Patria, iunie 1922 (Anul 4, nr. 116-139)

1922-06-25 / nr. 135

Cluj, Duminecă 25 Iunie 1922 UN LEI EXEMPLARUL Anul IV. # Numărul 135 Nesiguranța legilor — Anarhia de sus — Guvernul liberal a fost adus la pu­tere — după ce o solicitase prin toate mijloacele concrescute bizantinismului — în numele consolidării. După cum se știe, vreme de un an, partidul libe­ral a suflat din toate trimbiţile că e singurul în stare, având experienţa, numărul, organizaţia, discipline, com­­petinţa, capacităţile,­­ să înceapă marea operă de reorganizare a ţării. Este evident că o operă de conso­lidare trebue să pornească în rândul cel dintâi de la aplicarea legilor exi­stenta. Dacă guvernele ce s’au succe­dat dela înfăptuirea unirii ar fi execu­tat legile in fiinţă, atât în vechiul Re­­gat cât şi în noile provincii, desigur că azi am fi făcut paşi hotărâtori In refacerea economică a ţării, şi în con­solidarea unirii. Tot asemenea dacă în vechiul Regat, înainte de urne, ar fi domnit siguranţa legilor şi dacă ele ar fi fost aplicate — fiind destule bune şi folositoare, — desigur că războiul mondial n’ar fi aflat România aşa de nepregătită. Dar nici înalte, nici după unire, vechiul regim politic românesc n’a fă­cut nimic pentru siguranţa legilor, pentru a da şi cetăţenilor şi strei­­năţii convingerea, că se pot răzima, ca pe-o stâncă, de legile trecute prin par­lament şi sancţionate de Rege. Dimpo­­trivă, pe rândarea deosebitelor guverne la noi e sinonimă cu răsturnarea legi­lor, cu nesiguranța ori­cărui temeiu de drept şi de legalitate. Nu mai încape îndoială că un gu­vern are dreptul să propună parlamen­tului pe care se rezimă abrogarea sau modificarea unei legi existente, dar e evident, că, servind cu adevărat intere­selor țării, lucrul acesta nu se poate face decât atunci când legea respectivă e primejdioasă intereselor obști ș­i sau când se poate schimba astfel încât să fie mai folosi­to­are acestor interese de­cât în întâia ei redactare. La noi însă nu acesta e criteriul care determină guvernele să vină cu modifi­carea sau abrogarea legilor existente. Un guvern de partid la noi judecă le­gile aduse de alt guvern dintr-un sin­gur punct de vedere, întru­cât folosesc interesele sale de partid, nu cele ob­ștești. Guvernul liberal, în scurta lui câr­muire, a dat dovezi clasice despre a­­ceastă mentalitate politică a oligarhiei române, şi a arătat că dintre toate par­tidele politice ale ţării, el e cel mai pri­mejdios în distrugerea ori­cărei sigu­­ranţe de drept, că el e cel mai autentic autor al nesiguranţei legilor şi creatorul anarhiei de sus. E de ajuns să stăruim, pentru a do­vedi cele afirmate, asupra alor două acte de anarhie de sus, de distrugere a siguranţei legilor. Abea veniţi la putere liberalii modi­fică legea electorală pentru ţinuturile de dincoace de Carpaţi în aşa măsură încât distrug însăşi legea. Stabilirea celor două zile de alegere, a redus în­treaga noastră lege electorală la un singur articol: voinţa suverană a pre­­sidentului de alegeri. Legea aceasta trecuse prin Marele Sfat, fusese sancţionată de Rege pe baza raportului ministerului liberal, care era atunci la putere; după ea se fă­cuseră alegeri generale de două ori şi o mulţime de alegeri parţiale. Fără să treacă prin parlament modificarea legii s’a făcut de guvern, şi ţara în­treagă e mărturie: nu s’a modificat pentru a asigura interesele obşteşti, dreptul alegătorilor, ci tocmai pentru a-l face iluzoriu. Guvernul , consolidării a purces prin această modificare la... consoli­dare? A dus cu un pas mai departe opera de modificare politică ori sufle­tească ? Dar sute de mii de oameni blasfemă şi azi tâlhăriile făcute în baza