Patria, ianuarie 1927 (Anul 9, nr. 1-21)
1927-01-01 / nr. 1
AN NOU An nou! Nu eşti însemnat nicăiri, în natură, — - ---tu.i.-----ii Uducea maic, nu cu uciai ustituia Ies calendar, o ficţiune, o abstracţie matematică şi astronomică! Şi, totuşi, cu câtă bucurie eşti aşteptat de neamul cel veşnic încrezător al muritorilor, veşnic însetat de mai bine! Dacă am putea am izbi cu călcâiul în anul care se stinge, deşi el moare numai în imaginaţia noastră pentru a întâlni mai repede anul ce nou de la care nădăjduim întreaga fericire pe care nu ne-a dat-o cel vechiu! Autosugestie şi înşelare în care se complace omenirea din vremuri imemoriale, înşelare fericită care ce dă noul avânturi, deşteaptă noul aspiraţii şi resuscitează forţele istovite. Ni se pare că intrăm noul născuţi în anul cel nou, că în ultima clipă arătată de ceasornic din anul vechiu, ne spălăm, ne eliberăm de tot ce a fost durere, suferinţă, răutate, şi că viaţa ni se deschide ca o nouă grădină a raiului!* In realitate intrăm în anu! cel nou cu întreg bagajul ce ne-am grămădit in spate în anul cel vechiu. Mai bogaţi cu cât ne-am putut îmbogăţi, mai săraci cu măsura in care am pierdut din avutul nostru. Ducem cu noi ceea ce am adăugat sufletului nostru zi de zi, adeseori în neştire, sau trecem despoiaţi de virtuţile pe cari ni le-am prăpădit prin gând, vorbă şi faptă, în decursul unui an. In reriltate nu putem spera deja acum cel nou decât atât cât ne-am cflat noi înşine în anul cel vechiu. Prosperarea generala ca şi cea individuală pentru care se urează la ceasul douăsprezece din noaptea anului nou, va avea ca punct de plecare pentru noul resticat calendaristic, capitalul pe care-l aducem din manca şi lupta anului vechiu. Fericirea sau nefericirea, binele şi Vilul, 4w acorpig bancă,o iau dispreţul, ’s.fjuranţa sau primejdia, tot ce dorim sau de ce ne temem in pragul anului nou, a determinat veşnic de întreaga noastră viaţă şi acţiune anterioară. Anul nou nu e decât o rezultantă vremelnică a tuturor anilor vechi, o concluzie din premise bine determinate.* Şi aceasta fiind realitatea, e firesc ca oricine îşi doreşte o altă viaţa în anul ce vine, să şi se examineze întâi aprofundat pe sine însuşi, acţiunile sale din decursul anului trecut, şi dacă le află improprii pentru o viaţă fericită cum şi-o doreşte, să se lapede de ele şi să înceapă cu alte fapte, cu alte gânduri şi sentimente. Examinarea conştiinţii e declarată obligatoare în toate eticele. Odată pe an ea e cu totul necesară pentru oricare om care are pretenţia să umble pe picioarele proprii şi să fie responsabil de faptele sale. Iuoirea nu este un act extern ci unul Intern, născut din adevăr şi din sinceritate. Apetitul, dorinţa, aspiraţiile aleargă de obiceiu cu mult mai înaintea voiinţii de îndreptare, care adeseori trebue să fie în carne vie pentru a putea face un pas înainte. De aici urmează repedea deprimare sufletească a multora, băgând de seamă că nici anul nou nu le aduce fericirea aşteptată. Ei nu-şi dau seama că dorinţa singură nu poate realiza, că e nevoe de punerea în acţiune a forţelor sale sufleteşti, curăţite, împrospătate, pentru a putea schimba „ soarta ce te paşte“. * Urări de bine se sa fac cu prilejul anului nou şi la viaţa publică, în viaţa politică. Se urează spor şi fericire Patriei, Naţiunii! Se fac făgădueli de muncă şi luptă in folosul