Rampa, ianuarie 1942 (Anul 2, nr. 6-9)
1942-01-04 / nr. 6
t M Noul perspective Cgif HÜ 4I @d f|Â ptH I sub un nou aspect ulţi bănuiesc că cinematograful, socotit de unii ca o artă, de alţii — cei mai mulţi — ca o distracţie populară, reprezintă în acelaş timp un preţios instrument pedagogic. Cinematograful este o maşină de explorat timpul, a cărui suprafaţă pare nelimitată. Vrei de pildă să descompui gestul unui jongleur, săritura unui cal sau a unuiatlet ? Nimic mai simplu: e deajuns să accelerezi ritmul înregistrării vederilor până la două sute de clişee pe secundă şi să proectezi apoi filmul în ritmul normal de şasesprezece iagini pe secundă. Se obţine astfel faimosul „talenti” atât de sugestiv pe care îl cunoaştem din jurnalele cinematografice. Dar şi operaţia inversă este posibilă. Doreşti să asişti în două minute la fazele înfloririi unui boboc de trandafir? Sau ţii ca în acelaş interval de timp să contemplezi fenomenul creşterii unei plante din primăvară până în toamnă ? Aşezi în faţa plantei camera fotografică, înzestrată cu un dispozitiv de orlogerie care face să înregistreze automat câte un clişeu la fiecare jumătate de oră. In timp de şase luni se obţine astfel un film de 2160 de clişee pe care proectându-le în ritmul normal „vezi” în două minute procesul creşterii continue a plantei. După cum vedeţi, o adevărată operaţie de fakir !... Pe o scară mai redusă se poate înfăţişa în mod clasic cum se desvoltă un microorganism şi mecanismul prin care un microb absoarbe un grăunte de amidon. Savantul francez Jean Painlevé, a aplicat cinematograful la cazurile cele mai curioase din viaţa animală. Cu ajutorul acestui instrument de investigaţie, el a explorat toate, amănuntele faunei acvatice. Fie că e vorba d© peştii din fundul mării, în curioasele procedee de a se comporta faţă de femelele lor, de hidra de apă dulce în momentul când îşi captează prada sau de mecanismul de deplasare a ariciului de mare, cinematograful ştiinţific analizează cele mai mici detalii, din existenţa acestor vieţuitoare, lămurind astfel o serie întreagă de enigme ale biologiei. Dacă echipăm cinematograful cu un microscop, domeniul lui de aplicaţie se măreşte. Intr’adevăr, tot ce formează obiectul microfotografiei este susceptibil de a fi turnat şi într'un film cinematografic. Aşa de pildă, formarea lentă a cristalelor, cu o eflorescenţă, aproape tot ■Zitát de bogată ca a vegetalelor, fenomenele de osmoză, viscozitate, capilaritate, toată acea fizică „subtilă” intră în domeniul microcinematografului. E de neînchipuit cât de multe obiecte de învăţământ pot beneficia de acest procedeu. Toate programele pot fi filmate, de la aritmetică până la psihologie. Germanii au materializat geometriaajutând intuiţia prin mişcarea figurilor. Astronomia şi fizica dau loc la scheme cinematografice uimitoare. In ceea ce priveşte psihologia, filmarea „au talenti” a fizionomiei unui sportman, de pildă, devine un document extrem de preţios, prin faptul că ne înfăţişează în cursul unei fracţiuni de secundă toate expresiile de atenţie, încordare, nehotărâre, apoi hotărâre şi în cele din urmă, de efort inerent gestului. Și toate acestea în răstimpul săriturei unei mingi de tennis. Dar perspectivele cinematografului sunt mai largi, nebănuite. assasai OB In prima zi de Crăciun a anu■ lui 1941, s’au Împlinit 46 ani de când, la cafeneaua Casino de Paris din Capitala Franţei, im număr restrâns de invitaţi ai fraţilor Auguste şi Léon Lumiére au asistat, la 25 Decembrie 1895, la prima demonstraţie publică de cinema — proiectată pe un perete alb. Neîncrederea invitaţilor în reuşita viitoare a noului gen de spectacol şi amuzament ca şi admiraţia câtorva pentru invenţia, pe atunci naivă, a fraţilor Lumiére, s’a manifestat sgomotos. Dela naivitatea imaginilor dintru început, ce conţineau, între altele: