Rampa, iulie 1942 (Anul 2, nr. 31-34)

1942-07-05 / nr. 31

Anul II. Ho 31 P e*tjt te? 10 Dum­inica 5 iulie 1942 Director: GEORGE GREGORJMm ..un an feilte — --------­ SE OK KIK íf IN CHESTIA PENSIILOR liilílüllliiliiiííiiüllllüllllülHl! actorilor bătrâni Primim cu rugămintea de a pu­blica, următoarea precizare, rela­tivă la chestiunea pensionării ac­torilor bătrâni: DOMNULE DIRECTOR In scrisoarea pe care dl. Bizoni a publicat-o în „Rampa’, No. 30, luând apărarea actorilor particulari cu drepturi la pensie, mă văd tre­­cută printre vedetele de operete şi de reviste. Eu am fo­st artistă de dramă şi comedie şi­ fostă artistă a Teatrului Naţional din Bucu­reşti. Rog să bine­­­voiţi a-mi pu­blica această scrisoare, prin care fin să-mi precizez situaţia mea in Primiţi D-le Director deosebita mea stimă. Olga Culitza EPIGRAME UNUI TRAGEDIAN in actul cinci, tragedianul, Să moară, abia s’a hotărît­ In schimb, el publicul din sală. Din primul act l-a omorît VEDETEI in teatru nu e naturală O spune orice spectator Căci cade aşa de greu pe scenă Şi’n viaţă cade aşa uşor. UN­EI PICTURI /­ A expus mai multe nuduri Insă după cum aud N Vinde doar un singu nud. H. Găbunea ....... Redacţia şi Administraţia Calea Victoriei No. 31 TELEFOANE t ZAjlAa Redacţia : 4.47.60 IN SERVICIUL VINICULTURE1 .............. psțfli­c flai bBI etaj 1 ABONAMENTE : 500 lei particulari ‘ÎOOO lei instituţii 8000 lei abonamente cu publi­citate NECTAR MOV Oh/] PpSTE VC5 ATMOSFERA Premierele sunt de cele mai multe ori un pretext de întâlnire şi un prilej de bârfeală. Rareori piesa reţine atenţia publi­cului snob în aşa măsură încât an­tractele să fie consacrate spectacolului şi nu ultimelor cancanuri sau ultime­lor ştiri de războiu. . Opinia se formează totuşi din­­­­ponderabile: şoapte, intervenţii, surâ­suri.... In public predomină adesea nu­mărul respectivelor familii Divele de pe scenă au chiar obiceiul să-şi con­voace admiratorii. Nu se cunosc între ei dar aplaudă la scenă deschisă după indicaţii primite acasă. Un ochi atent îi distinge repede, îi recunoaşte şi îi asociază într’o frază mentală cu tinctură sceptică.Dar în public sunt prea puţine pri­viri atente. Grupurile se formează în jurul cri­ticilor influenţi, în jurul actriţelor cu renume . Oamenii din public se pronunţă categoric şi cată cu duşmănie la cro­­licării socotiţi responsabili de o­ppine care deşi neexprimată se bănuie ama­bilă­ Cel mai gălăgios este un cunoscut r­edi specialist în boli teatrale Reti­cent în materie de diagnosticuri nu ezită când e vorba de spectacole Spu­rit ,,bun’ sau „prost” cu un ton fără replică. Directorul de scenă italian văzân­­du-l deunăzi în plina indignare la întrebat cu glas modest dacă a plăti biletul sau dacă face pe „câinele” gra­tis. La care medicul a răspuns ridicând între două degete ale mâinii drepte o c­­ontramarcă, împrumutată pro causa de la un ve­cin. LA TOAMNA Ueabia s’a închis, stagiunea Tea­trului Naţional şi prin culise au în­ceput manevrele în vederea celei viitoare, directorii de scenă caută prost româneşti şi streine pe care sâ Ie v­utireze secrete pentru o eventuală „lovitură”. Divele aleargă după ro­stiri „frumoase şi cu toalete”, iar autorii originali se îngriji om vreme despre data la care open­ul va vedea lumina rampei. Nu se­­ştie încă piesa de deschide­re a viitoarei stagiuni. O veche tra­diţie până astăzi mereu respectată. Are ca prima ridicare de cortină a primei noastre scene să înfăţişeze pudicului un text românesc. Se ezită pentru moment între „Comedia