Rampa, februarie 1928 (Anul 13, nr. 3006-3030)
1928-02-01 / nr. 3006
ANUL XII NO. SOOK REDACŢIA, administraţia Şl ATELIERELE GRAFIQE Strada Sărindar, 7 telefon 301 as abSSoîtataa conpesionata exclusiv Soeletatti Anonim® Rudolf Mosa® Calea Victoriei, si Anunciurile as primes© ia toate agenţiile de publicitate si la administraţia ziarului Director : »CARr,.\T FRODÄ C MIERCURI 1 FEBRUARIE COMEDIA ZILEI încă o comedie decoltată până la indecentă şi piperată până la neruşinare îşi etala grafiile pline de intenţii, în faţa unui public de un calm şi o apatie exasperantă. Zadarnic s’au ingeniat autorii să demonstreze spectatorului nepriceput cum trebue se se poarte pentru a deveni... o bună cocotă , zadarnic au defilat pijamale, capcade, combinezoane și alte articole care nu se mai poartă decât pe scenă. Spectatorul a rămas indiferent, nepăsător, plictisit chiar, vizibil suprasaturat de literatura al rodisi acu a zilei. Căci efectul falimentar nu apare din neîndemânarea autorilor de a utiliza materialul picant, ci pur şi simplu din abuzul care dela o vreme se face în comedia pe care o numim bulevardieră. Publicul s’a blazat văzând mereu aceleaşi decolteuri, totdeauna mai prejos de aşteptările pe care ie sugerează libertinajul textului ; şi s’a plictisit de stupiditatea aceeaş pseudo-morale de nu mai păcăleşte nimeni: domnişoara Care se destrăbălează trei acte, pentru a surprinde la sfârşitul piesei că e încă fiziceşte fecioară, sau viceversa cocota care-şi perindă privirilor noastre întreaga clientelă, pentru a ne descoperi la ultima cădere a cortinei, un arbitrar şi inutil colţişor de puritate sufletească. Pretextele morale cu care tutorii bulevardieri îşi acoperă indecentele au devenit tot atât de naive şi de neimpresionabile, ca picanteria însăşi. Cel pufin aci la noi comedia decoltată chiar când e de o calitate mai bunicică, nu mai pre de V. TIMUS zintă un punct de atracfie pentru public și o afacere bună pentru teatru.« In schimb dela o vreme comedia burgheză germană — și adaptările ei — cinstită până la stupiditate, naivă, cu morala ei demonstrativă şi cu bunătatea ei bleagă, reînvie deodată dintr’o perimare ce părea definitivă. Pe scenele bucureştene s’au reluat, cu multă neîncredere şi timiditate câteva comedioare ce-au încântat odinioară copilăria teatrală a Capitalei. Hazardul a vrut ca încercarea să fie fericită şi comediile sentimentale ca un vals vienez sunt luate cu asalt de înduioşarea capricioasă a maturităţei publicului. Predilecția nu indică desigur nimic aprecierei critice. Ca valoare artistică nu e nici o deosebire între decoltata comedie bulevardieră și vechia comedie burgheză de origină germană. Ar fi, nu mai pufin, eronat să conchidem că un reviriment s’a produs în ordinea morală a societăfii noastre. Că publicul își întoarce ruşinat ochii dela exibifia indecentă și se îndreaptă pocăit spre teatrul de demonstrafiune morală. Nici un raport de superioritate calitativă nu se poate desprinde între indecenţa îndrăzneaţă a uneia şi probitatea nătângă a celeilalte. E o simplă consecinţă a unui abuz şi a unui capriciu de preferinţă. Pe urma faptului nu se poate desprinde decât o simplă constatare pe care o însemnăm aci. Comedia zilei nu mai e cea de em. Am văscut-o pe L. Colegul meu T. M. dacă s ar în Hinţa vreodată regatul minciunei, cu siguranţă că el va fi cel mai în drept să ceară coroana. Fiindcă minte, cu aceiaşi voluptate cu care fumează, cu care bea, cu care iubeşte. Fiindcă minciuna, e intrată în organismul lui. Fiindcă ninte inconştient cu aceeaşi