Rampa, mai 1937 (Anul 20, nr. 5792-5814)

1937-05-02 / nr. 5792

Portarul care a apărat cu brio colorile României MIRCEA DAVID C­ontinuare pagina I-a numite situaţiuni nu poate inter-' î,nWVm pont­rie W­i*hii. veni decât executând veritabile acrobaţii. Plonjoanele îi cer nu numai c­rar şi elasticitate, ci şi o ştiinţă a căderei. El trebuie să ştie cum trebuie să o amortizeze. Începând cu vârful degetelor și terminând la fiecare parte a corpului, el tre­buie să știe cum să-și întindă corpul pe pământ la fiecare pion jon pe care-l face. Căzătura portarului copiază­­ aceea a unei pisici care se lasă să alunece de pe o casă sau de pe un pom. Dacă ar fi ca aceea a unui corp greu, oricât de solid ar fi jucătorul n’ar apuca să se mai ridice. Pentru ei era însă un număr atât rie mic faţă de ceeace se aştep­tau încât s’au rugat din inimă -n superstiţia mea să aibă vala­bilitate. In afară de aceste superstiţii, pe cari le pot numi constante, mai am încă o sumedenie de altele, mărunte, pe care singur mi le creez — ţinând seama de diferite întâmplări. Aşa, în Franţa, în recentul tur­­eu C. A. O -Crişana, am pariat cu conducătorul nostru — după •natchul dela Bordeaux — că în trei matchuri, cari vor urma, nu '■’oiu mai primi mai mult de opt goaluri. Miza pariului nostru a fost 100 de franci — circa 1000 lei — şi un splendid maillot oran­­ge-negru pe care-l îndrăgisem. Au urmat matchurile de la Strasbourg, Berna şi Basel în care am primit — respectiv — un goal, patru goaluri şi două goaluri. In total ,şapte. Am câştigat pariul şi am intrat în posesia maillot-ului râvnit. Ca un făcut însă, în cele două matchuri următoare, îmbrăcat cu acest tricou, am primit cîite patru goaluri. Cert, că îmi purta ghi­nion. Cu tot regretul am trebuit să-l păturesc şi sa-l pun în geaman­tan, unde stă până astăzi. INTRE A DEVENI FRANCEZ SAU A RAMANE ROMAN Turneul din Franţa i-a permis lui David să se consacre pe me­leaguri străine Cea mai grozavă ispravă a fost aceea de la Stras-câteva spune zile în in şir, sau cum sar limbajul pretenţios­ ,să n’am nicio inspiraţie”. Şi în schimb să fac după aceea repe­tiţii extenuanţi­ şi pentru mine şi pentru camarazii mei. De obiceiu „Furia” de lucru mă cuprinde cam zece zile înainte de premieră. Felul acesta de a lucra făcea la început disperarea directorilor care erau cuprinşi de panică, în­cet, înce­t s’au convins că premie­rele n’au nimic de suferit — de pe urma acestui fel de travaliu. Regia este o artă şi pentru de­plina ei realizare treime în pri­mul rând elan. Şi niciun regula­ment nu mă poate constrânge să am­ zilnic elan de la 2 la 7. Cei cari fac acest lucru sunt birou eraţi iar nu artişti. Artiştii noştri se pot situa pe un­ui local au venit şi mi-au făcut plan cu, cei străini,­or ofertă regeasca. Am fost teri­bil de tentat şi aş fi rămas la Strassbourg — ştiind că în ţară, unde foot-ballul profesionist este încă la început, nu voiu putea ajunge la astfel de situaţii ma­teriale. Pentru că federaţia noastră nu mi-ar fi dat deslegare, ca să am drept de joc, francezii mi-au pro­pus să rămân un ai de zile fără ca să joc, urmând cursurile uni­versităţii locale. După acest an mi-au spus că-mi vor cere cetăţe­nia franceză şi astfel voiu putea fi legitimat. Ei nu şi-au dat sea­ma că, în modul acesta, toate vi­sele m­i-au ii­eii pus. Cetăţe­nia mea română mi-e mai dragă ca orice şi pentru nimic în lume nu aş renunţa la ea. Am refuzat şi m’am reîntors în ţară, la rosturile