Patria, ianuarie 1927 (Anul 9, nr. 1-21)

1927-01-01 / nr. 1

AN NOU An nou! Nu eşti însemnat nicăiri, în natură, — - ---tu.i.-----ii Ud­u­­­cea maic, nu c­u uciai u­stituia Ies calendar, o ficţiune, o abstracţie matematică şi astronomică! Şi, totuşi, cu câtă bucurie eşti aşteptat de nea­mul cel veşnic încrezător al muritori­lor, veşnic însetat de mai bine! Dacă am putea am izbi cu călcâiul în anul care se stinge, deşi el moare numai în imaginaţia noastră pentru a întâlni mai repede anul ce nou de la care nădăj­duim întreaga fericire pe care nu ne-a dat-o cel vechiu! Autosugestie şi înşelare în care se complace omenirea din vremuri im­emo­riale, înşelare fericită care ce dă noul avânturi, deşteaptă noul aspiraţii şi re­suscitează forţele istovite. Ni se pare că intrăm noul născuţi în anul cel nou, că în ultima clipă ară­tată de ceasornic din anul vechiu, ne spălăm, ne eliberăm de tot ce a fost durere, suferinţă, răutate, şi că viaţa ni se deschide ca o nouă grădină a raiului!* In realitate intrăm în anu! cel nou cu întreg bagajul ce ne-am grămădit in spate în anul cel vechiu. Mai bo­gaţi cu cât ne-am putut îmbogăţi, mai săraci cu măsura in care am pierdut din avutul nostru. Ducem cu noi ceea ce am adăugat sufletului nostru zi de zi, adeseori în neştire, sau trecem despo­iaţi de virtuţile pe cari ni le-am pră­pădit prin gând, vorbă şi faptă, în de­cursul unui an. In reriltate nu putem spera deja acum cel nou decât atât cât ne-am cflat noi înşine în anul cel vechiu. Prosperarea generala ca şi cea individuală pentru care se urează la ceasul douăsprezece din noaptea anului nou, va avea ca punct de plecare pentru noul resticat calendaristic, capitalul pe care-l adu­cem din manca şi lupta anului vechiu. Fericirea sau nefericirea, binele şi Vilul, 4w ac­orpig ban­că,o iau dispreţu­l, ’s.fj­u­ranţa sau primejdia, tot ce dorim sau de ce ne temem in pragul anului nou, a determinat veşnic de întreaga noastră viaţă şi acţiune anterioară. Anul nou nu e decât o rezultantă vremelnică a tuturor anilor vechi, o concluzie din premise bine determi­nate.* Şi aceasta fiind realitatea, e firesc ca oricine îşi doreşte o altă viaţa în anul ce vine, să şi se examineze întâi apro­fundat pe sine însuşi, acţiunile sale din decursul anului trecut, şi dacă le află improprii pentru o viaţă fericită cum şi-o doreşte, să se lapede de ele şi să înceapă cu alte fapte, cu alte gânduri şi sentimente. Examinarea conştiinţii e declarată obligatoare în toate eticele. Odată pe an ea e cu totul necesară pentru oricare om care are pretenţia să umble pe picioarele proprii şi să fie responsabil de faptele sale. Iuoirea nu este un act extern ci unul Intern, născut din adevăr şi din since­ritate. Apetitul, dorinţa, aspiraţiile a­­leargă de obiceiu cu mult mai înaintea voiinţii de îndreptare, care adeseori tre­­bue să fie în carne vie pentru a putea face un pas înainte. De aici urmează repedea deprimare sufletească a mul­tora, băgând de seamă că nici anul nou nu le aduce fericirea aşteptată. Ei nu-şi dau seama că dorinţa singură nu poate realiza, că e nevoe de punerea în ac­ţiune a forţelor sale sufleteşti, curăţite, împrospătate,­­ pentru a putea schimba „ soar­ta ce te paşte“. * Urări de bine se sa fac cu prilejul anului nou şi la viaţa publică, în viaţa politică. Se urează spor şi fericire Pa­triei, Naţiunii! Se fac făgădueli de muncă şi luptă in folosul