Rampa, august 1929 (Anul 14, nr. 3456-3482)

1929-08-01 / nr. 3456

BĂILE BUZIAŞ Cu renumitele sale surse foarte bogate în Acid Carbonic, radio­active şi feruginoase, cu efecte mari în BOLILE DE INIMA, aortite, arterioscleroze, hypertensiuni, boli ner­voase, BOLI DE FEMEI, anemii, etc. Hoteluri şi pensiuni de primul rang. Confort modern. Preţuri moderate. Bucătărie şi Dietică specială. Strand cu plajă şi bazin nou construite în condiţiuni moderne. Saison dela 15 Maiu până la 1 Octombrie. Prospecte la cerere. DIRECŢIUNEA BAILOR BUZIAŞ, BANAT Cereţi la toate librăriile şi la administraţia ziarului .Ramna‘ 350 PAGINI, 100 LEI PE AN »EXPRESS INSTALAŢIE AUTOMATA 8, Str. Sărindar, O (pesta dinn de Cercul Militar) Execută copii de planuri da orice mărime pe hârtie terro-prustato-galica sau developare cu amoniac etc., cu extremă urgentă în maximum 5 minute. — Aparate­& garantată. Mai eftln ca ori-unde. 99PIAN EXPRESS 66 6, STRADA SĂRINDAR, 6 T£AT/U/L&U? & C/MTMA ros 7 FRAS­CAT­I vicTontitt r#1 MIERCURI 31 IULIE I Marie Svcctsal ih^er ! Xicon-Xizan. IHTflW Refl oi 06 x gTn&LOVfU &STMSVp»f^ SILI VASiUU­­WI&uiuN­JFAi/A OOlUM­ NTi* G£0#\ * • O eseu n O*? 6.77nUCA­­­Nm KAHHe* -• AL. BARCANFSCU-G GROWTH- G.STR&AHfICU Un nou Mary Philbin Mary Philbin este vedeta unui nou film terminat acuma în stu­diourile «Universal».­ ­OXO­ „Replă­ie trei" André Ranson a prezentat lui Jack Jouvin, directorul teatru­lui Grand Guignol o comedie în­­tr’un act intitulată «Regula de trei». ­xox~­ Genict Athristo intr'un nou film francez Compatrioata noastră Genica Athanasiou apare în frumosul film al lui Jean Grémillon «Gar­­diens de phare». Un nou succes la „Gloria Palast“ din Berlin Marele cinematograf «Gloria­ Palast» din Berlin, a repurtat un triumfal succes în noua realizare a delicioasei Bebe Daniels «Fata cu aparatul cinematografic» (Das Mädchen mit der Kamera). Femeea şi paiaţa Jacques de Baroncelli a termi­nat mult aşteptata sa operă «Fe­meea şi paiaţa» după scrierea lui Pierre Louys. Jacques de Baroncelli Ideal găsit? Pentru Miriam Nu ştiu ce să cred: cele scrise de d-ta sunt pentru mine, sau altul? Ghinionul d-lui Rodin îl am şi eu. D. tipograf se vede că nu mă simpatizează, căci am în faţa mea scrisoarea duduei «Rony» care scrie pentru «Lizy» şi al d-tale pentru «Luizi», dedicate scrisorii mele cu titlul «Toţi sunt fericiţii» Bine­înţeles, ca să mă pot con­vinge de autenticitatea celor gân­dite de mine, am recurs la colecţia ziarului, răsfoind-o şi căutând, ca o­­problemă de şaradă... Şi acum, după această diversiu­ne, să vorbim între noi doi. Ce vrei, atomul fiinţei mele nare ce să intereseze lumea în acest secol al electricităţii şi abra cadabrantului... Amorul platonic începe să devie o legendă... Şi în anul două mii va fi cineva care va auzi la me­gafon, stând în etajul al 15-lea, povestea: «A fost odată un băiat şi o fată cam­ se iubeau!