Rampa, mai 1937 (Anul 20, nr. 5792-5814)
1937-05-02 / nr. 5792
Portarul care a apărat cu brio colorile României MIRCEA DAVID Continuare pagina I-a numite situaţiuni nu poate inter-' î,nWVm pontrie Wi*hii. veni decât executând veritabile acrobaţii. Plonjoanele îi cer nu numai crar şi elasticitate, ci şi o ştiinţă a căderei. El trebuie să ştie cum trebuie să o amortizeze. Începând cu vârful degetelor și terminând la fiecare parte a corpului, el trebuie să știe cum să-și întindă corpul pe pământ la fiecare pion jon pe care-l face. Căzătura portarului copiază aceea a unei pisici care se lasă să alunece de pe o casă sau de pe un pom. Dacă ar fi ca aceea a unui corp greu, oricât de solid ar fi jucătorul n’ar apuca să se mai ridice. Pentru ei era însă un număr atât rie mic faţă de ceeace se aşteptau încât s’au rugat din inimă -n superstiţia mea să aibă valabilitate. In afară de aceste superstiţii, pe cari le pot numi constante, mai am încă o sumedenie de altele, mărunte, pe care singur mi le creez — ţinând seama de diferite întâmplări. Aşa, în Franţa, în recentul tureu C. A. O -Crişana, am pariat cu conducătorul nostru — după •natchul dela Bordeaux — că în trei matchuri, cari vor urma, nu '■’oiu mai primi mai mult de opt goaluri. Miza pariului nostru a fost 100 de franci — circa 1000 lei — şi un splendid maillot orange-negru pe care-l îndrăgisem. Au urmat matchurile de la Strasbourg, Berna şi Basel în care am primit — respectiv — un goal, patru goaluri şi două goaluri. In total ,şapte. Am câştigat pariul şi am intrat în posesia maillot-ului râvnit. Ca un făcut însă, în cele două matchuri următoare, îmbrăcat cu acest tricou, am primit cîite patru goaluri. Cert, că îmi purta ghinion. Cu tot regretul am trebuit să-l păturesc şi sa-l pun în geamantan, unde stă până astăzi. INTRE A DEVENI FRANCEZ SAU A RAMANE ROMAN Turneul din Franţa i-a permis lui David să se consacre pe meleaguri străine Cea mai grozavă ispravă a fost aceea de la Stras-câteva spune zile în in şir, sau cum sar limbajul pretenţios ,să n’am nicio inspiraţie”. Şi în schimb să fac după aceea repetiţii extenuanţi şi pentru mine şi pentru camarazii mei. De obiceiu „Furia” de lucru mă cuprinde cam zece zile înainte de premieră. Felul acesta de a lucra făcea la început disperarea directorilor care erau cuprinşi de panică, încet, încet s’au convins că premierele n’au nimic de suferit — de pe urma acestui fel de travaliu. Regia este o artă şi pentru deplina ei realizare treime în primul rând elan. Şi niciun regulament nu mă poate constrânge să am zilnic elan de la 2 la 7. Cei cari fac acest lucru sunt birou eraţi iar nu artişti. Artiştii noştri se pot situa pe unui local au venit şi mi-au făcut plan cu, cei străini,or ofertă regeasca. Am fost teribil de tentat şi aş fi rămas la Strassbourg — ştiind că în ţară, unde foot-ballul profesionist este încă la început, nu voiu putea ajunge la astfel de situaţii materiale. Pentru că federaţia noastră nu mi-ar fi dat deslegare, ca să am drept de joc, francezii mi-au propus să rămân un ai de zile fără ca să joc, urmând cursurile universităţii locale. După acest an mi-au spus că-mi vor cere cetăţenia franceză şi astfel voiu putea fi legitimat. Ei nu şi-au dat seama că, în modul acesta, toate visele mi-au iieii pus. Cetăţenia mea română mi-e mai dragă ca orice şi pentru nimic în lume nu aş renunţa la ea. Am refuzat şi m’am reîntors în ţară, la