Rampa, ianuarie 1923 (Anul 7, nr. 1555-1577)
1923-01-31 / nr. 1577
ANUL VII NO. 1577 Rampa AVAR£ ZILNIC H Ui rector • Jk f AUST MONO Abonamentele ae pUtaac înainte a a a a Manaacrlaele aepublicate au distras a ■ AnondurUe ee primesc la adminiatratia ziarului #1 la toate agenţiile de publicitate Blurourile, Redacţia şi Administraţia, Bucureşti, Str. Sărindar No. 7, parter — Telefon 1/59 ABONAMENTELE Vm aa taaalanl Trai luni IN TOATA tara Lat M* Lat SM La 1 IM IN STRĂINĂTATE Lat IM Lat IM Lat 800 Miercuri 31 Ianuarie 1923 NUMĂR IN 8 PAGINI IEI 2 MEMENTO Extra Dry ! Farmecul epopeei Recenta reprezentare pe scoli a unui teatru particular, a unei drame înfăţişând pe scenă epilogul uneia din cele mai extraordinare epoci istorice, al epocei napoleoniene, a trezit parc cu ecoul tunurilor de la Marengo, al şarjelor de la Aspern sau al trâmbiţelor de la Borodino, în publicul nostru, care, oricât de calm şi indiferent, simte şi el un fior la atingerea aripei Marsiliezei, avântată în sbor ca şi vulturul imperial, care, în 1815, sburând din clopotniţă în clopotniţă a ajuns la Notre Dame. Numai aşa îmi explic afluenţa de lucrări asupra lui Napoleon Bonaparte, care umplu astazi vitrinele librăriilor noastre. Sunt acolo memorii, traduceri, istorii, monografii, purtând toate glorioasa pecete a bicornului cenuşiu, care se lafăe în proporţii demăsurate şi pe uriaşele afişe de cinematograf. In timpul lui Napoleon a trăit Talma, Chateaubriand, d-na de Stael şi atâtea alte genii ale omenirei. Dar nici unul nu ocupă în amintirea posterităţii, cu invenţiile, creaţiile sau scrierile lor, locul, pe care-l deţine, superb şi nemumitor, teribilul corsican cu nume răsunătoare de victorii. Câţi ştiu precis cine a fost şi ce a făcut Praxitele, Phidias, Aristofan, Pindar, Horatius, Vergilius, Lucretius sau Tacit ? Dar cine nu-şi aduce aminte de Iulian Caesar sau de Alexandru Machedon? • In legătură cu această situaţie şi cu schiţa de renaştere napoleoniană de azi, e demn de remarcat, că o trăsătură caracteristică nu numai psichologiei poporului nostru, ci întregei omeniri, ascendentul, pe care-l au asupra minţilor şi sufletelor mulţimei, marile epopee ale istoriei. Ilinda şi Odisseia nu ni s’ar fi transmis până azi, numai pentru frumuseţea formei şi pentru minunata inspiraţie poetică a misteriosului Omer. Ele s’ar fi perdut de mult în uitarea veacurilor şi generaţiilor apuse, dacă nu ar fi continui poveştile războinice, brodate în jurul asediului Troiei, dacă nu s'ar fi ocupat de vitejia lui Hector, de teribila mânie a lui Achille, de isteţimea lui Ulyse, de moartea lui Patrocle, de calul Troian, ş. a. m. d. Războiul, războiul crunt şi sângeros, cu toate mizeriile şi suferinţele lui capătă—pentru cei ce nu au luat parte la dânsul — în depărtarea anilor, o aureolă de splendoare, care întunecă orice altă armonie estetică. E un adevăr trist, fireşte, dar corespunde realităţii, cu o flescurajantă exactitate. Mentalitatea generală de astăzi e astfel întocmită de mediu, de educaţie, de atavism, încât acordăm mult mai multă valoare faptelor de arme ale unui general victorios, decât sforţărilor supraomeneşti ale unui apostol al progresului civilizaţiei. Fără îndoială, în această preferinţă intră şi picătura de sânge a lui Cain, ce curge în vinele noastre, intră şi îndepărtata reminiscenţă a vremurilor când omul, a bea născut pe pământ, îşi petrecea ziua nu la club sau la matineim dansante, flirtând, ci pe stânci sure şi aride, omorând urşii cu ciomege de piatră. Dar nu e mai puţin adevărat că şi educaţia, ce se dă copiilor noştri, — şi nu înţeleg prin „noştri“, numai populaţia României Mari, ci a lumei întregi — începe prin slăvirea războinicilor şi a războaielor. Nu vom ajunge niciodată la un grad de civilizaţie, suficient de înalt, dacă, în şcolile primare, copii români nu vor învăţa că cel mai mare merit al lui Şerban Vodă Cantacuzino nu e acela de a fi luat parte la asediul Vienei, ei de a fi făcut să se traducă Biblia în românește — după cum, copiilor francezi trebue să li se spună că cea mai mare fată a națiunei franceze e de a fi născut pe Blaise Pascal, nu de a fi ajutat creărei gloriei sângeroase a lui