Rampa, iulie 1930 (Anul 15, nr. 3731-3756)

1930-07-02 / nr. 3731

ANUL XV. ~ No. 3731 REDACŢIA ADMINISTRAŢIA ŞI ATELIERELE GRAFICE Str. Intrarea Zalomit No­i (Hotel Astoria) Telefon BUCUREŞTI Publicitatea concesionată exclusiv Societății Anonime „Rudolf Mo­sse” Calea Victoriei, 51 Director: SCARLAT FRODA 4 PAGINI 3 LEI (v MIERCURI 2 IULIE 1 vjo «'h Numai asta s’o mai știi KOPROL se da și la copii. Răsturnarea valorilor de N. Porsenia • Revoluţia intelectuală provocată cu decenii în urma de sistemul nietzschean n’a fost niciodată interpretată ca o posibilitate de realizare practică. Scepticii au tâlcuit-o ca pe o butadă fi­lozofică a unui spirit genial. Gânditorii dogmatici au crezut în ea ca într’o exagerare a u­­nui sistem vitalist, a unei în­toarceri la natură, cu­ toate co­mandamentele ei viguroase, menite să injecteze sevă nouă disciplinelor omeneşti anemia­te de idealism sau împotmolite într’un materialism brutal şi insuficient. Explicaţiuni plauzibile au tra­dus invertirea morală a gigan­ticului cugetător german ca o simplă aspiraţie spre sănătate a unui organism fizic bolnav. Alţii, mai aproape de adevăr, au văzut in filozofia lui Nietz­sche doar expansiunea incon­ştientă a agresiunii imperia­liste a poporului său. .­­Gare prooroc ar fi putut a­­vea divinafiunea unei aplicări pe terenul social a acestor teo­rii ? Şi totuş, astăzi, de la mar­ginea centrului Europei şi până la limanurile linse de talazu­rile Pacificului, un mare popor face vivisecţie pe propriul său trup, expermentând răsturna­rea valorilor. Sovietele au în­fiinţat acest laborator de sân­geroasă sociologie. In captivantele lucrări ale lui Ferdinand Ossendowski se înfăţişează şi se discută în lu­mina crudă şi obiectivă a fap­telor aplicaţiunile noi şi reale ale Rusiei moderne pe tărâmul social. Dispuşi să examinăm şi noi, fără părtinire naţională sau de clasă, aceste realizări, să le simpatizăm poate ca pe un prodrom al societăţii de mâi­ne, ne este totuş cu desăvârşire imposibil să admitem un sin­gur moment că omenirea s’ar putea aşeza cândva pe aseme­nea baze.­­■ Ossendowsky explică lămu­rit de ce au eşuat toate arma­tele şi toate mişcările antibol­­şevice, mişcări care posedau sâmburi de eroism, in care uneori germina sublimul. Ce vrajă fatală a descompus dis­ciplina acestor oştiri de viteji legendari ? Ce i-a determinat să treacă, cu arme şi bagaje, în tabăra sovietelor ? Explicaţia e simplă şi teribilă. Pe când generalii anti-comunişti vân­turau înaintea soldaţilor idea­luri de ordine socială, entităţi superioare care făceau apel la altruismul omenesc, sovietele au promis folosul imediat şi materia. Pace şi pământ. Dar nu numai atât. Soldatului i se asigura libertatea jafului, im­punitatea crimei, putinţa de reîntoarcere la o bestialitate preistorică, ce măguleşte ins­tinctul de fiară al omului din popor. Intre idealism şi bandi­tism, mujicul rus n’a mai ezi­tat. Valorile erau răsturnate : bestia lua locul omului la con­ducerea societăţii. Dar oricât , cu oameni nor­mali, animalizaţi, nu se putea obţine complet victoria unui sistem, din care omul este ex­clus. Şi atunci, sovietele au făcut mai bine decât atât. Pe vremea ţarismului, enor­me vapoare, pe a căror covertă nu se zărea nici un marinar, nici un tricolor, ci numai lu­gubra fâlfâire a unui drapel negru, aceste vapoare-fantomă transportau în beciurile lor puşcăriaşi în lanţu­ri, spre in­sula Sahalin. Aici, ocnaşii erau trataţi cum nici omul primitiv nu trata vitele pe care le ucidea pentru