Rampa, septembrie 1923 (Anul 7, nr. 1754-1778)

1923-09-15 / nr. 1765

f »KRIS. VII N«. NUMĂR IN 3 PAGINI: 2 LEI ABONAMENTELE Un an Şase luni Trei luni Abonamentele ce plătesc înainte u a u a Manuscrisele nepublicate ce distrug n n Anunciurile se primesc la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate IN TOATĂ TARA Lei 500 Lei 300 Lei 160 IN ST­RAI­NAT­ATE Lei 700 Lei 500 Le­i 300 B­urourile, Redacţia şi Administraţia­­ Bucureşti, Str. Sărindar No. 7, parter — Telefon I/S9 Sâmbătă 15 Septembrie 1923 E ft E NT Problema directorului general al teatrelor In extrem de interesanta convorbire acordată ziarului nostru, asupra intenţiunilor pe care le are cu privire la modificarea legei teatrelor, d. V Al. Jean a atins şi chesti­unea directorului general al teatrelor. Cu o francheţe admirabilă, d. V. Al. Jean şi-a arătat ve­derile în această delicată, dar foarte importantă chestiune. După d-sa, două sunt condi­­țiunile cari trebuesc asigurate directorului general al teatre­lor : stabilitatea şi dezrobirea de preocupările administrati­ve mărunte. Cum însă în atari împreju­rări directorul general ar lua înfăţişarea unui dictator, d. V. Al. Jean, adaugă că activi­tatea directorului va fi con­trolată şi îngrădită prin comi­tetele de lectură şi adminis­traţie ale teatrului şi prin dreptul la control al artişti­lor. Este prin urmare evident că în intenţiunea legiuitorului, directorul general al teatre­lor trebuie să aibe putinţa ma­terială de a realiza programul pe care-l afişează la instalarea sa în fotoliul lui Ghica. Căci a£a cum se prezintă ac­tualmente situaţia, nici unul din directorii de până azi ai Teatrului Naţional, nu şi-au putut înfăptui integral pro­gramul. Motivul e arhicunoscut. Fiind socotit ca un poet po­litic şi atribuit, ca atare, de foarte multe ori, meritelor po­litice de­cât celor artistice, di­recţia generală a teatrelor este supusă fluctuaţiunilor po­litice şi este strict dependinţe de ministrul de resort. De în­dată ce ministrul de­misionează, directorul general al teatrelor trebuie să-l urme­ze, dacă nu vrea să fie... demi­sionat Situaţie intolerabilă, incom­patibilă cu bunul simţ şi cu logica cea mai elementară, dar care dăinueşte de decenii la noi.„ Rezultatele acestei situaţi­­uni au fost din cele mai detes­tabile. Teatrul Naţional nu se găseşte astă­zi, din punct de­­vedere technic, la nivelul la care ar fi trebuit să fie. Iar progresele pe care totuşi Tea­trul Naţional le-a făcut, se da­­toresc unor împrejurări inci­dentale şi nici de­cum rezul­tate din aplicarea unui pro­gram precis. Ca să fim mai lămuriţi: da­că în fruntea teatrului se afla la un moment dat o personali­tate artistică cu un program în stare să dea primei noastre scene o strălucire deosebită, şi dacă acest program începea să fie aplicat, el se găsea de cele mai multe ori întrerupt de sfârşitul unei guvernări poli­tice. Niciodată directorul care urma, nu continua programul predecesorului său. Noul di­rector aplica un alt program, care şi acesta se găsea între­rupt la mijloc, din acelaşi e­­terne motive politice. Şi a­­ceastă poveste cu cocoşul roşu se repetă mereu. împotriva acestei situaţiuni plină de dezagreabile conse­cinţe se ridică actualul legiu­itor. Dacă parlamentul căruia i se va supune noul proect de lege al teatrelor, îl va sancţi­ona, atunci putem fi siguri că o eră va începe pentru mişca­rea teatrală românească. • In ce priveşte a doua condi­­ţiune care trebue asigurată di­rectorului general al teatrelor, dezbărarea de micile preocu­pări administrative, ea este tot aşa de logică. Chemat, mai ales în