obştesc, deasupra interesului particular. Se spun vorbe mari, din obiceiu, se spun uneori şi cuvinte sincere. Nota sincerităţii o dă un singur lucru: faptele din trecut. Pentru observatorul imparţial al vieţii noastre naţionale de la unire şi până azi, e cu neputinţă să nu fi apărut în toată lumina contrastul puternic dintre cursul liniştit, puternic şi sănătos al marelui fluviu raţional, şi valurile ce se sbat la suprafaţă; contrastul dintre tenacitatea cu care Naţia îşi vede, din an în an, de munca ei întemeietoare de Ţară nouă, adâncindu şi tot mai tare rădăcinile în întreg pământul strămoşesc, liber acum, şi vaccinaţiile, ca pe sârmă, a vieţii publice, a celei politice, mai ales. Naţia trage brazdă adâncă, iar în jurul ei, pe deasupra ei, o seamă de oameni fac urmă mare şi se dau de-a tumba, voind să lase impresia, că ei trag brazda şi îngrijesc arătura. Muncitorul pământului ştie, că dacă din anul vechi nu ară şi nu seamănă, n’are ce aştepta de la anul nou. El lucrează intens ştiind, că singură munca şi lupta în continuitate asigură fericirea anului nou. Şi, iarăşi, nici unui observator imparţial nu-i va fi scăpat al doilea contrast din viaţa noastră naţională . Avem partide politice, cari se năzuesc de la unire să suprime contrastul cel dintâi, dintre cursul liniştit şi sănătos al fluviului vieţii naţionale şi fluctuaţiile vieţii publice, să o facă şi pe aceasta aşezată, serioasă, vrednică de marile caităţi ale Naţiei, — şi avem partide care se complac in nestabilitatea legilor şi a justiţiei, nu veşnica fluctuaţie şi larmă de la suprafaţa vieţii publice. Şi, cu toată evidenţa, cele dintâi sunt socotite totuşi „primejdioase“ pentru ţară, iar celealte ca reprezentând cel mai pur patriotism. Totuşi Naţiei de anul nou, urări sincere nu-i pot face decât cele dintâi, cari pregătesc de mult vremile bune. Bilanţul a unul an Politica anului 1926 se închee ca şi în trecut cu un deficit şi moral şi material. Cele două guverne reacţionare s’au secundat atât de bine în ope a lor destructivâ, încât au adus ţara pi pragul falimentului. Moraliceşte suntem loviţi în cele mai curate sentimente. Unirea aşteptată de veacuri a fost compromisă de oamenii de afaceri. Rând pe rând basmul poporului a scăzut. O depresie morală ne-a cuprins sufletul. Motivele sunt uşor de cules. Ia loc ca după unire, să domneascăpietatea şi iubirea, armonia între frate şi frate, în loc să cântăm în toate colțţurile deţară inimoasele versuri ale podul d . (-*''■ I Hai si dăm mână cu mână . Cei cu inimă română ne-am desbinat cu toţii in bisericule politice privind cu nespusă Invidie şi duşmănie pe de-aproapele nostru jde acelaş sânge. In loc ca valorile neamului, luptătorii pentru binele obştesc, aceicfccaTl au dus o viaţă de sacrificii,JM a aştepta vreo recompensă, să triumfe să fie plasaţi la locul, ce merită, ţa dat întâietate trădătorilor de neam şi tuturor acelora, cari au luptat pentru distrugerea românismului. In loc ca românul să se bucure de întâietate şi de drepturi fireşti în ura lui, el este maltratat şi desconsiderat La alegerile de orice natură este terorizată şi ucis de fratele său în faţa streinilor, cari până mai ieri ne aplicau acelaş tratament. Românul înapoi, streinul înainte. Politiceşte niciun progres. Acelaş sistem oligarhic stăpâneşte ţara cu modificări în rău, nu în bine. Proiectul de lege