Rampa, octombrie 1931 (Anul 16, nr. 4109-4135)

1931-10-01 / nr. 4109

I Director: SCARLAT FRODA BJ.Bi.lQI 1 ,CA„AS'i RA"| V Pe ruinele zilei de azi de ION MARIN SADOVEANU In învălmăşala priveliştelor , drum, răsună glasul modest, în felurite, ce se numeşte istoria,­­ faţa unei sinteze pentru vii­­şi în încăerarea luptelor ce vin tot, mai grea astăzi, ca nici­din zări opuse, ce se chiaină politică, cu greu îţi poţi lămuri propria ta lozincă. Rând pe rând sistemele se construesc şi cad, rând pe rând ai impresia că ai găsit formu­la pentru a fi apoi nimicit de indoeli. Nici o epocă n’a fost mai în­şelătoare în privinţa aceasta, ca a noastră. De la Marx la Lenin, materia­lismul îţi desfăşură evidenţa. Spengler, tară să construiască, dărâmă, ţările Apusului, iar în operă contra puneţi­că şi muzi­cală. Coudenhove-Kalergi,­­tă­­tue asupra unui punct central de Pan-Europă, în argumenta­­rea lui triadică, romantică şi antitetică. Lucrările statistice ale insti­tutelor şi cercurilor de studii naţionale sau internaţionale, fărămiţesc şi ordonează mate­rialul ce se întinde necontenit căpătând astfel o formă meto­dică, până şi în undele cele mai subţiri ale treburilor spi­ritului. Din vechea tencuială idea­listă ce se mai menţine pe ici pe colo iese singură, solidă, la iveală zidăria economică a lu­­mei, care are o convingere şi o evidenţă în ea, în ciuda tutu­ror calculelor greşite şi iarăş reluate ale economiştilor. E ca o ceaţă în permanenţii agitaţie, ce nu se subţiază, în care pentru dorul şi gândul de mâine al oricui caută nu odată, al lui Jean Jaurés : „Să fim bine înţeleşi; când spun că o ideie esenţială (e vorba de ideia de justiţie) as­tăzi abia bănuită de oameni şi de grupările lor, încă din ne­­gura vremurilor a fost unul din resorturile hotărâtoare ale mişcărilor mulţimei, n’am vrut să spun prin aceasta că oame­nii pot vedea de acum, cu lim­pezime, forma suprema pe ca­re o societate mai justă o va îmbrăţişa”. Şi mai departe : „Nu se poate imobiliza mai dinainte mersul umanităţii, in­­tr’un ideal definitiv”. Judecata aceasta e mult prea largă şi ca obiect şi ca su­biect. Ii convine însă reducerea şi o suportă până la orice pro­­porţie, fie chiar individuală. Din ea, pentru toţi cei sili­ciunia­ţi astăzi, rămâne desnă­­d­ejdea şi imposibilitatea gă­sirii unui răspuns, la prima vedere, cel puţin. Nu judecata aceasta, el în­­suş gândul central dintr'un fragment, pe care îl încheie, al lui James, poate însă găsi un drum, în joc larg şi mort pentru cercetătorul nedume­rit. Pierdut în mijlocul forţelor uriaşe ce se sbat, prins în din­ţii de neînfrânt ai instituţiilor cari îl şi cheamă şi îl şi obligă individul cu întrezăriri şi dor de mai bine găseşte în acest fragment o lumină și un sfat. A­MUL XVI No. 4109 Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafice INTRAREA ZALOMIT No. 1 (Hotel Astoria)— Telei. 301/59 BUCUREŞTI Publicitatea concesionaţi exclusiv Societăţi An*, nim* „Rudolf Mossa", Calea Victoriei No. 31. si a I u 4 Pagini 3 Lei C. JOI 3. OCTOMBRIE 1931 ABONAMENTE IN TARA Trei luni............. Lei 300 Șase luni .................. . 500 Un an B 1000 IN STRĂINĂTATE DUBLU Abonamentele se plătesc înainte la 1 sau la 15 ale fiecărei luni Din cuşca sntrem­nlul DIN LAC IN PUŢ­­­rdr’­an­a din scale trecute, fiind invitat la un bun prieten care serba al­tptea an din viaţă, mi-a fost­ pre­­zentat un anume O. X., avocat din Bu­­cureşti. De la început tipul nul.a făcut o im­­presie detestabilă. Vorbea, pretenţios şi spurted nişte prostii de mă exas­perase. Mă gândeam tocmai cum­ dra aici pledează tămpitul ăsta prrocesele, când, o cuconiţă, foarte nostimă, se adresează „avocatului““i trr Ce lucruri noui mai ne spui? — Mai nimica! ■— procese ceva? prea.