acestei­­perfecţionări­ a decretului­­lege electoral, iar încrederea cetăţeni­lor în­drept­at­e­ în scutul legilor s’a împrăştiat ca făina orbilor. Liberalii au schimbat legea nu în vederea interesului obştesc, ci a parti­dului lor, care, altfel ar fi câzut cu ruşine in alegerile din Ardeal. Guvernul liberal şi-a început opera de consolidare cu acest act suprem de anarhie de sus, iar în sesiunea extra­ordinară a Clubului liberal de acum, şi a continuat aceasta operă prin schim­barea altei legi, a celei agrare din Ar­deal, prin luarea finanţării expropierii de la Banca Agrară. Legea agrară din Ardeal a fost tre­cută In vara anului 1919 prin Marele Sfat de la Sib­iu, ea a fost recomandată Regelui spre sancţionare într’un decret­­lege, de acelaş minister liberal, care recomandase şi legea electorală, legea agrară, inclusiv articolul 137, prin care finanţarea expropierii la noi de înc­e­­dinţa Băncii Agrare, a fost votată apoi de parlamentul averescan. Pe lângă a­­ceastă votare şi sancţionare de Rege, Statul Încheiase convenţii deosebite cu banca. Legea, după judecata tuturor oamenilor de specialitate, a factorilor competeţi,a reprezentanţilor naţiunii, nu era nici rău alcătuită, nici în detrimen­tul Statului, nici a cetăţenilor, ci dim­potrivă aducea o mare uşurare Statu­lui în opera de expropriere şi împro­prietărire. Trei ani de zile nimen’a ridi al acuză împotriva finanţării expropri­erii dela noi prin Banca Agrară. Nici chiar liberalii n’ar fi avut nimic de zis împotriva ei, dacă... Dacă nu erau în joc interesele parti­dului lor. Şi fiindcă ei le-au văzut a fi in jos, puţin le-a păsat că legea a tre­cut prin două parlamente şi că poartă de două ori iscălitura Regelui, puţin le a păsat de convenţiile speciale pe Care Statul le-a încheiat cu Banca A­­grară. Intr’o şedinţă a Clubului lor au t­ras’o ! Operă de consolidare ? Guvernul „ordinei“ nu bagă de seamă opera a­­narhică, de adevărat bolşevism, pe care o săvârşeşte dând peste cap legile când le place, când cer interesele lor de partid ? Vor cuteza si spună, că o cer inte­resele ţării ? Dar toată lumea vede o operă de răzbunare in acest nou act anticonstituţional al liberalilor, şi nici decât un act ocrotitor al intereselor ţării. Care ar putea fi interesul public, pe care finanţarea reformei agrare din Ar­deal prin Banca Agrară l-ar fi amenin­ţat? Dacă finanţarea se va face prin organul de la Bucureşti, vor fi salvate interesele ţârii? E ridicolă orice discuţie pe tema asta, când lucrul e aşa de limpede: capitalul liberal n’a fost cointeresat la Banca Agrară. Ori prin ce instituţie se va face, după proectul liberal, aceasta finanţare va trebui, ca aceea să aibă şi capital liberal La Banca Agrară era angajat capital ardelenesc, pe care Brătienii nu-l pot suferi, acesta trebuia distrus cu orice preţ. Iată opera de consolidare al guver­nului ordinei, sămânător de anam­ie şi principalul autor al nesiguranţei legilor in țara noastră. CRONICA ZILEI Administraţie liberala... Din Târgul­ Mureşului ni se scrie: Prefectul Albu in sfârşit s’a hotărât să plece la Reghin, ca notar public. A fost numit de mult, dar şi-a amânat plecarea din două pricini. Una, că liberalii localnici şi cei dela centru nu se Înţeleg asupra persoanei succesorului, a doua, că dl Albu este atât de popular în judeţul său şi cu deosebire în Reghin, că ni­meni n’a voit să-i închirieze locuinţă şi birou. .. Dar de plecat tot a tre­buit să plece odată, că doară pentru postul de notar public se vânduse libe­ralilor. A plecat, dar pricinile au ra­mas. Prefect nou n’a fost numit, ci subpre­fectul Petru Roşea a fost însărcinat cu conducerea prefecturii, iar la Reghin­ul fost prefect şi actual