hrană. Foştii oameni e­­rau transfomaţi în anti-oameni, într-o rasă specială şi hibridă intre fiară şi om, care nu pu­­­teau dori altceva decât piei­­rea Societăţii. Revoluţia comu­­nistă i-a liberat din închisori şi i-a pus în fruntea situaţiunilor publice. Cu aceşti oameni, Ru­sia sovietică scrie „bine” a­­colo unde odinioară era scris „rău», şi aplică pe teren răs­turnarea valorilor. Spiritul lui Nietzsche poate fi satisfăcut. De obiceiu, interviewurile cu artiştii sau cu oamenii politici, sunt luate în pripă, între două şedinţe furtunoase la cameră, sau o întrunire publică, între două acte în cabina actorului, în ma­şină sau pe colţul canapelei pe care gazda ţi-l oferă mai mult sau mai puţin graţios. De data asta nu voi mai scrie un interview tip, ci vă voi pre­zenta pe strălucita societară a Comediei Franceze, aşa cum n-o cunoaşteţi, aşa cum se înfăţişează în fiecare zi sau în fiecare mo­ment o cunoaşteţi toţii pe Cecile So­rei. A­ţi văzut-o şi admirat-o re­cent în reprezentaţiile pe care ni le-a dat în primăvară timp de o săptămână. Ştiţi fără îndoială că rochiile ei, pentru scenă sau pen­tru oraş sunt cele mai­ costisitoa­re, cele mai elegante, mai ştiţi că bijuteriile ei sunt vestite, ca de pălăriile ei, vorbeşte tot Parisul monden, iar luxul, risipa şi rafi­namentul cu care îşi mobilează mereu casele, sunt celebre nu nu­mai în Franţa ci în toată lumea, unde numele ei e trecut printre primele coloane ale revistelor mondene. Ştiţi că acum doi ani, Céliméne, locuia încă la Malmaison, în casa istorică, unde Napoleon şi Josep­­hina, veneau să se refugieze, când zgomotul curții îi obosea prea mult. Trăind aproape doi ani, într’un cadru istoric, de o sobrietate im­presionanta, firea neastâmpăratei „Sapho” e contrariată. Acelaş decor, ce reaminteau mereu timpuri trecute, peste care uitarea s’a aşternut de mult, o in­dispunea şi întrista pe Célimene. Temperamentul său torturat şi neliniştit avea nevoe de altceva, de o schimbare, de o primenire a atmosferei, a lucrurilor. Intr’o seară, la un dineu, în frumosul salon de la Malmaison Cecile Sorel, împărtăşeşte priete­nilor intimi proectul său: va vin­de toate vechiturile, îşi va lua un apartament în Champs-Elysées, pe care-1 va mobila după concep­ţia ei modernă. Prietenii au râs, neîncrezători, întrebând-o : — Iţi imaginezi d-ta, pe Cécile Sorel, într’un cadru modern ? — Dacă vei face asta, atunci, Ifibi toţi îndrăgostiţi de d-ta şi de decorul în care ne-am obişnuit să te vedem, te vom părăsi în bloc. Cecile Sorel, netulburată şî su­râzătoare, le-a răspuns tuturor : „Prieteni, peste trei sau patru luni, casa mea din Champs-Ely­sées, va fi gata, vă voi chema la inaugurare !”. Când peste patru luni, Contesa de Ségur, îşi primi prietenii în G. Dond Point des Champs-Elysées, pe chipul ei se putea citi cea mai strălucită sa­tisfacţie. Nu numai că admiratorii gustului său clasic, se complă­ceau în această atmosferă caldă de o rară eleganţă şi de un bun gust care nu are rival, dar în­­tr’un târziu, când şi-au revenit din uimirea lor, au întrebat-o cu tonul cel mai firesc din lume . — Cum Cecile, ai putut tu vre­odată să trăeşti în alt decor de­cât acesta ? Iată dar că povestea femeii-vră­­jitoare, se repetă mereu. Cei mai recalcitranţi, au găsit cadrul mai presus de aşteptările lor şi mai rafinat decât fantezia lor crea­toare. Illustration, de acum două luni, a publicat un articol despre „mo­dernismul Cecil­ei Sorel”, însoţin­­du-l cu fotografiile pieselor fru­mosului apartament. Realitatea este însă cu mult mai uluitoare. Ai impresia intrând în această ca­să, că trăeşti o clipă de vis din nopţile lui Poe. Dar să intram ca să putem pri­vi mai atent lucrurile. Marţi. Continuă în pagina II-a O sâptâmana cu Cecile Sorel Marţi: Modernismul contesei de Segur.