Rampa, octombrie 1931 (Anul 16, nr. 4109-4135)
1931-10-01 / nr. 4109
I Director: SCARLAT FRODA BJ.Bi.lQI 1 ,CA„AS'i RA"| V Pe ruinele zilei de azi de ION MARIN SADOVEANU In învălmăşala priveliştelor , drum, răsună glasul modest, în felurite, ce se numeşte istoria, faţa unei sinteze pentru viişi în încăerarea luptelor ce vin tot, mai grea astăzi, ca nicidin zări opuse, ce se chiaină politică, cu greu îţi poţi lămuri propria ta lozincă. Rând pe rând sistemele se construesc şi cad, rând pe rând ai impresia că ai găsit formula pentru a fi apoi nimicit de indoeli. Nici o epocă n’a fost mai înşelătoare în privinţa aceasta, ca a noastră. De la Marx la Lenin, materialismul îţi desfăşură evidenţa. Spengler, tară să construiască, dărâmă, ţările Apusului, iar în operă contra puneţică şi muzicală. Coudenhove-Kalergi,tătue asupra unui punct central de Pan-Europă, în argumentarea lui triadică, romantică şi antitetică. Lucrările statistice ale institutelor şi cercurilor de studii naţionale sau internaţionale, fărămiţesc şi ordonează materialul ce se întinde necontenit căpătând astfel o formă metodică, până şi în undele cele mai subţiri ale treburilor spiritului. Din vechea tencuială idealistă ce se mai menţine pe ici pe colo iese singură, solidă, la iveală zidăria economică a lumei, care are o convingere şi o evidenţă în ea, în ciuda tuturor calculelor greşite şi iarăş reluate ale economiştilor. E ca o ceaţă în permanenţii agitaţie, ce nu se subţiază, în care pentru dorul şi gândul de mâine al oricui caută nu odată, al lui Jean Jaurés : „Să fim bine înţeleşi; când spun că o ideie esenţială (e vorba de ideia de justiţie) astăzi abia bănuită de oameni şi de grupările lor, încă din negura vremurilor a fost unul din resorturile hotărâtoare ale mişcărilor mulţimei, n’am vrut să spun prin aceasta că oamenii pot vedea de acum, cu limpezime, forma suprema pe care o societate mai justă o va îmbrăţişa”. Şi mai departe : „Nu se poate imobiliza mai dinainte mersul umanităţii, intr’un ideal definitiv”. Judecata aceasta e mult prea largă şi ca obiect şi ca subiect. Ii convine însă reducerea şi o suportă până la orice proporţie, fie chiar individuală. Din ea, pentru toţi cei siliciuniaţi astăzi, rămâne desnădejdea şi imposibilitatea găsirii unui răspuns, la prima vedere, cel puţin. Nu judecata aceasta, el însuş gândul central dintr'un fragment, pe care îl încheie, al lui James, poate însă găsi un drum, în joc larg şi mort pentru cercetătorul nedumerit. Pierdut în mijlocul forţelor uriaşe ce se sbat, prins în dinţii de neînfrânt ai instituţiilor cari îl şi cheamă şi îl şi obligă individul cu întrezăriri şi dor de mai bine găseşte în acest fragment o lumină și un sfat. AMUL XVI No. 4109 Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafice INTRAREA ZALOMIT No. 1 (Hotel Astoria)— Telei. 301/59 BUCUREŞTI Publicitatea concesionaţi exclusiv Societăţi An*, nim* „Rudolf Mossa", Calea Victoriei No. 31. si a I u 4 Pagini 3 Lei C. JOI 3. OCTOMBRIE 1931 ABONAMENTE IN TARA Trei luni............. Lei 300 Șase luni .................. . 500 Un an B 1000 IN STRĂINĂTATE DUBLU Abonamentele se plătesc înainte la 1 sau la 15 ale fiecărei luni Din cuşca sntremnlul DIN LAC IN PUŢrdr’ana din scale trecute, fiind invitat la un bun prieten care serba altptea an din viaţă, mi-a fost prezentat un anume O. X., avocat din Bucureşti. De la început tipul nul.a făcut o impresie detestabilă. Vorbea, pretenţios şi spurted nişte prostii de mă exasperase. Mă gândeam tocmai cum dra aici pledează tămpitul ăsta prrocesele, când, o cuconiţă, foarte nostimă, se adresează „avocatului““i trr Ce lucruri noui mai ne spui? — Mai nimica! ■— procese ceva? prea.puţin interesante. De altfel nu mă ocup decât de cele de la casolie! „Auzi lăudărosul, îmi şopteşte, la ureche, unul din invitaţi. Aprob zâmbind. O duduie, dându.