obştesc, deasupra interesului particular. Se spun vorbe mari, din obiceiu, se spun uneori şi cu­vinte sincere. Nota sincerităţii o dă un singur lucru: faptele din trecut. Pentru observatorul imparţial al vieţii noastre naţionale de la unire şi până azi, e cu neputinţă să nu fi apărut în toată lumina contrastul puternic dintre cursul liniştit, puternic şi sănătos al marelui fluviu raţional, şi valurile ce se sbat la suprafaţă; contrastul dintre tenacitatea cu care Naţia îşi vede, din an în an, de munca ei întemeietoare de Ţară nouă, adâncindu şi tot mai tare rădăcinile în întreg pământul stră­moşesc, liber acum, şi vaccinaţiile, ca pe sârmă, a vieţii publice, a celei poli­tice, mai ales. Naţia trage brazdă adâncă, iar în jurul ei, pe de­asupra ei, o seamă de oameni fac urmă mare şi se dau de-a tumba, voind să lase impresia, că ei trag brazda şi îngrijesc arătura. Muncitorul pământului ştie, că dacă din anul vechi nu ară şi nu seamănă, n’are ce aştepta de la anul nou. El lu­crează intens ştiind, că singură munca şi lupta în continuitate asigură fericirea anului nou. Şi, iarăşi, nici unui observator im­parţial nu-i va fi scăpat al doilea con­trast din viaţa noastră naţională . Avem partide politice, cari se năzuesc de la unire să suprime contrastul cel dintâi, dintre cursul liniştit şi sănătos al flu­viului vieţii naţionale şi fluctuaţiile vieţii publice, să o facă şi pe aceasta aşezată, serioasă, vrednică de marile cait­ăţi ale Naţiei, — şi avem partide care se complac in nestabilitatea legilor şi a justiţiei, nu veşnica fluctuaţie şi larmă de la suprafaţa vieţii publice. Şi, cu toată evidenţa, cele dintâi sunt socotite totuşi „primejdioase“ pentru ţară, iar celealte ca reprezentând cel mai pur patriotism. Totuşi Naţiei de anul­ nou, urări sincere nu-i pot face decât cele dintâi, cari pregătesc de mult vremile bune. Bilanţul a unul an Politica anului 1926 se închee ca şi în trecut cu un deficit şi moral şi ma­terial. Cele două guverne reacţionare s’au secundat atât de bine în ope a lor destructivâ, încât au adus ţara pi pra­gul falimentului. Moraliceşte suntem loviţi în cele mai curate sentimente. Unirea aşteptată de veacuri a fost compromisă de oamenii de afaceri. Rând pe rând basmul poporului a scăzut. O depresie mo­rală ne-a cuprins sufletul. Motivele sunt uşor de cules.­­ Ia loc ca după unire, să domnească­­pieta­tea şi iubirea, armonia între frate şi frate, în loc să cântăm în toate colț­ţurile de­­ţară inimoasele versuri­­ ale pod­ul d . (-*''■ I Hai si dăm mână cu mână . Cei cu inimă română ne-am desbinat cu toţii in bisericule politice privind cu nespusă Invidie şi duşmănie pe de-aproapele nostru jde a­­celaş sânge.­­ In loc ca valorile neamului, luptă­torii pentru binele obştesc, aceicfccaTl au dus o viaţă de sacrificii,­­JM a aştepta vreo recompensă, să triumfe­ să fie plasaţi la locul, ce­­ merită, ţa dat întâietate trădătorilor de neam ş­i tutu­ror acelora, cari au luptat pentru di­strugerea românismului. In loc ca românul să se bucure de întâietate şi de drepturi fireşti în ura lui, el este maltratat şi desconsiderat La alegerile de orice natură este tero­rizată şi ucis de fratele său în faţa streinilor, cari până mai ieri ne aplicau acelaş tratament. Românul înapoi, streinul înainte. Politiceşte niciun progres. Acelaş sistem oligarhic stăpâneşte ţara cu modificări în rău, nu în bine. Proiectul de lege a presei este