Rampa, iulie 1926 (Anul 11, nr. 2601-2627)

1926-07-22 / nr. 2619

AISTOL­UI Nr. 2619 REDACŢIA, ADMINISTRAŢIA ŞI ATELIERELE GRAFICE : BUCUREŞTI, CALEA VICTORIEI No. 31 TELEFON 1,59 Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Anonime Rudolf Moaşe Bulevardul Academiei, 4. Arend­urile se primesc la toate agenţiile de publicitate şi la administraţia ziaru ui. PAGINI3 LEI Director : M. FAUST MOHR Prim . SCARLAT FR09A imam JOI 22 IULIE 192* IN STRĂINĂTATE* A B O N A M E N T­ELE IN ȚARĂ Trei luni .­, 200­1«) Șase luni . , 400 „ Un en . . . . 700 „ Trei luni . , 5001« . soo „ . 1600 „ Koonsmentele *e platase Înainte *1 Încep la 1 sau la 15 ale fiecărei luni. Problemele muzicei moderne Muzica de sfert de ton de Liviu Artemie la tre­c manifestările bizare ale pe gama de 7 sunete, cu diverse succesiuni de semi-tonuri, sunete de sfert de ton și tonuri întregi. Aceste fenomene alcătuesc modernismului muzical, fenome­nul „muzi­cei de sfert de ton” este linul din cele mai interesante T . S .*** ^ fenomene alcatuesc ca­intr un interview acordat­racteristica influenţei orientale „Rampei” apreciatul nostru com­­pozitor dl Mihail Jora a arătat ca muzica de sfert de ton şi-a gă­sit de mult o aplicaţie instinctiva în cântecele populare româneşti. Maestrul George Enescu între­buinţează deasemenea muzica de sfert de ton într’una din cele mai importante scene ale nouei sale Opere „Oedip”. Alţi composito­ri însă, dornici de o originalitate exagerată au încercat să compună lucrări în­tregi în muzică de sfert de ton. Astfel la 28 Noembrie 1922 a avut loc la Berlin prima manifes­tare mai mare a acestor compo­zitori la un „concert de muzică de sfert de ton”.­ Problema aceasta ciudată a preocupat însă pe muzicienii eu­ropeni şi înainte de războiu. Futuriştii ruşi Kulbin şi Ma­­finşin au vorbit mult de muzica de sfert de ton .Arthur Lourié a scria primele lucrări în acest gen rămase însă în mare parte inedi­te. Un singur preludiu a apărut în 1913 ca exemplu muzical ca un articol despre „Muzica eroma­tismului suprem”. Lourié a încercat chiar cons­truirea unui pian cu sferturi de ton însă războiul şi revoluţia au împiedecat realizarea acestui pro­iect. In Germania, chestiunea pare a fi mai veche. In 1892 un anume Behrens-Senegarden publicase o broşură în care preconiza cons­truirea unui pian cu sferturi de ton. In 1906 Richard H. Stein a publicat două compoziţii pentru latura e aceea care dă calită­ţile persoanei, figura, vocea, ju­decata, fineţa. Darurile naturei trebuesc perfecţionate însă prin violoncel şi pian în cari întrebu­ studiul marilor modele, prin cu­­inţa pe alocuri şi sferturi de ton,­noaşterea sufletului omenesc. In comentariile cari însoţeau a-1 prin contactul cu lumea, prin ceste compoziţii, autorul trata în detalii problema. El a constru­it şi o clarinetă în sferturi de ton, care a fost însă primită cu o in­diferenţă generală şi care a de­terminat pe constructor să renun­ţe la noui tentative de inovaţie. Totuşi chestiunea nu a fost a­­bandonată pentru totdeauna căci în 1912 organistul Mayer din Aschaffenburg, construeşte un amnonium cu sferturi de ton şi editează în acelaş timp o broşu­ră relativă la această invenţie. In 1915, Moellendorf k­onstru­­eşte la rândul său un armonium­ 1 511 un sistem original de claviatu­ră, compune cinci piese pentru acest instrument şi tipăreşte o broşură întitulată „Muzică în­­sferturi de ton”. Cu acest arm­o­­nium el întreprinde un lung tur­neu de concerte în Austria şi Germania. „ Trebue să complectăm lista in­strumentelor de sfert de ton cu o trompetă construită pe la sfâr­șitul veacului al XIX-lea la O-­dessa. Pianistul decedat Busoni a contribuit deasemenea la cercetă­­ile făcute în acest domeniu. Triumful muzicei moderne a­­duce o eră nouă și pentru indri­es de sfert de ton. In 1921 compozitorul Alois Ifitaba publică quartetul său în sferturi de ton, care a fost exe­cutat la Berlin, la primul concert de muzică de sfert de ton. .