Patria, iunie 1922 (Anul 4, nr. 116-139)
1922-06-25 / nr. 135
Cluj, Duminecă 25 Iunie 1922 UN LEI EXEMPLARUL Anul IV. # Numărul 135 Nesiguranța legilor — Anarhia de sus — Guvernul liberal a fost adus la putere — după ce o solicitase prin toate mijloacele concrescute bizantinismului — în numele consolidării. După cum se știe, vreme de un an, partidul liberal a suflat din toate trimbiţile că e singurul în stare, având experienţa, numărul, organizaţia, discipline, competinţa, capacităţile, să înceapă marea operă de reorganizare a ţării. Este evident că o operă de consolidare trebue să pornească în rândul cel dintâi de la aplicarea legilor existenta. Dacă guvernele ce s’au succedat dela înfăptuirea unirii ar fi executat legile in fiinţă, atât în vechiul Regat cât şi în noile provincii, desigur că azi am fi făcut paşi hotărâtori In refacerea economică a ţării, şi în consolidarea unirii. Tot asemenea dacă în vechiul Regat, înainte de urne, ar fi domnit siguranţa legilor şi dacă ele ar fi fost aplicate — fiind destule bune şi folositoare, — desigur că războiul mondial n’ar fi aflat România aşa de nepregătită. Dar nici înalte, nici după unire, vechiul regim politic românesc n’a făcut nimic pentru siguranţa legilor, pentru a da şi cetăţenilor şi streinăţii convingerea, că se pot răzima, ca pe-o stâncă, de legile trecute prin parlament şi sancţionate de Rege. Dimpotrivă, pe rândarea deosebitelor guverne la noi e sinonimă cu răsturnarea legilor, cu nesiguranța oricărui temeiu de drept şi de legalitate. Nu mai încape îndoială că un guvern are dreptul să propună parlamentului pe care se rezimă abrogarea sau modificarea unei legi existente, dar e evident, că, servind cu adevărat intereselor țării, lucrul acesta nu se poate face decât atunci când legea respectivă e primejdioasă intereselor obști și sau când se poate schimba astfel încât să fie mai folositoare acestor interese decât în întâia ei redactare. La noi însă nu acesta e criteriul care determină guvernele să vină cu modificarea sau abrogarea legilor existente. Un guvern de partid la noi judecă legile aduse de alt guvern dintr-un singur punct de vedere, întrucât folosesc interesele sale de partid, nu cele obștești. Guvernul liberal, în scurta lui cârmuire, a dat dovezi clasice despre această mentalitate politică a oligarhiei române, şi a arătat că dintre toate partidele politice ale ţării, el e cel mai primejdios în distrugerea oricărei siguranţe de drept, că el e cel mai autentic autor al nesiguranţei legilor şi creatorul anarhiei de sus. E de ajuns să stăruim, pentru a dovedi cele afirmate, asupra alor două acte de anarhie de sus, de distrugere a siguranţei legilor. Abea veniţi la putere liberalii modifică legea electorală pentru ţinuturile de dincoace de Carpaţi în aşa măsură încât distrug însăşi legea. Stabilirea celor două zile de alegere, a redus întreaga noastră lege electorală la un singur articol: voinţa suverană a presidentului de alegeri. Legea aceasta trecuse prin Marele Sfat, fusese sancţionată de Rege pe baza raportului ministerului liberal, care era atunci la putere; după ea se făcuseră alegeri generale de două ori şi o mulţime de alegeri parţiale. Fără să treacă prin parlament modificarea legii s’a făcut de guvern, şi ţara întreagă e mărturie: nu s’a modificat pentru a asigura interesele obşteşti, dreptul alegătorilor, ci tocmai pentru a-l face iluzoriu. Guvernul , consolidării a purces prin această modificare la... consolidare? A dus cu un pas mai departe opera de modificare politică ori sufletească ? Dar sute de mii de oameni blasfemă şi azi tâlhăriile făcute în baza acesteiperfecţionări