a presei este un indiciu indiscutabil. Iată bilanţul moral al unui an de nesfârşite străduinţe şi oboseli. * Materialiceşte suntem sdrobţi. O criză financiară acută stăpâneşte ţara de la un colţ la altul. Comerţul, industria stagnează din lipsă de fonduri. Agricultura este ţintuită in stadiul primitiv al unui început de disvoltare, imobilizată din lipsa de organizație. împroprietărirea şi a fost ajutată aşi, după cum trebuia. Lipsesc fondurie agricole. Ţăranul proprietar nu-şi pote procura vitele şi uneltele trebuincioase, aşa încât pământul nu poate fi exploctat in mod raţional. In rândurile funcţionarilor domnesc o justificată nemulţumire din cauza salarizării reduse faţă de nevoile zile. Urcarea proiectată în actualul bugd nu va aduce nicio satisfacţie, întruca piaţa îşi urcă şi ea pretenţiile. Scumpetea creşte în raport indirect cu urcarea salariilor. Şi provocatorul elese în primul rând Statul, care şi-a tind toate produsele regiei. Desorganizarea mijloacelor de transport contribuie şi complecteazâ şi ea dezastrul economic, ce ne stăpâneşte. Sistemul vamal rău studiat şi rău aplică întregeşte dezechilibrul economic. Mai vin apoi ca anexe ale unei conplete dezagregări corupţia şi abuzul. Aceste două flagele sociale au o dezastruoasă influinţă asupra crizei economice, ce ne bântuie. Mituirea şi abuzul demoralizează şi provoacă neîncredere. Piaţa se resimte imediat în urma acestei influenţe. Şi tot acest dezastru noral şi material din cauza ostilităţii către partidele politice. Din cauza incăpăţirării şi egoismului, ce stăpâneşte atmosfera vieţii noastre publice. Din cauză, că suntem atoţii prea puţin inspiraţi de marele ait al unirii , ca puţini idealişti şi prea mult zarafi. In preajma noului an, nu putem decât să dorim tuturor conducătorilor acestei ţări o nouă mentalitate, pentru ca cel puţin bilanţul noului an să se inchee altfel. Persecuţia •irelor noastre stat din Satu-Mare următorele rânduri • „Referitor la întrebării clarului „P”" In." I -4 peCon n .n? - va Com. , cu Dir. G-I. P.T.T. cu ord. No. 195942 din 13 Oct. 1926 a dispus confiscarea ziarului Chemarea, scos de tineretul dela ziarul Patria. Funcţionara cărei» i s’a predat buletinul oficial pentru a introduce ordinul in nomenclatura alfabetică a ziarelor uite a înţeles greşit ordinul şi s’a notat ca ziar oprit dela expediere atât ziarul Chemarea cât şi Patria*. De:î ministerul de interne cu o împuşcătură a lovit doi iepuri. Şi când dl Goga dispune de mijloace atât de simple pentru suprimarea ziarelor indezirabile, de ce l’o mai fi lăsat pe dl Cudalbu, să-şi bată capul, cu legea presei. Legea şi aşa se va interpreta după plăcere. Paragraful mai ales în ţara Românească tot paragraf rămâne ori cum s’ar întoarce. Ne întrebăm însă dacă logica îngăduie astfel de măsuri. Căci oricum ar fi scrisă o gazetă românească, ea face mai mult penru neamul nostru decât o sută minoritare, cari acopere nestingherite tot cuprinsul Ardealului din îngăduinţa Excelenţei de la Interne. Sărmană cultură românească, cum te pălmueşte tocmai cei ce ţi-au stat odată într’ajutor! Avem în faţa noastră 195.492 din 13 Octomvristerului deţini,cri«…» Ziare şi reviste oprite . Ministerul de interne disp. fiscarea ziarului . Chemarea , tineretul de la ziarul „ Patria“ din vă rugăm a lua măsuri să fie fiscat. Ordinul este adresat Direcţiei Grale a