Patria, noiembrie 1922 (Anul 4, nr. 237-260)
1922-11-25 / nr. 256
Gini, Sâmbătă 25 Noenmie 1922 UH LEU EXEMPLARUL Anul IV. * Namurol 256 Calamniarea bisericii unite In timpul din urmă o parte a presei române a tăbărât asupra bisericei unite; din atâtea griji şi preocupări pe care le are azi poporul românesc o parte a presei a crezut, că cea principală e tentativa de a discredita biserica română unită în faţa opiniei publice. In deosebi presa liberală, ,unificatoare“ înainte de toate, de câte ori i s’a părut, că poate lovi în partidul naţional român, a lovit în această biserică. A fost de-ajuns ca în organele centrale ale partidului liberal să se dea lozinca, pentru ca să răsune coloanele tuturor gazetuțelor liberale din provincie, — răsărite după venirea regimului liberal, ca ciupercile după ploaie — de atacurile aduse azi bisericii unite. Deosebit curaj în atacarea bisericii unite a dat presei liberale aprecierile dlui N. Iorga făcute cu prilejul încoronării, pornind din incidentul, că arhiereii români uniţi n’au luat parte la slujba religioasă din catedrală, deşi făcuseră şi ei slujba pentru Rege în biserica lor, şi luară parte la actul încoronării Suveranilor. Diferitele organe de propagandă liberală au uitat dictonul străbun : Quod licet Jovi, non licet bevi, şi au crezut, că dacă marele nostru istoric, care a avut cuvinte de dreaptă apreciere asupra bisericii unite, are dreptul să-şi spună principial ca totdeamna, punctul său de vedere, ele pot tăbărî, fără principii şi fără cugetare, răscolite numai de patimi politice şi confesionale asupra bisericii române unite. Ne aducem aminte, că o gazetă săptămânală din provincie îşi pusese chiar întrebarea, în articol prim: Sunt români arhierii uniţi ? „ . . Ba am văzut în timpul din urmă în ziare ridicule afirmaţii, că chiar la adunarea „Astrei“ la Sibiiu, uniţii ar fi voit să aleagă pe prezident călăuziţi tot de principiul confesional. Profităm de momentul potolirii, nu ştim pentru câtă vreme, a atacurilor aduse bisericei unite pentru a pune la punct anumit lucruri. Cu atât mai vârtos cu cât suntem convinşi, că biserica unită n’ar fi fi fost atacată cu atâta sete în timpul din urmă, dacă agresorii nu s’ar fi gândit, că o atacă, prin ea partidul naţional român, , care se ştie, e arătat de ziarele liberale ca „partidul uniţilor“. : * ] Românii de dincoace de Carpaţi au avut în decursul deceniilor din urmă, două , instituţii în care s’au manifestat totdeauna • deplin solidari pe terenul cultural „Aso ,ciaţiunea“, pe terenul politic „partidul , naţional român“. In aceste două organizaţii care au fost tăria poporului român , luptător, s’au întâlnit în colaborare mai mult decât frăţească, s’au întâlnit într‘o singură acţiune, românii uniţi şi neuniţi, pentru a duce la biruinţă desrobirea cui ,turală şi politică a poporului nostru. Nu credem să fie vreodată preocuparea istorică a cuiva de-a arăta, că în aceste două înjghebări ardelene cine a contribuit cu mai multă muncă şi cu mai multă jertfă: uniţii ori neuniţii? Pentru că nu motive confesionale au determinat munca, jertfa şi suferinţa înaintaşilor noştri, fie în cadrele „Asociaţiunii“ fie în cadrele partidului naţional român, ci porunca naţionalismului celui mai pur şi mai intransigent. Cine ar pune tesa pe baza confesionalismului, ar pune-o greşit, şi suntem siguri, că oameni desinteresaţi nu vor proceda aşa, niciodată. Chiar în cazul, că un ultraliberal sau „confesionaliste“ o va pune, biserica unită nu