actua­lele împrejurări, altele de cât cele dinainte de 1916, să se pre­ocupe de multele probleme cul­turale ale vremei, directorul general al teatrelor trebuie să îşi poată închina toată a sa activitate acestui scop. Şi soluţia preconizată de d. V. Al. Jean în acest sens e din cele mai bune. D-sa propune creiarea unui post de administrator general, care se va ocupa fie toate pro­blemele de administraţie ale teatrului, lucrând bineînţeles în intenţiunile directorului ge­neral al teatrelor. Sigur astfel de o mai înde­lungată stabilitate şi liber de preocupările de ordin mate­rial, directorul general al tea­trelor va putea realiza ceeace e dator să realizeze in funcți­unea, în care merite reale l’au indicat. Punct. Tratative Intre Franţa şi Germa­nia: dacă Germania nu plăteşte, Franţa nu evacuiază Ruhrul şi Ger­mania nu plăteşte, până ce Franc­­­cezii nu evacuiază Ruhrul. Conflictul greco-italian e pe cale să se aplaneze: Italia s’a declarat gata să părăsească insula Corfu, dacă Grecii plătesc cele $6 milioane, iar Grecii sunt gata să plătească, de Îndată ce Italienii se retrag. Intre timp au loc conferințe, în­trevederi, ultimatumuri, etc. — Degeaba: nimeni nu știe pe unde să scoată cămaşa... Forreign-Ofice Totul se repara Uimire Odată cu sfârşitul sezonului de la Dauville şi cu­ reînceperea sezonului teatral, saloanele lite­rare din Franţa şi-au­ reluat şi ele activitatea. In aceste saloane se întâlnesc nu numai cei cari au contigenţe cu literatura sau arta în gene­re, ci şi potentaţii finanţe­, pre­cum şi marile personalităţi din lumea politică, ştiinţifică, mili­tară, etc. De curând, celebra poetesă, contesa de Noailles — în ale că­rei vine curge şi sânge româ­nesc — se întâlni într’un salon cu mareşalul Pétain, învingăto­rul de la Verdun. Contesa fu extrem de încânta­tă de cunoştinţa pe care o fă­cuse, nu-şi ascunse admiraţia faţă de viteazul general şi-i de­clară că va seri asupra lui cel mai frumos poem. — Aşa­dar, d-voastră faceţi versuri! o întrebă, cu naivitate şi uimire, bunul general. Nil se ştie ce a răspuns con­tesa de Noailles. Fnts Cea mai complectă gazetă de sport este „RflHPfl-SPORT" care publică, în fiecare zi, cele mai bune şi recente ştiri interesând întreaga viaţă sportivă de la noi şi din străinătate. Din în viţă ,uliţele unui om de teatru Spicuiri din „L’Art du Théâtre” de Edward Gordon Craig Arta teatrului nu e nici jo­cul actorilor, nici piesa, nici punerea în scenă, nici dansul; ca e formată din elementele cari compun toate acestea: gest, care e sufletul jocului; cuvinte, cari sunt trupul pie­sei, linii şi culori, cari sunt fiinţa însăşi a decorului; ritm care e esenţa dansului-Una nu înseamnă mai mult decât alta. Totuşi, gestul e poate cel mai important: el e în Arta I Teatrului ceea ce desenul e în pictură, melodia în muzică. Arta Teatrului s’a născut din gest—din mişcare — din dans. Ştiţi cine a fost tatăl drama­turgului? Dansatorul! In loc să se slujească de cu­vinte numai în felul poetului liric, dramaturgul şi-a con­struit prima piesă la îndemâ­­na gestului, a cuvintelor, a li­niei, culoarei şi ritmului, a­­dresându se în acelaş timp o­­chilor şi urechilor noastre, printr’un joc adecvat al aces­tor cinci factori.