Rampa, martie 1938 (Anul 21, nr. 6008-6011)

1938-03-07 / nr. 6008

D­in fotoliul II. De la premierei „Rămânem prieteni" — Eu, când mă uit în oglindă scot limba, a declarat Emil Botta, foarte serios. Vineri sea­ra la Teatrul liber. — Și eu, când mă uit în oglin­dă încep să râd, a replicat Fifi Harand. Acum, sincer, nu pot să va spun de ce scoate limba Emil Botta j Și de ce râde Fifi Harand când se privesc în oglindă. Poate că Emil Botta procedea­ză astfel pentrucă e poet. Şi Fifi Harand, pentrucă vede cum arată. Dar explicaţiile a­­cestea nu sunt decât simple ipo­teze. De fapt, iată ce s’a întâmplat Vineri seara la Teatrul Liber- D. Bulfinski s’a despărţit de d-na Maria Filotti cu care era însurat şi au rămas prieteni. D. F.nţi s’a despărţit de d. Bul­finski şi au rămas şi ei prie­teni. D. Talianu s’a despărţit­­de d­. Bulfinski şi n’au rămas prieteni, deşi ar fi vrut sa ră­mână prieteni. De aceea, piesa se numeşte «Rămânem prie­teni». Dar şi explicaţia aceasta nu e decât o ipoteză. Evident că atâtea despărţiri au dat loc la o serie întreagă de discuţii, pentru că, de obi­­ceiu, oamenii nu se despart a­­tât de uşor. De pildă, d-lui Bul­­iinski i-au trebuit 23 de ani ca să se despartă de d-na Maria Lib­iti. (Şi toate despărţirile astea nu se fac cu una cu două, ci cu lacrimi, cu bătăi priete­noase pe umăr sau pe ceafă şi cu toate formalităţile necesare. Dacă vreţi să aflaţi cum se despart oamenii şi rămân totuş prieteni, duceţi -vă la Teatrul Liber. O să aveţi ce să învă­ţaţi. Şi astfel se adevereşte teo­ria că teatrul e instructiv­­ ţi _­i­t , DON X. SALA. Au asistat la ultima pre­mi­eră a teatrului Liber: d. şi d na Leh­liu, d. şi d-na avocat Nan­­escu, d. şi d-na Scarlat Froda, d.­­şi d-n­a G. Nenişor, d. şi d-na dr. Verea, d. şi d-na M. Chan, d şi d-na Sorescu, d. .şi d-na Ionel Jianu, d. şi d-na Berea, d. şi d­­na Ion Sân Gio­rgiu, d şi d-na Con­stantinescu, d. şi d-na Berger d. şi d.na Davidovici; d-nele co­mandor Gheorghiu, Remy Odiles, cu Ioana Gireiu, Elvira Petrea­­nu, Felicia Frunză, Francisca Cri­stian; d.nii procuror G. Păcuraru­ jude I. Roznovanu, Victor Eftimiu Al. B­orzescu, avocat Siefert, jude Gigi Oprescu, Vladimir Donescu, V. Timus, Tal Muffun, I. Anestin Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Paul Constantin­escu, Tudor Muşa­tescu­, T. Şoimaru, Antohi, N. Ma­tei Fotino, Axente, H. Steinbach, I. Golea, Edel, W. Steinbach, Brancomir, Bereşteanu, etc. TOBOGAN Continuare din pag. I-u­ nui nefericit accident de ski, întâmplat în tovărăşia lui Că­rin­ Petrescu, d. Suchianu s’a eh­enit de un copac şi­ şi-a scrântit piciorul, rămânând •Acum relatează «Tempo» ed. II-a din 1 Martie a. c.) aproape un ceas în cămaşă de sport, că­zut în zăpadă. «Adevărul Literar şi Artis­tic» fără aceşti doi colaboratori nu ştim dacă mai face şapte lei! I . .. LOCUL rezervat pentru marea frescă a Ateneului şi care odinioară a scăpat ca prin farmec, să fie mârijit de Puvis de Chavannes) de mai bine de un an stă oblojit cu un bandaj cenuşiu. Prea pu­ţini ştiu ce rană ascunde trista draperie! Lunga perioadă