­­Compozitorul rus Ivan ,Wis­­©îmegradski care a depus o acti­vitate prodigioasă pentru răs­pândirea acestei muzici, a adunat datele cele mai precise asupra e­­voluţiei muzicei de sfert de ton. El a căutat să­ lămureas­că apariţia acestui curios fe­nomen muzical cu următoarea ex­plicaţie : „Sunt convins că aces­ta străduinţă de a întrebuinţa sferturile de ton este datorită mai puţin insuficienţei mijloace­lor obicinuite decât profundei crize muzicale şi psihologice prin care trece azi întreaga noastră cultură : din această criză trebue să izvorască un nou graiu al mu­­zicei”. Este o mărturisire sinceri şi semnificativă. " _ Profesorul german Schiineman s’a ocupat pe larg cu­­evoluţia is­torică a fenomenului. Gamele exotice ale Orientului mai ales însă gama arabă cons­truită în sferturi de ton au o a­­plicaţie cu totul diferită de muzi­ca modernă occidentală. Muzica arabă şi printr’o analogie una­nim recunoscută, adesea şi muzi­ca românească este pur melodică fără a cunoaşte acordurile. De altfel ea nu este bazată pe aaaaa jntreagă de 20 de­ note d­­in muzica noastră românească şi în muzica diferitelor popoare din Balcani. Profesorul Schiineman a expus cu multă abilitate o originală te­orie a diferenţierei armonice în concepţia clasică şi în cea roman­tică. Clasicismul îngrădeşte su­netele în imobilitate. Romantis­mul mântuitor aduce variaţia tu­netelor şi însufleţeşte muzica prin dinamism. Sunetele au o continuă tendinţă de transforma-­­re şi dau astfel naştere cromantis­mului, disonanţei şi în sfârşit sfertului de ton. Manifestările recente ale mu­­neicei de sfert de ton păstrează în parte diviziunea formală clasică şi chiar unitatea tematică. Stilul se caracterizează prin întrebuinţarea frecventă a game­lor de trei­ sferturi de ton. Acor­duri susţinute nu pot găsi aplica­ţie în aceste compoziţii. Aceste ciudate manifestări ale muzicei moderne nu izbutesc în­să să deştepte mai mult decât un interes pur teoretic pentru un fe­nomen de construcţie savantă de laborator. Din Diderot Paradoxe­ ţiunilor noastre, jocul său, depar­te de a slăbi, se va întări cu re­­flexiunile noui pe cari le va cu­lege; se va exalta sau se va tem­pera şi publicul va fi din ce în ce vorbi mai mulţumit. Dacă e el când joa m,uta: Ams de‘â* „ „ . j - vin, femei şi jocuri de cârti liniştite, ca, cum va înceta de a mai fi el? 1 articole care te regemneal­ă să fră. Dacă vrea să înceteze de a fi el, ■ eşti­ munca asidică, prin experienţa şi obişnuinţa teatrului.­­ Primele calităţi ale unui mare actor : multă judecată ; omul a­­cesta trebue să fie un spectator rece şi litoiştit; de aceea îi cer pătrundere şi lipsa oricărui sen­sibilităţi, arta de a imita tot, sau, ceia ce însemnează acelaş lucru, o egală aptitudine la tot soiul de caractere ai de role.