Rampa, februarie 1928 (Anul 13, nr. 3006-3030)

1928-02-01 / nr. 3006

ANUL X­II NO. SOOK REDACŢIA, administraţia Şl ATELIERELE GRAFIQE Strada Sărindar, 7 telefon 301 as abSSoîtataa conpesionata exclusiv Soeletatt­i Anonim® Rudolf Mosa® Calea Victoriei, si Anunciurile as primes© ia toate agenţiile de publicitate si la administraţia ziarului Director : »CARr,.\T FRODÄ C MIERCURI 1 FEBRUARIE COMEDIA ZILEI încă o comedie decoltată pâ­nă la indecentă şi piperată până la neruşinare îşi etala grafiile pline de intenţii, în faţa unui public de un calm şi o apatie exasperantă. Zadarnic s’au ingeniat au­torii să demonstreze spectato­rului nepriceput cum trebue se se poarte pentru a deveni... o bună cocotă , zadarnic au de­filat pijamale, capcade, combi­nezoane și alte articole care nu se mai poartă decât pe scenă. Spectatorul a rămas in­diferent, nepăsător, plictisit chiar, vizibil suprasaturat de literatura al rod­isi acu a zilei. Căci efectul falimentar nu apare din neîndemânarea au­torilor de a utiliza materialul picant, ci pur şi simplu din a­­­buzul care dela o vreme se fa­ce în comedia pe care o nu­mim bulevardieră. Publicul s’a blazat văzând mereu ace­leaşi decolteuri, totdeauna mai prejos de aşteptările pe care ie sugerează libertinajul tex­tului ; şi s’a plictisit de stupi­ditatea aceeaş pseudo-morale de nu mai păcăleşte­­ nimeni: domnişoara Care se destrăbă­lează trei acte, pentru a sur­prinde la sfârşitul piesei că e încă fiziceşte fecioară, sau vi­ceversa cocota care-şi perindă privirilor noastre întreaga cli­entelă, pentru a ne descoperi la ultima cădere a cortinei, un arbitrar şi inutil colţişor de puritate sufletească. Pretextele morale cu care tutorii bulevardieri îşi acoperă indecentele au devenit tot atât de naive şi de neimpresiona­­bile, ca picanteria însăşi. Cel pufin aci la noi comedia decoltată chiar când e de o ca­litate mai bunicică, nu mai pre de V. TIMUS zintă un punct de atracfie pen­tru public și o afacere bună pentru teatru.«­ In schimb dela o vreme co­media burgheză germană — și adaptările ei —­ cinstită pâ­nă la stupiditate, naivă, cu morala ei demonstrativă şi cu bunătatea ei bleagă, reînvie deodată dintr’o perimare ce părea definitivă. Pe scenele bucureştene s’au reluat, cu multă neîncredere şi timiditate câteva comedioare ce-au încântat odinioară copi­lăria teatrală a Capitalei. Hazardul a vrut ca încerca­rea să fie fericită şi comediile sentimentale ca un vals vienez sunt luate cu asalt de înduio­şarea capricioasă a maturită­­ţei publicului. Predilecția nu indică desigur nimic aprecierei critice. Ca va­loare artistică nu e nici o deo­sebire între decoltata comedie bulevardieră și vechia come­die burgheză de origină ger­mană. Ar fi, nu mai pufin, eronat să conchidem că un reviriment s’a produs în ordinea morală a societăfii noastre. Că publicul își întoarce ruşinat ochii dela exibifia indecentă și se în­dreaptă pocăit spre teatrul de demonstrafiune morală. Nici un raport de superiori­tate calitativă nu se poate des­prinde între indecenţa îndrăz­neaţă a uneia şi probitatea nă­tângă a celeilalte. E o simplă consecinţă a unui abuz şi a unui capriciu de pre­ferinţă. Pe urm­a faptului nu se poa­te desprinde decât o simplă constatare pe care o însem­năm aci. Comedia zilei nu mai e cea de em­. Am văscut-o pe L. Colegul meu T. M. dacă s ar în­ Hinţa vreodată regatul minciunei, cu siguranţă că el v­a fi cel mai în drept să ceară coroana. Fiindcă minte, cu aceiaşi voluptate cu care fumează, cu care bea, cu care iubeşte. Fiindcă minciuna, e in­trată în organismul lui. Fiindcă ninte inconştient cu aceeaşi nece­sitate