Rampa, august 1937 (Anul 20, nr. 5865-5890)
1937-08-01 / nr. 5865
W / v Opera Ini Harcéi Pronsi va II tronspnsa io Icaira ? O încercare originala, sau o provocare ? Din balconul meu Era mai bine când era mai rău „Jos claxonul!“, avantagiile și desavantagiile sgomotului bucureștean „Du coté de chez Swann” celebra lucrare a lui Marcel Proust va fi transpusa pe scena de către d. Gaston Baty. In ce priveşte transpunerea scenică a lucrărilor literare, d. Gaston Baty nu este la prima încercare. A dramatizat în decoruri magnifice, „Crimă şi pedeapsă’’ şi „Madame Bovary”. Aceste încercări au fost comentate în chip şi fel şi se spunea, la acel timp, că regisorul însuși, comitea ,,o crimă fără pedeapsă” sau că „practica bovarysmul literar”. Decizia lui Baty, pare să fie o nouă încercare și mai curagioasă, întrucât de data aceasta este vorba de Proust m"’~ întrebarea care se pune este: ce vor spune cei cari vorbiau de trădare referindu-se la aceste lucrări dramatice, când va fi vorba de textul proustian, compus din nuanţe căutate în mod savant şi cu răbdare. Dacă s’ar întreba despre autorul modern, care să nu poată fi transpus pe scenă, credem că 90 la sută din cei întrebaţi ar răspunde: Proust. Şi d. Gaston Baty o ştie bi ne... „ Fără a contesta în ceea ce priveşte arta proprie a d-lui Gaston Baty, indubitabila sa valoare, ziariştii francezi au vrut să cunoască ce gândeau despre această încercare, câteva personalităţi cunoscute pentru judecata lor dreaptă, nepărtinitoare. „Un sacrilegiu declară Georges Duhamel.ferenţa dintre opera literară şi echivalenţa ei dramatică. „Proust pe scenă?” Georges Duhamel ezită, apoi adaugă: „Un sacrilegiu. Nu trebuesc modificate întru nimic textele scriitorilor decedaţi. „Lucrarea cât şi titlul ei, le aparţin doar lor. Dacă Proust ar fi vrut să facă teatru, ar fi făcut. El n'a crezut niciodată că opera sa poate fi prezentată pe scenă. Şi n’ar fi posibil să fie transpusă pe scenă fără a o denatura? Cum să se accepte această soluţie, de pe urma căreia lucrarea nu poate decât să piardă’’. Apoi, aducându-şi, poate, aminte că e doctor, adăugă: Ştiţi, eu, ceea ce admir, de exemplu, la Proust, este felul cum descrie o durere de dinţi. Cum va prezenta oare d. Gaston Baty în scenă durerea de dinţi? De aceea, singurul mijloc de a nu trăda opera lui Proust, ar fi prezentarea pe scenă a unui om care să stea în picioare, nemişcat şi de a proveni spectatorii astfel: „înăuntrul acestei frunţi se petrec multe lucruri, toate „în căutarea timpului pierdut”. ■ „Teatrul? Nu mă interesează” spune Paul Valéry. Cine ar putea preciza vreodată poziţia lui Valéry cu privire la teatru In scrisorile sale din tinereţe, adresate lui Pierre Louys, el nu-şi ascunde antipatia pentru teatru, in numeroase rânduri. Totuşi declarase, cu câtva timp înainte, că teatrul îl pasiona şi se pare că a scris şi trei piese. Fără îndoială însă, pentru el ca şi pentru mulţi alţi autori, teatrul este, acel lucru totodată tentant şi exasperant, pentru că cere preciziune şi docilitate. Totuşi, răspunsul la chestiunea ce i-a fost supusă, a fost imediat. — Teatrul? Nu mă interesează. Nu am păreri pe chestia aceasta. ■ Ziariştii francezi au ținut de asemenea să cunoască părerea unui autor familiarizat cu metodele lui Gaston Baty, anume a d-lui H. R. Lenormand, care colaborează de peste 20 ani cu Baty. — Nu sunt dintre aceia, spuse el, cari pot pronunța o judecată înainte. „Dar gândesc că geniul lui Gaston Baty este destul de mare pentru ca să poată reuși strălucit, orice operă ar întreprinde. — Credeți că opera lui Proust, favorizează, dintr’un oarecare punct de vedere o asemenea încercare? — Cred, zise H. R. Lenormand, că materia dramatică este mul mai întinsă decât gândesc, cea mai mare parte dintre autori şi critici. Nu ştiu asupra cărui capitol din materia proustiană va lucra Gaston Baty. Cred însă, că această încercare nu poate părea dinainte, imposibilă de realizat. Locuiam acum câţiva ani într’o mică stradă dosnică, dintr’un cartier foarte liniştit Arareori străbătea