Rampa, ianuarie 1923 (Anul 7, nr. 1555-1577)

1923-01-31 / nr. 1577

ANUL VII NO. 1577 Rampa AVAR£ ZILNIC H Ui rector • Jk f AUST MONO Abonamentele ae pUtaac înainte a a a a Manaacrlaele aepublicate au distras a ■ AnondurUe ee primesc la adminiatratia ziarului #1 la toate agenţiile de publicitate Blurourile, Redacţia şi Administraţia, Bucureşti, Str. Sărindar No. 7, parter — Telefon 1/59 ABONAMENTELE Vm aa taaalanl Trai luni IN TOATA tara Lat M* Lat SM L­a 1 IM IN STRĂINĂTATE Lat IM Lat IM Lat 800 Miercuri 31 Ianuarie 1923 NUMĂR IN 8 PAGINI IEI 2 MEMENTO Extra Dry ! Farmecul epopeei Recenta reprezentare pe scoli a unui teatru particular, a unei drame înfăţişând pe sce­nă epilogul uneia din cele mai extraordinare epoci is­torice, al epocei napoleoniene, a trezit parc cu ecoul tunuri­lor de la Marengo, al şarjelor de la Aspern sau al trâmbiţe­lor de la Borodino, în publicul n­ostru, care, oricât de calm şi indiferent, simte şi el un fior la atingerea aripei Marsilie­­zei, avântată în sbor ca şi vul­turul imperial, care, în 1815, sburând din clopotniţă în clo­potniţă a ajuns la Notre Dame. Numai aşa îmi explic aflu­enţa de lucrări asupra lui Na­poleon Bonaparte, care um­plu astazi vitrinele librăriilor noastre. Sunt acolo memorii, traduceri, istorii, monografii, purtând toate glorioasa pece­te a bicornului cenuşiu, care se lafăe în proporţii demăsu­­rate şi pe uriaşele afişe de ci­­nematograf. In timpul lui Napoleon a trăit Talma, Chateaubriand, d-na de Stael şi atâtea alte genii ale omenirei. Dar nici unul nu ocupă în amintirea posterităţii, cu invenţiile, crea­ţiile sau scrierile lor, locul, pe care-l deţine, superb şi ne­­mu­mi­tor, teribilul corsican cu­ nume răsunătoare de victorii. Câţi ştiu precis cine a fost şi ce a făcut Praxitele, Phi­dias, Aristofan, Pindar, Ho­ratius, Vergilius, Lucretius sau Tacit ? Dar cine nu-şi a­­duce aminte de Iulian Caesar sau de Alexandru Machedon? • In legătură cu această situa­ţie şi cu schiţa de renaştere napoleoniană de azi, e demn de remarcat, că o trăsătură ca­racteristică nu numai psicho­­logiei poporului nostru, ci în­­tregei omeniri, ascendentul, pe care-l au asupra minţilor şi sufletelor mulţimei, marile epopee ale istoriei. Ilinda şi Odisseia nu ni s’ar fi transmis până azi, nu­mai pentru frumuseţea for­mei şi pentru minunata inspi­raţie poetică a misteriosului Omer. Ele s’ar fi perdut de mult în uitarea veacurilor şi generaţiilor apuse, dacă nu ar fi continui poveştile războini­ce, brodate în jurul asediului Troiei, dacă nu s'ar fi ocupat de vitejia lui Hector, de teri­bila mânie a lui Achille, de isteţimea lui Ulyse, de moar­tea lui Patrocle, de calul Tro­ian, ş. a. m. d. Războiul, războiul crunt şi sângeros, cu toate mizeriile şi suferinţele lui capătă—pentru cei ce nu au luat parte la dân­sul — în depărtarea anilor, o aureolă de splendoare, care întunecă orice altă armonie estetică. E un adevăr trist, fireşte, dar corespunde realităţii, cu o flescurajantă exactitate. Men­talitatea generală de astăzi e astfel întocmită de mediu, de educaţie, de atavism, încât a­­cordăm mult mai multă va­­loare faptelor de arme ale u­­nui general victorios, decât sforţărilor supraomeneşti ale unui apostol al progresului ci­­vilizaţiei. Fără îndoială, în această preferinţă intră şi picătura de sânge a lui Cain, ce curge în vinele noastre, intră şi în­depărtata reminiscenţă a vre­murilor când omul, a bea năs­cut pe pământ, îşi petrecea ziua nu la club sau la mati­neim dansante, flirtând, ci pe stânci sure şi aride, omorând urşii cu ciomege de piatră. Dar nu e mai puţin adevărat că şi educaţia, ce se dă copii­lor noştri, — şi nu înţeleg prin „noştri“, numai popula­ţia României Mari, ci a lumei întregi — începe prin slăvi­rea războinicilor şi a războa­ielor. Nu vom ajunge niciodată la un grad de civilizaţie, sufi­cient de înalt, dacă, în şcolile primare, copii români nu vor învăţa că cel mai mare merit al lui Şerban Vodă Cantacu­­zino nu e acela de a fi luat parte la asediul Vienei, ei de a fi făcut să se traducă Biblia în românește — după cum, co­piilor francezi trebue să li se spună că cea mai mare fată a națiunei franceze e de a fi năs­cut pe Blaise Pascal, nu de a fi ajutat creărei gloriei sânge­roase a lui Napoleon. V. R. Bătrânul nostru confrate F, a a­­juns de mult la un stadiu in care nu mai poate fi periculos pentru sexul slab. Deunăzi fiind invitat într’o fa­milie, unul din colegii săi mai tineri îl întreabă : — ■ Ifi plac copiii, bătrâne V'.t, — Da, dar ai altora ! — Atunci, insparâ-te, dragii re­plică cel care-l întrebase. Inițiaţii se amuză mult pe contul acestei întâmplări. Erau trei tinere actrițe, foarte no­stime de altfel, cari frequentau îm­­preună acelaş dancing de lume mare. Cele trei tinere actrițe veneau tot­deauna însoţite de mama uneia din ele, o femeie corpolentă şi respecta­bilă.