Patria, februarie 1929 (Anul 11, nr. 24-46)
1929-02-01 / nr. 24
să-şi aibă influinţit ei la rezolvarea conflictelor de muncă. In general, nivelul social, nivelul de trai al muncitorilor, care era destul de redus, s’a ridicat In mod considerabil după războiul mondial, făcându-sî astfel o nivelare între diferitele clase sociale. Aceasta îmbunătăţire a situaţiei muncitorilor era dorită până la un anumit grad de toată lumea, chiar şi de patroni, munctorii sunt doar pe lângă capital al doilea factor important de producţie. Legea pentru aplanarea conflictelor de muncă s-a dovedit, insă, că a venit de cele mai multe ori numai în ajutorul muncitorilor, nesocotind interesele vitale ale patronilor. Muncitorii nu mai iveau nici un fizic: cu cât cereai mai mult cu atât aveau şanse mai mari să obţină ceva, căci la rezolvarea conflictelor, de regulă, se înjumătăţeau pretenţiile. Dar există o limită peste care nu se mai poate trece fără ameninţarea intereselor economice chiar ale întregii ţări. Această limită se pare că s’a atins deja, şi chiar depăşit în unele state. Este cunoscută lupta cea mare a muncii din toamna anului trecut din Germania (ţinutul Ruhr), care s’a terminat cu arbitrajul ministrului Severing. Această sentinţă, prin o nouă urcare de salarii a impus noul şi poate insuportabile sarcini industriilor. Rămâne de văzut, dacă aceste sarcini vor putea fi suportate sau va izbucni o criză nemaipomenită în viaţa economică a Germaniei. In presa germană se ridică deja o mulţime de glasuri cari prezintă viitorul în culorile cel mai negre. Câteva date în aceasta privinţă sunt edificatoare. Câştigul curat alor 110 fabrici de maşini era în Germania înainte de război a 12 la sută, în anul 1923-264 la sută în anul 1928 numai 1,6 la sietă, ci toată conjunctura favorabilă din acest an. Rentabilitatea societăţilor pe acţiuni din ramurile economice era în 1913-14 9 la sută, iar în 1926-27 5 la sută. Rentabilitatea Industriei de fer era înainte de războiul la sută, iar în 1927 a ajuns la zero. In acelaş timp salariile au întrecut limitele dinainte de războiu. Din anul 1924 până la finea anului 1927 salariile muncitorilor s’au urcat cu 68 la sută, până când indicele de scumpete din Germania arată o urcare de abia 20 la sută. Așadar s’a ajuns la o limită, care trebue să dea de gândit nu numai patronilor, ci şi organelor stataului şi să impună moderaţie şi conducătorilor organizaţiunilor muncitoreşti. Dacă ne întoarcem la ţara noastră vom afla aceea analogie ca şî în Germania. Aşa de exemplu indicele de scumpete în oraşul Turda s’a urcat din 1924 până la finea anului 1928 cu cca 18 la sută, iar salariile s’au urcat în acelaş timp cu 50—66 la sută. Aceleaşi date le vom afla şi în celelalte centre industriale. Salariile dela noi la început cu mult inferioare, azi au ajuns să fie aproape echivalente cu salariile din Germania, unde se ştie, traiul este cu cel puţin 25 la sută mai scump ca la noi. Or, România după zece ani de guvernări nenorocite, se află într’o stare de criză fără precedent, care cere sacrificii şi abnegaţiune. Impo-Literatura universală de după război se îndreaptă tot mai mult spre fenomenele singulare şi rare de psihologie patologică. Problema dedublării eului, în ordinea acestor preocupări,a frapat mai ntâi fantezia scriitorilor,fixarea ei într’o acţiune închegată a unei piese, însemnează un pas înainte, de la literatură spre ştiinţă, dar nu mai puţin interesantă. Pe scena Teatrului Naional din Cluj s’a jucat doar „Henric IV“. Şi nu ne putem ascunde mirarea, că nici până astăzi nu s’a găsit omul care să