Rampa, septembrie 1926 (Anul 11, nr. 2654-2679)
1926-09-15 / nr. 2666
ANUL XI Nov 2666 REDACŢIA: ADMINISTRAŢIA ATELIERELE GRAFICE STRADA SĂRINDAR No. 7 Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Anonime Rudolf Messe Bulevardul Academiei, 4. Auneturile se primesc la toate agenţiile de publicitate şi la administraţia statului. TELEFON 1/59 Matet Roussou de Tristan Bernard „Matei Rousou” nu este altul decât compatriotul nostru Matei Rusu, originar din alati. Stabilit de multă vreme in Capitala Franţei, a scos un timp revista „Choses de theatre”, îmbogăţind in acelas timp repertoriile teatrelor pariziene cu piese de remarcabilă valoare. Elogiile lui Tristan Bernard, Ie reproducem cu explicabilă bucurie . S’a zis adesea de talentul lui Matei Rousson că poartă marca unei origini străine. Cred că e o eroare a criticei, promptă foarte adesea la rapide Sf. facile interpretări. Intr’o operă de Rousson toate sincerităţile de expresie — grosălămiile — dacă vreţi, sunt — după părerea mea — indiciul originalităţii sale de scriitor. El cunoaşte prea bine limba sa de adopţiune pentru a dispreţui resursele clasate drept perifraze confuze. Prilejul care ne-a pus în relaţii şi care ne-a prezentat pe Matei Roussou definitiv, a fost manuscrisul unei frumoase piese încă inedită, şi din care emană o singulară măreţie. De-atunci am plat citit alte piese deale lui şi am găsit acolo un spirit de adevăr sincer care nu seamănă ,cu adevărurile de teatru de o goliciune relativă şi gata la concesii. Am cetit în „Octetele Franţei" „Les fleuturs du vase“, rit de o pătrunzătoare sensibilitate, aplaudat la Odeon. Am văzut în chiar această carte mică poeme ale unui autentic poet şi cugetări ale unui adevărat cugetător. Dar aş vrea să vorbesc de un roman straniu pe care l-am cetit în trei ore şi din cauza căruia, în ziua aceea am mâncat ouă prea fierte şi cartofi prea reci. Romanul se intitulează: „Et nous rrous sommes dimes la“. Este edificat pe un teren de observaţie solidă, o adevărată construcţie romantică. Dar actele, eroii şi eroina (întrebuinţez acest termen provizoriu) îşi impun originalitatea cititorului pentru că ei sunt aduşi de un martor profund sincer şi clarvăzător care dispreţueşte loviturile ieftine şi menajamentele meschine de care Adevărul n’are absolut nici o nevoe. Subiectul este de o îndrăzneală formidabilă. Toată acţiunea se petrece întro casă — ■ t zmem de nebuni, în mijlocul nebunilor şi al persoanelor aşa zise înţelepte. Ei toţi sunt examinaţi de privirea fermă a unui medic profesionist care ştie că are datoria să vadă tot. Matei Roussou povesteşte dar nu trage concluzii. El s-a eliberat în perfecta sa independenţă a spiritului, de mania pe care o avem atât de frequent, de a trage concluzii cu orice chip şi de a justifica fapte loiale din consecinţele lor premature îndrăzneţe şi arbitrare. Dar după ce ai închis cartea, te gândeşti multă vreme la toate drumurile deschise. Spiritul se aventureazâ pe înălţimile ridicate de autor. Scritorul a păzit, să aibă o atitudine fermă de gânditor prudent şi observator fără rezerve. TRISTAN BERNARD TRISTAN BERNARD José Padilla lenciei“.E unul dintre compozitorii care obţine cu romanţele sale succese demne de invidia autorilor de muzică serioasă Urin întoarcerea d-lui AU Mihaiescu de la Paris, a fost o mare bucurie pentru prietenii Un. Totuşi, camarazii lui nu vor sa-i admită cu nici un chip că a avut succes fie scenele pariziene; fireşte, sunt aceiaşi camarazi, care