­»... Durere!.. .Durere este şi va fi atâta timp cât va fi cineva să asculte sbuciumul sufletului chi­nuit de nostalgia dragostei... Iar mă iau cu vorba... Să re­­vin... ...Am rămas uimit când am gă­sit pe cineva care să mă înţeleagă. Pe stradă, cu ziarul în mână, ne­păsător la ghionturile trecătorilor şi urletele disperate ale conducă­torilor de vehicule a căror circu­laţie o opream cu lectura mea, re­citind nu ştiu pentru a câtea oară, aveam schimbări brusce. Să râd?.. Să joc?... Să plâng?... Să sărut pe un trecător în stradă!... Prea multă fericire... începe să-mi fie frică... Vrasăzică, mai este cineva care suferă ca şi mine?... Să nu fie iubit şi, cu toate acestea, să iubească?.. ...Oh!... Să mă opresc niţel... Să-mi liniştesc nervii prea suresci­taţi... E prea mare haosul din cap... Aproape nu-mi dau seamă ce scriu... ...Ascultă-mă dudue «Miriam», aşa necunoscută cum eşti, aşa urâtă sau pietrificată la inimă, — după cum susţii — ai născut în mine o iluzie. Şi, de voiu iubi, — dacă mi se va întâmpla acest accident, — voiu iubi forma fiin­ţei iluziei mele. Şi acum du-te la prietenul d-tale (pianul) şi spovedeşte-te, căci şi eu înţeleg şi iubesc arta melomană care-ţi înalţă sufletul, trimiţându­­te în alte sfere, unde nu sunt oa­meni cu figura şi inima neagră!... Şi de se va întâmpla să te întâl­nesc, — ceea ce o doresc — crede­­mă, tot aşa vei găsi în mine un suflet dezinteresat, care să nu cu­noască decât inima care să-l înţe­leagă. El se iscăleşte cu numele de LUZY Fără titlu Pentru Maximilien Crişeanu îmi face impresia că eşti recon­ciliat cu starea-fi­e în afară de so­ dorinţă, care-i legitimă unui om bun ! O ultimă întrebare îmi permit: de ce să nu răspunzi anonimelor ? In definitiv, d-ta vorbeşti cu ideia omului şi nu cu numele şi îmbră­­cămintea-i superficială. Dacă-mi vei cunoaşte ochii, vei fi mai mult sigur de adevărul convingerilor mele? (mai ales că sunt femeie, o spun numai pentru d-ta). Nu în­ţeleg pentru ce o idee trebuie să-ţi apară d-tale într’o întrupare... NYA B. ) Să luptăm pentru o schimbare ! Pentru Afina-Buzău Drăgălaşe surioară, atunci când am scris acele câteva rânduri pen­tru Lucian, nu mi-am putut ima­gina ca o surioară să-mi răspundă, şi încă atât de drastic. E drept, fac parte din sexul slab, şi totuş, am găsit cu cale să apăr pe cei tari. Am spus lucruri adevărate, cam­ şi pe tine, ca femeie, te-au revol­tat, nu însă de cele ce am scris, ci fiindcă am zis prea multe ade­văruri. Eu îmi iubesc sexul din care fac parte, dar... în cazul Lucian, după cum destui au aceeaş soartă, tre­buie odată pentru totdeauna să le arăţi calea cea dreaptă. Rândurile pe cari le-am scris te ştii şi tu că sunt reale. Ţi-o repet: sunt şi eu de acelaş sex cu tine, dar... îmi place dreptatea şi, de aceea, am dat acele sfaturi cari sunt sigură că au fost binevenite. îmi scrii că judec după o sin­gură vinovată pe toate. Iartă-mă... dar de ce, mă rog, după unul sau doi bărbaţi judeci pe toţi la fel? Oare nu ştii? Nu există regulă fără de excepţii. Aşa­dar nu se poate generaliza. Dar, pentru a ne înţelege pe de­plin, să judecăm şi pe femeie şi pe bărbat şi vei vedea atunci că vina... e tot... femeia. Ţi-aş da zeci şi sute de exemple, dar nu vreau să abuzez de spaţiul ce ne e rezervat. Iţi voiu pune însă trei întrebări la care nu-ţi cer numai ţie să-mi răspunzi, ci tuturor cititorilor şi cititoarelor pe cari îi va interesa Cine este mai totdeauna cel ca­re te în­şală, în căsătorie bineînţe­les , bărbatul sau femeia ? Sunt însă două lucruri pe care poate tu nu le ştii: 1) Bărbatul care odată sau de mai multe ori îşi înşală sofia se află imediat. Pe când femeia ca­re-l înşală nu o poate şti nimeni fiindcă e... femeie. Am căutat doar puţin să te lămuresc. 