-- Miercuri: La ceai cu Maradja de Kanurthala.- Joi: Gala de la Lido.Vineri: Două privelişti din balcon.— Sâmbtă: In căutarea unui local de noapte.- Duminică: In faţa lui Victor Luni: Exigenţele lui Faure. SCRISOARE DIN PARIS Cecile Sorel Dia cușca suflerilor LUI L. LEFTER CARE-A PLECAT IN VILEGIATURA... Plecatul costă o avere ! Cum văd, te­ treci cu glumele !... Mi-e teamă la inapoere Să nu semeni cu numele JACK BERAKK­, MIREASA „Mitică— se adresează căpitanul ordonanței sale — „te-arri văzut ori cu o fată frumoasă in Cişmigiu. Ia spune ce ocupaţie are viitoarea ta..." Mitică : „Asta nu ştiu încă, domnu­le căpitane. Dar actuala e bucătă­reasă. CONSECINŢĂ Motorul de football se sfârşise. Spec­tatorii începură să părăsească arena,­­înconjurată de un gard înalt de scânduri, prin poarta larg deschisă. Inspectorul surprinse însă un tânăr sărind gardul. „Domnule” îl apostrofează inspecto­rul „nu poţi să e­i pe unde ai intrat?" „Păi tocmai asta tac", răspunse tâ­nărul nostru... SÂNGE RECE " Acceleratul de Chișinău. Un tânăr intră iritat în comparti­ment. — Domnule, soția dumitale purta o rochie verde, nu ? — Da, răspunse călătorul uimit. . .­ Cu un guleraş alb de dantelă. 9— Da. — Să ştiţi că a căzut afară. Călătorul răspunde foarte calm­: — Atunci să tragem, semnalul , de alarmă. Biletul meu de tren era la nevastă-mea. FIUL PROCURORULUI învăţătorul îşi sfârşi lecţia de geo­grafie, pe care o predase cu ajutorul unui glob al pământului. Vrea să se convingă dacă elevii au fost atenți. r- Ionel, ia să-mi spui unde ajung eu dacă fac o gaură de-a lungul glo­bului. Ionel (fiul unui procuror) : Ajungeţi in fata tribunalului. y învăţătorul ! Da’ dece ? Ionel : Pentru deterioare de obiecte străine. învăţătorul : Dar bine. Ionel... Ionel : Da, domnule institutor, glo­bul aparţine şcolii, şi dvs. n’aveți dreptul să-l găuriţi... STATORNICIE Directorului unei mari bănci din Ca­pitală i se prezintă zilele acestea un tânăr foarte simpatic solicitând un serviciu. Prezintând certificatele di­rectorul, după o examinare de cinci minute, i se adresează : — Păi bine domnule, văd că d-ta nu ai statornicie de loc. N’ai stat mai mult de două luni de zile la nici un serviciu... Ba da. intr’un singur loc ai stat șase luni de zile, cum se face? — Păi... eram secretarul unui milio­nar american şi făcând cu dânsul o călătorie cu yăchtul pe mare a durat şase luni, aşa că... 3 S 4 fi 4 ­­ ARIA «Huo!... _ «La oase! —«Rușine!... — «Huo!... — «La oase!... — «Uuuuuuu!... —• «Jos cu ei! — «Afară! — Haaauuuuu!... — «La oase!... Din două in două săptămâni, cei cari iau aer in Parcul Carol aud din «Arenele Romane», pli­ne până la ultimul loc, aceste sbierete multiplicate de ecouri și cari dau la un moment dat in­­­presia vuetului unui ocean răs­­vrătit. Se fac pauze scurte şi ca torentele, se aud sbierete răguşi­te: «Da-i la muzicuţă — «Stinge-i farurile! — «La Palestina!... _ Fă-i boiangerie la nas... .