Napoleon. V. R. Bătrânul nostru confrate F, a ajuns de mult la un stadiu in care nu mai poate fi periculos pentru sexul slab. Deunăzi fiind invitat într’o familie, unul din colegii săi mai tineri îl întreabă : — ■ Ifi plac copiii, bătrâne V'.t, — Da, dar ai altora ! — Atunci, insparâ-te, dragii replică cel care-l întrebase. Inițiaţii se amuză mult pe contul acestei întâmplări. Erau trei tinere actrițe, foarte nostime de altfel, cari frequentau împreună acelaş dancing de lume mare. Cele trei tinere actrițe veneau totdeauna însoţite de mama uneia din ele, o femeie corpolentă şi respectabilă. Şi frequentau atât de des dancingul amintit, fiindcă tot acolo venea regulat un american bogat, care nu-şi mai lua ochii de la masa lor. Fetele îşi făceau fiecare iluziile cele mai extraordinare. Se vedeau măritate cu americanul, posedând castele, automobile, briliante, milioane Rezultatul: Rezultatul fu că americanul căzu în un’adevăr îndrăgostit, ţi-ţi puse averea la dispoziţia celei alese, dar aceasta nu era nici una din tinerile fete, ei respectabila d-nă care le însoţea. Domnul Baraches a avut cu magazinul de lingerie „Elegance" următoarea convorbire telefonică: — Trimiteţi-mi vă rog încă şase duzini de pantaloni de franeli ! — Mai întâi va trebui să-mi plătiţi cele două vechi datorii, domnule Baraches ! — Bine, atunci retrag comanda ! Atât de mult nu pot să aștept ! -------xxxx------ Agonie Iubito ! Tu n’ai s’auzi poate clipele cum trec Şi nici inima-mi cum bate tot mai rar; îmi place cum zâmbeşti spunând nimicuri. Căci ori şi pe de-acum e înzadar. Pricep de ce mi-ai adus florile albe Şi dece fiecare cuvânt al tău e un suspin, Şi bănuesc că la poartă ai ascuns lumânările Care trebue să le aprinzi peste puţin. Cum tu îmi dai doctoriile cu mâna mica şi albă De par’că viaţa ta mi-o întinzi, şi cum Le sorb amestecate cu lacrimile tale, Fiindcă şi tu înţelegi că voi pleca de-acum, O.! Simt cum noaptea cade tot mai neagră. Şi cum mă las în neguri până’n fund, Şi toate amintirile vieţii, pe toate In sufletu-mi ca ’ntr’o prăpastie le scufund Ce bine c’ai venit şi tu alături, Când voi închide pleoapele grele şi reci, In noaptea care am s’o strâng în mine... Doar tu să rămâi zâmnbitoare ţie veci... I. Const. Perieteanu „Pe șleau"* la Central Dfisenuri de Ross min IONEL TARANUL în „Satrapul“ LIZICA PETRESCU în „Ghiţă Agentul“ La Marseihaisa Nu vă speriaţi! Nu e vorba de celebrul hran naţional francez, în legătură cu ocupaţia franceză în Euhr, sau cu perspectiva unui nou război. E vorba de influenţa cu totul variată pe care acest cântec o are asupra spiritului mulţiraei în diverse împrejurări. • _ Cel maii curios caz de influenţă pe care Marseilleza la exercitat asupra mulţimei, a fost în următoarele împrejurări: La un teatru din Paris, urma să se reprezinte Werchtr. Se şi cântase uvertura, când un miros acru, caracteristic lemnului aprins, făcu să se bănuiască existenţa unui incendiu în teatru. O mare panică era pe punctul de a izbucni. Atunci dirijorul orchestrei avu inspiraţia să comande executarea Marseillezei. După primele măsuri ale celebrului cântec, mulţimea se linişti, cea mai desăvârşită ordine domni în sală şi începutul de incendiu — căci era unul — fu stins. Ce-a îndemnat pe dirijor să ordone executarea Marseillezei, nu ştim, dar de ce Marseillezai are când o influenţă războinică când uria de reculegere, când una de calmare asupra mulţimei, iată ceea ce şi psihologistul revistei Mercure de France, din care extragem datele de mai sus, se întreabă fără să poată răspunde. BOX Printre rânduri ! Din cronica muzicală a unui mare cotidian de dimineaţă : „D-nii Petrovicescu, bariton impunător, fi Gheorghiu român la inăl- g ţimea primilor interpreţi". Că d. Petrovicescu fiind impunător poate fi la înălţimea primilor interpreţi mai înţelegem, dar de când noţiunea română una de măsură? Ş’apoi, înălţimea ţine loc de voce? Din revista franceză VAuto cu data de 3 Decembrie ,în noaptea aceasta, la ora 14 şi 30, Battling.Siki trecând prin Mont martre, a fost obiectul unei formidabile ovaţiuni‘. Şi ziua aceia memorabilă a avut fără Îndoială 25 de ore. -----xxxx---- Vir. FIGURI BUCUREȘTENE El sen do Boss D-na Fifi M.