Patria, septembrie 1920 (Anul 2, nr. 187-209)

1920-09-19 / nr. 202

CL­OKATIA ... MARIA 11 ANL !­URI DUPA TARIF PRIMESTE ADMINISTRATIA SI AGENTIILE DE PUBLI­­CITATE V fIQJIU ^ Numărul 50 bani yaiSj ORGAN Aii PARTIDULUI meniH Anui il. Numărul £02 ABONAMENTUL: PE UN AN . . .120 LEI PE V. AN . . . . 60 LEI PE V* AN . .. . . 30 LEI TELEFON­­t^OORAFIA 13—33 Duminecă 19 S­ION ^DI£F^' O­ ’ t M­c­ffM­­egistafiei Sunt doi ani dela unirea Basarabiei, Bucovinei şi Ardealului la vechiul Regat şi in acest timp s’a perindat la cârma ţării şapte guverne şi toate au anunţat în programul lor unificarea tuturor provin­ciilor României­ mari. Timpul scurt de guvernare n’a îngă­duit niciunuia să înpîinească promisiunea dată. Actualul guvern însă, îşi justifică şi astăzi dreptul de a cârmui ţara, pe ches­tiunea unificării. Consiliul Dirigent a fost atacat cu toată furia pe motivul imaginar că nu o voia. Cu acest cuvânt magic s’a amăgit poporul, iar transfugii şi-au mas­cat nemulţumirile şi interesele personale. Ce s’a lucrat însă în această direc­ţiune? Nimic. Astăzi vedem că într’o ţară omogenă şi nu tocmai atât de mare, avem patru constituţiuni, patru legiuiri penale şi tot­­atâtea civile, comerciale, administrative. Trebuie să recunoaştem că problema uni­ficării legislaţiei este foarte dificilă dar nu insolubilă. Dar, dacă cei cărora le in­cumbă această sarcină îşi consumă prea puţinele energii în chestiuni de politică meschină şi pătimaşe, vor trece nu doi ani, ci douăzeci şi unificarea nu se va face. Să se ştie că această unificare nu poate să fie nici opera Corpurilor legiui­toare, cari sunt pasagere şi incompetente în această materie, şi nici a guvernelor compuse din miniştrii foarte puţini cunos­cători ai legilor şi ştiinţelor sociale. Ea cere studiul îndelungat al unor specialişti, cari să se dedice complect artmic acestei probleme. Es­e cunoscută în­­ eroarea unui grup de tineri avocaţi şi magistraţi din Bucu­reşti, cari din proprie iniţiativă şi fără ajutorul material al Statului. Începuseră a pregăti materialul necesar pentru uni­ficarea legilor, încercarea n’a dat rezultate. De ce? Nu pentrucă promotorii n’ar fi fost pre­gătiţi, dar pentrucă atât de vastă şi de grea este problema, încât cei ce vor să o rezolve, trebuie să fie cu totul absorbiţi de ea şi să nu aibă grija existenţii zilnice Credem că este timpul ca guvernul să cugete serios la această chestiune şi institue comisiuni compuse din specialişti, cari să înceapă imediat lucrarea. Jurist, avem mulţi şi capabili, pentru asemenea operă. Să fie chemaţi la lucru, căci numic începând acum, vom reuşi să avem peste câţiva ani un cod unic şi bun. Este destul să amintim că în Franţa, numai pentru a se face codificarea, colaborând cei mai distinşi jurişti, a trebuit să treacă 11 ani, iar codul penal olandez a fost pregătit în 10 ani şi cel italian în 15 ani. Cu toate că lacunele codului român au fost evidenţiate în diferite reviste şi tra­tate de drept, în juris­prude­nţele Curţii de Casaţie, cu toate că şi legile nouilor teri­torii sunt binişor întocmite aşa că pot fi utilizate, totuşi munca va fi grea şi meti­culoasă. Nu este vorba numai de o colecţio­nare de legi, ci de elaborarea unei lucrări organice, complecte, cât mai perfectă şi în concordanţă cu nouele rezultate ale ştiinţei. De aceia cerem ca să se numească din vreme comisiunile de specialişti, care sa lu­creze cu asiduitate pentru ca astfel să pu­tem avea unificate legile