până la înălţimea camerei mele, situată la ultimul etaj al unei case suficient de înalte, câte un strigăt plângăreţ de clacson, dar teribil de atenuat prin distanţă. Era linişte. Mă amuzau de aceia, enorm de mult, filipicele şi articolele fulminante ale revoltaţilor in contra sgomotului barbar măcinător de nervi... Sgomotul, stăpânul străzii, era pentru mine ceva comic, ceva fără importanţă oarecare darmite cu importanţă tragică . Un prieten, care locuia într’un cartier central, cu tramvaiul în nas, cu trafic automobilistic şi mare desfacere pentru vânzătorii ambulanţi reuşea să mă dispue, oricât ar fi fost de trist cu stereotipele lui blesteme la adresa aceluiaş duşman invizibil şi de neînfrânt: sgomotul. — Mi-a spart timpanele, domnule. De fiecare dată eu râdeam cu poftă şi el se înfuria ca un tigTU. A trebuit intr’o vreme însă să-mi fac geamantanul și să mă mut din cartierul în care sgomotul" era musafir "rar. Și am nimerit într’o casă situatâ la o încrucişare de drumuri, cu linii de tramvae, cu pantă — ceea ce provoca gâfâitul răpâitor al automobilelor — și cu foarte multe pricini de sgomot. In nopţile primei săptămâni nu isbutisem să închid ochii 0 clipă din cauza gălăgiei. A doua săptămână mai adormeam eu, nu-i vorbă că foarte rar, însă pocnitul strident și sgomotos al motoarelor cu cai putere mă făceau să săr în sus speriat. Nu mă puteam hotărâ totuși sa înjur din cauza ruşinii. Râdea prietenul de mine. Ca să nu lungesc mult povestea într’o lună plesneam de nervi şi de nesomn. Mi-am vărsat atunci indignarea într’un articol în care Insultam civilizaţia născocitoare de automobile smotogoase şi claxoane Infernale. Când am terminat de scris şi am tras cu sete o semnătură, am simţit că mă răcoresc puţin. In noaptea aceia însă, automobilele parcă aflaseră crima mea şi mi-au claxonat cu furie până când s’a crăpat de ziuă, aşa că a’am închis ochii o clipă. . 'I înfrânt, m’am dus la masă şi resemnat, am rupt în mii de bucăţele manuscrisul care fulgera contra sgomotului suveran. Legea celui mai tare, era încă odată în cinste. j ■, j ţ j^j ■ Au sosit însă şi oameni mai tari decât sgomotul. Oameni cari au încercat şi au isbutit să-l desfiinţeze. O ordonanţă simplă, dar foarte drastică decide interzicerea cu desăvârşire a claxonării. Aşa că acum toţi putem dormi în linişte, fără să mai fim supăraţi de ţipetele metalice ale claxonului. S’ar părea că bucureştenii nu mai au ce să-şi dorească. Pot dormi în pace şi fără vise, se pot duce la restaurantele de vară să-şi bea halba de bere şi pot merge la Tănase sau la Vesel in grădină fără ca să le mai spargă urechea răpăitul automobilelor, sunetul enervant al claxoanelor şi ţăcănitul crispant al clopotelor de tramvai. Linişte şi pace tronează în Bucureşti. — Jos claxonul!, iată strigătul, încoronat de succes, al serviciului de circulaţie bucureştean. E bine deci? Nu tocmai, şi iată de ce . Astăzi locuesc — iar vin cu locuinţa mea — tot pe o stradă centrală, lângă încrucişare de drumuri. Şi aici, camera mea are un balcon, din care am obiceiul să privesc în fiecare zi panorama străzii. E o petrecere eftină şi foarte amuzantă. Ei bine, din balconul meu am avut de numeroase ori ocazia să constat că stridenta asurzitoare a claxoanelor a avut binecuvântate motive să existe. Să mă explic. Automobilul a renunţat uşor şi fără părere de rău la băşica sau butonul sunător consolându-se că nu i-a fost confiscată viteza. Pasiunea goanei, pe caldarâmurile bucureştene, îi dă satisfacţia domniei tirane, pe care o exercita înainte claxonând atenţiune. Azi fuge mai tare decât în preziua apariţiei fatalei ordonanţe, dar nu mai poate preveni pe nimeni să se ferească din calea lui. Aşa că — din balconul meu — am văzut un automobil intrând într’o ieşi în vacanţă, — odată cu toţi ceilalţi actori ai Teatrului Naţional, — totuşi d. Vasile Lăzărescu e prezent din fiecare seară la Teatrul Comedia, unde-şi face, zice-se... stagiul”. Fireşte că e greu să precizăm dacă e vorba de stagiul militar sau ceva similar, — dar cert este că toţi