Rampa, iulie 1930 (Anul 15, nr. 3731-3756)
1930-07-02 / nr. 3731
ír Á ' MM Luni am sosit la Paris şi cum era firesc am reanuntat pe Contesa şi Contele tie Ségur, de a căror prietenie, am norocul să mă bucur în chip excepţional. Marţi la dejun, am fost aşteptată. La intrare, mă primeşte Ahmed. Valeţii au fost înlocuiţi cu Ahmed turcul, care vorbeşte şase limbi la perfecţie. Ahmed e foarte înalt, spătos, şi poartă cu mândrie bogatele sale vestminte de spre ocru şi un fes roşu. Chipul îi este foartte arămiu, dar are un surâs plin de bunătate şi devotament. Abia păşesc pragul casei de aur, că Cécile Sorel, din camera vecină vine spre mine cu braţele întinse mă îmbrăţişează, urându-mi bun sosit în casa lor care este şi a mea. Guillaume (Contele de Ségur) pe care-l mai cunoaşte a fi şi după numele său de teatra, René de Saxe, soseşte şi el îndată. La rândul lui mă îmbrăţişează şi mă pune să-i jur că nu l-am uitat, înainte de a ne aşeza la masă, Cécile Sorel îmi ia braţul ca să mă conducă prin apartament. începem întâi cu salonul cel mare. Pereţii, tavanul, uşile, cercevelile ferestrelor, sunt în întregime acoperite cu pătraturi mari de aur Este un material foarte scump adus cu mari greutăţi din Japonia. Uşile mari se închid greu. In loc de clanţă, două inele mari de aur. Perdelele sunt de asemenea dintr’o mătase norie, iar jaluzelele sunt rose clair. In fata noastră un chemineu, din marmură gris, deasupra o oglindă până ’n tavan. Pe chemineu, un minunat tors grec, de o rară sobrietate. In stânga, lângă peretele de la intrare, două mari paravane chineze, din lac negru cu pictura în aur, reprezentând diverse poeme. Alături o masă de abanos neagră, încrustată cu chipuri japoneze, tot în aur. Pe masă două torsuri egiptiene. O măsuță joasă pentru fumat, fotolii îmbrăcate cu mătase aurie. Vase rare pline de flori. Toată casa e o seră. Covorul în culoarea pereţilor. In dreapta avem sala de mâncare. Lângă uşă, la intrare, un perete întreg e acoperit de o oglindă. Jos în formă de bronz, altă oglindă pe o lungime de doi metrii. La fiecare capăt al oglinzii care acoperă podeaua, câte o colonadă de marmoră neagră, înaltă de un metru şi jumătate. In fiecare din ele, ghivece cu flori. Colonadele şi florile se reflectă în oglindă, dându-ţi impresia, urmi havuz, cu apă limpede. In mijlocul piesei, o masă lungă de patru metrii, acoperită cu o strălucită cuvertură de aur. Lângă fereastră, un paravan asemănător celor din salon, alături un basorelief în piatră, de o vechime de sute de ani, lung de doi metri. In fata, un vas în marmoră neagră, care îmbrăţişează cu mândrie, un cojoc de trandafiri mici roşii Scaunele îmbrăcate în mătase de culoarea pereţilor şi tavanului tot în aur. Nici un portret pe pereţi, totul e sobru, de o eleganţă rafinată şi caldă. Un culoar nesfârşit de lung. Şi aici totul în aur. Iată salonul cel mic , pentru intimi, în serile când se dinează în trei sau în patru. Şi aici totul e în aur. O canapea acoperită de aceiaş mătase. Un chemineu, un tors grec, un paravan mic de aceiaş, culoare. O măsuţă lângă fereastră. Pe el, cărţi de o rară valoare istorică. Aparţin familiei Contelui de Ségur. La mijloc o măsuţa rotundă, scaune fotolii, măsuţa de Liat. O cutie cu fume-tigarette, în foiţe de aur. Pe jos, blănuri , tigrii, vânatul contelui de ani de zile. Alături, odaia roşie. Este tot un mic salonaş de