va eşi ruşinată din comparaţia ce s-ar face între contribuţia ei culturală şi politică şi aceea a bisericii surori. Deplina armonie şi solidaritate a românilor ardeleni şi bănăţeni în cadrele „partidului naţional şi ale Astrei“, nu a fost tulburată decât odată cu trecerea politicianismului din vechiul Regat şi în nouile provincii. Partidele oligarhice au dat de la început lozinca, discritarea, zdrobirea partidului naţional, care se opunea stăpâniei lor absolutiste. In lupta sa democratică şi naţională partidul naţional a fost sprijinit de imensa majoritate a preoţimei unite. De aici atacurile împotriva acestei biserici. Dar este ea de vină că a crescut oameni de principii, oameni de convingeri, care nu înţelege să-şi schimbe aceste convingeri de pe o zi pe alta? Dar este, de vină biserica ortodoxă că o seamă de preoţi, în frunte cu bine cunoscutul Lazar Triteanu, tămâiază cu aceeaşi telegramă pe dl I. Brăstianu cu care a tămâiat pe spatele Tiaea? Poate fi atacată o biserică pentru că creşte caractere pentru viaţa publică a Statului ? Dar nu e aceasta cea mai înaltă misiune a unei biseriţă? Şi când Biserica unită are meritele re- cunoscute de întreaga opinie publică pentru idea naţională şi cultura acestui popor, , e admisibil ca un guvern prin presa sau să o atace zilnic, luni întregi, ca pe un duşman intern? Noi recunoaştem că duşmanul intern al liberalilor suntem noi partidul naţional, şi|. am luat lupta cu el cu toată hotărârea. | | Dar e admisibil ca din duşmănie faţă de un partid politic însuşi guvernul să pro-, tejeze calomniarea unei biserici româneşti care a contribuit în măsură aşa de marej la regenerarea naţională? Sau a devenit’, ea, aşa peste noapte, duşmană a neamu-ilui şi a unităţii naţionale, cum au ajuns, candidaţi liberali la majoritate în decursul unei nopţi? E limpede: biserica unită e tot aceeaşi care a fost în trecut. Dar cei mai mulţi din credincioşii ei sunt aderenţi ai parti- dului naţional, cum de altfel sunt şi cei mai mulţi credincioşi ai bisericii ortodoxe din Ardeal. Aparenţele insală: cei câţiva ortodoxi cari sunt puşi în slujba liberalilor împotriva partidului naţional, se folosesc bucuroşi de atacurile politice pentru a ajunge scopuri confesionale. E limpede şi aceasta. Dar, mulţumită lui Dumnezeu, nu cei cu telegrame de aderenţa politică reprezintă biserica ortodoxă din Ardeal şi Banat. Adevăraţii ei reprezentanţi sunt cu toţii în rândurile noastre. Că la „Astra“ uniţii au cercat să facă ‘ „confesionalism“? Dar era un vechiu obiceiu, sfinţit prin tradiţie, ca viceprezidentul să fie ales de prezident. I. P. Sa , mitropolitul Suciu a declinat de la sine onoarea, fiind omul datoriei şi a împlinirii îndatoririlor ce-şi ia. Şi atunci „uniţii“ au sprijinit pe un „Reunit“, pe dl Vasile Goldiş. Se înţelege ultra-liberalii au ţipat din nou: uniţii sunt toţi naţionalişti, să izbimîn ei pe motivul că n’au ales pe N. Iorga. Iată larma de bâlciu pe care a întrodus-o politicianismul exploatator şi când e vorba de aprecierea unei biserici. Partidul nostru, potrivit tradiţiei sale, nu are nici un caracter confesional, el e naţional. Nu credem în nici o primejdie pe care bisericile surori le-ar putea aduce asupra neamului românesc, şi ne-am ţinut de datorie să o spunem aceasta în mijlocul jalnicei privelişti când una din bisericile noastre naţionale e atacată ca un duşman intern, tocmai de organele Statului care ar trebui s’o apere. Distrugătorii de armonie şi de solida- ritate naţională