Rampa, iulie 1942 (Anul 2, nr. 31-34)
1942-07-05 / nr. 31
Anul II. Ho 31 P e*tjt te? 10 Duminica 5 iulie 1942 Director: GEORGE GREGORJMm ..un an feilte — -------- SE OK KIK íf IN CHESTIA PENSIILOR liilílüllliiliiiííiiüllllüllllülHl! actorilor bătrâni Primim cu rugămintea de a publica, următoarea precizare, relativă la chestiunea pensionării actorilor bătrâni: DOMNULE DIRECTOR In scrisoarea pe care dl. Bizoni a publicat-o în „Rampa’, No. 30, luând apărarea actorilor particulari cu drepturi la pensie, mă văd trecută printre vedetele de operete şi de reviste. Eu am fost artistă de dramă şi comedie şi fostă artistă a Teatrului Naţional din Bucureşti. Rog să binevoiţi a-mi publica această scrisoare, prin care fin să-mi precizez situaţia mea in Primiţi D-le Director deosebita mea stimă. Olga Culitza EPIGRAME UNUI TRAGEDIAN in actul cinci, tragedianul, Să moară, abia s’a hotărît In schimb, el publicul din sală. Din primul act l-a omorît VEDETEI in teatru nu e naturală O spune orice spectator Căci cade aşa de greu pe scenă Şi’n viaţă cade aşa uşor. UNEI PICTURI / A expus mai multe nuduri Insă după cum aud N Vinde doar un singu nud. H. Găbunea ....... Redacţia şi Administraţia Calea Victoriei No. 31 TELEFOANE t ZAjlAa Redacţia : 4.47.60 IN SERVICIUL VINICULTURE1 .............. psțflic flai bBI etaj 1 ABONAMENTE : 500 lei particulari ‘ÎOOO lei instituţii 8000 lei abonamente cu publicitate NECTAR MOV Oh/] PpSTE VC5 ATMOSFERA Premierele sunt de cele mai multe ori un pretext de întâlnire şi un prilej de bârfeală. Rareori piesa reţine atenţia publicului snob în aşa măsură încât antractele să fie consacrate spectacolului şi nu ultimelor cancanuri sau ultimelor ştiri de războiu. . Opinia se formează totuşi dinponderabile: şoapte, intervenţii, surâsuri.... In public predomină adesea numărul respectivelor familii Divele de pe scenă au chiar obiceiul să-şi convoace admiratorii. Nu se cunosc între ei dar aplaudă la scenă deschisă după indicaţii primite acasă. Un ochi atent îi distinge repede, îi recunoaşte şi îi asociază într’o frază mentală cu tinctură sceptică.Dar în public sunt prea puţine priviri atente. Grupurile se formează în jurul criticilor influenţi, în jurul actriţelor cu renume . Oamenii din public se pronunţă categoric şi cată cu duşmănie la crolicării socotiţi responsabili de oppine care deşi neexprimată se bănuie amabilă Cel mai gălăgios este un cunoscut redi specialist în boli teatrale Reticent în materie de diagnosticuri nu ezită când e vorba de spectacole Spurit ,,bun’ sau „prost” cu un ton fără replică. Directorul de scenă italian văzându-l deunăzi în plina indignare la întrebat cu glas modest dacă a plăti biletul sau dacă face pe „câinele” gratis. La care medicul a răspuns ridicând între două degete ale mâinii drepte o contramarcă, împrumutată pro causa de la un vecin. LA TOAMNA Ueabia s’a închis, stagiunea Teatrului Naţional şi prin culise au început manevrele în vederea celei viitoare, directorii de scenă caută prost româneşti şi streine pe care sâ Ie vutireze secrete pentru o eventuală „lovitură”. Divele aleargă după rostiri „frumoase şi cu toalete”, iar autorii originali se îngriji om vreme despre data la care openul va vedea lumina rampei. Nu seştie încă piesa de deschidere a viitoarei stagiuni. O veche tradiţie până astăzi mereu respectată. Are ca prima ridicare de cortină a primei noastre scene să înfăţişeze pudicului un text românesc. Se ezită pentru moment între „Comedia fantasmelor de Dan Borta- .Coana Chiriţa»’ de Tudor Muşaiocu. Dar acestea sunt doar vagi proecte. S’ar putea ca un outsider să câştige cursa. După cum n’ar fi nici-o mirare ca