Rampa, septembrie 1923 (Anul 7, nr. 1754-1778)
1923-09-15 / nr. 1765
f »KRIS. VII N«. NUMĂR IN 3 PAGINI: 2 LEI ABONAMENTELE Un an Şase luni Trei luni Abonamentele ce plătesc înainte u a u a Manuscrisele nepublicate ce distrug n n Anunciurile se primesc la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate IN TOATĂ TARA Lei 500 Lei 300 Lei 160 IN STRAINATATE Lei 700 Lei 500 Lei 300 Burourile, Redacţia şi Administraţia Bucureşti, Str. Sărindar No. 7, parter — Telefon I/S9 Sâmbătă 15 Septembrie 1923 E ft E NT Problema directorului general al teatrelor In extrem de interesanta convorbire acordată ziarului nostru, asupra intenţiunilor pe care le are cu privire la modificarea legei teatrelor, d. V Al. Jean a atins şi chestiunea directorului general al teatrelor. Cu o francheţe admirabilă, d. V. Al. Jean şi-a arătat vederile în această delicată, dar foarte importantă chestiune. După d-sa, două sunt condițiunile cari trebuesc asigurate directorului general al teatrelor : stabilitatea şi dezrobirea de preocupările administrative mărunte. Cum însă în atari împrejurări directorul general ar lua înfăţişarea unui dictator, d. V. Al. Jean, adaugă că activitatea directorului va fi controlată şi îngrădită prin comitetele de lectură şi administraţie ale teatrului şi prin dreptul la control al artiştilor. Este prin urmare evident că în intenţiunea legiuitorului, directorul general al teatrelor trebuie să aibe putinţa materială de a realiza programul pe care-l afişează la instalarea sa în fotoliul lui Ghica. Căci a£a cum se prezintă actualmente situaţia, nici unul din directorii de până azi ai Teatrului Naţional, nu şi-au putut înfăptui integral programul. Motivul e arhicunoscut. Fiind socotit ca un poet politic şi atribuit, ca atare, de foarte multe ori, meritelor politice decât celor artistice, direcţia generală a teatrelor este supusă fluctuaţiunilor politice şi este strict dependinţe de ministrul de resort. De îndată ce ministrul demisionează, directorul general al teatrelor trebuie să-l urmeze, dacă nu vrea să fie... demisionat Situaţie intolerabilă, incompatibilă cu bunul simţ şi cu logica cea mai elementară, dar care dăinueşte de decenii la noi.„ Rezultatele acestei situaţiuni au fost din cele mai detestabile. Teatrul Naţional nu se găseşte astăzi, din punct devedere technic, la nivelul la care ar fi trebuit să fie. Iar progresele pe care totuşi Teatrul Naţional le-a făcut, se datoresc unor împrejurări incidentale şi nici decum rezultate din aplicarea unui program precis. Ca să fim mai lămuriţi: dacă în fruntea teatrului se afla la un moment dat o personalitate artistică cu un program în stare să dea primei noastre scene o strălucire deosebită, şi dacă acest program începea să fie aplicat, el se găsea de cele mai multe ori întrerupt de sfârşitul unei guvernări politice. Niciodată directorul care urma, nu continua programul predecesorului său. Noul director aplica un alt program, care şi acesta se găsea întrerupt la mijloc, din acelaşi eterne motive politice. Şi această poveste cu cocoşul roşu se repetă mereu. împotriva acestei situaţiuni plină de dezagreabile consecinţe se ridică actualul legiuitor. Dacă parlamentul căruia i se va supune noul proect de lege al teatrelor, îl va sancţiona, atunci putem fi siguri că o eră va începe pentru mişcarea teatrală românească. • In ce priveşte a doua condiţiune care trebue asigurată directorului general al teatrelor, dezbărarea de micile preocupări administrative, ea este tot aşa de logică. Chemat, mai ales în