­­ Când nu mai ai ce adăoga unei opere de artă, ea e «desă­vârşită», completă Or, piesa «Hamlet» era «de-­­ săvârşită», când Shakespeare­­ a scris in ea ultimul vers. A­ voi să-i adaogi gest, decor, cos­tume si dansuri d­e a sugera im­presia că piesa e incompletă si că are nevoie să mai fie perfec­ţionată. S. Dacă aţi fi văzut vreodată o adevărată operă de artă tea­trală v’ar fi cu neputinţa să mai înduraţi ceea ce vi se o­­feră azi în locul ei- Iar dacă nu vedeţi opere de artă pe sce­nă, această ni se întâmplă fiindcă publicul nu le-ar cere; sau că la teatru n’ar exista ex­celenti meseriaşi in stare să le realizeze. Ceeace lipseşte, e artistul care le ’ creiază, artistul de tea­tru, să ne înţelegem bine, şi nu poetul, pictorul sau muzi­cianul. Numeroşii şî excelenţii ar­tişti citaţi nu pot schimba ni­mic în această stare de lu­cruri Ei sunt obligaţi să fur­nizeze ceea ce le cer directorii de teatre, şi fac aceasta cu dragă inimă. întronarea artistului in lu­mea teatrală va schimba toate acestea. El va grupa încet, dar sigur, pe aceşti lucrători de elită împrejurul lui, și va a­­nima cu un suflu nou Arta Teatrului. In ziua în care regisorii se vor pregăti pentru meseria lor care constă în interpretarea o­­perilor dramaturgului, îneca­tul cu încetul, printr’o desvol­­tare progresivă, vor recâștiga terenul pierdut de teatru, «i vor readuce Arta Teatrului la căminul ei, gratie geniului lor creator. 7. Regisorul este fată de actor ceeace şeful de orchestră este fată de muzicanţi, ceeace edi­torul este fată de lucrătorul tipograf­ 8. In momentul când regisorul tălmăceşte operile dramatur­gului cu ajutorul actorilor, de­coratorilor si celorlalţi lucră­tori ai săi, e el-însuşi şef-lu­­crător. Când, la rândul său, va sti să combine lina, culoarea, miş­cările si ritm­ul va deveni ar­tist. In ziua aceea, nu va mai fi nevoie de dramaturg. Arta Teatrului va fi independentă. 9- In ce constă meseria regiso­­rului? In a interpreta piesa drama­turgului. El o citeşte, si la prima lec­tură, culoarea, tonalitatea, mişcarea si ritmul cari vor trebui să caracterizeze piesa, răsar neted în mintea lui­ In ce priveşte Indicaţiunile technice, cu cari autorul îşi îngreunează textul, nu se o­­preşte la ele, căci fiind suve­ran în domeniul său, aceste in­dicaţiuni nu-i sunt de nici un folos. 10. Ceea ce importă, e ca pune­rea în scenă să se armonizeze cu versurile şi proza textului, cu frumuseţea lui şi cu senti­mentul dintr’însul. ECOURI _/ Cu­ prilejul Unei recente răs­­meriţe — nedomolite încă d intr-o instituţie culturală de înaltă valoare din Capitală, O delegaţie de răsculaţi s'a pre­­zintat ministrului Artelor, d. C. Bariu, Cerându-i printre altele, să exoflisească pe Unul din înalţii funcţionari ai Operei. — Dar ce aveţi cu el? între­bă mirat domnul ministru? — Păi... că... âââ... că..., umblă numai cu artişti dramaticii — Ei şi? — Apoi... ăia râd de noi. Zice că ne dispreţueştel Ministrul a făcut mare haz, şi a replicat că această acuzaţie nu poate face obiectul Unuui ra­port ministerial, pentru obţine­rea Unui decret negat de desti­tuire-Un bancher din Capitală, deşi nu­ e chiar Un prinţ al finanţei, deşi nu­ face parte din acele ra­dioase astre, care strălucesc Ca un pol de aur, sau ca Un lenis­­dor, e cunoscut totuşi prin cari­tatea sa. Astfel, Un evreu­ sărac trecea in fiecare Vineri pe la cassa băncei bancherului nostru, şi în­casa dou­ă sute de lei. Acum însă, CU criza de nume­rar şi deflaţiunea asta, banche­rul se văzu nevoit să strângă băerile pungei. D­e aceea chemă pe Casier şi-i spuse ca pe viitor să nu-i mai dea evreului, decât o sută de lei pe săptămână. Vineri, evreul se prezintă la bancă. Casierul îi întinse 0 sută de lei — Ce-i asta? întrebă pomana­­giul. — Uite ce este! Domnul patron mi-a spus să-fi dau de acum în­colo numai atâta, fiindcă e cri­ză de numerar, afacerile merg prost și trebue să facă econo­mie! ■— Și Ce-mi pasă mie? Să facă economie pe banii lui, nU pe ba­nii mei.

Next