necesitate cu care respiră... Eri se adresă prietenului comun IV. B. ^ . — „Ştii că am văzut-o pe sorăta aseară la Elysée... — „Minţi... — „Zău că am văzut-o !... — „Imposibil ! Mai întâi că sara mea nu e în Bucureşti. Al boiela, că aseară am luat masa cu ia, la Modem. Şi al treilea că n am nici o soră... Vezi, Coane Miralache ? N. Manolescu, cititor d-lui Mihalache Drane trimite următoarea rugămintea sa pulin tânăr, alfalangei gomirescu epigramă cu blicări. Pentru că d-l N. Manolescu e talar şi poate face „epigrame” mai bune, îi satisfacem dorinţa... D-lui RADU BUCOV Fabulist român, decretat genial de către d-l Mihail Dragomirescu, Dela primul vers, s’a spus: — Un poet aşa, mai rar!... Scrie despre dobitoace Deci, poet veterinar... Dacă e frig. De câteva zile năvălise Ianuarie în Bucureşti cu un ger năpraznic. Atmosfera îţi făcea impresia unuui dobitoc care... înghiară apele. Ferestrele erau tatuate de steluţe de ghiaţă. Sobele căutau din răsputeri să-şi îndeplinească meseria. Mustăţile trecătorilor erau prinse în ţurţuri de ghiaţă. Era frig. Era groaznic de frig... Doi prieteni se întâlniră la cafenea. „Al dracului ger dom le !... — „Mi-a înghețat nasul... Și e u alunecoș pe stradă... — „Mă teribil ger!... Scârboasă e iarna... — „Scârboasa.... — „Acuma viu tocmai dela depoul de lemne... Am mai cumpăra!: încă 3000 de Ic gr. — „Ce să faci cu ele... — „Să le ard.!... Auzi vorbă!... Tu nu faci foc ? — „Nu! — „Ce ești nebun ? — „Să vezi dece nu fac foc!... Mai întâi că am o casa foarte friguroasă !... Pe urma n’am bani ca să cumpăr lemne !... Apoi, mie îmi place căldura să fie mare!.... Și, însfarșit, nam sobă... — „Păi atunci cum rezolvi problema frigului? — „Simplu!... iau în fiecare seară două aspirine și toată noaptea mor de căldură... Bin cosea sntlcnrnlnl O noua premiera de Verneuil Teatrul Démon din Paris va reprezenta în curând ultima piesă a lui Louis Verneuil „L’Honnete Mistress Cheney” cu Jane Renouardt în rolul principal. "7 Louis Verneuil Franz Hoinar despre America şi teatrul American In cursul acestei Săptămâni a sosit la Budapesta, venind din America unde a întreprins un mare turneu de conferinţe, cunoscutul autor dramatic maghiar Franz Molnár. Douăzeci şi patru de ore duţ la înapoierea din noul Continent un ziarist a avut prilejul să-l viziteze pe reputatul autor al „Teatrului în Castel” şi să-i ia următorul interesant interview : . ». In somptuasa lui biblioteca, într-o dispoziţie excelentă, Franz Molnár e preocupat actualmente cu schiţarea pianului noului său volum al cărui titlu nu a fost încă fixat care va cuprinde numeroase nuvele şi anecdote în legătură cu di- verse personalităţi contimporane, bine cunoscute în lumea întreagă, întrerupând pentru o clipa şirul gândurilor sale Franz Molnár îmi comunică unele impresii din ţara minunată de peste Ocean. TEATRUL LA NEW-YORK „Găsesc ca New-Yorkul este după Viena cel mai autentic oraş teatral din lume. Trebue să vă spun că în Broadway sunt actualmente deschise optzeci de teatre cari stau la dispoziţia celor 11 milioane de locuitori ai uriaşei metropole. In acest oraş oamenii lucrează într’un ritm diabolic consumându-se energiile până la epuizare. Vă închipuiţi deci cu câtă nerăbdare e aşteptată seara când liberaţi de munca zilei masele caută mângâierea petrecerii. Teătra, cinematograful şi ziarele reprezintă pentru acest popor obosit mântuirea binefăcătoare din chinurile muncei Silnice. Astfel se explică cuvintele pe care mi le-a adresat Walker, primarul New-Yorkului cu prilejul vizitei ce i-am