fumat. Decorul e plin de gust şi atmosfera e îmbietoare. Odaia de dormit, este un chef d’oeuvre de artă şi gust. Pereţii, tavanul, ferestrele, toiul e îmbrăcat în argint; două, divane joase, acoperite în mătăsuri argintii. Cearşeafurile şi pernele în crepe de chine rose-clair. Deasupra paturilor două baldachine argintii, căptuşite cu mătase rose. In linii întortochiate, două cristaluri înguste şi lungi, ascund lumina electrică. Intre paturi, o măsuţă joasă argintie. Un ceas mic în argint, într’un vas de argint trandafiri rose-clair. Fotolii în argint şi în mătase rose. Lângă ferestre, o masă de toaletă argintie, cu piesele de toalette, în mânere de argint. Pe chemineu, un peşte de cristal argintiu, care îi- tocneşte becurile electrice. Mai departe , alături de dormitor, camera de toaletă , toată îmbrăcată în mătase beige. In dreapta la intrare, baia, în dreptul căreia se află o oglindă până în tavan. Un paravan rose. Un lavoir lung de doi metri, în argint şi oglinzi. In l'v'cr’ robinete, capul şi gâtul unor şerpi argintii. O măsuţa de toaletă, plină cu accesorii , mânere de argint cu coroana familiei. Un chemineu, o canapea de odihnă, fotolii, o etajeră din lac negru chinezesc. La ferestre doi copăcei cu flori rase. Alături, camera de lucru a Contelui. Un birou sobru, câteva portrete de familie, un Corot. Lângă fereastră un pian. Contele este un mare muzician și compozitor. Mi-a dedicat o bucată de muzică, în care m’am regăsit până în cele mai mici detalii- Cinci sau şase aparate de T. F. S., de toate mărimile şi toate mărcile. Un cinematograf de voal de un metru lungime în peretele din stânga, odaia sa de toaletă, in cealaltă aripă a casei ; două odăi sunt ocupate cu hainele celor doi soţi. Armele Contelui, îşi au dease- I menea locul lor într’o strălucită odaie verde. Două odăi pentru musafiri. Un birou de lucru pentru secretară, odăi pentru servitori, etc. Am insistat prea mult se pare asupra apartamentului. Dacă l’aţi cunoaşte, l’aţi privi ca şi mine ca un lucru de artă, care nu se întâlneşte în fiecare zi. I-am spus Cémenei că nici în vis nu puteam vedea ceva mai frumos. Iată ce mi-a răspuns ! — Dacă ați ști că mai existăr.în Paris un al doilea apartament ca al meu, m’ăș împușca ! Am vrut să vă vorbesc de Cécile Sorel și am îmtârziat prea mult cu amănuntele casei. Vă cer pujină indulgență. Am făcut-o pentru că știam că mulți dintre d-voastra, n’aţi fi avut prilejul să vedefi toate acestea, şi oricum, face plăcere când citeşti doar Sau mă înşel ? Ne aşezăm la masă. Ahmed, merge în vârful picioarelor şi ne priveşte toată vremea atent şi supus. La ora 4, Cécile Sorel e aşteptată la Comedie ca să încerce cele cinci ochii pentru ..Marion de Lorme”. Fireşte că trebue s'o însoţesc. Cunosc în cabina ei, pe cele mai strălucite figuri din casa lui Moliére. La şapte plecăm la Bois. Ségur, ne aştepta la „Armenouville, împreună cu prietenu nostru comun, scriitorul Pierre Plessis. Luăm o gustare şi ne întoarcem cu toţii să cinăm. La 9 seara, Cécile, propune să mergem la Luna Park. Ajungem acolo, veseli, râzând ca nebunii de toate nimicurile. Ne dăm în montagne russe şi urlăm în faţa vidului care ne înghite. Intrăm în toate boitele, ne luăm la întrecere în minusculele automobile şi trecem spre sfârşit să ne înregistrăm vocile la microfon. Cécile spune versuri, Guillan ne, o imită, Pierre Plessis îmi face