actualele împrejurări, altele de cât cele dinainte de 1916, să se preocupe de multele probleme culturale ale vremei, directorul general al teatrelor trebuie să îşi poată închina toată a sa activitate acestui scop. Şi soluţia preconizată de d. V. Al. Jean în acest sens e din cele mai bune. D-sa propune creiarea unui post de administrator general, care se va ocupa fie toate problemele de administraţie ale teatrului, lucrând bineînţeles în intenţiunile directorului general al teatrelor. Sigur astfel de o mai îndelungată stabilitate şi liber de preocupările de ordin material, directorul general al teatrelor va putea realiza ceeace e dator să realizeze in funcțiunea, în care merite reale l’au indicat. Punct. Tratative Intre Franţa şi Germania: dacă Germania nu plăteşte, Franţa nu evacuiază Ruhrul şi Germania nu plăteşte, până ce Franccezii nu evacuiază Ruhrul. Conflictul greco-italian e pe cale să se aplaneze: Italia s’a declarat gata să părăsească insula Corfu, dacă Grecii plătesc cele $6 milioane, iar Grecii sunt gata să plătească, de Îndată ce Italienii se retrag. Intre timp au loc conferințe, întrevederi, ultimatumuri, etc. — Degeaba: nimeni nu știe pe unde să scoată cămaşa... Forreign-Ofice Totul se repara Uimire Odată cu sfârşitul sezonului de la Dauville şi cu reînceperea sezonului teatral, saloanele literare din Franţa şi-au reluat şi ele activitatea. In aceste saloane se întâlnesc nu numai cei cari au contigenţe cu literatura sau arta în genere, ci şi potentaţii finanţe, precum şi marile personalităţi din lumea politică, ştiinţifică, militară, etc. De curând, celebra poetesă, contesa de Noailles — în ale cărei vine curge şi sânge românesc — se întâlni într’un salon cu mareşalul Pétain, învingătorul de la Verdun. Contesa fu extrem de încântată de cunoştinţa pe care o făcuse, nu-şi ascunse admiraţia faţă de viteazul general şi-i declară că va seri asupra lui cel mai frumos poem. — Aşadar, d-voastră faceţi versuri! o întrebă, cu naivitate şi uimire, bunul general. Nil se ştie ce a răspuns contesa de Noailles. Fnts Cea mai complectă gazetă de sport este „RflHPfl-SPORT" care publică, în fiecare zi, cele mai bune şi recente ştiri interesând întreaga viaţă sportivă de la noi şi din străinătate. Din în viţă ,uliţele unui om de teatru Spicuiri din „L’Art du Théâtre” de Edward Gordon Craig Arta teatrului nu e nici jocul actorilor, nici piesa, nici punerea în scenă, nici dansul; ca e formată din elementele cari compun toate acestea: gest, care e sufletul jocului; cuvinte, cari sunt trupul piesei, linii şi culori, cari sunt fiinţa însăşi a decorului; ritm care e esenţa dansului-Una nu înseamnă mai mult decât alta. Totuşi, gestul e poate cel mai important: el e în Arta I Teatrului ceea ce desenul e în pictură, melodia în muzică. Arta Teatrului s’a născut din gest—din mişcare — din dans. Ştiţi cine a fost tatăl dramaturgului? Dansatorul! In loc să se slujească de cuvinte numai în felul poetului liric, dramaturgul şi-a construit prima piesă la îndemâna gestului, a cuvintelor, a liniei, culoarei şi ritmului, adresându se în acelaş timp ochilor şi urechilor noastre, printr’un joc adecvat al acestor cinci factori. Când nu mai ai ce adăoga unei opere de artă, ea e «desăvârşită», completă Or, piesa «Hamlet» era «de- săvârşită», când Shakespeare a scris in ea ultimul vers. A voi să-i adaogi gest, decor, costume si dansuri de a sugera impresia că piesa e incompletă si că are nevoie să mai fie perfecţionată. S. Dacă aţi fi văzut vreodată o adevărată operă de artă teatrală