acei care au nevoie de dânsul, — acolo în găsesc... : : ‘ j |f|*| Hall-ul Teatrului Comedia pare a fi pentru el un „Corso” sau măcar un... Corsoleto, — unde îşi petrece serile la o șuetă, la un flirt, etc. Conversaţia d-sale cea mai „agreabilă”, — subiect de predilecţie -, sunt şobolanii, — pachiderme pe care nu le „înghite”. Are pentru ele o aversiune proverbială, care nu odată a dat prilej atât rubricei noastre de cancanuri, cât şi rubricei respective ale altor gazete, de a se ocupa de dânsul... pe chestia.... drăgălaşelor animale. A fost eroul a mai multor întâmplări în care rolul principal era deţinut de un şobolan. Ii s’au făcut farse, de 1 Aprilie sau indiferent la ce dată, etc. Şi mereu, isvor nesecat, d. Vasile Lăzărescu are de povestit ceva în legătură cu cenuşiul patruped. Cel mai mare necaz îl are dânsul, când la Teatrul Comedia îşi face apariţia un faimos individ, care are noi meserie şi misiune de a distruge rozătoarele. „Secretul” se află într’o servietă, al cărei conţinut e spaima, — sau mai exact, moartea șobolanilor. Când îi e lumea mai dragă lui Vasilică, hop apare individul în chestie... — Iar, d-le!... Nu mai scap de d-ta nicăiri... Din cauza fobiei sale, d. Vasile Lăzărescu nu frecventează nici cinematografele. — Nu odată mi s’a întâmplat, povestește dânsul, să mă aflu la un cinematograf — şi în mijlocul rulării filmului, — atunci când mă simt captivat de o scenă în care joacă Greta Garbo sau Marlene Dietrich, — demoată să aud: chiţi... chiţi... chiţ!.. . Şi în legătură cu cele de mai sus dânsul continuă să spună o întâmtrăsură, altul tamponând tramvaiul și ceea ce este mai trist, un al treilea trecând furios peste corpul plăpând al unei ucenice de croitorie. — Criminalul !a strigat lumea strânsă în jurul micii victime. — Dacă n’a văzut lumina! s’a apărat pe bună dreptae nefericitul șofer. Iată de ce nu este tocmai bună suprimarea claxonului. Avea şi ăsta avantagiile lui. Ca să se cunoască, cu adevărat, o binefacere prin desfiinţarea sgomotului e imperios necesară şi deşănţarea vitezei. Pentru că eu prefer să nu pot dormi din cauza claxoanelor decât să văd cum sunt striviţi copiii şi bătrânii. Mihail Vulpeş piare „amuzantă’’. — Trebuie să ştiţi că sunt foarte curajos. Odată, pe când mă aflam la Cernăuţi, un tigru a scăpat dintr’un circ. Toată lumea a fugit... Am fost singurul care am rămas calm, netemându-mă de fiorosul animal sălbatec. Bazam... pe chipul meu, uitaţi-vă la mine: am un obraz de leu (Gurile rele zic de câine mops). Ştiam că în clipa în care tigrul va da ochii cu mine, va fugi. Ei bine!... Eu care am dat dovadă de un atare curaj, într’o zi, mă aflam la cinematograful Select. La un moment dat, simt că ceva firii trece printre picioare: era un... chit, chit! Deşi nu eram singur, m’am ridicat şi am fugit... tocmai vis-a-vis, în piaţa Teatrului. Persoana care mă însoţia, a venit după mine, certându-mă... că a pierdut finalul, — adică tocmai când Gary Cooper îşi strânge iubita în braţe... — Hai Vasilică, să vedem jurnalul. Insistenţele au fost zadarnice. Nu eram dispus la o nouă probă... de curaj. Forax Oulfi în pag. 4-a Viaţa romanţată a drăgălaşei Shirieu Temple CLIVE BROOCK, unul dintre cei mai simpatizaţi actori de cinematograf, turnează actualmente la Hollywood un film de aventuri,în care Interpretează un detectiv, rol în care excelează I Rftportsgff ttftSrTrBttT |RftDsrt’gff Indiscreta „Curajul" lui Vasile Lăzărescu Autorul lui „Pn’avin” cunoaște de Georges Duhamel Paul Valery ABUL 20 - WATW/ Director@ SCaRLAT PRODA NOU (Comp. Nataliţa Pavelescu) Teatrul TEMPO, Str. Tr Comp. Florica Lupescu—Gogu Lascu ('Hala Cuponul este valabil numai In ziua respectiva Ca acest cupon vă prezentaţi DIRECT la casa cinematografului sau teatru unde aveţi fără altă formalitate jumătate preţ MaiXipai, 1 BILET DE INTRARE hmmmhmhmm Pentru 1 persecuiA Valabil azi Sâmbătă 31 Iulie cu JUMĂTATE PREȚ la nul din Cinematografele Capitol $oxy, Trianon, Regal, Corso Forum, City, Omnia, Doamnei (Manon), Marna, Cotroceni,Franklin, Venus Lizeanu