cu care respiră... Eri se adresă prietenului comun IV. B. ^ . — „Ştii că am văzut-o pe soră­­ta aseară la Elysée... — „M­inţi... — „Zău că am văzut-o !... — „Imposibil ! Mai întâi că sara­ mea nu e în Bucureşti. Al boiela, că aseară am luat masa­ cu ia, la Modem. Şi al treilea că n am nici o soră... Vezi, Coane Miralach­e ? N. Manolescu, cititor d-lui Mihalache Dra­ne trimite următoarea rugămintea sa pu­lin tânăr, al­­falangei gomirescu epigramă cu blicări. Pentru că d-l N. Manolescu e ta­lar şi poate face „epigrame” mai bune, îi satisfacem dorinţa... D-lui RADU BUCOV Fabulist român, decretat genial de către d-l Mi­hail Dragomirescu, Dela primul vers, s’a spus: — Un poet aşa, mai rar!... Scrie despre dobitoace Deci, poet veterinar... Dacă e frig. De câteva zile năvălise Ianuarie în Bucureşti cu un ger năpraznic. Atmosfera îţi făcea impresia unuui dobitoc care... îngh­iară apele. Fe­restrele erau tatuate de steluţe de ghiaţă. Sobele căutau din răspu­teri să-şi îndeplinească meseria. Mustăţile trecătorilor erau prinse în ţurţuri de ghiaţă. Era frig. Era groaznic de frig... Doi prieteni se întâlniră la ca­­fenea. „Al dracului ger dom­ le !... — „Mi-a înghețat nasul... Și e u alunecoș pe stradă... — „Mă teribil ger!... Scârboasă e iarna... — „Scârboasa.... — „Acuma viu tocmai dela de­poul de lemne... Am mai cumpă­ra!: încă 3000 de Ic gr. — „Ce să faci cu ele... —­ „Să le ard.!... Auzi vorbă!... T­u nu faci foc ? — „Nu! — „Ce ești nebun ? — „Să vezi dece nu fac foc!... Mai întâi că am o casa foarte fri­guroasă !... Pe urma n’am­ bani ca să cumpăr lemne !... Apoi, mie îmi place căldura să fie mare!.... Și, însfarșit, nam­ sobă... — „Păi atunci cum rezolvi pro­blema frigului? — „Simplu!... iau în fiecare seară două aspirine și toată noap­tea mor de căldură... Bin cosea sntlcnrnlnl O noua premiera de Verneuil Teatrul Dém­on d­in Paris va reprezenta în curând ultima piesă a lui Louis Verneuil „L’Honnete Mistress Cheney” cu Jane Renouardt în rolul principal. "7 Louis Verneuil Franz Hoinar despre America şi teatrul American In cursul acestei Săptămâni a sosit la­ Budapesta, venind din America unde a întreprins un mare turneu de conferinţe, cunoscutul autor dramatic ma­ghiar Franz Molnár. Douăzeci şi patru de ore du­ţ la înapoierea din noul Conti­nent un ziarist a avut prilejul să-l viziteze pe reputatul autor al „Teatrului în Castel” şi să-i ia următorul interesant inter­view : . ». In somptuasa lui biblioteca, într-o dispoziţie excelentă, Franz Molnár e preocupat ac­tualmente cu schiţarea pianu­lui noului său volum al cărui titlu nu a fost încă fixat care va cuprinde numeroase nuvele şi anecdote în legătură cu di- v­erse personalităţi contimpor­­ane, bine cunoscute în lumea întreagă, întrerupând pentru o clipa şirul gândurilor sale Franz Molnár îmi comunică unele impresii din ţara minunată de peste Ocean. TEATRUL LA NEW-YORK „Găsesc ca New-Yorkul este după Viena cel mai autentic o­­raş teatral din lume. Trebue să vă spun că în Broadway sunt actualmente­ deschise optzeci de teatre cari stau la dispoziţia celor 11 mi­lioane de locuitori ai uriaşei metropole. In acest oraş oame­nii lucrează într’un ritm dia­bolic consumându-se energiile până la epuizare. Vă închipuiţi deci cu câtă nerăbdare e aştep­tată seara când liberaţi de munca zilei masele caută mân­gâierea petrecerii. Teătra, ci­nematograful şi ziarele repre­zintă pentru acest popor obosit mântuirea binefăcătoare din chinurile muncei Silnice. Ast­fel se explică cuvintele pe care mi le-a adresat Walker, pri­marul New-Yorkului cu prile­jul vizitei ce i-am făcut. „Sunteţi,­­ a spus el, unul