Rampa, iulie 1937 (Anul 20, nr. 5838-5863)
1937-07-01 / nr. 5838
Figuri din teatrul de eri Fostele vedete ale revistei româneşti Marilena Bodescu şi Lizica Petresei, două din cele mai mari foste glorii ale revistei româneşti. Szocke Szakai întreprinde un turneu cu o comedie proprie Celebrul star al filmului austriac Szocke Szakai, care a fost acum câţiva ani şi în România, anunţă un nou turneu continental cu o comedie proprie „Simpatica mea iubire” în care va juca rolul principal masculin Poezia uitimei ore 1 Titulatura capitolului de faţă implică o prealabilă lămurire, fără de care poate da naştere la grave confuzii, deoarece sfera poeziei ultimei ore se poate dilata sau nu după criteriul flexibil al fiecărui punct de vedere. Trebue spus însă că nu interesează aici şi linia, dealtfel foarte zig-zagată, a modului de a se urmări curent linia românească. » Şi ca să vadă câtă relativitate intră în această curentă urmărire a fenomenului liric autohton, denunţul că unii au rămas la Alexandri, iar alţii mai trăesc încă, cu suvenirul versului lui Vlahuţă, sau alt grup, căci avem şi de soiul acesta, s’a oprit la Văcăreşti şi Conachi (felul cum nu arare ori se întâmplă să se primească şi să se interpreteze poezia actuală îndreptăţeşte din plin şi afirmaţia ultimă) e dat la iveală fără nici o intenţie de glumă sau ironie, ci confirmă o foarte reală stare de fapte. i, ' j; j ; ] j i 1) Fragmente din Incrustări In ac- 3Î12S Aşa că prin lentilele deformatoare ale acestora sfera poeziei ultimei ore ar varia cum nu se poate mai caricatural. Insă nu aceştia cer atenţia noastră, deoarece ei se exclud singuri din discuţiune prin însăşi gustul de nivel scăzut ce-i animă şiprin felul lor de a privi anacronic evoluţia poeziei. La înţelegerea felurită a ceea ce numim noi poezia ultimei ore concivă şi alte puncte de vedere mai importante şi astfel demne de comentariu şi limpezire. S’ar putea îngloba în această ultimă oră lirică tot ceea ce se produce sub ochii noştri în acest domeniu. Astfel ar intra în sfera ultimei ore poetice pe lângă producţiunile lui Arghezi, Voiculescu, Adrian Maniu şi acelea ale lui Grevedia, Radu Gyr, Cotruş, precum şi lirica lui Bârna, Jeneleanu, Carianopol, Ştefan Baciu, astfel înţeleasă şi umplută această sferă, având de conţinut oarecum poezia a trei generaţii, ar prezenta fâră îndoială o seducătoare diversitate, prilejuind multiple sugestii şi disocieri. Ambiţia noastră e însă mai modestă. Ea tinde să micşoreze această sferă printr’o limitare precisă a conţinutului. Şi e timpul să mărturisim că în preocuparea noastră intră numai acei poeţi de ultimă emisiune, adică acei stihuitori care de foarte deseori nu au depăşit pragul atelierului de ucenicie şi care, mai precis, sunt încă în epoca debutului fie în volum sau în paginile periodicilor. Mai muţăm că ne-am ferit de a întrebuinţa termenul de generaţie; am fi putut să întitulăm acest capitol poezia ultimei generaţii. Dar atunci posibilităţile de confuzie s’ar fi mărit simţitor. Căci nu de rare ori am întâlnit în discuţiile literare o înţelegere total greşită a ceea ce se cheamă generaţie. Scriitorii intră într’o generaţie sau alta după moduri foarte personale de vedere şi tocmai spre a evita unele susceptibilităţi prea sensibile şi eventuale gâlcevi cu totul exterioare obiectului nostru, care mai mult ar dăuna decât ar elucida, am numit mai restrâns dar şi mai precis capitolul liminar: poezia ultimei ore. ■ Pentru o mai lămuritoare parcurgere, caracterizăm poezia ultimei ore prin două feluri de trăsături: negative şi pozitive. In primele vor intra deficienţei-', în cele ultime ne vom strădui să pipăim virtualităţile, să declarăm atunci când vom găsi şi preţioasele pietre rare ale realizărilor. Drumul studiului nostru îi deschid trăsăturile negative. Şi o primă şi capitală deficienţă a liricei ultime ore o găsim în caracterul exterior al ei. E o nemaipomenită indiferenţă şi o exasperantă pasivitate interioară în atitudinea lirică a poeţilor ultimi. Global privind poezia tânără avem paradoxala