şi de astădată „Apus de soare” de Delavrancea să rezolve dificultatea opţiunii. Avem impresia insă, după anumite indicii, că toamna va aduce o recoltă de piese originale mai va. Sadie decât am avut prilejul să ai c, vetem în stagiunea trecută. Cunoaştem chiar la ora la care scriem unele asigurate succese de serie. Nu le desvăluiri însă de teama că le-am compromite, anticipând un festin care depinde în oarecare măsură şi de surpriză. Stagiunea Teatrului National s’a închis Duminică 28 Iunie stagiunea Teatru Itacoi s’a dat cu iui Naţional s’a inclus. Ultimul spec- C. Mihăilescu, „Iancu Jianu” de d. aCA&p BINRflBRI Aria creatoare a actorului şi a regisorului (Hole la sfârşit de stagiune) de prof. ALEXANDRU C. IONESCU Vieaţa scenică pe care o împrumută artistul dramatic raiului şi toată tehnica regisorului a fost considerată şi poate mai este încă socotită, drept o simplă operaţie de interpretare materială a textului. Unii au recunoscut şi un merit în plus, actorului, acela că, debitând rolul, mimează sentimentele şi atitudinea personajului ca şi când l-ar trăi cu adevărat. Era un început de dreptate care se făcea actorului. Prea departe, însă, nu s’a mers cu recunoaşterea meritelor acestuia. Iar cât despre munca, de multe ori anonimă a regisorului, prea puţin a început să se vorbească doar în ultimul tip, când o reclamă — de astădată îndreptăţită — i-a scos numele pe afiş. Cu ignorarea meritelor reale ale artei actoriceşti s’a mers atât de departe încât istorici de artă şi esteţi nici n’au găsit vreo categorie disponibilă în care să cuprindă arta creatoare a actorului şi a regisorului, fiindcă o considerau doar un incident pe marginea lucrării dramatice, singura care conta. Dar, ca în toate împrejuriii- unde dreptatea trebue să se facă aşa s’a întâmplat şi în domeniul acesta al artei scenice. Când lucrări considerate slabe, la lectură, au avut un deosebit succes la reprezentare, explicaţia s’a impus dela sine, în folosul acelei misterioase forţe vitale pe care o iradia arta actorului și ingeniozitatea regisorului. Din acel moment actorul nu a mai fost considerat un modest reproducător de texte, ci un colaborator, de multe ori cu mai mult talent artistic decât autorul dramatic... * Fără să ne ducem prea de mare in trecut, exemple suficiente despre ce minuni poate săvârşi arta actorului şi a regisorului, am avut chiar în actuala stagiune a Teatrului naţional. Lucrări de valoare dramatică acceptabilă au căpătat un relief deosebit prin jocul actorilor şi prin bagheta magică a regisorului Dintre acestea, comedia uşoară a d-lui Ionscu Morel, Mătuşica, picseta D-nei Vrioni, Suflete în vâltoare, drama sămănătoristă, S’a stin, candela, a D-lui Manolache, ca şi piesa de idilism facil a soţilor Şerbănescu, într’o vară la moşie, datoresc vieaţa scenică în mare parte acelui plus de creaţiune, isvorît din secretele artei actoriceşti şi ale regiei, revărsat cu generozitate asupra penumbrei din text. Altele, deşi cu necontestate calităţi literare, erau sortite din pricina structurii lor, mai mult lirice decât dramatice, să rămână lucrări de stil şi de lectură. Şi totuşi au cunoscut chiar în stare de......crisalidă” beţia sborului prin spaţiile fundalului scenic. Demonul Vesel, poemul de contrarietâţi conceptuale al D-lui Fragoş Protopopescu ca şi fresca istorică socială a D-lui Const Mihailescu—Iancu Jianu—datoresc interpretării şi regiei, convertirea acelui preţios element liric intr’un mai preţios element dramatic. Secretul îl deţin actorii şi regisorii respectivi care au găsit mijlocul să înlăture impresia de fragmentat ce făceau textele şi să realieze impresia de