Rampa, septembrie 1936 (Anul 19, nr. 5590-5614)

1936-09-02 / nr. 5590

Anul 19 — Mod 3590 DEDACŢIA, ADMINISTRAŢII . Şi ATELIERELE GRAFICE STR. BREZOIANU, 51 TEI, 161.24 A­BONAMENT# * Trei lani — — — — Lei 380 Şase luni — — — — Lei 580 Un an — — — — — Lei 1089 In străinătate şi pentru Institution! preţul dublu (jjriiînmrfli Publicitatea în Administraţia ziarului RAMPA Str. Brezoianu, 51 Tel. 3.61.24 Critica li­a vacantă Un critic de la o revistă săptă­mânală, declarase cu prilejul „Săp­tămânii cărţii”, că apar pre­a mul­te cărţi şi că cercetarea lor urmea­ză să aibă loc în vacanţă. Astăzi suntem în prima zi de Septembrie, şi odată cu ivirea a­­cestei luni de toamnă şi vacanţa a luat sfârşit. Totuşi, în August şi Iulie„ n’am întâlnit abundenţa de cronici lite­­rare, pe care un critic copleşit şi emoţionat, a prevestit-o. Vraful variat de cărţi, dat la i­­veală de edituri, pen­tru luna Mai, când „ziua”, ,,săptămâna” şi „lu­na” cărţii se lăfăieşte cerşind un pic de atenţie din partea cetito­rului, n’a fost cercetat, comentat şi analizat, aproape de nici unul din critericii noştri, în lunile de vacanţă. D. Şerban Ciocuiescu, care a in­trod­uis la ,,Revista Fundaţiilor Regale” cele două rubrici: ..As­pecte epice contemporane’* şi „Aspecte lirice contemporane”, în care volumele de poezii şi romane erau disecate cu măestrie şi mul­­tă înţelegere totodată, le-a aban­donat tocmai în timpul vacanţei. ..Revista Fundaţiilor Regale” n’a suferit de pe, urma acestui fapt, de­oarece criticul, dedublat de istori­cul literar documentat, a făcut să apară în locul obișnuitelor cro­nici literare două vaste studii de istore literară. O privire retros­­pectivă asupra operei lui Duiliu Zamfirescu, având pretext Cores­pondența lui Zamfirescu către Ma­iorescu, publicată în paginile a­­ceste­i reviste de d. Emanoil Bu­­cuta, şi un istoric a poeziei lui Caragiale. Căci­­ Şerban Cio­­culescu, care pregăteşte continua­­rea ediţiei definitive a lui Cara­­giale, începută de Paul Zarifopol e astăzi cel mai deplin cunoscător a lui I. L. Caragiale. Şi probabil că recenta cercetare e în legătu­ră cu volumul din ediţia definiti­vă, care urmează să apară în a­­cest an­ Dealtfel, d. Ciocuiescu — tot în „Fundaţiile Regale­’ — a publicat acum un an, două vas­­te cercetări privitoare la „Detrac­torii lui Caragiale”. Fără să mai insistăm asupra ..Corespondenţei dintre I. L- Caragiale şi Paul Za­rifopol”, publicată în ,«Revista Fundaţiilor Regale” şi comentată de criticul marelui dramaturg, corespondenţa reunită apoi în vo­lum. Şi iată cum d. Şerban Ciocuies­cu n’a activat în critica literară de actualitate, în această vară. D. C. Călinescu, în schimb, a stat­ la postul foiletonului literar întreaga lună a lui Iulie — mai ciorăvăindu-se cu d- Ion Biberi — și numai luna August a fost aban­donată. O serie de trei fragmente din a sa ,«Istorie a literaturii ro­­mâne”, un curs de pregătire a e­­vacuat trei cronici literare din „Adevărul literar şi artistic”. Ul­timul număr al Revistei „Funda­ţiilor Regale” ne aduce deaseme­­nea doi scriitori, cari vor lua loc în noua istorie a literaturii romă­­ne a criticului Călinescu. Sihlea­­nu şi Depărăteanu au fost scoşi de sub uitare şi cetitorul face cu­noştinţă cu contemporanii lui E­­minescu, de astă dată prezentaţi obiectiv. Criticul de la „Vremea”, d. Pom­piliu Constantinescu, a lansat a­­larmant, ideia „­Asociaţiei critici­­lor literari”. Nedevenind fapt e­­nunţarea sa, a crezut necesar să arunce în timpul verii şi al vacan­ţei, o privire fugitivă asupra o­­perelor, pe cari le recenzia. Ulti­mul număr al revistei în care d. Constantii­escu recenziază cărţile, se prezintă un fel de pretext de „cronică