­ ­ Dacă actorul ar fi sensibil, îi s’ar îngădui oare, de bună credin­ţă, să joace de două ori, una du­pă alta, acelaş rol, cu aceiaşi căl­dură şi acelaş succes? Foarte cald la prima reprezentaţie, el va fi epuizat şi rece ca o marmoră la a treia. Sau,—imitator atent şi discipol cumpănit al naturii, pri­ma oară când se va prezenta pe sirenă sub numele de August, de Cinna, de Orosman, de Agamem­non, de Mahomet, copist riguros al său însuşi sau al studiilor sale şi observator continuu al senza­cum va seziza dânsul punctul just în care treb­ue sa se aşeze şi sa se oprească? 1 ._____________"________" ~--jr A r Unul dintre cei mai iluştri repre­zentanţi ai baroului primeşte zilele trecute vizita unui client, fericit că procesul i-a fost câştigat: — Maestre, nici, nu ştiu cum aş pu­tea să vă arăt recunoştinţa mea... — Graţie celor cari au născocit mo­neda, chestiunea este rezolvată, —r­atis purtse celebrul avocat. — I s'a spus tntr’un rând multimilio­narului Rotschild, că unul din func­ţionarii săi il fură grozav şi că astfel şi-ar fi strâns un însemnat capital, mulțumită căreia îşi clădeşte o casă şi era sfătuit să-l concedieze imediat pe slujbaşul incorect. După ce ascultă tot r­echizitoriul, baronul făcu un gest prin care ar fi voit să spună : „Ce vrei să fac ?" Apoi ducându-şi mâinile la spate zise : Dă-l naibii ! Asta mai are doar a­­coperişul de pus. Dacă aş lua un altul, ar începe iar de la temelie. In ajunul morţii lui Spinoza oraşul era In sărbătoare. Pretutindeni vese­lie şi lumină. Intrând la el acasă şi văzând mi­zeria din fiecare colţişor, marele filo­zof făcu un foc şi, luând părţi întregi din manuscrisele sale, le arse excla­mând : — Trebue să iau şi eu parte la săr­bătoarea din oraş. Celebra tragediană Sarah Bernhardt interpreta îrn 1872 rolul reginei din „Buy Bias”, la o repetiţie a piesei la care asista şi Victor Hugo, Sarah Bernhardt luă o poziţie cam indecen­tă, aşezându-se pe masă. Văzând-o, poetul improviză imediat următoarele două versuri: „Une reine d’Espagne honnéte «t respectable. „No doit pas comme Ca s’asseoir sur la table”. COMPOZITORII MODERNI D. de Falia Vitrina Cărţii Româneşti Ion Pillat: Biserica de altădată — poezii — Id. „Cartea Românească“ 106 pag. 40 lei Cu ciclul­­de poezii, cele mai multe că personalismul este impus în artă, publicate mai de mult prin reviste, cari alcătuesc volumul de faţă, cre­dinţa noastră este că personalitatea poetică a d-lui Ion Pillat şi-a împli­nit traectoria şi că dincolo de orizon­­ul în care şi-a curbat sfârşitul vizual, va trebui să înceapă altă zonă şi alt ritm. D­l Ion­ Pillat este dintre puţi­i­nii poeţi ai generaţiei sale care s’au realizat. Nu intră în cadrele cronicei să urmărim cum şi datorită căror împrejurări de viaţă, dar faptul este exact pentru oricine i-a urmărit de a­­proape evoluţia experienţei sale sufle­teşti. „Biserica de altă­dată” este operă de maturitate literară. Elementul uşor liric care-i umfla altădată pânzele versului — fregată de odinioară, a dispărut şi astăzi versul e cioplit şi greu, cizelat şi compus pânâ în ulti­­­mă analiză a vocalelor şi a armoniza­­rei lor cu conţinutul sufletesc al poe­ziei. O carte i de considerabilă­ muncă de maestru bătrân care nu cunoaşte gra­ba şi licenţa poetică. Aş vrea să-i fac o vină d-lui Ion Pillat din aceea că nu vrea să cunoas­că licenţa ! Structura modernă a ver­surilor sale (cu tot arhaismul mistic al cuprinsului) ar fi avut o podoabă mai mult în licenţa de curaj cu care nu ne-am deprins încă (Prejudecata lui Banville) — îmi este cu neputinţă. Urmăresc în poezia d-lui Pillat, de multă vreme , esenţa technicei arghe­ziene