o declaraţie de dragoste, iar eu le spun bucuria mea de ai regăsi şi a fi cu ei, împreună. Discurile sunt gata într’o secundă. Ne oprim răsuflarea ca să ne auzim mai bine. Plecăm de acolo, ca nişte şcolari mulţumiţi şi ne îndreptăm spre Gardin d’actî matation, să vedem animalele, şi negresele goale. Târziu în noapte, ne despărţim în faţa hotelului meu. Ultimul cuvânt al Céliménei, este : a demain chéq. Mîercur. La patru când m’am întors din oraș, mi se spune că Cécile Sorel mi-a telefonat de două ori. Trebuie neapărat să viu la ceaiu la ora 6 d. a., cuvântul ei e ordin pentru prieteni. Am venit la 7 ca orice român bine crescut (?) Câteva surprize mi-au fost rezervate. Am întâlnit pe Maharadja de Kapurthala, care m’a recunoscut, amintindu-și de interviewul luat pentru ,,Rampa” acum trei ani, singurul pe care l’a acordat atunci. Am cunoscut-o pe Colette, care mi-a promis un interview — pregătiți-vă deci. Un pacha egiptean, cu fiica lui ziaristă, m’a invitat pentru o lună la Cairo şi Alexandria. Scriitori, gazetari, artişti, prinţi şi contese Când toată lumea a plecat şi când mi-a venit rândul să-mi iau rămas bun, Cécile Jo’a privit curios şi m’a întrebat dacă sunt în toate minţile ? — Tu faci parte din familie, rămâi ! Ne-am dus amândouă, la o prietenă, colegă de teatru, care a suferit un accident de automobil. Sigur, a venit să ne ia. Dineul l-am luat în seara ceia la Armenouille, unde trebuia să sosească și Mistiguett. Seara am terminat-o târziu, în rue de Lappe, printre midinete și apași al căror dans ne-a amuzat toată vremea. Joi, Guillame, a venit de dimineaţă să mă ia de la hotel. Am plecat toţi trei la Saint Cloud să luăm aer. Ne-am întors seara târziu şi pentru că Ségur insista, ne-am dus Cu toții la Lido, unde am luat parte la o mare gală artistică. Vineri. Dejun la Cécile Sorel, cu Gabriel Boissy, Pierre Plessis şi Manon, o încântătoare rudă a Celimonei. După amiază. Cinematograf la Paramount, seara dineu acasă, după care Ségur, ne-a invitat să-i vedem ultimele filme luate în Algeria. Ne-am amuzat mult de o scenă luată din balcon, în care oameni, maşinele şi animalele, mergeau de-a îndăratelea. Noi formam galeria. De câte ori se întrerupe filmul, îl amenințăm pe Guillame că părăsim sala de spectacol. O pauză ! Se bea șampanie. Ségur își începe repertoriul muzical, își însoțește pianul cu o voce baritonală, foarte agreabilă. Céliméne, mă chiamă să privesc din balcon minunata privelişte a E- toilului Champs-Elysséului, turnul Eiffel iluminat. In acordurile pianului Céliméne, îmi evoacă clipe minunate din viata ei de (Continuare din pagina I-a) O săptămână cu Cécile Sorei Cécile: Şi eu nu pot lipsi de la Comoedie. Du-te tu singur şi aşteaptă-mă acolo, vei avea leii tăişi nu te vei plictisi. . . El refuză o asemenea proputeatru şi de dragoste. Le voi scrie j nere( dar se simte jignit de calialtădată, când voi spune mai ţica*jvll] ej. {i barbafii sunt proşti mult. Seara trece neobservată, li- când e vorba de diplomaţie în cistită şi senină, teatru sau în politică”. Sâmbata. Incidentul trece pe al doilea La dineu, o avem pe sora Céplan -liménei cu câţiva ani mai în vâr- Ségur, anunţă destul de timulată, dar tot frumoasă şi distinsă. la inceput că a trecut prin ţar din Seamănă cu sora sa numai la, d aclimation şi a văzut doi lei, chip, concepţii de burgheză, şi|mici dp toats frumUsetea. Şi cu aspiraţii reduse. E măritată cu un!