literară”. O reproduce­re a unei poezii din volumul doam­nei Claudia Milian, o comentare asupra femeilor,poete şi un bo­­bârnac din galopul cercetării, poe­tului Gelu Nauru. Criticul ziarului nostru, d. Mi­hail Sebastian plecând în vacan­tă, va relua foiletonul său de fie­­care joi, odată cu poposirea toam­nei. Pentru ca vacanta să fie com­plect lipsită de condeiul său cri­tic, d. M. Sebastian n’a dăruit nici „Revistei Fundaţiilor Rega­­le”, obişnuitul studiu critic, privi­tor la operele literare apărute in cursul primăverii, ci un subtil stu­diu în care discută lipsa litera­turii dramatice. Dacă n’am avut în vacanţă cro­nicari literari, propriu zişi, în schimb, criticii aceştia literari — oficialii — au lucrat — bănuim — neobosiţi, clădind studii, cari vor apare­a. dacă nu în toamnă, în orice caz în primăvară adică de „Săptămâna cărţii”. Numai să nu aibă şi aceste cărţi soarta opere­lor publicate anul acesta, în săp­tămâna festivă, să nu fie şi ele date uitării de confraţii întru critică, în lunile, din vacanţa a­­nului viitor. S. PODOLEANU Indiscreţii & Cancanuri întrebare Simpaticul Granar dela Alham­­bra-Excelsior, în cursul unei re­­petiţii care săptămâna aceasta au luat un tempo mai febril, având în vedere apropiata scadentă a deschiderii stagiunii, după ce şi în tre­cut cupletul — care în treacăt spus, va fi o lovitură — s’a re­tras să fumeze o ţigară. Imediat, noii angajați ai com­paniei de sub conducerea d-lor Vlădoianu și Constantinescu, s’au strâns în jurul excelentului co­­mic, rugândul să le spue una din celebrele anecdote gronerești. Iată ce le-a spus: Un negustor a fost chemat în fața comisiei financiare de im­punere. — Care este câștigul net pe care l-ai realizat în 1934? — Pă 34? Dar în 1934 am pier­dut 130.000 lei. I— In 1935 ce beneficii ai avut? — In 1935? Vai de mine dar în 1935 am pierdut 97.639 lei. — Pe 1936 cum stai? — Prost, foarte prost. Până a­­cum pierd peste 60.000 lei. — După câte spui pierzi în­­tr’una, de ce nu închizi prăvălia? •— Și din ce să trăesc atunci? BETTY BOOP Director: SCARLAT FRODA Actualitatea clasicilor In excelentul hebdomadar fran­cez „Marianne, Jean de Ligueres publică un articol privitor la li­teraturii zilelor pe cari le trăim, o revenire spre lucrările clasicilor lucizi în timpuri de haos disperat. Aceste opere cărora le aparţine „vita aeterna” aduc gândirea p°n derată, profundă şi către clasici se îndreaptă atât generaţiile de scrii­tori ce caută nmu numai un efe­­mer succes pecuniar, ci unul de durată printr’o adevărată contri­buţie spirituală necesară lumii de oricând, dar şi cititorilor în cău­tare de soluţie pentru probleme actuale. Prin definiţie clasicii sunt ac­­tuali în permanenţă şi daca to­­tuşi Jean de Ligueres scrie des­pre o „actualitate’’ aceasta tre­­bue înţeles în sensul că trecem printr’o epocă anticipată cu pre­­ciziune surprinzătoare în operile Io11, ceace explică citirea şi reci­­tirea acestora azi mai mult de­cât alteori . ■ In copilăria mea există o preju­­decată, aceea că clasicii erau de­sigur, persoane respectabile dar îngrozitor de plicticoase. Referi­tor la aceşti clasici m’am gândit deunăzi aflând de procesul comer­cial al unei colecţii de clasici ca aceia a „Pleiadei”. Azi succesul unei cărţi e ceva nemai­auzit, foar­te rar şi totuşi conform cifrelor, unul din succesele anului literar, îl constitue Montainge din colec­ţia amintită — editat de neînlo­cuibilul Albert Thebaudet. Asemenea se vând, Pascal, Bal,­zi­c- Cu siguranţă — timpurile aşa­pre dau oamenilor simţul şi ne­­voia de ceva reuşit, de ceva mare. Caracteristica lui Montaigne — de pildă este de a răspunde exact ei răspundea situaţiei prezente lui. Inchipuiţi-vi-1 pe