Patria, februarie 1929 (Anul 11, nr. 24-46)

1929-02-01 / nr. 24

să-şi aibă influinţit ei la rezolva­rea conflictelor de muncă. In general, nivelul social, nive­lul de trai al muncitorilor, care e­­ra destul de redus, s’a ridicat In mod considerabil după războiul mondial, făcându-sî astfel o nive­lare între diferitele clase sociale. Aceasta îmbunătăţire a situaţiei muncitorilor era dorită până la un anumit grad de toată lumea, chiar şi de patroni, munc­torii sunt doar pe lângă capital al doilea factor important de producţie. Legea pentru aplanarea conflictelor de muncă s-a­ dovedit, insă, că a venit de cele mai multe ori numai în a­­jutorul muncitorilor, nesocotind interesele vitale ale patronilor. Muncitorii nu mai iveau nici un fizic: cu cât cereai mai mult cu atât aveau şanse mai mari să ob­ţină ceva, căci la rezolvarea con­flictelor, de regulă, se înjumătă­ţeau pretenţiile. Dar­ există o limi­tă peste care nu se mai poate tre­ce fără ameninţarea intereselor e­­conomice chiar ale întregii ţări. Această limită se pare că s’a atins deja, şi chiar depăşit în unele sta­te. Este cunoscută lupta cea mare a muncii din toamna anului trecut din Germania (ţinut­ul Ruhr), care s’a terminat cu arbitrajul minis­trului Severing. Această sentinţă, prin o nouă urcare de salarii a im­pus noul şi poate insuportabile sarcini industriilor. Rămâne de văzut, dacă aceste sarcini vor pu­tea fi suportate sau va izbucni o criză nemaipomenită în viaţa eco­nomică a Germaniei. In presa ger­mană se ridică deja o mulţime de glasuri cari prezintă viitorul în culorile cel mai negre. Câteva da­te în aceasta privinţă sunt edifica­toare. Câştigul curat alor 110 fa­brici de maşini era în Germania înainte de război a 12 la sută, în a­­nul 1923-26­4 la sută în anul 1928 numai 1,6 la sietă, ci toată con­junctura favorabilă din acest an. Rentabilitatea societăţilor pe acţi­uni din ramurile economice era în 1913-14 9 la sută, iar în 1926-27 5 la sută. Rentabilitate­a Industriei de fer era înainte de războiu­l la sută, iar în 1927 a ajuns la zero. In acelaş timp salariile au întrecut limitele dinainte de războiu. Din anul 1924 până la finea anului 1927 salariile muncitorilor s’au urcat cu 68 la sută, până când indicele de scumpete din Germania arată o urcare de abia 20 la sută. Așadar s’a ajuns la o limită, care trebue să dea de gândit nu numai patro­nilor, ci şi organelor stataului şi să impună moderaţie şi conducă­torilor organizaţiunilor muncito­reşti. Dacă ne întoarcem la ţara noa­­str­ă vom afla aceea­ analogie ca şî în Germania. Aşa de exemplu indicele de scumpete în oraşul Tur­da s’a urcat din 1924 până la finea anului 1928 cu cca 18 la sută, iar salariile s’au urcat în acelaş timp cu 50—66 la sută. Aceleaşi date le vom afla şi în celelalte centre in­dustriale. Salariile dela noi la în­ceput cu mult inferioare, azi au ajuns să fie aproape echivalente cu salariile din Germania, unde se ştie, traiul este cu cel puţin 25 la sută mai scump ca la noi. Or, România după zece ani de guver­nări nenorocite, se află într’o sta­re de criză fără precedent, care ce­re sacrificii şi abnegaţiune. Impo-Literatura universală de după război se îndreaptă tot mai mult spre fenomenele singulare şi rare de psihologie patologică. Problema dedublării eului, în ordinea acestor preocupări,a frapat mai ntâi fante­zia scriitorilor,fixarea ei într’o ac­ţiune închegată a unei piese, însem­nează un pas înainte, de la literatu­ră spre ştiinţă, dar nu mai puţin interesantă. Pe scena Teatrului Na­­ional din Cluj s’a jucat doar „Hen­ric IV“. Şi nu ne putem ascunde mirarea, că nici până astăzi nu s’a găsit omul care să ne