Rampa, mai 1934 (Anul 17, nr. 4889-4911)

1934-05-02 / nr. 4889

Anul 17 No. 4S89 RED­AC­T­I­A: A­D­M­I­N­I­S­T­R­AT­IA 9 I AT­ELIERELE GRAFICE INTRAREA ZALOMIT No. 1 T C­L­E­P­O­N­E­SII4 Igliiiiuiiiio * ABONAMENTE Trei luni........................................Lei 300 Șase luni ............................Lei 500 Un an . . ........................ Lei 1000 In străinătate dublu Dltum­iiiiiu PUBLICITATEA: RUDOLF MOSSE S. A Bulev. Bratianu 22 Telefon 2.40.07 Primitivii Etuziasmul sportiv al epo­­cei noastre este, desigur impu­nător. Când amicii mei sport­­ivieni și prietenele mele sportwo­mene mă tratează de primitiv, fiindcă îmi permit Duminica după amiază să stau acasă și să dorm, în loc să strig „Hai­ de Ro-mâ-ni-a” la „Onef”, nu mă supăr. Sunt un primitiv. Nu mă pot entuziasma în faţa unui „drib­ling”, a unui „shoot” sau a u­­nui „penalty”. Imi dau seama, evident, că sunt lucruri foarte importante, de vreme ce se ocupă de ele pâ­nă şi miniştrii. Şi admit că o luptă între unsprezece footbal­­lişti români şi unsprezece foot­­ballişti iugoslavi, e un eveni­ment însemnat, de vreme ce a fost filmat de Fox-Movietone. Dar toate acestea sunt impor­tante pentru dumnealor, foot­­balliştii, care driblează şi shoo­­tează, bagă şi apără goaluri. E o chestiune care-i priveşte pe oamenii care se luptă pe teren. Pe oamenii care joacă partida. Pentru ei — şi numai pentru ei — matchul­­înseamnă sport. Fiindcă sportul, ca şi dragostea nu este cea ce se discută, ci ceea ce se face. * Iată de ce nu recunosc calita­tea de sportivi celor care stau în tribune şi privesc. Motivele pentru care îi interesează spor­tul pe toţi aceşti spectatori, ca şi pe toţi teoreticienii care îi în­curcă pe bravii luptători, nu sunt deloc de o­rdin sportiv. Cine din cele câteva zeci de mii de privitori ai matchului de Duminică poate nega că nu s’a dus cu dorinţa să asiste la o victorie a echipei României ? Nimeni desigur. Atunci, toţi s’au dus pentru a-şi flata egois­mul naţional, un sentiment foar­te înălţător desigur, dar fără nici o legătură cu sportul. Şi daca e vorba de sentiment pa­triotic, rog să mi se permită să doresc ţării mele alte titluri de glorie, decât goalurile domni­lor Schwartz şi Dobay. * Oamenilor le trebue un su­biect de conversaţie şi un pre­text de agitaţie. Puţini sunt a­­tât de primitivi­­încât să se mai întreţină, cân­d se întâlnesc, despre o carte sau despre o ex­poziţie. Iar dacă s’ar agita pen­tru dezarmare, de pildă, ar în­funda­­puşcăriile. Atunci, con­versează despre sport şi se agi­tă pentru el. Şi, evident, nimic nu poate fi mai plăcut stăpâni­rii, decât această diversiune, pentru a cărei întreţinere nici un sacrificiu nu e prea mare. Dar sportul oferă şi alte a­­tracţii. In jurul celor unspreze­ce echiperi ai unei formaţii de football,funcţionează o întreagă organizaţie birocratică, cu com­i­tete şi consilii, consilieri şi se­cretari, preşedinţi şi vice-preşe­dinţi. Şi cine nu vrea să facă parte dintr’un comitet, cine nu vrea să fie preşedinte ? Aci, l în sport, poate avea ori­cine un titlu şi poate face par­te, oricine dintr’un comitet. Ceea ce se cere, ca să fi preşe­dintele unui club de football, nu este să joci football, ci să sacrifici o sumă oarecare. Şi cine, având posibilitatea de a face un sacrificiu de această na­tură, ar ezita în­ faţa perspecti­vei unui fotoliu prezidenţial ? 