a decretuluilege electoral, iar încrederea cetăţenilor îndreptate în scutul legilor s’a împrăştiat ca făina orbilor. Liberalii au schimbat legea nu în vederea interesului obştesc, ci a partidului lor, care, altfel ar fi câzut cu ruşine in alegerile din Ardeal. Guvernul liberal şi-a început opera de consolidare cu acest act suprem de anarhie de sus, iar în sesiunea extraordinară a Clubului liberal de acum, şi a continuat aceasta operă prin schimbarea altei legi, a celei agrare din Ardeal, prin luarea finanţării expropierii de la Banca Agrară. Legea agrară din Ardeal a fost trecută In vara anului 1919 prin Marele Sfat de la Sibiu, ea a fost recomandată Regelui spre sancţionare într’un decretlege, de acelaş minister liberal, care recomandase şi legea electorală, legea agrară, inclusiv articolul 137, prin care finanţarea expropierii la noi de încedinţa Băncii Agrare, a fost votată apoi de parlamentul averescan. Pe lângă această votare şi sancţionare de Rege, Statul Încheiase convenţii deosebite cu banca. Legea, după judecata tuturor oamenilor de specialitate, a factorilor competeţi,a reprezentanţilor naţiunii, nu era nici rău alcătuită, nici în detrimentul Statului, nici a cetăţenilor, ci dimpotrivă aducea o mare uşurare Statului în opera de expropriere şi împroprietărire. Trei ani de zile nimen’a ridi al acuză împotriva finanţării exproprierii dela noi prin Banca Agrară. Nici chiar liberalii n’ar fi avut nimic de zis împotriva ei, dacă... Dacă nu erau în joc interesele partidului lor. Şi fiindcă ei le-au văzut a fi in jos, puţin le-a păsat că legea a trecut prin două parlamente şi că poartă de două ori iscălitura Regelui, puţin le a păsat de convenţiile speciale pe Care Statul le-a încheiat cu Banca Agrară. Intr’o şedinţă a Clubului lor au tras’o ! Operă de consolidare ? Guvernul „ordinei“ nu bagă de seamă opera anarhică, de adevărat bolşevism, pe care o săvârşeşte dând peste cap legile când le place, când cer interesele lor de partid ? Vor cuteza si spună, că o cer interesele ţării ? Dar toată lumea vede o operă de răzbunare in acest nou act anticonstituţional al liberalilor, şi nici decât un act ocrotitor al intereselor ţării. Care ar putea fi interesul public, pe care finanţarea reformei agrare din Ardeal prin Banca Agrară l-ar fi ameninţat? Dacă finanţarea se va face prin organul de la Bucureşti, vor fi salvate interesele ţârii? E ridicolă orice discuţie pe tema asta, când lucrul e aşa de limpede: capitalul liberal n’a fost cointeresat la Banca Agrară. Ori prin ce instituţie se va face, după proectul liberal, aceasta finanţare va trebui, ca aceea să aibă şi capital liberal La Banca Agrară era angajat capital ardelenesc, pe care Brătienii nu-l pot suferi, acesta trebuia distrus cu orice preţ. Iată opera de consolidare al guvernului ordinei, sămânător de anamie şi principalul autor al nesiguranţei legilor in țara noastră. CRONICA ZILEI Administraţie liberala... Din Târgul Mureşului ni se scrie: Prefectul Albu in sfârşit s’a hotărât să plece la Reghin, ca notar public. A fost numit de mult, dar şi-a amânat plecarea din două pricini. Una, că liberalii localnici şi cei dela centru nu se Înţeleg asupra persoanei succesorului, a doua, că dl Albu este atât de popular în judeţul său şi cu deosebire în Reghin, că nimeni n’a voit să-i închirieze locuinţă şi birou. .. Dar de plecat tot a trebuit să plece odată, că doară pentru postul de notar public se vânduse liberalilor. A plecat, dar pricinile au ramas. Prefect nou n’a fost numit, ci subprefectul Petru Roşea a fost însărcinat cu conducerea prefecturii, iar la Reghinul fost prefect şi actual notar public