făcut. „Sunteţi, a spus el, unul dintre acei cari oferiţi acestui oraş, in care oamenii lucrează atât de intens, o petrecere cu adevărat artistică. De aceia vă iubim. De aceia sărbătorim mi Dstră pe neîntrecutul autor dramatic”. Teatrul la New York« ~iacobie din Reinhardt, de negri,lejul să vizitez cinematografe mari şi... goale”. ■’ Astfel continuă Molnár să-şi comunice impresiile sale din toate oraşele Americane,pecari le-a vizitat. A avut prilejul să-l cunoască pe George Middleton, preşedintele , autorilor americani, pe Nathan faimosul critic şi în fine pe scriitorul Eugene O’Neill, al cărui O vizită la Coolidge. Spec- O aniversare şi un cer SPECTACOLELE LUI REINHARDT Interesante sunt relatările lui Franz Molnár asupra succesului lui Max Reinhardt la New-York. Marile cotidiene americane îi consacră lui Reinhardt articole extrem de elogioase cari întrec cu mult tot ceiace s’a scris cândva despre Reinhardt în presa europeana. Cel mai mare succes l-a obţinut Reinhardt cu „Visul unei nopţi de vară”, „Moartea lui Danta” şi „Intriga şi amor Ca toate cheltuelile extraordinare ale acestui turneu, Reinhardt a reuşit să-şi acopere toate cheltuelile. Succesul a fost atât de neobicinuit încât marele regisor s’a văzut nevoit să prelungească seria spectacolelor, fixată la început numai pentru patru săptămâni la zece săptămâni. O ANIVERSARE „A L’AMERICAINE” Molnar încheie înterviewul cu următoarea amuzantă po-(Urmere in pagina il.it admirator mult.: entuziast erar de Franz Moina O VIZITA LA PREŞEDINTELE COOLIDGE Iar preşedintele Coolidge, de care am avut cinstea să fiu primit în audienţă mi-a adresat următoarea întrebare : — „Se reprezintă la D-stră multe filme american© ? Placele publicului şi nu aduc ele nici un prejudiciu artei dramatice ?** ....... Această întrebare a preşedintelui Coolidge mi-a dovedit că teatrul ca şi cinematograful e în America o mare instituţiune naţională. Una eu împiedică desvoltarea celeilalte. Am văzut teatre ale căror spectacole erau vândute cu săptămâni înainte şi am avut pri Igor Stratinshi, nn dPQBort al vremii sale Cu prilejul premierei baletului „Petruşca“ Războiul mondial a lăsat urme profunde în toate manifestările intelectuale ale tinerei generaţii europene. Idoli, al căror cult mimară decenii şi secole au fost uitaţi şi idealuri înrădăcinate în conştiiţa mulţimei iau fost spulberate. Valorile artistice sau schimbat suferind în mare parte o simţitoare scădere. In schimb publicul şi-a făurit idoli şi idealuri noui, consacrând dela o zi la alta creatori obscuri de o valoare dubioasa. La primele manifestări de artă nouă publicul şi ales chiar cunoscătorii nu puteau recunoaşte în această producţiune artistică supra-abondenta creatorii şi imitatorii, maeştrii şi ciracii. Abia în ultimul timp au început să se contureze în linii mai precise personalităţile acelora de la cari au pornit revoluţiunile epocale arheticei srânditori n’au pus întreaga ideologie estetică modernă pe baze noui. In muzică, procesul acesta e de clasificare, a intrat într’o fază derinitivă și putem afirma că numele unor artişti ca Stravinsky şî Schoenberg îşi au locul bine precizat în istoria-- universalăa muziceî. ■ Judecând de exemplu situaţiunea lui Stravinsky în lumina evoluţiuneî istorice a muzicei, înlănţuirea faptelor se desemnează clară şi precisă. Tradiţiunea şcoalei naţionaliste muzicale a grupului „celor cinci” în Rusia părea un moment ameninţată dpin sfârşit brusc prin moartea lui Rimsky Korsakoff. Faptele au desminţit această credinţă. Totuşi este ciudat ca efectele