rosturile mele de aci. IDEALUL PENTRU VIITOR : o MOŞIOARA SI O VIATA DE BURGHEZ FERICIT nui întreg program artistic. MARGINALII CU OCAZIA EXPOZIŢIEI NTERNATONALE DE LA PARIS spectacol încântător. Agil ca el Cu uşa larg deschisă, David panteră, face salturi cam electric păşeşte în foot-ballul românesc zează asistenta. Temerar, îl vezi spunând ca un proectil spre picioarele adversarilor. Nimic nu precupeţeşte pentru a-şi apăra poarta. Se rostogoleşte odată, de două ori, de nenumărate ori, fără pic de repaus şi când mi se pare că, în îndrăzneala lui, s-a făcut una cu pământul, ţâşneşte de jos ca un resort, nevătămat şi cu zâmbetul pe buze. Un superb răsfățat la sportului Când timpul şi rutina ii vor maturiza calităţile naturale, întregul continent va trebui să convină că cel mai bun portar al Europei este român şi se numeşte Mareea David. Postul de portar este cel mai ingrat într-o echipă. In afară de faptul că jocul lui este complect diferit de al celorlalți, el are aproape o vină mai mare într’un match pierdut. Adevărul acesta mi l-a confirmat şi excelentul David. — Postul de portar în afară de faptul că este cel mai riscant este şi cel mai gingaş. Poţi să aperi formidabil un match întreg şi dacă faci o singură greşală — care la portar înseamnă un goal — nimeni nu te cruţă şi nu se gândeşte că ai de apărat o poartă lungă de aproape 8 metri şi înaltă de 9 metri. O întârziere de un sfert dintr’o secundă este susuficient ca să fi bătut de shotul jucătorului adversar. Este atât de ingrat postul acesta încât dacă aş începe vreodată foot-ballul din nou aş alege alt post. Plonjoanele portarului oridian sunt renumite în fără. David execută adevărate acrobaţii în satturile sale după Italon. Nici unul nu-l execută însă de plăcere, ca un lux sau o fantezie. — Am văzut odată o revista italiană în care un portar, era arătat sburând după un balon Dedesubtul clişeului scria: Footbalist sau acrobat? M’am întrebat şi eu atunci dacă portarul este footballist sau mai mult acrobat Şi am ajuns lconcluzia a doua. Urmăriţi un portar, fie el cât de sobru, şi veţi vedea că la aCariera lui datând numai de 5 ani, şi-o povesteşte astfel: FOOT-BALL CU PAINE 16 — Sunt născut la Sinaia, la Octombrie 1914. Copilăria mea nu a cunosut foot-ballul, căci la noi el nu se juca. Eram în schimb un pasionat al cinei, care-mi desvoltă viteza şi agilitatea la prins mingea. La Sinaia printre numeroși vizitatori, tata a cunoscut pe un director de liceu la Oradia care-1 convinse să mă dea să urmez mai departe la liceul lui, unde voiu fi pe mâini bune. Astei am poposit, într’o zi, la Oradia, ca elev al liceului Godju. Descinsesem acolo într’un teri- * bil mediu sportiv. Foot-ballul, în special, era mâncat cu pâine. Era singura preocupare extra-școlară a elevilor. La 13 ani, mai mult târât decât de bună voe, am mers să văd primul match. Nimerisem însă prost, pe o vreme ploioasă, la o partidă slabă. N’am fosit fascinat deloc de acest prim contact cu balonul rotund și n’am simțit nici o „flacără tainică” în mine pentru a*lfct sport:0* Am plecait tot atât de indiferent cum venisem , poate chiar mai. Așa cel pufin mi se păruse. . Zilele cari au urmat m’au făcut însă spectator nelipsit la matchurile cari se jucau în curtea şcolii, în recreaţie. - , La joc nu erau admişi decât , cei mari. Nu ştiu cum se făcu darur într’o zi, căzu alegerea pe mine ca să joc portar într’una din echipe. .