nu o admit nici pe Elvira Popescu, nici pe Alice Cocea, şi nici chiar pe Ventura... Pictorul, disperat că o pânză, având toate defectele debutului, va fi piesă, sub semnătură, in vederea publicului, cumpără tablo-Discutându-se această chestiu- care cavalerii nouei indus- ^ ^ ne, în fata d-lui Misti Fotino, di- /’.ll '.j fireite’ cu m n Autoritatea pe care o atribue rectorul Teatrului Mic i-a pus a cum .... id. Tudor Arghezi acestei sociepunct cu următoarea anecdotă:'. Deţinem aceste ştiri de la unii noui, — şi care încă nu e- Un viorist român, Moţăescu, Pictor, foarte simpatic şi foarte .conformă planului său drevăzând că în ţara lui, nu o poate [cunoscut, mai ales în lumea teat ar avea toată greutaduce mai departe decât şef detre lor, care după ce a plătit trei- zeci de mii de lei pe un astfel de tablou al său, l-a ars... de frică că nu mai dea şi alţii peste el, ceea ce, după cum se vede, I ar fi... costat scump faraf de lăutari, şi-a luat scripca la subţioară şi a trecut graniţa. In străinătate, a fost primit foarte bine, şi a obţinut succese mari în toate capitalele lumii... După câţiva ani, Moţăescu a socotit că e nimerit să facă un turneu prin ţara românească. La Craiova, Va întâlnit d. Totino : — Cum îţi merge, Moţăescule? — Ar merge cum ar merge, de Fotino; dar vezi d-ta, când eram la Paris, toată lumea îmi spunea: „Jîonjur, monsieur Motzaesco“; la Berlin, tot aşa : „Guten Tag, Herr Motzaescu!"; la Roma: „Buongiorno, Signor Motzaescu !", dar cum m’am intors in ţară, dela graniţă nu a luat unul: — „Ce faci, mă, ţigane ?". De câtăva vreme încoace, pare să fi luat naştere în Capitala noastră, o nouă industrie, dintre cele mai amuzante, deşi cam frizează: — oh! puţin, foarte puţin ! — codul penal! E vorba de o industrie... pictoricească, dacă se poate spune. Câţiva inşi şi-au făcut o specialitate din colindarea şi cercetarea amănunţită a halelor de vechituri, magazinelor de antichităţi, etc., etc. Acolo caută şi adesea găsesc tablouri, semnate de pictorii noştri reputaţi, dar tablouri din epoca începuturilor lor... De îndată ce au aflat un ase Patru interview-uri senzaţionale cu: Napoleon. ~ Jeanne D’Arc. •• Marchiza de Pompadour ^akensen — mm mmwMvr WS j-iL Le. '*• (■. Casă între zidurile căreia, raţiunea abdică contagios, deja, intrare. Ziduri cenuşii, ca cenuşiul imens şi gol din minte sburate, ale acestor nevinovaţi în promenadă prin parc, printre paznici, sau în celule confortabile, strigând. Singura casă, în Capitala aceasta din Mittel-Europa, unde se mai întâlnesc marile figuri ale istoriei, uşor alterate de timp, şi duşuri reci. Doar medicii, gardienii şi surorile au rămas în jurul acestor copii trăind — vis violent — în cămaşa de forţă. Parcul ospiciului, numai pentru ochii noştrii Strânşi în relativ, e sărac, cu pomii despuiaţi şi bănci putrede de ploi... Dar nu pentru ochii lor vineţi sau galbeni, privind în lucruri şi depărtări, supranatural. Numai pentru noi gardianul e sever şi conştiincios. Pentru imaginaţia lor largă şi absolută, el e ori un inchizitor sinistru, ori un şambelan de curte, plăcut şi curtenitor... Fiecare soră de caritate e o doamnă de onoare, o confidentă imperială, surâzătoare şi respectuoasă.Trec prin sălile severe de pensionat catolic, către vorbitorul împărţit în două, pentru vizitaţi şi vizitatori. Iată-i. Simpli în mărirea lor inviolabilă, mulţumiţi şi inocenţi, şiret uneori, sinceri vai, totdeauna... JINVINSUL DELA WATERLOO tnotitul mau, călăuză