Montainge, le „seigneur de Montaigne — cat°lic fervent în secolul al XVI-lea, în tinpul luptelor civile dintre hu­­ghenoţi şi catolici Montaigne înseamnă­ un mare geniu dar şi un castel de invi­diat. Hughenoţii sunt în curtea cas­telului lui şi cer să fie reapro­­vizionaţi. Iată-l pe Montaigne pă­răsind pana şi turnul izolat — re­devenit pe seigneur de Montaigne care va parlamenta cu soldăţoii, va trebui să fie hotărât, simplu, tolerant şi incoruptibil. Din înal­tul cerului firresc îl supraveghea­ză înţelepţii greci şi ai Romei. El ne-a povestit în admirabilul capitol al „Phisionomiei” cum simpla francheţă a figurei, prin mimica simplicităţii şi a sincerită­ţii; şi apoi inamicul plecat, cas­telul şi oamenii salvaţi, seigneul de Montaigne redevenea Montaig­ne şi-l regăsea pe Epaminondas. Poziţia lui Montaigne nu-i oare de o extraordinară actualitate? Trăim într’o lume sfâşiată de extremişti; majoritatea stă la mij­loc — poziţie mult ironizabilă, dar care a f°st de totdeauna a­­ceia a înţelepţilor. Esseurile montaigniene sunt un ghid practic pentru a ne descurca într’o umanitate înebunită. Ele conţin judecăţi directoare, sfaturi utile. Evenimentele contimportanei ni-l arată pe Montaigne nu ca sceptic, ci ca un supravieţuitor. Sau Balzac? Un om care în mai puţin de 20 de ani a redat un ta­blou atât de complect al societă­ţii, încât a sărit până în zilele noastre, răpit de elanul geniului său. S’a observat că unele persona­gii au fost realizate după moartea sa, de persoane vii — ministrul Marsay — Morny — de ca şi când forţa lui creatoare l-ar fi aruncat în plină viaţă. , Şi azi Balzac este un ghid. Ma­­rea lui idee că lumea este mânată de bani, de nevoia de bani sau de acela de a cheltui bani, şi pentru a face această descoperire el n’a aşteptat pe Marx ci prea adeseori pe proprii creditori. Tot el ne mai învaţă că un ca­­racter omenesc nu poate fi des­părţit din cadrul său social pen­tru a fi analizat şi că pasiunile, cele mai nebune şi mai individua­lizate, ating prin câte ceva starea civilă. Este atât de actual încât ţi-ai în­ch­ipui că lumea nu s’a mai schim­bat dela 1840, sau dacă în aparen­ța ei — cel puțin legile care o c°ii­ duc. Se spune de Balzac: un exage­­rat Se credea în acele îndepărtate timpuri că nimic nu va mai tur­­bin­­a pacea oamenilor — s’a văzut ce­ a urmat — ce se întâmplă încă. ■ Véri­te, en dec­a des Pyrénées, erreur en dela — nu-i o judecată prudentă şi oficială motivată de războiul civil din Spania? Nu e, faimosul dicton al lui Pascal. Di­viziunile, relativismul epocii noas­tre răspunde judecăţii lui Pascal, ceea ce denotă că şi Pascal trăia vremuri grele, sbuciumate, în cari deosebirea ideilor au trena opozi­ţiei oamenilor.­ ­ Explicaţia acestei actualităţi a clasicilor este revenirea timpuri­­lor agitate. Ei cunoscuseră o uma­nitate dificilă tulburată. Şi aceste sdruncinări, primejdii şi aspira­­ţiuni au reapărut. Clasicii erau oameni cari răspundeau marilor chestiuni eterne (Ce sunt strâns legate micile fapte cotidiene) aşa cum puteau — urmând luminile timpului, cu toată luciditatea şi forţa lor. Şi fiindcă marile probleme în­ Tricoşătoare se pun în prezentul nostru, cititorul se îndreaptă in­stinctiv spre marile răspunsuri din scrierile „bătrânilor maeștrii ai eternității". NTH* «o««»««,2 Lei Ce se pregăteşte la postul de radio­difuziune Bucureşti pentru noua stagiune Sfârşit de vacanţă, se reiau o­­cupaţiunile/ febrile deschideri de stagiune. Foarte sceptic mă îndrept spre societatea de radio­difuziune« un­de aş dori să aflu intenţiuiule conducătorilor în ceea ce priveşte noul program, inovaţiuni techni­­ce, în general la ce se poate aş­tepta auditoriul pentru stagiunea 