2) De ce îşi fac rochii cât mai decoltate şi mai indecente? 3) De ce fac plajă? Pentru sănă­tate ? De ce în localuri fumează, dansează şi stau în astfel de pozi­ţii încât ochiul are posibilitatea de a admira tot ce ne este per­mis? (îmi vei răspunde poate că nu vorbesc aci decât doar de fe­mei corupte : nu­ te înşeli amar : sunt femei r­ăritate, femei cari trec în lume drept femei cinstite şi onorabile). Tu, surioară, eşti foarte dră­guţă că vrei să-ţi aperi sexul, mai ales fiind sigură că tu nu faci parte din această majoritate de fe­mei şi noi, cari suntem o minori­tate, trebuie să luptăm pentru ca femeia să fie din nou femie. Să fie gingaşă, sa fie drăguţă, să fie ca o floare. Ele cred că prin schi­monoseală, prin impertinenţă sau prin goliciune, tentează bărbatul! Nu , sunt greşite; e doar momen­tul de o clipă care-i atrage, res­tul nimic. Când ţi se dă un lu­cru cu atâta uşurinţă, nu refuzi; din contră, îl iei cu drag. E foar­te firesc să primeşti ce ţi se oferă, dar e atât de greu să cucereşti... Şi dacă până la sfârşit îţi vei susţine aceleaşi păreri, ne vom combate mereu. Eu nu mă las învinsă, căci văd lucrurile reale, nu cum o văd ma­joritatea romantice. De la ele se numeşte romantism este o poleială, căci fondul ţi l’am descris mai sus. O MICUŢA REALISTA F­I­LM *i CI­N­EMA înainte de-a fi fost vedetă In marginea ecranului PAUL SOUDAY şi CINEMA­TOGRAFUL. — Confratele pari­zian «Cinematograful•» a scris la moartea marelui critic Paul Sou­­day următoarele rânduri: €Puţini duşmani ai cinematogra­fului au fost atât de sinceri şi cu­rajoşi ca Paul Souday. Era un om dintr’o altă epocă. El nu accepta decât cu multă greutate viaţa mo­dernă. Paul Souday a detestat te­lefonul. Se spune că de teama u­­nei greşeli s' a abţinut de a-şi spu­ne părerea asupra nouii generaţii de poeţi. In ce priveşte cinemato­graful Souday n’a ezitat o clipă. La moartea sa, lumea i-a lăudat bunul simţ. Aplicat cinematogra­fului, acest bun simţ extrem de rigid se reduce la atâta: cinema­tograful este mecanică, deci nu este artă. Souday şi-a apărat a­­ceastă părere cu bună credinţă şi curaj. Intro epocă în care cinemato­graful este rege, încăpăţânarea a­­ceasta a lui Souday avea ceva eroic în izolarea ei. Paul Souday nu era dintre aceia cari, în cele din urmă, să se lase convertiţi. Şi chiar dacă şi-ar fi recunoscut greşala, amorul lui pro­priu l-ar fi oprit s'o mărturisească. Totuşi Souday n’a fost un adver­sar feroce. Ura sa era, dacă s'ar putea spu­ne, binevoitoare: el era atât de convins de micimea cinematogra­fului încât îl disprețuia fiindu-i aproape milă de el. Bietul Paul Souday—! Lumea ci­nematografului își va aminti de el, ca de un adversar de-o reală in­nes­titat­e. Ura sa pentru cinemato­graf devenise aproape proverbială. Cronicarii nu vor mai spune: «Ca şi d. Souday, nici d. X. nu iubeşte cinematograf­ul...» Ultimul mare adversar al ecranului a dispărut. MENJOU ASTRONOMUL. _ Adolphe Menjou nu este numai arbitrul eleganţei ci şi unul din cei mai reputaţi astronomi ai ecranu­lui. Ceea ce înseamnă că Adolphe Menjou se ocupă şi cu descoperi­rea de noui stele pe firmamentul