şi ochii peste cap, întreabă: — Domnule N., oricum, sunt surprinsă, mă aşteptam ca d.ta să te Consacru magistraturei. •— Să-ţi spun adevărul, domnişoară am un suflet foarte bun, cum nu cred să mai existe altul. Ei bine, am socotit că, în funcţiunea mea de magistrat voi fi, poate, nevoit să condamn la muncă silnică pe atâţici şi atâţia. Pe când aşa, ca avocat, ehei, ehei! — Ba eu cred, interveni invitatul cu şoptitul, că magistrat fiind mai puteai scăpa pe câte unul, pe când aşa, ca avocat, îi bagi pe toţi in ocnă! S’a făcut un haz enorm, iar „avocatul“, inroşindu.se, a ripostat — Nu e rea gluma? — Păi cine ţi.a spus că am făcut o glumă!'.i UNUL CARE RESPIRA PREA REPEDE De când cu criza aceasta fornidabi la care şi.a atins apogeul, aproape toate întreprinderile, pentru a putea face faţă nevoilor tot mai insistente ale momentului au început să facă mari reduceri de personal. Dintre instituţiunile cele mai grav atinse de noua fază a crizei, — erahul monedei englezeşti, — este şi Soc. „T. m. d. r.“, al cărei director este binecunoscutul V. L., apreciatul autor dramatic.... nejucat. Încât a hotărât să taie un carne vie. "Să facă economii cu orice preţ, eliminând funcţionarii aşa zişi inutili şi reducând lefurile celorlalţi. Unul din funcţionarii cei mai încreştiți, secretarul general, auzind de aceasta iniţiativă, s’a înfiinţat, zilele trecute, în cabinetul direcţiunei şir — Domnule director s- A, d.la eşti! AH odri să vă cer o informaţie s~ Mă rog. — Am auzit că veţi proceda la ma. reduceri de salarii. Aşi vrea să ştiu' n dacă aceste „curbe lovi şi în minei de sacrificii“ vor . —• O, în d.la nu! — M’ași fi mirat! Eu secretar... — Fiindcă d.ta. nu vei mai fi aici când vor intra în vigoare!. . ARE DREPTATE! Probabil că discutau dela începutul pauzei, căci conversația lor părea pe la mijloc. •— ...da, da, femeile! Ele ne guvernează, află domnul cel blond, ori, vină la un nud ce atârna pe un perete din foyerul teatrului Ventura.. — Eu, să.li mărturisesc sincer, am avut mare noroc cu dragostea! —- Păi bine, nici nu ești însurat! — -Și asta nu se cheamă noroc?! Dult a fut Maupassant? Paris. — O discuţie care trenează de luni de zile în Franţa, a provocat agitaţii tocmai prin elementul simplu care rezidă la baza ei. E vorba să se ştie precis dacă Guy de Maupassant a locuit în casa cu No. 17 sau 19 din strada Clauzei. Discuţia a luat proporţiile unei veritabile ,,afaceri” şi partizanii lui 17 şi cei ai lui 19 stau încă pe poziţie de atac. In prefaţa catalogului librăriei Stock scrisă de însuşi bătrânul editor, se vede însă că Maupassant într'o scrisoare pe care i-o adresa îi solicita un răspuns în următoarii termeni „sau la minister sau acasă la mine 17 str. Clauzei”. Partizanii lui 17 au șanse de reuşită. -exo- Două mari piese de mare succes la Viena „Charmeuse11 la Akademietheater. „Bărbatul fără viaţă particulară" la Vollkstheater Două mari succese ale teatrelor vieneze: „Charmeuse’’ şi „Bărbatul fără viaţă particulară”. Prima e o comedie englezească de Themple Thurston, tradusa de Wilhelm Lichtenberg, şi se reprezintă la A Laderniefheater care este, după cum se ştie, un studio al Burgtheaterului. „Bărbatul fără viaţă