. Fedeleş, generalul Zadic, Zelea Codreanu. ii [ti EEipii la Wilma PHI! Delegaţiunea bulgară plecată la Paris sub conducerea primului ministru Theodoreff, după cum anunţă o telegramă din Byk (Mete) cere dela conferinţa păcii următoarele : întreg cadrilaterul cedat României în 1913, Macedonia sârbească, Macedonia greceasă şi Tracia. E de prisos, credem, sex mai comentăm] pretenziunile Bulgarilor, cari nici de data' ' aceasta nu-și văd lungul nasului. intuliți îi d. Bt. Itt . sinodul archidiecesan extraordinar alege consiswiul prosuurs al epopchiei celei noui Sibiiu, 20 Iulie. In catedrala gr. ort. din Sibiiu eri s’a petrecut un act de cea mai mare importanţă pentu biserica noastră gr. ort. Sinodul arhiedecezan chemat în şedinţă extraordinară, ca să grăbească înfiinţarea episcopiei de Cluj, a ales cu unaniiitate consistoriul eparhiei celei noui, punând în Puntea lui pe probatul asesor consistorial din Sibiiu, pe dl Nicolai Ivan Şedinţa s-a deschis sub preşedinţia P. C. S. dlui archimandrit Dr. Ilarion Paşcariu şi cel dintâiu, care a luat cuvântul, a fost dl Dr. Aurel Vlad, şeful resortului de finanţe şi membru al sinodului. Dl Dr. Vlad în calitate de raportor al comisiei de organizare pentru noua eparhie, arată stadiul în care se găseşte lucrarea şi ceteşte proiectul de organizare al nouei eparhii. Conform acestuia consistoriul eparhiei de Cluj va avea 27 membri, va fi coordonat acestui din Sibiiu, şi-şi va începe activitatea la 1 Octomvrie. De noua episcopie a Clujului se vor ţinea 12 protopopiate şi 10 parohiide pe Târnave. Fondurile acestei eparhii se vor crea din fondurile arhiedecezei din trupul căreia se creiază şi ea. Până la divizrea acestor fonduri, salarile consistorului din Cluj se vor primi de la cassieria arhidecezei din Sibiiu. După dl Dr. Aurel Vlad iau cuvântul dm di Dr. Nicolae Bălan, Dr. Ion Fruma Dr. Bafta, dl asesor Matei Voileanu şi altiSe primeşte proiectul de organizare al nouei episcopii şi se purcede la alegerea consistorului care se formează astfel: 1. Senatul bisericesc: 1. Dr. Ioan Lupaş, Vasile Duma, Vasile Gan, Gregoriu Pletos, Tilu Roşescu, Iovan Mureşan, Petru Popoviciu, Ioan Iliescu, Simion Ciuca 2. Senatul școlar: Dr. Onisifor Ghibu, Dr. Sebastian Stanca, preotul Aurel Muntean, Dr. Sextil Puscariu, Nicolae Bogdan, Dr. Ioan Mateiu, Dr. George Wilt, Dr. Valer Moldovan, Dr. Vasile Pahone. 3. Senatul epitropesc: Pompeiu Morusca, Zaharie Man, Virgil Nistor, Dr Alexandru Dragomir, Anton Mandeal, Iosif Popescu, Dr. Zosim Chirtop, Ioan Herman, Dr. Gavril Buzura. Preşedinte al consistorului e ales dl asesor Nicolae loan care mulţumeşte celor prezenţi pentru încrederea ce-o depun în dânsul. Ii răspunde în mişcătoare cuvinte P. C. Sa arhimandritul Dr. I. Peşcariu şi şedinţa se ridică. După şedinţă dl Ivan prezintă un hrisov de ctitorie pentru o biserică catedrală în Cluj. Se semnează peste 20.000 de coroane printre membri sinodului. Procesul lui Apáthy — Ultimii martori — Rechizitoriul — Ziua a 5-a. Este ascultat întâiu martorul gróf Bélai Kálmán din Jibău. Acesta întrebat fiind referitor la atacul dela Ţigani spune că din auzite ştie atât că atacul s’a produs din o simplă neînţelegere. Nu ştie nimic despre ordinul de rezistentă a lui Apáthy. Martorul báró Józsika János din Branicica declară, că a făcut serviciu pe lângă Apáthy la comisariat mai ales în tratativele cu francezii martorul cunoscând bine limba franceză. A fost de față la tratativele lui Apáthy cu dl general Neculcea unde a vorbit de o nouă linie demarcaţională şi de zona neutrală. Terminându-se