cinegrafic Unul din cele mai recente astre laureate de elegantul astronom din Hollywood este aşa numita Ka­thrin Carver, pe care noi n’o cu­noaştem încă. Doamna Carver nu­­ este nouă în lumea filmului. Dar abia Menjou i-a dat posibilitatea­­să se releve făcând-o partenera sa. Mai mult încă. Cititorii maga­zinelor atagrjegjie o cunosc de mult, fiindcă doamna Carver a a­­vut norocul să figureze pe foto­grafia cea mai reușită a anului 1925, fotografie pe care au publi­cat-o aşa­dar toate revistele. Ea atrase atenţia lui Harrison Fisher, care o angajă, ca model neutru numeroasele sale studii pe tema «Făta americană ideală». «Fata americană ideală» atrase atenţia conducătorilor «Paramoun­­tului». I se încredinţară diferite roluri, la început mici, apoi mai mari, şi scara succesului fu urcată încet, până când Menjou o luă de mână la propriu şi la figurat, şi­ o­­­iţelor, aşeză în rândul vedetelor. E de altfel ştiut că doamna Carver se chiamă în realitate doamna Men­jou ■ ! Ea îi aparţine lui Menjou în plină şi deplină Proprietate. PAPA CINEFOB.­­ O telegra­mă ne vesteşte că Papa a interzis accesul teritoriului pontifical ope­ratorilor de­ cinematograf în ziua primei sale eşiri oficiale. Iată o decizie inexplicabilă care va surprinde neplăcut pe mulţi din admiratorii lui Piu al XI-lea, ce aşteptau această oc­azie pentru a-l vedea în exerciţiul funcţiei sau din suveran pontifical. MARCELLA ALBANI PRIN­TRE SPECTATORI.­­ Eroina «Femeii pe cruce» şi-a vizitat Sâmbătă şi Duminică spectatorii. I s’a făcut o primire entuziastă şi publicul a admirat fericit­ gingaşa frumuseţe a marei vedete italiene. E ştiut că nimeni nu se naşte vedetă. E ştiut că nici una din ac­­tualele glorii nu-şi puteau închi­pui atunci când s’au născut, şi mai târziu când au copilărit, că va deveni într’o zi idolul lumii. Cu atât mai mult cu cât imaginea nu era încă animată pe atunci. Dar, chiar multă vreme după inventarea fotografiei animate, frumoasa actriţă de azi, Arlette Marchall, era un apreciat mane­chin al casei de mode Jenny. Şi după câte se spun, nimeni nu pur­ta cu mai multă graţie modelele cele mai somptuoase, Mabel Normand, Gwen Lei, Do­rothy Sebastian își ofereau nudul privirilor elevilor unei școli de pictură. Eleanor Boordman, era o talen­tată decoratoare de studio. Sandra Milowanoff, dansatoare. Dolly Davis scria cu multă di­băcie la vre-un Remington sau Yest. Iar Bona Purvinnce pe care Charlie Chaplin a lansat-o în ci­nematograf, nu era nici ea mai mult decât o modestă dactilografă. André Roanne, făcea pe secreta­rul unui bancher. André Nox era agent de schimb la Bursa din Paris. Julia Faye și Lois Wilson erau două institutoare, reputate pentru severitatea lor. Renée Adorée, frumoasa actriţă franceză care joacă în America, era şi înain­te artistă. Avea pro­fesiunea de călăreaţă de circ. Depe scene de teatru vin: John Barrymore, Gabriel de Gravonne, Mary PJckford, Pola Negri, Emil Jannigs, Lars Hanson. Huguetie Duflos, Jean Angelo, Pierre Blan­­char, Germaine Roner. Evelyn Brent, a fost tot o insti­tutoare pe care a ridicat-o la ran­gul de vedetă regisorul Josef von Sternberg. Evelyn Brent Renée Adorée Facultatea cinematogra­fiei la B­rlin Ministrul de arte al Ferrhaniei proectează crearea unei facultăţi