Radio, septembrie-decembrie 1928 (Anul 1, nr. 1-15)
1928-11-25 / nr. 10
Дли! ! Na ft 16 ORDINI Dumfirscá 25 16 PASiMÎ Un ахетЫаг S La/ ix • 1 .i+i**: ****. Abonamente: i. lei 333 pe an Lei 150 pe Siuni Lămpile organ pentru popularizarea radiofoniei aparatului Dv. Redacţia şi Administrata: BUCUREŞTI I, STR. SĂRINDAR, 7-9-11— Telefon 307/69 şi 306/67 TUNGSRAM dybEeszi efectul Radio pentru toţi Comisiunea de radio declară — după cum am arătat în altă parte a revistei noastre — că nu poate prididi cu rezolvarea cererilor de autorizaţii, că deşi ţine două şi chiar trei (!) şedinţe pe săptămână, au rămas totuşin săptămâna aceasta 600 de cereri nerezolvate. Mentalitatea comisiunei de radio, vădeşte cel puţin dezinteresare. Cum? după o luptă îndârjită pentru obţinerea unei libertăţi relative, după ce, spre nenorocul radiofoniei, se produce o schimbare de guvern, tocmai în momentul când urma să se suprime o lege idioată, când în sfârşit, ca o palidă compensaţie — desfiinţează, printr’un jurnal al Consiliului de Miniştri, zonele interzise şi încetează astfel amestecul fără sens şi fără discernământ al armatei şi siguranţei, intr’o chestiune in care aceste instituţiuni nu aveau nici o competenţă, să se mai facă obiecţiuni şi să existe tărăgăneli, în acordarea de autorizaţii pentru instalarea posturilor radiofonice? Comisiunea de radio ştie foarte bine că de nu s’ar fi produs schimbarea de guvern rolul ei astăzi, ar fi încetat cu totul şi fiecare cetăţean ar fi putut avea aparat de recepţie, la fel ca în toate ţările civilizate, fără acte, fără trambalări, fără şicane şi fără uşurarea buzunarelor, în folosul diverşilor intermediari! Prin urmare comisiunea — care funcţionează încă numai printr-o întâmplare — ar trebui să-şi limiteze, rolul ei la un simplu control: să cerceteze dacă postulanţii prezintă intr’adevăr actele cerute de lege. Să ţină şedinţe şi în fiecare zi, dacă e nevoe şi să acorde — fără nici un fel de restricţiuni şi de amânare — imediat la cerere, autorizaţia de instalare a aparatului de recepţie, pentru toţi câţi dovedesc că sunt cetăţeni români, că au o purtare bună (actul de moralitate) şi pentru toţi câţi îşi iau angajamentul de a folosi aparatul pentru recepţia concertelor şi conferinţelor. In felul acesta, lucrările comisiunei s’ar simplifica şi verificarea de acte ar permite rezolvarea câtorva sute de cereri pe zi. E un non sens să abuzezi de un drept, dat de o lege în agonie, care dacă spre nenorocul radiofoniştilor n’a sucombat încă, tragem totuş nădejdea, că în curând, va rămânea ca o simplă amintire tristă. S’a înfiinţat o societate de radiodifuziune. Această societate are tot interesul ca numărul radiofoniştilor sâ fie cât mai mare. Dacă nu se vor acorda autorizaţii de instalare, dacă radiofonia în România va rămânea apanagiul câtorva privilegiaţi, societatea de radio-difuziune, va dispărea prin inaniţie , ea nu va mai avea fonduri. Pentru că fondurile necesare instaurării şi susţinerii postului de emisiune, celui mare, procesat, nu se pot aduna, decât dacă vor fi mulţi acei cari să plătească taxa anuală de abonament. Comisiunea, care se numeşte de radio, pentru că are printre membrii ei delegaţi de ai societăţii de radiodifuziune şi reprezentanţi ai radiofoniştilor, trebue să înţeleagă că e de-a ei datorie să simplifice cât mai mult lucrările de acordare a autorizaţiilor. Nu există instrument de civilizaţie mai eficace ca radio. Pe masa directorului de bancă, la biroul funcţionarului public, în odaia copiilor, în clasă, în adunările publice, în salonul unde se adună lumea la petrecere, pretutindeni trebue să existe hautparkur-ul. De la ora de gimnastică de dimineaţă, până la concertul de seară, pe