până şi pe terenul vieţii ■ bisericeşti îşi vor lua odată plata, suntem ■ siguri, dar nu sub formă de recunoştinţă naţională, trebue să aibă în viitor tineritatfa noastri?, care studiază la şco liîe *i uni vers tăţle streine. Societăţile academice româneşti din stelnitate trebus sa fie postufila noastre înaintate pe terenul luptei culturalii, care s* dă între diferitele naţiuni şi popoare dsa E'iMţpa. Unul dintre cel mai importante posturi culturale ale Român lor In »‘revistate este și va rămânea Soc. academică „Româna Jură* din Viena nse zetă în mijlocul Eu opisi, unde ss întâlnesi și se ciocnesc cuvintele so-1 etaje* pe&tfef ?’ **e-*onîi-:e mai v.’-lfc a pru'-de, intre rerit apus, V-re mniară zi şi simteză noapte. Tinerimea noastră din capitala fostei îtrpârăţîi hibsburgice nu poste fi mare I indiferentă, ca să nu urmăreffscft des proape transformările mari, cari trau produs pt. socoteala desfiinţat lui Stat austro-ungar, din moţtsrireai căruia neamul românesc s’a ales cu o parte foarte însemnată, care poa’e trezi invidia celor desmoştîniţ! d« soartă, cum sunt: nemţii şi unguri. Războiul cu urmările hui ecotromice distrugătoare, a făcut sa slăbească Intrucât va şi posturile noastre culturale jdin s’reinat&te. Reînvierea „României " .Jupe', căra si a r luat postul pentru continuarea rezistenţei noastre cuitu, sai în concurenţă cu streinii din Aus- 1 ttia, treble să ne umple dr cels mai frumossu nedejai pentu viitor, că tini rime» noastră îşi cunoaşte rolul în- 1 semnat, pe care-l are in mijlocul popoarelor streine. Carpatin. Un atac cu tâlc Posturi cultural© — SacîgtţiN aead««inîc3 raittSnes din streinătaisa — Chiar dacă noi avem în ţară înalte aşezăminte culturale, cari si stea pe picior da egalitate eu Instituţiile similare din eit« ţări, totuşi pentru desăvârşirea cunoştinţelor pe deopate, pentru lărgirea orizontului da vedere asupra metodelor noui de învăţământ, pa de altă parte asupra problemlor ce intr’o tară sunt privite într’un fel iar în silă ţara intr’altfel, pentru cârtigarea experienţelor laţa locului, unde se agită mari chestiuni de ordin’ politic, economic, social, ştiinţific, literar, cultural la viaţa popoarelor, ci este bine să se păstreze char cu sprij jinul Satului Vfich’le societăţi academice, româneşti cari în decursulvremii, ca o necesitate a culturii şi pro- gresului poporului nostru, s’au Înfiinţat în capitalle din oraşele principale ale Staiilor de Europa. Societățiie acestea academice româneşti, în cari îşi găseşte un reazim moral tinerimea noastră studioasă In mijlocul popoarelor strains, cari trebuesc studiate şi cunoscute de aproape pentru a Îş înţelege felul lor de viaţă, raporturile lor cu poporul şi ţara noastră, — eu le consider ca cele mai utile posturi culturale ale snesmului nostru, cărora trebue să le dăm cea mai mare importanţă. Am pronunţat numirea de posturi culturale, arora vreau să le dau o adavirată interpretare pentru rolul pe Copiii intelectuali Numărul cetitorilor de titeratură frumoasă redus la noi la minim. Aproape, nu ma poţi spune, ca e ar fi remediul acestui antiintelectualism aect. Generaţiile mai vârstnice a■e pare, că sunt fră scăpare jertfele jalnice ale unei crize spirituale, care de altfel nu e numai la noi. Dante în infernul său a inventat tot felul de chinuri pentru toate clasele şi subclasele de păcate; a uitat desigur să scornească un chin subtil pentru cei, cari în viaţa lor fără să fie analfabeţi n’au citit totuş nici o carte Imaginaţia