dintre acei cari oferiţi acestui oraş, in care oamenii lucrează atât de intens, o petrecere cu adevărat artistică. De aceia vă iubim. De aceia sărbătorim mi D­stră pe neîntrecutul autor dramatic”. Teatrul la New­ York« ~­iacob­ie din Reinhardt, de negri,­lejul să vizitez cinematografe mari şi... goale”. ■’­­ Astfel continuă Molnár să-şi comunice impresiile sale din toate oraşele Americane,pe­cari le-a­­ vizitat. A avut prile­jul să-l cunoască pe George Middleton, preşedintele , auto­rilor americani, pe Nathan fai­mosul critic şi în fine pe scrii­torul Eugene O’Neill,­­ al cărui O vizită la Coolidge. Spec­­- O aniversare şi un cer SPECTACOLELE LUI REINHARDT Interesante sunt relatările lui­ Franz Molnár asupra suc­cesului lui Max Reinhardt la New-York. Marile cotidiene americane îi consacră lui Rein­hardt articole extrem de elo­gioase cari întrec cu mult tot ceiace s’a scris cândva despre Reinhardt în presa europeana. Cel mai mare succes l-a obţi­nut Reinhardt cu „Visul unei nopţi de vară”, „Moartea lui Danta” şi „Intriga şi amor Ca toate cheltuelile extraordi­nare ale acestui turneu, Rein­hardt a reuşit să-şi acopere toate cheltuelile. Succesul a fost atât de neobicinuit încât marele regisor s’a văzut nevoit să prelungească seria spectaco­lelor, fixată la început numai pentru patru săptămâni la zece săptămâni. O ANIVERSARE „A L’AME­­RICAINE” Molnar încheie înterviewul cu următoarea amuzantă po-(Urmere in pagina il.it­ admirator mult.: entuziast era­r de Franz Moina O VIZITA LA PREŞEDIN­TELE COOLIDGE Iar preşedintele Coolidge, de care am avut cinstea să fiu primit în audienţă mi-a adre­sat următoarea întrebare : — „Se reprezintă la D-s­tră multe filme american© ? Plac­ele publicului şi nu aduc ele nici un prejudiciu artei dra­matice ?** ....... Această întrebare a preşe­dintelui Coolidge mi-a dovedit că teatrul ca şi cinematogra­ful­­ e în America o mare in­stituţiune naţională. Una eu împiedică desvoltarea celei­lalte. Am văzut teatre ale căror spectacole erau vândute cu săp­tămâni înainte şi am avut pri­ Igor Stratinshi, nn d­PQBort al vremii sale Cu prilejul premierei baletului „Petruşca“ Războiul mondial a lăsat urme profunde în toate manifestările intelectuale ale tinerei generaţii europene. Idoli, al căror cult mi­mară decenii şi secole au fost uitaţi şi idealuri înrădăcinate în conştiiţa mulţimei iau fost spul­berate. Valorile artistice sau schimbat suferind în mare parte o simţi­toare scădere. In schimb publicul şi-a făurit idoli şi idealuri noui, consacrând dela o­ zi la alta creatori obscuri de o valoare dubioasa. La primele manifestări de artă nouă publicul şi ales chiar cu­noscătorii nu puteau recunoaşte în această producţiune artistică supra-abondenta creatorii şi imi­tatorii, maeştrii şi ciracii. Abia în ultimul timp au înce­put să se contureze în linii mai precise personalităţile acelora de la cari au pornit revoluţiunile epocale arh­eticei srânditori n’au pus întreaga ideologie este­tică modernă pe baze noui. In muzică, procesul acesta e de clasificare, a intrat într’o fază der­­initivă și putem afirma că nu­mele unor artişti ca Stravinsky şî Schoenberg îşi au locul bine pre­cizat în istoria-- universală­­a mu­­ziceî. ■ Judecând de exemplu situaţiu­nea lui Stravinsky în lumina e­­voluţiuneî istorice a muzicei, în­lănţuirea faptelor se desemnează clară şi precisă. Tradiţiunea şcoalei naţionalis­te muzicale a grupului „celor cinci” în Rusia părea un moment ameninţată dp­­in sfârşit brusc prin moartea lui Rimsky Korsa­koff. Faptele au desminţit aceas­tă credinţă. Totuşi este ciudat ca efectele mişcării, artistice na­ţionale s’au manifestat cu totul în altă ţară şi în alt sens decât cel iniţial.