Radio, septembrie-decembrie 1928 (Anul 1, nr. 1-15)

1928-11-25 / nr. 10

Дли! ! Na­ f­t 16 ORDINI Dumfirscá 25 16 PASiM­Î Un ахетЫаг S La/ ix • 1­­ .i+i**­: ****. Abonamente: i. lei 333 pe­­ an Lei 150 pe S­iuni Lămpile organ pentru popularizarea radiofoniei aparatului Dv. Redacţia şi Administrata: BUCUREŞTI I, STR. SĂRINDAR, 7-9-11— Telefon 307/69 şi 306/67 TUNGSRAM dybEeszi efectul Radio pentru toţi Comisiunea de radio declară — du­pă cum am arătat în altă parte a re­vistei noastre — că nu poate prididi cu rezolvarea cererilor de autorizaţii, că deşi ţine două şi chiar trei (!) şedin­ţe pe săptămână, au rămas totuş­in săptămâna aceasta 600 de cereri ne­rezolvate. Mentalitatea comisiunei de radio, vădeşte cel puţin dezinteresare. Cum? după o luptă îndârjită pentru obţine­rea unei libertăţi relative, după ce, spre nenorocul radiofoniei, se pro­duce o schimbare de guvern, tocmai în momentul când urma să se supri­me o lege idioată, când în sfârşit,­­ ca o palidă compensaţie — desfiin­ţează, printr’un jurnal al Consiliului de Miniştri, zonele interzise şi înce­tează astfel amestecul fără sens şi fără discernământ al armatei şi sigu­ranţei, intr’o chestiune in care aceste instituţiuni nu aveau nici o compe­tenţă, să se mai facă obiecţiuni şi să existe tărăgăneli, în acordarea de au­torizaţii pentru instalarea posturilor radiofonice? Comisiunea de radio ştie foarte bine că de nu s’ar fi produs schimba­rea de guvern rolul ei astăzi, ar fi în­cetat cu totul şi fiecare cetăţean ar fi putut avea aparat de recepţie, la fel ca în toate ţările civilizate, fără acte, fără trambalări, fără şicane şi fără u­­şurarea buzunarelor, în folosul di­verşilor intermediari! Prin urmare comisiunea — care funcţionează încă numai printr-o în­tâmplare — ar trebui să-şi limiteze, rolul ei la un simplu control: să cer­ceteze dacă postulanţii prezintă in­­tr’adevăr actele cerute de lege. Să ţină şedinţe şi în fiecare zi, dacă e nevoe şi să acorde — fără nici un fel de re­­stricţiuni şi de amânare — imediat la cerere, autorizaţia de instalare a apa­ratului de recepţie, pentru toţi câţi dovedesc că sunt cetăţeni români, că au o purtare bună (actul de morali­tate) şi pentru toţi câţi îşi iau anga­­­jamentul de a folosi aparatul pentru recepţia concertelor şi conferinţelor. In felul acesta, lucrările comisiunei s’ar simplifica şi verificarea de acte ar permite rezolvarea câtorva sute de cereri pe zi. E un non sens să abuzezi de un drept, dat de o lege în agonie, care dacă spre nenorocul radiofonişti­­lor n’a sucombat încă, tragem totuş nădejdea, că în curând, va rămânea ca o simplă amintire tristă. S’a înfiinţat o societate de radiodi­fuziune. Această societate are tot in­teresul ca numărul radiofoniştilor sâ fie cât mai mare. Dacă nu se vor a­­corda autorizaţii de instalare, dacă radiofonia în România va rămânea a­­panagiul câtorva privilegiaţi, societa­tea de radio-difuziune, va­ dispă­rea prin inaniţie , ea nu va mai a­­vea fonduri. Pentru că fondurile ne­cesare instaurării şi susţinerii postu­lui de emisiune, celui mare, procesat, nu se­ pot aduna, decât dacă vor fi mulţi acei cari să plătească taxa anua­lă de abonament. Comisiunea, care se numeşte de radio, pentru că are printre membrii ei delegaţi de ai societăţii de radiodi­fuziune şi reprezentanţi ai radiofoni­­ştilor, trebue să înţeleagă că e de-a ei datorie să simplifice cât mai mult lu­crările de acordare a autorizaţiilor. Nu există instrument de civilizaţie mai eficace ca radio. Pe masa direc­torului de bancă, la biroul funcţiona­rului public, în odaia copiilor, în cla­să, în adunările publice, în salonul unde se adună lumea la petrecere, pretutindeni trebue să existe haut­­park­ur-ul. De la ora de gimnastică de dimineaţă, până la concertul de