Rampa, decembrie 1929 (Anul 14, nr. 3561-3583)

1929-12-01 / nr. 3561

2 n parti «ionica Modele exclusive în încălţăminte de seară, trofeul şi apartament ROYAL-SHOE 66 99 86 Calea Victoriei 86 (Piaţa Pal. Regal) Jvlie.i' v*' . c . «Y Tenul’ strălucitor al petalelor trandafirilor, M­efTdobSneK întrebuinţând Crema, Pudra şi Săpunul Simon care îndeplinesc întreitul scop: f'ficS pielea, o fac suplă |i o hrănesc CREM­E SIMON -PARIS PUFsi FULGI SPOLOTIm MQSINI CU aburi ALFONSO BENONE PLEPEMI, SALTELE, PERNE FABRICA SPLBOLINTINEflNU 19 TELEFON: 353/83 MAGAZINULI,BCHi CAROL 7 k, telefon 200778 HARR 3 Decemvrie CAPITOI PREMIERA MARELUI FILM ROMANESC VENEA O MOARA UN SIMT După romanul d-lui MIHAIL SADOVEaNU cu MARCELLA ALBANI, WERNER FOETTERER, L BREZEANU, etc. Regia: MARTIN BERGER, SSfJftt Sfârşit di Pe aleia pustie calc domol, stârnind foşnet de frunze îngălbenite şi veş­tede, căzute de brumă. Pornit par nişte sch­ite, in goli­ciunea in care acest trist anotimp i.a transformat. Un vânt rece dela nord suflă, vâ­­fâind lugubru, purtând de ici-colo frunte amestecate cu praf, intr’un vârtej prevestitor de vrem­e ren Imbulzindu-se, goniţi par’că de n.e. văzufi demoni, nori negri-plumburii gonesc pe cer ca nişte fantasme, lă­­sdn,d­­ar In colte,un mic spaţiu să mai străbată câteva din razele palide de soare, care nu te mai pot încălzi. In stoluri mari, puzderie de ciori, croncănind a pustiu, se fugăresc ner­vos, fârfâind din aripi ca un uriaş e­­vantaiu şi se grămădesc prin copacii de pe marginea şoselei, predispun­ân, du­ce la tristeţe. Departe, un câine urlă jalnic a moarte, in timp ce pe-un drumeag des­fundat de apele şi noroiul ce n­u se mai usucă niciodată prin astfel de meleaguri vitregite, un copil sgribu­­lit de frig, cu capul afundat intre umeri şi mâinile In buzunarele panta. Ionilor, înoată cu greu sughiţând şl icnind de plâns, ducând de braţ pe­ un, bătrân orb şi încovoiat, care-şi­ ­ toamnă poartă viaţa amară, de azi pe mâine, cerşind obolul drumeţilor anonimi şi insojindu-şi melancolical tânguire, cu o scripcă veche şi hodorogită, ale cărei sunete discordante şi ţipătoare iţi sfâşie sufletul şi te umplu de amă­­răciune ! Mizerie ! Dramă ! Se inoptează. Acum plouă cu-o bură măruntă şi rece, lovindute in faţă cu asprime şi pătrunzâhdu-te până la oase. O pâclă deasă, cenuşie, îşi întinde sumbru­ i covor, învăluind totul ca intr’o perdea, prin care privirea abia mai poate străbate. Brrr! Mi-e frig, fiori îmi sguduie corpul. Ah, cât sunt de obosit sufleteşte ! De ce,o fi cântând cucuvaia ? Fugiţi, gânduri negre, departe de mine; nu m­i obsedaţi mintea şi ini­­m­a-m­i tânără, cu cobitul vostru infer­­nat!... Vreau să trăiesc şi să lupt, căci viaţa e şi frumoasă ! Cu viziunea verii trecute, îmi gră­­besc paşii spre caldu-mi cămin şi gândul la somnul binefăcător, ce rea­­bi­tează, mă predispune la visare! Și-afară plouă, plouă !... TICU. D. -mr­ii. La ora 2 Banţei... . pe­ o pernă albă, cu obrazul stâng pe mâinile împreunate, dormeai... Şi un surâs ţi se ivise pe buzele-ţi întredeschise, ca un răspuns la taina visurilor tale... Plapoma te finea îmbrăţişată negli­­jent, şi cămaşa, desfăcută, lăsa să se vadă gâtul gol şi tresăritul ritmic al sânului tău. Visai, desigur, ceva fru­­mos, că somnul ti­ era lin și zâmbetul pe buze mereu se accentua. Iar eu te priveam... Priveam