principale în 3—4 ani. Dar dacă până la complecta unificare este nevoie de ani, care va fi situaţia în această periodă intermediară. Părţile alcătuitoare ale României vor rămâne fiecare cu legile lor locale ? Dacă da, aceasta credem că nu se poate spune decât despre codul civil nu şi despre cel penal şi comercial. Aceste din urmă două coduri trebuie să fie aceleaş în tot cuprinsul ţării şi cât mai curând, fiind şi în interesul Statului şi al cetăţenilor. Un exemplu: să presu­punem că un individ porneşte din Chişinău la Cluj, trecând prin Iaşi şi Cernăuţi. El va t­ebui să cunoască dreptul pe­nal rus, român, austriac şi unguresc. Este obligat să ştie: „nemo cinsetur jus ignorare.“ Dar dacă acest individ va comite câte o infracţiune în fiecare din cele 4 oraşe 5? Ce instanţă îl va judeca şi ce pedeapsă i se va aplica? Anomalia ce rezultă din diversitatea legilor penale, în vigoare astăzi, se poate înlătura revizuindu-se codul penal român, alnigându -i toate celelalte regiuni penale şi promulgându-l în tot cuprinsul ţării. Admitem chiar ca oricare din cele 4 coduri penale existente în România să fie aplicat, dacă demnitatea naţională ne permite numai să fie unul singur, ca să înceteze această anomalie dăunătoare vieţei publice,­ întrucât priveşte leg­le comerciale, se impune o şi mai grabnică unificare, pentru că astăzi mai mult ca oricând afacerile ce treiera se abundă şi relaţiunile între nouile teritorii şi vechiul Regat sunt mai nume­roase. Din cauza diversităţii legilor comer­ciale, negoţul este stâojinit, legătura între diferitele case de comerţ şi instituţiile fi­nanciare foarte dificilă. Această problemă ar fi şi mai uşor de soluţionat, dacă fără discuţie, s’ar ex­­tin­de codul comercial român în nouile ţi­nuturi, cunoscută fiind superioritatea sa asupra celorlalte şi ţinând seama, că cen­trul comercial asta­zi este la Bucureşti. Pentru aceasta însă, la departamentul Justiţiei trebuie să fie un om cu voinţă de fier şi un jurist distins. Acesta a fost, dar, dându-şi seama că în mediul ambiant, îa care se învârtea nu poate fiice nimic, s’a resemnat plecând. Armele oligarhiei Articolul nostru „Politica economică a oligarhiei“ cu subtitlul „de două ori ex­ploataţi* a,.fost pervertit întâia oară de „înfrăţirea“ din Cluj. N’am răspuns, fiindcă era prea evidentă cusătura cu aţă albă pen­tru cei ce au cetit amândouă articolele, al nostru şi al „înfrăţirii“. Azi­ vedem că e luat la foarfecă de „Renaşterea Română“, acelaş articol al nostru şi, ciudată coinci­denţă, foarfecă „Renaşterii“ s’a oprit exact acolo unde s'a oprit şi a „înfrăţirii“. Amândouă ziarele — surori în oli­garhie de origine, mai nouă sau mai veche — citează exact acelaşi text din ar­ticolul nostru. „Populaţia de dincoace de Carpaţi întră în perioada a doua a exploatării; în­tâia perioadă a început la intrarea trupe­lor româneşti în Ardeal“. Aici s-a oprit şi „înfrăţirea“ şi „Re­naşterea“. Dar nici una nu continuă cu ci­tatul să arate cum înţelegeam noi exploa­tarea, care continuând s’a fixat cursul 1:2, ci, dându-şi ochii peste cep de prea sinter Toată lumea,ştie că la noi în Ardeal dela jumătatea lui August până acum de­­ vr’o trei zile, s’au ţinut lanţ ploile Ori­­unde întâlneai ţărani de-ai noştri, le pu­­­teai auzi plângerile. Ploaie şi frig! Nu­ putem treera bucatele care ni se putrezesc d­in stoguri. Nu puţim­ cosi otăvile. Fânul,­ s’a putrezit în inundaţiile de astăvară, strâns gata. Nu vom avea nutreţ la iarnă. Nu putem face arăturile de toamnă de-atâta ploaie ! Nu mai dă Dumnezeu un strop de senin /* De când, de două trei zile s’a pus se­ninul, cu bruma de noapte deodată oame­nii noştri­ numai răzbesc c­i lucrai... Şi iată că chiar acum vine in vizită la noi dl mi­nistru des interne, şi asa poate vorbi de „primirea entuziastă a satelor a­­şezate ca mărgăritare de a lungul druma­patriotism, spun că noi n’am fost mulțu-|^?r ~frVet,lamS^laie SCl!U c? miţi de intrarea trupelor românești în Ar-\^î intre^1 au mcri si vac*ă pe mi* deal și că ne-ar mai fi plăcut să rămânem msu ’ sub unguri!!! Pe când articolul nostru vorbea de exploatarea economică la care ne-a supus oligarhia română, odată cu intrarea trupe­lor româneşti în Ardeal, când s’a stabilit cursul 1 leu = 2 cor.! Să ne spună cele două ziare ce folos a avut ţăranul din Ardeal şi ostaşul ro­mân din vechiul Regat din stabilirea cur­sul­ui coroanei 1:2? Exploatarea n’a adus-o armata ro­mână, ci politicianii vechiului Regat care au dat ordin cum să se stabilească cursul coroanei, politicieni puşi în ser­viciu­ finan­ţat din vechiul Regat, d ţinătorilor de lei. Pentru armată ar fi fost indiferent cursul coroanei ş’ a leului, şi numit o con­ştiinţă înecată în bizantinism poate trage concluzii ca cele ce le trag cele două ziare din articolul rostra cine infera oligarhia română şi politica ei economică în care a arătat că-i gata să sărăcească o jumătate de ţară pentru a creşte capitalul câtorva bănci. Şi, dintr’o pervertire curat bizantină a unui articol limpede scris, „Renaşterea“ lui Schuller scrie că noi cei de la „Patria“ suntem „copleşiţi de regretul fericirilor stăpânirilor maghiare.“ Dar, pentru cine scriu aceste ziare? Nu-şi dau ele seama că azi nu e un singur om în Ardeal care să nu mărturi­sească aceleaşi convingeri cu noi în chestia exploatării economice la care ne-a supus ol­igarhia română prin faptul că n’au unifi­cat valuta până aproape doi ani după venire, şi că ne-au depreciat coroana până la cursul 1:­3,50 ? Şi în loc să răspundă de această grea vină vin şi bat câmpii despre lipsa noastră de patriotism şi ne spun că hulim armata şi desrobirea noastră ? Iată, cetitori din Ardeal, cum ne în­frăţim şi ne şubrizăm după reţeta bizan­tină a oligarhiei române! Consiliul Societăţii naţiunilor Lyon. — Noua sesiune a consi­liului Societăţii naţiunilor s’a deschis joi la Paris, în micul Luxembourg, sub prezidenţia dini Leon Bourgeois. In program figurează chestia consultărei populare din Eupen şi Malmady. Guvernul polon şi lituan au fost invitate a trimite delegați la Paris pen­tru a lua parte la consiliu. Demisia preşedintelui republicei franceze Paris. — Preşedintele republi­cei franceze, dl Deschanel, a de­misionat. Contrar aşteptarei medicilor starea sănătăţei sale s’a agravat la sfârşitul săptămânai trecute. Dl Steeg, ministrul de Interne a plecat urgent la Aix-les-Bains pentru a se întâlni cu dl Mille­­rand. La 16 Septemvrie, reîntors la Paris, a vizitat pe dl Deschanel şi la 17 a avut loc un consiliu de miniştri după care dl Milleren­d s-a întreţinut cu preşedintele Camerei şi al Senatului pentru a convoca parlamentul ca să­­ aducă la cuno­­şt­inţă scrisoarea de demisie a dlui Deschanel. Un congres se va reuni la 25 Septemvrie pentru alegerea unui nou președinte al republicei. Când trece ministrul... Sărac de maica lor sate ! Chiar a­­cum să le fi apucat entuziasmul de-a ve­dea pe un ministru român, acum