Rampa, mai 1934 (Anul 17, nr. 4889-4911)
1934-05-02 / nr. 4889
Anul 17 No. 4S89 REDACTIA: ADMINISTRATIA 9 I ATELIERELE GRAFICE INTRAREA ZALOMIT No. 1 T CLEPONESII4 Igliiiiuiiiio * ABONAMENTE Trei luni........................................Lei 300 Șase luni ............................Lei 500 Un an . . ........................ Lei 1000 In străinătate dublu Dltumiiiiiu PUBLICITATEA: RUDOLF MOSSE S. A Bulev. Bratianu 22 Telefon 2.40.07 Primitivii Etuziasmul sportiv al epocei noastre este, desigur impunător. Când amicii mei sportivieni și prietenele mele sportwomene mă tratează de primitiv, fiindcă îmi permit Duminica după amiază să stau acasă și să dorm, în loc să strig „Hai de Ro-mâ-ni-a” la „Onef”, nu mă supăr. Sunt un primitiv. Nu mă pot entuziasma în faţa unui „dribling”, a unui „shoot” sau a unui „penalty”. Imi dau seama, evident, că sunt lucruri foarte importante, de vreme ce se ocupă de ele până şi miniştrii. Şi admit că o luptă între unsprezece footballişti români şi unsprezece footballişti iugoslavi, e un eveniment însemnat, de vreme ce a fost filmat de Fox-Movietone. Dar toate acestea sunt importante pentru dumnealor, footballiştii, care driblează şi shootează, bagă şi apără goaluri. E o chestiune care-i priveşte pe oamenii care se luptă pe teren. Pe oamenii care joacă partida. Pentru ei — şi numai pentru ei — matchulînseamnă sport. Fiindcă sportul, ca şi dragostea nu este cea ce se discută, ci ceea ce se face. * Iată de ce nu recunosc calitatea de sportivi celor care stau în tribune şi privesc. Motivele pentru care îi interesează sportul pe toţi aceşti spectatori, ca şi pe toţi teoreticienii care îi încurcă pe bravii luptători, nu sunt deloc de ordin sportiv. Cine din cele câteva zeci de mii de privitori ai matchului de Duminică poate nega că nu s’a dus cu dorinţa să asiste la o victorie a echipei României ? Nimeni desigur. Atunci, toţi s’au dus pentru a-şi flata egoismul naţional, un sentiment foarte înălţător desigur, dar fără nici o legătură cu sportul. Şi daca e vorba de sentiment patriotic, rog să mi se permită să doresc ţării mele alte titluri de glorie, decât goalurile domnilor Schwartz şi Dobay. * Oamenilor le trebue un subiect de conversaţie şi un pretext de agitaţie. Puţini sunt atât de primitiviîncât să se mai întreţină, când se întâlnesc, despre o carte sau despre o expoziţie. Iar dacă s’ar agita pentru dezarmare, de pildă, ar înfundapuşcăriile. Atunci, conversează despre sport şi se agită pentru el. Şi, evident, nimic nu poate fi mai plăcut stăpânirii, decât această diversiune, pentru a cărei întreţinere nici un sacrificiu nu e prea mare. Dar sportul oferă şi alte atracţii. In jurul celor unsprezece echiperi ai unei formaţii de football,funcţionează o întreagă organizaţie birocratică, cu comitete şi consilii, consilieri şi secretari, preşedinţi şi vice-preşedinţi. Şi cine nu vrea să facă parte dintr’un comitet, cine nu vrea să fie preşedinte ? Aci, l în sport, poate avea oricine un titlu şi poate face parte, oricine dintr’un comitet. Ceea ce se cere, ca să fi preşedintele unui club de football, nu este să joci football, ci să sacrifici o sumă oarecare. Şi cine, având posibilitatea de a face un sacrificiu de această natură, ar ezita în faţa perspectivei unui fotoliu prezidenţial ? 