ne dea un spectacol cu „Fapta“ lui Lucian Blaga; credem drept o subpreţuire nejustificată a calităţii actorilor şi publicului nostru când sub titlu de nepregătire suntem privaţi de un spectacol măcar cu această bucată a lui Blaga, atâta vreme după ce streinătatea îl cunoaşte şi apreciază după piesele celelalte mult mai grele de înţelesuri. Să sperăm că Procurorul Hollers al lui Paul Lindau va fi al doilea pas care ne va pregăti pentru Fapta lui Blaga, mult mai bine închegată şi cuprinzând caractere mult mai puternice, oferind cu adevărat posibilitate de afirmare acţionarilor cari s’ar hotărî să le interpreteze. Subiectul piesei Procurorul Hallers e strâns meninut la problema ce preocupă, a dedublării eului. Procurorul Halles, duce o viaţă în aparenţă liniştită, dar de fapt de un permanent surmenaj, care-l va face sufleteşte bolnav. Noaptea, fără să ştie, schimbându-şi într’o măsură pronunţată figura şi glasul, îmbrăcând alte haine, frecventează o speluncă de apaşi cu cari pune la cale „lovituri“. In cele din urmă îşi pradă propria casă, când însă tovarăşii săi sunt prinşi în vreme ce el îşi revine. Urmează revelaţiunea groaznicei lui stări şi apoi un moment de recunoaştere şi a celui de al doilea eu. Primul şi cel mai important pas spre vindecare — îi explică prietenul său, medicul Fildermann al cărui sfat de a-şi vedea de sănătate luându-şi un lung concediu îl primeşte. Ansamblul de la Teatrul Natalitele, şi aşa destul de mari şi grele, au trebuit să fie sporite. Industriile se luptă cu concurenţa din străinătate, cu toată protecţia vamală existentă. Şomajul ia din ce în ce proporţii mai mari. Falimentele se ţin lanţ. După toate acestea se poate spune că a fost o inspiraţie nefericită din partea organizaţiunilor muncitoreşti de a deslănţui chiar acum o luptă pentru urcarea salariilor. Astfel sprijinul dat guvernului în timpul alegerilor se anihilează acum prin dificultăţile pe care i le crează prin denunţarea contractelor colective de muncă. Conducătorii muncitorilor au dovedit astfel că nu sunt la înălţimea chemării lor, şi nu ştiu aprecia stările de azi, iar activitatea lor se reduce numai la animarea muncitorimei de a cere urcarea salariilor. Când patronii se străduesc ca prin raţionalizarea şi organizarea ştienţifică a maifost aplaudat pedreptul. D. Neamţu-Ottonel a dovedit preţioase resurse pentru interpretarea rolurilor ca acel al Procurorului Halles; trebuie să spunem totuşi că în a doua ipostază, a Prinţului, vătaful apaşilor, nu s-a menţinut cu aceiaş constantă. D. Simionescu în avocatul prietin Arnoldy şi d. Dimitriu în medicul casei, n’au avut de îmvins dificultăţi de interpretare şi au fost în notă. In rolul de Apaşi remarcăm pe d. Potcoavă şi pe d. Voicu; nu putem spune acelaş lucru despre d. Dem. Constantinescu, dsa dovedindu-se insuficient şi în rolul unui iscusit copou, insuficientă al cărei leac nu-l vedem. D. Massim a avut un rol prea neînsemnat pentru calităţile dsale. Dna B. Crivetzianu în Roucha, Roşcata, a fost la înălţimea succeselor anterioare; dşoara Ersilia Munteanu a dovedit un temperament de scenă ce o îndreptăţeşte să-şi vadă viitorul cât mai strălucit în cariera în care abia de câteva luni a debutat. Dna Mya Mateesen s-a menţinut în nota caldă a surorei-mame grijulie şi ascultătoare în acelaş timp faţă de un frate stimat, G. P. cii, prin introducerea muncei în acord, cari sunt singurele mijloace de a urca câştigul muncitorilor fără a urca în acelaş timp şi costul de producţie, şi astfel a crea debuşeuri tot mai mari şi posibilităţi tot mai multe de muncă, zic, în