când, după ce n’au mai putut lucra de-o lună în­treagă, striva câmpul după ţăranii noştri? Acum le ar­e lor să se îmbrace, în strae de sărbătoare şi să aştepte cu ceasurile, cu­ jumătăţile de zile, la gări şi de-a lungul drumurilor ferate ? Şi pentru ce, toate acestea ? Pentru că vine domnul ministru! Şi încă dl ministru de interne Argetoianu, ma­rele părtinitor al reformei agrare radicale şi marele iubitor al ţărănimei! Ceparadie ce fanfaronadă şi câtă adân­­că neînţelegere pentru păstorirea acestui popor care n’a înţeles niciodată parăzile ofi­­­ciale, poruncite de sus şi puse la cale de­ organele administrative de jos! Noi nu ne aducem aminte să se fi scos în trecutul de robie, satele de-a lungul drumurilor pentru a întâmpina pe cutare ministru ungur în drumul lui prin Ardeal. Azi, obiceiul din venitul Regat, de-a fi scoase cu jandarmul satele de câte ori un ministru binevoieşte să părăsească Bucu­reştii, vedem că se introduce şi la noi. In primăvară au fost aduşi ţăranii în drumul dlui Averescu, azi pentru a-l în­tâmpina pe dl Argetoanu, mâne poate pentru a vedea faţa diul Mocsonyi. Pentru că să nu să dea voie să afir­măm noi cari cunoaştem mentalitatea ţăra­nului ardelean- de bună voie el nu lasă să vadă faţa unui ministru. Are altceva mai bun de făcut! Dl Milterand în Elveţia Lyon.­­ Preşedintele consiliului francez a vizitat Miercuri, la Geneva, biroul internaţional al muncii, apoi s-a întâlnit la Lausane cu preşedintele re­­publicei elveţiene, dl Motta. Comunicatul publicat ca urmare a acestei întrevederi arată c­ă dl Milterand a ţinut să se exprime mai întâi în ceea ce priveşte chestiunile care trebuiesc re­zolvate. Guvernul francez este hotărât să consolideze situaţia din punctul de vedere al intereselor franco-elveţiene. Studiarea diverselor chestiuni a permis să se pună imediat de acord, ceea ce va duce la o înţelegere viitoare Guvernul şi „legea islazurilor“ Ziarul oficios al guvernului „îndrep­tarea“ îşi recomandă publicului pe stăpân comentând nu favorabil dar ridicol legea islazurilor comunale. Cică „unei vechi şi a­­cute nevoi s’a dat o deslegare radicală şi urgentăCă nevoia e veche şi acută, o ştia de mult toţi cai cari cunosc starea ţărăni­me! din vechiul Regat, dar că ea ar fi fost „radical şi urgent“ deslegată prin legea islazurilor, s’o creadă cina o spune! Oficiosul guvernului constată că în ce priveşte păşunile comunale „ne am aflat până acum cu câteva legi fără sancţiune şi cu un decret fără efect“. Şi specifică: „legea din Decemvrie 1917, cu lipsa ei de obligativitate, nu a trecut decât ISO mii hectare islazurilor. Mo­dificarea Constituţiei şi decretul-lege din Decemvrie 1918, mai aduc păşunilor comu­nele modesta şi absolut insuficienta supra­faţă de circa 75 mii hectare“. E vorba de aportul legii de îrapro­­prietări­e votată da liberali în 1917 — mo­dificarea Constituţiei! — pe care dl Ave­­rescu la luarea guvernului o declarase su­ficientă, şi despre ca la acum organul său spune că aducea păşunilor „modesta şi ab­solut insuficienta suprafaţă de 75 mii hectare.“ Iată ce a făcut pentru islazuri — în trecut — oligarhia română după însăşi mărturisirea oficiosului actualului guvern. Se înţelege, „îndreptarea“ spune aceste lucruri pentru a se vedea izbitorul contrast, dintre legiferările din trecut ale oligarhiei şi dintre actuala lege a islazurilor, redac­tată de guvernul actual şi votată de ma­jorităţile averescane, lege care „a daslegat radical şi urgent“, „o veche şi acută ne­voie“. Cum a resolvat-o ? Aşa, încât se dă cea mai evidentă dovadă că şi guvernul de azi e tot al oligarhiei române. Pentru că iată cum ne lămureşte oficiolul guvernului asupra fenomenalei legi. „De aici încolo orice comună rurală, sat sau cătun va avea islazul trebuincios vitelor („sous omerie!