— «Moae-i la scăfârlie... , e­, «Vezi că dă cu ciomagul!... V ii 1­p­ de A. Dumbrăveane Cei din parcul Carol au învă­țat curând —­ îşi spune cineva — vocabularul special de la «Arene­le, transformate în loc de întâlni­re pentru box. A-i da la muzicu­ţă, înseamnă a-i demonta gura adversarului. Stinge farurile în­seamnă să-i închizi ochii cu pum­nul. Când se aude «la Palestina», se ştie că în ring a apărut Moţi Spakow. Boiangeria la nas, e sângele pe care gloata îl vrea... Şi aşa mai departe... Celelalte epitete graţioase, se adresează aceloraşi oameni şi nu aceleaşi împrejurări. Unul care vine pentru prima oară Sâmbătă seara în parcul Carol, e cu sigu­ranţă apucat de o teama teribilă auzind vuetul dela Arene... Şi s’ar putea crede că în massa aceea răscolită de patimi, au luat loc numai unu şi unu dintre mardeiaşii autohtoni... Aş, de un­de?: D. Tony Bulandra este tot atât de elegant în « Arene», când vine la box, ca şi pe scenă... D. Ionel Teodoreanu priveşte cu a­­ceeaşi ochi, şi cu aceiaşi mină când se bat boxerii, ca şi atunci când vede pe Dănuţ şi Olguţa... Iar d. Liviu Rebreanu, care a fost văzut cu fiica d-sale în primele rânduri, — şi îmi închipui pen­tru prima oară la box — nu era nici revoltat, nici surprins... Cert mult dacă își încuraja, părinteș­te, fiica... Sâmbătă seara, l'am văzut, pen­tru prima oară la box, și pe Ni­con. Venise să ia aer între două cuplete. — «Ce faci Nicoane? — «Bine uite am venit și eu... — «Dar ști, ai mare noroc... ■— «Ca ce? — Astăseară sunt numai knok­­out-uri. — «Parol? Şi asta e noroc? Nicon a făcut o grimassă teri­bilă. Pentru prima oară în viaţa lui vedea oameni bătându-se la sânge, şi sfârşind prin a fi arun­caţi la pământ ca nişte cârpe... Şi asta, îţi numea un prieten, e un noroc!... A, daca nu Taţi ,văzut pe Ni-­­con în momentul când Spakow svârlea, cu un puimn, afară din ring, la o distanță apreciabilă pe adversar, ascunzându-se după o doamnă... — «Ce ai Nicon? — «Nimic dragă, dar nu vezi nebunul ăsta de Spakow e in sta­re să-l arunce peste mine... Par­don doamnă... Am mai vorbit în acest loc de Pladner. E un boxeur de mare faimă, deşi la statură e mai mic decât Finţi... Pladner, s’ar putea spune, s’a jucat cu adversarul său... L’a învăţat cum se boxea­­za, ce e aia pumn, şi cum poate fi bătut în lege, un om... Adver­sarul lui Pladner a înghiţit, s’a supus — fiindcă la urma urmei nu avea altceva ce face... Masa însă nu era de aceiași părere. Vroia ca Pladner să fie bătut, și al nostru să bată cu orice preț. Ca omul în casa lui... Mai sbie­rete, mai strigăte, — dar nimic. Nici o scofală. Pladner continua să bata, și al nostru continua să încaseze. Atunci, în mijlocul ce­lei mai mari linişti, un tânăr ofi­ţer cu monoclu în ochi, se apro­pie până la ringul unde se bat boxeurii şi se adresează juriului: — «Domnilor, faceţi-vă dato­ria! Ofiţerul — din jandermerie — a fost privit cu curiozitate. — «Vă sfătuesc să vă faceţi da­toria şi să adresaţi somaţiile le­gale lui Pladner, fiindcă altfel nu răspund de d-voastră.. . Cineva din juriu l’a întrebat: ,— «Sunteţi cu paza? — «Exact. Sunt cu jandarmii aici. — «Şi probabil că nu vreţi să bată Pladner. — «Sigur. Să bată al nostru. Că e ruşine... — «Atunci mai simplu ar fi să vă adunaţi jandarmii şi să-i să­riţi în ajutor boxeurului vostru... Termină repede... E şi mai uşor. Nu vedeţi că-i singur, săracul!... Ofiţerul n’a mai ripostat nimic. I­b . Toata lumea trece prin nişte căl­duri îngrozitoare. Sunt însă oa­meni cari au fierbinţeli aparte... Cum s’ar spune, căldură dublă. II cunoaştef­i pe marele nostru comedian, d. V. Maximilian, şi pro­babil că ştiţi despre d­-sa că-i pro­prietarul unei moşii agreabile... In acelaş timp, ştiu­ că d. Maximilian este co-directorul companiei tea­trale „Regina Maria“ care, pentru sezonul ele vară şi-a