mele de aci. IDEALUL PENTRU VIITOR : o MOŞIOARA SI O VIATA DE BURGHEZ FERICIT nui întreg program artistic. MARGINALII CU OCAZIA EX­POZIŢIEI NTERNATONALE DE LA PARIS spectacol încântător. Agil ca el Cu uşa larg deschisă, David panteră, face salturi cam­ electri­c păşeşte în foot-ballul românesc zează asistenta. Temerar, îl vezi spunând ca un proectil spre pi­cioarele adversarilor. Nimic nu precupeţeşte pentru a-şi apăra poarta. Se rostogoleşte odată, de două ori, de nenumărate ori, fără pic de repaus şi când mi se pare că, în îndrăzneala lui, s-a făcut una cu pământul, ţâşneşte de jos ca un resort, nevătămat şi cu zâ­m­betul pe buze. Un superb răsfățat la sportului Când timpul şi rutina ii vor ma­tu­riza calităţile naturale, între­gul continent va trebui să convi­nă că cel mai bun portar al Eu­ropei este român şi se numeşte Mareea David. Postul de portar este cel mai ingrat într-o echipă. In afară de faptul că jocul lui este complect diferit de al celorlalți, el are a­­proape o vină mai mare într’un match pierdut. Adevărul acesta mi l-a confirmat şi excelentul David. — Postul de portar în afară de faptul că este cel mai riscant este şi cel mai gingaş. Poţi să aperi formidabil un match întreg şi dacă faci o singură greşală — care la portar înseamnă un goal — nimeni nu te cruţă şi nu se gândeşte că ai de apărat o poar­tă lungă de aproape 8 metri şi înaltă de 9 metri. O întârziere de un sfert dintr’o secundă este su­­suficient ca să fi bătut de shotul jucătorului adversar. Este atât de ingrat postul aces­ta încât dacă aş începe vreodată foot-ballul din nou aş alege alt post. Plonjoanele portarului oridian sunt renumite în fără. David exe­cută adevărate acrobaţii în sat­tu­rile sale după Italon. Nici unul nu-l execută însă de plăcere, ca un lux sau o fantezie. — Am văzut odată o revista italiană în care un portar, era arătat sburând după un balon Dedesubtul clişeului scria: Foot­­balist sau acrobat? M’am întrebat şi eu atunci da­că portarul este foot­ballist sau mai mult acrobat Şi am ajuns l­­concluzia a doua. Urmăriţi un portar, fie el cât de sobru, şi veţi vedea că la a­Cariera lui datând numai de 5 ani, şi-o povesteşte astfel: FOOT-BALL CU PAINE 16 — Sunt născut la Sinaia, la Octombrie 1914. Copilăria mea nu a cunosut foot-ballul, căci la noi el nu se juca. Eram în schimb un pasio­nat al cinei, care-mi desvoltă vi­teza şi agilitatea la prins mingea. La Sinaia printre numeroși vi­zitatori, tata a cunoscut pe un di­­rector de liceu la Oradia care-1 convinse să mă dea să urmez mai departe la liceul lui, unde voiu fi pe mâini bune. Astei am poposit, într’o zi, la Oradia, ca elev al liceului Godju. Descinsesem acolo într’un teri- * bil mediu sportiv. Foot-ballul, în special, era mâncat cu pâine. Era singura preocupare extra-școlară a elevilor. La 13 ani, mai mult târât decât de bună voe, am mers să văd pri­mul match. Nimerisem însă prost, pe o vreme ploioasă, la o partidă slabă. N’am fosit fascinat deloc de acest prim contact cu balonul rotund și n’am simțit nici o „fla­cără tainică” în mine pentru a­­*lfct sport:0* Am plecait tot atât de indife­rent cum venisem , poate chiar mai. Așa cel pufin mi se păruse. . Zilele cari au urmat m’au făcut însă spectator nelipsit la matchu­­rile cari se juc­au în curtea şcolii, în recreaţie. - , La joc nu erau admişi decât , cei mari. Nu ştiu cum se făcu daru­r în­tr’o zi, căzu alegerea pe mine ca să joc portar într’una din echipe. .