1 ' L 1 „ x Iată atâtea elemente nesportive, care constitue entuziasmul sportiv. Regretul meu de a nu putea participa la el, este fără margini. Dar mă consolez cu gândul că, dacă 20 de mii de bucureşteni au fost Duminică după amiază la Onel, ceilalţi 980 de mii, au stat acasă... Mulți mai suntem, noi, primitivii.... . B. Cehan • C’amdul&mpd- Palaelibus Vreţi să ştiţi cine a Palaelibus ? In sfârşit cineva In măsură să ştie vă face sezafionale divulgări. Toate urechile stau ciulite aşteptând, in febră. Cine e Palaelibus ? FA, bine este ■ ...mai mulţi, dar nu ştiu cine... Acest cuplet cântat de Marilena şi Groner într’o revistă la Alhambra a fost reluat de d. Eduard Mirto (tot o vedetă a Alhambrei) într'o recentă şedinţă, de la tribuna Camerii. Succesul a fost enorm. Aplauze susţinute şi îndelung repetate... întocmai ca la Alhambra ! Sprijin serios D. Dinu Brătianu a declarat că nu va face nici o dificultate guvernului şi că dimpotrivă îl va susţine. Aşadar, situaţia guvernului e admirabilă, odată ce şi-a asigurat şi sprijinul partidului liberal. La muzeul militar Muzeul militar din Parcul Carol a cerut autorizaţia de a-şi mai construi un etaj. Desigur ca să-l mobileze cu dosarele, cifrurile şi piesele afacerii Skoda... Vulpi argintii Directorul unui teatru vesel din Capitală e îndrăgostit de una din pensionarele lui. Grijuliu însă de autoritatea sa ezită să-i mărturisească pasiunea şi se complace în discuţii vecine cu... subiec tul. ** Eri o întreba. — Vă plac animalele domnișoară ? — Da ,domnule director, în special vulpile argintii, făcu ea cu spirit de apropos, ca să pună chestia pe tapet. Calități O domnişoară destul de nostimă și cu nasul în vânt s'a prezentat originui director de cinematograf solicitând locul de casieră, la grădina sucursală pe care o deschide la vară acel cinema. _ Aţi mai fost casieră ? Aveţi referinţe ? — Nu, pisă sunt foarte fotogenică.. BHI et Comp. Trei locuri vacante la Academia Franceză In curând vor avea loc la Academia Franceză, alegeri pentru completarea celor trei fotolii rămase vacante în locul Abatelui Bremont, al lui Camiille Juilian și a lui Pierre de la Gorce. La fotoliul abatelui Bremond candidează Louis Gillet, Andre Bellessort, Jacques Bainville, Louis Artus şi Joseph de Pesquidoux. Şansele cele mai multe lo au Gillet care e ginerele lui Pierre Doumic şi Bellessort. In locul istoricianului Juilian candidează Charlety, Leon Berard Recouly, Beldensberger și Pierre Champion. Primul rector de Universitate are cele mai mari șanse. La al treilea loc ducele de Broglie își are asigurată alegerea împotriva lui Larouy și Edmond Jaloux. Orav conflict Intre Burgtbeater $1 Werner Kraus* Krauss treime să aleagă intre Burgtheater şi Ufa spune director Hermann Röning Un grav conflict a izbucnit la Viena între direcţia Burgtheaterului, şi Werner Krauss, în urma ofertei pe care a primit-o marele actor din partea ,,Ufe”’ de a juca într’un film intitulat ,,Insula”. Werner Krauss, care n'a mai jucat în filme de doi ani, ar vrea să accepte această propunere, urmând să plece la Berlin pentru a turna în zilele pe care activitatea sa la Burgtheater i le lasă libere. Viitorul său rol la Burgtheater este ia „Richard III” de Shakespeare. Premiera e fixată pentru 12 Mai, întrucât Werner Krauss nu se aștepta ca directorul Burgtheaterului Hermann Robbeng, să-l mai distribue într’o altă piesă, încă în actuala stagiune, s’a arătat dispus să semneze contractul cu „Ufa” Iată însă că Burgtheaterul se opune acestui proeot. WERNER KRAUSS TREBUE SA ALEAGA INTRE BURGTHEATER ŞI FILM Directorul Hermann Robbeling declară în această privinţă următoarele: „Propunerea pe care mi-a făcut-o Werner Krauss de a-i îngădui să plece la Berlin între reprezentaţiile lui Richard III” este inacceptabilă. Werner Krauss este angajat la Burgtheater până la sfârşitul acestei stagiuni şi nici prin gând nu-mi trece să renunţ la acest angajament. Este imposibil ca Werner Krauss să plece la Berlin între reprezentaţiile cu „Richard III”, fiindcă va trebui să apară, în acest timp, şi în alte piese din repertoriu, pe care