fața ta albă, catifelată, pe buze o buclă răsvrătită de păr ne­gru, eșică de sub tulpanul ce ascun­­­­dea tainic, restul... Tremurând, de frică să nu te scol, încet, am desve. noaptea... Ui umărul plin, fi ochii,mi s’au oprit pe aluniţa ce turbură albul imaculat al trupului tău... involuntar, descope­risem. şi jumătate din sân, ce de abia îndrăzneam să-l privesc, îi totuşi dor­­nie ca o mişcare a ta sci nu mi­ l fure... Am simţit cum ochii mi se împăien­jeniseră. M’aplecai spre tine, cu buzele tre­­murănde, ezitând, neştiind ce să aleg pentru sărut: gura, ochii, părul, alu­nița, sânul... Mă aplecai din nou. Dar un zâmbet al tău imi trezi o frică: — „Dacă se scoală îi mă surprinde ?“ Și, in timp ce mă retrăgeam, o la­­crimă ferbinte, stingheră, îmi căzu pe RAMPA Spovedanie Vicu ne donne plus de cy. nisme qu’un grand amour Qui n’a pas été partagé, mais rten aussi ne donne plus de modestie. ANDRÉ MAUROIS E toamnă. E seară cețoasă, din acele cari te fac să stai în casă, unde, la căldură și la lumina lămpii, totul te îndeamnă să fii­ mai bun, mai altruist, mărturisin­­du-ţi durerile şi greşelile... — «Se râde poate, îmi spuse prietenul meu, (şi eu redau fidel mărturisirea lui), dar pentru mine nu mai există iubire. Văd în dra­goste numai partea ei materială, sau, mai bine zis, caut prin dra­goste numai o satisfacere fizică. Clasifică-mă cum vrei, dar am devenit astfel, în urma unei dra­goste adevărate. Femeia e femeie, iar prin femeie înţeleg — acum — perversitate, capriciu, dorinţe, ambiţii, vicii, înainte femeia îmi apărea ca ceva suav, un ce pe care nu trebue să-l atingi, nici cu vorba măcar, în sfârşit un suflet care trebue apă­rat contra oricărei atingeri pentru ai nu se ofili. Şi gândeam eu: menirea bărba­tului aceasta este: să apere femeia. Am cunoscut o femeie; er­a sau m­i se părea mie că este­ frumoasă. Calităţi multe avea. Defecte nu ştiu să fi avut. Pentru ce nu ştiu? Pentru că am început s’o sim­patizez şi mai târziu această sim­­patie s’a transformat în dragoste pentru dânsa. Ea nu ştia. Voiu face aşa fel, ca să-şi dea seamă că o iubesc şi mare-i Dum­nezeu, poate... mă va iubi şi ea. Am încercat deci. Şi ea s’a făcut că nu pricepe... Am insistat... zadarnic-Am plecat atunci şi, cu amorul propriu rănit, cu inima sdrobită, am căutat să uit. , N’am reuşit. Am avut însă puterea de voinţă să par că am uitat, iar femeii, — în apropiem căreia rei dam me­reu, — nu-i mai vorbeam de dra­goste, ci banalităţi, fleacuri cari te fac să râzi şi la a căror debi­tare, am constatat că trebue să se reducă toată înţelepciunea bărba­tului astăzi, pentru a «avea suc­ces» (expresie curentă) şi noroc... la femei. Urmăream însă mereu starea ei. Şi ea se întristase— zâmbea trist... mă privea acum adânc, cu ochi cari pătrundeau până în adân­cul sufletulu meu, până acolo unde eu nu voia® să pătrundă, — îmi era frică să nu citească ceea ce eu voiam să ascund, dragostea mea pentru dânşii, — şi eram uitit să întorc privirea şi s’o fac mereu să râdă. Pricepeam, dar mă făceam şi eu de astădată că nu pricep. Câtă sforţare îmi trebuia... Iată însă că ea, cu voce slăbită, cu privire pocăită, mâ ntreabă în­tr’o zi: ■— Mă mai iubești * In marginea ecranului FILM îi CI­N­EMA — Revista presei — INVENTAR. — Astfel îşi inii­ cărui idee este nouă şi destul de tulburătoare. rutlează d. D. I. Such­ianu