particulară” este o comedie de Otto Fürth şi se reprezintă la Deutsches Volkstheater. Charmeuse este o mătase lucioasă din care se fac toalete încântătoare. Ea face din femei intre două vârste, mondene docite şi adorate. Charmeuse, produce sex-appeal, întinereşte, purifică tenul, într’un cuvânt: o rochie de charmeuse te face fermecătoare. De câţiva ani, doamna Laetifia s’a resemnat să ducă o viaţă potrivită vârstei sale. Binecuvântată cu un soţ vegetarian şi abstinentşi cu o fiică de optsprezece naţii, ea a Încetat de mult să mai lupte împotriva bătrâneţii. . . . Dar iată că o întâmplare îi aduce în casă o toaletă fermecătoare: o rochie de Charmeuse. Şi doamna Laetiţia nu poate rezista ispitei de a’ încerca rochia. Şi când o îmbracă se întâmplă cea mai naturală minune din lume, ea întinereşte deodată cu zece ani, devine o femeie răpitoare, astfel încât infantilul adorator al fiicei sale, începe s’o adore pe ea, şi, însuşi soţul ei se amorezează de ea. Dar actul al treilea al aceslui din care făcuse parte la comedii, readuce lucrurile fundul, se interesează de anormal. Doamna Laetiţia nu-şi uită situaţia, nu uită că are o fată de măritat şi nu se mai îmbracă în rochia de char meuse, ci în rochii de lână. Ea şi-a recucerit bărbatul, şi a redat fiicei sale un logodnic complet nevătămat, pentru a prilejui astfel un dublu happy-end. Doamna în charmeuse, a fost interpretată de Rosa Albach- Betty, iar tânărul care se îndrăgostește de ea, a fost interpretat de fiul acesteia, Wolf Albach. Marele actor Otto dressier a interpretat rolul soţului. Piesa s’a jucat în regia lui Georg Terramare şi în decorurile lui Rudolf Haffner. La Deutsches Volkstheater, comedia lui Otto Fürth începe într’o biserică, unde se celebrează un parastas în memoria d-lui von Hülben, care a fost un politician foarte popular, dar n’a avut timp pentru căsătorie şi tredi puţin încă pentru vreo legătură ilegitimă. Anny, o mică manicareză a intrat din întâmplare în biserica in care se celebrează parastasul bărbatului care n’a avut viaţă particulară, începe să plângă. Plânsul ei atrage atenţia tuturor. Anny plânge fiindcă a fost concediată de la frizeria ei. Dar toată lumea prezentă şi în special ziariştii bănuesc că fetiţa e o soţie ilegitimă a defunctului. Prin aceasta, defunctul devine interesant, iar fata şi mai mult încă. Toţi reporterii şi membrii partidu-derea Chiar şi rudele presupusului ei iubit îi acordă o deosebită atenţiune. In cele din urmă o ia de nevastă unul din cei mai tineri membri ai familiei von Hülben. Această amuzantă poveste a unei cariere are şi un prolog într’un salon de maniculă. E interesant că eroul titular nu apare pe scenă, ci este, după cum am văzut, un mort. Ideea aceasta de bază s’ar datori, după câte scriu ziarele, doamnei Margit Vecsy, prima soţie a lui Franz Moinar. Comedia s’a jucat în regia directorului Beer. Rolul principal este interpretat de marea actriţă berlineză Erika Thellmann. Şi e un rol pe care îl vor dori cu siguranță toate interpretele tipurilor de fete moderne. Lucrurile s’au petrecut astfel acum vre-o câteva zi, pe peronul gării Chişinău. înainte cu vre-o trei minute de plecarea acceleratului spre Bucureşti, o doamnă fostă angajată a Teatrului Naţional din Chişinău, s’aprezentat directorului Naţionalului din Capitala, Basarabiei care tocmai îşi căuta un loc în tren. — Domnule pe minem-aiungă jat în stagiunea aceasta? — Nu! i-a răspuns d. Livescu. Nu le-am angajat pentru că am primit dispoziţii precise de la Direcţia generală a