cinematografice la Universitatea din Berlin. Mari Soliley, profesor la Univer­sitatea din Moscova, care se gă­seşte actualmente la Berlin, a fost rugat să elaboreze un mare expo­zeu menit să explice bazele Insti­tutului cinegrafic rus. Se crede că înființarea unui in­stitut similar la Berlin nu mai e decât o chestiune de timp. Rex Ingram la Paris Rex Ingram, celebrul regisor, se află actualmente la Paris unde tratează realizarea unei noui ban­de în studiourile sale de la Nisa. M-me Ingram, Alice Terry, își petrece concediul in Englitera. ­­ n Ml MP. Dela distanţă Pentru Ninel Cum ti te numesc? Să-fi zic Ninel api deodată? Am găsit. O să-fi spun... copilițo! Trăești poa­te într'un orăşel liniştit de munte, în care, seara, adierile cele repezi îfi mângâe obrajii, ori poate în­­tr’o metropolă sgomotoasă, unde totul e iuțeala m, timpul bani... Nu şti­t... Şi pot să-fi spun că n’o să mă mir nici când poiu auzi că ai un tată a cărui bogăţie poate să rivalizeze cu a unui mah­aradjak din Indiile engleze; poate ai şi o maşină, cu care să te iei la între­cere cu vântul... nu e imposibil! Eşti frumoasă, pot să spun chiar desăvârşită, tânără, extrem de nară. Ai şi un fular cu care ijrNM­coperi umerii albi, feriţi încă de sărutările pătimaşe ? Ochii tăi ne­grii, cu priviri calde şi atrăgătoare (mă vei ierta, a doua oară, că-mi însuşesc cuvintele-ţi), din cari ies lumini ce te farmecă, au trezit în mine unele sentimente, şi­ nu ştiu pe ce cale aş putea să fi le des­­păruii. Cine eşti ? Poate eşti iubirea în persoană? (căci se ştie că deobi­­ceiu acei cari emit teorii nu le pun în aplicare). Dar nu ! Nu se poate. Ca s’o admit, ar trebui să mi te închipui altfel . O sută de ani în urmă, când femeile cu fustele lung încărcate de volane și cu șalurile strânse pe ele tremurau la atinge­rea unui bărbat. Da, acelea erau timpurile iubirii, atunci când băr­­bații se sbăteau mult să vadă, ceea ce astăzi văd pentru nimica toată. Ah! Improbe Amor, qui non mortalia pectora cogis. De ce-ai făcut să-mi cadă sub ochi rându­rile unei fiinţe adorabile, care vrea să cunoască iubirea ? Oare n’ai ştiut ce suflet am? Ai căutat să-mi iei liniştea, să mă faci să nu-mi găsec tocul. Oare nu fi­e frică, dacă nu reuşesc, de răzbu­narea mea? Ia «Rampa» şi citeş­te «rubrica femeii» şi atunci vei vedea că nu-i a femeii, ci a plân­gerii, fiecare îşi plânge iubirea . Numai şi numai dureri. Şi atunci am să te văd! Vei mai fi aşa de dârz în hotărârea-ţi, de a lovi cu săgeţile otrăvite în fiinţele cele mai sensibile? R. L. RALU cietate­ şi sceptic, resemnat, te mulţumeşti « face câteva reflecţii numai asupra defectelor ei. Dar nu mă las dusă de această impre­sie, căci mai constat: d-ta trăieşti mai mult cu societatea şi ai mai multă nevoie de ea. Numai aşa se explică faptul că niciodată nu vorbeşti în articolele­­ d-tale de viaţa-ţi individuală, spirituală, ci aduci la iveală substraturile fun­damentale ale semenilor noştri, des­pre a căror certitudine nu ai pu­tea fi convins decât printr’un con­tact continuu cu ei. Nu-mi răs­punde că ai trăit mult în societate şi ai, suferit decepţii, de pe urma cărora eşti în veşnică convalescen­ţă. Nu-mi răspunde astfel, căci, atunci, te socot neinteligent (dacă vrei, iartă-mi bruscheţea termeni­lor