acelaş timp, muncitorii denunţă contractele de muncă, cer desfiinţarea muncei în acord şi pretind urcarea salariilor cu sume fantastice, provocând astfel un nou val de scumpete. Atragem atenţia forurilor conducătoare, că prin organele lor, cari sunt inspectorii muncii, să îndemne la moderaţie şi să aducă pe conducătorii muncitorilor la justa apreciere a stărilor grele de azi, pentru că o criza a industriei este în primul rând o criză a muncitorilor, cari vor rămâne, tot mai mulţi, fără lucru, putând provoca o criză economică generală. --------- Ing. IONEL FLOAŞIU Literare Culturale - Artistice Cronica dramatică Paul Undau: Procurorul Hallers PITEIA (Tiner), I Febr.-An. XL-Nr. 14 Spectacole TEATRUL NAŢIONAL ŞI OPERA ROMANA VINERI: Răpirea din Serai. SAMBATA: Procurorul Haller. DUMINICA: Omul care a văzut moartea (Matineu). SEARA: Răpirea din Serai. LUNI: Bărbierul din Sevilla, reprezentaţie pentru copii (Matineu). MARŢI: Medeea (Premieră). Farmac ile de serviciu 28 Ianuarie—3 Febr. Lukács, — str. Memorandului, 2. Dr. Olaru, — str. Regina Maria, 9. Minerva, — calea Reg. Ferdinand. Rabof □ Maestrul George Enescu la Paris. Mai în zilele trecute ziarul Parisian „Le Figaro“ publica cu litere cât mai evidente un eveniment artistic foarte mult apreciat de către amatorii de artă din capitala Europei: un concert dirijat de către celebrul violinist român care a cântat în diferite rânduri şi la Cluj, d. George Enescu. Recent de tot, în ziarul Compedia, marele muzicant francez d. Paul la Flemi publică un articol foarte elogios la adresa maestrului Enescu. Şi de data aceasta „maestrul“ a reuşit să cucerească publicul francez. A fost aplaudatcu frenezie de către un auditoriu care descoperă mai repede decât un critic darurile deosebite ale unui mare și nobil artist. Acest auditoriu care după spusa confratelui parisian, „nu este angajat în complicate proceduri de estetică muzicală, apreciază cu totul în altă manieră. Artistul care vine să-l înfrunte, părăsind arcuşul pentru baghetă, dirijând propriile sale lucrări după ce a executat cele ale colegilor săi reprezintă o forţă de care obişnuiţii fotoliilor şi ale galeriei sunt fascinaţi“. Cu ocazia acestui concert dirijat de maestrul Enescu în sala „Chatelet“ s-a executat şi a „doua suită“ a marelui artist şi compozitor român, a cărei partitură a fost transportată odată cu tezaurul României, la Moscova şi pe care d. George Enescu şi-a putut-o recâştiga mulţumită interveneţiei alor doi diplomaţi francezi pe lângă Soviete. Revendicăm noul succes al maestrului George Enescu la Paris pentru ţara lui patală care recunoaşte în el un permanent ambasador al artei muzicale. A SAPTAMANA DE LA TEATRUL NATIONAL DIN BUCURESTI. Noul director al Teatrului Naţional din Bucureşti d. Liviu Rebreanu îşi ţine promisiunea pe care a făcut-o cu ocazia numirei dsale în acest post. Sub auspiciile preşedintelui scriitorilor români, literatura dramatică originală îşi ridică din nou capul în aplauzele unui public care îşi dă toată bunăvoinţa pentru a înţelege rostul unei literaturi dramatice originale. In săptămâna aceasta scena noastră oficială din Bucureşti reprezintă numai piese româneşti. Intre acestea va fi şi premiera confratelui de la ziarul „Cuvântul“ d. Alex. Kiriţescu, o comedie de moravuri întitulată „Marcel & Marcel". „ Jurisprudenţa generală, de sub direcţia dlui Gr. C. Conduratu şi a dlui Vintilă Dongoroz, avocaţi din Bucureşti apare cu unul al 3-lea din acest an, aducând un mănunchiu foarte bogat de jurisprudenţă rezumată română şi străină. In casa tuturor să meargă ziaru!,patria“