ultima cronică din „Adevărul literar”. Din acest inventar reţinem urmă­toarele comentarii: „Erotikon” a fost un film ne­dreptăţit. Din pricina unei apa­rente obscenităţi a plăcut prea mult unora şi a fost în mod exa­gerat d­ispreţuit de alţii- In fond ideia din această bucată e destul de subtilă şi a fost realizată des­tul de bine. Subiectul moral e ur­mătorul : memoria sexuală a unei fete faţă de primul ei amant, a­­tunci când fata e cinstită şi ob­scură, şi când lucrul sa întâmplat cu deplinul ei consimţământ. Chestiunea „farurilor” seducăto­rului nici nu se pune. Femeia nu-i reproşează ce a făcut. Din această întâmplare, ea păstrează doar regretul că s’a sfârşit. Vine o serie de nenorociri. Apoi o serie de întâmplări favorabile Fata găseşte un om tânăr, bogat, bun, de treabă, care se căsătore­şte cu ea. Şi trăeşte câtva timp într’un fel de fericire. Când însă îl reîntâlneşte pe celalt, e gata să lase tot pentru el. Fără entu­ziasm, fără elanuri lirice. Cu sim­plitatea lucrurilor de ştiinţe na­turale. Omul acela îşi lăsase pe toată fiinţa ei o iscălitură şi o a­­firmaţie de proprietate, care nu se mai putea şterge. Ea este dis­pusă să-l urmeze oriunde. Cu tristeţă şi cu luciditate. Este foarte multă poezie şi pu­ritate în ideia acestui film. O fată profund sinceră, nici viţioasă, nici frigidă, care a cunoscut într’o noapte romantică amorul, şi care rămâne fidela acestei amintiri pli­nă de lucruri banale şi definitive. Actriţa care joacă acest rol îl rea­lzează magistral. Fizionomia ei are acea expresie foarte curioasă făcută dintr-un amestec de tine­­reţe şi de tristeţe. Avem impresia că tot trupul şi tot sufletul ei este înfierat, ca atunci când porţi stig­matul unei boli ereditare. Dar aci nu-i vorba de nimic morbid. Şi asta-i tocmai ce dă un aspect interesant fenomenului. Aminti­rea unui lucru plăcut şi biologi­­c este normal. N’avem dreptul să spunem că avem a face cu o degenerată. Din­­potrivă, eroina este o femee ca toate celelalte. Şi aci stă meritul actriţei care a ştiut să joace ro­lul aşa de greu al unei „fete oa­recare”. Partenerii ei nu joacă nici bine, nici rău. In tot cazul, tot interesul filmului este în fi­gura ei, care sugerează destul de artisticeşte acea tulburare care arde cu foc încetinit dar mereu aprins aceiaş amintire jumătate recunoscătoare, jumătate desnă­­dăjduită. In rezumat „Erotikon” a fost, într’o privință, un film reuşit, a Multă vreme, mult prea multă vreme a ţinut afişul filmul „A­­dulter imperial”. Motivul a fost desigur geometria perfectă a per­soanei fizice a lui Ivan Petrovici. Acest actor este real frumos. Dar mai ales interesant este el pentru ştiinţa lui de a nu trage absolut nici un folos artistic din excelen­tele linii ale fetei şi trupului. Ivan Petrovici este inexpresivita­tea făcută om. El nu numai că nu crează nici un gest nou, dar nici măcar nu realizează cu viaţă ges­­turile găsite de alţii. Jocul lui Pe­trovici este oarecum maşinaliza­­rea şi repetiţia industrială a miş­cărilor utilizate astăzi de actorii de cinematograf. Filmele lui nu intră în categoria acelora pe care le numeam „filme corecte” (cum sunt acele ale filmei Banky, John Barrymore şi alţii) care utilizea­ză, cu gust şi cu reală artă, inven­ţiile altora. Filmele lui Petrovici sunt ceia ce faţă de o sculptură a lui Donatello ar fi o carte