“). In regiunile de munte’ şi în cile inundabile ale Dunării şi Prutului se va face o largă expropiere (cât de largă)? Cină hotăreşte? Textul legii? Ni-se pare că nu, şi în joc de „o largă es­­propiere“ putem rămânea foarte uşor la o vorbă lată !) „La deal şi la şes (câtă ştiinţă topo­grafică şi cu plăcere pentru generalităţi!) se asigură micilor agricultori săteni islazul necesar“. Şi vede­m care e islazul necesar după părerile unui guvern care nu vrea deloc să fie numit oligarhic. „Terenul pentru islazuri S8 va lua din optimea moşiilor cultivabile cari au peste 100 hectare“. Aşadar o optime din pământul cultivabil şi din aceasta optime se va lua cât va fi necesar pentru păşune. Cât va fi acest strict necesar? Cât se va socoti necesar pentru trei capete de vită. Dar se ştie că pentru marii proprietari sau arendaşi din vechiul Regat strictul necesar pentru un cap de vită era cât îi ajungea dobitocului funia de care era priponit. Dar să zicem că cu optimea aceea s’ar mai putea face ceva, însă iată ce se mai spune: „Aceasta optime va fi luată de pre­ferinţă din pământul care serveşte şi acum la păşunat (adecă nu din terenul cultiva­tor al boerului!) Şi, imediat organul guver­nului adaugă: „Expropierea acestei optimi se va face bineînţeles unde e nevoie.“ Dar cine constată nevoia? Legea? Comisiile locale? Şi ca şi când, tot încer­când să recomande legea islazurilor , şi-ar fi dat şi „Îndreptarea“ seama în ce pră­păstii alunecă, sfârşeşte acest pasagiu cu mai puţină însufleţire decât începuse arti­colul. Căci spune cu un fel de scepticizm acum: „Suprafaţa islazului comunal este în plus faţă de prevederile decretului de expropriere din Decemvrie 1918“. Numai atât? Dar cum şi cu cât este în plus­, pentru că trebuie să fie foarte pu muit în plus pentru a satisface după ce cu câteva şire mai la deal „îndreptăţea“ de­clarase că legea liberală şi decretul prin care a fost promulgată „aduceau păşuni­­rilor modeste şi absolut insuficienta supra­faţă de circa 75 mii hectare“. Dar să vedem, tot după „îndreptarea“ cât de „urgentă“ va fi resolvarea chestiunii păşunatului. Se vor controla întâi unde sunt isla­zuri din 1907, şi unde aceste nu nu se vor găsi suficiente se vor mări prin expro­priere, unde sa vor găsi îndestulătoare, nu se va mai face nimic. Apoi, dacă optimea expropriată nu e suficientă se va face o nouă expropriere. „In acest caz se va lua şi din pământul arabil (numai în acest caz, acum?) până la crearea unui islaz suficient. Şi când nu va fi suficient? Se va proceda la o nouă expropriere .l Acum pricepeţi şi d-voastra că de , „radical şi de urgent“ resolvă legea oligar­­­hiei averescane problema islazurilor. Dar lasta, în limbagiu popular, înseamnă, pur și simplu, a trage pe dracu de coadă! îmbunătăţirea şcoalelor noastre — O măsură dreaptă — Luna începere a cursurilor şcolare a sosit. La orice naţiune, după gradul de cultură ce-l are, grija principală a părinţi­lor, în aceste timpuri grele, este de a şi ve­dea copiii intraţi în şcoală. Experinţele zilnice au dovedit în di­feritele ramuri ale activităţei omeneşti, că, dacă cineva nu şi-a însuşit cunoştinţe