de acoperire a picturei, dă timp «maestrului» să înşire o capo d’operă şi să zugrăvească mi­gălos scene d­in Istoria Româ­nilor de parţial, şi sub aspect filatelic ■­ au circulat acum câţiva ani. PREMIILE PENTRU scriitorii TINERI au fost acordate anul acesta nu­mai pentru esseu. Poezia deşi s’a prezintat în numeroase ma­nuscrise, a rămas de căruţă... Faptul este foarte îmbucură­tor pentru seriozitatea comisiei­­care îimpotrivindu-se străjui­­toarelor linguşiri, a ştiut să m­ântrie prestigiul cucerit anul trecut de poetul Emil Botta,­­ Cunoscut teatraliştilor şi prin talentul său, actoricesc — cu «întunecatul April». Recordul bătut de Emil Botta va fi depăşit poate la anul..­ .( REINTRAREA LUI TEODOR SCORŢESCU Neuitatul scriitor al voluma­şului «Popi», după o lungă tă­cere, publică în ultimul număr al r­evistei fundaliilor Regale, o nuvelă, «Congina Prădată» unde într’o duioasă şi prăfuită atmosferă ieşeană, pâlpâe, e­­terna dragoste. UN «FILOSOF» «de idei tari, de gesturi groza­ve­ şi de och­i turceşti învârtiţi în orbite», cum nu­-l zugrăvea cu atâta vie culoare d. profesor Iorga pe d. prof. Nae lonescu, încearcă să-și definească dacă nu sistemul, măcar meto­da filozofică. Dl. Nae lonescu, răspunzând celor ce-l acuză c’ar fi «sofist», într’un articol din «Cuvântul», cuvântează:­­­­ «...în expunerile mele eu nu acord nici­ o importanţă ele­mentului formal; că, adică, eu nu întrebuinţez raţiona­mentul, în înţelesul pe care a­­cest cuvânt îl are într o anu­mită accepţiune a logicei; şi că, mai departe, eu nu preţu­iesc dialectica. Am, de­sigur, şi eu un fel de a «demonstra», dar nu dialectic. Metoda mea e mai directă, dau exemple; mă raportez adică la fapte, lăsând pe om să tragă singur încheierile». Şi mai departe: «uneori afirmaiile mele sur­prind; şi surprind mai ales prin simplitatea lor. E aşa de evi­dentă dreptatea mea dar, ia­răşi, aşa de categorică discre­panţa dintre afirmaţiile mele şi obicinuinţele de cugetare ale oamenilor, încât cea mai facila atitudine e să bănuieşti sub simplitatea afirmaţiilor mele o cursă logică. Asta e!» Ne scuzăm de a fi citat un aşa lung fragment, dar auto­­caracterizarea unei personali­tăţi­­filosofice atât de lunecă­toare şi, până aci, atât de im­precise — merita acest popas. A­dă­udăm că sublinierile ne aparţin. Yi»pe«io-Vii. Jean Giono şi actualitatea Continuare din pagina I-a omului, în puterea omului mai tare decât forţele oarbe, totul se găseşte aici. Cine va voi să cunoască vremea de azi, omul de azi, nu va trebui să-l caute nici în document, nici în eve­nimentele brute, nici în politic ş. a. m. d. ci în cărţi ca acestea, unde lumea modernă e înfăţi­şată substanţial adevărată, fără lumina tendenţioasă care fal­sifică. In acelaş timp, «Batailles dans la montagne» ne dă o ad­mirabilă lecţie a ce este cultu­­­­ral. Cultura nu este nici docu­ment, nici expunere, nici ab­stragere din realitate, ci trăire­a­ ei pe un plan interior, mai substanţial. Iar literatura, «ac­tuală» nu este, Doamne fereş­te, aceia a imnurilor, a expu­nerii problemelor, a participă­rii imediate şi