P. T. T. Ministerul intenţionat face o ocazie. „Chemarea“ n’a fost scoas şl de tineretul de la „Patria", ci de o mina de tineri însufleţiţi, grupaţi în jurul „Chemării Tinerimei Române“. Ministerul de interne în citatea sa de şef a Siguranţei Generale Statuia!, trebuia să cunoască aceste amănunte. In ordinul său de confiscc«? a citat sub forma de mai sus şi ziari\ ' „Patria“ ştiind bine, că la oficiile poştale din Ardeal funcţionează în mare majoritate streini, cari nu-şi vor da osteneala să silabizeze ordinul, ci vor confisc* pur şi simplu cele două ziare, al căror nume iese In relief. Aşa au şi făcut. La poşta din Satu- Mare de pildă s’a confiscat nu numai „Chemarea* ci şi „Patria* începând cu ziua de 13 Oct., data ordinului, ş! până la 15 Dec. când ni s’a comunicat abuzul. Ca dovadă, că lucrurile s’au întâmplat aşa, anume că funcţionarii nu şi-au dat osteneala să înţeleagă textul ordinului, ci au oprit ambele ziare cităm din scrisoarea Dirigentului Oficiului pe Zile trăite De Episcop Roman R. Diecezană din Oradea la luna Decembre 1926 a eşit din teascurile „Tipografiei Diecezane“ din Oradea-Mare, în bune condiţii tehnice, un volum care de aici încolo va trebui consultat de oricine va voi s£ cunoască sau să se documenteze asupra anilor de război a românismului de dincoace de Carpaţi, şi îndeosebi asupra desrobirii Bihorului, începând cu adunarea de la Alba-Iulia şi până la Intrarea armatei române în Oradea-Mare. Partea aceasta din „Zile trăite*, p. 140—292, cuprinde în cea mai mare parte material inedit, şi nespus de preţios pentru istoria suferinţelor desrobirii noastre. Autorul volumului „Zile trăite“ este P. S. S. Episcopul Roman R. Ciorogariu, însuşi martor şi martir al acestui calvar îndurat de românii bihorni, — calvar din care se desprind şi toate Ciorogariu. Tipografia? «Mare. 519 pp. Lei 350 marile virtuţi fundamentale ale rasei noastre, întâiul şezător pe scaunul reînfiinţatei episcopii româno-ortodoxe de Oradea-Mare, P. S. Roman Ciorogariu a avut o fericită inspiraţie când a adunat într’un mănunchiu mărturiile zilelor trăite, şi a făcut un gest eroic când „şi-a îndemnat mâna la scris* şi să dea „în mâna cetitorului un loc de avântul tinereţilor", „ crucea bătrânelelor“. Ştim că I. P. S. a fost victimă a atentatului de la Senat, şi că până azi sufere în braţul său drept urmele scrisd lui Max Goldstein. In istoria ziaristicei române din Ardeal Episcopul Crăzii Mari va ocupa loc de frunte în primele rânduri. Peste patruzeci de ani de gazetărie i-au adus o faimă de care puţini s’au bucurat la toi. Un stil limpede şi concentrat, de o ravă vigurozitate, o inteligenţă tăioasă şi scăpătoare, o pătrundere până la diezul chestiunii, o voinţă neşovăitoare, erau caracteristice scrisului literar în ziaristica „unchiaşului“, care ne-ar fi putut da câteva volume selectând numai floarea articolelor sale. Dar, cum mărturiseşte însuşi, deşi fidemnat de admiratorii săi să adune în volum „avântul tinereţelor“, nouile griji ale Episcopiei şi intervenţia nefastă a lui Max Godstein, au făcut să nu ne poată da decât „Crucea bătrâniţelor“. Viitorimea ii va fi mulţumitoare că i-a lăsat aceste „Zile trăite“, şi răbdate până la martiragiu. * Lucrarea e împărţită în 4 capitole. Partea primă „Războiul mondial până la armistiţiu“ (pp. 10 —137). Partea II: „Revoluţia“ (140—267). Partea 111: „Sub