un indiciu indi­scutabil. Iată bilanţul moral al unui an de nesfârşite străduinţe şi oboseli. * Materialiceşte suntem sdrobţi. O criză financiară acută stăpâneşte ţara de la un colţ la altul. Comerţul, indu­stria stagnează din lipsă de fonduri. Agricultura este ţintuită in stadiul pri­mitiv al unui început de disvoltare, imobilizată din lipsa de organizație. împroprietărirea şi a fost ajutată aşi, după cum trebuia. Lipsesc fondurie agricole. Ţăranul proprietar nu-şi pote procura vitele şi uneltele trebuincioase, aşa încât pământul nu poate fi exploc­­tat in mod raţional. In rândurile funcţionarilor domnesc o justificată nemulţumire din cauza salarizării reduse faţă de nevoile zile. Urcarea proiectată în actualul bugd nu va aduce nicio satisfacţie, întruca piaţa îşi urcă şi ea pretenţiile. Scumpetea creşte în raport indirect cu urcarea salariilor. Şi provocatorul el­ese în primul rând Statul, care şi-a tind toate p­rodusele regiei. Desorganizarea mijloacelor de tran­sport contribuie şi complecteazâ şi ea de­zastrul economic, ce ne stăpâneşte. Sis­­temul vamal rău studiat şi rău aplică întregeşte dezechilibrul economic. Mai vin apoi ca anexe ale unei con­­plete dezagregări corupţia şi abuzul. Aceste două flagele sociale au o de­­zastruoasă influinţă asupra crizei eco­­nomice, ce ne bântuie. Mituirea şi abu­­zul demoralizează şi provoacă neîncre­­dere. Piaţa se resimte imediat în urma acestei influenţe. Şi tot acest dezastru noral şi mate­rial din cauza ostilităţii către partidele politice. Din cauza incăpăţirării şi egois­mului, ce stăpâneşte atmosfera vieţii noastre publice. Din cauză, că suntem a­toţii prea puţin inspiraţi de marele ait al unirii , ca puţini idealişti şi prea mult zarafi. In preajma noului an, nu putem de­cât să dorim tuturor conducătorilor a­cestei ţări o nouă mentalitate, pentru ca cel puţin bilanţul noului an să se inchee altfel. Persecuţia •­irelor noastre stat din Satu-Mare următorele rânduri • „Referitor la întrebării clarului „P”" In." I­ -4 peC­on n .n? - va Co­m. , cu Dir. G-I. P.T.T. cu ord. No. 195942 din 13 Oct. 1926 a dis­pus confiscarea ziarului Chemarea, scos de tineretul dela ziarul Patria. Funcţionara cărei» i s’a predat bule­tinul oficial pentru a introduce ordinul in nomenclatura alfabetică a ziarelor uite a înţeles greşit ordinul şi s’a­­ notat ca ziar oprit dela expediere atât ziarul Chemarea cât şi Patria*. De:î ministerul de interne cu o îm­puşcătură a lovit doi iepuri. Şi când dl Goga dispune de mijloace atât de simple pentru suprimarea ziare­lor indezirabile, de ce l’o mai fi lăsat pe dl Cudalbu, să-şi bată capul, cu legea presei. Legea şi aşa se va interpreta după plăcere. Paragraful mai ales în ţara Românească tot paragraf rămâne ori cum s’ar întoarce. Ne întrebăm însă dacă logica îngă­duie astfel de măsuri. Căci oricum ar fi scrisă o gazetă românească, ea face mai mult penru neamul nostru decât o sută minoritare, cari acopere nestingherite tot cuprinsul Ardealului din îngăduinţa Excelenţei de la Interne. Sărmană cultură româ­nească, cum te pălmueşte tocmai cei ce ţi-au stat odată într’ajutor! Avem în faţa noastră 195.492 din 13 Octomvr­­i­sterului deţ­ini,cri«…» Ziare şi reviste oprite . Ministerul de interne disp. fiscarea ziarului . Chemarea ,­­ tineretul de la ziarul „ Patria“ din vă rugăm a lua măsuri să fie fiscat. Ordinul este adresat Direcţiei G­rale a P. T. T. Ministerul