­„Nu cunoşteam nici o regulă. Şti­­­­am doar că nu trebuie să las min­­­gea să treacă printre cele două „...mormane de haine, cărfi şi şepci, cari reprezentau barele goalului. Obişnuința cu mingea de oină mi-a folosit enorm şi, după mat­­tch, debutul îmi fu răsplătit cu­­laude: „Mă, tu joci bine! Să Şti că te primim portar la noi. Aşa am fost uns jucător. „„..PORTAR PENTRU CA AŞA X­­VREA DIRECTORUL ŞCOLII --- După ce am început să înţeleg­­ Jocul şi să simt gustul, postul de portar nu mă mai atrăgea. Am r-schimbat repede locul cu altul şi­­am devenit înaintaş centru. Por­­­‘ tar nu jucam decât în selecţiona­­■v'-ta liceului după dorinţa directo­­­­rului şcolii — care era entuzias­mat de agilitatea şi plonjoanele mele. “SI Intr’unul din aceste matchuri inter-licee m’a văzut un racobeur al „CA.O.”-ului. Era în toamna anului 1932, imediat după ce lua­­sem bacalauriatul. Jucasem toc­­m­ai ultimul match în echipa li­ceului şi eram în ajunul plecării acasă, unde tata mă aştepta ca să mă înscrie la şcoala militară. ~' Racoleurul C. A. O.-ului, după­­ ce-și convinsese comitetul de la- Tgentul pe care-1 întrevăzuse la mine, se prezentă cu o ofertă a­­van­tajoasă, care mă fixă la O­­radia. Ca să-l îmbunez pe tata, bucu­ros fiind în acelaş timp că scap de cariera militară, pentru care nu simţeam nici o vocaţie, m’am înscris la Drept. Când David a intrat la C. A. O. „alb verzii’’ aveau de portar pe Czinczer Acesta începuse să aibă nevoie de un locţiitor tânăr, David îl suplineşte în câteva mat­churi în care face partide admira­bile. Czinczer, nu era însă un om terminat. Acceptă întrecerea cu tânărul său rival, pune în joc toa­tă rutina şi experienţa glorioasei sale cariere, dar termină prin a se da bătut în faţa prodigiosului talent al celui predestinat să-l în­locuiască, sărind treptele consacrării mai multe de­odată. In două ani se urcă până în vârful piramidei portarilor români şi smulge de acolo stindardul cuvenit celui mai bun. PORTARUL TREBUE SA FIE FOOT-BALLIST SAU ACROBAT ? DUPĂ MACTH TOTT MUŞCHII IMI SUNT SDROBIŢI Se întâmplă uneori ca în tim­pul jocului să resimt salturile pe cari le fac. In pauză, în cele 10 minute de odihnă, şi mai ales după joc durerile îşi arată colţii. Atunci mă doare fiecare părti­cică a corpului şi muşchii parcă îmi sunt sdrobiţi. Folosesc acest prilej ca să răs­pund tuturor acelora cari mă a­­cuză că fac abuz de plonjoane. In nici un match nu fac risipă de acrobaţii, pentru că ştiu cât mă va costa fiecare din ele. Dar nici de teama durerii nu-mi pre­cupeţesc intenţiile. Un portar conştiincios nu are voie să se gân­dească la nimic altceva decât la poarta pe care trebuie s-o apere cu orice chip. L-AM COPTAT PE ALOCURI PE HIDEN ŞI PLANIKA Nici unul din marii portari pe care i-a avut foot-ballul româ­nesc nu a etalat stilul de joc spe­cific lui David. Este interesant cum şi la format . Un jucător îşi modelează sti­lul după o „vedetă”, în genul că­reia ar vrea să fie. Idolii mei au fost Hiden şi Planika. Pe niciu­­nul nu Lam putut vedea la apo­geul carierei lor. Mi-au rămas totuşi multe lu­cruri de învăţait de la ei, mai a­­les în arta de a bloca balonul. Ambii au un blocaj excepţional. Al lui Planika este mai sigur. Al lui Hiden mai spectaculos. Am copiat de la unul şi de la altul câte ceva şi acum mă stră­dui să perfecţionez c­e­e­a c­e mi-am asimilat. Vorbind despre marii portari ai continentului i-am pus lui Da­id întrebarea: cum s’ar clasifi­ca într'un