imperiul român“ (267—292). Partea IV: „Pagini din război şi pace“ (292—520). In partea primă sunt deosebit de preţioase constatările pe care autorul se face ca martor ocular, asupra stării de spirit a populaţiei româneşti da dincoace de Carpaţi, în decursul războiului mondial. E întâia mărturisire publică a unui martor al vremilor care ştia citim conştiinţa poporului, care înţelegea manifestările lui, şi-l aflăm pe acest popor de ţărani aşa cum îl şdm cu toţii că a fost, cu credinţă la viitorul neamului, harnic, da ordine, supus legilor. In vreme ce intelectualii păzeau lozinca dată de la Bucureşti de-a mântui ce se poate mântui, satele munceau cu puteri însutite, rămase numai cu bîtrâcii, copiii şi femeile. Autorul reduce la adevărata significaţie dovezile sau mărturisirile de credinţă faţă de „Patria maghiară“ a celor ce au avut nenorocire să Ie facă, constrânşi de împrejuri, şi ca unul care a fost mereu martor al vremilor nu aruncă aici o umbră asupra oamenilor striviţi de vremi, acum au încercat, după unire, atâţia. Tragedia Bisericilor româneşti apărătoare a culturii naţionale, e zugrăvită în capitolele in care vorbeşte despre raportul dintre cele două biserici române, moartea lui Meţlanu, alegerea lui Mangra şi Zona culturală. Dacă avem un regret este că autorul se mărgineşte mai mult la lupta şi suferinţele bisericii ortodoxă, încercând îndirnic să explice oarecum atitudinea Sibiului în chestia zonei culturale, şi să rămână mai suportabilă figura nefericitului Macgra. Despre suferinţele bisericii surori se pomenește numai îa treacăt. Dar aceasta parte de istorie poate e de datoria altora să o scrie. Ceeace însă constitue o notă stridentă în unele aprecieri ale autorului e nenorocita latură confesională de care n’a putut să se elibereze complet nici un om de talia P. S. Episcopul Ciorogariu. In câteva pagini sunt aduse puţinele laturi de umbră ale unor consistoare unite, pe când cele de naţionalism întreg nu sunt pomenite. Dar, în sfârşit, nu aceasta parte e cea principală din lucrarea „unchiaşului“, ci partea a II, Revoluţia, şi mai ales capitolele despre a doua revoluţie şi teroarea comunistă. Aici ni se dă material inedit care deschide pagini nouă din suferinţele şi martirajul românilor Bihoreni în* (Contrutsre pe pagina H-a) CĂRŢI NOUĂ IO-S.DIu IsL,m wxfrmj°t.Actin. ActuL Sâmbătă 1 Ianuarie 1927 Anul IX. * Numărul NOTE O revistă ardelenească Problema Ardealului cum se poate numi pe scurt problema aportului acestei provincii la creaţia în toate domeniile a geniului poporului românesc se pune astăzi din nou, insistent, mai ales in ce priveşte literatura. Sunt critici sceptici cari nu vreau să recunoască contribuţia pământului nostru la îmbogăţirea florei literare, dar mai ales sunt critici cari contestă generaţia nouă ardelenească şi ce se ridică acum. După cum se prezintă revistele din Ardeal părerea aceasta ar fi justificată. Nu vezi nicăiri legătura cu solul. Colaborările sunt întâmplătoare ca şi ploaia sau vremea bună. Nu se anunţă încă muguri plini de tăria sevei creatoare... Dar chestiunea se poate privi şi altfel. De anul nou se vorbea despre apariţia unor reviste ardeleneşti, cari să întrunească colaborările consacraţilor de azi şi să descopere talente noi. Va apărea sau nu, e greu de precizat. In orice caz preocupările acestea maschează că în Ardeal se simte