1956—1937. • Preocuparea de căpetenie a or­ganizatorilor programelor de emi­siune a fost de la început, aceea de a împăca necesităţile de infor­­mare şi instruire cu acelea foarte legitime de amuzament. Nimeni nu deschide aparatul de radio ca să fie educat toată lumea pentru a se distra şi ţinând seama de aceste considerente, so­cietatea de radio a pus în discuţia comitetului de programe proble­ma organizării emisiunilor pentru diferitele categorii de auditori. Muzica şi cuvântul sunt dozate melodic alcătuind un program variat. Tabloul analitic al activităţii vaste a societăţii de radio îl pre­cedăm pentru mai complecta în­ţelegere a realizărilor acestei in­stituţii de un mic istoric. Primul emiţător pe unde — în 1928 — era de 400 waţi — difi­cultăţile întâmplinate cu colabora­torii şi publicul care nu sezisa co­vârşitoarea importanţă a acestui instrument de cultură au fost cu greu înfrânte prin luptă, perseve­renţa de o zi la zi a enermcului con­ducător al instituţiei, a­ actualu­lui director general George Mun­­teanu Cu creşterea numărului abonaţi­lor s’au înfiinţat mai întâi postul de 20 kw. dela Băneasa unde au început să colaboreze tot ce are mai select arta şi cultura româ­nească — în toate domeniile de activitate iar de curând a intrat in funcţiune marele post de la Bod — radio România de 150 kw. car­e răspândeşte în cele mai în­depărtate ţări glasul autorizat al României Odată cu programul technic au evoluat şi programele ajungându­­se chiar la dublarea emisiunilor, cele 2 staţiuni emiţând programe se­par­atu. Având în vedere activitatea in­tensă care se desfăşoară în servi­ciile:­­Societăţii din a căror colabo­rare se elaborează programul, îmi propun să examinez succint, mai întâi, programul vorbit într’un articol următor programul muzi­cal şi foarte pe curând voi putea informa cititorii de noul program pe anul în curs Programul vorbit cuprinde trei mari domenii: 1) literar; 2) radio­­­urnal; 5) teatru radiofonic. Programul literar suportă dife­rite rubrici ca de pildă: Univer­­sitatea-radio unde marile perso­nalităţi ale culturii noastre desvol­tă zilnic subiecte atingând deopo­tr­ivă probleme economice, politi­ce, sociale, artistice, literare, sau filosofie, istorie, ştiinţe exacte şi cu­ rent. Prelegerile nu au nimic dect în ele şi se asemuesc cu cele uni­versitare doar prin claritatea ex­punerii, actualitate şi bogăţia in­­formaţiunii O atenţie, deosebită se dă pro­gramelor pentru săteni, emise Du­m­inică prin care se dau îndrumări agricole şi în general, se difuzea­ză cunoştinţe folositoare. Există şi o gazetă a sătenilor în care se rezumă faptele de seamă ale săp­tămânii. Ora satului este foarte ascultată, societatea primeşte nu­meroase scrisori de la sătenii cari cer sfaturi, iar uneori scriu chiar scurtte monografi asupra satelor lor. Deasemeni copiii şi şcolarii au emisiunile lor speciale aranjate cu concursul şcolilor şi străjerilor din toată ţara. In sfârşit ora religioasă, dumi­nicală care se deschide în fiecare săptămână în sunetul clopotelor altei biserici din ţară; predica şi cronica vieţii religioase se com­­plectează această emisiune. Radi°­Jurnalul este azi organi­zat ca un mare, cotidian şi a de­­venit primă sursă de informaţiuni a s ţării, începând cu Buletinul presei care rezumă şi completează la ora 7 dimineaţa,­­ după avizul per­soanelor competente, evenimente­le zilnice apărute în cotidianele româneşti, urmat de Calendarul comemorativ, evocator de eveni­mente şi figuri reprezentative ale trecutului nostru istoric, cultural şi artistic şi de carnetul zilei re­dactat de unul din marii noştri scriitori (d. Tudor Arghezi) în care se comentează mai pe larg problema importantă a