poş­tală ilustrată reprezentând sta­tuia lui Mihai Viteazul din faţa Universităţii. Iar partenerii lui, printr’o curioasă afinitate elec­tivă sau prin vre-un mimetism conformist, se adaptează lui şi de­vin ca el. Filmul „Adulter impe­rial” este nespus de plicticos și de „mort”. Nu este ridicol (A°! dacă ar fi fost măcar ridicol !) Și cu această ocazie nu ne pu­tem sustrage de la datoria noastră de a sfătui pe d-na contesă Agnes Esterhazi de a sta, de aci înainte, în mod definitiv acasă. Eşecul Utanui vorbitor al­­ Moissi la Berlin La Berlin a avut loc premiem unui film vorbitor realizat anul acesta în America de celebrul tragedian german Alexandru Moissi. Filmul este întitulat „Loja re­gală” și este de fapt o versiune a faimoasei drame „Kean” de Du­mas. ’Partenera lui Moissi , este Ca­milla Horn iar întregul film, deşi realizat în America este executat în limba germană. Deşi atât subiectul cât şi inter­preţii constituiau o chezăşie pen­tru un succes desăvârşit, totuşi filmul a suferit un groaznic eşec la premiera de la Berlin. Realizarea teehnică a acestui film este complect insuficientă. Chiar minunata voce a lui Moissi nu se mai poate recunoa­ște în acest film sonor. Singura parte reușita a filmu­lui este aceia în care Moissi de­clamă monologul din Hamlet („A fi sau a nu fi). RUBRICA FEMEII ! Şi răspunsul meu categoric, pre­gătit de înainte pentru asemenea prilej, a fost: — Nu. — Pentm ce? — Pentru că m'ai făcut să’nţeleg că dragostea mea îţi displace, te indispune. Iţi mulţumesc că mi-ai arătat că nu trebue să deviu ridi­col perseverând şi, cum am inimă foarte largă, am găsit către cine să-mi îndrept iubirea, de astă­dată cu mai mult noroc şi mai a­­les fără să indispun pe nimeni. Şi am lăsat-o singură. Sufeream mult, dar eram mân­dru că pedepsisem orgoliul, în­gâmfarea ei; reflectam însă că pedeapsa e suficientă, iar la pri­mul prilej îi voia destăinui totul. Ocazia se ivi. Fusei invitat la dânsa. își serba ziua numelui. Mu­zica, lumea multă, poate vinul ce băusem, m’a adus în starea de a nu mai putea suporta privirile ei. Ii spusei totul... totul. .. dânsa isbucni în râs și râdea și râdea.­. O implorai... îi căzui în ge­­nunchi... ea era rece... de piatră.­, nu mă mai iubea. Plecai umilit, cu convingerea fermă că era o tactică a ei acea­sta. Dar cu hotărîrea și mai fermă de a nu mai reveni. ® *d e « 5» a &1 * A trecut mult timp de atunci. Dragostea sub noul ei aspect, — fizic prin excelență, — m’a făcut să uit pe aceea care îmi îndrep­tase firea mea pe această cale, în­­depărtându-mă de lângă dânsa. în felul acesta n’am mai suferit, căci am făcut pe alţii să sufere şi dacă, înainte, poate mai regretam că sunt în stare să produc cuiva durere, acum măcar nici nu-mi pasă. M’am obişnuit cu felul ace­sta de viaţă, şi crede-mă că el e cel mai nimerit pe cine.­ poate cămaşa ta... Tresării, la gândul: — A fript-o pe sân .