sigură prin ţinutul acesta, îmi șoptește, repede, pentru surpriză : „uite-1 ! După chipul meu care nu tresărise, rosti cu efect: Napoleon. Privesc figura de"0 maiestate slăbită de regim si gânduri. Sade pe un scaun, cn »'»»* 4 # f . __ nă, pe peruneri si cu cealaltă în aier, intr’un gest neterminat. Ca în celebrul tablou: Napoleon şi Goethe. Trecut prin emoţia firească şi necesară primei surprize, caut să-l privesc cu o atenţie mai ştiinţifică. Dar Napoleon, vorbi: — „Apropie-te, Fouché. Ai adus idocumentele ? Mecanic, întinse-i prima hârtie găsită repede în buzunar. Programul Teatrului Naţional Napoleon plimbă privirea o singură clipă pe documentul preţios şi rămase pe gânduri, dus. După puţin : — „E dovedit, vasăzică. Dar nu pot înţelege pe Alexandru (Ţarul Rusiei N. R.), nu pot tolera o Rusie mare... Nu citesc decât pe Fingat, poetul meu favorit. Mai mult îmi plac gazetele si grizetele. Talma e un cabotin genial, dar e cupletist de mâna doua... (confidential). S’o urmărești pe Josefina— o bănuesc... mizerabila— Stil, istoria tria falsificat. Waterloo e o invenţie, nici n’am fost acolo, eram ocupat. Dar soarele dela Austeritz, ce minciună grosolană ! Ploua fără soare. Neker, ce marseur ! Face bani din nimic, mare financiar! Istoria, dragă ce poveste mincinoasă! Romanul cu contesa poloneză pianistă, apoi Moscova, Berezina, Trotzki, Italia, Regele Romei, Sf. Elena, invenţii, nimic decât FECIOARA DIN ORLEANS Napoleon se ridică. La timp, căci intră o fată palidă cu un crucifix imens de argint, pe şortul ars Putin intr’un incendiu sau la bucătărie, însoţitorul făcu prezentările. — „Jeanne d’Arc —» D-l Serdiu Dan Redactor la Rampa, ziar de teatru și literatură... Fecioara tresări enervată. — „A, gazetar... Nu pot să sufăr reporterii. Unul George B. Schaw„ de la „Times” mi se pare, a scris niște cuvinte, te-asigur, scumpe ăte cavaler, nu am rostit niciodată atâtea pornografii. Te rog să desminți. Căt privește războiul, habar n’am de strategie. Carol ((Regele, Franței N.R.) rămase’se tocmai fără guvernantă și m’a chemat pe mine. Nenorocirea mea a fost la Curtea Marțială. N'am avut avocaţi onorariile find exagerate. Prietenii Imei M&U wümm. arici cul meu, rugul consumă un manechin cu vestmintele mele. A doua zi părăsii Franţa mea iubită... Englezii s’au păcălit. Ador cinematograful, dansul, prăjiturile cu cremă, citesc „Vieţile Sfinţilor” de Sadoveanu şi Pătrăşcanu. MARCHIZA O doamnă fardată prost, îmbrăcată după moda defunctă, dinainte de războiul din 1913, întră râzând sgomotos... Marchiza de Pompadour. — „larta-ma scumpe Domn, abia am isbutit să scap« Mă lovi erratios cu un evantai ieftin și continuă : —V« disaar* la haM JuafcwuM? Am să-ti vorbesc, dar fl prudent. Iți dedic cartea mea: „Catalogul numerotat al amanților mei’’. E ilustrat, să-mi faci o recenzie. Vreau să spulberi legenda calomniatorilor c’aş fi o cocotă« Locueşti tot pe Regali ? Te las, am un consiliu de miniştrii... Vino mâine la „Majestic”— Plecă fredonând: Ah bărbaţii, bărbaţii —* Sunt plini de oraţii Şi de amor... Strigă din uşă : __ „Mama mea na fost spălătoreasă, ei funcţionară la poştă.