­­puţin interesante. De­ altfel nu mă ocup decât de cele de la ca­­solie! „Auzi lăudărosul, îmi şopteşte, la ureche, unul din invitaţi. Aprob zâmbind. O duduie, dându.şi ochii peste cap, întreabă­: — Domnule N., oricum, sunt sur­­prinsă, mă aşteptam ca d.ta să te Consacru magistraturei. •— Să-ţi spun adevărul, domnişoară am un suflet foarte bun, cum nu cred să mai existe altul. Ei bine, am socotit că, în funcţiunea mea de ma­­gistrat voi fi, poate, nevoit să con­­damn la muncă silnică pe atâţici şi atâţia. Pe când aşa, ca avocat, ehei, ehei! — Ba eu cred, interveni invitatul cu şoptitul, că magistrat fiind mai puteai scăpa pe câte unul, pe când aşa, ca avocat, îi bagi pe toţi in ocnă! S’a făcut un haz enorm, iar „avo­­catul“, inroşindu.se, a ripostat — Nu e rea gluma? — Păi cine ţi.a spus că am făcut o glumă!'.i UNUL CARE RESPIRA PREA REPEDE De când cu criza aceasta forn­idabi la care şi.a atins apogeul, aproape toate întreprinderile, pentru a putea face faţă nevoilor tot mai insistente ale momentului au început să facă mari reduceri de personal. Dintre instituţiunile cele mai grav atinse de noua fază a crizei, — era­­hul monedei englezeşti, — este şi Soc. „T. m. d. r.“, al cărei­ director este binecunoscutul V. L., apreciatul autor dramatic.... nejucat. Încât a hotărât să taie un carne vie. "Să facă economii cu orice preţ, eli­­minând funcţionarii aşa zişi inutili şi reducând lefurile celorlalţi. Unul din funcţionarii cei mai încre­ştiți, secretarul general, auzind de a­­ceasta iniţiativă, s’a­­ înfiinţat, zilele trecute, în cabinetul direcţiunei şir — Domnule director s- A, d.la eşti! AH odri să vă cer o informaţie s~ Mă rog. — Am auzit că veţi proceda la ma. reduceri de salarii. Aşi vrea să ştiu' n dacă aceste „curbe lovi şi în minei de sacrificii“ vor . —• O, în d.la nu! — M’ași fi mirat! Eu secretar... — Fiindcă d.ta. nu vei mai fi aici câ­nd­ vor intra în vigoare!. . ARE DREPTATE! Probabil că discutau dela începutul pauzei, căci conversația lor părea pe la mijloc. •— ...da, da, femeile! Ele ne guver­­nează, află domnul cel blond, ori, vină la un nud ce atârna pe un pe­­rete din foyerul teatrului Ventura.. — Eu, să.li mărturisesc sincer, am avut mare noroc cu dragostea! —- Păi bine, nici nu ești însurat! — -Și asta nu se cheamă noroc?! Dult a f­u­t Maupassant? Paris. — O discuţie care tre­nează de luni de zile în Franţa, a provocat agitaţii tocmai prin e­­lementul simplu care rezidă la baza ei. E vorba să se ştie precis d­acă Guy de Maupassant a locuit în ca­sa cu No. 17 sau 19 din strada Clauzei. Discuţia a luat proporţiile unei veritabile ,,afaceri” şi partizanii lui 17 şi cei ai lui 19 stau încă pe poziţie de atac. In prefaţa catalogului librăriei Stock scrisă de însuşi bătrânul e­­ditor, se vede însă că Maupassant într'o scrisoare pe care i-o adresa îi solicita un răspuns în următoa­­rii termeni „sau la minister sau acasă la mine 17 str. Clauzei”. Partizanii lui 17 au șanse de reuşită. -exo- Două mari piese de mare succes la Viena „Charmeuse11 la Akademie­theater.