a reuşit să găsească un mic colţişor in clădirea administraţiei financiare de acolo. Şi tot se mai spune de presa libe- rală, că țara este cu guvernul fraudelor I --a» Politicianismul şi armata Singura instituţie, de care trebue să fim mândri, fiind pavăza şi scutul de apărare al ţării, este armata noastră. Războiul a scos la iveală scăderile şi înălţările ei. Când e rău condusă şi când cei, cari o conduc Îşi pun toată inima şi tot cugetul s’o ducă la mărire, s’a putut vedea, care este rezultatul, de partea cui e meritul şi ruşinea. Comandanţii nu şi-au făcut datoria, când trecând munţii, au lăsat spatele neacopert, expunându-se dezastrului dela Turtucaia şi organizând în ultimul moment retragerea, care a produs panică în rândurile armatei. Pe Sibiu urmă comandanţii, metiu şi mai bine datoria, au spălat ruşinea lor prin iscusitele fapte de arma de la Mărăşeşti şi din munţii Moldovei. Şi, dacă cercetăm cauzele, vedem îndată de unde vine răul şi binele. In perioda întâia a războiului se făcea politică în rândurile armatei, iar numaiîn a doua periodă a înţeles armata că se face militărie în rândurile ei slăbite. Prim-maistru era la începutul războiului, ca şi acum, dl Ion Brătianu, iar fratele Vintilă era ministru cu război. Pe cumnatul sau vărul lor, generalul Iliescu, zis şi Napoleon în urma Turtucăii, îl făcuseră şef al marelui stat major al armatei, pe care, după cum ştim numai la biruinţă nu s’a priceput s’o ducă. Şi s’a dovedit cu prisosinţă, că ţara dispunea de adevărate genii militare, cari însă trebuiau să stea în umbră din cauza celor parveniţi la situaţii înalte pe urma înrudirei sau linguşirilor. A dat norocul să ieşim în faza din urmă a războiului cu cinste şi biruinţă, cari ne-au făcut un moment să uităm năcazurile multe. Trăim în pace acum, dar nu se poate şti, când vom avea pacea adevărată. Armata trebue să fie gata oricând la postul ei de onoare. Ce se întâmplă însă? Vedem cu îngrijorare» că sub acelaş prim ministru Brătianu, secondat de fratele său Vintilâ, «e Introduce, din nou politica murdară în rândurile armatei noastre. Scrisoarea sensaţională a dlui general Cantacuzino, prin care se pune Intr’o lumină destul de înegrija persoana ministrului de interne, a generalului Artur Vaitoianu, care, nu se ştie prin ce mijloace a reuşit să ocupe cele mai înalte situaţii în ţara noastră, precum şi destăinuirile ca, vor mai urma în această afacere, care promite să ia proporţii scandaloase, nu sunt de sigur de natură să ridice prestigiul armatei noastre. , , Participarea generalilor Vârtoianu şi Moşoiu la luptele murdare politice pentru menţinerea la putere a şubredului partid liberal, atrag armata în cea mai urâtă mocirlă morală, aducând anarchie de sus până jos în toate păturile poporului nostru. Cea ce se petrece în ţara noastră, cu ocazia şederii la putere a liberalilor, trebue să pună pe gânduri pe orice bun patriot, care vede cu îngrijorare alunecând până şi armata pe povârnişul prăpastiei morale care ne ameninţă siguranţă Statului. Carpatin Mentalitateaberal. Bănci şi partide politice Din faptul că ziarul nostru a dat alarma în preajma atentatului liberal împotriva Băncii Agrare din Cluj, ziarul „ Viitorul” ţine să stabilească legături între conducătorii partidului naţional şi aceasta bancă, numindu-i pe aceştia „întreţinuţii politici ai Băncii Agrare“. Nime nu judecă decât din plenitudinea concepţiei sale. Liberalii confundă într’adevâr partidul lor cu băncile, cu organizaţiile lor financiare. Cine atacă, de pildă, Banca Naţională sau Banca Românească, atacă însuşi partidul liberal. Cine le apără, e prietenul partidului. Dar cum , Viitorul“ nu poate aduce probe pentru a arăta că fruntaşii partidului naţional sunt „întreţinuţii“ Băncii Agrare, el falsifică. Astfel se provoacă la un articol apărut în ziarul nostru, prin care începeam atacul împotriva operei anarhice a guvernului, citează din el, şi spun că e un comunicat al partidului. Articolul, cum e evident din însuşi felul cum a apărut, neavând nici o Indicaţie că e un comunicat — ceea ce în ziarul nostru, când a fost cazul — totdeauna s’a Indicat — e al redacţiei, cum a redacţiei sunt toate cele următoare şi cari vor urma încă. Noi apărăm o instituţie care e a Ardealului, care a fost creată de parlamentul provizoriu ardelenesc, de Marele Sfat din Sibiiu, şi o apărăm fiindcă vedem în atentatul liberal primejduirea vieţii economico-financiare a ţinuturilor de dincoace de Carpaţi. Noi am apărut această instituţie şi subt guvernul averescan, şi nime până azi nu s'a gândit că atitudinea noastră e poruncită de... interese bancare personale sau de partid. Acuzându-ne acum liberalii, cu totul fără temei, ei nu fac decât să-şi manifesteze încă odată mentalitatea lor; ei nu pot despărţi băncile de partidele politice, nu-şi pot închipui aşa ceva, cum orbul nu-şi poate închipui culorile. HOTE Din activitatea Ligei Naţiunilor , Liga Naţiunilor de la înfiinţarea ei încoace a ţinut mai multe şedinţe în care s'au disputat drepturile minorităţilor din noile State. Acest scut al minorităţilor garantat prin Liga Naţiunilor a fost unul din punctele dificile ale tratatului de pace. Sa cunosc conflictele iscate în timpul din urmă în Praga cu ocazia adunării Asociaţiei pentru sprijinirea Ligii Naţiunilor în ce priveşte minorităţile din noile State. La un moment dat toţi, reprezentanţii acestor State au părăsit în chip demonstrativ sala de şedinţe. Liga Naţiunilor a înţeles astfel indirect că trebuie săi procedeze cu mult tact în problema aceasta. O înaltă personalitate în legituri nemijlocite cu secretariatul din Geneva al Ligei Naţiunilor a făcut unele declaraţii importante în chestiuneaaceasta ziarului „Prager Presse*. La întrebarea cum tratează Liga Naţiunilor problema minorităţilor s-a dat următorul răspuns :- întreg programul scutului minorităţilor se întemeiază pe un procedeu care a fost admis de guvernele Statelor Unite în Liga Naţiunilor (treisprezece State au garantat deja prin îndoieli speciale sub scutul Ligei drepturilor minorităţilor). Tehnica e următoarea: dacă o minoritate triite o cerere la secretariatul Ligei — în cazul că cererea e iscălită în ordine şi nu e anonimă, secretariatul confirma primirea cererii dând un răspuns în acest sens trimiţătorului. După aceea cererea sau jalba e trimisă Statului despre care e vorba pentru ca din partea aceasta să se facă toate observaţiile şi obiecţiunile, ce la crede necesare. Totodată cererea se împarte şi tuturor membrilor înaltului consiliu al Ligei. Un comiet special care lucrează în numele consiliului și care e compus din președitele și doi membrii ai acestui consiliu studiază chestiunea (ceea ce durează cam doua luni), hotrând dacă cererea trebue sau nu înaintată consiliului. Dacă jalba nu mai e înaintată consiliului, atunci secretaristul se pune în legătura direcţi cu Statul în chestie pentru rezolvarea cererii. Cu minoritatea sau reprezentanţii ei nu se mai corespondează direct. In cazul că comitetul hotăreşte discutarea cererii în faţa consiliului Ligei, lucru acesta se face imediat în şedinţa cea mai apropiată unde e reprezentat şi Statul despre care e vorba. Reprezentanţii minorităţii care a înaintat cererea sau jalba nu sunt însă admişi la aceste şedinţe. „ Din declaraţiile