|m ySmkpf delicin«scriitor. II voi cunoaşte săptă- f _ Zgu Soulom - numele intămâna viitoare. Lângă mine o t;m al Célimenei _ erau aşa de am pe Toma Navar, col I frumoşi că am stat un ceas să-i teatru cu Vecile şi in orele libere prevegc autoare dramatică. O scris o piele cât ai dat pe ei ?. îl întreabă să care s a reprezentat anul direct Cécile, obişnuită cu in trocut cu un frumos succes la Porte J ducer.]e ]UJSt. Martin Vorbește mult și sgomo _ Nnmaî' 12 oop de franci, rSs_ 4* a M li * 1 A —4 . -I- 4 a * 4 — A » VSA V — . . « tos. E foarte deșteaptă dar îmi displace anumite vulgarități- intre ea și Guilame se încinge un duel spiritual, din care Céliméne cu tactul și inteligenta ei vie îi salvează. Tonia Navar și Ségur, trec în salate biliard. Sora Céliménei pleacă. Noi, amândouă, rămânem să ne decidem asupra localului pe care trebue să-l alegem. Bătrânul Pacha, telefonează. Ne așteaptă în apartamentul său de la Ritz. Locul nu este bine ales. Sorel, decide. Ne întâlnim cu toții la „Fouquete” lângă Etoile. O pornim apoi în Bois. Spre miezul nopţii ajungem în Montmartre, staţionăm la Pigalle. Duminică. O zi foarte agitată. Cécile Sorel, joacă ,,Marion de Lorme” în Place des Vosges, pentru centenarul romantismului. In fata casei lui Victor Hugo, în plin aer liber iau loc peste patru mii de oameni. E un soare nemilos care otrăveşte atmosfera. Publicul nu se mişcă, actorii îşi continuă apostolatul în artă. După spectacol, cu tot soarele, nimeni nu pleacă, toţi vor să mulţumească imcomparabilei interprete al lui Hugo. Dar în biroul poetului, înconjurată de familia punde Ségur, cam cu teamă de a nu fi certat. Cécile : Ce ? Eşti nebun ? Atâţia bani ? Abia ai luat unul în Egipt ?. Guillame : Da, dar erau aşa de mici şi aşa de blânzi. Cécile: E adevărat? Unde sunt? Ce drăguţi trebue să fie ! Când ni se aduc? O ! Ce mtnos o să fie cu ei la Samary ! Și teama Contelui se risipi, curând, ba chiar după o clipă Cécile l-a îmbrăţişat pentru acest trouvaille. acestuia, Cécile Sorel, nu poate miră de ceva. Cu un tact desăsă-şi vie în fire. E întinsă pe canapea, i se dau droguri. Inima aproape nu-i mai bate, capul cade greu, ameţeala o copleşeşte. La eșire, pe un parcurs de 4—500 metri, mulțimea o aclamă sgomotos. Céliméne, face sforţări să răspundă. Maşina ei e încărcată cu flori. Abia intrăm în casă, că Cécile, cade greu pe un divan. Se telefonează doctorului, care soseşte în grabă constatând o puternică insolaţie. Se prescrie linişte deplină, medicamente. O stare aproape letargică, durează până la miezul nopţii. Ségur e plecat la o gală de box, se întoarce abia la 2 noaptea. Luni. Cécile Sorel se simte mai bine, dar nu părăseşte patul decât spre seară. Colegele ei de la Comedie îi trimit flori splendide. Sigur, rivalizează cu ele, trimiţând doi copăcei de trandafiri mici roşii. In fiecare clipă îngenunchiază şi îi sărută mâinile. Seara la masă un mic incident de familie, la care bineînţeles trebue să iau parte. Guilame, se plânge de căldurile Parisului şi vrea să plece cât mai repede la Samary, unde castelul, ferma şi originalul lor teatru sub cerul liber, îi aşteaptă. Cécile, răspunde prin cuvintele lui Fabre : „Nu pot pleca înainte de luna Septembrie”.. Pentru fiecare reprezentaţie de la care voi lipsi, voi avea o amendă de 500 fr. deci vreo 10.000 franci pe lună. Guillame: Nu vreau să aud de prostiile lui Fabre. De când sunt copil am plecat vara din Paris. Nu vreau ca soţia mea să joace aici pe asemenea călduri. In realitate, şi unul şi altul sunt boemi incorigibili, artişti entuziaşti şi copilăroşi. Neînţelegerile lor durează o clipă, îmbrăţişările toată vremea. In aparentă, caracterele lor sunt foarte opuse, în realitate există o mare afinitate şi multă armonie. Céliméne este bună, prietenoasă, entuziastă şi încrezătoare. Când ifi acordă titlul de prietenă, nu are reticenţe şi nu are *tărie. Un caracter sobru, puternic, ce nu suferă influenţe, dar care se mlădiază şi se supune foarte uşor de dragul unei armonii desăvârşite. Niciodată nu pofi să ghiceşti dacă e supărată pe tine, sau nemulţit Paris, Iunie. AIDA VERMONT * ştie să treacă peste aceste nui bcuri. Nimic din atitudinea sau vorba sa nu sunt schimbate. Cuvântul îi este prietenos și cald, diminutivele cu care-i place să te alinte, sunt spontane, sincere, întocmai cum îi este firea. Guillame, are un temperament vijelios, se contrariază și se înfurie repede, se supără în orice clipă, nu acordă cu uşurinţă prietenia sa, e bănuitor faţă de oameni, dar totuşi, are o inimă de aur, e generos când îi eşti prieten, are gesturi de mare senior; în fond e un copil căruia îi place încă să se alinte şi să fie alintat. Fiecare din ei, e preocupat de o mare patimă . Cécile pentru arta ei pe care nimic n’ar face-o să o părăsească. Sigur, are mai multe pasiuni: întâi sofia lui apoi muzica şi pe urmă animalele, mai ales puii de lei, pentru care are o vădită slăbiciune. Cei ce-i cunosc, sunt însă înainte de toate vraji şi de spiritul lor larg, de concepţiile lor despre viaţă, prieteni, şi lume, sunt mai ales prinşi de farmecul inteligenţii şi frumuseţea caracterelor lor. O săptămână alături de ei, te stimulează la viaţă, la muncă, la clanuri pe cari le credeai moarte. Şi unul şi altul,au o mare şi merituoasă calitate : cultul familiei şi al prieteniei. Trăind în preajma lor, ai impresia că citeşti o carte instructivă de înaltă moralitate, şi în suflet ţi se strecoară dorul de viaţă, de iniţiative curagioase, de iubire pentru aproapele tău. Vedetele americane obişnuesc, în timpul vacanţei, să întreprindă călătorii în Europa. Dealtfel, această obişnuinţă o are fiecare yankeu. Şi nu se poate spune că vacanţa petrecuta în Europa îi reconfortează, căci ,,odihna" americanilor e o continuă goană după senzaţii „europene". Parisul, e fortăreaţa pe care americanul o cucereşte întâi... După ce toate plăcerile pe care acest centru le poate oferi, s-au epuizat, el porneşte mai departe, în cucerirea coastei mediteraneene. In general, ţinta americanului e Franţa şi Italia. Vedetele ecranului american au o predilecţie pentru Nisa şi Monte- Carlo. In jurul meselor de joc din vestitul cazino al principelui de Monaco, cele mai ilustre figuri fac act de prezenţă. Nisa se poate mândri că acum doi ani a avut-o ca oaspe pe Greta Garbo. Nici măcar un cap încoronat nar produce mai multă senzaţie decât această ,femee divina". Anul acesta însă, se pare că vedetele n’au chef de .,odihnă". Filmul vorbitor nu le lasă în pace. „Stelele" a căror voce a fost găsită „bună“, trebue să lucreze la „primul film vorbitor", căci sezonul ■le toamnă vrea să fie ofensiva decisivă a filmului vorbitor. Iar cele cari n’au încă o situaţie clară, nu părăsesc Hollyrwood-ul