notar public a reuşit să găsească un mic colţişor in clădirea administraţiei financiare de acolo. Şi tot se mai spune de presa libe-­­ rală, că țara este cu guvernul fraudelor I --a» Politicianismul şi armata Singura instituţie, de care trebue să fim mândri, fiind pavăza şi scutul de apărare al ţării, este armata noa­stră. Războiul a scos la iveală scăde­rile şi înălţările ei. Când e rău con­dusă şi când cei, cari o conduc Îşi pun toată inima şi tot cugetul s’o ducă la mărire, s’a putut vedea, care este rezultatul, de partea cui e meri­tul şi ruşinea. Comandanţii nu şi-au făcut datoria, când trecând munţii, au lăsat spatele neacopert, expunându-se dezastrului dela Turtucaia şi organizând în ulti­mul moment retragerea, care a pro­dus panică în rândurile armatei. Pe Sibiu urmă comandanţii, metiu şi mai bine datoria, au spălat ruşinea lor prin iscusitele fapte de arma de la Mără­şeşti şi din munţii Moldovei. Şi, dacă cercetăm cauzele, vedem îndată de unde vine răul şi binele. In perioda întâia a războiului se fă­cea politică în rândurile armatei, iar numai­­în a doua periodă a înţeles armata că se face militărie în rându­rile ei slăbite. Prim-m­aistru era la începutul ră­zboiului, ca şi acum, dl Ion Brătianu, iar fratele Vintilă era ministru cu război. Pe cumnatul sau vărul lor, generalul Iliescu, zis şi Napoleon în urma Turtucăii, îl făcuseră şef al ma­relui stat major al armatei, pe care, după cum ştim numai la biruinţă nu s’a priceput s’o ducă. Şi s’a dovedit cu prisosinţă, că ţara dispunea de adevărate genii militare, cari însă trebuiau să stea în umbră din cauza celor parveniţi la situaţii înalte pe urma înrudirei sau linguşi­rilor. A dat norocul să ieşim în faza din urmă a războiului cu cinste şi bi­ruinţă, cari ne-au făcut un moment să uităm năcazurile multe. Trăim în pace acum, dar nu se poate şti, când vom avea pacea ade­vărată. Armata trebue să fie gata oricând la postul ei de onoare. Ce se în­tâmplă însă? Vedem cu îngrijorare» că sub acelaş prim ministru Bră­­tianu, secondat de fratele său Vin­­tilâ, «e Introduce, din nou politica murdară în rândurile armatei noastre. Scrisoarea sensaţională a dlui ge­neral Cantacuzino, prin care se pune Intr’o lumină destul de înegrija per­soana ministrului de interne, a ge­neralului Artur Vaitoianu, care, nu se ştie prin ce mijloace a reuşit să ocupe cele mai înalte situaţii în ţara­ noastră, precum şi destăinuirile ca, vor mai urma în această afacere,­ care promite să ia proporţii scanda­loase, nu sunt de sigur de natură să ridice prestigiul armatei noastre. , , Participarea generalilor Vârtoianu şi Moşoiu la luptele murdare poli­tice pentru menţinerea la putere a şubredului partid liberal, atrag ar­mata în cea mai urâtă mocirlă mo­rală, aducând anarchie de sus până jos în toate păturile poporului nostru. Cea ce se petrece în ţara noastră, cu ocazia şederii la putere a liberalilor, trebue să pună pe gânduri pe orice bun patriot, care vede cu îngrijorare alunecând până şi armata pe povâr­nişul prăpastiei morale care ne ame­ninţă siguranţă Statului. Carpatin Mentalitate­a­ber­al. Bănci şi partide politice Din faptul că ziarul nostru a dat alarma în preajma atentatului liberal împotriva Băncii Agrare din Cluj, ziarul „ Viitorul” ţine să stabilească legături între conducătorii partidului naţional şi aceasta bancă, numindu-i pe aceştia „întreţinuţii politici ai Băncii Agrare“. Nime nu judecă decât din plenitu­dinea concepţiei sale. Liberalii con­fundă într’adevâr partidul lor cu băn­cile, cu organizaţiile lor financiare. Cine atacă, de pildă, Banca Naţională sau Banca Românească, atacă însuşi partidul liberal. Cine le apără, e prie­tenul partidului. Dar cum , Viitorul“ nu poate aduce probe pentru a arăta că fruntaşii par­tidului naţional sunt „întreţinuţii“ Băncii Agrare,­­ el falsifică.