„Nu cunoşteam nici o regulă. Ştiam doar că nu trebuie să las mingea să treacă printre cele două „...mormane de haine, cărfi şi şepci, cari reprezentau barele goalului. Obişnuința cu mingea de oină mi-a folosit enorm şi, după mattch, debutul îmi fu răsplătit culaude: „Mă, tu joci bine! Să Şti că te primim portar la noi. Aşa am fost uns jucător. „„..PORTAR PENTRU CA AŞA XVREA DIRECTORUL ŞCOLII --- După ce am început să înţeleg Jocul şi să simt gustul, postul de portar nu mă mai atrăgea. Am r-schimbat repede locul cu altul şiam devenit înaintaş centru. Por‘ tar nu jucam decât în selecţiona■v'-ta liceului după dorinţa directorului şcolii — care era entuziasmat de agilitatea şi plonjoanele mele. “SI Intr’unul din aceste matchuri inter-licee m’a văzut un racobeur al „CA.O.”-ului. Era în toamna anului 1932, imediat după ce luasem bacalauriatul. Jucasem tocmai ultimul match în echipa liceului şi eram în ajunul plecării acasă, unde tata mă aştepta ca să mă înscrie la şcoala militară. ~' Racoleurul C. A. O.-ului, după ce-și convinsese comitetul de la- Tgentul pe care-1 întrevăzuse la mine, se prezentă cu o ofertă avantajoasă, care mă fixă la Oradia. Ca să-l îmbunez pe tata, bucuros fiind în acelaş timp că scap de cariera militară, pentru care nu simţeam nici o vocaţie, m’am înscris la Drept. Când David a intrat la C. A. O. „alb verzii’’ aveau de portar pe Czinczer Acesta începuse să aibă nevoie de un locţiitor tânăr, David îl suplineşte în câteva matchuri în care face partide admirabile. Czinczer, nu era însă un om terminat. Acceptă întrecerea cu tânărul său rival, pune în joc toată rutina şi experienţa glorioasei sale cariere, dar termină prin a se da bătut în faţa prodigiosului talent al celui predestinat să-l înlocuiască, sărind treptele consacrării mai multe deodată. In două ani se urcă până în vârful piramidei portarilor români şi smulge de acolo stindardul cuvenit celui mai bun. PORTARUL TREBUE SA FIE FOOT-BALLIST SAU ACROBAT ? DUPĂ MACTH TOTT MUŞCHII IMI SUNT SDROBIŢI Se întâmplă uneori ca în timpul jocului să resimt salturile pe cari le fac. In pauză, în cele 10 minute de odihnă, şi mai ales după joc durerile îşi arată colţii. Atunci mă doare fiecare părticică a corpului şi muşchii parcă îmi sunt sdrobiţi. Folosesc acest prilej ca să răspund tuturor acelora cari mă acuză că fac abuz de plonjoane. In nici un match nu fac risipă de acrobaţii, pentru că ştiu cât mă va costa fiecare din ele. Dar nici de teama durerii nu-mi precupeţesc intenţiile. Un portar conştiincios nu are voie să se gândească la nimic altceva decât la poarta pe care trebuie s-o apere cu orice chip. L-AM COPTAT PE ALOCURI PE HIDEN ŞI PLANIKA Nici unul din marii portari pe care i-a avut foot-ballul românesc nu a etalat stilul de joc specific lui David. Este interesant cum şi la format . Un jucător îşi modelează stilul după o „vedetă”, în genul căreia ar vrea să fie. Idolii mei au fost Hiden şi Planika. Pe niciunul nu Lam putut vedea la apogeul carierei lor. Mi-au rămas totuşi multe lucruri de învăţait de la ei, mai ales în arta de a bloca balonul. Ambii au un blocaj excepţional. Al lui Planika este mai sigur. Al lui Hiden mai spectaculos. Am copiat de la unul şi de la altul câte ceva şi acum mă strădui să perfecţionez ceea ce mi-am asimilat. Vorbind despre marii portari ai continentului i-am pus lui Daid întrebarea: cum s’ar clasifica într'un clasament