1 ' L 1 „ x Iată atâtea elemente nesporti­ve, care constitue entuziasmul sportiv. Regretul meu de a nu putea participa la el, este fără margi­ni. Dar mă consolez cu gândul că, dacă 20 de mii de bucureş­­teni au fost Duminică după a­­miază la Onel, ceilalţi 980 de m­ii, au stat acasă... Mulți mai suntem, noi, primi­tivii.... . B. Cehan • C’amdul&m­pd- Palaelibus Vreţi să ştiţi cine a Palaelibus ? In sfârşit cineva In măsură să ştie vă face sezafionale divulgări. Toate urechile stau ciulite aştep­tând, in febră. Cine e Palaelibus ? FA, bine­­ este ■ ...mai mulţi, dar nu ştiu cine... Acest cuplet cântat de Marilena şi Groner într’o revistă la Alhambra a fost reluat de d. Eduard Mirto (tot o vedetă a Alhambrei) într'o recentă şedinţă, de la tribuna Camerii. Succesul a fost enorm. Aplauze sus­ţinute şi îndelung repetate... întocmai ca la Alhambra ! Sprijin serios D. Dinu Brătianu a declarat că nu va face nici o dificultate guvernului şi că dimpotrivă îl va susţine. Aşa­dar, situaţia guvernului e ad­mirabilă, odată ce şi-a asigurat şi sprijinul partidului liberal. La muzeul militar Muzeul militar din Parcul Carol a cerut autorizaţia de a-şi mai construi un etaj. Desigur ca să-l mobileze cu dosare­le, cifrurile şi piesele afacerii Skoda... Vulpi argintii Directorul unui teatru vesel din Ca­pitală e îndrăgostit de una din pen­sionarele lui. Grijuliu însă de autoritatea sa ezită să-i mărturisească pasiunea şi se com­place în discuţii vecine cu... subiec­­ tul. ** Eri o întreba. — Vă plac animalele domnișoară ? — Da ,domnule director, în special vulpile argintii, făcu ea cu spirit de apropos, ca să pună chestia pe tapet. Calități O domnişoară destul de nostimă și cu nasul în vânt s'a prezentat ori­gi­nui director de cinematograf solici­­tând locul de casieră, la grădina su­cursală pe care o deschide la vară a­­cel cinema. _ Aţi mai fost casieră ? Aveţi refe­rinţe ? — Nu, pisă sunt foarte fotogenică.. BHI et Comp. Trei locuri vacante la Academia Franceză In curând vor avea loc la Aca­demia Franceză, alegeri pentru completarea celor trei fotolii ră­mase vacante în locul Abatelui Bremont, al lui Camiille Juilian și a lui Pierre de la Gorce. La fotoliul abatelui Bremond candidează Louis Gillet, Andre Bellessort, Jacques Bainville, Louis Artus şi Joseph de Pesqui­­doux. Şansele cele mai multe lo au Gillet care e ginerele lui Pier­re Doumic şi Bellessort. In locul istoricianului Juilian candidează Charlety, Leon Berar­d Recouly, Beld­ensberger și­ Pierre Champion. Primul rector de Uni­versitate are cele mai mari șanse. La al treilea loc ducele de Broglie își are asigurată alegerea împo­triva lui Larouy și Edmond Ja­­loux. Orav conflict Intre Burgtbeater $1 Werner Kraus* Krauss treime să aleagă intre Burgth­eater şi Ufa spune director Hermann Röning Un grav conflict a izbucnit la V­ien­a între direcţia­ Burgtheate­­rului, şi Werner Krauss, în urma ofertei pe care a primit-o marele actor din partea ,,Ufe”’ de a juca într’un film intitulat ,,Insula”. Werner Krauss, care n'a mai jucat în filme de doi ani, ar vrea