­­ Astfel se provoacă la un articol apărut în ziarul nostru, prin care începeam ata­cul împotriva operei anarhice a guver­nului, citează din el, şi spun că e un comunicat al partidului. Articolul, cum e evident din însuşi felul cum a apărut, neavând nici o Indicaţie că e un co­municat — ceea ce în ziarul nostru, când a fost cazul — totdeauna s’a Indicat — e al redacţiei, cum a re­dacţiei sunt toate cele următoare şi cari vor urma încă. Noi apărăm o instituţie care e a Ardealului, care a fost creată de par­lamentul provizoriu ardelenesc, de Ma­rele Sfat din Sibiiu, şi o apărăm fi­indcă vedem în atentatul liberal pri­mejduirea vieţii economico-financiare a ţinuturilor de dincoace de Carpaţi. Noi am apărut această instituţie şi subt guvernul averescan, şi nime până azi nu s'a gândit că atitudinea noastră e poruncită de... interese bancare perso­nale sau de partid. Acuzându-ne acum liberalii, cu to­tul fără temei, ei nu fac decât să-şi manifesteze încă odată mentalitatea lor; ei nu pot despărţi băncile de par­tidele politice, nu-şi pot închipui aşa ceva, cum orbul nu-şi poate închipui culorile. HOTE Din activitatea Ligei Naţiunilor , Liga Naţiunilor de la înfiinţarea ei încoace a ţinut mai multe şedinţe în care s'au dis­­putat drepturile minorităţilor din noile State. Acest scut al minorităţilor garantat prin Liga Naţiunilor a fost unul din punctele dificile ale tratatului de pace. Sa cunosc conflictele iscate în timpul din urmă în Praga cu ocazia adunării Asociaţiei pentru spriji­nirea Ligii Naţiunilor în ce priveşte minori­tăţile din noile State. La un moment dat toţi, reprezentanţii acestor State au părăsit în chip demonstrativ sala de şedinţe. Liga Naţiunilor a înţeles astfel indirect că trebuie săi procedeze cu mult tact în problema aceasta. O înaltă personalitate în legi­turi nemijlocite cu secretariatul din Geneva al Ligei Naţiunilor a făcut unele declaraţii importante în chestiunea­­aceasta ziarului „Prager Presse*. La întrebarea cum tra­tează Liga Naţiunilor problema minorităţilor s-a dat următorul răspuns :- întreg programul scutului minorităţilor se întemeiază pe un procedeu care a fost admis de guvernele Statelor­ Unite în Liga Naţiunilor (treispre­zece State au garantat deja prin îndoieli speciale sub scutul Ligei drepturilor mino­rităţilor). Tehnica e următoarea: dacă o mi­noritate tri­ite o cerere la secretariatul Ligei — în cazul că cererea e iscălită în ordine şi nu e anonimă, secretariatul con­fi­rma primirea cererii dând un răspuns în acest sens trimiţătorului. După aceea cere­rea sau jalba e trimisă Statului despre care e vorba pentru ca din partea aceasta să se facă toate observaţiile şi obiecţiunile, ce la crede necesare. Totodată cererea se împarte şi tuturor membrilor înaltului consiliu al Ligei. Un comiet special care lucrează în numele consiliului și care e compus din președ­itele și doi membrii ai acestui con­siliu studiază chestiunea (ceea ce durează cam doua luni), hot­rând dacă cererea tre­bue sau nu înaintată consiliului. Dacă jalba nu mai e înaintată consiliului, atunci secre­taristul se pune în legătura direcţi cu Sta­tul în chestie pentru rezolvarea cererii. Cu minoritatea sau reprezentanţii ei nu se mai corespondează direct. In cazul că comi­tetul hotăreşte discutarea cererii în faţa consiliului Ligei, lucru acesta se face ime­diat în şedinţa cea mai apropiată unde e reprezentat şi Statul despre care e vorba. Reprezentanţii minorităţii care a înaintat cererea sau jalba nu sunt însă admişi la aceste şedinţe. „ Din