al portarior europeni, întrebarea n’a fot deloc pe placul orădianului, care nu ştia cum sa se eschiveze. Am insistat, am acentuat că-i cer doar o simplă părere și l-am convins să-mi spună: — într’un asemenea clasament m’aș pune ultimul. —• ? ! ? — Nu din falsă modestie sau pentrucă intenționat aş vrea să mă subestimez. Marii portari ai continentului nostru sunt mai toți jucători maturi, cu o bogată experienţă. Talentul meu, oricât de generos ar fi, are nevoie de rutina care dă portarului clasa. Sunt tânăr şi mai am multă vreme înainte ca să pot învăța. Odată ş’odată cred însă că va veni timpul să fiu şi eu într’un astfel de clasament SUPERSTIŢII, DOPURI ŞI ACE IMI ADUC GHINION Portarii sunt, după cum este normal, jucătorii la care superstiţiile sunt ţinute în mare stimă. De la cei mai mari până la cei mai mici toţi au câte o slăbiciune. Bunăoară, Planika are o potcoavă care crede că-i aduce noroc. Zamora o păpuşe pe care o aşează în goal. Ceresolii 0 labă de iepure. David are şi el „originalităţile” lui. Mascotă are un lănţişor de gât, de care nu se desparte. Punctul lui slab sunt însă superstiţiile. — M’am convins că dopurile acele îmi aduc ghinion. Câte dopuri sau ace văd înainte de ■natch atâtea goahiri primesc. In hall-ul hotelului Union, înante de matchul România—Cehoslovacia, mi-a ieşit în cale un lemn care-şi avea cravată împodobită cu un minunat ac. ■ Le-am spus, pe loc, băeţilor că sbourg, unde combinata româna a obţinut un draw datorită goalkeeperului ei. Entuziasmaţi de jocul lui David francezii i-au făcut o tentantă ofertă cu scopul de a-l reţine. N’au reuşit însă pentru că i-au cerut portarului orădian să renunţe la ceva scump: cetăţenia sa. — Jocul de la Strassbourg, în care francezii ne-a fost superiori mi-a permis să fac o partidă mare După match, conducătorii clubu-La 22 de ani un jucător de foot ball nu se poate gândi la retragere, nici chiar la noi unde „vedetele’’ dispar atât de timpuriu David a adus însă singur vorba despre aceasta: — Din foot-ball nu vreau, totuși, să-mi fac o carieră. Gândesc de altfel, împins de un presentiment, că voiu părăsi foott-ballul datorită unui accident care mă va face inpropriu pentru sport sau.... de dragul“ îînW'femei' (N.'R. tot un accident). . .. . . Atunci când nu voi mai fi junior, viața va trebui să-mi ofere alte mijloace de trai. — Cam ? — Aventura nu mă tentează. îmi doresc, în schimb, o moșioară, o fermă pe care să pot duce o viață de burghez fericit. Idealul acesta m’a făcut să zâmbesc. Ca să nu-mi contrazic interlocutorul i-am spus: — In cazul acesta trebue să strângi bani ! — O și fac. Din puţinul care-1 câştig pun deoparte mici sume. într’o bună zi voii fi în stare sămi cumpăr ceea ce râvnesc. Seriozitatea cu care vorbea m’a convins că David are într’adevăr un ideal. Ca să-l încurajez i-am spus: — Vei fi, deci, moşier! — Da, ţin să fiu şi voiu fi. Şi pentru că eştii vestitorul public al idealului meu te anunţ că primul invitat la moşia mea vei fi d-ta. Primeşti invitaţia mea ? Tonul cu care au fost spuse aceste cuvinte m’a impresionat Am nceptat invitaţia şi m’am despărţit de David convins că voiu netrece, cândva un agreabil weekend la momia „fostului” internaţional de foot-ball Mircea David. — Desigur! Şi proporţional cu numărul avem mult mai mulţi actori buni decât orice altă ţară din lume. — S'a votat în această stagiune legea teatrelor. Ce părere aveţi