creatoare a lui Dante ar fi pecetluit lu pedeapsa şi ironic schiţată într’o emoţionantă viziune unul din cele mai grele picate de prezenta lui. Din panea noastră cu o închipuire de nenumărate ori mai puţin vizionară am da bunăoară următoarea pedeapă intelectualilor, cari nu citesc : nu le-am da în iad altceva de mâncare decât litere de plumb tipografic, iar ca beutură esclusiv cerneală de tipar. Cu aceasta ar fi răzbunaţi bieţii scriitori, caii n’au pentru cine să scrie. — Să revenim la subiect. Intelectualii de astăzi sunt pierduţi, în zadar s’ar mai frământa cineva să mai introducă obiceiuri contrare în viaţa unor oameni din vina lor şi a împrejurărilor complect refractari faţă de orice idee sau gând frumos. Şi în felul acesta se întâmplă, ca priveşti îngijorat în jur să vezi dacă mai este vreo nădejde undeva. Pentru liniştirea noastră ne place să credem, că această nădejde se ridică frumos cu generala copiilor de-acum. Un simptom: o revistă pentru copii nu tocmai bine redactată cu glume, cari se repetă, şi cu poveşti dinainte cunoscute, stârneşte totuş entuziasmul mic şi copilăresc nu în mai puţin decât cincizeci de mii de mărunţi cetitori cu oui de veveriţă. E o bucurie. E o generaţie, care fără îndoială va ceti şi mai târziu, obişnuită de acum cu tiparul. Ar fi o mare greşeală dacă aceşti harnici cetitori ar fi lăsaţi şi mai departe cu o revistă a cărei director exploatează buzunarele piticilor fără să aducă nici o îmbunătăţire în lectura oferită. Ar putea să observe şi copii, că sunt exploataţi şi disiluzia ar fi fatală — pentru ei fireşte, nu pentru directorul, care s’a îmbogăţit pe urma lor. Se impune deci categoric creiarea unei noui revise pentru soori, care sa ţină seamă de exigenţele lor sufleteşti. — Un al doilea simptom îmbucurător l-am observat zilele trecute la biblioteca Universităţii, unde s’a făcut o biblioteă pentru copii. Copiii încep să vină în fiece zi când şcoala şi jocul le dă igaz pentru poveşti. Opera de intestiaţizare nu mai poţi înepe cu oamenii vin vârstă cu varul ramolismentului pe vinele in-teligenţii. Această operă trebuie iniţiată între copii. E datoria tuturor şi mai ales a Statului să creeze cât mai multe biblioteci pentru copii, atât la oraşe cât şi la sate, pentru ca generaţia de acum să fie ultima de antiintelectuali. ________ Uniunea Ic ____ i E cel mai de seamă eu minuni poli , tic. ca rezultaU firide pent tt răspân- \ n dir«a idsilor de naţ'onalism şi demo- 'J cratie. Uoim.e'î cşa cum au constate to . toate comet tmite presei distruge şi c ultma acuBuţiune ttbsurdi a iibe at- ' lor, can încercau să ardnt ci puAf \ dul naţ onal făcând unirea cu Româ~nia, e separatist şi regionalist. I j insă acts e fireşti bărfiH \' ale g v imului hOi de voituri şi să ne j o prnt cu toţd asupra fiului, cm s'a produs uniunea, căci se dtsprinde clar j o mentalitate civilizată şi se dove- j deşte dmn însăşi acest început o n-1 chegare trainica pentru viitor. In do J ral ambeor partide de a contribui cu fi puteri îndoite la o leală muncă wwâ- j i nească, nu s’au strecurat nici dec ăt do-1 Hnţe de încălecare pe nici o parti.h Români fraţi şi-au strâns mâna micu ' ajutor reciproc fără nici un fel de do- Huţa, ca fratele să subjuge pe alt frate, întreaga ţară a suferit dijauntre încoace de furia descărcărilor ce s'au făcut în formă de navală. E bine să nu uităm, că atunci, când partidul nţional a încercat tratative de conlucrare cu liberalii, nu întâlnit numai doruri de cucerire