exterioare, par­ţiale, false, a literaturii «de combat» ci aceea în care dra­ma actuală e cuprinsă, fără a o şti poate nici creatorul, ci în substanţă, nu în subiect. Cine face politică ca şi acel care fa­ce literatura politică ■ se reali­zează, fireşte, in faptă,, în afa­ră, a mai spus cineva ca reali­tatea nu e cuprinsă în litera­tura de document (cea mai­ su­perficial ci în cea fantastică- Adică în cea esenţială. EUGEN IONESCU RAMPA Pe Şoptite...... reprezentantul unei importante ca­se de asigurare a­ făcut frumoase afaceri la Teatrul Alhambra. Ast­fel Lisette Verea şi-a asigurat, do­cea, Did­ona Rădulescu, picioarele atât de frumoase şi Al. Nicolaide spiritele. Margareta Marian şi-a a­­sigurat step-ul iar C. Lungeanu, silueta. După cum vedeţi princi­palele instrumente artistice ale tru­pei d­in „Alhambra” sunt... asi­gurate. SE PRETINDE CA...­­ . un tânăr autor dramatic, foarte lansat în lumea teatrelor,a scris o comedie care întârzie să se joa­ce. — Cine e contra piesei tale, dra­gă? îl întreabă un amic indiscret — Mi­ se pare că nu e nimeni „pentru’’, i-a răspuns în doi peri autorul interpelat, amestecând sin­ceritatea cu puțină amărăciune. pe vremea lăcustelor, un cunoscut poet, critic dramatic, romancier și autor de piese de teatru se hotă­râse să coboare în arena politică şi îşi împărtăşise decizia unui con­frate romancier. A doua zi s’a zvonit că direcţia unu­i important teatru naţional va fi încredinţată unui prieten al său. — Să ştii, i-a spus criticul dra­matic confratelui romancier, că da­că a­­m fi numit director, nu-ţi mai dau bună ziu­a ! Tar confratele romancier a excla­mat, aiurit : — Logica de poet ! E fenome­nal ! sau., fenomenologic). SE ŞOPTEŞTE CA .. Teatrul Vesel pregăteşte o nouă farsă: va angaja ca vedete pe M. Septiliciu, M. Anghelescu şi Ion Aurel Manolescu. Teribilă farsă ! Ce ţi-e şi cu specialiştii ! SE SPUNE CA... SE POVESTESTE CA... 2 Din carnetul unui Indiscret ! Continuare Şi,de câte ori pleca Lungeanu, Silly Vasiliu ţipa: — Iubitituuule! Iubitu­ u­le! Şi apoi leşina. Numai că ultima oară na mai vrut să leşine şi valsul desti­nului s’a terminat cu bine. Ileana Simo a făcut dans a­­crobatic pela 1863, cu Oleg Da­­novski, Marcel Emilian* a fost actor de tragedie pe la 1900. Iar cam pe aceeaşi vreme, Groner era un chefliu ramolit. Vă în­chipuiţi ce trebue să fie acum. PACAUCI Pussy e o fată mare. Are 4 ani împliniţi. Şi e cochetă şi curioasă ca o femeie. I-am pro­mis s’o duc la Teatrul de pă­puşi. Şi imediat m a întrebat: — Cum o să fie?­­ * — O să vezi.­­ Mi s’a urcat pe genunchi, a început să se joace cu cravata şi nu m’a lăsat până ce nu i-am povestit cum e cu «Teatrul de păpuşi». :'t| j — Sunt acolo nişte păpuşi cari se mişcă singure, cântă, dan­sează, mănâncă prăjituri şi vorbesc­— Vorbesc chiar ele? m’a în­trebat Pussy, neîncrezătoare. — Desigur! — Cum vorbesc? — Aşa cum vorbeşti şi tu. — Dar eu am voce şi ele n­­u. — Au o maşinărie în loc de voce. — Ca la gramofon? — Da, ca la gramofon­— Şi dacă moare maşinăria? — Atunci le­ o schimbă. — Vreau şi eu la Teatrul de