intenţionat face o oc­a­­zie. „Chemarea“ n’a fost scoas şl de ti­­neretul­ de la „Patria", ci de o m­ina de tineri însufleţiţi, grupaţi în juru­l „Che­mării Tinerimei Române“. Ministerul de interne în c­­itatea sa de şef a­ Siguranţei General­e­ Statu­ia!, trebuia să cunoască aceste a­mănunte. In ordinul său de confiscc«? a citat sub forma de mai sus şi ziari\ ' „Patria“ ştiind bine, că la oficiile poştale din Ardeal funcţionează în mare majoritate streini, cari nu-şi vor da osteneala să silabizeze ordinul, ci vor confisc* pur şi simplu cele două ziare, al căror nume iese In relief. Aşa au şi făcut. La poşta din Satu- Mare de pildă s’a confiscat nu numai „Chemarea* ci şi „Patria* începând cu ziua de 13 Oct., data ordinului, ş! până la 1­5 Dec. când ni s’a comunicat a­­buzul. Ca dovadă, că lucrurile s’au întâm­plat aşa, anume că funcţionarii nu şi-au dat osteneala să înţeleagă textul ordi­nului, ci au oprit ambele ziare cităm din scrisoarea Dirigentului Oficiului pe­ Zile trăite De Episcop Roman R. Diecezană din Oradea la luna Decembre 1926 a eşit din teascurile „Tipografiei Diecezane“ din Oradea-Mare, în bune condiţii tehnice, un volum care de aici încolo va trebui consultat de oricine va voi s£ cunoască sau să se documenteze asupra anilor de război a românismului de dincoace de Carpaţi, şi îndeosebi asupra desro­­birii Bihorului, începând cu adunarea de la Alba-Iulia şi până la Intrarea ar­matei române în Oradea-Mare. Partea aceasta din „Zile trăite*, p. 140—292, cuprinde în cea mai mare parte material inedit, şi nespus de pre­ţios pentru istoria suferinţelor desrobirii noastr­e. Autorul volumului „Zile trăite“ este P. S. S. Episcopul Roman R. Cioroga­­riu, însuşi martor şi martir al acestui calvar îndurat de românii biho­rni, — calvar din care se desprind şi toate Ciorogariu. Tipografia? «Mare. 519 pp. Lei 350 marile virtuţi fundamentale ale rasei noastre, întâiul şezător pe scaunul reînfiinţa­tei episcopii româno-ortodoxe de Ora­dea-Mare, P. S. Roman Ciorogariu a avut o fericită inspiraţie când a adunat într’un mănunchiu mărturiile zilelor trăite, şi a făcut un gest eroic când „şi-a îndemnat mâna la scris* şi să dea „în mâna cetitorului un loc de a­­vântul tinereţilor", „ crucea bătrâ­nelelor“. Ştim că I. P. S. a fost victimă a atentatului de la Senat, şi că până azi sufere în braţul său drept urmele scri­­sd lui Max Goldstein. In istoria ziaristicei române din Ar­deal Episcopul Crăzii­ Mari va ocupa loc de frunte în primele rânduri. Peste patruzeci de ani de gazetărie i-au adus o faimă de care puţini s’au bucurat la toi. Un stil limpede şi concentrat, de o­ ravă vigurozitate, o inteligenţă tăioasă şi scăpătoare, o pătrundere până la diezul chestiunii, o voinţă neşovăitoare,­­­ erau caracteristice scrisului literar în ziaristica „unchiaşului“, care ne-ar fi putut da câteva volume selectând nu­­m­ai floarea articolelor sale. Dar, cum mărturiseşte însuşi, deşi fidemnat de admiratorii săi să adune în volum „avântul tinereţelor“, nouile griji ale Episcopiei şi intervenţia ne­fastă a lui Max Godstein, au făcut să nu ne poată da decât „Crucea bătrâ­­niţelor“. Viitorimea ii va fi mulţumitoare că i-a lăsat aceste „Zile trăite“, şi răbdate până la martiragiu. * Lucrarea e împărţită în 4 capitole. Partea primă „Războiul mondial până la armistiţiu“ (pp. 10 —137). Partea II: „Revoluţia“ (140—267). Partea 111: „Sub imperiul