Rampa, ianuarie 1942 (Anul 2, nr. 6-9)

1942-01-04 / nr. 6

t M Noul perspective Cgif HÜ 4I @d f|Â ptH I sub un nou aspect ulţi bănuiesc că cinemato­graful, socotit de unii ca o artă, de alţii — cei mai mulţi — ca o distracţie populară, reprezintă în acelaş timp un preţios instrument pe­dagogic. Cinematograful este o maşină de explorat timpul, a cărui su­prafaţă pare nelimitată. Vrei de pildă să descompui gestul unui jongleur, săritura unui cal sau a unui­­atlet ? Nimic mai simplu: e deajuns să accelerezi ritmul înre­gistrării vederilor până la două sute de clişee pe secundă şi să proec­tezi apoi filmul în ritmul normal de şasesprezece i­agini pe secun­dă. Se obţine astfel faimosul „ta­­lenti” atât de sugestiv pe care îl cunoaştem din jurnalele ci­nematografice. Dar şi operaţia inversă este po­sibilă. Doreşti să asişti în două minute la fazele înfloririi unui boboc de trandafir? Sau ţii ca în acelaş interval de timp să con­­templezi fenomenul creşterii unei plante din primăvară până în toamnă ? Aşezi în faţa plantei camera fotografică, înzestrată cu un dispozitiv de orlogerie care face să înregistreze automat câte un clişeu la fiecare jumă­tate de oră. In timp de şase luni se obţine astfel un film de 2160 de clişee pe care proectându-le în ritmul normal „vezi” în două mi­nute procesul creşterii continue a plantei. După cum vedeţi, o adevărată operaţie de fakir !... Pe o scară mai redusă se poate înfăţişa în mod clasic cum se desvoltă un microorganism şi me­canismul prin care un microb absoarbe un grăunte de amidon. Savantul francez Jean Painle­­vé, a aplicat cinematograful la cazurile cele mai curioase din viaţa animală. Cu ajutorul aces­tui instrument de investigaţie, el a explorat toate, amănuntele fau­nei acvatice. Fie că e vorba d© peştii din fundul mării, în curioasele pro­cedee de a se comporta faţă de femelele lor, de hidra de apă dul­ce în momentul când îşi captea­ză prada sau de mecanismul de deplasare a ariciului de mare, cinematograful ştiinţific anali­zează cele mai mici detalii, din existenţa acestor vieţuitoare, lă­murind astfel o serie întreagă de enigme ale biologiei. Dacă echipăm cinematograful cu un microscop, domeniul lui de aplicaţie se măreşte. Intr’adevăr, tot ce formează obiectul microfotografiei este sus­ceptibil de a fi turnat şi într'un film cinematografic. Aşa de pil­dă, formarea lentă a cristalelor, cu o eflorescenţă, aproape tot ■Zi­tát de bogată ca a vegetalelor, fenomenele de osmoză, viscozita­­te, capilaritate, toată acea fizică „subtilă” intră în domeniul mi­cro­cinematografului. E de neînchipuit cât de multe obiecte de învăţământ pot bene­ficia de acest procedeu. Toate programele pot fi filmate, de la aritmetică până la psihologie. Germanii au materializat geome­tria­­ajutând intuiţia prin miş­carea figurilor. Astronomia şi fi­zica dau loc la scheme cinemato­grafice uimitoare. In ceea ce pri­veşte psihologia, filmarea „au talenti” a fizionomiei unui sport­­man, de pildă, devine un docu­ment extrem de preţios, prin fap­tul că ne înfăţişează în cursul unei fracţiuni de secundă toate expresiile de atenţie, încordare, nehotărâre, apoi hotărâre şi în cele din urmă, de efort inerent gestului. Și toate acestea în răs­timpul săriturei unei mingi de tennis. Dar perspectivele cinematogra­fului sunt mai largi, nebănuite. assasai OB I­n prima zi de Crăciun a anu­­■ lui 1941, s’au Împlinit 46 ani de când, la cafeneaua Casino de Paris din Capitala Franţei, im număr restrâns de invitaţi ai fra­ţilor Auguste şi Léon Lumiére au asistat, la 25 Decembrie 1895, la prima demonstraţie publică de cinema — proiectată pe un pere­te alb.