clasament al portari­­or europeni, întrebarea n’a fot deloc pe placul orădianului, care nu ştia cum sa se eschiveze. Am insistat, am acentuat că-i cer doar o simplă părere și l-am convins să-mi spună: — într’un asemenea clasament m’aș pune ultimul. —• ? ! ? — Nu din falsă modestie sau pentrucă intenționat aş vrea să mă subestimez. Marii portari ai continentului nostru sunt mai toți jucători ma­turi, cu o bogată experienţă. Ta­lentul meu, oricât de generos ar fi, are nevoie de rutina care dă portarului clasa. Sunt tânăr şi mai am multă vreme înainte ca să pot învăța. Odată ş’odată cred însă că va veni timpul să fiu şi eu într’un astfel de clasament SUPERSTIŢII, DOPURI ŞI ACE IMI ADUC GHINION Portarii sunt, după cum este normal, jucătorii la care supersti­ţiile sunt ţinute în mare stimă. De la cei mai mari până la cei mai mici toţi au câte o slăbiciune. Bunăoară, Planika are o pot­coavă care crede că-i aduce no­roc. Zamora o păpuşe pe care o aşează în goal. Ceresolii 0 labă de iepure. David are şi el „originalităţi­le” lui. Mascotă are un lănţişor de gât, de care nu se desparte. Punctul lui slab sunt însă super­stiţiile. — M’am convins că dopurile acele îmi aduc ghinion. Câte dopuri sau ace văd înainte de ■natch atâtea goahiri primesc. In hall-ul hotelului Union, îna­­nte de matchul România—Cehos­lovacia, mi-a ieşit în cale un lemn care-şi avea cravată împo­dobită cu un minunat ac. ■ L­e-am spus, pe loc, băeţilor că sbou­rg, unde combinata româna a obţinut un draw datorită goal­­keeperului ei. Entuziasmaţi de jocul lui David francezii i-au fă­cut o tentantă ofertă cu scopul de a-l reţine. N’au reuşit însă pen­tru că i-au cerut portarului oră­­dian să renunţe la ceva scump: cetăţenia sa. — Jocul de la Strassbourg, în care francezii ne-a fost superiori mi-a permis să fac o partidă mare După match, conducătorii clu­bu-La 22 de ani un jucător de foot ball nu se poate gândi la retra­gere, nici chiar la noi unde „ve­detele’’ dispar atât de timpuriu David a adus însă singur vorba despre aceasta: — Din foot-ball nu vreau, to­tuși, să-mi fac o carieră. Gândesc de altfel, împins de un presenti­ment, că voiu părăsi foott-ballul datorită unui accident care mă va face inpropriu pentru sport sau­.... de dragul“ îînW'femei' (N.'R. tot un accident). . .. . . Atunci când nu vo­i mai fi ju­nior, viața va trebui să-mi ofe­re alte mijloace de trai. — Cam­ ? — Aventura nu mă tentează. îmi doresc, în schimb, o moși­oară, o fermă pe care să pot duce o viață de burghez fericit. Idealul acesta m’a făcut să zâmbesc. Ca să nu-mi contrazic interlocutorul i-am spus: — In cazul acesta trebue să strângi bani ! — O și fac. Din puţinul care-1 câştig pun deoparte mici sume. într’o bună zi voii­ fi în stare să­­mi cumpăr ceea ce râvnesc. Seriozitatea cu care vorbea m’a convins că David are într’a­­devăr un ideal. Ca să-l încurajez i-am­ spus: — Vei fi, deci, moşier! — Da, ţin să fiu şi voiu fi. Şi pentru că eştii vestitorul public al idealului meu te anunţ că primul invitat la moşia mea vei fi d-ta. Primeşti invitaţia mea ? Tonul cu care au fost spuse a­­ceste cuvinte m’a impresionat Am nceptat invitaţia şi m’am des­părţit de David convins că voiu netrece, cândva un agreabil wee­kend la momia „fostului” inter­naţional de foot-ball Mircea Da­vid. — Desigur! Şi proporţional cu numărul avem mult mai mulţi ac­tori buni decât orice altă ţară din lume. — S'a votat în această stagiune legea teatrelor. Ce părere aveţi