impresie a unei imense scene în care nu apare nici un gest nici o fiinţă, ci doar decorul se schitubă continuu în jurul unui vid absolut. Căci e în practica tânărului poet o puţin fructuoasă manieră să-şi rezolve lirismul numai prin decor şi exterior. ■ Din lipsa interiorismului derivă o altă deficienţă şi anume practica opulentă a imaginii. Deficitul conţinutului emoţional e acoperit în poezia tânără cu imensul uz de imagini. Uzitarea imaginii pentru imagine, deci fără nici o aderenţă internă, un sim- plu joc şi virtuozitate de factură absolut exterioară, stăpâneşte dictatorial poezia tânără. Lipsind caracterul de organicitate al imaginii avem acea stridenţă, frecvent întâlnită, a ei. Fără o axă interioară menită să lege organic în legătura imaginilor, ele apar ca spânzurate, iar poemul rezultă monstruos de neunitar. Astfel că el se poate citi de la mijloc sau sfârşit, fără o prea mare pierdere pentru lector. Emoţia, aranei când există, e uşor înăbuşită de confecţionarea abuzivă a imaginii. Şi mai pe urmă acest abuz de imagini, migăloasa lucrătură a ei, precum şi furibunda goană după ea, anulează existenţa acelor vers donés ale lui Valery, aparţinând ele, cu totul fvptului originar de inspiraţie. Deoarece numai inspiraţie nu mai poate fi la temelia acelui poem-ciorchine,în care ca şi boabele de strugure, o imagină se poate deslipi de alta şi tot cu aceeaşi uşurinţă, cu care se aruncă sau se culege o boabă mai acră sau mai, coaptă, se poate opri sau refuza imaginea constitutivă a poemului, fără ca el să-și resimtă stingherită unitatea pentru simplul motiv că nu o are. (Continuare în pag. IlI-a) { Ritortage Indiscrete | Când plouă la Marconi Luni seara. Cerul, cu punctul cardinal Gara de Nord, e acoperit de nori ameninţători— Plouă, nu plouă ?... întrebarea e generală. Şi-o pun actorii care nu ştiu ce să facă : să plece de acasă sau ba, îşi vor încasa diurna sau ba. Şi-o pun deasemenea directorii care-şi văd reţeta ameninţată, — dar şi-o pun, cu înfrigurare, mai ales posesorii de bilete de favoare şi oficiale care îşi văd gratuitatea periclitată. La ora 9 jum., neţinând seama de vreme,grădina s’a umplut. La zece fără un sfert, în clipa în care a bătut gongul şi s’a ridicat cortina, au început să cadă primele picături-Actorii joacă; astă doar le e meseria. Publicul e cu ochii când pe cer, când pe scenă' — și speră că ploaia va fi trecătoare. E drept că trecătoare este... dar popasul e cam lung. O umbrelă se deschide. Exemplul e imitat. Nimeni însă nu mişcă de la locul său Spectatorii sunt furaţi de replicile şi întâmplările acţiunei care se desfăşoară pe scenă... într’un tempo trepidant. Ploaia urmează ritmul acţiunei. Se accelerează. La plecare, nu se gândeşte nimeni. O singură cuconiţă, cu o pălărie şifonabilă, se agită şi caută refugiu sub un acoperământ. Lumea sa ridicat dela locuri şi s’a retras la pereţii laterali ai grădinii, având iluzia că acolo..nu plouă. — Păi... să ne închipuim că suntem la un match de football, îşi dă unul cu părerea. Şi într’adevăr, aşa e! De ce, ne întrebăm, la un match de foot-ball, chiar dacă toarnă cu găleata, nimeni nu mişcă ? şi nimeni — mai ales nu cere banii înapoi. Actul întâi s’a terminat . Reţeta a fost salvată. Diurna actorilor deasemenea. In entr’act, plouă simţitor. Pe scenă decorul se schimbă pentru actul al doilea. Publicul nu mai poate sta. Se anunţă că biletele sunt valabile pentru altă seară, — afară, bineînţeles, de Sâmbăta şi Dumineca Spectatorii au plecat. Pe scenă, decorul s’a schimbat. Gongul bate, cortina se ridică. Peste 5 minute, ploaia nărăvaşe s’a oprit. Câţiva spectatori se întorc din drum : — Nu mai jucați ? A stat ploaia. ...Sunt posesorii biletelor de favoare care nu mai sunt valabile altă dată.. Forax Acum câţiva ani, în Germania, Philippe Heriat a fost interpretul unui film în care Napoleon (personificat de Werner Krauss) era principalul personagiu. Ph. Heriat juca rolul unuia din ultimii tovarăşi de exil ai împăratului. După aproape zece ani, Napoleon, ocupă viaţa autorului Inocentului. Insă