te­meinice asupra unui lucru sau a unei ca­riere ce şi-a ales-o pentru vieaţă, atunci şcoala mai mult a stricat decât a folosit, atât individului direct cât şi indirect naţiu­­nei cărei aparţine el. E constatat însă că multe din şcoalele noastre nu mai corespund astăzi cerinţelor actuale ale învăţământului, căci unele clă­diri nu mai sunt suficiente pentru marea populaţiune şcolară. Multe şcoale, cari în timpurile grele prin cari am trecut, au fost ocupate cu alte instituţiuni, nu se pot încă repara, iar cele mai multe dintre ele nu au materialul didectic necesar pentru a se preda generaţiunilor tinere o instrucţiune serioasă. Dar dacă cultura unui popor este piatra temeliei întregului edificiu social, dacă ea este pârghia puternică care de­şteptă din amorţire sentimentul nobil al patrotismului, atunci, prin o armonie su­fletească între adevăraţii buni români, şi in special a celor ce conduc destinele ţârei, s’ar putea uşura bunul mers al învăţă­mântului, când s’ar căuta, între altele, să se libereze toate clădirile de şcoală ce întâmplător mai sunt ocupate cu alte insti­tuţiuni. Dar dacă orice părinte, conştient de sine, caută să deie copilului său o învăţă­tură folositoare pentru vieaţă, apoi se ştie însă că cu toţi părinţii au aceeaşi stare materială ca să poată face faţă scum­petei traiului. Deci, taxa şcolară de frecventare a cursurilor, în loc de­ a fi egală pentru toţi şcolarii (indiferent de situaţiunea ma­terială a părinţilor), e nimerit să se pre­­ceapă proporţional cu venitul anual al pă­rinţilor Acest venit să se împartă între membrii familiei (tată, mamă şi numărul copiilor), iar din porţiunea cuvenită copi­lului să se plătească taxa şcolară. Această taxă să se plătească pe trimestru pentru orice şcoală, de orice grad şi specialitate ar fi ea, fixându-se cota de perceput, de pildă de 10%, 20% (sau cum se va crede mai avantajos) după clasă şi importanţa studiului şi a aplicaţiimilor practice ce se fac în şcoala respectivă. Banii adunaţi din astfel de taxă ar mări simţitor budgetul Ministerului Instrucţiunei, putându se a­­tunci face faţă la multe din nevoile şcoalei. „ Scutiţi de această taxă să fie numai orfanii de răsboi şi acei lipsiţi cu de­­săvârşire de mijloace materiale. Apoi pentru familia unei văduve , sau văduv, ori câţi copii ar avea, se va număra ca membru, la împărţirea venitului anual, şi părintele mort, dacă acel venit nu trec peste o sumă oarecare. Tot astfel pentru orfani se vor considera ambii părinţi morţi, la împărţirea venitului ce nu va trece peste aceiaşi sumă. Perceperea unei astfel de taxe este legitimă şi umanitară (deşi s’ar parea unora nedreaptă), pentru că se ia pentru învăţătura copilului său de la fiecare părinte numai ceea ce se poate fără de a-l periclita existenţa familiei. Ea este şi conformă cu cerinţile timpului şi ne­voia ce se simte de a se răspândi cât mai mult o educaţiune şi cultură bună printre tineretul român, apt de a-şi lu­mina mintea, fără deosebire de clasă, căci numai astfel se va putea înlătura pe­ricolul ce ne ameninţă din partea streini­lor ce îngrijesc bine de dezvoltarea in­strucţiunii lor. Gh. V. Secrieriu, ____profesor, Cluj. Alegerile din Anglia Londra. — Alegerile generale în Anglia vor avea loc probabil în cursul lunei Noemvrie. Lloyd George crede că e necesară o nouă consultare naţio­nală din cauza greutăţilor ivite cu par­tidul muncei care e sprijinit direct şi indirect de guvernul din Moscova,

Next