şi padă, care aveau, pretenţia si schimbe furta principiilor intr’o tocmeală prozaici. Uniunea dintre partidul n ţ onal şi ■ cel democalte a adus nu împărţeli de provenţii, ci contopiri de credinţe. /1 istoria partidului n aţ onal intră o noui icoană scumpă mai presus de cruce şi aceasta este amintirea lui Tache Ionescu. Rar în toate timpurile au fost oameni ce au avut fericirea si sinbolizezs un principu Pentru restrişti nenumărate, călăuzi de crzânţi int ’o Românie-Mare — Tuchs Ionescu trăieşte şi astăzi ca gât,de ba mutţi din fiorile sufletului său abia acum rodesc. De le ca şi de inimoasa fasona- j htate a marsiul N cu Faipescu nu ar punea nimeni spune că a fost mai mult democrat decât naţional st. In gândurile lor înalte amândouă Urâdu-1 niate se îmbinau intr'o singură cre- dinţa şi o singură jertfă fe care tot ei 10 învederează deplin alta acum în urmaşii lor ce desăvârşesc într'unl singur partid dela Nistru până la T.sa lupta pe mai departe naţional democratică. E de prisos să mai pomenim că în Ardeal nicând partidul naţional nu a purtat lupta românească drcât pe aceeaş bază de ocrotire a celor mici, dîftd prilej de înălţare adevăraţilor puteri, ale neamului. [ Iată de ce unirea în însemnătatea ei nu constitue o strategie de luptă pentru putere ci o firească apropiere cerută ■ de suflete şi menită să aşeze. Sib icoanele caseor ţărăneşti, alături de chipul tre- I ccţilor conducători al ideii naţionale I din Ardeal — şi imaginea veşnică a adevăraţilor patrioţi din Rigai — ce ştiau să moară pentru ţară nu să omoare ţara. Ce îşi jertfeau averea în lupta politică şi nu făceau avere din politică. mmm », punct mmmammmmmmummmummammmmmmmmm. Ziarul iibsmi local va»beș te de F*n tornaie tfemiulta. Probabil că voe.-ite sM vorbiatoa despre cele 11.000 de fantome csri urmăresc constimți (dacă o m*i tr ) șefului guvernului liberal: țăranii ucșî îa 1907. In jurul frontului antiliberal (Dintr'o scrisoare) Galaţi, 20 Noemvris 1922. Cu cât ss apropiez ua dss.hitlershi! pshamstrului I bertl, cu atât lumea polii, câ se sg fă, toate partidele au întrevederi, dau comunicate, etc. Pâ.iâ acum in ă nimic impede, nici 0 hotârâre nu este luaţi şi din to«e acestea prof.tă numai ziarele, avă a mereu materie de scris. Mulţi cred, că prof.tă şi guvernul, cred.nu* mea hsa este, c*. el nu probă nimic şi că acrele er.şt da prin pubii.a ta In ho .are zi a hurât lor canum aratelor comigiuni, osre costă pe biata ţ*râ »tâtea moane, sunt cele am urmâ «,vâ u A n «1« muribundului îatreţinut cu b*lo*L.e de oxigen. Nu pot sîeds, că democraţia, că partidele de: mc om te cu oamenii tor de Su&ma să fie atât de si*be, s nu S2 in .umete6, atunci când vor vedea, câ pericolul este eminent, a da lupta pe acelaşi front cu toarte torţele unite. Este adevărat, că tratativ de clidire unele partide din Rgrt cu marele partid naţional român n au dat panii a Rumeniei un rezultat. (Articolul e scris Faime de unirea partidului democrat cu cel naţonal. N. Red ). Asta Insâ nu în sstmna, că partidul liberal va fi victorios din lipsa da combatanţi. Nul — Am depiica convingere, că ei va eşi complect zdrobit şi vruta ss de a brava din nou ţara şi neamul. o.,m a făcut cu încoronarea îi va fi fatală de astsdată. Am auzit pe unii zicând, că vina neunirii partidelor din vechiul Regst cu partidul naţional ca de asupra acestui din urmă. Se înşeală mult aceşti observatori superficiali. Tocmai greutatea acestor tratative va duce la adevărata şi solida unire a partidului