plecarea unui vapor, intrarea lucrătorilor în fabrică şi alte scene mici şi simple, s-au scris anumite subiecte, aşa zise „scenarii“, după cari oameni mai mult sau mai puţin competenţi, au început a realiza sau „a turna“, filme de scurt metraj în 1 sau 2 acte, spre a ajunge apoi astăzi la producţiuni de lung metraj în 6—12 acte (1509—3500 metri, pe când primele filme tiveau doar câţiva metri)! Zi cu zi, filmul în genere, şi-a îmbunătăţit soarta, asimilându-şi în afară de aparate bune şi eftine, dar şi perfecţionări technice de mare folos, cari au dat la iveală filmul în culori, filmul în relief şi acum 12 ani, filmul sonor şi vorbitor. Filmul mut, în goana după perfecţionare, a creiat o industrie importantă, dând posibilităţi de existenţă unui personal technic, administrativ şi artistic foarte numeros, ridicând din obscuritate femei şi bărbaţi „fotogenici“, adică al căror singur merit era caracteristica fizică, acolo un STAN şi BRAN de lipsea frumuseţea şi câteodată primesc corespondenţa la Holly şi... talentul. wood numai cu „chipurile” lor Filmul sonor, prin însuşi matedesenate, fără altă indicaţie de halul strict necesar existenţei adresăi sale, a chemat la sine noul ele- comemorare 46 de ani de la invenţia cinematografului mente technice şi artistice, în majoritate de pe scenă, spre a produce filme vorbite şi cântate cu actori „fonogenici“. Şi pentru ritmul său nou, cinematograful vorbitor, alegându-şi noul „stări“ şi „vedete“, a ştiut să coboare de pe treptele celebrităţii, acele elemente lipsite de fonogenitate şi a lăsat pe drumuri marea armată a muzicanţilor de filme mute. Universalitatea filmului mut nu este egală cu aceea a filmului vorbitor, care are nevoie de „versiuni“ speciale pentru fiecare ţară spre a fi mai lesne înţeles. Un adevăr necontestat e că valoarea filmului mut din punct de vedere artistic era superioară celui sonor, atât prin calitatea scenariilor cât şi prin uşurinţa de filmare. Microfonul pretenţios şi dificil la transportare implică un câmp restrâns de obiectivitate şi realizare, filmului sonor. Prea multe sunt acele filme sonore cu totul neartistice, lipsite de gust sau bun simţ, fără interes pentru ca spectatorii noştri — mai pretenţioşi acum ca oricând în audiţia spectacolului şi în calitatea lui — să frequenteze mai des cinematografele. De aceea, dezorientarea producătorilor de filme din străinătate în alegerea scenariilor de filmat, ca şi situaţia internaţională politică, care opreşte filmarea mai departe în „studiouri", face ca directorii noştri de săli cinematografice să fie îngrijoraţi în ce priveşte viitorul apropiat, căci este foarte probabil că vor rămâne fără filme şi în tot cazul, fără filme bune, aşa zise „şlagăre“. Un viitor duşman al filmului sonor şi vorbitor este desigur şi „televiziunea“, o nouă descoperire, constă,ca în transmiterea şi recepţia la mari distanţe a acţiunei şi sunetului respectiv în acelaş timp, adică un radio vizual şi auditiv. In aceste rânduri, am căutat să arătăm drumul frumos şi plin de izbândă, peste imense şi numeroase greutăţi, ce a reuşit saşi croiască cinematograful în cei 46 ani de existenţă şi progresele rapide ca şi răscrucea la care se află astăzi. Ascensiunea sa însă, din 1895 şi până azi, ne îndritueşte să sperăm că în anii viitori, vom înscrie încă multe pagini de izbândă şi progres, în cartea de aur a cinematografiei universale, cu victoriile sale neînduplecate peste criza de temut şi sbuciumul zilelor noastre. GH. M. Iată-1 pe JOHANNES HEESTERS, celebrul tenor care ne-a dat dovada unui deplin talent şi a unei voci de vrajă In filmele „Vagabonzii Veseli" şi „Totul pentru tine", filme ce s-au bucurat de neobişnuit succes faţă de publicul nostru. Alături de el apare nu mai puţin cunoscuta şi apreciata cântăreaţă DORA KOMAR solista Operei de Stat din Viena. Lansată de