“ Tu ai oftat şi, ca şi când te-ar fi cu­prins un­ fior de frig, ai tras plapoma până la gât. Am, rămas o clipă neclintit, cu res­­piraţia întretăiată; am culcat apoi capul, sărutând plapoma, deasupra sânului tău... Am închis ochii, șop­­tin­du-ți: ,,Te iubesc, mult... piuit..." Nu știu cât am stat astfel... Când euram dezmeticit, pe buze a­­ceai acelaș zâmbet, ce sta ca un răs­­puns la taina visurilor tale... Pe perna albă, cu obrazul stâng pe mâinile f­r­­uitate, dormeai... ST­­UCIN duce un bărbat. Eşti în felul acesta indiferent. Domnul, femeia de care ai nevoie o găseşti oricând şi oriunde, căci femeia nu te iubeşte atunci când tu o iubeşti. La dânsa dragostea e un capriciu, care apare spontan şi, precum astăzi îţi face ţie jură­minte şi aceleaşi mângâieri sunt pentru altul. Şi, vezi, tu, eu nu pot uita mă­car gelos să fiu, pentru că ştiu că eu nu pot trăi pentru o singură femeie şi n’aş putea să fiu atât de absurd încât să pretind ca o fe­meie să trăiască numai pentru mine. Nu ştiu dacă au fost vreo­dată asemenea femei, dar astăzi îţi afirm cu siguranţă că nu sunt şi nu va fi­ o de mult, — am toată spe­ranţa, — voiu avea şi toată bucu­ria să văd că şi voi veţi constata şi veţi fi siliţi a vă complace cu acest fel de viaţă şi cu acest fel de femei. Şi, sigur, femeile vor redeveni iar sclave, lucruri fără răpune, cari vor servi pe bărbaţi. Şi se poate ca, astfel, bărbaţii să revină la starea aceea de sălbăticie — de care este uimitor cum civilizaţia înaintată i-a apropiat atât de mult, — pentru că apoi să’nceapă a urca iar gama tuturor transfor­mărilor suferite până astăzi, de când omul a apărut, adeverin­­du -se astfel dictonul că «nimic nu-i nou în Natura, totul se trans­­formă»­MAXIMILIAN CRISEANU Ce se aude IN PATRU LIMBI Prix de beauté va fi un mare film sonor şi vorbitor, turnat în patru limbi (franceză, engleză, germană, italiană). Se vor înre­gistra cântece şi în limba spaniolă. Filmul acesta este realizat de Augusto Genina şi interpretat de Louise Broks, Georges Charlie, Gaston Jacquet, A. Nicolle, A. Bandini și Jean Bradin. A. Genmna termină actualmente scenele vorbitoare și a început montajul filmului. Prix de Beauté va fi gata în câ­teva săptămâni. IN AMERICA Frank Borzage, celebrul regi­zor american, care a fost de cu­rând în Irlanda a descoperit și angajat acolo o fată de 18 ani cu numele de Maureen, tipul perfect al irlandezei moderne şi un băiat de 14 ani, de rasă celtică, cu vo­cea clară şi armonioasă. Viitoarele vedete au şi sosit la Hollywood şi au fost primite cu toate onorurile în studiourile Fox. IN GERMANIA Hans Schwarz a terminat ver­siunea germană a primului film din producţia Ulaton : „Melodia inimii” (scenariu de Hans Szé­kely). Actualmente decupează versiunile engleză, franceză şi un­gară. Filmul va fi prezentat în toate capitalele europene la începutul anului viitor. Rolurile principale din „Melo­dia inimii” sunt interpretate de Dita Parlo şi Willy Fritsch. FILME AERONAUTICE Secţia documentară a companiei Ufa a terminat două nouă filme, create de Rudolf Meyer. Primul din aceste filme se inti­tulează Cucerirea aerului şi tra­tează progresul şi erorile aviaţiei Al doilea film este intitulat Aviaţie şi civilizaţie şi arată mul­titudinea misiunilor pe care tre­bue să le îndeplinească avionul astăzi. Partea teehnică a acestui film a fost încredinţată locotenentu­lui în rezervă Wolfgang Cesar FANTOMA DE LA GAUMONT-PALACE Ziarul parizian „Comoedia” re­latează o curioasă întâmplare pe­trecută la cinematograful Gau­­mont-Palace . Acum câteva zile, în cursul unei atracţiuni, lumina se stinse brusc. Din sală răsună o voce de sten­tor : — „Nu vă fie teamă, nu vă fa­cem nici un rău", apoi câteva puncte de foc străbătură sala. Unii cred a fi văzut o umbră strejulându-se pe scenă, a­­­firmă categoric că patru specta­tori şi-au părăsit locurile imediat după ce s’a reaprins lumina. Sala era arhiplină în seam­ ’ ceea şi s’au găsit într’adevăr nes ocupate fotoliile cu numerele 1273. 