seară, pe fiecare îl interesează emisiunile de radio. Gospodina poate afla preţurile pieţei, cetăţeanul poate afla ştirile de presă înainte de a pleca la lucru, ne­gustorului i se comunică ultimele cote ale bursei, agricultorului i se spune cum va fi vremea, oricine poate auzi conferinţe instructive, poate învăţa, fără nici o oboseală şi stând acasă comod, o limbă străină (lecţiuni de limba engleză, spaniolă, franceză, etc.), poate învăţa stenografia şi alte cursuri de universitate populară. Da­că doreşte distracţie, oricând poate auzi concerte. Duminică dimineaţa se transmite predica din biserici şi sluj­bele religioase, iar spectacolele înăl­ţătoare şi emoţiile artistice încetează — prin radio — de a produce bucurie numai acelora cari trăesc în capitale mari sau cari au mijloace băneşti. Şi acestui instrument eftin de a îm­părtăşi tuturor cultura, noi să-i opu­nem argumente caraghioase de spio­­nagiu şi atentate la siguranţa statu­lui? Treziţi-vă onorabilor domni, şi a­cordaţi deplină libertate radiotelefo­­niei ! NICI CONST. SPRE SOLUŢIONAREA PROBLEMEI RADIOFONIEI O intenţie nemărturisitâ transformată intr'o promisiune formală.—înlocuirea postului provizoriu de radiodifuziune. Un redactor al nostru având prilejul să vorbească cu d. Marinescu ( ч-ed­. svneral al P. T­­.-ului si venind vorba, după cum e si natural, si despre problema radiofoniei, cara preocupă viu unele cercuri, am vrut prilejul să aflăm că societatea de radio-di­­fuziune are intentiunea să ceară d­rectiunii generale a postelor să-i împrumute apara­tul său de radio-difuziune, ca să înlocuiască cu el, până la Instalarea postului definitiv, comandat In străinătate, postul tranzitoriu actual Am dat imediat importanta cuvenită a­­cestei chestiuni, cu atât mai mult cu cât actualul post de radio-difuziune din strada General Berthelot este extrem de slab, emi­siunile lui abia putând fi auzite pe o rază de 50—60 kilometri de Capitală Postul de radio-difuziune al P. T. V-ului este realizat cu aparate de laborator şi de studii şi are o putere de aproape un kilo­mot, în antenă. încercările făcute cu acest aparat au sta­bilit că emisiunile au fost auzite şi de staţiunile europene cum sunt Berlinul Ka­­towitz, Varşovia şi Viena.. Dacă este adevărat—mi-a declarat directo­rul general al P. T. T.-ului — că societatea de radio-difuziune are intențmnea să-mi ceară, cu titlul de împrumut, acest post, sunt hotărit să i-l dau. Instalarea lui nu ar dura mai mult de 2—3 săptămâni căci postul de emisiune poate funcţiona cu antena instalată in strada General Berthelot, fiind vorba nu­mai de montarea aparatului propriu zis. In modul acesta se realizează, în parte, justa cerere a publicului, de a avea emi­siuni cât mai corecte şi pe distanţe cât mai mari. Admiţând că societatea de radio-difuziune nu a avut această intenţie, credem că este in interesul ei şi al nostru al tuturora să şi-o manifeste, căci după cum am arăta­t mai sus, directorul perierei al poştelor este hotărît să-i pună la dispoziţie aparatul care zace azi neutilizat,­­ în una din came­rile palatului din Calea Victoriei. • • * EEL SAMOILA D, inginer Carnn-Munteanu, direc­torul Societăţii române de radiodifu­ziune, întrebat de noi în ce constă deosebirea între postul de emisiune de la poştă şi cel transitoriu din str. Ber­­thelot, ne-a declarat : „Postul de la poştă era un post de telegrafie fără fir. Din acesta, s’a a­­menajat postul de radiotelefonie, ceeace a făcut ca sintonia să nu fie perfectă. lată de ce­­ postul poştei, chiar dacă era mai puternic decât po­stul nostru transitoriu, acoperea însă Viena şi Budapesta, pe o bandă de 200 metri. Postul actual, dacă are păcatul că e slab are însă o sintonie impecabilă. D. I. MARlftiESCU Directorul general al poştelor