român“ (267—292). Par­tea IV: „Pagini din război şi pace“ (292—520). In partea primă sunt deosebit de preţioase constatările pe care autorul se face ca martor ocular, asupra stării de spirit a populaţiei româneşti da din­coace de Carpaţi, în decursul războiu­lui mondial. E întâia mărturisire pu­blică a unui martor al vremilor care ştia citi­m­ conştiinţa­­ poporului, care înţelegea manifestările lui, şi-l aflăm pe acest popor de ţărani aşa cum îl şdm cu toţii că a fost, cu cre­dinţă la viitorul neamului, harnic, da ordine, supus legilor. In vreme ce intelectualii păzeau lo­zinca dată de la Bucureşti de-a mântui ce se poate mântui, satele munceau cu puteri însutite, rămase numai cu bîtrâcii, copiii şi femeile. Autorul reduce la adevărata signifi­­caţie dovezile sau mărturisirile de cre­dinţă faţă de „Patria maghiară“ a ce­lor ce au avut nenorocire să Ie facă, constrânşi de împreju­­ri, şi ca unul care a fost mereu martor al vremilor nu aruncă aici o umbră asupra oameni­lor striviţi de vremi, a­cum au încer­cat, după unire, atâţia. Tragedia Bisericilor româneşti apă­rătoare a culturii naţionale, e zugrăvită în capitolele in care vorbeşte despre raportul dintre cele două biserici ro­mâne, moartea lui Meţlanu, alegerea lui M­angra şi Zona culturală. Da­că avem un regret este că auto­rul se mărgineşte mai mult la lupta şi suferinţele bisericii ortodoxă, încercând îndirnic să explice oarecum atitudinea Sibiului în chestia zonei culturale, şi să rămână mai suportabilă figura neferici­tului Macgra. Despre suferinţele bise­ricii surori se pomenește numai îa trea­căt. Dar aceasta parte de istorie poate e de datoria altora să o scrie. Ceeace însă constitue o notă stridentă în unele aprecieri ale autorului e nenorocita la­tură confesională de care n’a putut să se elibereze complet nici un om de talia P. S. Episcopul Ciorogariu. In câteva pagini sunt aduse puţinele laturi de umbră ale unor consistoare unite, pe când cele de naţionalism în­­treg nu sunt pomenite. Dar, în sfârşit, nu aceasta parte e cea principală din lucrarea „unchiaşu­­lui“, ci partea a II, Revoluţia, şi mai ales capitolele despre a doua revoluţie şi teroarea comunistă. Aici ni se dă material inedit care deschide pagini nouă din suferinţele şi martirajul românilor Bihoreni în* (Contrutsre pe pagina H-a) CĂRŢI NOUĂ I­O-S.D­I­u I­s­L,m wxfrmj°t.Actin. ActuL Sâmbătă 1 Ianuarie 1927 Anul IX. * Numărul NOTE O revistă ardelenească Problema Ardealului cum se poate numi pe scurt problema aportului acestei pro­vincii la creaţia în toate domeniile a ge­niului poporului românesc se pune astăzi din nou, insistent, mai ales in ce priveşte literatura. Sunt critici sceptici cari nu vreau să recunoască contribuţia pământu­lui nostru la îmbogăţirea florei literare, dar mai ales sunt critici cari contestă ge­neraţia nouă ardelenească şi ce se ridică acum. După cum se prezintă revistele din Ar­deal părerea aceasta ar fi justificată. Nu vezi nicăiri legătura cu solul. Colaboră­rile sunt întâmplătoare ca şi ploaia sau vremea bună. Nu se anunţă încă muguri plini de tăria sevei creatoare... Dar chestiunea se poate privi şi altfel. De anul nou se vorbea despre apariţia unor reviste ardeleneşti, cari să întrunea­scă colaborările consacraţilor de azi şi să descopere talente noi. Va apărea sau nu, e greu de precizat. In orice caz preocu­pările acestea maschează că în Ardeal se simte lipsa unui