dea un spec­tacol cu „Fapta“ lui Lucian Blaga; credem drept o subpreţuire nejusti­­ficată a calităţii actorilor şi publi­cului nostru când sub titlu de ne­­pregătire suntem privaţi de un spectacol măcar cu această bucată a lui Blaga, atâta vreme după ce streinătatea îl cunoaşte şi aprecia­ză după piesele celelalte mult mai grele de înţelesuri. Să sperăm că Procurorul Hollers al lui Paul Lin­dau va fi al doilea pas care ne va pregăti pentru Fapta lui Blaga, mult mai bine închegată şi cuprin­zând caractere mult mai puternice, oferind cu adevărat posibilitate de afirmare acţionarilor cari s’ar hotărî să le interpreteze. Subiectul piesei Procurorul Hal­lers e strâns meninut la problema ce preocupă, a dedublării eului. Procurorul Halles, duce o viaţă în aparenţă liniştită, dar de fapt de un permanent surmenaj, care-l va face sufleteşte bolnav. Noaptea, fără să ştie, schimbându-şi într’o măsură pronunţată figura şi gla­sul, îmbrăcând alte haine, frecven­tează o speluncă de apaşi cu cari pune la cale „lovituri“. In cele din urmă îşi pradă propria casă, când însă tovarăşii săi sunt prinşi în vreme ce el îşi revine. Urmează re­­velaţiunea groaznicei lui stări şi apoi un moment de recunoaştere şi a celui de al doilea eu. Primul şi cel mai important pas spre vinde­care — îi explică prietenul său, medicul Fildermann al cărui sfat de a-şi vedea de sănătate luându-şi un lung concediu îl primeşte. Ansamblul de la Teatrul Nat­­a­litele, şi aşa destul de mari şi gre­le, au trebuit să fie sporite. Indus­triile se luptă cu concurenţa din străinătate, cu toată protecţia va­mală existentă. Şomajul ia din ce în ce proporţii mai mari. Falimen­tele se ţin lanţ. După toate aces­tea se poate spune că a fost o ins­piraţie nefericită din partea orga­nizaţiunilor muncitoreşti de a des­­lănţui chiar acum o luptă pentru urcarea salariilor. Astfel sprijinul dat guvernului în timpul alegeri­lor se anihilează acum prin difi­cultăţile pe care i­ le crează prin denunţarea contractelor colective de muncă. Conducătorii muncito­rilor au dovedit astfel că nu sunt la înălţimea chemării lor, şi nu ştiu aprecia stările de azi, iar ac­tivitatea lor se reduce numai la a­­nimarea muncitorimei de a cere urcarea salariilor. Când patronii se străduesc ca prin raţionalizarea şi organizarea ştienţifică a mai­fost aplaudat pe­­dreptul. D. Neam­­ţu-Ottonel a dovedit preţioase re­surse pentru interpretarea roluri­lor ca acel al Procurorului Halles; trebuie să spunem totuşi că în a doua ipostază, a Prinţului, vătaful apaşilor, nu s-a menţinut cu aceiaş constantă. D. Simionescu în avoca­tul prietin Arnoldy şi d. Dimitriu în medicul casei, n’au avut de îm­­vins dificultăţi de interpretare şi au fost în notă. In rolul de Apaşi remarcăm pe d. Potcoavă şi pe d. Voicu; nu putem spune acelaş lu­cru despre d. Dem. Constantinescu, dsa dovedindu-se insuficient şi în rolul unui iscusit copou, insuficien­tă al cărei leac nu-l vedem. D. Massim a avut un rol prea neîn­semnat pentru calităţile dsale. Dna B. Crivetzianu în Roucha, Roşcata, a fost la înălţimea succe­selor anterioare; dşoara Ersilia Munteanu a dovedit un tempera­ment de scenă ce o îndreptăţeşte să-şi vadă viitorul cât mai strălu­cit în cariera în care abia de câte­va luni a debutat. Dna Mya Mate­­esen s-a menţinut în nota caldă a surorei-mame grijulie şi ascultă­toare în acelaş timp faţă de un fra­te stimat, G. P. cii, prin introducerea muncei în a­­cord, cari sunt singurele mijloace de a urca câştigul muncitorilor fă­ră a urca în acelaş timp şi costul de producţie, şi astfel a crea debu­­şeuri tot mai mari şi posibilităţi tot mai multe de muncă, zic, în acelaş