aceluia şi înalte personalităţi aflăm că Liga Naţiunilor are şi un comitet care se ocupa cu progresul intelectual al naţiunilor. La 1 August se va întruni acest comitet compus între alţii şi dia profesorul Epstein, celebrul fizician, Bergson marele filosof, şi Gilbert Murray din Cambridge. PUERILA PUHCT Prin ei înşişi — liberalii sunt împotriva ajutorului strein — şi împotriva garanţiilor date streinătăţei. De aceia — au recurs la consolidarea prin consorţiu strein — şi ca să fie mai independenţi — au făcut lege care privilegiază pe străini — aşa cum se cerea de streini. „Independent“ Parlamentul a executat porunca. Maghiarii se organizează „Liga Maghiară* (Magyar Szövetség) îşi va ţinea adunarea generală in Cluj, la 6 August. Programul acestei adunări cuprinde ca prim-obiect reorganizarea Ligei prin modificarea statutelor şi deschiderea porţilor Ligei şi pentru elementele mai democratice ale maghiarimii din România Mare. Liga Maghiară de până acum n’a fost o Ligă în înţelesul adevărat al cuvântului, ci a fost mai mult o organizaţiune a oligarhiei maghiare, din care era exclus oricine nu era aristocrat sau irredent, pentrucă platforma politică a acestei aristocraţii maghiare a fost şovinismul exagerat. Dar prin acest şovinism conducătorii Ligei Maghiare nu se gândeau decât să-şi apere sau sâ-şi recâştige privilegiile de castă. Şi cel dintâiu lucru pe care l-au făcut după venirea liberalilor la putere a fost să încheie un pact secret cu guvernul de la Bucureşti. Cele două oligarhii şi-au întins mâna, dar înţelegerea a rămas fără răsunet în păturile largi ale poporului maghiar. Liberalii căutau o majoritate, cu orice mijloace, şi nu o înţelegere reală. Candidaţii maghiari au fost pretutindeni respinşi şi au fost admişi numai candidaţii oligarhiei ungureşti din jurul Liei. Şi candidaţii maghiari nu afişaseră program opoziţionist. Ei, poate, ar fi mers alături de liberali. Poate... Dar liberalii nu voiau să se expună unor eventualităţi, ci au respins candidaturile, au furat voturile, au falsificat procesele-verbale ale alegerilor. Deputatul dr Gyárfás Elemér, ales acum in urmă, declara într’un ziar unguresc că guvernul liberal, uzând la alegeri de mijloacele brutale pe cari le cunoaştem şi noi, a săvârşit o crimă □u numai împotriva maghiarimii, ci şi împotriva consolidării ţarii. „Noi maghiari, adaogă dl Gyárfás, am candidat oamenii noştri cei mai calmi, cei mai concilianţi, cei mai serioşi. Nici un guvern românesc nu va mai găsi în faţa sa o echipă de candidaţi maghiari atât de serioşi şi de reali. Dar guvernului nu i-am trebuit. El a dorit să aibe Ştefan Bogdani. . .“ Şi acum maghiarii nemulţumiţi cu situaţiunea lor vreau să se reorganizeze. Oligarhia lor înţelege în sfârşit că viitorul este al tinerilor elemente democratice şi că dacă ea, oligarhia, mai vrea să trăiască nu o poate face împotrivindu-se forţei nouă ce se ridică tot mai impetuos, ci o poate face numai acceptând consecinţele fatale ale realităţii. Maghiarii se organizează pe baze democratice. Ne bucurăm că conducerea poporului maghiar va scăpa din mânile şoviniştilor şi va trece în mânile celor cu cari democraţia română va găsi posibilitatea unei convieţuiri paşnice şi prieteneşti a Românilor şi Maghiarilor din România-Mare. Asanarea scrisului1) Beţia de cuvinte a dlui I. G. Duca Dl I. G. Duca, ministru de externe care se pretinde şi gazetar, când scrie aminteşte figurile de plăcută veselie ale lui Caragiale. I. G. Duca e nepotul lui Rică Ventureanu, „publicist şi studente în drept“, din neperitoarea noapte furtunoasă. InViitorul dl Duca scrie despre Tache Ionescu. Cu toată tristeţa