adaptată minunat, unei surse de inspiraţie care-i aparţine exclusiv, şi tocmai prin aceasta fatală discipolilor săi sporadici care-i pastişează astăzi numai fonna şi vocabularul. Urmă­resc cu voluptate cum d. Ion Pillat îşi ucide astăzi încă pruncii — vreau sa spun imitatorii sari­­n’.aji Sateles a încăput tot gândul în ele gi s’a mul Clopotniţa din deal aruncă pietre *n zare Vezi, porumbeii albi prin seri albas­tre cad Amurgu-şi dă pe-o stea zăvoiul de ■ ■ • ■ r ■ vânzare Pe-o stea de-argint curat ce-a licărit In vad.­­­Simţi în toate aceste versuri şi în foarte multe din acest volum, că nu impus cu pedeapsă de moarte. Căci orice poezie nu mai e posibilă după realizarea integrală a poetului prototip. Nu mai e posibil un Hugo, un Rostand, un Baudelaire, sau în ceea ce ne priveşte, im Minulescu, im Arghezi, un Pillát. îndrăznesc însă să afirm că d. Ion Pillát este rău înţeles de imitatorii lui. Esenţa inspiraţiei sale nu este a­­proape de mintea imitatorilor săi, cum pare. In fond, d. Ion Pillát e on intelec­ tualist, mistic şi autohton, din rasa Nichifor Crainic. De multe ori, atâta este de dificil şi de compact în conţi­nutul versului, încât îmi vine în gând un crâmpeiu din „arta poetică” a lui Boileau: 1— Que n'ecris-tu en prose ! Câteva exemple 3 ! Dar drumul povărnit. *­­ ta pale duce umbră CănA, pâlcuri, miet atu­l pe' 'culmi mai duc zăpezi De-acum e foşnet lung ce-a fost scli­piri de undă De-acum, tu simţi adânc ce nu mai poţi să pezi. (Spre Schitt n!V.w;r’Aam' i -i..... numit cu simpla sugerare a propor­­ţiilor lui. In speţă un liric panteism acoperă tot cerul d-lui Ion Pillat. întreg ci­clul „Povestea Maicii Domnului” este caracteristic pentru ilustrarea mani­erei de a împământeni româneşte le­gende fără ţară, de a da nume unor mistere creştineşti, de a traduce în fapt şi vorbă românească cele mai vaporoase înţelepciuni biblice. Alătu­rarea aceasta a miracolelor cari stau la baza creştinismului, de realităţile de astăzi, ar putea fi în defavoarea poeziei sale, dacă nu s’ar face cu o extraordinară măestrie. Căci frumuse­ţea care rezultă din această alăturare nu este bazată pe frumuseţea faptului biblic ci numai pe motivul mistic al faptului, pe atmosfera şi simbolul său. ! „Cine să ghicească taina ? Cin'să creadă Că'n fetiţa cu opinci şi cu opreg Maica Domnului se va ivi odată... Nici părinţii ei, privind-o, nu 'nţeleg. Mieii Tatălui ti paşte pe toloacă Duhul Sfânt ca un porumb li stă pe mâini Şi pe când copiii satului se joacă Clopote­­i sună seara tn fântâni . -*:•-* * ...iar mai departe trebue citată pen­tru frumuseţea ei strofă ii_ „Spun vecinii­:” Imchirie, fii de pază, Că-ţi boleşte fata unică d­e un reochiu Dar un orb tn fata ei îngenunchează şi se roagă şi pricepe fără ochi, Iată cât de româneşte este tradusă JuruireaVi­­­aera ' W — „Şi dacă a fost Sfântă Măria 'cea mică Să meargă la hram, cu toţii se ridică. Şi, dacă a. fost ziua de toamnă senină Când urcă Negoţul pe zări de lumină Fetiţa’n căruţă şedea între ei. !