declaraţiile aceluia şi înalte personalităţi aflăm că Liga Naţiunilor are şi un comitet care se ocupa cu progre­sul intelectual al naţiunilor. La 1 August se va întruni acest comitet compus între alţii şi dia profesorul E­pstein, celebrul fizician, Bergson marele filosof, şi Gilbert Murray din Cambridge. PUERILA PUHCT Prin ei înşişi — liberalii sunt împo­triva ajutorului strein — şi împotriva garanţiilor date streinătăţei. De aceia — au recurs la consolida­rea prin consorţiu strein — şi ca să fie mai independenţi — au făcut lege care privilegiază pe străini — aşa cum se cerea de streini. „Independent“ Parla­mentul a executat porunca. Maghiarii se organizează „Liga Maghiară* (Magyar Szövetség) îşi va ţinea adunarea generală in Cluj, la 6 August. Programul acestei adu­nări cuprinde ca prim-obiect reorga­nizarea Ligei prin modificarea statute­lor şi deschiderea porţilor Ligei şi pentru elementele mai democratice ale maghiarimii din România­ Mare. Liga Maghiară de până acum n’a fost o Ligă în înţelesul adevărat al cuvântului, ci a fost mai mult o or­­ganizaţiune a oligarhiei maghiare, din care era exclus oricine nu era aristo­crat sau irredent, pentrucă platforma politică a acestei aristocraţii maghiare a fost şovinismul exagerat. Dar prin acest şovinism conducătorii Ligei Maghiare nu se gândeau decât să-şi apere sau sâ-şi recâştige privilegiile de castă. Şi cel dintâiu lucru pe care l-au făcut după venirea liberalilor la putere a fost să încheie un pact secret cu guvernul de la Bucureşti. Cele două oligarhii şi-au întins mâna, dar înţelegerea a rămas fără răsunet în păturile largi ale poporului maghiar. Liberalii cău­tau o majoritate, cu orice mijloace, şi nu o înţelegere reală. Candidaţii ma­ghiari au fost pretutindeni respinşi şi au fost admişi numai candidaţii oli­garhiei ungureşti din jurul L­iei. Şi candidaţii maghiari nu afişaseră pro­gram opoziţionist. Ei, poate, ar fi mers alături de liberali. Poate... Dar liberalii nu voiau să se expună unor eventualităţi, ci au respins candidatu­rile, au furat voturile, au falsificat procesele-ver­bale ale alegerilor. Deputatul dr Gyárfás Elemér, ales acum in urmă, declara într’un ziar un­guresc că guvernul liberal, uzând la a­­legeri de mijloacele brutale pe cari le cunoaştem şi noi, a săvârşit o crimă □u numai împotriva maghiarimii, ci şi împotriva consolidării ţarii. „Noi ma­ghiari, adaogă dl Gyárfás, am candidat oamenii noştri cei mai calmi, cei mai concilianţi, cei mai serioşi. Nici un gu­vern românesc nu va mai găsi în faţa sa o echipă de candidaţi maghiari atât de serioşi şi de reali. Dar guvernului nu i-am trebuit. El a dorit să aibe Ştefan Bogdani. . .“ Şi acum maghiarii nemulţumiţi cu situaţiunea lor vreau să se reorgani­zeze. Oligarhia lor înţelege în sfârşit că viitorul este al tinerilor elemente democratice şi că dacă ea, oligarhia, mai vrea să trăiască nu o poate face împotrivindu-se forţei nouă ce se ri­dică tot mai impetuos, ci o poate face numai acceptând consecinţele fatale ale realităţii. Maghiarii se organizează pe baze democratice. Ne bucurăm că conduce­rea poporului maghiar va scăpa din mânile şoviniştilor şi va trece în mâ­­nile celor cu cari democraţia română va găsi posibilitatea unei convieţuiri paşnice şi prieteneşti a Românilor şi Maghiarilor din România-Mare. Asanarea scrisului1) Beţia de cuvinte a dlui I. G. Duca Dl I. G. Duca, ministru de externe care se pretinde şi gazetar, când scrie aminteşte figurile de plăcută veselie ale lui Caragiale. I. G. Duca e ne­potul lui Rică Ventureanu, „publicist şi studente în drept“, din neperitoarea­­ noapte furtunoasă. In­­Viitorul­ dl Duca scrie despre Tache Ionescu. Cu toată tristeţa