­ „Bărbatul fără viaţă particulară" la Vollkstheater Două mari succese ale tea­trelor vieneze: „Charmeuse’’ şi „Bărbatul fără viaţă particu­lară”. Prima e o comedie engle­zească de Themple Thurston, tradusa de Wilhelm Lichten­berg, şi se reprezintă la A La­dern­iefheater­ care este, după cum se ştie, un studio al Burg­­theaterului. „Bărbatul fără viaţă particu­lară” este o comedie de Otto Fürth şi se reprezintă la Deu­­tsches Volkstheater. Charmeuse este o mătase lu­cioasă din care se fac toalete în­cântătoare. Ea face din femei intre două vârste, mondene do­cite şi adorate. Charmeuse, produce sex-appeal, întinereş­te, purifică tenul, într’un cu­­vânt: o rochie de charmeuse te face fermecătoare. De câţiva ani, doamna Laeti­fia s’a resemnat să ducă o via­ţă potrivită vârstei sale. Bine­cuvântată cu un soţ vegetarian şi abstinent­­şi cu o fiică de opt­sprezece n­aţii, ea a Încetat de mult să mai lupte împotriva bătrâneţii. . . . Dar iată că o întâmplare îi aduce în casă o toaletă ferme­cătoare: o rochie de Charmeu­se. Şi doamna Laetiţia nu poa­te rezista ispitei de a’ încerca rochia. Şi când o îmbracă se întâmplă cea mai naturală mi­nune din lume, ea întinereşte deodată cu zece ani, devine o femeie răpitoare, astfel încât infantilul adorator al fiicei sa­le, începe s’o adore pe ea, şi, însuşi soţul ei se amorezează de ea. Dar actul al treilea al aces­­lui din care făcuse parte la comedii, readuce lucrurile fundul, se interesează de a­normal. Doamna Laetiţia nu-şi uită situaţia, nu uită că are o fată de măritat şi nu se mai îmbracă în rochia de char meuse, ci în rochii de lână. Ea şi-a recucerit bărbatul, şi a re­dat fiicei sale un logodnic com­plet nevătămat, pentru a prile­jui astfel un dublu happy-end. Doamna în charmeuse, a fost interpretată de Rosa Albach- Betty, iar tânărul care se în­drăgostește de ea, a fost inter­pretat de fiul acesteia, Wolf Albach. Marele actor Otto d­ressier a interpretat rolul soţului. Piesa s’a jucat în regia lui Georg Terramare şi în decoru­rile lui Rudolf Haffner. La Deutsches Volkstheater, comedia lui Otto Fürth înce­pe într’o biserică, unde se cele­brează un parastas în memoria d-lui von Hülben, care a fost un politician foarte popular, dar n’a avut timp pentru căsă­torie şi tredi puţin încă pentru vreo legătură ilegitimă. Anny, o mică manicareză a intrat din întâmplare în bise­­rica in care se celebrează pa­rastasul bărbatului care n’a a­­vut viaţă particulară, începe să plângă. Plânsul ei atrage atenţia tuturor. Anny plânge fiindcă a fost concediată de la frizeria ei. Dar toată lumea pre­zentă şi în special ziariştii bă­­nuesc că fetiţa e o soţie ilegiti­mă a defunctului. Prin aceasta, defunctul devine interesant, iar fata şi mai mult încă. Toţi reporterii şi membrii partidu-der­ea Chiar şi rudele presupusului ei iubit îi acordă o deosebită atenţiune. In cele din urmă o ia de nevastă unul din cei mai tineri membri ai familiei von Hülben. Această amuzantă poveste a unei cariere are şi un prolog într’un salon de maniculă. E interesant că eroul titular nu apare pe scenă, ci este, du­pă cum am văzut, un mort. I­­deea aceasta de bază s’ar d­­a­tori, după câte scriu ziarele, doamnei Margit Vecsy, prima soţie a lui Franz Moinar. Comedia s’a jucat în regia directorului Beer. Rolul princi­pal este interpretat de marea actriţă berlineză Erika Thel­­lmann. Şi e un rol pe care îl vor dori cu siguranță toate in­terpretele tipurilor de fete mo­derne. Lucrurile s’au petrecut astfel acum vre-o câteva zi, pe pero­nul gării Chişinău. înainte cu vre-o trei minute de plecarea ac­celeratului spre Bucureşti, o doamnă fostă angajată a Teatru­lui Naţional din Chişinău, s’a­­pre­zentat directorului Naţionalului din Capitala, Basarabiei care toc­mai îşi căuta un loc în tren­. — Domnule pe mine­­m-ai­­ungă jat în stagiunea aceasta? — Nu! i-a răspuns d. Livescu. Nu le-am angajat pentru că am primit dispoziţii precise de la Di­recţia generală a t­eatrelor­­ pen­­tru­ epurarea ansamblului.