de frică să nu piardă angajamentul. Căci noua situaţie ne oferă acest paradox: „steaua" atot-puternică de om, tremură azi şi în faţa omu- lui dintre asistertii „technici". Vara aceasta Europa nu-i va vedea deci pe idolii săi americani? Sunt totuşi câţiva cari au scăpat de griji, şi-şi pot permite călătorii de plăcere, de studii, etc... WILLIAM POWELL Faimosul interpret al tipurilor le mişei, a sosit la Paris, unde va rămâne tot timpul concediului său. La reîntoarcerea sa în America va vizita Londra. DOLORES DEL RIO Frumoasa mexicană este una din cele mai frecvente vizitatoare ale Nisei. Deocamdată nu şi-a anunţat încă data sosirii. E probabil de aceea ca şi Dolores să-şi petreacă vacanţa pe celebra plajă Californiană „Santa Monica” LEWIS MILESTONE Tânărul regisor al „Frontului de Vest” a sosit la Paris. In cursul edeii sale în Europa, Milestone va vizita şi România, unde, după cum se ştie, are rude. ANA MAY WONG Celebra vedetă chineză se află actualmente la Paris. E foarte probabil ca să rămână definitiv în Europa, iar la iarnă s’o vedem pe o scenă a lui Reinhardt. MARIE DRESSLER Se află şi ea la Paris, de unde va pleca în Italia. După ce va admira comorile de artă din fericita ţară a lui Mussolini, Marie Dressier va vizita Berlinul, şi, probabil și Viena. LOUISE BROOKS „Lulu" s’a stabilit definitiv în Europa. Pentru ea America nu-i mai poate oferi posibilitatea de a-şi utiliza talentul. „N’are voce!” In ultimul ei film europea, „Prix de Beauté“ care e vorbitor, o altă actriţă, care rămâne nevăzută, vorbeşte pentru ea. Louise Brooks îşi petrece timpul pe coasta de nord a Franţei. LILY DAMITA a obţinut de la Samuel Goldwyn un mic concediu, pe care şi-l petrece în preajma mormântului lui Napoleon. „SANTA MONICA” Aţi auzit desigur de această faimoasă plajă de pe coastele Californiei, scăldată de apa Oceanului Pacific. Aici îşi petrec timpul vedetele cari au „rămas acasă”. „Santa Monica” e coasta de. Apus a Americei. P" '’•"-1 - Tc’Tf's, o compatridătă a lui Dolores del Rio e cea mai „îndrăcită înotătoare din imperiul filmului. Și fiindcă e încă „tânără“ în meserie, șefii de presă sau hotărît s’o lanseze ca „cea mai bună înnotatoare din lume’. Când frumoasele păpuși holly- woodiene se plictisesc, un hidroavion le duce din Santa Monica tocmai pe insula Catalina. Pentru asta nu trebue nici o pregătire. De pe plajă direct în avion! Renée Adorée, face foarte des acest voiaj, cu propriul ei hidroavion pe care îl pilotează singură. ■f Vacanțele ecranului Paris, Nisa, Santă-Monica... Unde Își petrec concediul câteva vedete fără grije glunt. Lily Damita Dolores del Rio Renée Adorre A E.AI3TITSA 14] Benian de G. Bogarde — Maica Precista ne-o ajuta și nouă!... * întors, în orășelul natal Geo închise în gândurile lui taina. Deziluzia din urmă îl vindecase cu totul de nădejdiile dragostei. Laetitia murise odată cu ultimul lui avânt, li simțea încă după multe luni destul apăsător în suflet. Şi Marga... Despre ea nu-ş mai auzise nimic. Nu mai avea nici un reazim. Acum când o pierduse pentru totdeauna îşi da seama cât însemnase Marga. Ca să uite mai uşor îşi mărgini viaţa într’un cadru simplu: judecătoricârţi de drept. Nici un ziar, nici o vorbă, cu nimeni, începuse să preţuiască bucuria singurătăţii şi mai ales să înţeleagă cât de greşit fusese drumul pe care căutase fericirea. Doar oamenii care credeau în