lipsa unui organ de afirmare pe terenul literar. Şi dacă azi greutăţile financiare îl împiedecă apariţia, mâine poate totuşi se va realiza. Dar revistele existente ? Nu sunt ardeleneşti. Nici ca linie sufletească, nici ca şi concepţie literară, nici etniceşte. Redactorii „Ţării Noastre“ (O. M. Ivanov), „Cosinzenei“ (D. I. Cucu), „Celor Trei Crişuri“ (G. A. Petre), „Familiei“ (G. Samarineanu), „Salonului Literar“ (Stamatiad), „Paginilor Culturale“ (Terente), „Ţării Voevozilor“ (P. Bănescu), pe lângă faptul că nu sunt personalităţi, nu au nici o legătură cu acest pământ. Revistelele conduse de dlor pot fi foarte bune, dar fără interes în ceea ce priveşte afirmarea ardelenească. Existenţa lor deci nu întunecă evidenţa nevoiei unei reviste a generaţiei noui ardeleneşti. Cine va realiza-o ? Anul nou ne-a dus oare soluţia acestei întrebări pusă ca încheiere la câteva răzleţe şi grăbit improvizate reflexii pe marginea unei chestiuni care merita o atenţiune şi un loc mai mare, decât acesta al unor note restrânse ? Inscrieți-vă la listele electorale. Situaţia economică a Ardealului în 1926 Măsurile respective pentru movincele alipite se menţin şi astăzi . Spre un regres al industriei spirtului şi forestiere Situaţia economică a Ardealului în anul 1926 am putea-o rezuma, cu puţină exagerare într’un singur cuvânt: detestabilă. Nici un progres aproape în nici o ramură economică a provinciei noastre. Circulaţia intinsă în arterele puternice odinioară ale Ardealului e aproape paralizată. Restricţiunile tuturor guvernelor impuse regiunea de dincoace de munţi, au făcut imposibil ridicarea vieţei economice de aici la o stare mai acceptabilă. Şi curios lucru, măsurile restrictive nu se aplică decât teritoriilor alipite. De ce?uşor de aflat. O provincie oricât de supusă politiceşte, atâta vreme cât ea îşi poate menţinea independenţa economică, nu poate fi supusă unei absolute suzeranităţi din partea nici unui tiran. Şi doar se tinde la acest lucru de mult. Aci găsim o explicaţie a multelor zăbrele puse asupra Ardealului. Dar afară de aceasta a contribuit enorm la aceasta tristă stare de fapt şi criză economică generală a ţârii. Indexul de scump’te n’a cunoscut dela 1914 încoace decât un drum de vertiginoasă ascensiune. Dela începutul războiului european şi până astăzi, acest index s’a ridicat cu 53 90 la sută, constatându se faţă de 1925 o urcare de 13 la sută. In asemenea împrejurări un singur obstacol ar putea exista pentru împiedecarea valurilor scumpete: stabilizarea lerrasi. Pentru că aproape nu există altă provincie care să fi suferit mai mult pe urma staţiunilor valutare, decât Ardelul. Criza de numerar atât de pronunţaţi în artimal sn a provoca o urcare a dobânzilor la o culme nebănuită până acum. Uzura a luat locul oricărei bânzilor şi pasivitatea băncilor din vechiul Regat, cari la un moment au dat ordin tuturor sucursalelor lor din Ardeal, să sisteze ori să restrângă operaţiunile Sumele de bani necesare finanţării agriculturei, comerţului şi industriei ordeneşti au dispărut de pe piaţă, resfroţindu se întreaga viaţă economică in urma restrângerilor transacţiunilor. Aceasta stare de fapt a încătuşat complect Industria din Ardeal, deşi aici se găsea un puternic nucleu, care promitea o frumoasă înflorire. Producţia in mare, exploatarea bogăţiilor naturale: păduri, petrol, minereuri şi