­ De altfel aşa cum e făcut re­pertoriul anul acesta n’am nevoie de d-ta. . Care credeţi că a fost riposta d-nei „artiste”? La ars vre-o doi pumni directorului- Simplu, nu e aşa? Trenul s’a pus în mişcare şi bătăioasă doamnă s a grăbit să sară pe peron. Numele făptaşei? N’are idei o importanţă- Chiar dacă­ l-aş da, sunt sigur că n’o cunoaşteţi, repu­taţia sa fiind circumscrisă exclu­siv in sânul familiei d-sale. Cred că întâmplarea este uni­că pe mapamond şi de acum, înainte nu se va­ mai putiia spune că nu inovăm şi noi ceva în tea­tru. Ce-i drept,, dacă nu în mate­­ri­e de regie său de technică, cel puţin în moravuri. Intr adevăr, până acuma din ce muză izbucneau conflicte în a­­ceasta, lume cu totul specială, a teatrului? Pe chestie de roluri- Nu vreau să generalizez, desigur că sunt­ şi excepţii, dar foarte mulţi dujitorî ai scenei ar dori, dacă ar fi posibil, să joacfi ei to­a­te rolurile dintr’o piesă. Dacă nu spun acest lucru,­­îl doresc totuşi­ să vorbească, numai ei pe scenă, fiecare replică considerând-o ca un sacrilegiu. Ca să mă exprim­ mai plastic, t­oţ­i ar­ dori piesa­­monolog. Din nefericire, autorii drama­tici în genere, nu sunt de aceeaş părere şi în afară de monoloage, mai strecoară, pe ici pe colo, şi niscaiva dialoguri. Ei bine, această dorinţă de mun­că, de relevare, provoacă cele mai multe conflicte în lumea actori­lor. Dacă vreţi, această, trăsătură sufletească le­­ face cinste, mai ales astăzi când cu,­ toată mizeria, generală, toate categoriile sociale se dau în vânt după huzureală-Recurgerea la mijloace conton­dente pentru a provoca un anga­­jam­e­nt? O mândrie nativă a îm­piedicat pe actorii tuturor, vremu­rilor să recurgă la asemenea mij­loace. — ,­Nu-ţi plac ochii mei? !,a spus Petre Liciu lui, Davila. „Să fii sănătos. Pot eu să tră­iesc, şi fără, d-ta! Există o justiţie imanentă care face, şi aceasta în orice domeniu de activitate, ca, nici un talent real să­ nu rărit­e nevalorificat. Mai curând, sau mai târziu, el tre­buie să iasă la iveală, ori câte pic dici i s’ar pune ■ în cale. Şi în teatru, mai mult ca ori unde, această justiţie activează în pofida tuturor persecuţiilor la care ar fi supus angajatul1 din partea directorului. Gând un ac­tor său o actriţă pla­ce publicului, acesta îi cere şi­­directorul, în­ de­finiţi,v şi el negustor, h’are în cotro şi capitulează. Lucrurile i merg de la sine şi nui se pot schimba chiar dacă o efiată de actori îşi­ aşteaptă directorul la colţ de stradă sau dacă iau cu­vântul de pe scenă, pentru a ex­plica publicului: „Cum stă ches­tiunea”. Actriţa de la Chişinău putea verii pe peronul gării şi cu un tun și tot nu i s’ar fi urcat talentul, unui IOAN MASSOFF lipsește talentul Ion Livescu. Premiere parsiene „Linia inimii“ piesa unui debutant să se creadă că e plecata în străinătate. In timpul acestor călătorii imaginare Jean Jac­ques expediază prin corespon­denţii săi familiilor cărţi poş­tale şi anunţuri locale cari ser­­vesc de alibi. Totuşi Jean Jacques se plic­tiseşte, e tânăr se gândeşte la călătorii şi la o prinţesă înde­părtată. Ea îi apare sub forma unei femei tinere, prison­ier­ă într’o cuşcă de ascensor, îmbrăcată într’un costum Veneţian şi care se ducea la un bal în acelaş imobil. Teatrul Michel din Paris a reprezentat zilele necute pen­tru prima oară „Linia inimei” o piesă a unui tânăr avocat ca­re abia acum își face debutul în teatru. Piesa, spune: Paw­­lovsky în Le Journal are câte­­va din defectele autorilor tinere­ri. Intre altele acela de a in­troduce un text fraze din Meri­­mée cum a făcut d-l Puget și anecdote perimate pe cari au­torul le crede originale. Pri­mul act e nostim, deşi e inspi­rat din maniera de a scrie a lui Sacha Guitry. Tânărul Jean Jacques con­­­duce o agenţie de voiajuri !