să accepte această propunere, ur­mând să plece la Berlin pentru a turna în zilele pe care activitatea sa la Burgtheater i le lasă libere. Viitorul său rol la Burgtheater este ia „Richard III” de Shakes­peare. Premiera e fixată pentru 12 Mai, întrucât Werner Krauss nu se aștepta ca directorul Burgthea­­terului Hermann Robbe­ng, să-l mai distribue într’o altă piesă, încă în actuala stagiune, s’a ară­tat dispus să semneze contractul cu „Ufa” Iată însă că Burgtheaterul se opune acestui proeot. WERNER KRAUSS TREBUE SA ALEAGA INTRE BURGTHEA­­TER ŞI FILM Directorul Hermann Robbeling declară în această privinţă urmă­toarele: „Propunerea pe care mi-a fă­cut-o Werner Krauss de a-i îngă­dui să plece la Berlin între re­prezentaţiile lu­i Richard III” este inacceptabilă. Werner Krauss e­ste angajat la Burgth­eater până la sfârşitul acestei stagiuni şi nici prin gând nu-mi trece să renunţ la acest angajament. Este imposibil ca Werner Krauss să plece la Berlin între reprezen­taţiile cu „Richard III”, fiindcă va trebui să apară, în acest timp, şi în alte piese din repertoriu, pe care le-a jucat. Afară de aceasta, imediat după premiera tragediei lui Shakespeare, vor începe repe­tiţiile unei alte piese — care pâ­nă atunci va fi aleasă — cu Wer­ner Krauss. „Werner Krauss trebue să alea­gă între Burgtheater şi film. Burg theaterul este o instituţie cultu­rală prea înaltă pentru ca să ser­vească de refugiu artiştilor, atunci când n’au angajamente în cine­matograf. Nu pot crede că Wer­ner Krauss va merge atât de de­parte încât să calce contractul, mai ales că se pot lua măsuri îm­potriva actorilor­ care nu-şi res­pectă angajamentele. In orice caz, repertoriul Burg­­theaterului nu poate suferi de pe urma filmului”. Se speră, în cercurile artistice vieneze, că acest conflict va pu­tea fi aplanat. ALTE NOUTĂŢI VIENEZE Oskar Strauss a terminat par­titura unei comedii muzicale scri­se de Knepler, Geza Herczeg și Beda, după „Liebeler” de Arthur Schnitzler. Rolul Christinei va fi inter­pre­­tat de Käthe Dorsch, cu care se duc tratative. * Michele Fleta a dat ori, la Vie­­na, un concert de lieduri. * Teatrul Scala anunţă pentru stagiunea viitoare spectacole cu Hans Albers, Willy Forst, Max Pallenberg și Fritzi Massary. Hans Albers va apare într’o co­medie muzicală, scrisă special pentru el. Werner Krauss O piesă cehă asupra lui Staviski Scriitorul Karel Stavinoha a terminat zilele acestea o intere­santă piesă ,,Staviski revue” pen­tru care directorul Teatrului Na­ţional din Olom­ouţ a compus muzica. E vorba de o operetă umoristică menită a obţine mare succes pe scenele cehoslovace. O­­pereta a fost primită de un teatru din Praga și va fi în curând re­prezentată. ----------------------------------------­ Un monument pentru Hansi Niese Comitetul pentru ridicarea unui monument regretatei actriţe Hansi Niese a organizat o serie de spec­tacole sub titlul ,,Jucăm pentru Hansi Niese” Următorii actori şi-au oferit co­laborarea: Raoul Aslan, Rosy Barsony, Ernst Arnold, Max Brod. Anny Coty, Edmund Eys­­ler, Karl Farkas< Victor Flem­ming, Rita Georg, Fritz Grun­­baum, Tibor von Halmay, Max Hansen, Hans Jaray, Oskar Kar]­­' weis. Adele Kern, Vera Schwarzi i Gisela Werbezirk, Pliillipp