timp, muncitorii denunţă contractele de muncă, cer desfiin­ţarea muncei în acord şi pretind urcarea salariilor cu sume fantas­tice, provocând astfel un nou val de scumpete. Atragem atenţia forurilor con­ducătoare, că prin organele lor, cari sunt inspectorii muncii, să în­demne la moderaţie şi să aducă pe conducătorii muncitorilor la jus­ta apreciere a stărilor grele de azi, pentru că o criza a industriei este în primul rând o criză a muncito­rilor, cari vor rămâne, tot mai mulţi, fără lucru, putând provoca o criză economică generală. --------- Ing. IONEL FLOAŞIU Literare­­ C­ultur­ale - Artistice Cronica dramatică Paul Undau: Procurorul Hallers PITEIA (Tiner), I Febr.-An. XL-Nr. 14 Spectacole TEATRUL NAŢIONAL ŞI OPERA ROMANA VINERI: Răpirea din Serai. SAMBATA: Procurorul Haller. DUMINICA: Omul care a văzut moartea (Matineu). SEARA: Răpirea din Serai. LUNI: Bărbierul din Sevilla, re­prezentaţie pentru copii (Ma­tineu). MARŢI: Medeea (Premieră). Farmac ile de serviciu 28 Ianuarie—3 Febr. Lukács, — str. Memorandului, 2. Dr. Olaru, — str. Regina Maria, 9. Minerva, — calea Reg. Ferdinand. Rabof □ Maestrul George Enescu la Paris. Mai în zilele trecute ziarul Parisian „Le Figaro“ publica cu litere cât mai evidente un eveni­ment artistic foarte mult apreci­at de către amatorii de artă din capitala Europei: un concert diri­jat de către celebrul violinist ro­mân care a cântat în diferite rân­duri şi la Cluj, d. George Enescu. Recent de tot, în ziarul Compe­­dia, marele muzicant francez d. Paul la Flemi publică un articol fo­arte elogios la adresa maestrului Enescu. Şi de data aceasta „maestrul“ a reuşit să cucerească publicul fran­cez. A fost aplaudat­­cu frenezie de către un auditoriu care desco­peră mai repede decât un critic darurile deosebite ale unui mare și nobil artist. Acest auditoriu care după spusa confratelui parisian, „nu este an­gajat în complicate proceduri de estetică muzicală, apreciază cu to­tul în altă manieră. Artistul care vine să-l înfrunte, părăsind arcu­şul pentru baghetă, dirijând pro­priile sale lucrări după ce a execu­tat cele ale colegilor săi reprezin­tă o forţă de care obişnuiţii foto­liilor şi ale galeriei sunt fasci­naţi“. Cu ocazia acestui concert dirijat de maestrul Enescu în sala „Cha­­telet“ s-a executat şi a „doua sui­tă“ a marelui artist şi compozitor român, a cărei partitură a fost transportată odată cu tezaurul Ro­mâniei, la Moscova şi pe care d. George Enescu şi-a putut-o recâş­tiga mulţumită interveneţiei alor doi diplomaţi francezi pe lângă Soviete. Revendicăm noul succes al ma­estrului George Enescu la Paris pentru ţara lui patală care recu­noaşte în el un permanent amba­sador al artei muzicale. A SAPTAMANA DE LA TEA­­TRUL NATIONAL DIN BUCU­RESTI. Noul director al Teatrului Naţional din Bucureşti d. Liviu Rebreanu îşi ţine promisiunea pe care a făcut-o cu ocazia numirei dsale în acest post. Sub auspiciile preşedintelui scriitorilor români, literatura dramatică originală îşi ridică din nou capul în aplauzele unui public care îşi dă toată bună­voinţa pentru a înţelege rostul u­­nei literaturi dramatice originale. In săptămâna aceasta scena noas­tră oficială din Bucureşti repre­zintă numai piese româneşti. In­tre acestea va fi şi premiera con­fratelui de la ziarul „Cuvântul“ d. Alex. Kiriţescu, o comedie de mo­ravuri întitulată „Marcel & Mar­cel". „ Jurisprudenţa generală, de sub direcţia dlui Gr. C. Conduratu şi a dlui Vintilă Dongoroz, avocaţi din Bucureşti apare cu unul al 3-lea din acest an, aducând un mănun­­chiu foarte bogat de jurispruden­­ţă rezumată română şi străină. In casa tuturor să meargă ziaru!,patria“

Next