cu ascultarea martorilor apărarea mai cere cetirea câtorva documente pe cari le crede importante pe lângfi cele spuse de martori. Se ceteşte comunicatul telefond din Cluj referitor la rezistenţa de la Zalău, apoi nota lui Barabás, declaraţiile ofiţerului ungur Brüll Ernő şi a locat român Savu apoi schimbul de telegrame dintre dl general Neculcea şi Apáthy înainte de ocuparea Clujului. Dl comisar regal Munteanu apoi îşi începe rechizitoriul. Face întâiu o reprivire asupra suferinţelor din trecut ale românilor, cari nu produc o atmosferă favorabilă acuzatului şi mai ales crimele de la fosta linie demarcaţională, cari încă au fost opera morală a acuzatului. Românii din Regat sunt cunoscuţi în general ca cei mai mari toleranţi ai streinilor, deci acuzatul poate fi sigur că va fi lui decât fără nici o pasiune. Schiţează pe scurt activitatea acuzatului. Afară de terenul ştiinţific, pe care au ajuns frumoase rezultate acuzatul şi-a prosupus ca o ţintă a vieţii sale o luptă înverşunată contra Românilor. La catedră articole din ziar® ei în vorbirile din adunări acesta era subiectul favorit a! acuzatului. Dl comisar citeşte un proces verbal luat îa adunarea din 1917. Hotărîrile luate la aceasta adunare au fost înfiuinţat mult condiţiile păcii dela Bucureşti. Adunarea a fost convocată şi prez dată de acuzat Mai citi feste câteva fraze dintr’o conferinţă Şi dintr’un articol al scuzatului întitulat Ardea- i Iul urgurese«, cari cuprind atacuri contra Românilor. Acuzatul nu admite nici dreptul istoric al Românilor. D! comisar face un scurt istoric al ce- lor dintâiu popoare, cari au locuit acest pământ al Ardealului şi ai căror urmaşi sunt Românii. Dar acuzatul nu va fi condamnat pentru aceasta activitate din trecut ci pentru crimele din prezent. Arată apoi activitatea senelor naţionale maghiare şi române. In legătură cu cu aceasta vorbeşte despre senatul naţional maghiar din Cluj, care se amesteca şi în afacerile militare. Astfel conform ordinului generalului Siegler toţi ofiţeri din Cluj aveau să depună jurământ senatului. Românii s’au opus şi deci jurământul nu s’a depus. Senatul maghiar era în legătură cu cel român. Autoritatea guvernului aproape nu mai exista. Pus deci în fața faptului împlinit guvernul somează pe soldaţi să se supună consiliilor naţionale. Apáthy s când în fruntea senatului se amesteca in afaceri administrative şi militare şi alertează la siguranţa statului român atunei când acest stat îşi luase sub ocotirea lui şi Ardealul. Acuzatul va putea fi pedepsit conform articolului 5 din codul penal. Astfel Apáthy în contra condiţiilor de armistiţiu de la Belgrad se interesează ca să se facă noui recrutări, noui orgnizări de trupe dispune ca armele soldaţilor întorşi de pe front să fie depuse la senatul din Cluj. Se interesează de mişcarea trupelor române şi cere odin dela Buda pe Mar Face apel la ajutorul Săcuilor aţâţîndu-i împotriva Românilor. Atacul dela Branicica dela 15 Decemvrie 1918 este rezultatul acestor agiteţii. Di comisar dovedeşte că scuza nui este tot astfel şi autorul moral al atacului dina Ţigani. Şidinţa se încheie urmând ca în şedinţa de după amiază să se termine procesul lui Apathy. [iii! Ulii dift 21 Iulie 1919. 1) . FRONTUL DE EST: Schimb de focuri de armă, de mitralieră și tun pe tot frontul Nistrului. 2) . FRONTUL DE VEST: Ungurii au atacat oj înverșunare posturile noastre de acoperire pe întreg frontul Tisei . Lupte crâncene sunt învins la Thmar Pakaza, Tisza Dob, Tisza Dada, Szabolcs, Tisza Ezra, gura Crişului Mindszent, Marele Cartier-General.