vön Zeska- -----------mm > —----------------­ Director. SCARLAT FRODA De 1 Ma i__ Cât de trainice rămân aminti­rile din primăvara vieţii! Mă văd şi acuma — deşi sunt om de a­­tinci — în sala clubului partidu­lui socialist, un hambar în fun­dul unei curţi din strada Brezoia­­nu, lângă „Turn-Vereini’, unde acuma mi se pare că repetă „Fi­larmonica’’. Mă adusese acolo un coleg de şcoală, groaznic revoltat in contra alcătuirii sociale, pe la 15 ani. Prietenul ştia să-mi vor­bească despre suferinţele clasei proletare, l-am crezut pe cuvânt şi acel simţimânt de milă şi de iubire de oameni, cari nădăjduesc să nu mă părăsească nici când, n’au adus în camera cu bănci ca de „sală de mese”, in fund cu o estradă învelită în roşu, domina­tă de un portret al lui Karl Marx iar deasupra o imensă inscripţie : ,,Proletari din toată lumea uniţi­­vV’. In bănci, puţini tovarăşi, — unii din ei destul de dolofani, con­trastând cu imaginea proletarului stors de vlagă de către o societa­te burghezo-capitalistă. Ma mul­ţumeam, ce-i drept, cu vreo câţi­va ucenici, cu­­­ paliditate fără­­oie, cari prin imaginea lor repre­zentau oarecum clasa obidită. Cât despre tovarăşe — una era în spe­cial frumuşică — întrebuinţau a­­celeaşi vopseluri cu cari se com­­plectează frumuseţea unui obraz burghez Şi într’o seară, din spectator ce eram, m’am pomenit pe estradă, după o conferinţă a d-lui Dem. Th­eodorescu — era pe vremea „Ce­tăţii Idealului’’, — spunând nişte versuri, cu un cismar care e ne­voit să muncească toată noaptea pentru a lucra pantofii de bal ai burghezilor. Fără falsa modestie pot spune că această primă a mea manifestaţie publică a fost încu­nunată de succes. Tovarăşul Vol­­tek — pe care-l văd şi acuma cu plăcere cu barba sa de Christ — poate atesta acest lucru. Căci a­­sistenţa care nu pricepea o iotă din „Programul dein Erfurt”, des­­voltat de „doctrinari” nici ei pe deplin lămuriţi, s’au trezit din letargie, la versurile spuse cu o voce cam spartă: era vremea când se sch­imbă vocea adolescen­tului. După citirea unui rezumat din „Capitalul”, rezumat făcut, dacă nu mă înşel de Carlo Cafferi, — era o cărticică cu copertă de foiţa galbenă, cumpărată dela o libră­rie de pe Sfântul Ionică — con­vingerea mea era deplină: trebuia distrus burghezul burtos, cu chi­mirul doldora, care vine în ipo­tetica piaţă a muncii, să cumper® vragă de proletar. Şi, odată, m’are încolonat şi eu într’un­­ Mai, în­tr’un lung cortegiu, în care vreo câţiva turnători, cântau din fun­dul bojocilor: ,,Tremura tu, bur­ghezie, căci moartea ţi s’a propiiat -- sau aşa ceva. Dar în cursul unei „şedinţe", când tocmai se proclama nece­sitatea luptei pentru dobândirea celor trei „opturi”: opt ore de m­uncă, opt ore de somn şi opt ore de distracţii, ne-am pomenit peste noi cu nişte jandarmi, cari au împrăştiat ca nimica pe vajnicii luptători ai cauzei lui Marx şi a lui Engel. De atunci, multe s’au schimbat. Deziluziile— prilejuite în special de luptătorii pentru „revoluţia socială”, — au venit potop, mă gândesc astăzi cu melancolie la vremurile când credeam că tot ce sboară se mănâncă şi­ n’am nici un motiv să ascund socialismul meu de acum mai bine de zece ani. Oricât ar crede altfel, ultimii de pe