momentului nu ne putem obţine de a demasca încâlceala de gânduri şi impotenţa în exprimarea pretinsului ziarist I. G. Duca. lată o probă: „Dar în faţa morţei lui nu mă pot stăpâni să resimt o adâncă în­tristare“... A nu te putea stăpâni să resimţi o adâncă întristare, — este o formă de cugetare şi exprimare pe care nici Stambulinski n’ar comite-o în limba lui Eaunescu. — Altă inversiune logică: „Ci el dispare un capitol din viaţa României contemporane“. Pretinsul ziarist a vrut să spună că cu Tache Ionescu dispare un om care a scris un capitol in istoria României, — însă limbat cum este, a spus că dis­pare capitolul. Monstruos și respin­gător! Mai departe: *Și de aceea (sic !) am convingerea că atunci când zgo­motul luptelor de azi va înceta (zgo­motul încetează, nu luptele! o, ilustre logician!) când patimele legate de ele se vor stinge la rândul lor (?!!) ceasul judecaţii nepărtinitoare va suna triumfător şi pentru Tache Ionescu.* Ceas care să sune triumfător, în amintirea unei figuri istorice, — este o formă pe care nici Rică Ventureanu nu a fost capabil să o formuleze în limba românească. Di Duca scrie despre unitatea naţio­nală astfel: „închegarea noastră naţio­nală­“, etc., etc. Dar nu mă pot abţine să nu­­reproduc sfârşitul, care întrece „discursul“ lui Caţavencu, prin boala de vorbă, prin impreciziune, prin gân­găveală, prin incoerenţă: „Târziu, după moartea lui, după ce vor fi dispărut toţi cei ce acum nu pot vorbi în deplină libertate, cu alte cu­vinte când se va putea zugrăvi por­tretul lui definitiv şi întreg cu­rate luminile şi cu toate umbrele, când se va putea fără grijă spune tot şi des­pre generositatea şi despre bunătatea şi despre dispreţul său pentru răzbu­nări şi resentimente şi despre slăbiciu­nile şi despre ambiţiile şi despre fră­mântările lui sufleteşti, când se va pu­tea netulburat lămuri dacă în alte împrejurări şi sub alte înrâuriri o fire atât de bogat înzestrată n’ar fi meritat o altă soartă şi n’ar fi putut desfăşura o altă muncă, — figura lui Take Io­nescu va reeşi totuşi interesantă, re­prezentativă şi puternică, şi în faţa ei generaţiunile viitoare vor trece închi­­nându-se cu admiraţie şi cu melan­colie"­ Ascultaţi încă odată şi miraţi-vă cum poate suporta tiparul românesc aceste monstruozităţi de... stil: când se va putea zugrăvi portretul lui definitiv... când se va putea netulburat lămuri.. figura lui „va reeşi totuşi interesantă". De ce „totuşi“ şi de ce numai... inte­­resanta? Dar de înclinarea cu melan­colie ce ziceţi? Nu-i aşa cătol Duca e sentimentul? Ca şi bunicul său Rică Ventureano. Bine a făcut dl Duca politicianul că a luat calea ministerului; scrisul nu-l mai putea suporta, cum nu poate su­­porta pe mulţi politiciani, cari fac silă presei. ‘­ Deschidem această rubrică cu conţinutul de față. Memoriile ex-kronprinţului Ştirile cari vin din Germania sunt de natură a readuce în lumina actuali­tăţii persoana aproape acoperită de pra­ful uitării a aceluia ce­ a fost cândva „Kaiser Wilhelm* Monarchiştii impe­rialişti din Germania şi-au înteţit în ul­timul timp acţiunea, pentru reîntrona­­rea imperialismului cu toate mijloacele sale politice. Ce face astăzi Wilhelm se Întreabă din nou ziarele? După puţi­nele ştiri ce se pot avea despre el, ar urma, că fostul kaiser, duce o viaţă li­niştită de burghez, cu plimbări şi odihnă între prânzurile stropite din belşug cu băutură bună. In timpul când e Indi­spus, ex-kaizerul îşi scrie memoriile. Americanii, cari sunt oameni practici, înainte de toate, au şi început să se in­tereseze despre produsele literare ale lui Wilhelm, oferindu-i 250.000 dolari şi procente de la ediţii. Fostul kronprinţ pare a fi fost mai vrednic decât tatăl său. De curând el şi-a început publicarea memoriilor sale în ziarul olandez „Nieuwe Rotterdam­­sche Courant.