despre ea? — Socot că legile sunt făcute pentru infractori, în cazul de faţă neutru cei cu talent dubios. Actorii sau regisorii de talent n’au nevoe să fie proteguiţi de aici o lege. Şi în teatru ca şi în celelalte domenii există o supraevaluare a talentelor şi nu o subevaluare. A văzut cineva actor sau regisor mare fără angajament? Dacă a existat vreodată o excepţie, aceasta nu face decât să confirme regula. Singura parte bună a acestei legi este înscăunarea directorului de timp de cinci ani, dându-i astfel posibilitatea desfăşurării .— Lucraţi ceva pentru pavilionul românesc dela Paris? — N’am fost solicitat. In privinţa artei decorative şi a chestiunilor teatrale au fost consultaţi — aşa mi se spune — cei doui Victroi, Popa şi Bumbeşti. —Ce spuneţi despre reprezentarea piesii d-lui Ciprian în cadrul acestei expoziţii? — Piesa camaradului Ciprian s’a reprezentat până acum în diferite capitale fără niciun fel de intervenţie şi nu avea nevoede o expoziţie internaţională pentru a fi reprezentată la Paris. Literatura dramatică merită o soartă mai bună peste hotare. Aceasta intră în domeniul propagandei externe pentru care se cheltuesc foarte mulţi bani, paremi-se cu prea puţine efecte. Nu poate exista o mai bună propagandă românească decât distribuirea operelor artistice produse de geniul românesc. Dacă pentru acest fel de export s’ar încasa comisioaen desigur că alta ar fi soarta artiştilor români. Şi ca să revin în participarea noastră teatrală în cadrul expoziţiei dela Paris. Ruşii trimit trei trupe de dramă şi comedie ce vor juca: Burghezul gentilom. Dama cu camelii şi o piesă rusească Cehii trimit o trupă de balet, o trupă de dramă şi una de operă. Noi ne mulţumim cu jucarea linei piese o trupă străina. De ce? Nu înţelegi Faptul acesta nu înseamnează că teatrul românesc participi la expoziţia internaţională din Capitală Franţei. Ar fi fost desigur frumos ca trupa teatrului Naţional să joace acolo o piesă originală şi una din repertoriul clasic universal pe care să o cunoască toţi. Slavă Domnului, am avut spectacole care pot rivaliza cu cele mai bune de peste graniţă. E destul să amintesc de comedia lui Shakespeare „Măsură pentru măsură” jucată sub direcţia d-lui Liviu Rebreanu, pentru congresul „Criticei Internaţionale” ce a avut loc la Bucureşti şi care s-a bucrat de unanime laude în presa străină. Faptul este că noi nu participăm teatraliceşte la Paris, va fi OMUL DE TOATE ZILELE — Se spune despre dvs. că sunteţi un om rău? — Pentru oameni buni, românul are o expresie, îi numeşte „buni ca pâinea”, probabil că din pricina aceasta îi mănâncă ceilalţi... şi cum nu vreau să mă mănânce nimeni... — A încercat cineva? — Desigur! ? — Şi cum vă comportaţi în asemenea împrejurări? — Surâd! Aşa cum îmi închipui că trebue săsurâde, ciuperca înveninată, nătângului care o culege s’o mănânce. — Prieteni aveţi? — O mulţime!ţi împart în două categorii. Cei pe care necazurile mele îi plictisesc și cei pe care succesele mele îi supără. Unii sunt cumularzi, fac parte din ambele grupuri. In rezumat nu știu dacă am, dar ştiu că pot fi un foarte bun prieten. — Vă supără celebritatea? — Nu știu, n’o cunosc! — Ştiu că în fiecare an vă duceţi în străinătate, anul aceste plecați ? — întrebarea asta te rog s’o pui Statului care ar trebui să mă aibe în grije. — Am auzit că spuneți minciuni — Numai femeilor fiindcă le plac! O pildă: Imi placea