organ de afirmare pe terenul literar. Şi dacă azi greutăţile fi­nanciare îl împiedecă­ apariţia, mâine poate totuşi se va realiza. Dar revistele existente ? Nu sunt ardeleneşti. Nici ca linie sufle­tească, nici ca şi concepţie literară, nici etniceşte. Redactorii „Ţării Noastre“ (O. M. Ivanov), „Cosinzenei“ (D. I. Cucu), „Ce­lor Trei Crişuri“ (G. A. Petre), „Familiei“ (G. Samarineanu), „Salonului Literar“ (Sta­­matiad), „Paginilor Culturale“ (Terente), „Ţării Voevozilor“ (P. Bănescu), pe lângă faptul că nu sunt personalităţi, nu au nici o legătură cu acest pământ. Re­­vistelele conduse de dlor pot fi foarte bune, dar fără interes în ceea ce priveşte afirmarea ardelenească. Existenţa lor deci nu întunecă evidenţa nevoiei unei reviste a generaţiei noui ardeleneşti. Cine va realiza-o ? Anul nou ne-a dus oare soluţia acestei întrebări pusă ca în­cheiere la câteva răzleţe şi grăbit impro­vizate reflexii pe marginea unei chestiuni care merita o atenţiune şi un loc mai mare, decât acesta al unor note restrânse ? Inscrieți-vă la listele electorale. Situaţia economică a Ardealului în 1926 Măsurile respective pentru m­ovincele alipite se menţin şi astăzi . Spre un regres al industriei spirtului şi forestiere Situaţia economică a Ardealului în anul 1926 am putea-o rezuma, cu pu­ţină exagerare într’un singur cuvânt: detestabilă. Nici un progres aproape în nici o ramură economică a provinciei noastre. Circulaţia intinsă în arterele puternice odinioară ale Ardealului e aproape paralizată. Restricţiunile tuturor guvernelor impuse regiunea de dincoace de munţi, au făcut imposibil ridicarea vieţei economice de aici la o stare mai acceptabilă. Şi curios lucru, măsurile restrictive nu se aplică decât teritorii­lor alipite. De ce?­uşor de aflat. O provincie oricât de supusă politiceşte, atâta vreme cât ea îşi poate menţinea independenţa economică, nu poate fi supusă unei absolute suzeranităţi din partea nici unui tiran. Şi doar se tinde la acest lucru de mult. Aci găsim o explicaţie a multelor zăbrele puse asupra Ardealului. Dar afară de aceasta a con­tribuit enorm la aceasta tristă stare de fapt şi criză economică generală a ţârii. Indexul de scump’te n’a cunoscut dela 1914 încoace decât un drum de vertiginoasă ascensiune. Dela începutul războiului european şi până astăzi, acest index s’a ridicat cu 53 90 la sută, constatându se faţă de 1925 o urcare de 13 la sută. In asemenea împrejurări un singur obstacol ar putea exista pentru împie­decarea valurilor scumpete­: stabilizarea lerrasi. Pentru că aproape nu există altă provincie care să fi suferit mai mult pe urm­a staţiunilor valutare, decât Ar­de­lul. Criza de numerar atât de pro­­nunţaţi în artimal sn a provoca­ o ur­­care a dobânzilor la o culme nebănuită până acum­. Uzura a­ luat locul oricărei bânzilor şi pasivitatea băncilor din ve­chiul Regat, cari la un moment au dat ordin­ tuturor sucursalelor lor din Ar­deal, să sisteze ori să restrângă opera­­ţiunil­e Sumele de bani necesare finan­ţării agri­culturei, comerţului şi in­dustriei ordeneşti au dispărut de pe piaţă, re­­sfroţindu se întreaga viaţă economică in urma restrângerilor transacţiunilor.