instalat ta­băra la Parcul Oteteleşanu. (Co­legul nostru Hope, susţine — pro­babil tot din cauza fierbinţelei,— că la Parc e director Tănase). D-l V. Maximilian trece prin nişte fierbinţeli grozave. Şi iată de ce:­ stă între două luntrii. Pe căldurile acestea îngrozitoare, tre­­bue să îm­pace două­ calităţi. Ca moşier vrea şi se roagă să vină ploaia ca să-i fie bună recolta. Ca director de teatru se roagă în­truna lui Dumnezeu să fie vre­mea frumoasă, să nu dea ţiloae, ca să se poată juca, şi face reţete... Cineva îl interpela eri: — „Spune drept, vrei sau nu vrei să vină ploaia? ■ — „Dacă s’ar putea, să vină ploaia la unul noaptea şi s’o ţină până a doua zi la amiază. Atunci să înceapă iarăş o căldură teribilă până la miezul nopţei. Sau, dacă s’ar putea, să se împartă ploaia în două, excluzând Capitala, să plouă încontinuu în ţară... Până la împlinirea visului, d-l Maximilian trece iarăşi prin nişte fierbinţeli teribile... Gică Vraca e la Viena, şi ne scrie din pivniţa primăriei oraşului. Cei ce au trecut prin Viena ştiu ce înseamnă această pivniţă. Cei ce n’au trecut, au auzit cu sigu­ranţă de faimoasa primărie a Vie­ţi ei, unica ca stil arhitectonic... In • pivniţa primăriei există cea mai­­ adorabilă dintre cârciumi... Vraca I ne scrie pe carton gros din cele ce se obicinuesc a fi puse sub paha­rul de bere.. Ceea ce îl îndritueşte să ne spună: „Am­ tras un chef teribil în câr­ciuma aceasta cu fraţii de la Burg­theater“ şi trec prin nişte fierbin­ţeli teribile, de-oi pomeni şi pe cealaltă lume...“ Să stai la răcoare în pivniţă şi să ai fierbinţeli, asta-i culmea... Un alt om în plină frământare, e G. Ciprian, a cărui piesă „Omul cu mârţoaga" jucată pentru prima oară în limba germană la Berlin, a constituit un mare succes atât pentru autor cât şi pentru autori. Telegramele agenţiilor de presă vorbesc cu un lux de amănunte a­­supra succesului înregistrat de Omul cu mârţoaga lui, şi ne a­­duc la cunoştinţă că autorul a fost sărbătorit atât la legaţie cât şi la Un restaurant prin banchete grandioase... Ni-l închipuim pe Ciprian, în mijlocul mesei, sărbătorit, plin de fericire... Or fi fost şi discursuri. Fierbinţeli, deci, Ciprian, cu sigu­ranţă că a trebuit, să răspundă, înainte de a pleca din Bucu­reşti, ne spunea: —„Mi-e frică mă că dacă aiu a­­vea succes o să mă înveţe ăia... De ce i-a fost frică n’a scăpat. Te pomenești că înfierbântat. Ci­prian le-a trântit un discurs şi i-a înjurat, ca pe aici pe la noi... Din dragoste, şi din bucurie... O operă de Mussorgsky a provocat incidente politice la Moscova Pentru ce a fost scoasă de la afiş opere „Kho­­vansevia“.'- Spectacolul de la Opera de stat.--' Suferințele Rusiei In preajma închiderii stagiunei Operii de stat din Moscova, co­respondentul marelui ziar londo­nez «Observer» semnează o inte­resantă dare de seamă asupra ac­tivităţii acestei scene în timpul anului. Ziaristul englez constată cu a­­cest prilej că cel mai de seamă eveniment artistic al stagiunei l-a constituit premiera operii. «Kho­­vanseina» de M. Mussorgsky, o lucrare care nu s’a mai cântat de ani de zile la Moscova. Titlul acestei opere este împru­mutat de la numele celor doi prinţi Khowansky, tatăl şi fiul, care au rolurile principale în ac­ţiune. Opera a fost scrisă de Mus­sorgsky în anul morţei sale iar instrumentaţia a fost terminată de Rimsky-Korsakov. «Khowanscina» este în orice caz o adevărată capodoperă şi se poate compara cu «Boris Godu­­nov» care şi-a cucerit însă mai repede faima internaţională. Mu­zica