­­ Debussy dobândise în timpul carif unei călătorii din pravoslavnica Se va publica Jurnalul. Se pare că în urma interven­ţiei d-lui Edouard Herriot, mi­nistrul francez al Instrucţiunii, celebrul „jurnal” Goncourt va­ vedea în sfârşit lumina tiparu­lui. Ministrul va examina zi­lele acestea pasagiile cari au motivat prelungirea publicării lui. Se pare că publicarea lui va constitui cel mai de seamă eveniment al anului, prin dis­­care le va provoca, cu local cel mai frumos din lume Mussolini are intenţia să do­teze Milanul ca cea­ mai fru­moasă piaţă din Ilimei Tot felul de Infrumusetari se va adu­ce celebrei pieţe a Domului, iar circulaţia vechiculelor în a­­ceastă parte va fi oprită. In fa- j ţa Catedralei gotice se va con- IA fost descoperitS­o strui o mare terasă de mar­mura. Rusie una din­ ’ rarele­ partituri originale ale lui „Boris Godunov” de Mussorgski. Cercetând cu entuziasm aceas­ta­ genială operă până in amă­­nunţimile cele mai mici, Debussy a descoperit o nouă tehnică a com­­poziţiei, punând astfel bazele im­presionismului în muzică. De altă parte mişcarea naţiona­listă rusă îndreptase din nou a­­tenţiunea muzicienilor din lu­mea întreagă asupra preţioasei comori a muzicei populare. Com­pozitorii tineri utilizau teme as­cultate pe la ţărani. În teatrul liric modern realis­mul primitiv al unui Mussorgski făcea epocă. Crepusculul semi­zeilor şi chiar al zeilor de valoa­rea unui Wagner se anunţa imi­nent. _ Războiul mondial a grăbit a­­cest sfârşit. Din noile configuraţii -b­rnic Igor Strawinski Moissi va juca în limba francezi La primăvară, celebrul tra­gedian Alexandru Moissi va juca pe scena Teatrului Odeon din Paris.. „Cadavrul viu” de Tolstoi, în limba franceză. ’ Marele actor este actual­­mer:de la New-York • Alex» Moissi I capodoperă de Romney . Intr’o colecție particulară din­ New-York s’a găsit un ta­blou a! celebrului pictor en­glez Romney născut la Fur­ness în 1­739 și mort în 1802. ■ Restaurarea acestei capoi­o­­pere a dat la lumina zilei nu­mele celebrului artist- Tabloul a fost evaluat 3.000.000 franci. riale şi din nouile discipline filo­sofice s’a născut ceea ce numim astăzi arta nouă. Igor Stravinsky apare după rărisoiu ca o sinteză caracteristi­că­ a tuturor concepţiilor despre muzică din trecut şi din prezent. Născut în 1882 într’o localita­te de lângă Petrograd ca fiu al unui muzicant, Igor Stravinski poartă în sânge o pasiune atavică pentru muzică. • Destinul a vrut însă ca acel care este azi muzicianul cel mai sărbătorit din flimé sa se consa­cre mai întâi carierei juridice. O întâmplare face ca la două­zeci de ani Stravinsky să cu­noască la Heidelberg pe Rimsky- Korsakoff care il atrage din mij­locul preocupărilor sale juridice în sfera magica a muzicei. Gra­ţie îndrumărilor primite de la a­­cest ultim reprezentant al şcoalei naţionaliste ruse, Stravinsky se apropie de sufletul încă necu­noscut al muzicei populare, pe care­­îl cu­noaşte în târgurile cau­caziene unde soarele cald se oglin­deşte în cupolele iutile' ale bi­sericilor. ; Două opere...caracteristice: ilus­trează prima, etapă / a­', evoluţiei lui Stravinsky/ ; „Cân­tecul1 fune­bru” compus în 1906/,este 'un omagiu adus lui Rimsky-Norsa­ii­koff, maestrul decedat, deci tregei şcoli naţionaliste ruse. „Pasărea , de foc” minunata „poveste dansantă” este protrua lucrare scrisă în spiritul muzicei naţionale.