mişcării, artistice naţionale s’au manifestat cu totul în altă ţară şi în alt sens decât cel iniţial. Debussy dobândise în timpul carif unei călătorii din pravoslavnica Se va publica Jurnalul. Se pare că în urma intervenţiei d-lui Edouard Herriot, ministrul francez al Instrucţiunii, celebrul „jurnal” Goncourt va vedea în sfârşit lumina tiparului. Ministrul va examina zilele acestea pasagiile cari au motivat prelungirea publicării lui. Se pare că publicarea lui va constitui cel mai de seamă eveniment al anului, prin discare le va provoca, cu local cel mai frumos din lume Mussolini are intenţia să doteze Milanul ca cea mai frumoasă piaţă din Ilimei Tot felul de Infrumusetari se va aduce celebrei pieţe a Domului, iar circulaţia vechiculelor în această parte va fi oprită. In fa- j ţa Catedralei gotice se va con- IA fost descoperitSo strui o mare terasă de marmura. Rusie una din ’ rarele partituri originale ale lui „Boris Godunov” de Mussorgski. Cercetând cu entuziasm aceasta genială operă până in amănunţimile cele mai mici, Debussy a descoperit o nouă tehnică a compoziţiei, punând astfel bazele impresionismului în muzică. De altă parte mişcarea naţionalistă rusă îndreptase din nou atenţiunea muzicienilor din lumea întreagă asupra preţioasei comori a muzicei populare. Compozitorii tineri utilizau teme ascultate pe la ţărani. În teatrul liric modern realismul primitiv al unui Mussorgski făcea epocă. Crepusculul semizeilor şi chiar al zeilor de valoarea unui Wagner se anunţa iminent. _ Războiul mondial a grăbit acest sfârşit. Din noile configuraţii -brnic Igor Strawinski Moissi va juca în limba francezi La primăvară, celebrul tragedian Alexandru Moissi va juca pe scena Teatrului Odeon din Paris.. „Cadavrul viu” de Tolstoi, în limba franceză. ’ Marele actor este actualmer:de la New-York • Alex» Moissi I capodoperă de Romney . Intr’o colecție particulară din New-York s’a găsit un tablou a! celebrului pictor englez Romney născut la Furness în 1739 și mort în 1802. ■ Restaurarea acestei capoiopere a dat la lumina zilei numele celebrului artist- Tabloul a fost evaluat 3.000.000 franci. riale şi din nouile discipline filosofice s’a născut ceea ce numim astăzi arta nouă. Igor Stravinsky apare după rărisoiu ca o sinteză caracteristică a tuturor concepţiilor despre muzică din trecut şi din prezent. Născut în 1882 într’o localitate de lângă Petrograd ca fiu al unui muzicant, Igor Stravinski poartă în sânge o pasiune atavică pentru muzică. • Destinul a vrut însă ca acel care este azi muzicianul cel mai sărbătorit din flimé sa se consacre mai întâi carierei juridice. O întâmplare face ca la douăzeci de ani Stravinsky să cunoască la Heidelberg pe Rimsky- Korsakoff care il atrage din mijlocul preocupărilor sale juridice în sfera magica a muzicei. Graţie îndrumărilor primite de la acest ultim reprezentant al şcoalei naţionaliste ruse, Stravinsky se apropie de sufletul încă necunoscut al muzicei populare, pe careîl cunoaşte în târgurile caucaziene unde soarele cald se oglindeşte în cupolele iutile' ale bisericilor. ; Două opere...caracteristice: ilustrează prima, etapă / a', evoluţiei lui Stravinsky/ ; „Cântecul1 funebru” compus în 1906/,este 'un omagiu adus lui Rimsky-Norsaiikoff, maestrul decedat, deci tregei şcoli naţionaliste ruse. „Pasărea , de foc” minunata „poveste dansantă” este protrua lucrare scrisă în spiritul muzicei naţionale. A doua faza a evoluţiei sale artistice stă sub egida lui Debussy, impresionismul muzical cu cerinţele sale de îndepărtare a formulelor pretenţioase