-■» ~ • t Te afli în gospodăria românească. Fiul care se naşte e un copil curat şi­ San •TV ca oricare, Iosif un gospodar care cân­tăreşte din ochi darurile aduse la naş­tere copilului, aşa cum e­ obiceiul la ţară­. Fuga în Egipt este o simplă „Be­jenie” In Ardeal : „N’auzi pe vale scăd­ât de cară Nu vezi tu zare peste sate fumul ?. Intrară, bade. Turcii iar in ţară La munte fug românii cu duiumul. Ciclul „Chipuri pentru o evanghe­lie” e încă mai seducător deşi nu e dominat de această tendinţă de a sădi un spirit românesc o lungă poveste biblică. Abia în ultimul ciclu al volumului „Morţii” regăsim din nou fantezia ne­încătuşată a poetului, în câteva bu­căţi de o savoare unică dintre cari transcriu aici pentru plăcerea mea câteva strofe­­. Casă, îţi primeşte morţi. Nu-l cunoşti ? Ţi-a fost pertac şi-a păstrat in groapă portul Şi opinca lui de dac. Poartă, te deschide largă. Vin puhoi, abia încap Câţi in pragul tău, pe targă Te-am lăsat să-i plângi la cap. Focule, te-aprinde ’n vatră. Busuioc, vino la sân, Câine, gudurâ-te, latră' Vă venim atâţi stăpâni.' Plugule, îţi vin plugari-H Sapă, cei cari-au săpat Turmă, iată, păcurarii Horă, fata ce-a jucat. 'Şi te'nchină pe cărare Cucuruz cu frunza’n sus Şi 'le zi la, fiecare Doina veche cum le-ai pric Iubirea trecătoare ’n care mi-am otră­vit vecia mea...I ...a rectificat Imediat în, continuare, în versul­­următor îşi Tuşind, mai stă paracliserul bătrân cu mâini cutremurate S'aprindă la icoane cerul: sfânt lângă sfânt, stea lângă stea. ' r »­t 1 Explorarea elementelor de poezie poporană, învierea miturilor, noastre creştineşti cari supt literă moartă, le­gătura aceasta cu pământul pe care o păstrează neîntrerupt d. Ion Pillat, fac din d-sa unul dintre cei mai tipici reprezentanţi ai tradiţionalismului în arta românească. Drumul duce direct la Academie, Bucuroşi că mai putem aplauda o carte a unui poet autentic şi viguros ,atât de adânc pătruns de­ spiritul tra­­­diţiei, însemnăm şi sfârşitul unei e- t­­ape literare. Credem adânc în acest lucru.­­ D-l Ion Pillat şi-a sugrumat de bu­­năvoe îndrăsneiile poetice cu care se prezenta altă dată. A fost pentru bi­nele poeziei româneşti in general, dar cercul e strâmt pentru forţele poetu­lui. Simţi acest lucru de la vers la vers. Iubim prea mult poezia d-lui Pillat — fireşte avem preferinţe per­sonale pe cari nu le mărturisim ■—­­pentru ca să nu-i dorim o cât mai a­­propiată coborâre din­ apele iuţi ale rrunţilor, pe plute, şi reintrarea, în marea largă, acolo „unde nu va mai fi singur şi unde­­va, verii, ba, uu­ steag al său. • "■' : - ' • ■ . Mob­ilitate şi varietate, iată ce a lip­sit poeţilor noştri. D-l Ion Pillat a iţiat,încercat şi­ altcândva şi a reuşit.­­Are,şi acel pathos al poeziei care con- vin­e­ de sinceritate şi impune poezia. Ziceam că­­drumul, pe­ această cale pathos,foarte rar ironiştilor poeţi to­­s’a închis. D-l Ion Pillat a variat, foâr- mâni. Şi cu siguranţă că dacă feno­m­eniul eşi­rii din care se va produce, obsesia termicei argheziene ,nu va mai­ îngreuna inutil limpezimea de cuarţ a strofelor, te meşteşugii motivele şi chiar dacă uneori şi-a adus aminte' de celălalt Pillat modernist dela început, că în versurile’.:. ,,'Şi dacă bîrfi îmi duc prin noapte, • °:a'n negre bărci de voluptate ROMULUS MANU | SUwimb­iuM Muţii ----—'— ! - Eram la cafenea. In fund, la o na­­să lângă mine, o fată­­si un băiat, stăteau în fata a două ceşti goale, nu-şi spuneau o vorbă si păreau a fi foarte fericiţi. După un timp, in­­telegându-se din ochi, au plecat fi­­nându-se de brat. „Sunt doi muţi, cari s’au logodit...” K­ai şopteşte chel­nerul. Am rămas pe gânduri. Soco­tim cu toţii, că muţenia e cea mai grozavă infirmitate. Reflectând, eu unul găsesc, că cel mai mare cusur al omului este facultatea de a vorbi. Ce fericire, dacă n’ar vorbi omul ’ Gândiţi-vă numai la avantajul de a avea parlamentari muţi, de a ne scă­pa de