v’ar fi cu neputinţa să mai înduraţi ceea ce vi se oferă azi în locul ei- Iar dacă nu vedeţi opere de artă pe scenă, această ni se întâmplă fiindcă publicul nu le-ar cere; sau că la teatru n’ar exista excelenti meseriaşi in stare să le realizeze. Ceeace lipseşte, e artistul care le ’ creiază, artistul de teatru, să ne înţelegem bine, şi nu poetul, pictorul sau muzicianul. Numeroşii şî excelenţii artişti citaţi nu pot schimba nimic în această stare de lucruri Ei sunt obligaţi să furnizeze ceea ce le cer directorii de teatre, şi fac aceasta cu dragă inimă. întronarea artistului in lumea teatrală va schimba toate acestea. El va grupa încet, dar sigur, pe aceşti lucrători de elită împrejurul lui, și va anima cu un suflu nou Arta Teatrului. In ziua în care regisorii se vor pregăti pentru meseria lor care constă în interpretarea operilor dramaturgului, înecatul cu încetul, printr’o desvoltare progresivă, vor recâștiga terenul pierdut de teatru, «i vor readuce Arta Teatrului la căminul ei, gratie geniului lor creator. 7. Regisorul este fată de actor ceeace şeful de orchestră este fată de muzicanţi, ceeace editorul este fată de lucrătorul tipograf 8. In momentul când regisorul tălmăceşte operile dramaturgului cu ajutorul actorilor, decoratorilor si celorlalţi lucrători ai săi, e el-însuşi şef-lucrător. Când, la rândul său, va sti să combine lina, culoarea, mişcările si ritmul va deveni artist. In ziua aceea, nu va mai fi nevoie de dramaturg. Arta Teatrului va fi independentă. 9- In ce constă meseria regisorului? In a interpreta piesa dramaturgului. El o citeşte, si la prima lectură, culoarea, tonalitatea, mişcarea si ritmul cari vor trebui să caracterizeze piesa, răsar neted în mintea lui In ce priveşte Indicaţiunile technice, cu cari autorul îşi îngreunează textul, nu se opreşte la ele, căci fiind suveran în domeniul său, aceste indicaţiuni nu-i sunt de nici un folos. 10. Ceea ce importă, e ca punerea în scenă să se armonizeze cu versurile şi proza textului, cu frumuseţea lui şi cu sentimentul dintr’însul. ECOURI _/ Cu prilejul Unei recente răsmeriţe — nedomolite încă d intr-o instituţie culturală de înaltă valoare din Capitală, O delegaţie de răsculaţi s'a prezintat ministrului Artelor, d. C. Bariu, Cerându-i printre altele, să exoflisească pe Unul din înalţii funcţionari ai Operei. — Dar ce aveţi cu el? întrebă mirat domnul ministru? — Păi... că... âââ... că..., umblă numai cu artişti dramaticii — Ei şi? — Apoi... ăia râd de noi. Zice că ne dispreţueştel Ministrul a făcut mare haz, şi a replicat că această acuzaţie nu poate face obiectul Unuui raport ministerial, pentru obţinerea Unui decret negat de destituire-Un bancher din Capitală, deşi nu e chiar Un prinţ al finanţei, deşi nu face parte din acele radioase astre, care strălucesc Ca un pol de aur, sau ca Un lenisdor, e cunoscut totuşi prin caritatea sa. Astfel, Un evreu sărac trecea in fiecare Vineri pe la cassa băncei bancherului nostru, şi încasa două sute de lei. Acum însă, CU criza de numerar şi deflaţiunea asta, bancherul se văzu nevoit să strângă băerile pungei. De aceea chemă pe Casier şi-i spuse ca pe viitor să nu-i mai dea evreului, decât o sută de lei pe săptămână. Vineri, evreul se prezintă la bancă. Casierul îi întinse 0 sută de lei — Ce-i asta? întrebă pomanagiul. — Uite ce este! Domnul patron mi-a spus să-fi dau de acum încolo numai atâta, fiindcă e criză de numerar, afacerile merg prost și trebue să facă economie! ■— Și Ce-mi pasă mie? Să facă economie pe banii lui, nU pe banii mei.