Comisiun­ea de radio este ob­iptă să dea autorizaţivei. Curtea de apel din Timişoara, secţia I-a, a stabilit o foarte interesantă jurisprudenţă, referitoare la autorizaţiile pentru instalarea de posturi de recepţie radiofonica D. Iuliu Toth, ziarist din Lugoj, făcând cerere direcţiunii generale P. T. T. din Bu­­cureşti, ca să i se admită instalarea unui post de recepţie radiofonică, comisiunea mixtă pentru aplicarea legii radiofonice, a respins cererea, nemotivată. D. Iuliu Toth a intentat proces direcţiunei generale P T. T., introducând acţiune pentru: anularea deri­ziune!, la Curtea de Apel din Timişoara, in ziua de 7 Martie 1928, cu No. 1337 din 1928. Curtea după terminarea desbaterilor ora­le, din 30 Aprilie 1923, a dat următoarea sen­tinţă: „Admite cererea reclamantului, a­­nulează decizia direcţiune! generale P. T. T., biroul radio-central No. 104.277 din 18 Iunie 1927 şi inv­ia pe numita autoritate, să dea autorizaţia cerută de reclamant, pentru instala­­rea unui post de aud­iе вдгбег'аг*. Motivele pe car’l Turtea' яэ'npcian 'fT­­mişoara, şi-a bazat sentinţa, au fost urmă­­toarele : , Reclamantul Juliu Toth, a cerut direcţi­­unei generale P. T. T. pe baza art 10 punct b din legea pentru instalarea şi folosirea sta­­ţ­urilor şi posturilor radio electrice, să i se dea autorizaţia legală de a instala un post propriu particular de radio. Din adresa cu No. 104.277 din 18 Iunie 1927 se constată că cererea d-lui Toth s a respins deşi d-sa este cetăţean român, deşi din raportul s­parantei generale din Lugoj — aflat la dosar — ree­­se că acest serviciu de siguranţă n’are ni­mic de obiectat in această priv­iţă şi deşi certificatul de moralitate dovedeşte că re­clamantul are purtare bună in societate. Prin urm­are nu există motiv să i se refuze autorizația cerută.­Prin urmare, direcțiunea generală P. T. T. refuzând fără motiv automația cerută a fă­cut un act care constitue căloare de lege, vătămându-se interesul reclamantului. Curtea de Apel a anulat deriziunea direcţi­­unei generale P. T. T. şi a invitat-o să se conformeze legii Este adevărat că Direcţiunea Generală P. T. T. a înaintat recurs la Casaţie, împo­triva acestei decizuni a­ Curţei de Apel din Timişoara, cerând reformarea deciziunei şi respingerea acţiunei d-lui Toth. Dânsa îşi susţine recursul pe motivul că autorizaţiile sunt considerate ca acte de gu­vernământ, care scapă de sub controlul pu­­terei judecătoreşti, pe motivul că interesea­ză siguranţa statului, şi că în zonele în ca­re există stare de asediu, acordarea acestor autorizaţii capătă un caracter militar. Că tn cazul în speţă, comandamentul militar al corp. 7 de armată, s’ar fi opus acordării au­torizaţiei. Indiferent de sentinţa pe care o va aduce Casaţia in această chestiune, noi avem ur­mătoarele observatiuni de făcut tn această chestiune: 1) După cum s’a dovedit, prin numeroa­sele articole pe care le-am scris, număr de număr, in revista noastră, nimeni nu poate face spionaj cu un post de recepţie, şi nu se poate atenta la siguranţa statului prin audiţii de radio! A susţinea contrariul e o absurditate. 2) Starea de asediu fiind desfiinţată şi au­torizaţiile de instalare de radio f­iind scoase de sub jurisdicţia autorităţilor militare, nu trebue făcută nici un fel de obiecţiune în a­­cordarea autorizaţiilor tuturor cetăţenilor ro­mâni, cari prezintă, actele prevăzute de lege. * * • Suntem încredinţaţi că Direcţiunea Gene­rală P. T. T4 şi în special comisiunea de radio va Înţelege acest lucru, şi nu va aş­tepte sentinţa Casaţ­ii, pentru a şi da sea­ma căi Jurispundenţa Curţei de Apel din Ti­mişoara însemnează un sfat şi o îndrumare, mai mult decât o sentinţă judecătorească. Trebue să se acorde tuturor câți cer, autorizații de posturi radiofonice.

Next