teatrelor pentru epurarea ansamblului. De altfel aşa cum e făcut repertoriul anul acesta n’am nevoie de d-ta. . Care credeţi că a fost riposta d-nei „artiste”? La ars vre-o doi pumni directorului- Simplu, nu e aşa? Trenul s’a pus în mişcare şi bătăioasă doamnă s a grăbit să sară pe peron. Numele făptaşei? N’are idei o importanţă- Chiar dacă l-aş da, sunt sigur că n’o cunoaşteţi, reputaţia sa fiind circumscrisă exclusiv in sânul familiei d-sale. Cred că întâmplarea este unică pe mapamond şi de acum, înainte nu se va mai putiia spune că nu inovăm şi noi ceva în teatru. Ce-i drept,, dacă nu în materie de regie său de technică, cel puţin în moravuri. Intr adevăr, până acuma din ce muză izbucneau conflicte în aceasta, lume cu totul specială, a teatrului? Pe chestie de roluri- Nu vreau să generalizez, desigur că sunt şi excepţii, dar foarte mulţi dujitorî ai scenei ar dori, dacă ar fi posibil, să joacfi ei toate rolurile dintr’o piesă. Dacă nu spun acest lucru,îl doresc totuşi să vorbească, numai ei pe scenă, fiecare replică considerând-o ca un sacrilegiu. Ca să mă exprim mai plastic, toţi ar dori piesamonolog. Din nefericire, autorii dramatici în genere, nu sunt de aceeaş părere şi în afară de monoloage, mai strecoară, pe ici pe colo, şi niscaiva dialoguri. Ei bine, această dorinţă de muncă, de relevare, provoacă cele mai multe conflicte în lumea actorilor. Dacă vreţi, această, trăsătură sufletească le face cinste, mai ales astăzi când cu, toată mizeria, generală, toate categoriile sociale se dau în vânt după huzureală-Recurgerea la mijloace contondente pentru a provoca un angajament? O mândrie nativă a împiedicat pe actorii tuturor, vremurilor să recurgă la asemenea mijloace. — ,Nu-ţi plac ochii mei? !,a spus Petre Liciu lui, Davila. „Să fii sănătos. Pot eu să trăiesc, şi fără, d-ta! Există o justiţie imanentă care face, şi aceasta în orice domeniu de activitate, ca, nici un talent real să nu rărite nevalorificat. Mai curând, sau mai târziu, el trebuie să iasă la iveală, ori câte pic dici i s’ar pune ■ în cale. Şi în teatru, mai mult ca ori unde, această justiţie activează în pofida tuturor persecuţiilor la care ar fi supus angajatul1 din partea directorului. Gând un actor său o actriţă place publicului, acesta îi cere şidirectorul, în definiţi,v şi el negustor, h’are în cotro şi capitulează. Lucrurile i merg de la sine şi nui se pot schimba chiar dacă o efiată de actori îşi aşteaptă directorul la colţ de stradă sau dacă iau cuvântul de pe scenă, pentru a explica publicului: „Cum stă chestiunea”. Actriţa de la Chişinău putea verii pe peronul gării şi cu un tun și tot nu i s’ar fi urcat talentul, unui IOAN MASSOFF lipsește talentul Ion Livescu. Premiere parsiene „Linia inimii“ piesa unui debutant să se creadă că e plecata în străinătate. In timpul acestor călătorii imaginare Jean Jacques expediază prin corespondenţii săi familiilor cărţi poştale şi anunţuri locale cari servesc de alibi. Totuşi Jean Jacques se plictiseşte, e tânăr se gândeşte la călătorii şi la o prinţesă îndepărtată. Ea îi apare sub forma unei femei tinere, prisonieră într’o cuşcă de ascensor, îmbrăcată într’un costum Veneţian şi care se ducea la un bal în acelaş imobil. Teatrul Michel din Paris a reprezentat zilele necute pentru prima oară „Linia inimei” o piesă a unui tânăr avocat care abia acum își face debutul în teatru. Piesa, spune: Pawlovsky în Le Journal are câteva din defectele autorilor tinereri. Intre altele acela de a introduce un text fraze din Merimée cum a făcut