literare şi considerarea muzicei ca artă pură,, găseşte în Stravinsky , un adept entuziast. Simfonia, pentru instrumente de suflat compusă în 1920 este o profesiune de credinţă pentru noul îndrumător. Spiritul sintetic al genialului Stravinsky a creat din aceste două influenţe, disparate, arta nouă muzicală. Ridicând la rangul de doctrină primitivismul şi realismul popular al naţionaliştilor ruşi şi dematerializând muzica de elementele străine, Stravinsky apare mai curând ca un reformator evoluţionist decât un revoluţionar fanatic, cum iî caracterizează o parte din muzicografii contimporani. Liberată din cătuşele intelectuialităţei muzica se uneşte cu (Urmare în pag. lă.) ABONAMENTELE IN TARA Trei mm . .................... eoo i® 9a*e iun! ................... 100 Urt an ...... ....................... ido©’n străinătate dublu Mac narmentele se plftteao Inalnt® •! fne®p la I sau la i3 aie fiecarei luni Necesitatea motitelor Oscar TWilde e.din nou la moda. Sa. joacă ,o piesăde a..sa, pe una dinscenele bucureştene. Ziarele îi pomenesc numele acordându-i ca atribut pejorativ unor degeneraţi„Aceşti „Oscar Wilde” ai noştri ■ seria cu un suprem dispreţ un confrate. . ■ ....... Sionici prin gând nu-i trecea că vorbind astfel aducea acelora pe cari voia sa-i insulte, cel mai frumos omagiu. ... O punere. Ia punct, se împuune....... Mânaţi de vârtejul scandalului ce da un subiect amatorilor de Senzaţional — teoreticienii noştri şi-au exersat verva într’o teribilă beţie de curente. S’a scris o sumă de inepţii în jurul tineretului nostru. S’a susţinut — cu vigoare şi talent ca aceşti avortoni ai societarei noastre trebuesc lăsaţi sa moară, pentru că sunt inutili. Vechii Spartani,îşi aruncau copiii schilozi de pe stanca Torpeană. Noi vrem să-i aruncăm în braţele viciului. — Lăsaţi-i să moară . E cu atât măi bine ! E singurul lucru pe care-1 pot face ! Acesta e raţionamentul. . .Şi argumentul suprem e inutilitatea lor. Ne propunem să facem în rândurile de faţă elogiul inutilului. In secolulpragmatismului suveran, al maşinilor şi al industrialismului frenetic, acest lucru ar părea oinepţie. • Şi totuşi inutilul îşi are menirea sa, importanţa sa într’o colectivitate. E factorul permanent de progres. E drojdia ce ridică aluatul uman la culmi, nebănuite. Visul e inutil. Peregrinările imaginaţiei în domeniul vast al artei e inutil. Arta ,e ipntila, pentru că e în afară de valorile morale şi cale materiale. Şi totuşi Arta-fji ■ ăpe rostul"«!, menirea ei,, importanţa ei. Oare «Ie lORiEIi IIMWI aţi putea să vă hotărîţi asupra utilităţii vieţii ! Aţi putea spune dacă viaţa utilă sau nu î Această întrebare e lipsită &n sens. Tot astfel e şi chestiunea a-? supra. utilităţii Arim* Suntprobleme cari au pot. fi considerate printr’o optică pragmatistă. Sunt lucruri cari ies din cadrul valorilor morale. jŞi dacă îh mod greşit 1« «pliu căm lor crjtferiul acestor valorij ajungem la''rezultate negative. Suntem siliți să proclamăm iar utilitatea lor. y Elogiul acestui inutil am vrut -1 facem. Necesitatea acestui inutil ană' vrut s’o arătăm. La Oscar Wilde, lucrul aceatat părea un paradox cinic.•Acum, e o axiomă sociologică, dovedită de istorie, de raţiune şi de trecut. • Psihologia noastră e mai com plicată. 