baricadă, Evanghelia lui Marx s’a dovedit utopică, neavând nimic din frăgezimea şi misterul Evangheliei Primului socialist Doctrina e bună, dar n’a avut cine s’o aplice — vor spune unii. Argumentaţia nu se ţine pe pi­cioare şi „Internaţionalele”, rând pe rând, nu s’au realizat. Socia­lismul a devenit astăzi un fel de mişcare romantică, ceva aşa ideal, dar fără scop şi trăirăm să vedem şi împerecherea lupului­ cu mielul­ naţional socialismul. Timpul a fost cam ironic cu o­­pem monumentală a „Capitalu­lui”. Fiecare proletar ar fi astăzi mulţumit să fie cât mai mult „ex­ploatat” de burghezia, răpusă şi ea astăzi de criză şi şomaj. Şi cele trei opturi s’au transformat în 24 de ore de odihnă forţată. Sunt aduceri aminte, care-ţi umplu sufletul de melancolie, căci întotdeauna te întristezi când ştii că unui prieten de demult îi mer­ge prost. Ce vreţi mai bună dovadă pen­tru exemplificarea celor de mai sus, decât că statul burghez și ca­pitalist a oficializat ziua de 1 Mai? Joan Massoff Clownii în șomaj încep să se apuce de alte meserii mai... serioase Celebrul clown Foottt povestea de curând că, fiind la Nantes, în turneu, a văzut pe cheiu, printre cărbunari, o figură care nu i se părea necunoscută. Nu mică i-a fost surpriza când a recunoscut în acest cărbunar un vechiu ca­marad care cu câţiva ani înainte cunoscu­se frumoase succese la Hippodrome din Londra cu un porc dresat. Tot Footit a întâlnit, la Yesoul, pe unul din foşti săi rivali, între timp director de tea­tru. Clovnii se supun şi ei regule­­lor comune, şi când gloria apune, viaţa continuă. Norocul surâde unei­a iar altora le întoarce spa­tele. Astăzi, debuşeurile sunt din ce în­­ce mai restrânse pentru mun­citorii de pe pistă. Alţii au încer­cat să izbutească în alte profe­siuni. In fiecare inimă de clown dor­mitează un director de circ, sau cel puţin un mic comerciant. Litt­le Walter a ajuns cafegiu la Bor­deaux. Palisse, astăzi mort, a avut un circ celebru. Footit a prepa­rat cocktailsuri într’un mic bar montmartrez, în timp ce soţia sa era bucătăreasă. Atoff şi soţia sa, Miss Loulou, specimen ra­r de fe­meie clown, au o cofetărie pe pla­toul Montfermeil. Şomajul agravează dificultă­ţile. Carroll a declarat recent: ,,Când contractul nostru va expira, unde ne vom duce, eu şi tovarăşul meu Porto? Ştiu că nu mai sunt mulţi clovni. Circurile sunt obligate să reducă cheltuelile lor. Locurile devin din ce în c­e mai puţine. Eu aş vrea să d­evin crescător”. „ Acei pe care criza i-a şi lovit, sunt obligaţi să-şi mănânce micile economii. Orişice s’ar spune, ar­tiştii de circ sunt destul de pre­văzători. Cei care nu sunt, se des­curcă după cum pot. Au aproape toţi un colţişor de pământ în vreo localitate. Nimeni nu iubeşte proprietatea mai mult ca aceşti eterni vagabonzi1. Au crescători, de păsări, vând ouă, pui de găi­nă sau porumbei. Cunosc mai toţi mecanica, croitoria, cismăria. Coa­se singuri, pun pingele, inventă diferite „trucuri”, fac pantaloni cu nenumărate buzunare ascunse, etc. etc* Artiștii de circ n’au nici asigu­rări sociale, nici casă de ajutor. Actorii de teatru au casa lor de retragere. Clownii, nimic. Tot­(Continuare în pag. IlI-a, coloana V-a jos * * Miercuri 2 Marui 1904 3 