cursivitate pe care vieaţa trebue să o sugereze. Sunt totuşi cazuri când, chiar arta oricât de mare a actorului tehnica oricât de ingenioasă a regisorului nu pot uimie apoio unde nici textul nu dă mai nimic. E cazul acelei Pălării florentine a lui Dabiche, pe care nici distribuţia şi nici tămbălăul regiei nu au putut-o face reprezentabilă. Aceasta constitue însă o excepţie care, departe de a răsturn afirmaţiile de mai sus, întăreşte regula... Capitala noastră a strălucit ori- a luat avânt şi după încercări meritorii şi uneori perfect izbutite Grigoriu reuşi să înjghebeze ,prima companie de operetă” permanentă, ce-i purta numele Frumosul parc Otetelişeanu va fi timp de două decenii dearândul locul unde se vor desfăta în‘ serile de vară bucureştenii şi mulţi provinciali veniţi înadins, ca să asculte melodiile lui Lehar, Strauss, Fall Gilbert, Offenbach Hervé şi din când în când chiar lucrări originale, în interpretarea magistrală a lui Leonard, Maximilian, Ciucurette, Cigallia, Florica Florescu, EL Mavrodi, Carussy, NiculescuRasu Ghimpeteanu, Virginica Miciora, El Jippa, A Aurian, Jean Niculescu, Fiorica Cristoforeanu, etc. Arena „Amicii Orbilor” (mai târziu Cărăbuş”), grădinile Astoria Triumful, Ambasadori (Blanduzia), Colos, ■îioară — ş, până nu de mult — printr’o bogată, permanentă şi elevată activitate teatrală estivală In grădini de vară, a căror aducere aminte stârneşte melancolie, ca şi în săli „cu plafonul ridicat” se dădeau reprezentaţii alese — această activitate alcătuind o firească prelungire a stagiunilor teatrale normale Căci publicul bucureştean de altădată, ca şi cel din provincie, venit în Capitală pentru popas de câteva zile nu era ahtiat, în serile călduroase de vară numai după tradiţionalele fleici, militei şi bateriile ,,bine frapate”, ci şi după teatru Publicul bun, cel cunoscător cel pretenţios ca şi marea massă a frecventatorilor de teatru urmăreau cu o impresionantă pasiune repertoriul variat al teatrelor de vară. Se înfiripase o frumoasă tradiţie, desigur continuată şi astăzi, pe un plan rotal restrâns — din pricina împrejurăriior excepţionale — dar din păcate fără elanul şi devotamentul — al actorilor ca şi al publicului — din vremile apuse. Cine n’a auzit de celebrele grădini .Raşcul’ și „Sărindar", pe ale căror străvechi scene s’au perindat, cu 40— 50- 60— 70 de ani în urmă toate gloriile teatrale ale timpului • Millo, Pascaly, Granolescu, Ștefan Iulian Mateescu Romaneasca, Frosa Sarandy, Anicuţa Popescu, Hasnaş, Băjenaru, Nottara, etc., etc. cari au stârnit lacrămi de voe bună sau fiori de artă adevărată. Se juca cu însufleţire vara în Capitală, de către ansambluri omogene, alcătuite din fruntaşii primei noastre scene şi din actorii particulari cari renunţau să pornească în turnee Căci o viaţă teatrală activă n’avea numai Capitala din a doua jumătate a lui Iunie până în primele săptămâni ale lui Septembrie ci şi provincia, cutreerată de trupe conduse de câte o vedetă bucureşteană, sau formate de actorii Naţionalelor din Iaşi şi Craiova, pe lângă cele permanent nomade , vizitatoare credincioase ale oraşelor şi orăşelelor de provincie. Dar vara, odinioară, nu era prilej numai de stagiuni grase în grădinile bucureştene şi de turnee reuşite dela Severin la Dorohoi, ci şi de propagandă naţională, rodnică prin teatru peste hotare Peste hotarele vremelnici dela Apus Răsărit şi Miază Noapte Toţi marii noştri actori au hălăduit pe meleagurile ardelene, bucovineni şi chiar pe cele basarabene — In pofida restricţiilor autorităţlor ţarite — ducând solia artei româneşti şi pretind marea regăsire a tuturor românilor. OPERETA Pe la începutul