el îl mai mulţumeau, încurajat de ei eforturile sale se măriră. Confraţii simţiră curând această schimbare. Aştepta procesul în care să-şi arate puterile. Dar speţa întârziase. Oameni neîncrezători în avocaţii tineri fugeau. Intr’o zi a venit Crişu. — Ce este omule? Ce să fie dom’le necazurile, păcatele mele. Am venit la dumneata că eşti mai tânăr şi mă-i mai îngădui de parale... A văzut dosarul. Era o speţă unică, o însuşire ciudată ivită din întreţăerea sângeroasă a iubirei de pământ şi de copii a oamenilor de acolo, hotăriţi, uscaţi, cu obraz plesnit de vânt, are de soare şi mâinile crăpate de greul muncii. Complicat cu fiece nou termen, de apărătorii chiţibuşari, iscoditori neîncetaţi ai amânării era într’adevăr o încoronare a şicanei profesionale. Studiase dosarul cu ardoare şi ore îndelungate îşi întocmise un plan de apărare. Găsise în imaginaţie cuvinte într’aripate pentru biruinţa dreptăţii lui Crişu. Examenul cel mare! De aci doi trei ani şi va pleca la Bucureşti. Acolo cu muncă şi tenacitatea sa, isbuti să se ridice, acolo unde se înfiripase tinerească întâia învingere. Dar numai până aci gândea,ai departe îi era frică... Nădejdea aceasta îndrăsneaţă şi nelămurită îi picura în suflet resemnarea. Judecătoria Drăgulineşti era de ani de zile blestemată. După ce localul se părăginise complect, fusese în sfârşit renovată. Dar numai zidurile. Magistraţii cari se perindau, aceiaşi. Ultimul Săceanu, îi într’adevăr o perfecţiune a acestor calităţi negative. Până la 40 de ani cutreerase străinătatea cu speranţa de a face avere din cărţi, după care se întoarse în ţară unde după îndelungată stăruinţă obţinu un loc de ajutor de judecător. Deveni cunoscut prin ciudăţeniile lui; mustaţa întoarsă cu formă de S. îi aduse numele de Makensen, iar un cocoş pe care-l creştea din superstiţie o aureolă de mister. Studiind probabilităţile unui câştig sigur, cu cât mai puţin risc, îngândurarea şi seriozitatea de totdeauna constituiră un îndelung prilej de preocupare pentru târg. Dar un ghinion neobosit îl urmărea. Avea gajat la o bancă leafa pe două luni înainte, ca să nu mai vorbim de datorii mărunte care se înmulţiseră ameninţător, doborând cu numărul lor ultima fărâmă a prestigiului de «ajutor». De mai mult timp suprimase masa de seară. Ce mai putea să prindă deja vreun câştigător mai larg, in forma unui desert, care în batjocură, lui i se părea doar o glumă, comanda: — O prăjitură şi un pahar cu apă la domnul jude... plătesc eu!.. Ultimele cuvinte erau rostite apăsat şi nu odată urmate de râsul înfundat al jucătorilor. Săceanu încurajat de această atenţie apropia scaunul de el şi începea pe şoptite la urechea donatorului: — Măi dragă, împrumută-mi te rog numai o sută de lei şi dacă s’o întâmpla să câştig, îţi achit şi restanţele. Dăm prin două câştigul. Auzi? Pe cuvânt de onoare! Am eu presimţire că astăseară plec cu parale de aci... Fie că obţinea suta de fie că nu până la urmă nu se alegea cu nimic. Cu câteva zile mai ’nainte a dat totuşi un banc şi ghinionul atât de neînduplecat s’a spart. Câştigase şaptezeci de mii de lei. Târgul a urlat trei zile despre acest eveniment iar cocoşul judecătorului a primit boabe la discreţie. Săceanu nu se mai vedea prin club. Se ştia coar că depusese banii la o bancă şi că a dat o mie de lei la un costum de haine. Apoi a dispărut — ultimul căruia îi vorbise era avocatul