* Avea relaţii telefonice, cu lumea bună”.. MAKENSEN Un domn crunt cu părul cărunt și privire aspră îmi prezentă o harta. — „Iată planul bătăliei. Convinge-te dumneata singur că era prevăzut dinainte, ci voi mânca bătaie. Na fost o surpriză. Acum îmi scriu memoriile. Nu mai poţi trăi cu războiul, mai uşor cu literatura. Editorul mea susţine că n’am destul spirit— Makensen nu e un pseudonim, cum cred unii, e numele meu adevărat. Voronoff e un excroc. Ţi-o spun din experienţă. Mai bune suntpilulele ,Pink”~ Pe pustate— Războiul nu e trief artă, nici ştiinţă. E divertisment. Familiile morţilor pentru patrie, îmi cer daune— Dum . Duo - Dum Bum . Bum . Bum Fum - Fum * Fum noul meu marş, audiţia mâine seară,— orele 9 fix— Mă retrag. • • • * * • • » » â fără. «rárr». Trîrîa.r : — „Unde vine asta ? Pe Bulevardul Elisabeta ? HNeMbaa Em! revin încet. — La redacție. 4 PAGINI 3 LEI Director : N. FAUST HOHR Prim Redactor: SCARLAT FRODA „Problema moştenirii literare in România“ Intr’un reportaj, apărut zilele trecute, am expus conflictul între d-na Mistral şi d-na Batesti, pentru o chestiune de principiu : moştenitorul literar are datoria de a nu „profana” patrimoniul ‘artistic ce i s’a încredinţa. In consecinţă, încue sertarele şi scriitorul e mort, la propriu şi la figurat. In Franţa, debandada aceasta e obicinuită şi frecventă. La noi asemenea cazuri rar se ivesc. Un destin ironic vrea ca nouă, pentru asemena cazuri să nu ne lipsească soluţia. Intri o lungă scrisoare trimisă nouă anul trecut, d. Tudor Ar- Ighezi limpezeşte definitiv asemenea chestiuni literare. Intr’un jmare plan de 17 puncte, menitesă pună viaţa noastră intelectuaautorul ..Violettere!“ şi al „Va-Ha pf. temelii serioase., d. Tudor I--.-:-:“ PI ..„..T _. , • . . ________ Arghezi vorbeşte şi de chestiunea care a stârnit atâta agitaţie în Franţa. Reproducem punctul 5, în care d-sa cere : — „O lege a proprietăţii artistice, care să desfiinţeze jaful numit domeniu public, trecând proprietatea după stingerea urmaşilor, în folosul Statului, Academiei sau al organizaţiilorscriitoriceşti”). Acest punct are însă o clauză „după stingerea urmaşilor”. Semenea tablou, indivizii in chestie il duc in triumf la antonii lui, şil ameninţă că-l pune in van- . . . zare sau că-l expun in vre-o vi-.lnţia clauzei o inaică tot d. Tudor Irină... ... Arghezi, în aceeaş scrisoare (din 8 Noembrie 1925), atunci când dictează la punctul A. „Organizarea scriitorilor în actuala societate epurată sau într’un sindicat alături de societari morală și prestigiul necesar pentru lichidarea spamlateaselor diferendere calibrul celui întâmplat în chestia operei lui Mistral. ROMULUS DIANU Foszia română contimporană H. 0î3¥idescu Sfârşit de toamnă Oh, după ce era vântul acidului de ger Umilinduse’n scheletul copacilor, stătuse. Din arbori frunze rare se desprindeau stingherii cu intermitenţa acceselor de tuse. Am simţit am gândul ascuns al toamnei cum Răsfrânge pretutindeni culoarea-i de sulim, iar cerul devenise un larg alcov de fum Greoi ca atmosfera murdară de uzină. Pe uliță, impresii adânci de doliu mic Treceau ca an nostalgic convoi de’nmormântare. Și tainic, trecătorii, cu clătinările dinc Păreau că duc povara tăcerei în spinare. Prin cafenele, oameni, visând trecutul Mai Şedeau şi sub asaltul de gânduri ne’nţelese, Cu ochii duşi în fundul paharului de ceai, Doreau tovărăşia vecinilor de mese. In mintea lor bolnavă şi’n sufletul lor ros De moartea dureroasă a zilelor in noapte, Şovăitoare, ama, intra ca un miros Subtil de pâine caldă și de castane coapte. Azi încep examenele de admitere în clasele de dramă şi comedie ale Conservatorului. De selecţiunea care se va face acum ,depinde calitatea absolvenţilor. Socotim de aceea interesant săreproducem — în atenţia membrilor comisiunei de examinare— câteva din răspunsurile