acestui veac, opereta Teatrele de vară de altădată IASCA, SĂRINDAR, OTETELISANU, AMBASADORI, BLANDUZIA, AMICII ORBILOR... LOCURI şi DESFATARE ALE BUCURESTEANULUI DE ODINIOARĂ ŞI DE MANIFESTĂRI ARTISTICE DE CALITATE sala „Comedia” — cu plafonul ridicat — arena Circului „Sidoli” precum şi grădinile teatrelor „Dacia” şi Jigniţa” vor adăposti trupe de operetă, de dramă şi comedie, ansambluri, ce izbuteau să facă stagiuni estivale complecte, sau înjghebări de vremelnică durată, atât de caracteristice de altfel în lumea teatrală. Au jucat pe aceste scene actori români dar şi actori străini, priviţi cu vie simpatie fie că erau francezi, germani sau italieni. Desigur, n’ar fi lipsit de interes ca, atunci când se va scrie îndeamănunt atât de interesanta istorie a teatrului românesc să se desprindă vălul uitării şi de pe activitatea estivală a actorilor noştri cari şi-au risipit generos şi pe scândurile scenelor de vară, talentul şi viaţa însăşi. In vara lui 1909, de pildă, în Grădina Ambasadori, o trupă de comedie diriguită de maestrul Nottara şi de Niculescu-Buzău a jucat cu răsunător succes Răpirea din Popa Tatu Mamzelle Ideal, Zozo, Zepelinul lui Ţepeluş şi Nasturele lui Sprit Jubileul de 1000, etc. In acelaş timp la „Otetelişeanu", compania Grigoriu reprezenta triumfal , Fata pădurarului, Fire de artist, Văduva Veselă, Contele de Luxemburg, etc. IN RĂZBOIUL TRECUT In 1912, la „Oteteleșeanu” opereta înregistrează succese mari iar la Blanduzia” compania de operă „Castellano” cântă marele repertoriu. La „Ambasadori” joacă trupa lui Niculescu Buzău iar la „Comedia", o trupă de comedii face serie cu Achim, Cobzarul, Zodia Porcului, etc. In timpul trecutului războiu, în vecile lui 1917 și 1918 în București a avut Ioc o largă activitate teatrală, revista care înflorise în preajma războiului, luând un avânt din ce în ce mai mare. Astfel în vara lui 1917, ansamblul Continuare in pag. fila O scenă la galina Obetelijanu Desen de Paul Helwig BBSBSIBBBBBBBBBBBn Marca uşoară TANGOUL 1913. Isbucneşte holera, cam in acelaş timp şi tangoul Spre deosebire insă de prima molimă care era de origine balcanică, tangoul venea din Argentina si se prezenta sub aspectul unui dans tot atât de cumsecade ca si valsul, doar că era puţin cam comic ca şi „polca pe furate" Ca şi fenomenul trepidant numit astăzi Swing (sfârşit la noi prin internarea in lagăr a unui virtuos toboşar), tangoul a stârnit scandal, vâlvă mare, atât de mare încât şi o viată autoritate spirituală sesizându-se ren să se convingă „de visu" spre a decide dacă era cazul de a se da sau nu deslegare cred'ncinsilor' ....intru a tangoului dănțăluire”. Rezultatul nu-l cunosc. Dar care era pricina scandalului ? Iat-o, ca și la Swing tot moda vestimentară era de vinâ, dar nu cea bărbătească ci fireasca modă femenină• Fusta era lungă până la călcâie. Linia era cea a unei amfore, dar ,,andora" era puţin plesnită la bază un sens lingitudinal aşa că în timpul dansului se întâmpla inedita picanterie de a se întrezări gamba, ba chiar genunchiul partenerei (de atunci şi regnul ciorapului de mătase). Urmară consecinţe: congrese moralistice cu domnişoare bătrâne; cai de curse ce alergau cu numele „Tango" ; culoarea portocalie nu se mai numea „Orange” ci „Tango". ..-luaţi ciocolată bomboane „Tango" . ..etc. Dar muzica ? era habanera spaniolă emgirată in America de Sud cu caravelele conmnstadorilor și revenită in Europa cu transatlanticele Cunard Lineulm. S'a întors insă mai vioaie de cât plecase și se numea Tango Prima furie trecută nu s’a mai vorbit de acest dans. Se apronts 1°I4 La sfârșitul războiului, odată cu IContinuare în pag. II-al