fantasmelor de Dan Borta­­- .Coana Chiriţa»’ de Tudor Muşa­­i­ocu. Dar acestea sunt doar vagi proecte. S’ar putea ca un outsider să câş­­tige cursa. După cum n’ar fi nici-o mirare ca şi de astădată „Apus de soare” de Delavrancea să rezolve dificul­tatea opţiunii. Avem impresia insă, după anu­mite indicii, că toamna va aduce o recoltă de piese originale mai va. Sadie decât am avut prilejul să a­­i c, vetem în stagiunea trecută. Cunoaştem chiar la ora la care scriem unele asigurate succese de serie. Nu le desvăluiri însă de teama că le-am compromite, anticipând un festin care depinde în oarecare mă­sură şi de surpriză. Stagiunea Teatrului Natio­nal s’a închis Duminică 28 Iunie stagiunea Teatru I­tacoi s’a dat cu iui Naţional s’a inclus. Ultimul spec- C. Mihăilescu, „Iancu Jianu” de d. aCA&p BIN­RflBRI Aria creatoare a actorului şi a regisorului (Hole la sfârşit de stagiune) de prof. ALEXANDRU C. IONESCU Vieaţa scenică pe care o împrumută artistul dramatic raiului şi toată tehnica regisorului a fost considerată şi poate mai este încă socotită, drept o simplă operaţie de interpretare materială a tex­tului. Unii au recunoscut şi un merit în plus, actorului, acela că, de­bitând rolul, mimează sentimentele şi atitudinea personajului ca şi când l-ar trăi cu adevărat. Era un început de dreptate care se făcea actorului. Prea departe, însă, nu s’a mers cu recunoaşterea meritelor aces­tuia. Iar cât despre munca, de multe ori anonimă a regisorului, prea puţin a început să se vorbească doar în ultimul ti­p, când o reclamă — de astădată îndreptăţită — i-a scos numele pe afiş. Cu ignorarea meritelor reale ale artei actoriceşti s’a mers atât de departe încât istorici de artă şi esteţi nici n’au găsit vreo cate­gorie disponibilă în care să cuprindă arta creatoare a actorului şi a regisorului, fiindcă o considerau doar un incident pe marginea lu­crării dramatice, singura care conta. Dar, ca în toate împreju­­­riii- unde dreptatea trebue să se facă aşa s’a întâmplat şi în domeniul acesta al artei scenice. Când lucrări considerate slabe, la lectură, au avut un deosebit succes la reprezentare, explicaţia s’a impus dela sine, în folosul acelei misterioase forţe vitale pe care o iradia arta actorului și ingeniozi­tatea regisorului. Din acel moment actorul nu a mai fost considerat un modest reproducător de texte, ci un colaborator, de multe ori cu mai mult talent artistic decât autorul dramatic... * Fără să ne ducem prea de mare in trecut, exemple suficiente des­pre ce minuni poate săvârşi arta actorului şi a regisorului, am avut chiar în actuala stagiune a Teatrului naţional. Lucrări de valoare dramatică acceptabilă au căpătat un relief deosebit prin jocul actorilor şi prin bagheta magică a regisorului Dintre acestea, comedia uşoară a d-lui Ion­­scu Morel, Mătuşica, pic­seta D-nei Vrioni, Suflete în vâltoare, drama sămănătoristă, S’a stin, candela, a D-lui Manolache, ca­ şi piesa de idilism facil a soţilor Şer­bănescu, într’o vară la moşie, datoresc vieaţa scenică în mare parte acelui plus de creaţiune, isvorît din secretele artei actoriceşti şi ale regiei, revărsat cu generozitate asupra penumbrei din text. Altele, deşi cu necontestate calităţi literare, erau sortite din pri­cina structurii lor, mai mult lirice decât dramatice, să rămână lu­crări de stil şi de lectură. Şi totuşi au cunoscut chiar în stare de......crisalidă” beţia sbo­rului prin spaţiile fundalului scenic. Demonul Vesel, poemul de con­trarietâţi conceptuale al D-lui Fragoş Protopopescu ca şi fresca