­ Taciturnul Jean Jacques, coo­maginare cari se organizează, solează la el pe această deli­­pentru o lume bogată care d­oasă Nicole, măritată cu u­ vrea să se retragă undeva­­ om de şaizeci de ani, şi care ii promite că „se vor revedea” Jean Jacques se îmbrăcă in Arlechin şi se duce şi el ca s o regăsească. Nicole a schim­bat costumul la bal cu o prietenă care are cu totul altă mentalitate. Bietul Jean Jacques, desilu­­sionat se întoarce în aparta­mentul său însolit de o cucoa­nă care încearcă sa-l conso­leze. Cucoana începe să se des­­brace şi apare un bărbat in frac şi care e bărbatul Nico­lei. Bătrânul îl învăţă filoso­­fia vieţei. El ştie că nevasta lui îl va înşela într’o bună zi Cum Nicole, credincioasă la rendez-vous venise şi ea, cade apoi în braţele lui Jean Jac­ques. Piesa evident nu e prea ori­ginală. E de adăugat ca „Linia inimei” a fost jucată cu brio de interpreţi veniţi direct de la Com­edia Franceză, Pierre Fresnay în rolul lui Jacques şi Helene Perdrnele în rolul Nicolei. Alte roluri importante au fost­ jucate de Madeleine Lam­bert, Suzy Leroy, Jean Wall, etc. bal Pierre Fresnay Succesu­ «Calului Alb" la Tîtua Stadttheater-u] din Viena și-a redeschis anul acesta stagiunea cu celebra operetă a lui Hans Müller „La calul alb”, muzică de Ralph Benatzky, înscenarea după caetele de regie ale lui Erik Charrel,­ ­exor irmaid Tikityai la Titaa Armand Tokatyan, celebrul solist al Operii Metropolitane din New-York, concertează as­tăzi la Viena.­ ­exp­ Ştiri de la teatrele parisiene Proceteli­ei Eiaoui See, Romaia Coo’is şi Alfred Jachard Deşi teatrul parisian trece prin tr-o groaznică criză ce a determi­nat scăderea preţurilor la teatre, mişcarea teatrală se anunţă totuşi destul de animată. Iată câteva din noile lucrări ale autorilor dramatici: CE SELTNE EDMOND IsEE Edmond See, e unul din cei m­ai fecunzi autori francezi. Pen ' ; £ -1 «NtfHyfr......­­ia tru stagiunea în curs anunță ur­mătoarele lucrări:„Charité” o pic­să în două acte primită încă de a­­cum câteva luni la Comedia Fran­ceză, un act „Derriere la porte” care va fi jucat la Grand Guig­­nol, — şi la Od­eon, o altă piesă „Le Bel Amour”. In plus a mai terminat o comedie modernă in patru acte ,,Le Dauphin” şi o car­te asupra lui Porto Riche care va fi publicată în ediţia:­­Visage contemporains. ROMAIN GOOLUS Romain Coolus a spus: Termin acum o comedie în 3 acte întitulată: Le Heros interm­i­tent al cărei principal interpret va fi Maurice de Ferrandy la teatrul Michel. ALFRED MACHARD Alfred Mad­ri­d e preocupat de film. A terminat un roman și n’a scris nimic pentru teatru. . A terminat un scenariu ,,Pour un son d’amour”. Anoi va face un scenariu în­titulat ,,Les Coeurs pared»” pen­tru Universal, iar mai târziu ver­siunea franceză a filmului „Der schwarze Mann”. RELUĂRI Comedia Franceza va relua „Marion de Lorme” piesa lui Hu­­g­o creată acum o sută de ani, și care a fost unul din marele eve­nimente dramatice ale anului 3.831. ’ Rolul principal va fi jucat de Cecile Sorel. . La Studio des Champs-Elysées s’a reluat piesa „Le chant du Herceau” de Martinez Sierra. .Tot cu acelaș prilej s’a jucat pen­tru prima oară. ..Biens oisifs” de Claude Roger Marx. LA GRAND GUIGNOL Teatru! Grand Guignol de Sun­ direcţia lui, Jacques J­ou­vin, a re­ţinut paisprezece piese inedite. Intre principalii autori figu­rează:­­Henri Duvernoig, Lucien Jrescaves, Claude