­­ A doua faza a evoluţiei sale artistice stă sub egida lui De­bussy, impresionismul muzical cu cerinţele sale de îndepărtare a formulelor pretenţioase literare şi considerarea muzicei ca artă pură,, găseşte în­­ Stravinsky , un adept entuziast. Simfonia, pentru instrumente de suflat compusă în 1920 este o profesiune de credinţă pentru noul îndrumător. Spiritul sintetic al genialului Stravinsky a creat din aceste două influenţe, disparate, arta nouă muzicală.­­ Ridicând la rangul de doctrină primitivismul şi realismul popu­lar al naţionaliştilor ruşi şi­­ de­materializând muzica de elemen­tele străine, Stravinsky apare mai curând ca un reformator evo­luţionist decât un revoluţionar fanatic, cum iî caracterizează o parte din muzicografii contimpo­rani. Liberată din cătuşele intelec­­tuialităţei muzica se uneşte cu (Urm­are în pag. l­­ă.) ABONAM­ENTELE IN TARA Trei mm . .................... eoo i® 9a*e iun! ................... 100 Urt an ...... ....................... ido©’­­n străinătate dublu Mac narm­entele se plftteao Inalnt® •! fne®p la I sau la i3 aie fiecarei luni Necesitatea m­otitelor Oscar TWilde e.din­ nou la­ moda. Sa. joacă ,o piesă­­de a..sa, pe una din­­scenele bucureştene. Ziarele îi pomenesc numele acordându-i ca atribut pejorativ unor degeneraţi­­„Aceşti „Oscar Wilde” ai noştri ■ seria­ cu un suprem dispreţ un confrate. .­­ ■ ....... Sionici prin gând nu-i trecea că vorbind astfel aducea acelora pe cari voia­ sa-i insulte, cel mai fru­mos omagiu. ... O punere. Ia punct, se îm­puune....... Mânaţi­ de vârtejul scandal­ului ce da un subiect amatorilor de Senzaţional — teoreticienii noştri şi-au exersat verva într’o teribilă beţie de­ curente. S’a scris o sumă de inepţii în jurul tineretului nostru. S’a susţinut — cu vigoare şi talent ca aceşti avortoni ai so­cietarei noastre trebuesc lăsaţi sa moară, pentru că­ sunt inutili. Vechii Spartani,­îşi aruncau co­piii schilozi de pe­ stanca Tor­­peană. Noi vrem să-i aruncăm în bra­ţele­ viciului. —­ Lăsaţi-i să moară­­ .­ E cu atât măi bine ! E singurul lucru pe care-1 pot face ! Acesta e raţionamentul. .­­ .Şi argumentul suprem e inuti­litatea lor. Ne propunem să facem în­ rân­durile de faţă elogiul inutilului. In secolul­­pragmatismului su­veran, al maşinilor şi al industria­lismului frenetic, acest lucru ar părea o­­inepţie. • Şi totuşi inutilul îşi are meni­rea sa, importanţa sa într’o colec­tivitate. E factorul permanent de pro­gres. E drojdia ce ridică aluatul uman la culmi, nebănuite.­­ Visul e inutil. Peregrinările i­­maginaţiei în domeniul vast al artei e inutil. Arta ,e ipn­tila, pentru că e în afară de valorile morale şi cale materiale. Şi totuşi Arta-fji ■ ăpe rostul"«!, menirea ei,, importanţa ei. Oare «Ie lORiEIi IIMWI aţi putea să vă hotărîţi asupra u­­tilităţii vieţii ! Aţi putea spune dacă viaţa utilă sa­u nu î Această întrebare e lipsită &n sens. Tot astfel e şi chestiunea a-? supra. utilităţii Arim* Sunt­­probleme cari au pot. fi considerate printr’o optică pragma­­tistă. Sunt lucruri cari ies din ca­drul valorilor morale. jŞi dacă îh mod­ greşit 1« «pliu căm lor crjtferiul acestor valorij ajungem la''rezultate negative. Suntem siliți să proclamăm iar u­tilitatea lor. y Elogiul acestui inutil am vrut -1 facem. Necesitatea acestui inutil ană' vrut s’o arătăm. La Oscar Wilde, lucrul aceatat părea un paradox cinic.­­•Acum, e o axiomă sociologică, dovedită de istorie, de raţiune şi de trecut. • Psihologia noastră e mai com­ plicată. 4 Cuceririle făcute în numeîe &« cestui inutil şi graţie lui ne ser*.' vese azi nouă. Un lucru nu e util atata timpr cât nu corespunde unei momh taţi. Progresul, civilizaţia, coastă tocmai­­în mărirea necesităţilor U­­nei colectivităţi. Diferenţa între un primitiv fi un om civilizat e tocmai această curioasă disproporţie între necesi­taţi­le unuia şi ale celuilalt.