le-a jucat. Afară de aceasta, imediat după premiera tragediei lui Shakespeare, vor începe repetiţiile unei alte piese — care până atunci va fi aleasă — cu Werner Krauss. „Werner Krauss trebue să aleagă între Burgtheater şi film. Burg theaterul este o instituţie culturală prea înaltă pentru ca să servească de refugiu artiştilor, atunci când n’au angajamente în cinematograf. Nu pot crede că Werner Krauss va merge atât de departe încât să calce contractul, mai ales că se pot lua măsuri împotriva actorilor care nu-şi respectă angajamentele. In orice caz, repertoriul Burgtheaterului nu poate suferi de pe urma filmului”. Se speră, în cercurile artistice vieneze, că acest conflict va putea fi aplanat. ALTE NOUTĂŢI VIENEZE Oskar Strauss a terminat partitura unei comedii muzicale scrise de Knepler, Geza Herczeg și Beda, după „Liebeler” de Arthur Schnitzler. Rolul Christinei va fi interpretat de Käthe Dorsch, cu care se duc tratative. * Michele Fleta a dat ori, la Viena, un concert de lieduri. * Teatrul Scala anunţă pentru stagiunea viitoare spectacole cu Hans Albers, Willy Forst, Max Pallenberg și Fritzi Massary. Hans Albers va apare într’o comedie muzicală, scrisă special pentru el. Werner Krauss O piesă cehă asupra lui Staviski Scriitorul Karel Stavinoha a terminat zilele acestea o interesantă piesă ,,Staviski revue” pentru care directorul Teatrului Naţional din Olomouţ a compus muzica. E vorba de o operetă umoristică menită a obţine mare succes pe scenele cehoslovace. Opereta a fost primită de un teatru din Praga și va fi în curând reprezentată. ---------------------------------------- Un monument pentru Hansi Niese Comitetul pentru ridicarea unui monument regretatei actriţe Hansi Niese a organizat o serie de spectacole sub titlul ,,Jucăm pentru Hansi Niese” Următorii actori şi-au oferit colaborarea: Raoul Aslan, Rosy Barsony, Ernst Arnold, Max Brod. Anny Coty, Edmund Eysler, Karl Farkas< Victor Flemming, Rita Georg, Fritz Grunbaum, Tibor von Halmay, Max Hansen, Hans Jaray, Oskar Kar]' weis. Adele Kern, Vera Schwarzi i Gisela Werbezirk, Pliillipp vön Zeska- -----------mm > —---------------- Director. SCARLAT FRODA De 1 Ma i__ Cât de trainice rămân amintirile din primăvara vieţii! Mă văd şi acuma — deşi sunt om de atinci — în sala clubului partidului socialist, un hambar în fundul unei curţi din strada Brezoianu, lângă „Turn-Vereini’, unde acuma mi se pare că repetă „Filarmonica’’. Mă adusese acolo un coleg de şcoală, groaznic revoltat in contra alcătuirii sociale, pe la 15 ani. Prietenul ştia să-mi vorbească despre suferinţele clasei proletare, l-am crezut pe cuvânt şi acel simţimânt de milă şi de iubire de oameni, cari nădăjduesc să nu mă părăsească nici când, n’au adus în camera cu bănci ca de „sală de mese”, in fund cu o estradă învelită în roşu, dominată de un portret al lui Karl Marx iar deasupra o imensă inscripţie : ,,Proletari din toată lumea uniţivV’. In bănci, puţini tovarăşi, — unii din ei destul de dolofani, contrastând cu imaginea proletarului stors de vlagă de către o societate burghezo-capitalistă. Ma mulţumeam, ce-i drept, cu vreo câţiva ucenici, cu paliditate fărăoie, cari prin imaginea lor reprezentau oarecum clasa obidită. Cât despre tovarăşe — una era în special frumuşică — întrebuinţau aceleaşi vopseluri cu cari se complectează frumuseţea unui obraz burghez Şi într’o seară, din spectator ce eram, m’am pomenit pe estradă, după o conferinţă a d-lui Dem. Theodorescu — era pe vremea „Cetăţii Idealului’’, — spunând nişte versuri, cu un cismar care e nevoit să muncească toată noaptea pentru a lucra pantofii de bal ai burghezilor. Fără falsa modestie pot spune că această primă a mea