­­ Neîncrederea invitaţilor în reu­şita viitoare a noului gen de spec­tacol şi amuzament ca şi admira­ţia câtorva pentru invenţia, pe a­­tunci naivă, a fraţilor Lumiére, s’a manifestat sgomotos. Dela naivitatea imaginilor din­tru început, ce conţineau, între altele: plecarea unui vapor, in­trarea lucrătorilor în fabrică şi alte scene mici şi simple, s-au scris anumite subiecte, aşa zise „scenarii“, după cari oameni mai mult sau mai puţin competenţi, au început a realiza sau „a tur­na“, filme de scurt metraj în 1 sau 2 acte, spre a ajunge apoi astăzi la producţiuni de lung me­traj în 6—12 acte (1509­—3500 metri, pe când primele filme ti­veau doar câţiva metri)! Zi cu zi, filmul în genere, şi-a îmbunătăţit soarta, asimilându-şi în afară de aparate bune şi efti­­ne, dar şi perfecţionări technice de mare folos, cari au dat la iveală filmul în culori, filmul în relief şi acum 12 ani, filmul so­nor şi vorbitor. Filmul mut, în goana după per­fecţionare, a creiat o industrie importantă, dând posibilităţi de existenţă unui personal technic, administrativ şi artistic foarte numeros, ridicând din obscuri­tate femei şi bărbaţi „fotoge­nici“, adică al căror singur merit era caracteristica fizică, acolo un­ STAN şi BRAN de lipsea frumuseţea şi câteodată primesc corespondenţa la Holly­ şi... talentul. wood numai cu „chipurile” lor Filmul sonor, prin însuşi mate­­desenate, fără altă indicaţie de h­alul strict necesar existenţei adresăi sale, a chemat la sine noul ele-­ ­ comemorare 46 de ani de la invenţia cinematografului­ mente technice şi artistice, în ma­joritate de pe scenă, spre a pro­duce filme vorbite şi cântate cu actori „fonogenici“. Şi pentru ritmul său nou, cine­matograful vorbitor, alegându-şi noul „stări“ şi „vedete“, a ştiut să coboare de pe treptele celebri­tăţii, acele elemente lipsite de fonogenitate şi a lăsat pe dru­muri marea armată a muzicanţi­lor de filme mute. Universalitatea filmului mut nu este egală cu aceea a filmului vorbitor, care are nevoie de „ver­siuni“ speciale pentru fiecare ţară spre a fi mai lesne înţeles. Un adevăr necontestat e că va­loarea filmului mut din punct de vedere artistic era superioară celui sonor, atât prin calitatea scenariilor cât şi prin uşurinţa de filmare. Microfonul preten­ţios şi dificil la transportare im­plică un câmp restrâns de obiec­tivitate şi realizare, filmului so­nor. Prea multe sunt acele filme sonore cu totul neartistice, lipsite de gust sau bun simţ, fără inte­res pentru ca spectatorii noştri — mai pretenţioşi acum ca ori­când în audiţia spectacolului şi în calitatea lui — să frequente­­ze mai des cinematografele. De aceea, dezorientarea produ­cătorilor de filme din străinătate în alegerea scenariilor de filmat, ca şi situaţia internaţională po­litică, care opreşte filmarea mai departe în „studiouri", face ca directorii noştri de săli cinema­­tografice să fie îngrijoraţi în ce priveşte viitorul apropiat, căci este foarte probabil că vor ră­mâne fără filme şi în tot cazul, fără filme bune, aşa zise „şla­găre“. Un viitor duşman al filmului sonor şi vorbitor este desigur şi „televiziunea“, o nouă descope­rire, constă­,ca în transmiterea şi recepţia la mari distanţe a acţi­unei şi sunetului respectiv în a­­celaş timp, adică un radio vizual şi auditiv. In aceste rânduri, am căutat să arătăm drumul frumos şi plin de izbândă, peste imense şi nu­meroase greutăţi, ce a reuşit sa­şi croiască cinematograful în cei 46 ani de existenţă şi progresele rapide ca şi răscrucea la care se află astăzi. Ascensiunea sa însă, din 1895 şi până azi, ne îndritueşte să spe­răm că în anii viitori, vom în­scrie încă multe pagini de izbân­dă şi progres, în cartea de aur a cinematografiei universale, cu­ victoriile sale neînduplecate pes­te criza de temut şi sbuciumul zilelor noastre.