şi drama redau aidoma at­mosfera din Rusia Evului Mediu, o epocă pe care trebue să o soco­tim în Rusia cu câteva secole mai târziu decât în restul Euro­pei. Dar tocmai această epocă este mai puţin cunoscută şi tocmai un teatru a fost mai rar înfăţişată. Este interesant că de abia a­­cum, câteva luni după premiera de la Moscova, aflăm din relatări­le corespondentului englez un a­­mănunt caracteristic cu privire la un incident care s’a înregis­trat cu prilejul reprezentării o­­perii «Khovascina» la Moscova. Intr'adevăr una dintre cele mai frumoase ar­ii ale Operii lui Mussorgsky este aceea constatată de boerul Sakhlowity. Este o ru­găciune prin care se invoacă un trimis al Cerului pentru a-i scă­pa Rusia suferindă. Dumnezeu nu trebue să lase Rusia să piară. La una din reprezentaţiile a­cestei opere o parte din public, identificându-se cu Rusia suferin­dă de care este vorba ir­­ania lui Mussorgszky l-a aplaudat frene­tic pe interpret, manifestând ast­fel în mod evident împotriva ac­tualei ordine din Rus­a sovietică. Direcţiunea Operei de Stat şi Co­misarul poporului pentru arte frumoase pare să fi înţeles că în aceste aplauze repetate nu tre­buia văzut numai manifestarea unei aprecieri estetice-şi mai ales o demonstraţie cu caracter poli­tic. Fapt e că, cu tot succesul ob­ţinut de «Khovanscina» la relua­re, opera lui Mussorgsky a fost imediat scoasă după afiş. Acum câteva zile, în rdină va­ră, „Khovanscina” a fost din nou reluată la opera mare, obţi­nând şi de astă-dată un mare suc­ces. Aria boerului Sakhlowity a fost însă tăiată din partitură. In orice caz, incidentul este des­tul de semnificativ şi ilustrează în chip caracteristic sentimentele marelui public şi mentalitatea o­­ficialităţii sovietice faţă de liber­tatea manifestărilor artistice. Rim­sky-Korsakov „Omul cu mârţoaga“ s’a jucat la Berlin Berlin, 30 (Rador).­­ In seara zilei de 28 iunie a avut loc la «Schiller Staatstheater» din Ber­lin, premiera piesei româneşti «Omul cu Mârţoaga», de G. Ci­prian Sala a fost arhiplină cu un pu­blic extrem de select Piesa a avut succes, fiind viu aplaudată. Autorul a fost chemat de mai multe ori la rampă. După reprezentaţie, d. G. Taş­­că, ministrul României şi doam­na, au oferit un banchet în sa­loanele legaţiei române, în onoa­rea artiştilor şi a autorului. La banchet au luat parte 14 actori cu soţiile, în frunte cu in­tendentul general Legal şi regi­­sorii Pirschau şi Iessner, Dr. Lip­­pmann, precum şi membrii lega­ţiei române. D. profesor Taşcă a toastat în sănătatea interpreţilor şi inten­dentul general Legal pentru miş­carea artistică română care, a zis d-sa, «începe să se manifesteze aşa de admirabil».­­ •­­ Un viu entuziasm a domnit toa­ta seara şi toţi cei prezenţi şi-au manifestat cele mai frumoase spe­ranţe pentru strângerea legături­lor culturale şi artistice cu Ger­­­ mania. •­ G. Ciprian -OXO­ I -xox­ Un interesant club­ latin la New-York Din iniţiativa academicianilor ame­­ricani, s’a înfiinţat zilele aceste la New-York, un club latin, ai cărui membri s’au obligat că între ei vor întrebuinţa numai limba latină Şi a­­ ceasta atât In relaţiile personale, cât şi in scris. Clubul pregăteşte de asa­­menea şi o bibliotecă latină, care va cuprinde şi cele mai bune cârti — In traducere — din literatura contimpo­rană. Prima carte va apare In Bti­blioteca Clubului Latin va fi „Insula, Comorilor” (Insula thesaurică) de Stef­fenson. Va urma apoi „Robinsoni Crusoe” (Vita discriminaque Robinsoi Bis Crusoei) de Deio_e.,

Next