naţional cu cei din Regat. Este o notă bună pentru ardeleni, că ah bzueşte, nu cântăresc cu mare atenţiune profilul şi paguba ce ar da pentru țară legăturile ce sunt de stabilit. România şi criza orientală încă câteva zile ne mai des-part de Conferinţa de la Lausanne, unde din nou interesele vitale pentru România vor fi puse în discuţie. Pacea de la Sevres exclusese pe turci din Europa, dar o serie întreagă de situaţii foarte delicate, dintre cari, cea mai importantă şi mai direct în legătură cu interesele române, statutul Strămtorilor, rămăsese nelămurite. Fără a enumera toate evenimentele ce s’au succedat de atunci, reamintim pe cele esenţiale: înţelegerea turco-rusă, reînvierea Turciei, ca Stat naţional, înfrângerea grecilor în Asia Mică şi contradicţia de interese între Anglia şi Franţa pe chestia orientală. Criza, viu redeschisă în luna Septemvrie, n’a lipsit de momente extrem de critice. Exasperarea turcilor ar fi condus cu siguranţă la un conflict, în care Rusia sovietică, ar fi găsit un nimerit prilej, de a se „pune in cam taci “, cu ţările europene, ce nu vor să o recunoască. România ar fi fost ţinta primelor lovituri, mai ales, că informaţii diverse arătau, că guvernul român avea o predispoziţie specială de a sări în ajutorul grecilor. Zic „predispoziţie" şi nu „atitudine“, căci guvernul Brătianu,, în faza de strânsă amiciţie cu Rusia ţaristă, declarase, că Strâmtorile sunt de interes secundar pentru noi, Dunărea fiind privită ca o arteră economică suficientă..., însă „pour cause“, în situaţia recentă, a sări în ajutorul grecilor, se potrivea a fi „în vederile locale engleze, indiferent, dacă prin aceasta se lăsa, ca şi în trecut, pe al doilea plan interesul vital, ce-l reprezintă libertatea Strâmtorilor, pentru independenţa politică şi economică a României. Este bine de remarcat însă, că în timpul acestei perioade de înclinare a politicei române spre tendinţele anglo-grece, Franţa, prin oficiosul „Le Temps", reamintea României pericolul chestiunei, necomplect tranşate, a Basarabiei. Iată dar, în caz de conflict, criza în care s-ar alia România, pentru a apăra, pe de o parte Basarabia, ce ne este indispensabilă, iar pe de altă parte de a-şi determina acţiunea sa externă pentru libertatea, cât mai perfect asigurată a Strâmtorilor. Sâ nu ne înşelăm cu documente. In criza orientală, Franţa ne-a arătat „pericolul" chestiunei basarabene; în criza de la Genua, Anglia ne-a făcut de asemenea demonstraţii pe aceiaşi temă . . . Japonia, care a iscălit actul de recunoaştere, se desinteresează din ce în ce mai mult de Ro-mânia . . . Italia este ostilă . . . Micei înţelegeri. In acest timp dimplomaţia sovietică devine tot mai pan-rusă şi tot mai intransigentă... Momentul istoric al unei înţelegeri cu Rusia sovietică a fost în mânele guvernului român... şi nu s-a subliniat în destul consecinţele dezastruoase a neprevederei, de a-l fi scăpat, atunci când ne putea fi favorabil. Criza orientală a pus din nou în evidenţă problema raporturilor noastre cu Rusia, pentru a constata, odată mai mult, greutăţile, ce întimpinăm din neclarificarea acestor raporturi. Iar în privinţa Turciei, ce trebue a fi redusă la rolul de putere asiatică, nu însă prin susţinerea unei Grecii, Incapabilă prin ea însăşi de a fi un moderator al tendinţelor otomane, ci prin crearea unui regim internaţional de libertate complectă a Strâmtorilor. Problema Traciei, care este strâns legată de această chestiune, trebue soluţionată în