­­ Aceasta stare de fapt a încătuşat complect Industria din Ardeal, deşi aici se găsea un puternic nucleu, care pro­mitea o frumoasă înflorire. Producţia in mare, exploatarea bogăţiilor naturale: păduri, petrol, minereuri şi cereale a suferit de­ asîm­enea foarte mult. La toate acestea se adaugă apoi lipsa de capital şi protecţia din pertea Sta­tului, care să pună in vaio izare pentru o progresivă înflorire economică însem­natele energii naturale: căderi de apă, gaz metan, cărbuni, lemne, materii pri­me, miniera, forestiera, chimice etc Nu vom înşira aci toate neajunsurile unele poşte inerente situaţ­ii de prefa­cere, dar vom evidenţia restricţiu­nile impuse cu o prea mare uşurinţă u­nor ramuri de industrie, ca de-o poidă in­dustriei spirtului şi forestiere, restric­­ţiuni cari au împins pe industriaşi la marginea prăpastiei desnăduj­­uitoare, industria spirtuui, una dintre cel mai desvoltate aci în Ardeal, în urma taxelor insuportabile a fost redusă la un rol cu totul secundar, aşa că pro­dusele ei vor trebui obţinute pe altă cale, spirtul devenind materie primă pentru transformări ulterioare. Ardealul e cea mai bogată provincie în prăduri, cu toate acestea industria forestieră arată un vădit regres. Din pricina majorării taxelor de transport pe c. f. r. nu mai poate concura pe pieţele streine produsele similare iugos­­lave sau poloneze. Distanţa mare de porturi, lipsa vagoanelor, scumpirea drumurilor şi atâtea alte cauze au de­terminat decăder­e acestei industrii, cea mai prosperă în Ardeal. Ar fi lung pomelnic dacă am înşira toate cauzele decăderii noastre eco­nomice. Vom termina, amintind doar că pen­tru provincia noastră şi astăzi dai mese măsurile derivând din situaţia specifică a războiului ca: autorizaţiuun­e pemru înfiinţarea de societăţi sau sporiri de capital, prohibiri şi autorizaţii speciale de export, legea speculei etc. Care este raţiunea acestei încătuşări a Ardealului, nu ştim, după cum suntem siguri, nu ştie nimeni dintre guver-­ nanţii noştri, cari au legiferat criza economică. Situaţia economică a Ardealului In 1926 o putem rezuma deci, cum am z­s, numai cu puţină exagerare într’un singur cuvânt: detestabilă. Ce este şi ce vrea Partidul­­Naţional-Ţâ­­rănesc In Calendarul Partidului Naţional-Ţără­­nesc se găsesc anunţate principiile că­lăuzitoare ale acestui partid. Reietări din pl m­­ire privi se­­rm­a-­j , f m­­­4 Partidul Naţional-Ţărănesc se Înte­meiază pe tovărăşia claselor muncitoare şi producătoare cu ţărănimea, care este temelia Statului nostru. Partidul Naţional-Ţârăiesc are cre­dinţa că în­ărirea şi propăşirea Statului român întregit nu se poate face decât prin chema ea la conducerea treburilor publice a întregei naţiuni, lăsată în voie să-şi aleagă trimişii ei în toate aşezămintele publice, în consiliile co­munale şi judeţene, în consiliile epar­hiale, în Camurile de agricultură, de comerţ şi industrie, ca şi în Parlamen­tul Ţarei. In acest scop, Partidu­l Naţional-Ţă­­rănesc luptă: 1. Pentru respectarea drepturilor şi libertăţ­ii" cetăţeneşti. 2. Pentru ca alegerile să fie libere şi cinstite. 3. Pentru dreptul satelor, oraşelor şi judeţelor de a fi conduse prin consilii alese, în chip liber. 4 Pentru revizuirea exproprierii şi Împroprietăririi. 5. Pentru înzestrarea satelor cu isla­zuri şi păduri comunale. 6 Pen­ru înzestrarea satelor cu bănci populare puternice şi cooperative săteşti, aşa ca să poată împlini cu dobânzi mici toate nevoile ţăranilor: cumpărări de pământ, Împrumuturi pentru gospo­dărie, aprovizionare­ şi desfacerea pro­duselor ţărăneşti şi altele. Pe aceste așezăminte cooperative (Continuare pe pagina II)

Next