is­torică socială a D-lui Const Mihailescu—Iancu Jianu—datoresc in­terpretării şi regiei, convertirea acelui preţios element liric intr’un­­ mai preţios element dramatic. Secretul îl deţin actorii şi regisorii respectivi care au găsit mij­locul să înlăture impresia de fragmentat ce făceau textele şi să real­ieze impresia de cursivitate pe care vieaţa trebue să o sugereze. Sunt totuşi cazuri când, chiar arta oricât de mare a actorulu­­i tehnica oricât de ingenioasă a regisorului nu pot uimie apoio unde nici textul nu dă mai nimic. E cazul acelei Pălării florentine a lui Dabiche, pe care nici distribuţia şi nici tămbălăul regiei nu au pu­tut-o face reprezentabilă. Aceasta constitue însă o excepţie care, departe de a răsturn afirmaţiile de mai sus, întăreşte regula... Capitala noastră a strălucit ori- a luat avânt şi după încercări meritorii şi uneori perfect izbutite Grigoriu re­uşi să înjghebeze ,prima­ companie de operetă” permanentă, ce-i purta nu­mele­ Frumosul parc Otetelişeanu va fi timp de două decenii dearândul locul unde se vor­­ desfăta în‘ serile de vară bucureştenii şi mulţi provinciali veniţi înadins, ca să asculte melodiile lui Le­­har, Strauss, Fall Gilbert, Offenbach Hervé şi din când în când chiar lu­crări originale, în interpretarea magi­strală a lui Leonard, Maximilian, Ciu­curette, Cigallia, Florica Florescu, EL Mavrodi, Carussy, NiculescuRasu Ghimpeteanu, Virginica Miciora, El Jippa, A Aurian, Jean Niculescu, Fio­rica Cristoforeanu, etc. Arena „Amicii Orbilor” (mai târziu Cărăbuş”), grădinile Astoria Trium­ful, Ambasadori (Blanduzia), Colos, ■îioară — ş, până nu de mult — prin­tr’o bogată, permanentă şi elevată ac­tivitate teatrală estivală In grădini de vară, a căror aducere aminte stârne­şte melancolie, ca şi în săli „cu pla­fonul ridicat” se dădeau reprezentaţii alese — această activitate alcătuind o firească prelungire a stagiunilor tea­trale normale Căci publicul bucureş­tean­ de altădată, ca şi cel din pro­vincie, venit în Capitală pentru popas de câteva zile nu era ahtiat, în serile călduroase de vară numai după tra­diţionalele fleici, militei şi bateriile ,,bine frapate”, ci şi după teatru Pu­blicul bun, cel cunoscător cel preten­ţios ca şi marea massă a frecventatori­lor de teatru urmăreau cu o impresio­nantă pasiune repertoriul variat al tea­­trelor de vară. Se înfiripase o frumoasă tradiţie, de­sigur continuată şi astăzi, pe un plan rotal restrâns — din pricina împrejură­riior excepţionale — dar din păcate fără elanul şi devotamentul — al ac­torilor ca şi al publicului — din vre­­mile apuse. Cine n’a auzit de celebrele grădini .Raşcul’ și „Sărindar", pe ale căror străvechi scene s’au perindat, cu 40— 50- 60— 70 de ani în urmă toate glo­riile teatrale ale timpului • Millo, Pas­­caly, Gr­­anolescu, Ștefan Iulian Mateescu Romaneasca, Frosa Sarandy, Anicuţa Popescu, Hasnaş, Băjenaru, Nottara, etc., etc. cari au stârnit la­­crămi de voe bună sau fiori de artă adevărată. Se juca cu însufleţire vara în Ca­pitală, de către ansambluri omogene, alcătuite din fruntaşii primei noastre scene şi din actorii particulari cari renunţau să pornească în turnee Căci o viaţă teatrală activă n’avea numai Capitala din a doua jumătate a lui Iunie până în primele săptămâni ale lui Septembrie ci şi provincia, cutree­­rată de trupe conduse de câte o ve­detă bucureşteană, sau formate de ac­torii Naţionalelor din Iaşi şi Craiova, pe lângă cele permanent nomade , vizitatoare credincioase ale oraşelor şi orăşelelor de provincie. Dar