fiecare îl interesează emisiunile de radio. Gospodina poate afla preţurile pieţei, cetăţeanul poate afla ştirile de presă înainte de a pleca la lucru, negustorului i se comunică ultimele cote ale bursei, agricultorului i se spune cum va fi vremea, oricine poate auzi conferinţe instructive, poate învăţa, fără nici o oboseală şi stând acasă comod, o limbă străină (lecţiuni de limba engleză, spaniolă, franceză, etc.), poate învăţa stenografia şi alte cursuri de universitate populară. Dacă doreşte distracţie, oricând poate auzi concerte. Duminică dimineaţa se transmite predica din biserici şi slujbele religioase, iar spectacolele înălţătoare şi emoţiile artistice încetează — prin radio — de a produce bucurie numai acelora cari trăesc în capitale mari sau cari au mijloace băneşti. Şi acestui instrument eftin de a împărtăşi tuturor cultura, noi să-i opunem argumente caraghioase de spionagiu şi atentate la siguranţa statului? Treziţi-vă onorabilor domni, şi acordaţi deplină libertate radiotelefoniei ! NICI CONST. SPRE SOLUŢIONAREA PROBLEMEI RADIOFONIEI O intenţie nemărturisitâ transformată intr'o promisiune formală.—înlocuirea postului provizoriu de radiodifuziune. Un redactor al nostru având prilejul să vorbească cu d. Marinescu ( ч-ed. svneral al P. T.-ului si venind vorba, după cum e si natural, si despre problema radiofoniei, cara preocupă viu unele cercuri, am vrut prilejul să aflăm că societatea de radio-difuziune are intentiunea să ceară drectiunii generale a postelor să-i împrumute aparatul său de radio-difuziune, ca să înlocuiască cu el, până la Instalarea postului definitiv, comandat In străinătate, postul tranzitoriu actual Am dat imediat importanta cuvenită acestei chestiuni, cu atât mai mult cu cât actualul post de radio-difuziune din strada General Berthelot este extrem de slab, emisiunile lui abia putând fi auzite pe o rază de 50—60 kilometri de Capitală Postul de radio-difuziune al P. T. V-ului este realizat cu aparate de laborator şi de studii şi are o putere de aproape un kilomot, în antenă. încercările făcute cu acest aparat au stabilit că emisiunile au fost auzite şi de staţiunile europene cum sunt Berlinul Katowitz, Varşovia şi Viena.. Dacă este adevărat—mi-a declarat directorul general al P. T. T.-ului — că societatea de radio-difuziune are intențmnea să-mi ceară, cu titlul de împrumut, acest post, sunt hotărit să i-l dau. Instalarea lui nu ar dura mai mult de 2—3 săptămâni căci postul de emisiune poate funcţiona cu antena instalată in strada General Berthelot, fiind vorba numai de montarea aparatului propriu zis. In modul acesta se realizează, în parte, justa cerere a publicului, de a avea emisiuni cât mai corecte şi pe distanţe cât mai mari. Admiţând că societatea de radio-difuziune nu a avut această intenţie, credem că este in interesul ei şi al nostru al tuturora să şi-o manifeste, căci după cum am arătat mai sus, directorul perierei al poştelor este hotărît să-i pună la dispoziţie aparatul care zace azi neutilizat, în una din camerile palatului din Calea Victoriei. • • * EEL SAMOILA D, inginer Carnn-Munteanu, directorul Societăţii române de radiodifuziune, întrebat de noi în ce constă deosebirea între postul de emisiune de la poştă şi cel transitoriu din str. Berthelot, ne-a declarat : „Postul de la poştă era un post de telegrafie fără fir. Din acesta, s’a amenajat postul de radiotelefonie, ceeace a făcut ca sintonia să nu fie perfectă. lată de ce postul poştei, chiar dacă era mai puternic decât postul nostru transitoriu, acoperea însă Viena şi Budapesta, pe o bandă de 200 metri. Postul actual, dacă are păcatul că e slab are însă o sintonie impecabilă. D. I. MARlftiESCU Directorul general al poştelor