momentului nu ne putem obţine de a demasca încâlceala de gânduri şi impotenţa în exprimarea pretinsului ziarist I. G. Duca. lată o probă: „Dar în faţa morţei lui nu mă pot stăpâni să resimt o adâncă întristare“... A nu te putea stăpâni să resimţi o adâncă întristare, — este o formă de cugetare şi exprimare pe care nici Stambulinski n’ar comite-o în limba lui Eaunescu. — Altă inversiune logică: „Ci el dispare un capitol din viaţa României contemporane“. Pretinsul ziarist a vrut să spună că cu Tache Ionescu dispare un om care a scris un capitol in istoria României, — însă limbat cum este, a spus că dispare capitolul. Monstruos și respingător! Mai departe: *Și de aceea (sic !) am convingerea că atunci când zgomotul luptelor de azi va înceta (zgomotul încetează, nu luptele! o, ilustre logician!) când patimele legate de ele se vor stinge la rândul lor (?!!) ceasul judecaţii nepărtinitoare va suna triumfător şi pentru Tache Ionescu.* Ceas care să sune triumfător, în amintirea unei figuri istorice, — este o formă pe care nici Rică Ventureanu nu a fost capabil să o formuleze în limba românească. Di Duca scrie despre unitatea naţională astfel: „închegarea noastră naţională“, etc., etc. Dar nu mă pot abţine să nureproduc sfârşitul, care întrece „discursul“ lui Caţavencu, prin boala de vorbă, prin impreciziune, prin gângăveală, prin incoerenţă: „Târziu, după moartea lui, după ce vor fi dispărut toţi cei ce acum nu pot vorbi în deplină libertate, cu alte cuvinte când se va putea zugrăvi portretul lui definitiv şi întreg curate luminile şi cu toate umbrele, când se va putea fără grijă spune tot şi despre generositatea şi despre bunătatea şi despre dispreţul său pentru răzbunări şi resentimente şi despre slăbiciunile şi despre ambiţiile şi despre frământările lui sufleteşti, când se va putea netulburat lămuri dacă în alte împrejurări şi sub alte înrâuriri o fire atât de bogat înzestrată n’ar fi meritat o altă soartă şi n’ar fi putut desfăşura o altă muncă, — figura lui Take Ionescu va reeşi totuşi interesantă, reprezentativă şi puternică, şi în faţa ei generaţiunile viitoare vor trece închinându-se cu admiraţie şi cu melancolie" Ascultaţi încă odată şi miraţi-vă cum poate suporta tiparul românesc aceste monstruozităţi de... stil: când se va putea zugrăvi portretul lui definitiv... când se va putea netulburat lămuri.. figura lui „va reeşi totuşi interesantă". De ce „totuşi“ şi de ce numai... interesanta? Dar de înclinarea cu melancolie ce ziceţi? Nu-i aşa cătol Duca e sentimentul? Ca şi bunicul său Rică Ventureano. Bine a făcut dl Duca politicianul că a luat calea ministerului; scrisul nu-l mai putea suporta, cum nu poate suporta pe mulţi politiciani, cari fac silă presei. ‘ Deschidem această rubrică cu conţinutul de față. Memoriile ex-kronprinţului Ştirile cari vin din Germania sunt de natură a readuce în lumina actualităţii persoana aproape acoperită de praful uitării a aceluia ce a fost cândva „Kaiser Wilhelm* Monarchiştii imperialişti din Germania şi-au înteţit în ultimul timp acţiunea, pentru reîntronarea imperialismului cu toate mijloacele sale politice. Ce face astăzi Wilhelm se Întreabă din nou ziarele? După puţinele ştiri ce se pot avea despre el, ar urma, că fostul kaiser, duce o viaţă liniştită de burghez, cu plimbări şi odihnă între prânzurile stropite din belşug cu băutură bună. In timpul când e Indispus, ex-kaizerul îşi scrie memoriile. Americanii, cari sunt oameni practici, înainte de toate, au şi început să se intereseze despre produsele literare ale lui Wilhelm, oferindu-i 250.000 dolari şi procente de la ediţii. Fostul kronprinţ pare a fi fost mai vrednic decât tatăl său. De curând el şi-a început publicarea memoriilor sale în ziarul olandez „Nieuwe Rotterdamsche Courant.