de astă dată studio-mile americane vor prilejui reamintirea unora din clipele cele mai patetice ale vieţii micului caporal, şi Philippe Heriat a făcut peste 15.000 kilometri pentru ca umbra micei pălării napoleoniene să nu fie deformată. — Sunt cinci luni de când am plecat la Hollywood, spune el. Am fost chemat acolo de studiourile Metro-Goldwyn în calitate de consilier istoric al filmului Marie Walewska cu Greta Garbo şi Charles Boyer. Am întâlnit acolo oameni cari ştiu exact ceea ce valorează, îşi cunosc calităţile şi defectele. Aceştia, iubesc, înainte de orice, oamenii cari nu le ignoră meseria şi ştiu în ce grad le aparţine. De la director până la maşinist. Acolo directorul cere uneori un sfat, pe care-1 urmează, unui mașinist într-o chestiune de mașinism. — Dar Greta ? — Este foarte adevărat că la Hollywoond toată lumea este foarte curioasă în ceea ce privește viața particulară a celebrei vedete. Eu nu pot să spun lucruri teribile despre ea. Ceea ce pot să afirma este faptul că Greta Garbo e cea mai luţin cobeotină. Ea e singura care vrea să trăiască în pace şi fără să dea prilej ca să se discute de ea. Şi cum este foarte amabilă cu toată lumea i se respectă voinţa. Greta e foarte bună prietenă cu o tânără scenaristă din studio Miss Virtel, singura care-i cunoaşte adresa şi telefonul .Dacă ai nevoe de marea vedetă spui d-şoarei Virtel care o previne pe Greta, iar aceasta te cheamă ea la telefon. „Divina’’ este foarte respectată de toţi : e marea doamnă a cinematografului. Am asistat, în timpul turnării filmului „Marie Walewska’’ la o manifestaţie foarte emoţionantă. Era în ziua înmormântării Jeanei Harlow care, după cum se ştie, lucra pentru Metro; cum nu era posibil să se suspende lucrul în toate studiourile s’au stins în ora ceremoniei, toate luminile, afară de una pe fiecare plafon și se păstră timp de zece minute tăcere. Această veghe printre decoruri la lumina unei lămpi anemice avea o grandoare emotionantă. Jean Harlow fusese foarte iubită de toată lumea. Charles Boyer îl încarnează la Hollywood pe Napoleon ca partener al Gretelfarbo in filmaionaria Walewska* O manifestație emoționantă la înhumarea Jeanei Harlow Charles Boyer Greta Garbo Jean Harlow Rampa I bilet de intrare Pentru 1 persoană Valabil astăzi Miercuri 30 Iunie 1937 cu JUMĂTATE PREȚ la unul din Cinematografele Capitol, Roxy, Trianon, Regal, Corao Forum, City, Omnia, Doamnei (Manon), Marna, Cotroceni, Franklin, Venus, Lizeanu Gloria Cuponul este valabil numit In ziua respectiva Cu acest cupon vă prezentaţi DIRECT la casa cinematografului unde aveţi fără altă formalitate intrarea cu jumătate preţ ATENŢIUNE : Pe verso a stfl biletul de teatru Breviar Suntem o sumă de tineri care ne-am născut şi am copilărit cu biletele lui Ludor Arghezi drept singura Universitate capabilă să ne înveţe că viaţa e altceva dcât barbă şi sabie şi că arta e adevărată şi vie numai atunci când ai amândoi umerii minţii perfect egali. Fără biletele lui Ludor Arghezi noi am fi azi nişte sărmane paiaţe în diverse amfiteatre de facultăţi şi ne-am împăna cu tichia de mărgăritar a chelului, -- titlu gol şi ridicol de asistenţi... sau cam aşa ceva. Biletele de papagal ne-au călăuzit, ca steaua Ierusalimului pe magi, la ivirea noului messia a scrisului dintre hotarele României întregite. Acolo aveam să ne aflăm vocaţia şi linia dreaptă a vieţii, care în nici un caz nu duce la presidenţie, unde se ajunge numai prin zig-zaguri şi mătănii; oricâte merite culturale ti-ar încununa fruntea, înălţată printr o prematură semboree la rangul de frunte genială..Reapariţia biletelor de papagal este reînvierea noastră dintr'o apatie în care ne aruncaseră tristele scălămbăeri şi giumbuşlucurile caraghioase ale unei bande de comedianţi, ambulanţi în timp şi spaţiu... şi mai ales , ambulanţi în cultură. Learul serios al artei, antic in ce priveşte seriozitatea şi trăinicia s’a redeschis sub oblăduirea unui al doilea Sophocle, care azi, în secolul XX se numeşte ARGHEZI. Restul, cade în ridicol şi uitare.. GEORGE DEMETRU PAN