Lei HilliiiiiiiiiiiHiiiuuiuiuiHiimuuiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiutnHiieiiHiiiiiiiiiiiiiinHiiiiiiiiiiuüiiiiHiiimiiinuJNHinimu . * TP LA TEATRUL ALHAMBRA AZI MATINEU SI SEARA U­mbra Record“ în 32 tablouri de d-nii N. Vlădoianu și N. Constantinescu Actualitatea d în reportaj Victoria de Duminică deschide sportului româ­nesc un glorios drum peste hotare Itt materiul de football jucat Duminică, pe stadionul Onef, — și contând pentru campiona­tul mondial, — România a în­vins Iugoslavia cu 2—1... Aprecierile tehnice asupra a­­cestui succes românesc, citito­rii le vor găsi­­în pagina noastră sportivă... Dar, dacă în coloa­nele paginei sportive, subsem­natul a trebuit să fie, înainte de toate, cronicar sportiv, — adică exponent­u­l unui raţionament documentat şi impaţial, — nu ne putem opri însă, să nu înre­gistrăm, în aceste coloane, at­mosfera de frenetic entuziasm­­în care s-a desăvârşit biruinţa culorilor noastre... A fost o luptă splendidă... O bătălie înverşunată, emoţionan­tă, magnifică, pe care privirile a 30.000 de spectatori au urmă­rit-o cu o pasiune covârşitoare, şi au trăit-o cu o patimă fără hotare... De la orele 10 dimineaţa, — cu şapte ore înainte de ora mat­chului, care trebuia să înceapă la 5 p. m.­­ — pâlcuri — pâlcu­ri de oameni, se îndreptau în­frigurate spre stadion, lentru cu­cerirea unui loc de intrare... La ora prânzului, peluza stadio­nului gemea sub greutatea a 4—5000 de trupuri... Bărbaţi, fe­mei, copii, înfulecau cu poftă un rezumat de dejun şi aştep­tau, sub arşiţa caloriferului so­lar, începerea matchului... Cin­ci ore de aşteptare, pe o căldu­ră sahariană ! Nu e la îndemâ­na oricui o astfel de ispravă... Şi toată admiraţia noastră, pen­tru oamenii aceia, care plăteau nu numai preţul scump al u­­nui bilet de intrare, ci şi efor­turi fizice şi morale, pentru sa­tisfacţia de a viziona matchul şi de a aplauda victoria Româ­niei... La orele 4, giganticul stadion al Onel­ului, era cât putea el cuprinde, o mare de capete... 20.000 de spectatori ? 30.000 ? 40.000 ? Ziarele se contrazic în precizarea asistenţei... Dar ce importanţă are asta ? A fost, — adevărul acesta e, dincolo de echilibristica cifrelor, — o lu­me imensă... Un ocean viu, clo­cotind de neastâmpăr... La orele 5 a sosit Marele Voe­vod­ Mihaiu, însoţit de colegii Săi de clasă... Un intermezzo ca­re a mai­ sustras lumea din ran­­cordarea cu care aştepta mat­chul.... La 5 y*, au apărut pe pajiştea minunată a stadionului, cei doi eroi... întâi, sârbii... Aplauze multe... Imediat, românii... Delir ! O a­­poteoză a entuziasmului... Mo­mente de o frumusieţe epică... Pe urmă, — matchul... Ce lup­tă ! Ce desfăşurare splendidă, de voinţă, de ambiţie, de vigoa­re şi de elan... Cu cinci minunte înainte de sfârşitul primei reprize, întâiul goal românesc... Ni-e imposibil să ultragiem cadrul de formida­bil entuziasm, care subliniat a­­cest succes, fixându-l într-o a­­preciere sau o metaforă lite­rară... Şi iată, în repriza secundă, goalul egalizator al sârbilor... O linişte mormântală... O tris­teţe impresionantă... Speakeru! român care difuzează matchul nu mai poate scoate un cuvânt... In schimb, vecinul său, speake­­rul sârb, care trasmite mat­chul