avocaţi, de precupeţii cari ne asurzesc, de plăcerea de a vedea ju­când pe marele Tănase, să fim si­liţi a înghiţi inepţiile revuiştilor. Tă­­nase in pantomimă ! Ar rămâne ne­muritor. Dar am avea şi alte avtante, aşa bunăoară nu ne-am mai certa cu nevasta, 11 'am mai lauzi vorbind pe mama soacră iar copiii ar fi fericiţi şi ei, căci n’ar mai avea lecţii de spus pe de rost. E drept c’am înregistra si catas­trofe, aşa de exemplu, d. Livescu n’ar mai fi profesor de dicţiune sau n’am mai auzi vorbind pe d-na Calypso Bo­tez. In schimb am arca inaintea păcii universale, pacea definitivă la Opera Română. Nimic nu seamănă mai mult a om, decât un tenor căruia i-a pie­rit piuitul și, personal n’am gustat, dar grozav trebue să fie de plictisi­toare, în intimitate, o primadonă ca­re vocalizează umblând goală de la șifonieră la toaletă, așezându-se pe scaun sau pe orice veţi închipui r­ d-voastră. Dar avantajul cel mare ar fi că s’ar retrage de pe scenă co­toii călugăriţi şi hartabalele bătrâne şi vor eşi la iveală femeile ideale cari nu vorbesc şi nu trebue să le răspunzi, femeile tinere cu sâni ar­monios­ şi pulpe divine. Ah, dacă n’ar vorbi oamenii, ce simple ar fi relaţiunile dintre noi si mai ales intre noi si ele. Inchipu­i­­ti-vă : să le vezi si să le învingi sau să nu le mai vezi dacă nu te poţi învinge fără vorbă. Un proverb turc spune : femeia trebue să tacă ziua şi bărbatul noaptea. Recunoaşteţi ce preţioasă ar fi viaţa, dacă n’am ţine discursuri la banchete, dacă n’am la poker si am face dragoste Un bolnav întreba îngrijorat pe doctor: — „Ce zici maestre, ajung eu să trăiesc o sută de ani ?” — „Ce vârstă ai ?” — „Cincizeci şi cinci.’ — „Bei?” — „Nu.” — „Fumezi ?” — „Deloc.” — „Te hrăneşti barem, bine.” — „Mănânc foarte puţin.” — „Da cărţi joci ?” — „Niciodată.” — „Cu femeile cum stai ?’’ — „Rar, foarte rar, rar de tot.” — „Atunci (iertaţi-i expresia) pen­tru ce mă,ta vrei să trăeşti o sută de ani.” u. bRAESCU Gânduri Mulţi dintre cei cari sunt har­nici ca o albină mor prea curând lăsându-şi mierea moştenitorilor.­­ Omul cu bani mulţi e adesea mai sgârcit decât săracul. De era galanton, n’ar fi ceea ce e azi. O agenţie matrimonială acum trei mii de ani Există o serie de maniaci, de alt­fel foarte inofensivi, care renunţă, de bună voie, la toate voluptăţile, pe care li le oferă viaţa modernă, în ma­rile Capitale ale Apusului, pentru a se transporta în ţinuturi sterpe şi pustii, sub­tropice sau la Ecuator, în mijlocul fiarelor şi a insidiilor de tot felul,­­şi care nu-şi­­risipesc averea nici cu micuţele dame din boitele pa­riziene, nici pe masa verde a ruletei de la­ Monte-Carlo, ci preferă să şi-o cheltuiască cu răscolitul pământului, de sub care scot diverse pietroaie, care au avut, zice-se, acum cu mul­te mii de ani in urmă, diverse între­buinţări care de care mai bizare. Totuşi, aceşti arheologi fac câteo­dată şi unele descoperiri turburătoa­re, turburătoare mai ales­ Prin fap­tul că dovedesc la­ cei vechi preocu­pări, pe care le avem şi noi astăzi, fură să le fi găsit originala soluţie indicată de pietrele vechi. Aşa de pildă, după nişte pietre gă­site in locul, unde odată, acum trei­zeci şi mai bine de secole,­­se înălţa mândra cetate a Babilonului, s’a des­coperit că în împărăţia Semiramidei, se găsise un sistem cu ajutorul că­ruia toate fetele, fie ele frumoase sau urâte, isbuteau să-şi găsească un bărbat. La anumite epoci, toate fetele de măritat erau scoase , intri o piaţă