cereale a suferit de asîmenea foarte mult. La toate acestea se adaugă apoi lipsa de capital şi protecţia din pertea Statului, care să pună in vaio izare pentru o progresivă înflorire economică însemnatele energii naturale: căderi de apă, gaz metan, cărbuni, lemne, materii prime, miniera, forestiera, chimice etc Nu vom înşira aci toate neajunsurile unele poşte inerente situaţii de prefacere, dar vom evidenţia restricţiunile impuse cu o prea mare uşurinţă unor ramuri de industrie, ca de-o poidă industriei spirtului şi forestiere, restricţiuni cari au împins pe industriaşi la marginea prăpastiei desnădujuitoare, industria spirtuui, una dintre cel mai desvoltate aci în Ardeal, în urma taxelor insuportabile a fost redusă la un rol cu totul secundar, aşa că produsele ei vor trebui obţinute pe altă cale, spirtul devenind materie primă pentru transformări ulterioare. Ardealul e cea mai bogată provincie în prăduri, cu toate acestea industria forestieră arată un vădit regres. Din pricina majorării taxelor de transport pe c. f. r. nu mai poate concura pe pieţele streine produsele similare iugoslave sau poloneze. Distanţa mare de porturi, lipsa vagoanelor, scumpirea drumurilor şi atâtea alte cauze au determinat decădere acestei industrii, cea mai prosperă în Ardeal. Ar fi lung pomelnic dacă am înşira toate cauzele decăderii noastre economice. Vom termina, amintind doar că pentru provincia noastră şi astăzi dai mese măsurile derivând din situaţia specifică a războiului ca: autorizaţiuune pemru înfiinţarea de societăţi sau sporiri de capital, prohibiri şi autorizaţii speciale de export, legea speculei etc. Care este raţiunea acestei încătuşări a Ardealului, nu ştim, după cum suntem siguri, nu ştie nimeni dintre guver- nanţii noştri, cari au legiferat criza economică. Situaţia economică a Ardealului In 1926 o putem rezuma deci, cum am zs, numai cu puţină exagerare într’un singur cuvânt: detestabilă. Ce este şi ce vrea PartidulNaţional-Ţârănesc In Calendarul Partidului Naţional-Ţărănesc se găsesc anunţate principiile călăuzitoare ale acestui partid. Reietări din pl mire privi serma-j , f m4 Partidul Naţional-Ţărănesc se Întemeiază pe tovărăşia claselor muncitoare şi producătoare cu ţărănimea, care este temelia Statului nostru. Partidul Naţional-Ţârăiesc are credinţa că înărirea şi propăşirea Statului român întregit nu se poate face decât prin chema ea la conducerea treburilor publice a întregei naţiuni, lăsată în voie să-şi aleagă trimişii ei în toate aşezămintele publice, în consiliile comunale şi judeţene, în consiliile eparhiale, în Camurile de agricultură, de comerţ şi industrie, ca şi în Parlamentul Ţarei. In acest scop, Partidul Naţional-Ţărănesc luptă: 1. Pentru respectarea drepturilor şi libertăţii" cetăţeneşti. 2. Pentru ca alegerile să fie libere şi cinstite. 3. Pentru dreptul satelor, oraşelor şi judeţelor de a fi conduse prin consilii alese, în chip liber. 4 Pentru revizuirea exproprierii şi Împroprietăririi. 5. Pentru înzestrarea satelor cu islazuri şi păduri comunale. 6 Penru înzestrarea satelor cu bănci populare puternice şi cooperative săteşti, aşa ca să poată împlini cu dobânzi mici toate nevoile ţăranilor: cumpărări de pământ, Împrumuturi pentru gospodărie, aprovizionare şi desfacerea produselor ţărăneşti şi altele. Pe aceste așezăminte cooperative (Continuare pe pagina II)