înainte de războiul drna Alexandrescu din Nordul Moldovei. Am revăzut-o acum câteva săptămâni complet prăbușită. A venit la mine surâzătoare şi m’a întrebat: — Mă mai cunoşti d-le Soare? — Cum nu, i-am răspuns eu. Dvs. sunteţi fiica d-nei Alexandrescu, şi i-a făcut o plăcere nebună. — Un artist trebue să se însoare?Nu! — Ce părere aveţi ’despre car sătorie ? — E o prostie în doui. Când tu însori îţi urăşti rivalii, mai târâi, învediezi încornoraţii. — Şi totuşi sunteţi însurat! — In Bucureşti, unde sunt atâtea femei frumoase, când optezi pentru una însemnează că ţii realmente la ea. — Femeile în sine vă interesează? — Teribil! — Şi Ie cunoaşteţi? — Le cunosc... preţui! — Vă plac copiii? — Grozav! — Aveţi? — Nu! Drept e că D-zeu binecuvântează famiile numeroase dar păcat că nu le îmbogăţeşte. — Politică faceţi? — Nul... Sunt un om cumsecade. — Ştiu că înainte eraţi un client fidel al cafenelii. Mai sunteţi? — De! Mă duc regulat... vara. In timpul stagiunii cafeneaua^ este u4 ¥: dX&X^VuactorilorAfXă ocupaţie. — Ce vă place mai mult în viaţă? — Tocaturile, nu pot să le sufăr! ' — Aţi fost foarte bogat? — Da! Azi însă nu mi-a rămas din Midas decât, urechile? — Aţi avut noroc? _ Pe vremea când făceam advocatura la un mare maestru al Baroului aveam un camarad (secretar şi el ca şi mine) care avea patima curselor, încasând colegul meu într’o zi de pe urma unei moşteniri suma de optzeci mii lei şi cum voia neapărat să ajungă milionar s’a dus să-i fructifice la curse. De prisos să spun că a pierdut într’o singură după amiază întreaga sumă. A doua zi, ne-a povestit faptul, încheind astfel: — închipuiţi-vă ce noroc am avut. Pierdusem ultimul ban şi eram ameninţat să mă întorc în oraş pe jos, când am găsit în faţa hipodromului o monedă de cinci lei. Am fost salvat şi m-am întors cu tramvayul. Prietenul meu aşadar nu era nenorocit că pierduse toţi banii, ci se considera norocos fiindcă găsise cinci lei. Norocul acesta îl am şi eu în viaţă! — Ce planuri de viitor aveţi? — Să realizez lucruri statornice pe nisipul nestabil al vieţii. Interlocutorul meu începuse a doua cutie de ţigări, şi vă rog să mă credeţi că nu teama că-l voiu face s’o consume şi pe aceasta m’a îndemnat să pun capăt acestui interview, pe care sunt ferm convins că Laş fi prelungit până la infinit —dacă se poate spune astfel — în caz că timpul, acest insuportabil adversar al gazetarilor, ar sta pe loc. Dar cum absurdităţile prin însăşi terminologia lor sunt predestinite să nu devină niciodată fapte concrete, am trebuit să mă reîntorc la concret şi deci să sfârşesc această convorbire atât de plăcută şi reconfortantă. Desigur, adjectivele de care am făcut uz în cadrul acestui interview, trebue să constat cu multă părere de rău, că sunt insuficiente din punct de vedere calitativ şi cantitativ, pentru a caracteriza desăvârşit un spirit de elită astăzi când oamenii mari şi loiali se pot număra pe degete. L-am părăsit pe d-l Soare Z. Soare cu acea melancolie severă pe care ţi-o imprimă respectul faţă de oamenii de talent, care nu desmint întru nimic mitul creat în jurul lor. 'ALEXANDRU CERBU, Cu V-! SOARE ! SOARE (Continuare din pag. La) serioase cari îmi având motive scapă . 1 .v V Bucur Berceanu I.Act* APARATE de RADIO PHILIPS, COLUMBIA, STANDARD, EUMIC, CIC. IA CEI MAI ASORTAT MAGAZIN 99GRAMOFONUL *4 BUCURESTI Str COITEI No. 7 Telefon 3.38.24 VANZARE IN RATE MICI LUNARE RAMPA