la Belgrad e vesel şi bucu­ria să se l împrăştie, în cuvinte gâfâite, în necunoscutil unde­lor... Două minute! mai târziu, — goalul victoriei... De astă dată, entuziasmul nu mai cunoaşte obstacole... Se aruncă pălării, batiste, bastoane, jurnale, se aplaudă, lumea invadează tere­nul de joc, se sărută în neştire şi chiar Voevodul Mihaiu aban­donează protocolul în favoarea unei participări la entuziasmul colectiv... In coloanele sportive ale pre­sei noastre, — de loc şovine, ci, dimpotrivă, de o sinceritate ni­­căeri întâlnită, — veţi găsi a­­precieri nu tocmai elogioase la adresa echipei româneşti, care a cucerit o victorie norocoasă. Ei şi ? Şi norocul face parte din autenticul realizării unui rezultat sportiv. Momentele trăite ori, nu se pot­­încadra în rigiditatea unor­­consideraţuini tehnice, ci tre­­buesc memorate aşa cum au fost ele, etape sufleteşti super­be în drumul de aşteptare a vic­toriei României... Jack Berariu Henri Duvernois vorb­eşte despre „Ies Soeurs Horten­sias şi secret«l succeselor lui Cu aceiaşi discreţie fină ce se resimte dealungul operilor sale, unde cea mai subtilă sen­sibilitate păstrează tonul de confindenţă reţinută, Henri Du­vernois, vorbeşte, ori de câte ori este rugat. — Am vorbit în „Apprentissa­ges” destul şi am spus cum lu­crez, cum­­îmi întrebuinţez tim­pul consacrat lucrărilor mele, maniile. Vei cunoaşte aproape culoarea hârtiei mele, acea a cernelei şi gândurilor mele”. Şi cu toate aceastea n’a spus totul. Mai aflu astăzi că nimic nu-l stinghereşte. Frigul soarele ce încântă cu aurul său viu munca sa, că toa­te dimineţile sunt consacrate corvezilor zilnice. Relativ la piesa de azi întreb: — „Les Securs Hortensias” sunt vre-o adaptare a vreunuia din romanele dumneavoastră, ce vă face să alegeţi o carte, preferând-o alteia, şi să o trans­scrieţi pentru scenă ? — îndoiala... Când un subiect este bine romanţat nu mă mai ating de el. Astfel, am refuzat mai multe oferte privitoare la romane pe care le consideram ca având forma perfectă. Dacă ezit, dacă gândesc de-o temă, de pildă o istorie, sau poate o piesă ele teatru, o prelucrez, di­rect dramatic. Dacă este, însă o nuvelă sau un roman, trans­form liber. — Această modificare, am impresia că trebuie să fie ca o nouă haină, ca o nouă sănătate dăruită copilului tău. — Da, răspunde Duvernois, un joc în racourcoi. Aci, ca și la cinematograf, su­praveghează cu stricteţă pune­rea la punct: „Fără această pre­zenţă, aşi avea oare dreptul să mă plâng ?” „Les soeurs Hortensias” au fost un divertisment pentru el. Intre două lucrări minuţioase i-a plăcut să regăsească aceste două fete. Dar lucrează acum la o co­medie a cărei principală inter­pretă este Gaby Morlay- Nervo­sitatea, sensibilitatea cărnii, e­­moţia fără gest au fost totdeau­na docile subt mâna lui Duver­trois.­­ — Gaby Morlay este o mare actriţă. Virtute avară. Actori mari se găsesc; mulţi bărbaţi îmi par încă excelenţi. La fe­mei însă perfecţiunea este mai rară şi mai dificilă însă. Cu toate acestea el n’are dece se plângă. Lista pieselor sale nu conţine nici­ o cădere. Victorile sunt fără umbră. Nici măcar aceia, pe cari con­fraţi m,ei puţin norocoşi iar pu­tea-o face din invidie. Henri Duvernois

Next