vederea ajungerei scopului de mai sus. Am căutat, în zădar, să aflu din presa noastră, sau din cea streină, cam care ar fi atitudinea guvernului român. . . Afară de palidul interview al ministrului nostru de la Paris, referitor la dorința României, de a vedea pe marii aliaţi de acord, n’am găsit altceva, decât denumirea reprezentanţiei noastre la Lausanne. Dacă interview-ul domnului Victor Antonescu nu spune nimic, pentru politica externă a României constată însă o stare de fapt, ... că esenţa ... vom lăsa pe alţii să decidă şi pentru noi. După ce am fost lipsiţi de moderaţie, suntem acum fără fermitudine: iată cum ne prezentăm la Lausanne. Dr V. O. Ce. ’t dreptul da proprietăţi pentru dis etnii fafiraafri Camera franceză a votat un proeat de lege reglementând dreptul de proprietate pentru streinii din Franţa. Pentru a dobândi o proprietate sau uzufructul unui imobil preluat şi spre a încheia un «antracit pa mai mult de 9 ani, toţi streinii şi persoanele morale streine trebue să obţiă prealabil autorizaţia guvernului. Sunt supuse la aceleaşi oblgăţiuni societăţile civile şi comerciale. Sunt dispensate de această obligaţie societăţtie, cari se conduc după regile franceze, având sediul social în Franţa şi ai câtor preşedinte ai consiliului de administraţie, garanţi, directorii Având semn «tura sucuna cuasorii şi mai mult de jumătate din asortaţii In nume colectiv, administratori, membrii consiliului de direcţ una sau al consiliului de supravugajre aunt de naţonalU&ta franceza și vor putea face dovadă ca majoritatea capitaiuiiior reprezentate ia uit'm* adunară generala era deţinută de francezi. Streinii, «ctualmsscte proprietari i zufturtuferi ue iamble sau be eitc.art ai unui contr»ol su *t obug*ti ca la termen de 6 luni, încr pâ -U uda promulgarea acestei i. g. Sa as ctioinitza prescripțiunilor ei. UFfcw&fttufc Cum &'a logoatt Bjö. ison Björn BjörasoD, f ul martiul b mar Bor- Wgiaa Björashrnje njö.'aso , eare iu A s’* f ont ouuuuout pr,.n câteva sciscri de •maiosre, publică în cartea sa mai noua ,Povestiri din viata mea“ câteva lutâoiplii iatereaanti*, intre a iele si felul cum s’a f. out logodea intre părinţii si. Marele scriitor al Nordului s’a lata nit prima oara pe viitoarea i tov&rişe de viaţă ian’o societate. Tmi*râ fat era vtckai la masă. Ia tot timpul mesii, Björnstern Bronson nu s’a ocupat apoape aeleu de vocea sa, dar cu atât mai mult «s’a n pustii »supra ceiorlalţi meseni cu tot felul de vorbe nepoliticoase. Mai târziu dra Casolana Reimers — asci aşa se numea ca iatâ viitoarea soţie a lui Björnson — i-a oferit acestuia sprijinul ssu la teatru şi astfel av«.ra prilej a se vedea mai des. Odată plecara împreună intr’o excursie pe munte. Atmos o întrebă Björnson dintr'odată: „Vrei să mergi cu nuna până sus la vârf?“ — Fetii i se păru un pic curios tonul în care-i vorbea dar s’a învoit. Sus, însoțitorul ei isbi baston, de câteva ori un pământ nerodător și ciudos, apoi i se adresă din nou fara s’o privească: „Vrei să mergi şi mai departe cu mine. Ai curaj?“ Fata l-a înţels ce vrea să zici şii răspunse nu fără care are emoţie : „Da, am !“ — Aşa s’a logodit Björnson. In anul bos, luna lui Mai. — Deocamdata însă trebuia să rămână secret. S’au dus ce-i drept să se fotografieze împreună ca logodiţi, mirele a rugat însă pe fotograf să nu spună la nimeni. Totuşi s'a scuipat odatâ şi-a spus feiii dia paşi, bine'nteles sub siglul celei mai adânci tăceri. A doua zi, fireşte, vuia întreg oraşul, a muri un gumf.