zilei. Jur­nalul continuă a-şi complecta con­ioanele, cu buletinul politic şi so­cial, economic şi financiar, lite­rar şi artistic, sportiv alcătuind un conglomerat de curiozităţi Şi noutăţi de pretutindeni Am uitat şi desigur că mă veţi ierta, mult doritul buletin mete­ urologic care pe lângă ora exactă şi timpul pro­­babil mai anunţă: cota apelor Du­nării şi Bursa Se dă o importanţă specială transmisiunilor reportaj şi înre­gistrărilor evenimentelor de sea­mă­ Asupra radio-jurnalului voi mai reveni însă mai târziu și trec la al treilea capitol al programu­­lui vorbit. Teatrul radiofonic; la început se rezuma la difuzarea spectacolelor Teatrului National sau în montarea în studio a unor piese obişnuite. Cu timpul au început adaptări­le ţinând­u-se seamă de elementul esenţial al teatrului radiofonic — decoruri sonore. Piesa de radio se adresează numai auzului. Toate elementele vizuale dispărând ele trebuiesc înlocuite prin cele so­nore. Procesul a fost extrem de difi­cil, nu existau autori de oi®se ra­diofonice­ Pentru stimulare s’au instituit concursuri cu premii şi s’au pre­zentat în faţa microfonului adap­tări, schiţe sonorizate, traduceri şi prelucrări destul de reuşite ŞÎ cari alcătuise un repertoriu în continuă rafinare in acelaş timp marii noştri scrii­tori, autori de teatru, înţelegând importanţa radiofoniei au compus piese originale pentru microfon. Menţionăm astfel, contribuţiile de Ior L. Rebreanu, Mihail Sorbu, I. Valjan, Tudor Muşatescu, Victor Eftimi­u, etc. Se studiază actualmente monta­­rea radiofonică a pieselor din ma­rele repertoriu clasic — un Ham­let radiofonic, un Apus de Soare îmbinându-se r­epertoriul străin cu cel autohton. Un nou gen de teatru radi­of­o­­nic îl constituie așa numitele „montaje” cari sunt evident, pie­se de teatru, în cari sce­nele ne­difuzabile sunt rezumate şi an­grenate de cele esenţiale difuza­bile — printr-o ţesătură de ele­mente sonore. ■­ Dar, crearea de noi piese radio­fonice rămâne totuşi o preocupa­re deosebit de­ importantă şi în curând se va institui un nou con­curs dându-se candidaţilor ample indicaţii asupra tehnicei teatru­lui radiofonic aşa cum e realizat aiurea. încheind acest prim articol pri­vitor la postul de radio, ţin să mulţumesc amabilului director general, d.lui Inginer George Munteanu pentru bogatul mate­rial documentar pe care mi le-a pus la dispoziţie,. E. A Poliţistul american şi fiul lui Leo N. Tolstoi G. G. Şişkin, cunoscutul regizor de teatru, povesteşte o întâmplare care merită să fie cunoscută. In­­tr’o zi Şişkin trecea cu automobi­lul prin statul Connecticut împre­ună cu defunctul Ilia Lvovici Tol­stoi Era în amurg. Tolstoi se grăbia să ajungă la ferma sa din apro­pierea satului Ciuraev, sat ru­sesc fondat de scriitorul Grebenş­­cikov şi botezat după romanul său: ,,Fratii Ciuraev!” Automobilul sbura cu 60 km. pe oră.­­ Intr’un foc întâlnesc un poliţist pe motocicletă care i-a oprit în drum. Ilia Tolstoi care se afla la volan a oprit maşina. „Numele dv.­” a întrebat poliţi­­stul. „Contele Ilia Tolstoi”. Poliţistul făcu ochii mari şi fixă scurt pe vinovat „Sunteţi rudă cu scriitorul Tol­stoi?”, a întrebat poliţistul. „Sunt fiul lui!” „Altă dată să mergeţi mai încet cu automobi­lul” adao­se poliţistul punând la loc carnetul cu chitanţele de a­­mendă­ Nu ştim câţi poliţişti americani cunosc numele lui Leo Tolstoi. Miercuri 2 Septembrie 1936 Gradina Teatralul Isbanda In fiecare seară formidabilul succes Umbra Galbenă înscenare de I. Sternberg cu Si­dy Tital Actualitafi cinematografice La Vie parisi ene la Aro- Robert Siodmak semnează acest film inspirat de opera bufă a lui Mejlhac şi Halevy. Ajutat de scenariştii Karl Noll şi