ce ni s’au dat la ancheta, noastră cu privire la reorganizarea Conservatorului . D. PROFESOR NICOLAE IORGA : Teatrul este înainte de toate iluzie- Or, cum ar Putea să dea această iluzie spectatorilor, ultimele veneraţii de absolvent! ai Conservatorului, cari sunt lantoşe, adevărate manechine pe scenă ? Mai nici unul nu vorbeste omenește. Totî îșî debitează rolul intr'o manieră declamatoare, schimbând ast. îeî chiar sensul lucrărilor interpretate. Astăzi când teatrul este un admirabil mijloc de apropiere sufletească, avem nevoe de o pleiadă de actori de rasă, pentru a contrabalansa concurenţa trupelor minoritare, cari mai toate dau spectacole destul de bine organizate. D. GR. TAUSAN : , ,La examenele de admitere ar trebui să se facă cât mai multă selecţie, in ce priveşte recrutarea viitorilor artişti. Elevi, trebue să fie absolvenţi a cel puţin 1 clase liceale, posedând astfel o cultură generală, necesară audierii celorlalte cursuri, foarte trebuincioase pentru viitoarea lor carieră. „Lucru foarte necesar in teatru, este fizicul, căruia trebue să i se dea cât mai multa importantă la examenele de admitere. In privinţa aceasta e o adevârată penurie la ultimele generaţii de actori. Teatrul românesc aproape că nu mai posedă „ceea ce se numeşte June prim” s au „June comic”. D. PRESOR G. MURNU : Elevul sa poată fi îndepărtat din G. Murnu Conservator in primii doui ani, dacă va da dovadă de totală lipsă de talent, — aceasta in cazul când comisia s’ar înșela asupra aptitudinilor candidatului. Cursurile de mimică și literatură dramatică —în special cea originală— le găsesc absolut necesare pentru pregătirea viitorului artist dramatic. Programul de studii să fie în cea mai mare parte compus din opere clasice şi lucrări româneşti. Diploma să se elibereze mimai acelora cari cred profesorii că pot întrebuinţaţi cu folos în injo-hehares linul ansamblu. D. AL. DAVILLA : Talentul, cred eu, e un dar natural: il ai sau nu-l ai, dar nimeni si nimic nu tî-l poate da. Dar cum să dîstriuă comisia de admitere că un pipernicit, un sasait, im schilod are sau nu are talent si să-l admită la Conservator, in loc să-l trimeetă să se apuce de altă meserie ? Chestie de... nas. Cum să se introducă una ca asta in regulamentul Conservatoarelor . — Nu ştiu ! Dar cred că fără „una ca astă”, comisia de admitere nu ar avea toate calităţile cerute. D. CATHON THEODORIAN — .Conservatorul nu mai poate trăi ca până acum, încadrat din oameni cari consideră scena şi teatru drept un mijloc uşor de a-şi agonisi pâinea. „Uitaţi-vă la Teatrul Naţional, câţi oameni sănătoşi, voinici şi numai atât, ţin ocupate locurile care s-ar cuveni altora. Deci la examenul de admitere trebue să se facă o cât mai severă selecţie a candidaţilor. Elevii să fie cel puţin absolvenţi ai cursului inferior die liceu, fiindcă fără o cultură mai mult decât elementară, chiar adevăratele talente se mişcă greu. D. LIVIU REBREANU: „Astăzi, când teatrul joacă un rol atât de important pentru educaţia masselor, şcolile noastre de artă dramatică trebue să furnizeze material artistic pentru o populaţie de lB.OOO.lKfO suflete. Or, cu oameni fără chemare, cu o educaţie de mântuială, nu putem spera că vom avea pleiade de artişti dinastă, necesari mai aleste nouile ţinuturi unde avem de lustat cu concurenţa teatrului minoritar, destul de bine organizat şi căruia trebue să-i opunem un teatru de calitate mai bună. „E nevoe de o campanie serioasă pentru a transforma Conservatoarele