manifestaţie publică a fost încununată de succes. Tovarăşul Voltek — pe care-l văd şi acuma cu plăcere cu barba sa de Christ — poate atesta acest lucru. Căci asistenţa care nu pricepea o iotă din „Programul dein Erfurt”, desvoltat de „doctrinari” nici ei pe deplin lămuriţi, s’au trezit din letargie, la versurile spuse cu o voce cam spartă: era vremea când se schimbă vocea adolescentului. După citirea unui rezumat din „Capitalul”, rezumat făcut, dacă nu mă înşel de Carlo Cafferi, — era o cărticică cu copertă de foiţa galbenă, cumpărată dela o librărie de pe Sfântul Ionică — convingerea mea era deplină: trebuia distrus burghezul burtos, cu chimirul doldora, care vine în ipotetica piaţă a muncii, să cumper® vragă de proletar. Şi, odată, m’are încolonat şi eu într’un Mai, într’un lung cortegiu, în care vreo câţiva turnători, cântau din fundul bojocilor: ,,Tremura tu, burghezie, căci moartea ţi s’a propiiat -- sau aşa ceva. Dar în cursul unei „şedinţe", când tocmai se proclama necesitatea luptei pentru dobândirea celor trei „opturi”: opt ore de muncă, opt ore de somn şi opt ore de distracţii, ne-am pomenit peste noi cu nişte jandarmi, cari au împrăştiat ca nimica pe vajnicii luptători ai cauzei lui Marx şi a lui Engel. De atunci, multe s’au schimbat. Deziluziile— prilejuite în special de luptătorii pentru „revoluţia socială”, — au venit potop, mă gândesc astăzi cu melancolie la vremurile când credeam că tot ce sboară se mănâncă şi n’am nici un motiv să ascund socialismul meu de acum mai bine de zece ani. Oricât ar crede altfel, ultimii de pe baricadă, Evanghelia lui Marx s’a dovedit utopică, neavând nimic din frăgezimea şi misterul Evangheliei Primului socialist Doctrina e bună, dar n’a avut cine s’o aplice — vor spune unii. Argumentaţia nu se ţine pe picioare şi „Internaţionalele”, rând pe rând, nu s’au realizat. Socialismul a devenit astăzi un fel de mişcare romantică, ceva aşa ideal, dar fără scop şi trăirăm să vedem şi împerecherea lupului cu mielul naţional socialismul. Timpul a fost cam ironic cu opem monumentală a „Capitalului”. Fiecare proletar ar fi astăzi mulţumit să fie cât mai mult „exploatat” de burghezia, răpusă şi ea astăzi de criză şi şomaj. Şi cele trei opturi s’au transformat în 24 de ore de odihnă forţată. Sunt aduceri aminte, care-ţi umplu sufletul de melancolie, căci întotdeauna te întristezi când ştii că unui prieten de demult îi merge prost. Ce vreţi mai bună dovadă pentru exemplificarea celor de mai sus, decât că statul burghez și capitalist a oficializat ziua de 1 Mai? Joan Massoff Clownii în șomaj încep să se apuce de alte meserii mai... serioase Celebrul clown Foottt povestea de curând că, fiind la Nantes, în turneu, a văzut pe cheiu, printre cărbunari, o figură care nu i se părea necunoscută. Nu mică i-a fost surpriza când a recunoscut în acest cărbunar un vechiu camarad care cu câţiva ani înainte cunoscuse frumoase succese la Hippodrome din Londra cu un porc dresat. Tot Footit a întâlnit, la Yesoul, pe unul din foşti săi rivali, între timp director de teatru. Clovnii se supun şi ei regulelor comune, şi când gloria apune, viaţa continuă. Norocul surâde uneia iar altora le întoarce spatele. Astăzi, debuşeurile sunt din ce înce mai restrânse pentru muncitorii de pe pistă. Alţii au încercat să izbutească în alte profesiuni. In fiecare inimă de clown dormitează un director de circ, sau cel puţin un mic comerciant. Little Walter a ajuns cafegiu la Bordeaux. Palisse, astăzi mort, a avut un circ celebru. Footit a preparat cocktailsuri într’un mic bar montmartrez, în timp ce soţia sa era bucătăreasă. Atoff şi soţia sa, Miss Loulou, specimen rar de femeie clown, au o cofetărie pe platoul