este tot ce gândesc). Nu pot crede că un om format în toată concepţia cuvântului, să nu vrea să lupte în viaţă pentru ca, după ce a înfruntat multe ne­plăceri, să-şi spue: nu am trăit degeaba. Ce sterp e sufletul unui om care, după ce toată viaţa nu a făcut decât să doarmă fără mă­car să caşte, îşi face bilanţul vieţii şi nu ştie măcar ce se cu­­­prinde în ea. Vreau să ştiu dacă d-ta te plângi că nu poţi suporta starea de fapt actuală sau o faci ca o constatare? Dacă te plângi, atunci bag de seamă că domnul Maximilien Cri­­şeanu este idealist, romantic, îşi caută subiect pentru melancolia ce-l molcome, satisfăcându-şi ast­fel sufletul dornic de preocupare sau — dacă vrei — suferinţă. Dacă o faci din constatare, a­­tunci e­şti rău, grozav de rău (nu-mi spun din răutate, ci din convinge­re). Căci nu trebue să condamni indivizii cari — recunoaștem — cu toată emanciparea lor sunt slabi, foarte slabi, neconducându­­se ei singuri, neporuncind ei nici să se nască astfel, nici să moară altfel. Pe mine dece nu m’a izbit rău­tatea oamenilor? D-ta mi-ai des­chis ochii asupra lor cât şi a mea, dar nu i-am închis, aprobându-te. Mi-ai amintit însă de laşitate, care, într adevăr, este umilitoare. O, ce nedemnă şi intolerabilă-i pentru bărbaţi cât şi femei! Neno­­rocirea-i că ei nu se mâhnesc de loc când comit o laşitate, ci se bu­cură că, prin ea, şi-au salvat si­tuaţia! E ridicul! Şi, cu toate astea, e real. D-ta, în rândurile d-tale, când — dă-mi voe să spun adevărul — exagerezi fazele actuale ale gru­părilor omeneşti («fiii omoară pe părinţi», «fetele cred că sunt iu­bite dintr’o ocriiadă­») nu faci cu dorinţa secretă de a sfida şi, tot­odată, îndrepta toate acestea? Cum? Nu doreşti d-ta sau­ nu ai dori să îndrepţi moravurile ac­tuale? Iartă-mă dacă, în articolul precedent, am judecat prea subiec­tiv, atribuindu-ţi şi d-tale această RUBRICA FEMEII Filmul „Viaţa lui Leonard“ — VOR JUCA ŞI ACTORI ROMÂNI Am anunţat în numărul nostru de ori că o mare întreprindere germană a reţinut pentru filmare, romanul «Viaţa lui Leonard». Ro­lul principal, — al lui Leonard — va fi jucat de către marele ar­tist Ivan Petrovich S-a stabilit până acum ca exte­rioarele să fie luate, în majorita­tea lor, în România şi anume în locurile indicate de roman. Inte­rioarele şi o parte din exterioare vor fi luate la Viena, Berlin şi Paris, într’un cadru măreţ. întreprinderea germană va a­­pela şi la câţiva dintre prietenii­­actori ai lui Leonard pentru a juca rolurile ce le au și în ro­man. Se va face astfel apel la d-nii Maximilian și Gr. Petrovi­­cescu. Restul interpretarei va fi compusă din vedete ale filmului german. ■oxo ,,Caligarissmus‘ Din Germania vine ştirea că Ro­bert Wiene, realizatorul celebrului film Cabinetul doctorului Caligari, va realiza o versiune modernă a acestui film intitulată Caligarissi­­mus. In acest film pictorii şi de­coratorii moderni vor avea prilejul să-şi exprime ideile cele mai fu­­turjste. Eterna poveste Când am venit în Capitală acum cinci ani pentru a da un examen, l-am cunoscut pe el. L-am iubit, şi rezultatul a fost: examen nedat, ai mei aflând de dragostea mea au renunţat la planurile lor pentru viitorul meu, trimiţân­­du-mă în provincie pentru a mă depărta de obiectul iubirii