d-l Puget și anecdote perimate pe cari autorul le crede originale. Primul act e nostim, deşi e inspirat din maniera de a scrie a lui Sacha Guitry. Tânărul Jean Jacques conduce o agenţie de voiajuri ! Taciturnul Jean Jacques, coomaginare cari se organizează, solează la el pe această delipentru o lume bogată care doasă Nicole, măritată cu u vrea să se retragă undeva om de şaizeci de ani, şi care ii promite că „se vor revedea” Jean Jacques se îmbrăcă in Arlechin şi se duce şi el ca s o regăsească. Nicole a schimbat costumul la bal cu o prietenă care are cu totul altă mentalitate. Bietul Jean Jacques, desilusionat se întoarce în apartamentul său însolit de o cucoană care încearcă sa-l consoleze. Cucoana începe să se desbrace şi apare un bărbat in frac şi care e bărbatul Nicolei. Bătrânul îl învăţă filosofia vieţei. El ştie că nevasta lui îl va înşela într’o bună zi Cum Nicole, credincioasă la rendez-vous venise şi ea, cade apoi în braţele lui Jean Jacques. Piesa evident nu e prea originală. E de adăugat ca „Linia inimei” a fost jucată cu brio de interpreţi veniţi direct de la Comedia Franceză, Pierre Fresnay în rolul lui Jacques şi Helene Perdrnele în rolul Nicolei. Alte roluri importante au fost jucate de Madeleine Lambert, Suzy Leroy, Jean Wall, etc. bal Pierre Fresnay Succesu «Calului Alb" la Tîtua Stadttheater-u] din Viena și-a redeschis anul acesta stagiunea cu celebra operetă a lui Hans Müller „La calul alb”, muzică de Ralph Benatzky, înscenarea după caetele de regie ale lui Erik Charrel, exor irmaid Tikityai la Titaa Armand Tokatyan, celebrul solist al Operii Metropolitane din New-York, concertează astăzi la Viena. exp Ştiri de la teatrele parisiene Proceteliei Eiaoui See, Romaia Coo’is şi Alfred Jachard Deşi teatrul parisian trece prin tr-o groaznică criză ce a determinat scăderea preţurilor la teatre, mişcarea teatrală se anunţă totuşi destul de animată. Iată câteva din noile lucrări ale autorilor dramatici: CE SELTNE EDMOND IsEE Edmond See, e unul din cei mai fecunzi autori francezi. Pen ' ; £ -1 «NtfHyfr......ia tru stagiunea în curs anunță următoarele lucrări:„Charité” o picsă în două acte primită încă de acum câteva luni la Comedia Franceză, un act „Derriere la porte” care va fi jucat la Grand Guignol, — şi la Odeon, o altă piesă „Le Bel Amour”. In plus a mai terminat o comedie modernă in patru acte ,,Le Dauphin” şi o carte asupra lui Porto Riche care va fi publicată în ediţia:Visage contemporains. ROMAIN GOOLUS Romain Coolus a spus: Termin acum o comedie în 3 acte întitulată: Le Heros intermitent al cărei principal interpret va fi Maurice de Ferrandy la teatrul Michel. ALFRED MACHARD Alfred Madrid e preocupat de film. A terminat un roman și n’a scris nimic pentru teatru. . A terminat un scenariu ,,Pour un son d’amour”. Anoi va face un scenariu întitulat ,,Les Coeurs pared»” pentru Universal, iar mai târziu versiunea franceză a filmului „Der schwarze Mann”. RELUĂRI Comedia Franceza va relua „Marion de Lorme” piesa lui Hugo creată acum o sută de ani, și care a fost unul din marele evenimente dramatice ale anului 3.831. ’ Rolul principal va fi jucat de Cecile Sorel. . La Studio des Champs-Elysées s’a reluat piesa „Le chant du Herceau” de Martinez Sierra. .Tot cu acelaș prilej s’a jucat pentru prima oară. ..Biens oisifs” de Claude Roger Marx. LA GRAND GUIGNOL Teatru! Grand Guignol de Sun direcţia lui, Jacques Jouvin, a reţinut paisprezece piese inedite. Intre principalii autori figurează:Henri Duvernoig, Lucien Jrescaves, Claude