Montfermeil. Şomajul agravează dificultăţile. Carroll a declarat recent: ,,Când contractul nostru va expira, unde ne vom duce, eu şi tovarăşul meu Porto? Ştiu că nu mai sunt mulţi clovni. Circurile sunt obligate să reducă cheltuelile lor. Locurile devin din ce în ce mai puţine. Eu aş vrea să devin crescător”. „ Acei pe care criza i-a şi lovit, sunt obligaţi să-şi mănânce micile economii. Orişice s’ar spune, artiştii de circ sunt destul de prevăzători. Cei care nu sunt, se descurcă după cum pot. Au aproape toţi un colţişor de pământ în vreo localitate. Nimeni nu iubeşte proprietatea mai mult ca aceşti eterni vagabonzi1. Au crescători, de păsări, vând ouă, pui de găină sau porumbei. Cunosc mai toţi mecanica, croitoria, cismăria. Coase singuri, pun pingele, inventă diferite „trucuri”, fac pantaloni cu nenumărate buzunare ascunse, etc. etc* Artiștii de circ n’au nici asigurări sociale, nici casă de ajutor. Actorii de teatru au casa lor de retragere. Clownii, nimic. Tot(Continuare în pag. IlI-a, coloana V-a jos * * Miercuri 2 Marui 1904 3 Lei HilliiiiiiiiiiiHiiiuuiuiuiHiimuuiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiutnHiieiiHiiiiiiiiiiiiiinHiiiiiiiiiiuüiiiiHiiimiiinuJNHinimu . * TP LA TEATRUL ALHAMBRA AZI MATINEU SI SEARA Umbra Record“ în 32 tablouri de d-nii N. Vlădoianu și N. Constantinescu Actualitatea d în reportaj Victoria de Duminică deschide sportului românesc un glorios drum peste hotare Itt materiul de football jucat Duminică, pe stadionul Onef, — și contând pentru campionatul mondial, — România a învins Iugoslavia cu 2—1... Aprecierile tehnice asupra acestui succes românesc, cititorii le vor găsiîn pagina noastră sportivă... Dar, dacă în coloanele paginei sportive, subsemnatul a trebuit să fie, înainte de toate, cronicar sportiv, — adică exponentul unui raţionament documentat şi impaţial, — nu ne putem opri însă, să nu înregistrăm, în aceste coloane, atmosfera de frenetic entuziasmîn care s-a desăvârşit biruinţa culorilor noastre... A fost o luptă splendidă... O bătălie înverşunată, emoţionantă, magnifică, pe care privirile a 30.000 de spectatori au urmărit-o cu o pasiune covârşitoare, şi au trăit-o cu o patimă fără hotare... De la orele 10 dimineaţa, — cu şapte ore înainte de ora matchului, care trebuia să înceapă la 5 p. m. — pâlcuri — pâlcuri de oameni, se îndreptau înfrigurate spre stadion, lentru cucerirea unui loc de intrare... La ora prânzului, peluza stadionului gemea sub greutatea a 4—5000 de trupuri... Bărbaţi, femei, copii, înfulecau cu poftă un rezumat de dejun şi aşteptau, sub arşiţa caloriferului solar, începerea matchului... Cinci ore de aşteptare, pe o căldură sahariană ! Nu e la îndemâna oricui o astfel de ispravă... Şi toată admiraţia noastră, pentru oamenii aceia, care plăteau nu numai preţul scump al unui bilet de intrare, ci şi eforturi fizice şi morale, pentru satisfacţia de a viziona matchul şi de a aplauda victoria României... La orele 4, giganticul stadion al Onelului, era cât putea el cuprinde, o mare de capete... 20.000 de spectatori ? 30.000 ? 40.000 ? Ziarele se contrazic în precizarea asistenţei... Dar ce importanţă are asta ? A fost, — adevărul acesta e, dincolo de echilibristica cifrelor, — o lume imensă... Un ocean viu, clocotind de neastâmpăr... La orele 5 a sosit Marele Voevod Mihaiu, însoţit de colegii Săi de clasă... Un intermezzo care a mai sustras lumea din rancordarea cu care aştepta matchul.... La 5 y*, au apărut pe pajiştea minunată a stadionului, cei doi eroi... întâi, sârbii... Aplauze multe... Imediat, românii... Delir ! O apoteoză a entuziasmului... Momente de o frumusieţe epică... Pe urmă, — matchul... Ce luptă ! Ce desfăşurare