mele. Ne-am despărţit cu regrete re­ciproce, însă cu speranţa de a ne revedea la o staţiune balneară după trei luni. Eu nu i-am scris când voiu sosi acolo, şi mare mi-a fost mirarea când l-am văzut cu o duduie, care era nepoata gazdei, cu care, în lipsa mea, se consolase, probabil. Am avut o explicaţie şi la urmă l-am iertat, o lună de zile, pen­tru cine iubeşte şi i se pare că e iubit, trece ca o zi. S-a sfârşit şi vile­giatura, din nou ne-am despărţit, el urmând să vie în Bucureşti şi eu să mă exilez la ţară. Ne-am scris puţin timp după aceea, dar el cam neglija, desigur că era prea ocupat! Am căutat să-l uit, dar nu e un secret pentru nimeni că prima dragoste nu se uită. De doi ani de zile m’am căsă­torit cu un om mai mult decât nobil, care mă înconjoară cu toate drăgălăşeniile, eu fineam la el şi fiu şi acum, însfărşit, eram rela­tiv fericită, dar această fericire sa întunecat de când l-am întâl­nit pe el acum două luni. Dra­gostea mea cea veche a înviat din nou; consecinţa: au urmat vizite la el, nu fără unele imputări. In una din zile mă duc la el fără a-­ anunţa şi-l păşesc în tovă­răşia a două dudui; cu una făcea meditaţie (pretext) şi cealaltă era rivala, nepoata gazdei din trecut, care venise nu ştiu ce să-i ceară şi cu care se isprăvise totul de mult (zicea el). Eu l-am crezut pentru un moment. Insă peste trei zile îi trimit o scrisoare în care-i spuneam să mă lase în pace: eu nu pricep asemenea iubire din partea lui. A căutat să mă vadă din nou, m’a convins şi, de data aceasta l-am iertat: când iubeşti, ierţi, întruna din serile d­in urmă merg la teatru şi-l văd tot în to­vărăşia rivalei mele. Negreşit, de data aceasta am rămas uimită: nu era o întâmplare, căci el ştia per­fect că, în seara aceea, eu voiu fi la acel teatru.­­ Deci, dragi cititori şi cititoare, vă rog fiţi buni şi arătaţi-mi care ar fi calea cea mai indicată pen­tru mine. Până nu primesc un răspuns de la d-voastră, nu vreau sa-l văd şi nici să iau o hotărâre. Deocamdată, prin această spo­vedanie, mă simt mai liniștită. Și aștept... MONICA Albumul Ramonei SE LUNGESC ROCHIILE ? „ Mulţi au crezut-o un timp ca o încercare glumeaţă, cu tot ecoul străinătăţii care ne îmbracă după cum vrea ea. Dar iată că ceea ce se nădăjduia a fi doar o modă trecătoare tinde a se permanen­tiza. La început au apărut codiţele din dreapta şi stânga, apoi Ie-a urmat cea mărişoară din spate, ca o trenă fâlfâindă, lăsând, to­tuşi picioarelor destulă respira­­ţie. Şi acum ne e dat să vedem lungimi ce năzuiesc spre pantof, ameninţând, vai, industria ciora­pilor. Bărbaţii, din ce înainte, arbo­rând steagul pudicităţii, scoteau proteste violente împotriva scur­timii prea­ mari a rochiilor, se transforma, acum, în apărătorii ei, pe motiv că... punga le e prea păgubitor pusă la contribuţie, căci la rochiile lungi şi «cloche» —­ ca acele de azi — intră prea multă stofă... şi e vai şi amar ! Vasăzică, oricum ar fi, cu greu izbuteşti să-i împaci... _ E vorba : ce cred cititorii şi ci­titoarele noastre despre noul as­pect al rochiilor ? Ii satisface ? Sau nu ? La care găsesc graţie mai abundentă ? La cea de eri sau cea de azi ? Au vre-o obiecţie de făcut ? Le inspiră vre-o para- relă ? Răspunsurile ni se vor trimite până Joi 1 August.

Next