“ Cum a abdicat Wilhelm După ce vorbeşte despre părinţii şi familia sa, kronprinţul se ocupă de diferitele faze ale războiului, insistând asupra bătăliei dela Marna. Paginile în cari vorbește despre abdicarea lui Wilhelm, sunt cu multă impresiune scrise. Evenimentele s'au petrecut la Spa în 9 Noemvrie 1918. Generalul Groener îl sfătuise să nu între în interiorul Germaniei. In fața generalilor din suita sa, împăratul vorbea agitat şi pierdut. Muşchii feţii îi tremurau şi o paloare cadavernică îi acoperise obrazii. El comenta, deşi nimeni nu i se împotrivise, hotărârea de-a întră în capul armatelor în Prusia. Atunci apăra colonelul Heyem, care raporta, că masse în revoltă se îndreaptă spre Wenders şi că trupele sunt în insurgenţă. După acest raport Wilhelm rămâne singur cu fiul său. Toată voinţa sa de fier dispăruse şi făcuse loc unei temeri aproape laşe. Era în prada unei crize nervoase liniştite, care-1 împiedica însă să se concentreze şi să ia o hotărâre. In acel moment Groener 11 domina. Vocea lui Wilhelm avea un accent straniu şi nereal când însărcină pe Hintze să telefoneze cancelarului că e gata să abdice, dar niciodată nu va renunţa la dreptul său de rege al Prusiei. Fuga In Olanda Ex-Kronprinţul povesteşte mai departe peripeţiile drumului spre Olanda. Pretutindeni armata germană e în debandată. Soldaţii disciplinaţii de ieri dau impresia unor cete de vagabonzi. Un miliţian bătrân îi apostrofează : Voi ofiţerii sunteţi de vină. Uite aţi făcut burtă, în timp ce noi crăpăm de foame. Furios Wilhelm i-a tras una cu latul săbiei lăsându-l în nesimţire. La Maestricht sunt arestaţi de armata olandeză până la sosirea răspunsului guvernului, care hotărăşte adăpostirea provizorie în castelul contelui Metternich. Populaţia e furiosă şi dă chiar semne de ură contra lor. La 12 Decemvrie, secretarul legaţiei von Pannwitz cere şi Konprinţului renunţarea formală la tron, ceace acesta şi face fără nici o rezervă EFEMERIDE Cadourile artiştilor de film In Universal City, unde trăesc cei mai simpatizaţi actori şi actriţe, de film, sosesc zilnic sute de scrisori şi pachete la adresa acestora din partea admiratorilor lor din toate ţările. Cadourile sunt din cele mai curioase uneori, şi adesea vin de la admiratori anonimi lucrurile cele mai de preţ. Eileen Sedwig, o actriţă drăguţă şi interesantă are în Japonia o mulţime de admiratori. De aceea locuinţa ei e plină de umbrele japoneze, sculpturi în lemn, kimonouri de mătasă şi chipul lui Buddha aurit în nenumărate exemplare. Toate primite din ţara crizantemelor şi a florilor de cireş. — Harrey Carey, un bun reprezentant al tipurilor de cowboy a primit deja unul din admiratorii săi câţiva saci de cartofi soiuri foarte rare pentru semănat. Harrey Carey pe cât e de bun artist e şi fermier harnic, când timpul îi permite şi deci cadoul acesta i-a prins foarte bine. Un coleg de-al lui, artistul Art Acord ce joacă de asemenea în roluri de cowboy a primit o ladă uriaşe plină cu ouă proaspete. Actorul Frank Mayo, care e un mare bibliofil a primit deja un vio câteva opere de o nepreţuită valoare pentru biblioteca sa, iar colegul acestuia Herbert Rawlinson o pereche de mănuşi de boxer, deoarece numitul artist iubea mult acest sport. Un şal de mătasă scump, cum poartă damele distinse spaniole când asistă la luptele cu tauri, a primit din Madrid miss du Pon şi a fost foarte încântată, căci chiar avea nevoie de un astfel de șal, trebuind întâmplător să joace un rol de andalu- Slanft. ARISTARC KT COMP.