Orvai, M. S. Ro­mei, Aragny, Edmond Sec, Jac­ques Dévai şi Binet Vraimer. „CANICHE” La teatrul Comedie Ca umăr fiu se anunţă premiera piesei: „Ca­­niche” de Louron Raynaud. Rolul principal va fi jucat de d-na Simone Dulae. La teatrul de l’Oeuvre, se amun­tă premiera piesei: „O noapte de infern”­ele Guido Stachini. Rolul principal va fi jucat de d-na France Ellys. -------oxo------­ Edmond Sée Elírtul intersetia! e un patin obositor decât minei fizică După părerea multor igienişti, * I * 1S , .. . , * c/ „gândirea” este o acţiune­., nesă­nătoasă, prin faptul că dă loc la o sforţare obositoare şi în cazul când e prelungită, ar­e chiar efec­te epuizante asupra organismu-Cercetăr­ile recente ale fiziolo­gilor în această direcţie au dove­dit netemeinicia acestei clasice teorii. Intr’adevăr, în urma unor mă­surători numeroase şi precise, s-a mai constatat că gândirea provoa că .cel­ mai mic consum..de. ener­gie. Consumul de oxigen, în timpul activităţii, este în­ cazul efortului intelectual, incomparabil mai re­dus decât în cazul muncei fizice. Astfel, măsurătorile­ psiho-fizi­ce, arată că acest, quantum- -de -oxi­gen ars în organism, în­­ timp de un­ ceas de muncă­ intelectuală, este mai mic decât cel întrebuin­ţat, de exemplu de­­0 servitoare în timp de cinci minute pentru a... șterge praful ,în odaie. , ----------x O x-----------­ Stag­unea teatralii mied­e Stagiunea teatrală.este pe punc­tul de a­­se deschide la Moscova. Teatrul Artistic anunţă câteva piese cari vor fi jucate în cursul stagiunei : „Frica” o piesă scoasă de Bongerow din ,,Suflete moar­te” de Gogol şi ..Moartea lui Zand” de Aleeha. Se vor relua a­­poi „Tartufie”, „Roadele ştiin­ţei” de Tolstoi şi ,­Liangiţa” de Goldoni. Bine înţeleg titlurile acestor piese nu sunt decât titlurile de in­dicaţie pentru că este probabil că piesele au fost revăzute şi proba­bil schimbate de­ nerecunoscut. A­­fară de acest prog­ram, Teatrul Artistic va da în Decembrie o ser­i­rată consacrată lui Maxim Gorki. i Eminescu, Musset, Byron in jani Dior comentarii (li „comoedie „Com­oedie ’ (Jiu 5 Septembrie pu bluza la rubrica „Ifis Balles Ifi- Ures” urmă­torul articol sub titl­ul „Elogii periculoasa sau prefaţa care sdrobeşte”. „Poetul Mihail Eminescu, pu­blică o lucrare poetică sub titlul Lucifer. (Autorul articolului cre­de că, e oarba de o operă recentă). Volumul e prezentat de dl. Petre Nicolescu, care nu ezită­­ să s­cr­ie în prefaţă: „Alfred de Musset ne-a dat: „Nopţile” cari sunt strigătele cele mai sfâşietoare pe cari decepţia amoroasă le-a inspirat. Byron a dat „Don Juan” iar Mihail Eminescu ne-a dat „Lu­cifer”. Această poveste minunată în care pasiunea e în conflict cu înalţirea spirituală, cu geniul­ Musset, Byron, Eminescu! Ce trilogie! Dl. Petr­e Nicolescu nu ştie ce sunt comparaţii greu de susţinut şi că unele elogii riscă să sdro­­bească în loc să înalţe? Cum n’am evoca faţă de o pre­zentare atât de îndrăzneaţă, o tâ­nără femee muzicantă, care spu­nea cu multă candoare: Compun bucatele în­ genul lui Chopin? Feriţi-vă de comparaţii, d-lor poeţi căci ele riscă să vă eclipseze. Faptul dovedeşte încă odată cât de puţin suntem cunoscuţi în str­einătate. Dacă autorul notiţei în locul comparaţiilor care au su­parat, ar fi dat note biografice a­supra, lui Eminescu fixându-i lo. Cui în literatura originala, ca de aci alţii să tragă conclu­zii com­­parat­ive cu literatura ori­ginală autorul notiţei ar fi­ aflat cine a fost Eminescu şi că Luci­fer a fost scris­ în româneşte iar volumul în chestiune e o simplă traducere -mai mult sau mai pu­ţin reuşită. . .­­ Em­inescu

Next