­ Şi frequentau atât de des dancingul amintit, fiindcă tot acolo venea regu­lat un american bogat, care nu-şi mai lua ochii de la masa lor. Fetele îşi fă­ceau fiecare iluziile cele mai extraor­dinare. Se vedeau măritate cu ameri­canul, posedând castele, automobile, briliante, milioane Rezultatul: Rezultatul fu că americanul căzu în un’adevăr îndrăgostit, ţi-ţi puse a­­verea la dispoziţia celei alese, dar aceasta nu era nici una din tinerile fete, ei respectabila d-nă care le în­soţea. Domnul Baraches a avut cu maga­zinul de lingerie „Elegance" urmă­toarea convorbire telefonică: — Trimiteţi-mi vă rog încă şase duzini de pantaloni de franeli ! — Mai întâi va trebui să-mi plă­tiţi cele două vechi datorii, domnule Baraches ! — Bine, atunci retrag comanda ! Atât de mult nu pot să aștept ! -------xxxx------­ Agonie Iubito ! Tu n’ai s’auzi poate clipele cum trec Şi nici inima-mi cum bate tot mai rar; îmi place cum zâmbeşti spunând nimicuri. Căci ori şi pe de-acum e în­­zadar. Pricep de ce mi-ai adus florile albe Şi dece fiecare cuvânt al tău e un suspin, Şi bănuesc că la poartă ai ascuns lumânările Care trebue să le aprinzi peste puţin. Cum tu îmi dai doctoriile cu mâna mica şi albă De par’că viaţa ta mi-o întinzi, şi cum Le sorb amestecate cu lacrimile tale, Fiindcă şi tu înţelegi că voi pleca de-acum, O.! Simt cum noaptea cade tot mai neagră. Şi cum mă las în neguri până’n fund, Şi toate amintirile vieţii, pe toate In sufletu-mi ca ’ntr’o prăpastie le scufund Ce bine c’ai venit şi tu alături, Când voi închide pleoapele grele şi reci, In noaptea care am s’o strâng în mine... Doar tu să rămâi zâmnbitoare ţie veci... I. Const. Perieteanu „Pe șleau"* la Central Dfisenuri de Ross mi­n IONEL TARANUL în „Satrapul“ LIZICA PETRESCU în „Ghiţă Agentul“ La Marseihaisa Nu vă speriaţi! Nu e vorba de celebrul hran naţio­nal francez, în legătură cu ocupaţia franceză în Euhr, sau cu perspectiva unui nou război. E vorba de influenţa cu totul var­­iată pe care acest cântec o are asu­pra spiritului mulţiraei în diverse îm­prejurări. • _ Cel maii curios caz de influenţă pe care Marseilleza la exercitat asupra mulţimei, a fost în următoarele îm­prejurări: La un teatru din Paris, urma să se reprezinte Werchtr. Se şi cântase u­­vertura, când un miros acru, carac­teristic lemnului aprins, făcu să se bănuiască existenţa unui incendiu în teatru. O­ mare panică era pe punctul de a izbucni. Atunci dirijorul orchestrei avu ins­piraţia să comande executarea Mar­­seillezei. După primele măsuri ale ce­lebrului cântec, mulţimea se linişti, cea mai desăvârşită ordine domni în sală şi începutul de incendiu — căci era unul — fu stins. Ce-a îndemnat pe dirijor să ordone executarea Mars­eillezei, nu ştim, dar de ce Marseillezai are când o influ­enţă războinică când uria de recule­gere, când una de calmare asupra mulţimei, iată ceea ce şi psihologistul revistei Mercu­re de France, din care extragem datele de mai sus, se în­treabă fără să poată răspunde. BOX Printre rânduri ! Din cronica muzicală a unui mare cotidian de dimineaţă : „D-nii Petrovicescu, bariton impu­nător, fi Gheorghiu român la inăl- g ţimea primilor interpreţi". Că d. Petrovicescu fiind impunător poate fi la înălţimea primilor inter­preţi mai înţelegem, da­r de când no­ţiunea român­ă una de măsură? Ş’apoi, înălţimea ţine loc de voce?­ ­ Din revista franceză VAuto cu data de 3 Decembrie­­ ,în noaptea aceasta, la ora 14 şi 30, Battling.Siki trecând prin Mont­ martre, a fost obiectul unei formida­bile ovaţiuni‘. Şi ziua aceia memorabilă a avut fără Îndoială 25 de ore. -----xxxx----­ Vir. FIGURI BUCUREȘTENE El sen do Boss D-na Fifi M.

Next