“ Cum a abdicat Wilhelm După ce vorbeşte despre părinţii şi familia sa, kronprinţul se ocupă de di­feritele faze ale războiului, insistând asupra bătăliei dela Marna. Paginile în cari vorbește despre abdicarea lui Wil­helm, sunt cu multă impresiune scrise. Evenimentele s'au petrecut la Spa în 9 Noemvrie 1918. Generalul Groener îl sfătuise să nu între în interiorul Ger­maniei. In fața generalilor din suita sa, împăratul vorbea agitat şi pierdut. Mu­şchii feţii îi tremurau şi o paloare ca­­davernică îi acoperise obrazii. El comenta, deşi nimeni nu i se împotrivise, hotă­rârea de-a întră în capul armatelor în Prusia. Atunci apăra colonelul Heyem, care raporta, că masse în revoltă se în­dreaptă spre Wenders şi că trupele sunt în insurgenţă. După acest raport Wil­helm rămâne singur cu fiul său. Toată voinţa sa de fier dispăruse şi făcuse loc unei temeri aproape laşe. Era în prada unei crize nervoase liniştite, care-1 împiedica însă să se concentreze şi să ia o hotărâre. In acel moment Groener 11 domina. Vocea lui Wilhelm avea un accent straniu şi nereal când însărcină pe Hintze să telefoneze cancelarului că e gata să abdice, dar niciodată nu va renunţa la dreptul său de rege al Prusiei. Fuga In Olanda Ex-Kronprinţul povesteşte mai de­parte peripeţiile drumului spre Olanda. Pretutindeni armata germană e în debandată. Soldaţii disciplinaţii de ieri dau impresia unor cete de vagabonzi. Un miliţian bătrân îi apostrofează : Voi ofiţerii sunteţi de vină. Uite aţi făcut burtă, în timp ce noi crăpăm de foame­. Furios Wilhelm i-a tras una cu latul săbiei lăsându-l în nesimţire. La Maestricht sunt arestaţi de armata olandeză până la sosirea răspunsului guvernului, care hotărăşte adăposti­­rea provizorie în castelul contelui Metternich. Populaţia e furiosă şi dă chiar semne de ură contra lor. La 12 Decemvrie, secretarul lega­­ţiei von Pannwitz cere şi K­onprin­­ţului renunţarea formală la tron, ceace acesta şi face fără nici o re­­zervă EFEMERIDE Cadourile artiştilor de film In Universal City, unde trăesc cei mai sim­patizaţi actori şi actriţe, de film, sosesc zilnic sute de scrisori şi pachete la adresa acestora din partea admiratorilor lor din toate ţările. Cadourile sunt din cele mai curioase uneori, şi adesea vin de la admiratori anonimi lucrurile cele mai de preţ. Eileen Sedwig, o actriţă drăguţă şi intere­santă are în Japonia o mulţime de admiratori. De aceea locuinţa ei e plină de umbrele japo­neze, sculpturi în lemn, kimonouri de mătasă şi chipul lui Buddha aurit în nenumărate e­­xemplare. Toate primite din ţara crizantemelor şi a florilor de cireş. — Harrey Carey, un bun reprezentant al tipurilor de cowboy a primit deja unul din admiratorii săi câţiva saci de cartofi soiuri foarte rare pentru semănat. Har­rey Carey pe cât e de bun artist e şi fermier harnic, când timpul îi permite şi deci cadoul acesta i-a prins foarte bine. Un coleg de-al lui, artistul Art Acord ce joacă de­ asemenea în ro­luri de cowboy a primit o ladă uriaşe plină cu ouă proaspete. Actorul Frank Mayo, care e un mare bibliofil a primit deja un vio câteva o­­pere de o nepreţuită valoare pentru biblioteca sa, iar colegul acestuia Herbert Rawlinson o pereche de mănuşi de boxer, deoarece numitul artist iubea mult acest sport. Un şal de mătasă scump, cum poartă damele distinse spaniole când asistă la luptele cu tauri, a primit din Madrid miss du Pon şi­ a fost foarte încântată, căci chiar avea nevoie de un astfel de șal, tre­buind întâmplător să joace un rol de andalu- Slanft. ARISTARC KT COMP.

Next