012. 781 şi 366. Pe fotoliul 366 s’a găsit o mănuşă cu patru degete. Curios e că direcţiunea cinema­tografului n’a putut da nici o re­laţie oficială asupra acestei în­tâmplări Electricienii declară că n’au în­trerupt nici o secundă curentul —­­şi nici n’aveau ordin s’o facă — şi că nu şi-au părăsit posturile. Suntem deci în plin mister. Dar trebue să recunoaştem că reclama aceasta nu e lipsită de­n geniozitate. JOCUL GELOZIEI ŞI AL MORŢII Francesca Bertini, marea ac­triţă italian, va apărea în curând pe ecranele noastre în noua ei creaţie din „Jocul geloziei şi al morţii” în care Rud­ Klein-Roggo este principalul ei partener mas­culin, Francesca Bertini O picătură Pentru Mioriţa Natura e palidă, e ofilită. E toamna... Penelul Ziditorului a nuanţat In­­treaga gamă de vioiciune în psalmi dureroşi... Vântul cuvântă o doină tristă, bro­dată par’că pe reminiscenţe prăfuite, uitate de vreme... Mă podideşte plânsul, care se sfără­­miţează In stropi de struguri pudraţi de rouă, lacrimile... Apoi dezgrop trecutul: un film tra­­gic, o poveste tristă, din care et­rag axioma: omului e dat să treacă prin filiere cu tot soiul de piedici, să vâslească vânjos in oceanul vieţii, spre a înfrunta valurile. Pentru un codru de pâine ţi-e dat să seci toată vlaga ce gâiesc la tine. Pentru un sfat — deleftare poate de predilecţie — ţi e dat suferi spu­­megarea veninului celui ce ai cerea o pavată... Şi, astfel, pe răbojul caritabilităţii se inscrustează zi la zi o altă fază. De data aceasta, iată-te ivită in calea trasată de mine. Cine eşti, exact nu şttia Ce crede ai­­ ideal fluturat de adolencenţă. — Idem nu ştiu. Singura mea crezare e că eşti o neofită la sanctuarul ideilor mele. Ai rumegat,cei duminică tU firul prund­ de iubire piilor mele călăuzitoare şi, găsindu-le sănătoase, vrei acuma să slujeşti ace­­luiaş altar. Iţi mulţumesc. Iţi mulţumesc mai ales că bănuesc în tine un suflet no­bil, neprihănit, imaculat. Farmecul fiinţei tale — fascinaţie în­gerească - fie binevenit / Dă mâna şi haide în hora cu chiote şi ghinituri, lumea ! Pe cară tuia ce trebue n’o bătăto­­rim deacum incot, să presărăm roze neveştejite, adică gândurile noastre curate. George poteras Adminul Ramonel Neobositul nostru colaborator, d-1 Paul Korda, supune edituri­lor şi cititoarelor noastre urmă­toarea întrebare : E BINE SAU RAU DACA IN CĂSNICIE FEMEIA E CEVA MAI IN VARSTA DECÂT BĂR­BATUL?­­ Răspunsurile ni se vor trimite la redacţie în cursul săptămânii. Problema prezintă destulă ac­tualitate şi, cum e foarte comen­tată în cercurile mondene, e în afără de orice îndoială că se va bucura şi aci de o deosebită a­­tenţiune. ­OXO­ „Napoleon tie insula St. Elena“ pe ecran Presa germană relevă cu o deo­sebită satisfacţie creaţia marelui actor Werner Krauss în noul film al lui Lupu Pick : „Napoleon pe insula Sfânta Elena”. Rolul lui Hudson Lowe îl inter­pretează Albert Bassermann. Untelra Vienez trnsfor­­ml in stadion Societăţile americane de pro­ducţie intenţionează să facă din Viena un centru european pentuu filmul sonor. In acest scop au şi cumpărat lo­calul lui „Neues Wiener Buhne” pe care-l vor transforma în studio. ■B

Next