Orvai, M. S. Romei, Aragny, Edmond Sec, Jacques Dévai şi Binet Vraimer. „CANICHE” La teatrul Comedie Ca umăr fiu se anunţă premiera piesei: „Caniche” de Louron Raynaud. Rolul principal va fi jucat de d-na Simone Dulae. La teatrul de l’Oeuvre, se amuntă premiera piesei: „O noapte de infern”ele Guido Stachini. Rolul principal va fi jucat de d-na France Ellys. -------oxo------ Edmond Sée Elírtul intersetia! e un patin obositor decât minei fizică După părerea multor igienişti, * I * 1S , .. . , * c/ „gândirea” este o acţiune., nesănătoasă, prin faptul că dă loc la o sforţare obositoare şi în cazul când e prelungită, are chiar efecte epuizante asupra organismu-Cercetările recente ale fiziologilor în această direcţie au dovedit netemeinicia acestei clasice teorii. Intr’adevăr, în urma unor măsurători numeroase şi precise, s-a mai constatat că gândirea provoa că .cel mai mic consum..de. energie. Consumul de oxigen, în timpul activităţii, este în cazul efortului intelectual, incomparabil mai redus decât în cazul muncei fizice. Astfel, măsurătorile psiho-fizice, arată că acest, quantum- -de -oxigen ars în organism, în timp de un ceas de muncă intelectuală, este mai mic decât cel întrebuinţat, de exemplu de0 servitoare în timp de cinci minute pentru a... șterge praful ,în odaie. , ----------x O x----------- Stagunea teatralii miede Stagiunea teatrală.este pe punctul de ase deschide la Moscova. Teatrul Artistic anunţă câteva piese cari vor fi jucate în cursul stagiunei : „Frica” o piesă scoasă de Bongerow din ,,Suflete moarte” de Gogol şi ..Moartea lui Zand” de Aleeha. Se vor relua apoi „Tartufie”, „Roadele ştiinţei” de Tolstoi şi ,Liangiţa” de Goldoni. Bine înţeleg titlurile acestor piese nu sunt decât titlurile de indicaţie pentru că este probabil că piesele au fost revăzute şi probabil schimbate de nerecunoscut. Afară de acest program, Teatrul Artistic va da în Decembrie o serirată consacrată lui Maxim Gorki. i Eminescu, Musset, Byron in jani Dior comentarii (li „comoedie „Comoedie ’ (Jiu 5 Septembrie pu bluza la rubrica „Ifis Balles Ifi- Ures” următorul articol sub titlul „Elogii periculoasa sau prefaţa care sdrobeşte”. „Poetul Mihail Eminescu, publică o lucrare poetică sub titlul Lucifer. (Autorul articolului crede că, e oarba de o operă recentă). Volumul e prezentat de dl. Petre Nicolescu, care nu ezită să scrie în prefaţă: „Alfred de Musset ne-a dat: „Nopţile” cari sunt strigătele cele mai sfâşietoare pe cari decepţia amoroasă le-a inspirat. Byron a dat „Don Juan” iar Mihail Eminescu ne-a dat „Lucifer”. Această poveste minunată în care pasiunea e în conflict cu înalţirea spirituală, cu geniul Musset, Byron, Eminescu! Ce trilogie! Dl. Petre Nicolescu nu ştie ce sunt comparaţii greu de susţinut şi că unele elogii riscă să sdrobească în loc să înalţe? Cum n’am evoca faţă de o prezentare atât de îndrăzneaţă, o tânără femee muzicantă, care spunea cu multă candoare: Compun bucatele în genul lui Chopin? Feriţi-vă de comparaţii, d-lor poeţi căci ele riscă să vă eclipseze. Faptul dovedeşte încă odată cât de puţin suntem cunoscuţi în streinătate. Dacă autorul notiţei în locul comparaţiilor care au suparat, ar fi dat note biografice asupra, lui Eminescu fixându-i lo. Cui în literatura originala, ca de aci alţii să tragă concluzii comparative cu literatura originală autorul notiţei ar fi aflat cine a fost Eminescu şi că Lucifer a fost scris în româneşte iar volumul în chestiune e o simplă traducere -mai mult sau mai puţin reuşită. . . Eminescu