spe­cială, unde, un agent al guvernului le examina, le aprecia, le preţuia, şi le împărţea în două grupuri: unul al fetelor frumoase, unu! al fetelor urâte. Apoi începea un fel de licitaţie , fiecare fată frumoasă era dattă­ drept soţie tânărului, care oferea atat mult. Plata se făcea­ imediat, iar sumele erau capitalizate de acelaşi agent, al guvernului în următorul scop : după­­ ce ___ __ sate, se începea, licitaţia fetelor 11- râte, dar invers, adică, tinerii din m­ulţime strigau sumele­­pe care le cer ca să se însoare cu o fată urâtă. Fireşte, fata se adjudeca asupra ce­lui care cerea mai puţin, iar plata se făcea imediat din fondul strâns prin plasarea fetelor frumoase. In acest chin nu rămânea în Babi­lon, nici o fată nemăritată, nici fru­moasă, nici urâtă. lată un sistem, care ar trebui, ne­greșit, adoptat și în societatea noas­tră, nu de alta, dar fiindcă, măritân­­du-se toate fetele urâte, vom scăpa poate de femeniste ! NÁDOR ! COMPOZITORII MODERNI Vorbeşta Calfa Destul am năduşit la fabrică, Jupane ! Pe lângă cei puternici, eu m'am târât ca un schilet. Şi m'am hrănit din ce rămâne... * In faţa fiecăruia am fost un antipod .• " Căci n’am strigat cu ceilalţi , dă-ne !.. Nu, n’am cerşit cu dogorâtui Tău norod - Priveam spre el, clarvăzător — sătul de teatru — Sudori cu lacrimi înmulţite se prelingeau pe trup spre SUInS, Dar eu nu te-am rugat şi nici n’am vrut să latra ; Căci gol e’n ochiul Tău şi beznă.­Adesea n’am avut mâncare Şi n’am cerut nimic la Tine, Tata-mare ! Ci foamea subţiindu-mî oasele Mult tăvălîte’n mlaştinile Tale (Coboară şi miroase-ie ! !) — Mi-a limpezit eterna cale... * • - • • * • • • • e Astfel am coborât privirea’n jos, S’o hodinesc pe-o floare pipernicită, slabă şi măruntă, Lipsită de culori şi transparenţă, şi goală de miros. De-atunci a dispărut privirea-mi cruntă, Şi-am îngenunchiat sfios, Sa strâng cu grije banul ce-mi rămâne ; Destul am năduşit în fabrică, Jupâne ! Mă pregătesc să trec ca pana De­asupra-Ţi, muritor de rând ce eşti, în spre Nirvana. H. BONCIU ii10­'isawiTr I Biografia marilor actori Albert Bassermann Cu vădită emoţie renumitul actor Albert­ Basserman îşi povesteşte o se­rie de amintiri din bogata-i carieră. Albert Basserman face parte dintr'o toate fetele frumoase erau... pla-1 familie care numără şi alţi actori în sânul ei . Unchiul şi fratele sau au fost, de asemeni, actori. La început, Basserman părea că nu se va consacra carierei artistice, şi până la vârsta de 19 ani, când şi-a început cariera actoricească a fost student in chimie. El a început să se impue încă din primul moment al apariţiei sale pe scenă, la vârsta de 19 ani a jucat un rol de seamă din piesa „Jugend”. Marea critică i-a obiectat că este prea realist, dar faţă de public a ob­ţinut, un­ succes incontestabil. După aceia, a fost recomandat de intendentul Prascu­, ducelui de Mei­ningen care­­a primit imediat un an­samblul renumitului teatru de la curtea sa. „Am jucat la Meiningen—spune Bas­­semian tot felul de roluri, teatrul In­să era prea mic, îmi trebuia un tea­tru cu o resonanță mult mai mare. Am Încercat să trec la teatrul din München dar n'am­ izbutit. Debutul meu în Jago n’a fost prea fericit cu Franz Moor, desigur că aș fi reușit. Directorul Prasch mă aduse la „Ber­liner Theater”. De atunci am rămas la Berlin, care a fost principalul meu câmp de acti­vitate. „Am debutat la Berlin, în „Kaiser Heinrich” de Wildenbrucn”. Jucând rolul lui Brand din „Uber