despre ea? — Socot că legile sunt făcute pentru infractori, în cazul de faţă neutru cei cu talent dubios. Ac­torii sau regisorii de talent n’au nevoe să fie proteguiţi de aici o lege. Şi în teatru ca şi în celelalte domenii există o supra­evaluare a talentelor şi nu o sub­evaluare. A văzut cineva actor sau regi­sor mare fără angajament? Dacă a existat vreodată o ex­cepţie, aceasta nu face decât să confirme regula. Singura parte bună a acestei legi este înscăunarea directorului de timp de cinci ani, dându-i ast­fel posibilitatea desfăşurării .­— Lucraţi ceva pentru pavilio­nul românesc dela Paris? — N’am fost solicitat. In pri­vinţa artei decorative şi a che­stiunilor teatrale au fost consul­taţi — aşa mi se spune — cei doui Victroi, Popa şi Bumbeşti. —Ce spuneţi despre reprezen­tarea piesii d-lu­i Ciprian în ca­drul acestei expoziţii? — Piesa camaradului Ciprian s’a reprezentat până acum în di­ferite capitale fără niciun fel de intervenţie şi nu avea nevoe­­de o expoziţie internaţională pentru a fi reprezentată la Paris. Literatura dramatică merită o soartă mai bună peste hotare. A­­ceasta intră în domeniul­ propa­gandei­­ externe pentru care­ se cheltuesc foarte mulţi bani, pare­­mi-se cu prea puţine efecte. Nu poate exista o mai bună propagandă românească decât distribuirea operelor artistice produse de geniul românesc. Dacă pentru acest fel de export s’ar încasa comisioaen desigur că alta ar fi soarta artiştilor români. Şi ca să revin în participarea noastră teatrală în cadrul expozi­ţiei dela Paris. Ruşii trimit trei trupe de dra­mă şi comedie ce vor juca: Bur­ghezul gentilom. Dama cu camelii şi o piesă rusească Cehii trimit o trupă de balet, o trupă de dramă şi una de operă. Noi ne mulţumim cu jucarea li­nei piese o trupă străina. De ce? Nu înţelegi Faptul acesta nu înseamnează că teatrul românesc participi la expoziţia internaţională din Ca­pitală Franţei. Ar fi fost desigur frumos ca trupa teatrului Naţional să joace acolo o piesă originală şi una din repertoriul clasic universal pe care să o cunoască toţi. Slavă Domnului, am avut spec­tacole care pot rivaliza cu cele mai bune de peste graniţă. E destul să amintesc de come­dia lui Shakespeare „Măsură pentru măsură” jucată sub di­recţia d-lui Liviu Rebreanu, pen­tru congresul „Criticei Interna­ţionale” ce a avut loc la Bucu­reşti şi care s-a bucrat de una­nime laude în presa străină. Faptul este că noi nu partici­păm teatraliceşte la Paris, va fi OMUL DE TOATE ZILELE — Se spune despre dvs. că sun­teţi un om rău? — Pentru oameni buni, româ­nul are o expresie, îi numeşte „buni ca pâinea”, probabil că din pricina aceasta îi mănâncă cei­lalţi... şi cum nu vreau să mă mă­nânce nimeni... — A încercat cineva? — Desigur! ? — Şi cum vă comportaţi în ase­menea împrejurări? — Surâd! Aşa cum îmi închipui că trebue să­­surâde, ciuperca în­veninată, nătângului care o cu­lege s’o mănânce. — Prieteni aveţi? — O mulţime!­ţi împart în două categorii. Cei pe care neca­zurile mele îi plictisesc și cei pe care succesele mele îi supără. Unii sunt cumularzi, fac parte din ambele grupuri. In rezumat nu știu dacă am, dar ştiu că pot fi un foarte bun prieten. — Vă supără celebritatea? — Nu știu, n’o cunosc! — Ştiu că în fiecare an vă du­ceţi în străinătate, anul aceste plecați ? — întrebarea asta te rog s’o pui Statului care ar trebui să mă aibe în gri­je. — Am auzit că spuneți min­ciuni — Numai femeilor fiindcă le plac! O pildă: Imi placea înainte de războiu­l drna Alexandrescu din Nordul Moldovei. Am revăzut-o acum câteva săptămâni complet prăbușită. A venit la mine surâ­zătoare şi m’a întrebat: — Mă m­ai cunoşti d-le Soare? — Cum­ nu, i-am răspuns eu. Dvs. sunteţi fiica d-nei Alexan­­drescu, şi i-a făcut o plăcere ne­bună. — Un artist trebue să se în­soare?