Păpuşi, a declarat Pussy. Şi a doua zi dimineaţa, pe la 1i, am pornit amândoi spre «Galeries Lafayettes». Pussy a­­vea o geantă mică, albă, în ca­­re î şi pusese o batistă, nişte ab­­ţibilduri, câteva bile şi un cre­ion. îşi ţinea geanta cu grije şi părea preocupată. Ne-am suit cu ascensorul până la ultimul etaj şi am intrat într’o sală mare, plină de copii. Ne-am a­­şezat unul lângă altul pe câte un scaun şi am aşteptat s£ se facă întunerec. — Unde o să vină păpuşile? m’a întrebat Pussy. „ Pe scenă. — Unde e scena? — Uite, dragă, acolo, în faţă­­t­nde e perdeaua aia rubinie. Publicul începuse să fie ne­­răbdător. Un băieţaş de vreo 5 ani striga mereu: — Păcălici, Păcălici! Şi ceilalţi, în cor, îl urmau­ S’a făcut apoi întunerec. ’ sală, s’a tras cortina, s’a lumi­nat scena şi a apărut Domnul Păcălici. Era îmbrăcat ca uni măscărici, avea nişte mănuşi roşii şi un smoc de păr, în vâr­ful capului, atât de caraghios încât Pussy a încăput să râdă și i-a strigat:­­- Vai, Păcălici, ce caraghios eşti! * Păcălici nu s’a supărat, a fă­cut o Plecăciune indoindu-se până la pământ și a spus cu o voce piţigăiată: — Merci! Dar tu, te-ai uitat în oglindă să vezi cum ești? Toată sala a început să râdă şi Pussy s’a făcut roşie, roşie şi din pag. I^a m’a luat de mână. Păcălici a vorbit apoi cu Sul­tanul şi cu fata Sultanului şi pe urmă s’a pregătit să se culce şi le-a spus copiilor: — Acum o să dorm şi eu pu­ţin. Dar dacă sforăi, să mă tre­­z­iţi. Ne-am înţeles? — Da! au răspuns copiii în cor. Şi Păcălici s’a culcat şi­ a în­ceput să sforăie. Şi toţi copiii sau pornit să strige: — Hei, Păcălici! Păcălici! Pă­­călici! Sforăi! Dar Păcălici sforăia mai de­parte. Şi atunci a venit un Mi­­ckey­ Mouse şi a început să danseze în jurul lui Păcălici care nu vedea nimic şi toţi co­pii râdeau şi strigau ca să-l tre­zească, dar,fără nici un folos, pentru că Păcălici dormea mai departe. Când a apărut şoa­recele, Pussy a început şi ea să strige, cu ceilalţi: ~ Păcălici, uite şoarecele! Uite şoarecele, Păcălici! Sgomotul era atât de mare că Păcălici s’a trezit, dar şoarece­le Şi Mickey Mouse au dispă­rut. Şi Păcălici, aiurit, s’a frecat la ochi şi a întrebat: — Ce e? Ce s’a întâmplat? — Ai sforăit! — Eu? — Da, tu! — Şi a fost şi un şoarece! — Unde? — La nasul tău. — Eu credeam că e o muscă. — Ce prost e Păcălici, a stri­gat Pussy. — Dar ţie cine ţi-a spus că eşti deşteaptă?, i-a răspuns Pă­­călici­ ;­ Şi Pussy iar a roşit. După ce s’a mai culcat şi scu­lat de vreo două ori, Păcălici a isbutit să-l prindă pe şoare­cele cu coada lungă, ce­­ intra­se pe mânecă, spre bucuria şi hazul publicului. Şi Păcălici i-a întrebat pe copii: — Ce să fac acum cu șoare­cele? — Să-l mănânci, i-a răspuns Pussy ca să se răzbune pe el.Pe urmă Păcălici a răsturnat tava cu ceștile de cafea pe ca­re o­ aducea o slujnică bătrână, a mâncat prăjitura pe care o pregătise fata Sultanului pen­tru musafiri și a făcut atâtea năzbâtii încât copiii l-au îndră­git de tot. — Ce amuzant e Păcălici!, mi-a spus la plecare Pussy. De ce nu m’ai dus până acum nici­odată la Teatrul de pă­puşi? Să ştii că vin şi mâine! ...