unsere Kraft”, am trecut în primele rânduri ale actorilor germani. Am jucat timp de cinci ani la „Berliner Theater”, iar după aceea am trecut la „Deutsches Theater,­”, care se afla pe atunci sub conducerea directorului Brahm. „Brahm căuta de mult să mă anga­jeze și a trebuit să umble mult după mine, până să isbutească. „La început, Brahm nu mi-a dat de­cât roluri episodice, am debutat în teatrul lui în Brander din „Faust”,’ aş fi voit atunci să-i refuz totul, dar Doh fi gt odn f ft 1 ’ ’ nu mai puteam face nimic, fiindcă iscălisem contractul. ” „Am fost consacrat la „Deutsche­ Theater” ca cel mai bun interpret al lui H. Ibsen, şi recunosc aceasta, nu pentru că am jucat o mulţime de roluri din piesele marelui dramaturg norve­gian, ci pentru că am isbut­it să joc a­­ceste roluri cu totul altfel decât voia Brahm ■— şi lucrul acesta a fost foar­te greu, căci Brahm avea concepţii cu totul altele decât ale mele. „Cât de deosebite erau concepţiile noastre reese din­ următoarea convor­bire pe care am avut-o cu el înainte de reprezentarea „Norei” lui Ibsen. — Trei să joci pe Gunther ”. —, Nu, răspunsei eu. — Atunci pe Rauk ? " „Şi foarte mirat când a răspundai că vreau să joc pe Hellmer. „Nu toate rolurile lui Ibsen am p­­­tut să le­­înţeleg imediat. A trebuit să mă ocup o jumătate de an până am putut să-l înţeleg aşa cum trebue. La început mi s-a părut o figură de comedie. Brahm­ a dovedit­ o deosebită măes­­trie în reprezentarea pieselor lui Hauptman. Din rolurile acestea am jucat o se­rie întreagă. Pe al lui Crampton m'am opus mnult timp să-l joc. Prima dată când rai-a fost oferit de Brahm, m -am refuzat și de abea după doi ani m’am hotărât să-l joc. „Foarte mult m’au atras; rolurile din piesele lui Arthur Schnitzler* am jucat în „Literatur”, „Die letzten Masken” same Weg”. „N’am avut însă succes într’o piesă a lui Hofmannsthal, „Der gerettete Weg”. . „O perioadă I de gropie (1509-1913—­ 1914) a fost cea a activităţii mele sub conducerea lui Reinhardt. Am jucat pe Wallenstein, Lear Hamlet, Mephisto, Otelló, shriock. Ma,lvoghio, s Benedikt, Percy, Regele Philipp. Nathan Marinelli, Petruccbio şi multe altele. ' De neuitat îmi sunt repetiţiile de sub conducerea lui Reinhardt , cum regisorul şi actorii căutau să se , îm­bie unul pe altul. Când,­era mulţumit de un actor, faţa­ lui strălucea de bu­curie. II mai văd şi acum la repeti­ţiile lui „Wallenstein” cum caută să animeze pe toţi actorii şi mai ales la repetiţia generală. Mi-amintesc de „Mult sgomot, pen­tru nimic” câtă ardoare punea ca sa insufleţe­ască pe actori. „Tot ce-am dorit în cariera mea teatrală mi s’a împlinit in timpul cât am jucat la Reinhardt. In toamna lui 1914, in timpul războ­iului, am trecut la Barnowski şi am jucat la teatrul său până la 1919. „Din 1911 am început să joc şi în film. Primul meu film a fost „Der an­dere”, de Paul Lindau în regia lui Max Mack şi am jucat de atunci În­coace în nenumărate filme. In anii de după războiu a trebuit să acomodez împrejurărilor. În 1919 am trecut la teatrul de Stat unde am casiitat în „Withem­p­feu”. Montarea unei reviste costă 4.000­ GOO frânei Montarea, ultimei reviste la „Ca­sino de Paris” a costat 4 milioane franci. Apare pe scenă o artista, care nu-i nici frumoasă, nici urâtă, nici tânără, nici bogată, n­iei talentată. Bijuteriile, ce­ ce are pe ea, sunt a­­sigurate pentru cinci milioane franci Um costum, în care­ a­ dansat­­50 se­cunde, a costat BO-O de franci.

Next