­­Nu! — Ce părere aveţi ’despre car sătorie ?­­ — E o prostie în doui. Când tu însori îţi urăşti rivalii, mai târâi, înv­ediezi încornoraţii. — Şi totuşi sunteţi însurat! — In Bucureşti, unde sunt atâ­tea femei frumoase, când optezi pentru una însemneaz­ă că ţii re­almente la ea. — Femeile în sine vă intere­sează? — Teribil! — Şi Ie cunoaşteţi? — Le cunosc... preţui! — Vă plac copiii? — Grozav! — Aveţi? — Nu! Drept e că D-zeu bine­cuvântează famiile numeroase dar păcat că nu le îmbogăţeşte. — Politică faceţi? — Nul... Sunt un om cumse­cade. — Ştiu că înainte eraţi un client fidel al cafenelii. Mai sunteţi? — De! Mă duc regulat... vara. In timpul stagiunii cafeneaua^ este u4 ¥: dX&X^VuactorilorAfXă ocupaţie. — Ce vă place mai mult în viaţă? — Tocaturile, nu pot să le su­făr! ' — Aţi fost foarte bogat? — Da! Azi însă nu mi-a rămas din Midas decât, urechile? — Aţi avut noroc? _ Pe vremea când făceam ad­vocatura la un mare maestru al Baroului aveam un camarad (se­cretar şi el ca şi mine) care avea patima curselor, încasând colegul meu într’o zi de pe urma unei moşteniri su­ma de optzeci mii lei şi cum voia neapărat să ajungă milionar s’a dus să-i fructifice la curse. De prisos să spun că a pierdut într’o singură după amiază în­treaga sumă. A doua zi, ne-a povestit faptul, încheind astfel: — închipui­ţi-vă ce noroc am a­­vut. Pierdusem ultimul ban şi e­­ram ameninţat să mă întorc în oraş pe jos, când am găsit în faţa hipodromului o monedă de cinci lei. Am fost salvat şi m-am întors cu tramvayul. Prietenul meu aşadar nu era nenorocit că pierduse toţi banii, ci se considera norocos fiindcă găsise cinci lei. Norocul acesta îl am şi eu în viaţă! — Ce planuri de viitor aveţi? — Să realizez lucruri statornice pe nisipul nestabil al vieţii. Interlocutorul meu începuse a doua cutie de ţigări, şi vă rog să mă credeţi că nu teama că-l voiu face s’o consume şi pe aceasta m’a îndemnat să pun capăt acestui in­terview, pe care sunt ferm con­vins că Laş fi prelungit până la infinit —dacă se poate spune ast­fel — în caz că timpul, acest insu­portabil adversar al gazetarilor, ar sta pe loc. Dar cum absurdităţile prin în­săşi terminologia lor sunt predes­­tinite să nu devină niciodată fapte concrete, am trebuit să mă reîntorc la concret şi deci să sfâr­şesc această convorbire atât de plăcută şi reconfortantă. Desigur, adjectivele de care am făcut uz în cadrul acestui inter­view, trebue să constat cu multă părere de rău, că sunt insuficien­te din punct de vedere calitativ şi cantitativ, pentru a caracteriza desăvârşit un spirit de elită astăzi când oamenii mari şi loiali se pot număra pe degete. L-am părăsit pe d-l Soare Z. Soare cu acea melancolie severă pe care ţi-o imprimă respectul faţă de oamenii de talent, care nu desmint întru nimic mitul creat în jurul lor. 'ALEXANDRU CERBU, Cu V-! SOARE ! SOARE (Continuare din pag. La) serioase cari îmi având motive scapă . 1 .v V Bucur Berceanu I.Act* APARATE de RADIO PHILIPS, COLUMBIA, STANDARD, EUMIC, CIC. IA CEI MAI ASORTAT MAGAZIN 99GRAMOFONUL *4 BUCURESTI Str­ COI­TEI No. 7 Telefon 3.38.24 VANZARE IN RATE MICI LUNARE RAMPA

Next