E. Press­­burger, Siodmak a compus un film amuzant, interpretat cu mult haz de excelentul comedian Max Dearly. Conchia Montenegro n’a­­re rol, ea umple ecranul ecranul cu ingenuitatea şi frumuseţea ei, care nu sunt însă expoatate. Muzica lui Jacques Offenbach acompaniază acţiunea Muzica lui Jacques Offenbach acompaniază acţiunea. Lily Pons Dintre vedetele femenine ale sce­nei lirice car­e au debutat pe e­­cran, puţine au izbutit să cucerea­scă popularitatea unui i­epura de pildă. Gryce Mo­o­re a sedus publicul abea anul trecut, după ce primele ei încercări în cinematograf, de acum trei ani, n’au avut succesul scontat. A fost, desigur, greşit înţeleasă de producători. Producătorii ei de azi, îi înţeleg mai bine posibilităţile şi ştiu cum să le utilizeze. O altă mare cântăreaţă de ope­­ră care şi-a făcut debutul pe e­­cran, este Lily Pons. Lily e tânără şi franţuzoaică. A debutat însă la Hollywood şi americanii se felicită, acum, că au adus-o în patria lor. Primul ei film este o revelaţie: revelaţia unei voci şi a unei per­­soamjităţi carre merită eforturile de a o aduce peste ocean In vii­toar­ea stagiune vom avea şi n°i prilejul s’o vedem şi s’o auzim­ pe noua stea a ecranului muzical. Femei, Câini $1 soldaţi la Capitol şi Roxy, este cel m­ai complet film de Propagandă pen­tru razboiu realizat de nemţi O apologie adevăraţilor patrioţi ger­mani, care „n’au capitulat încă în faţa aliaţilor’’ cum se pronunţă în­suşi Hans Alber­s într’o scenă, şi care aşteaptă momentul când vor putea să-şi servească din nou pa­tria pe câmpul de luptă. Filmul se termină cu victoria trupelor germane asupra celor bolșevice. Un avertisment? C. HENRY Hans Albers la ajanul celui de al 4-lea festival al teatrului sovietic 500 de invitaţi sosiţi din 30 de ţări diferite — aproape îndoitul numărului de anul trecut — vor asista la 1 Septembrie la cel de-al 4-lea festival al teatrului sovietic. Festivalul va avea loc la Mos­­cova unde a şi sosit d. Weintraub criticul muzical al revistei ,,Mu­zical Digest” (Statele Unite). Un grup de americani condus de Herbert Klein este în drum spre U. R. S .. Se aşteaptă sosirea lui Brooks Atkinson — principalul critic tea­tral al New York Times-ului şi a lui C. Smith, publicist american. Acesta va expune, în ziua de 6 Septembrie, prin radio impre­siile asupra festivalului auditori­lor europeni şi americani. Franţa va fi reprezentată prin d. Gabriel Baissy, directorul tea­­trului „Athénée” şi prim redac­tor al revistei Comedia, d. Emile Vuillermoz, critic teatral al Temps-ului, d. Jouve, artist, d. Ralf de Marre­, preşedintele arhi­­velor internaţionale ale Dansului şi alţii­ Eminentul critic teatral Hunt­­ley Carter va reprezenta Anglia. Din Cehoslovacia va veni un grup de, 60 persoane­, condus de eminenţii artişti Waskowetz, We­­ricz şi Lom, directorul teatrului Naţional din Prusia Gö­sta Beckman, cunoscutul ar­tist suedez. Djemal Rechid, com­pozitorul Adnan şi Wodjin Kia­­zin — directorul adjunct al conservatorului din Ankara sunt deasemeni aştepta­ţt. In sfârşit se anunţă venirea de numeroase grupuri de artişti şi­­oameni d© teatru români, greci şi bulgari. Un teatru national pentru kal­unci MOSCOVA.­­ Calmucii n’au avut până acum un teatru al lor. De aceea s’a hotărît ca din anul acesta să se construiască un tea­tru national, calmuc, la Elist, ca­pitala calmucilor. In acest scop s’a si format o trupă de teatru compusă din 46 actori dintre cei mai buni studenţi ai conservatorului calmuc. Pe­ de ală parte comisariatul culturii poporului a înfiinţat un premiu pentru cea mai bună pi©­­să scrisă cu subiect naţional. Prima reprezentaţie v­a avea loc la 1 Noembrie 1937. Clădirea va costa 12 milioane lei.

Next