­­ Dar înainte de a corespunde u­­nei necesităţi — lucrul acesta exista şi era inutil. Luxul e inutiL Şi totuşi , a*, cesar.­­ Inutilul e crainicul civilizatm. E precursorul, lumina ce neteasui­şte ascensiunea omului în spre o cât_maî deplină civilisaţie. E un element indispensabil or­i cărei evoluţii. Da aceia susţinem , nacesitatis^ inutilului, astăzi mai mult ca ori­­când. Reflexii actuale Direttorul di teatro şi reptilorlol Parodiind faimosul dicton lui Napoleon . In raniţa fie­cărui soldat ce găseşte şi bastonul de mareşal, s’ar­­putea spune astăzi, cu mici rezerve, că fiecare actor crede, că în talentul său se gă­seşte şi capacitatea de director. De aceia asistăm astăzi la spec­tacolul, că un actor, este de ajuns să intre­ puţin in gustul publicu­lui, ca să­ creadă că­ poate şi conduce o trupă, să administreze şi ceea ce este mai formidabil să întocmească şi un repertoriu.­­ Cer scuze de tot ce va urma, neintenţionând să fac nici­ o alu­zie, ci numai să-mi arăt părerile, porm­ite din marea dragoste ce-o port artei teatrale. Voi fi deci gata să fac, , mea culpa, în­­ faţa argumentelor ce vor dovedi neseriozitatea celor ce voi susţine mai jos. Directorul de teatru trebue să poseadă o întinsă cultura gene­rală, fruct al anilor şcolari şi a unei neîntrerupte munci intelec-­ tuale,p­rin direcţiunea artistico-li­­terara. O consecinţa a acestei culturi generale va fi, darul de de Calatorescu Sodomie al , observaţiune, care-i va da posi­bilitatea de a sonda condiţiunile unui succes şi a doza talentele. Directorul unui teatru mai tre­bue să fie un caracter hotarît şi autoritar, pentru a putea înde­părta solicitările inoportune, fa­­miliarităţile, înclinările, cu tot cortegiul lor de urmări, unele mai păgubitoare decât altele. Este un principiu bine stabiliţi Directorul este singurul răspun­zător de piesa care se joacă. Des­curge din aceasta, obligaţiune® pentru director, de a citi piesa cu Care vrea să’şi facă reputaţia teatrului său. Dar este o mar© diferenţă între a citi şi a pă­trunde o piesă, în tot ceea ce conţine ea ca: subtilitate, fineţe, distincţiune. Directorul de astăzi trebue să’și dea seama că publicul, an mai este cel pe care l’a cunoscut actorul, in succesele care le-a a­­vut, pe diferitele scene pe cari a jucat. Deci judecarea unei pise se mai cere directorului, pe lân­gă o întinsă cultură și darul de a pătrunde psihologia publicu­lui de astăzi. După mine cred că aceste piese trebuesc m fi© scur­te, cu multă acţiune, cu senzaţii dramatice­ puternice şi mai cu seamă reprezentaţia artistică 1 a vieţei. Când după un prânz aytos, cineva vine la teatru, unde îl ţii închis, într’o sală cu aparenţe de teatru, ca într’o colivie, fărâ nici­ un orizont artistic, cu acea temperatură molesitoare şi cu mirosul său, suigeneris, dacă-i mai trânteşti şi câteva tirade li­­­terare, câteva dialoguri nesfâr­şite sau probleme psihologice de rezolvat, i-ai dat tot ce trebue pentru un somn profund. Arta teatrală de­ astăzi trebui să alerge ca automobilul şi­­el zboare ca aeroplanul, scrie Juler Romains. O piesa de teatru ca sa fie bună trebue deci să aibă un su­biect care să intereseze publicul şi acel subiect să fie tratat cu o logica magistrală. Pentru a exer­cita deci funcţiunea de director de teatru, nu este de-ajuns cred eu să fi fost actor şi cu atât mai mult pentru teatrele Naţionale, un corifeu al regimului de la pu­tere. Va fi de-aji­ns insa, să ducă întreprinderea de râpă. Socotesc dlar şi aceasta funcţiune ca una din cauzele crizei teatrale de as­tăzi.

Next