din surogate artistice în adevărate pepiniere de artă. Ultim UZri, I An Încep examenele de admitere le conservator Cum trebue să se facă selecţia canica fier — Pentru comina de admitere D. Liviu Rebreant. MIERCURI 15 SFPTEML'Kin ABONAMENTELE «v Trei lun .......................... . . Şese Kin> . ... . . i . Un an................................... IN străinătate, Trei luni ....... Șase luni .......... Un an . .................................... ApenamantutD plAtesc înainta și la Iswan la 15 aia fiecare! Unul. 600 'ei 900 „ 1SQ0 „ 200 'ni 400 ?GQ „ Horpaiaje! e Lyrcul moare ! Trupa veselă a saltinbancilor s’a risipit prin museh-ball-urileCapitalelor, animalele exotice augăsit adăpost în grădinile zoologice și din splendoarea de odinioară a circului nu mai a rămas decât o amintire în memoria spectatorlor recunoscători de altădată. Soarta a fost nemiloasă cu clovni, creaţii neverosimile ale unei imaginaţii naive. Nimeni nu oferă adăpost para jelor pribege. Caraghioase şi ri-r dicole, ele s’au refugiat în pano- ramele de periferie, vieţuind a- i colo ca vestigii dispreţuite ale unor vremi de mult uitate. Tumbele şi tiflele lor nu mai atrag însă nici poporul mărunt al mahalalei şi paiaţele sunt gonite şi din acest ultim refugiu. Faptele vorbesc. In timpul unei reprezentaţii de circ la periferia Budapestei, un clown s’a otrăvit în mijlocul arenei şi a murit în cele mai groaznice chinuri, sub privirile publicului care aplauda cu frenezie la irigatele caraghioase ale sărmanei paiaţe. In cele din urmă s’a aflat că totul era crudă realitate şi nu o farsă sinistră cum se crezuse. Motivul sinuciderii ? Patronul nu mai reînoise angajamentul paiaţei. Era deci ultima ei reprezentaţie. Au trecut vremurile romanticecând paiaţele se sinucideau din dragoste sau ucideau din gelozie, ca în operele lui Leoncavallo. Ani paiaţa se sinucide din cauza mizeriei şi a foamei, oferind publicului spectacolul trist al unei figuri hâde în spasmurile morţei. Circul moare ! Paiaţele se -nucid ! v ... * L. A. Oameni şi fapte , ■!——I li I im—. ummKtfMx/ju * Scriitorul şi viata E o realitate pe care ultimii ani au schimbat » simţitor, fără s’o desmintă însă: e putină, foarte putină viata in literatura noastră. E o fatalitate ş' nu o vorbă de spirit că , românul se naşte poet”. Nu ştim decât a cânta, suntem un neam de literaţirivisthe,tori, arta noastră esenţială e cântecul. Romanul românesc chiar, atunci când nu e simplu poem, în cel mai norocos caz conţine viaţă ştearsă, diformă, depărtată. Scriitorul român, se pare, tre ete absent pe lângă viaţa asta uriaşă în durerile şi bucuriile ei, cu mari stăşieri şi hilariante aspecte. Toate aceste sbateri, nasc numai atât : cântecul. Avem cum spunea zilele trecute un observator al mişcării literare poezie multă, desigur şi de valoroasă calitate, dar numai atât: poezie. Unde a marile probleme, marile drame, ale vieţii româneşti ? Unde romanul oraşului românesc cu priveliştile lui diverse. Cu freamătul lui viu ? Ne naştem poet! — mediocri sau geniali dar acest lirism depărtat prin însăşi esenţa lui de viaţă —consirte o infirmitate, o predispoziţie congenitală, un destin de iremediabili cântăreţi. In noi, mai freamătă pădurea, mai suspină apa, mai stăruie galbenă şi uniformă câmpia. Dar existenţa noastră, trece sub bătaia vijelioasă a cetăţii cu viaţa desfăşurată deosebit. Cu foarte puţine dar fericite abateri din regula obişnuită, unde e papina în care s’a oprit, o clipă, viata aceasta ? a D.