Şi întreg acest spectacol a fost realizat, minunat, sub di­recţia de scenă a elevei mae­strului Marcel Temporal din Paris,­­ D-ra Renée Şaraga. Viaţa păpuşilor a fost insu­fla de către D-rele Renée Şa­raga, Stefy Şaraga, Fify Şa­raga şi Nelly Ehrlich. Schiţele extrem de intere­sante şi artistic executate sunt opera D-rei Renée Şaraga ca­re a făcut studii speciale la Paris, la pictorul Emile Nolten­ Astfel de spectacole aduc o notă de optimism şi iniţiativa merită toate aplauzele. DON RODRIGUE *xsssfân g›, 1KB›SSSMS8› Noua premieră a Studio-ului ne înfăţişează o lucrare originală datorită unui scriitor de teatru, care a fost vreme îndelungată ţi­nut departe de hrampă. Ne bucu­răm să-l putem revedea, în lumina ei, pentru că apreciem în d. I. C. Aslan, pe lângă meritele sale de scriitor dramatic şi prietenia unu­ia dintre cei dintâi redactori şi cronicari dramatici ai ziarului no­­ stru. I . D. I. C. Aslan este îndeajuns de bine cunoscut publicului nostru prin poemul dramatic „Odinioară reprezentat pe scena Tatrului Na­ţional din Bucureşti şi Craiova, traducerea în versuri a dramei „L’Aiglon” de Edmond Rostand, reprezentată la teatrul „Regina Maria’’, o comedie dramatică ,Ri­vala” și câteva reușite reviste pe care d. I­. C. Aslan nu s’a sfiit să le semneze cu numele său în­treg, fiindcă ele erau numai tea­tru literatură. Astfel, au făcut multă vâlvă la timpul lor, reviste­le „Ţara, lui Huebsch”, „Carul Statului” şi mai apoi „Gura Lu­­mei”, cele două din urmă repre­zentate pe scena teatrului „Al­hambra”. De data aceasta, d. I. C., As­lan se înfăţişează cu o comedie de situaţii plină de humor, pe care o intitulează „Glumele Domnului’’ farsă în trei acte (patru tablouri) Am crezut de folos să aflăm u­­nele amănunte asupra acestei lu­crări și ne-am adresat deadreptul d-lui I. C. Aslan_ D.sa ne-a spus : „Vai mie, am „comis” iarăși o piesă de teatru ! Pentru cei ce cunosc calvarul unui scriitor dra­matic, vaetele noastre sunt pline de tâlc. Dar, slavă Domnului am răzbit să fiu jucat ! Iar când te gândeşti mai cuminte, poate că e mai bine să se vaete autorul, de­cât să se vaete spectatorii !”. „Să nădăjduim totuşi, că va ve­­ni o zi, în care literatura să aibă măcar tot atâta sprijin cât şi spor­tul ! La urma urmei un neam ră­­mâne în istoria lumii şi cu cara ce reprezintă moştenirea lui de gân­dire şi de simţire. Iar sufletul ro­mânesc are şi el dreptul la via­ță !” ; ţ „Ţin de datoria mea să aduc aci toate mulţumirile mele înţele­­gerii şi ocrotirii pline de dragos­te cu care d. Paul Prodan, direc­torul Teatrului Naţional, îmbrăţi­şează cauza literaturii dramatice originale, iar dacă mă voi bucu­ra până la sfârşit de aceiaşi aten­ţie din partea sa, pot privi ca optimism soarta „Glumelor Des­ti­nului”. — Şi ce ne pu­teţi spune des­­pre „Glumele Destinului ’ ? — Subiectul închide într’însul un sâmbure de adevăr, un fapt pe­trecut aevea, a­supra căruia ziarul „Dimineaţa” din 23 iunie 1936 et Publicat un reportaj intitulat ’ „Un curios caz de substituire la Dorohoi’, citând şi toate