splendidă, de voinţă, de ambiţie, de vigoare şi de elan... Cu cinci minunte înainte de sfârşitul primei reprize, întâiul goal românesc... Ni-e imposibil să ultragiem cadrul de formidabil entuziasm, care subliniat acest succes, fixându-l într-o apreciere sau o metaforă literară... Şi iată, în repriza secundă, goalul egalizator al sârbilor... O linişte mormântală... O tristeţe impresionantă... Speakeru! român care difuzează matchul nu mai poate scoate un cuvânt... In schimb, vecinul său, speakerul sârb, care trasmite matchul la Belgrad e vesel şi bucuria să se l împrăştie, în cuvinte gâfâite, în necunoscutil undelor... Două minute! mai târziu, — goalul victoriei... De astă dată, entuziasmul nu mai cunoaşte obstacole... Se aruncă pălării, batiste, bastoane, jurnale, se aplaudă, lumea invadează terenul de joc, se sărută în neştire şi chiar Voevodul Mihaiu abandonează protocolul în favoarea unei participări la entuziasmul colectiv... In coloanele sportive ale presei noastre, — de loc şovine, ci, dimpotrivă, de o sinceritate nicăeri întâlnită, — veţi găsi aprecieri nu tocmai elogioase la adresa echipei româneşti, care a cucerit o victorie norocoasă. Ei şi ? Şi norocul face parte din autenticul realizării unui rezultat sportiv. Momentele trăite ori, nu se potîncadra în rigiditatea unorconsideraţuini tehnice, ci trebuesc memorate aşa cum au fost ele, etape sufleteşti superbe în drumul de aşteptare a victoriei României... Jack Berariu Henri Duvernois vorbeşte despre „Ies Soeurs Hortensias şi secret«l succeselor lui Cu aceiaşi discreţie fină ce se resimte dealungul operilor sale, unde cea mai subtilă sensibilitate păstrează tonul de confindenţă reţinută, Henri Duvernois, vorbeşte, ori de câte ori este rugat. — Am vorbit în „Apprentissages” destul şi am spus cum lucrez, cumîmi întrebuinţez timpul consacrat lucrărilor mele, maniile. Vei cunoaşte aproape culoarea hârtiei mele, acea a cernelei şi gândurilor mele”. Şi cu toate aceastea n’a spus totul. Mai aflu astăzi că nimic nu-l stinghereşte. Frigul soarele ce încântă cu aurul său viu munca sa, că toate dimineţile sunt consacrate corvezilor zilnice. Relativ la piesa de azi întreb: — „Les Securs Hortensias” sunt vre-o adaptare a vreunuia din romanele dumneavoastră, ce vă face să alegeţi o carte, preferând-o alteia, şi să o transscrieţi pentru scenă ? — îndoiala... Când un subiect este bine romanţat nu mă mai ating de el. Astfel, am refuzat mai multe oferte privitoare la romane pe care le consideram ca având forma perfectă. Dacă ezit, dacă gândesc de-o temă, de pildă o istorie, sau poate o piesă ele teatru, o prelucrez, direct dramatic. Dacă este, însă o nuvelă sau un roman, transform liber. — Această modificare, am impresia că trebuie să fie ca o nouă haină, ca o nouă sănătate dăruită copilului tău. — Da, răspunde Duvernois, un joc în racourcoi. Aci, ca și la cinematograf, supraveghează cu stricteţă punerea la punct: „Fără această prezenţă, aşi avea oare dreptul să mă plâng ?” „Les soeurs Hortensias” au fost un divertisment pentru el. Intre două lucrări minuţioase i-a plăcut să regăsească aceste două fete. Dar lucrează acum la o comedie a cărei principală interpretă este Gaby Morlay- Nervositatea, sensibilitatea cărnii, emoţia fără gest au fost totdeauna docile subt mâna lui Duvertrois. — Gaby Morlay este o mare actriţă. Virtute avară. Actori mari se găsesc; mulţi bărbaţi îmi par încă excelenţi. La femei însă perfecţiunea este mai rară şi mai dificilă însă. Cu toate acestea el n’are dece se plângă. Lista pieselor sale nu conţine nici o cădere. Victorile sunt fără umbră. Nici măcar aceia, pe cari confraţi m,ei puţin norocoşi iar putea-o face din invidie. Henri Duvernois