4 Cuceririle făcute în numeîe &« cestui inutil şi graţie lui ne ser*.' vese azi nouă. Un lucru nu e util atata timpr cât nu corespunde unei momh taţi. Progresul, civilizaţia, coastă tocmaiîn mărirea necesităţilor Unei colectivităţi. Diferenţa între un primitiv fi un om civilizat e tocmai această curioasă disproporţie între necesitaţile unuia şi ale celuilalt. Dar înainte de a corespunde unei necesităţi — lucrul acesta exista şi era inutil. Luxul e inutiL Şi totuşi , a*, cesar. Inutilul e crainicul civilizatm. E precursorul, lumina ce neteasuişte ascensiunea omului în spre o cât_maî deplină civilisaţie. E un element indispensabil ori cărei evoluţii. Da aceia susţinem , nacesitatis^ inutilului, astăzi mai mult ca oricând. Reflexii actuale Direttorul di teatro şi reptilorlol Parodiind faimosul dicton lui Napoleon . In raniţa fiecărui soldat ce găseşte şi bastonul de mareşal, s’arputea spune astăzi, cu mici rezerve, că fiecare actor crede, că în talentul său se găseşte şi capacitatea de director. De aceia asistăm astăzi la spectacolul, că un actor, este de ajuns să intre puţin in gustul publicului, ca să creadă că poate şi conduce o trupă, să administreze şi ceea ce este mai formidabil să întocmească şi un repertoriu. Cer scuze de tot ce va urma, neintenţionând să fac nici o aluzie, ci numai să-mi arăt părerile, pormite din marea dragoste ce-o port artei teatrale. Voi fi deci gata să fac, , mea culpa, în faţa argumentelor ce vor dovedi neseriozitatea celor ce voi susţine mai jos. Directorul de teatru trebue să poseadă o întinsă cultura generală, fruct al anilor şcolari şi a unei neîntrerupte munci intelec- tuale,prin direcţiunea artistico-literara. O consecinţa a acestei culturi generale va fi, darul de de Calatorescu Sodomie al , observaţiune, care-i va da posibilitatea de a sonda condiţiunile unui succes şi a doza talentele. Directorul unui teatru mai trebue să fie un caracter hotarît şi autoritar, pentru a putea îndepărta solicitările inoportune, familiarităţile, înclinările, cu tot cortegiul lor de urmări, unele mai păgubitoare decât altele. Este un principiu bine stabiliţi Directorul este singurul răspunzător de piesa care se joacă. Descurge din aceasta, obligaţiune® pentru director, de a citi piesa cu Care vrea să’şi facă reputaţia teatrului său. Dar este o mar© diferenţă între a citi şi a pătrunde o piesă, în tot ceea ce conţine ea ca: subtilitate, fineţe, distincţiune. Directorul de astăzi trebue să’și dea seama că publicul, an mai este cel pe care l’a cunoscut actorul, in succesele care le-a avut, pe diferitele scene pe cari a jucat. Deci judecarea unei pise se mai cere directorului, pe lângă o întinsă cultură și darul de a pătrunde psihologia publicului de astăzi. După mine cred că aceste piese trebuesc m fi© scurte, cu multă acţiune, cu senzaţii dramatice puternice şi mai cu seamă reprezentaţia artistică 1 a vieţei. Când după un prânz aytos, cineva vine la teatru, unde îl ţii închis, într’o sală cu aparenţe de teatru, ca într’o colivie, fărâ nici un orizont artistic, cu acea temperatură molesitoare şi cu mirosul său, suigeneris, dacă-i mai trânteşti şi câteva tirade literare, câteva dialoguri nesfârşite sau probleme psihologice de rezolvat, i-ai dat tot ce trebue pentru un somn profund. Arta teatrală de astăzi trebui să alerge ca automobilul şiel zboare ca aeroplanul, scrie Juler Romains. O piesa de teatru ca sa fie bună trebue deci să aibă un subiect care să intereseze publicul şi acel subiect să fie tratat cu o logica magistrală. Pentru a exercita deci funcţiunea de director de teatru, nu este de-ajuns cred eu să fi fost actor şi cu atât mai mult pentru teatrele Naţionale, un corifeu al regimului de la putere. Va fi de-ajins insa, să ducă întreprinderea de râpă. Socotesc dlar şi aceasta funcţiune ca una din cauzele crizei teatrale de astăzi.