Willy Forstin „Operette" Dora Komar ocupă azi unul din locurile cele mai de frunte ale cinematografiei germane. Ştiaţi cât... ARAH LEANDER este soţia unui cunoscut ziarist suedez El şi este mama unei încântătoare copile de treisprezece ani. JUTTA FREYHE, frumoasa şi talentata parteneră a lui Willy Fritsch din neuitatul film „Intre părinţi", s-a căsătorit de curând cu Albert Matterstock, popularul actor german, cunoscut publicului nostru din nenumăratele filme în care s-a evidenţiat în ultimele luni. Eroul filmelor „Yvette" şi „Hotel Paradis" a cumpărat soliei sale o romantică vilă in aproprierea Berlinului, unde tinerii căsătoriţi îşi petrec luna de miere. CAROLA Höhn, apare pentru prima dată alături de Johannes Heesters în filmul „Vagabonzii veseli". Hans Moser a declarat unui ziarist vienez că cel mai simpatic rol din cariera sa este vameșul pe care-1 interpretează in „Dragostea scutită de vamă". Se pare că Hans Moser a început sa devie serios... BBBBBSBRi Bill ÜÜHHEÜBHSN9HBR9BBHH1I ■■■■■■■■■! „RAMPA* IBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBnBBBBfBBBBHBnflBBflflSBII ! UNUL DIN SPECTACOLELE CELE MAI BUNE IN CAPITALA CAPITOL Jurnate de război — MATINEURI în fiecare zi de la 9 dimineața inutilă. Dar în teatrul clasic, unde valoarea literară a operii se aşează pe primul plan, lectura este indispensabilă. Cu deosebire operile dramatice in versuri, — și nu cităm decât pe Corneille și Racine, — se pretează minunat lecturei care dramatizează, învederând totodată arta declamatorie. Ca să poţi citi teatru trebue în primul rând să fii un pasionat de literatură. Dacă romanul bunăoară, are o mare răspândire aceasta se explică prin faptul că acest genvalorifică arta de a scrie o poveste, ce i se cere neapărat citită, pe câtă vreme teatrul este arta de a spune o poveste, ce se cere ascultată. Şi cine spune această poveste? Autorul? Nu! Actorul. Şi cine o ascultă? Spectatorul. Unde nu-i actor, nu este nici teatru. Dar literatura dramatică rămâne, evident, ca artă literară. Atât numai. Iată aşadar că nu se poate cere nici cititorului de literatură obligaţia de a citi literatura dramatică. Este un exerciţiu foarte dificil, un efort intelectual pe care nu-l găseşti decât la oameni intr'adevăr culţi. Dar şi aceştia şiau făcut cultura dramatică tot la teatru. Ce aduce lectura, şi prin aceasta completează teatrul? O antemită pătrundere de nuanţe estetice, o disecţie amănunţită a problemelor de filosofie şi psichologie căci tot ce înseamnă caracter, temperament, conflict, acţiune şi dramă, se relevă mai, bine prin spectacolul scenic. Să trecem aşadar de la teatru la literatură? Fireşte. Dar cu o condiţie: să nu depreciem, teatrul. Şi când scriu aceste rânduri mă văd nevoit să las la o parte autorul, actorul şi spectatorul şi să mă prese la alta şi la tehnica acelui om de teatru, de multe ori anonim dar totdeauna valoros şi indispensabil, care este regisorul. Câţi dintre autori dispun şi de această măestrită tehnică, de această viziune a ansamblului scenic, care depăşeşte literatura? Câţi dintre actori privesc mai, departe de rolul lor, care totuşi trebue să-i situeze in complexul dramei şi al scenei? Atunci intervine regisorul, şi inevitabila lui prezenţă, echilibrează, clarifică, ondulează nuanţările, şlefuind materialul scris prin transpunerea lui in povestirea orală, depăşind literatura prin ceia ce teatrul are esenţial şi, caracteristic, puterea de transfigurare a sufletului, care folosind literatura creiază teatrul. Nicolae Roșu IBIS De la teatru la literatură (Urmaredin pag. la) . inminaia Cinema MARCONI prezintă pe PAULETTE GODDARD și BOB HOPE In sensafionala comoedie FMN TOME Programul este completat cu trupa de Reviste NEDEIANU cu Violetta Ionescu, îlfisn ‘Bojan și IVac Simioneacu. AZI LA mmm 60«SUI»81)Nice «un BENNETT- storieBANKDOETS-bzt/in