­­ GH. M. Iată-1 pe JOHAN­NES HEESTERS, cele­brul tenor care ne-a dat dovada unui deplin talent şi a unei voci de vrajă In filmele „Va­gabonzii Veseli" şi „Totul pentru tine", filme ce s-au bucurat de neobişnuit succes faţă de publicul nostru. Alături de el apare nu mai puţin cunoscuta şi apreciata cântăreaţă DORA KOMAR solista Operei de Stat din Viena. Lansată de Willy Forst­in „Operette" Do­ra Komar ocupă azi u­­nul din locurile cele mai de frunte ale ci­nematografiei ger­mane. Ştiaţi cât... ARAH LEANDER este soţia unui cunoscut ziarist suedez El şi este mama unei încântătoare copile de treispre­zece ani. J­UTTA FREYHE, frumoasa şi talentata parteneră a lui Willy Fritsch din neuitatul film „Intre părinţi", s-a căsă­torit de curând cu Albert Matterstock, popularul actor ger­man, cunoscut publicului nostru din nenumăratele filme în care s-a evidenţiat în ultimele luni. Eroul filmelor „Yvette" şi „Hotel Paradis" a cumpărat soliei sale o romantică vilă in aproprierea Berlinului, unde tinerii căsătoriţi îşi petrec luna de miere. C­AROLA Höhn, apare pentru prima dată alături de Jo­hannes Heesters în filmul „Vagabonzii veseli". Hans Moser a declarat unui ziarist vienez că cel mai simpatic rol din cariera sa este vameșul pe care-1 interpre­tează in „Dragostea scutită de vamă". Se pare că Hans Moser a început sa devie serios... BBBBBSBRi Bill ÜÜHHEÜBHSN­9HBR9BBHH1I ■■■■■■■■■! „RAMPA* IBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBnBBBBfBBBBHBnflBBflflSBII­ ! UNUL DIN SPECTACOLELE CELE MAI BUNE IN CAPITALA CAPITOL Jurnate de război — MATINEURI în fiecare zi de la 9 dimineața inutilă. Dar în teatrul clasic, un­de valoarea literară a operii se a­­şează pe primul plan, lectura este indispensabilă. Cu deosebire ope­­rile dramatice in versuri, — și nu cităm decât pe Corneille și Racine, — se pretează minunat lecturei ca­re dramatizează, învederând toto­dată arta declamatorie. Ca să poţi citi teatru trebue în primul rând să fii un pasionat de litera­tură. Dacă romanul bună­oară, are o mare răspândire aceasta se­ ex­plică prin faptul că acest gen­­va­lorifică arta de a scrie o poveste, ce i se cere neapărat citită, pe câtă vreme teatrul este arta de a spune o poveste, ce se cere ascultată. Şi cine spune această poves­te? Auto­rul? Nu! Actorul. Şi cine o ascultă? Spectatorul. Unde nu-i actor, nu este nici teatru. Dar literatura dramatică rămâ­ne, evident, ca artă literară. Atât numai. Iată aşa­dar că nu se poa­te cere nici cititorului de litera­tură obligaţia de a citi literatura dramatică. Este un exerciţiu foar­te dificil, un efort intelectual pe care nu-l găseşti decât la oameni intr'adevăr culţi. Dar şi aceştia şi­­au făcut cultura dramatică tot la teatru. Ce aduce lectura, şi prin aceasta completează teatrul? O a­­ntemită pătrundere de nuanţe es­tetice, o disecţie amănunţită a pro­blemelor de filosofie şi psichologie căci tot ce înseamnă caracter, tem­­­perament, conflict, acţiune şi dra­mă, se relevă mai, bine prin spec­tacolul scenic. Să trecem aşa­dar de la teatru la literatură? Fireşte. Dar cu o con­diţie: să nu depreciem, teatrul. Şi când scriu aceste rânduri mă văd nevoit să las la o parte autorul, actorul şi specta­torul şi să mă prese la alta şi la tehnica acelui­­ om de teatru, de multe ori anonim dar totdeauna valoros şi indispen­sabil, care este regisorul. Câţi din­tre autori dispun şi de această măestrită tehnică, de această vi­ziune a ansamblului scenic, care depăşeşte literatura? Câţi dintre actori privesc mai, dep­arte de rolul lor, care totuşi trebue să-i situeze in complexul dramei şi al scenei? Atunci intervine regisorul, şi ine­vitabila lui prezenţă, echilibrează, clarifică, ondulează nuanţările, şlefuind materialul scris prin tran­spunerea lui in povestirea orală, depăşind literatura prin ceia ce teatrul are esenţial şi, caracteris­tic, puterea de transfigurare a su­fletului, care folosind literatura creiază teatrul. Nicolae Roșu IBIS De la teatru la literatură (Urmare­­din pag. l­a) . inmin­aia Cinema MARCONI prezintă pe PAULETTE GODDARD și BOB HOPE In sensafionala comoedie FMN TOME Programul este completat cu trupa de Reviste NEDEIANU cu Violetta Ionescu, îlfisn ‘Bojan și IVac Simioneacu. AZI LA m­mm 60«SUI»81)Nice «un BENNETT- storieBANKDOET­S-bz­t/in

Next