numele proprii în cauză. „Pe canavaua acestui fapt uni­vers am brodat firul acţiunii me­le din „Glumele Destinului”. Nu pot destăinui mai mult, fiind eu­ nu vreau să trădez interesul pen­tru spectacol, care sper, că va a­­muza din plin. — Dar interpretarea 1 — Mă bucur de o distribuţii« aleasă, care cuprinde pe Ion M­u­nu, Victor Antonescu, N. Săvu­­lescu, Al. I. Ghibericorn, Niky A­­tanasiu, G. Demetru, C. Morţua, Damian şi d-rele: Sonia Cluceru, Eugenia Zaharia, Jenny Argeşan, Kitty Gheorghiu, Nelly Vinea, Ma­­ria Burbea şi Victoria Corciov”. „Vor apare tu­puri pline de hu­mor şi de vervă, care vor face da­liciul spectatorilor. „Datorase multă recunoştinţă râvnei devotate cu care d. Ion Sa­­highian a făcut punerea în scenă a acestei lucrări. „Un cuvânt bun pot adăuga de­spre toaletele luxoase, pe care le vor arbora d-nele Eugenia Zaha­ria, Jenny Argeşeanu şi Nelly Vi­­nea, care vor stârni interesul spec­tatoarelor elegante. „Despre mine, nădăjduiesc ci veţi putea scrie cu indulgenţa d­­voastră, dacă îmi veţi face plăce­rea şi cinstea de a asista la spec­­ tacol’’. I­I LUNI 7, MARTIE 1938 După premieră iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiimiiiiiimmiaiinnniiiiiim din Studio­ul Teatrului Naţional­­De vorbă cu d. I. C. Aslan I despre „Glumele Destinului“ I. G- Aslan Ansamblul Max Reinhardt din Viena la Bucureşti » Călătorul, al cărui drum duce la Viena, nu poate să nu cunoa­scă faimosul „theather in der Jo­­sefstadt , unul din cele mai vechi teatre ale Vienei, oraşul cântecu­­lui şi al poeziei. Pe acolo au tre­cut mărfi­ protagonişti ai scenei austriace, ultimul fiind bătrânul Jarno, ut­i . . .­­ »* Nu este deci o simplă întâmplare că MAX REINHARDT stabilin­­du-se la Viena, şi-a ales vechiul „Thather in der Josef Stadt’’ drept reşedinţă. L-au urmat elementele cele mai de valoare ale teatrului contimporan care sub bagheta ma­gică a genialului regisor fac acolo adevărată artă. Ultima vizită din anul trecut a ansamblului „Theater in der Jo­sefstadt’’ este încă în amintirea tuturor. Acum se anunţă vizita unui alt ansamblu cu marii Protagonişti ai lui REINHARDT: Hans Thimig, Fritz Debug, Max Brebeck, Geral­dine Katt, Adrienne Gessner, etc. care va da la Teatrul Regina Ma­ria 2 reprezentaţii extraordinare în ordinea următoare. Miercuri 30 Martie cu piesa „Paradies’’ da Birabeau şi Joi 31 Martie cu pie­­sa „Hochzeitstag’’ de Geraldy. Biletele pentru aceste reprezen­taţii­ sau pus in vânzare la Agen­­ţia Jean Feder şi cu siguranţă că aceste spectacole vor forma la noi un eveniment artistic de primul rang. Max Remnard Concertele pianistului orb Imrit Ungar Fenomenalul pianist­ orb IMRE UNGAR va fi săptămâna viitoare oaspetele României. Joi 10 Martie, IMRE UNGAR* va fi solistul concertului simfonic dirijat de EGIZZIO MASSINI, cu care prilej va executa acompani­at de orchestră, concertul în „Fa minor’’ de Chopin, iar Sâmbătă 12 Martie va da (la Ateneu) u® recital cu un program cuprinzând între altele sonata. „Les Adieux’’ de Beethoven, sonata (au marşul funebru) de Chopin şi Carnava­lul de Schumann.

Next