Adamescu — care nu înceta de a povesti : — „Ce mai tura-vura „şefu- le” !... Săceanu mi-a spus în gară că s-a ridicat banii şi că pleacă la Bucureşti să-şi încerce norocul. , Era sigur că va veni cu „maşină înapoi cu un milion la bancă... Are, unde mai pui un concediu de trei luni...” Altceva nu mai ştiu, decât că o să ne judece judecătorul. M’am rugat să-i dea Dumnezeu gândul cel bun lui Săceanu să stea mai mult. Să mai văd şi eu Doamne o soluţie !” Oricât ar fi bârfit însă târgul, era ceva de admirat în viciul omului. Cu aceiaşi nestrămutată încredere purta de ani nădejdea câştigului cel mare. Şi poate că pentru un observator imparţial al misterelor sufletului omenesc, perseverenţa bătrânului ajutor de judecător, avea ceva din inerenţa marilor fatalităţi. * Procesul lui Crişu se amână, cu toată truda lui Geo de a fi judecat de către judecătorul definitiv. Astfel ultima şi cea mai intensă dintre preocupări dispăru, vremelnic. Singurătatea şi plictiseala reapărură. Plecase între timp din ţară. Dar reîntors aceiaşi viaţă reîncepu, enervarea stăruia. Şi mai ales „ea” — îi simţea paşii ! Ii prevestea revenirea. Ar fi vrut să fugă sau... Aci gândul rămânea descoperit. Ceva care semăna cu moartea! Dar într’o zi Geo fu invitat de către judecător. Sărbătorea înaintarea la gradul de preşedinte. Şi dacă desigur n’ar fi venit înaintarea, episodul neverosimil ar fi rămas acolo unde se repauzează nesupărate evenimentele cari n’au să vie niciodată! Pe semne că la ’nceput totul n’a fost decât o glumă. Nevoia pentru ea de a-şi creia o distracţie o îndemnase! Sau poate o simplă încercare de forţe... Chiar când a intrat l-a isbit domnişoara cea înaltă cu părul blond — adus mult peste urechi, cu ochii negri mari, cu zâmbet îngăduitor în colţul gurei şi cu gropiţe în obrazul roz ca piersica. Singură i-a întins mâna : — De ce să aştept să-mi fi prezentat ? Mă numesc Alexandra...” Râse larg, cu sinceritate copilărească par’că pentru a da mai mult contur expansiunii. Se mai aşteptase să zică: „...şi am şaisprezece ani!... Ca în romanul lui Lamartine.” •— „Şi eu Geo, domnişoară Alexandra şi am douăzeci şi şase de ani!“ Râse şi el. ,— „De ce-mi spui vârsta ?’’ — „Mă prezint ca şi dumneata, dar complect. Iţi aduci aminte Graziella ?” — „A ! da ! Ei bine, domnule Geo mă numesc Nina-Alexandra şi împlinesc azi nouăsprezece ani. Sărbătorim două evenimente : înaintarea unchiului şi ziua mea. Poţi să mă feliciţi pentru asta și pentru că depăşesc pe Graziella în preciziune. — „O fac domnişoară !” Ei dar repede v’aţi împrietenit, dragă! Era judecătorul surprins încă odată de emanciparea exagerată a nepoatei sale... — Cred că nu te superi unchiule. Tu ai avut grije de la început să-mi pui în vedere că în casa ta nu întâlnesc decât oameni cumsecade. Nu poate decât sa-ţi convină! Sandra! Aici nu eşti la Bucureşti. Şi în primul rând domnul Geo va fi surprins de atitudinea ta... De rândul acesta intervenise mama. Geo nu mai asculta. Salutase pe cei din casă şi acum se retrăsese lângă domnişoara Alexandra care izolată într’un colţ alergea plăci pentru un pathefon minuscul. — îmi plac foarte mult miniaturile domnule Geo, poate pentru că sunt incapabilă de a înţelege lucrurile mari. Proporţia mă înspăimântă. Aş vrea şi aş fi atât de mulţumită să rămână nealterat spiritul acesta al meu. Aş avea impresia că rămân copil! jJVa urma A*.