Comisiunea de radio este obiptă să dea autorizaţivei. Curtea de apel din Timişoara, secţia I-a, a stabilit o foarte interesantă jurisprudenţă, referitoare la autorizaţiile pentru instalarea de posturi de recepţie radiofonica D. Iuliu Toth, ziarist din Lugoj, făcând cerere direcţiunii generale P. T. T. din Bucureşti, ca să i se admită instalarea unui post de recepţie radiofonică, comisiunea mixtă pentru aplicarea legii radiofonice, a respins cererea, nemotivată. D. Iuliu Toth a intentat proces direcţiunei generale P T. T., introducând acţiune pentru: anularea deriziune!, la Curtea de Apel din Timişoara, in ziua de 7 Martie 1928, cu No. 1337 din 1928. Curtea după terminarea desbaterilor orale, din 30 Aprilie 1923, a dat următoarea sentinţă: „Admite cererea reclamantului, anulează decizia direcţiune! generale P. T. T., biroul radio-central No. 104.277 din 18 Iunie 1927 şi invia pe numita autoritate, să dea autorizaţia cerută de reclamant, pentru instalarea unui post de audiе вдгбег'аг*. Motivele pe car’l Turtea' яэ'npcian 'fTmişoara, şi-a bazat sentinţa, au fost următoarele : , Reclamantul Juliu Toth, a cerut direcţiunei generale P. T. T. pe baza art 10 punct b din legea pentru instalarea şi folosirea staţurilor şi posturilor radio electrice, să i se dea autorizaţia legală de a instala un post propriu particular de radio. Din adresa cu No. 104.277 din 18 Iunie 1927 se constată că cererea d-lui Toth s a respins deşi d-sa este cetăţean român, deşi din raportul sparantei generale din Lugoj — aflat la dosar — reese că acest serviciu de siguranţă n’are nimic de obiectat in această priviţă şi deşi certificatul de moralitate dovedeşte că reclamantul are purtare bună in societate. Prin urmare nu există motiv să i se refuze autorizația cerută.Prin urmare, direcțiunea generală P. T. T. refuzând fără motiv automația cerută a făcut un act care constitue căloare de lege, vătămându-se interesul reclamantului. Curtea de Apel a anulat deriziunea direcţiunei generale P. T. T. şi a invitat-o să se conformeze legii Este adevărat că Direcţiunea Generală P. T. T. a înaintat recurs la Casaţie, împotriva acestei decizuni a Curţei de Apel din Timişoara, cerând reformarea deciziunei şi respingerea acţiunei d-lui Toth. Dânsa îşi susţine recursul pe motivul că autorizaţiile sunt considerate ca acte de guvernământ, care scapă de sub controlul puterei judecătoreşti, pe motivul că interesează siguranţa statului, şi că în zonele în care există stare de asediu, acordarea acestor autorizaţii capătă un caracter militar. Că tn cazul în speţă, comandamentul militar al corp. 7 de armată, s’ar fi opus acordării autorizaţiei. Indiferent de sentinţa pe care o va aduce Casaţia in această chestiune, noi avem următoarele observatiuni de făcut tn această chestiune: 1) După cum s’a dovedit, prin numeroasele articole pe care le-am scris, număr de număr, in revista noastră, nimeni nu poate face spionaj cu un post de recepţie, şi nu se poate atenta la siguranţa statului prin audiţii de radio! A susţinea contrariul e o absurditate. 2) Starea de asediu fiind desfiinţată şi autorizaţiile de instalare de radio fiind scoase de sub jurisdicţia autorităţilor militare, nu trebue făcută nici un fel de obiecţiune în acordarea autorizaţiilor tuturor cetăţenilor români, cari prezintă, actele prevăzute de lege. * * • Suntem încredinţaţi că Direcţiunea Generală P. T. T4 şi în special comisiunea de radio va Înţelege acest lucru, şi nu va aştepte sentinţa Casaţii, pentru a şi da seama căi Jurispundenţa Curţei de Apel din Timişoara însemnează un sfat şi o îndrumare, mai mult decât o sentinţă judecătorească. Trebue să se acorde tuturor câți cer, autorizații de posturi radiofonice.