vara, odinioară, nu era prilej numai de stagiuni grase în grădinile bucureştene şi de turnee reuşite dela Severin la Dorohoi, ci şi de propa­gandă naţională, rodnică prin teatru peste hotare Peste hotarele vremelni­ci dela Apus Răsărit şi Miază Noapte Toţi marii noştri actori au hălăduit pe meleagurile ardelene, bucovineni şi chiar pe cele basarabene — In po­fida restricţiilor autorităţ­lor ţar­ite —­­ ducând solia artei româneşti şi pre­­tind marea regăsire a tuturor ro­mânilor. OPERETA Pe la începutul acestui veac, opereta Teatrele de vară de altădată IASCA, SĂRINDAR, OTETE­LISANU, AMBASADORI, BLANDUZIA, AMICII ORBI­­LOR­... LOCURI şi DESFATARE ALE BUCURESTEANULUI DE ODINIOARĂ ŞI DE MANIFESTĂRI ARTISTICE DE CALITATE sala „Comedia” — cu plafonul ridi­cat — arena Circului „Sidoli” precum şi grădinile teatrelor „Dacia” şi Jig­­niţa” vor adăposti trupe de operetă, de dramă şi comedie, ansambluri, ce iz­buteau să facă stagiuni estivale com­plecte, sau înjghebări de vremelnică durată, atât de caracteristice de altfel în lumea teatrală. Au jucat pe aceste scene actori români dar şi actori stră­ini, priviţi cu vie simpatie fie că erau francezi, germani sau italieni. Desigur, n’ar fi lipsit de interes ca, atunci când se va scrie îndeamănunt atât de interesanta istorie a teatrului românesc să se desprindă vălul uită­rii şi de pe activitatea estivală a acto­rilor noştri cari şi-au risipit generos şi pe scândurile scenelor de vară, ta­lentul şi viaţa însăşi. In vara lui 1909, de pildă, în Gră­dina Ambasadori, o trupă de comedie diriguită de maestrul Nottara şi de­­ Niculescu-Buzău a jucat cu răsunător succes Răpirea din Popa Tatu Mam­­zelle Ideal, Zozo, Zepelinul lui Ţepe­­luş şi Nasturele lui Sprit Jubileul de 1000, etc. In acelaş timp la „Oteteli­­şeanu", compania Grigoriu reprezenta triumfal , Fata pădurarului, Fire de artist, Văduva Veselă, Contele de L­uxemburg, etc. IN RĂZBOIUL TRECUT In 1912, la „Oteteleșeanu” opereta înregistrează succese mari iar la Blanduzia” compania de operă „Ca­stellano” cântă marele repertoriu. La „Ambasadori” joacă trupa lui Nicu­lescu Buzău iar la „Comedia", o tru­pă de comedii face serie cu Achim, Cobzarul, Zodia Porcului, etc. In timpul trecutului războiu, în ve­cile lui 1917 și 1918 în București a avut Ioc o largă activitate teatrală, revista care înflorise în preajma răz­boiului, luând un avânt din ce în ce mai mare. Astfel în vara lui 1917, ansamblul Continuare in pag. fil­a O scenă la g­­a­lina Obetelijanu Desen de Paul Helwig BBSBSIBBBBBBBBBBBn Marca uşoară TANGOUL 1913. Isbucn­eşte holera, cam in acelaş timp şi tangoul Spre deo­sebire insă de prima molimă care era de origine balcanică, tangoul venea din Argentina si se prezen­ta sub aspectul unui dans tot atât de cumsecade ca si valsul, doar că era puţin cam comic ca şi „pol­ca pe furate" Ca şi fenomenul trepidant nu­mit astăzi Swing (sfârşit la noi­ prin internarea in lagăr a unui virtuos toboşar), tangoul a stârnit scandal, vâlvă mare, atât de mare încât şi o via­tă autoritate spiri­tuală sesizând­u-se ren să se con­vingă „de visu" spre a decide da­că era cazul de a se da sau nu deslegare cred'ncinsilor' ....intru a tangoului dănțăluire”. Rezultatul nu-l cunosc. Dar care era pricina scandalu­lui ? Iat-o, ca și la Swing tot moda vestimentară era de vinâ, dar nu cea bărbătească ci fireasca modă femenină• Fusta era lungă până la călcâie. Linia era cea a u­­nei amfore, dar ,,andora" era pu­ţin plesnită la bază un sens li­n­­gitudinal aşa că în timpul dansu­lui se întâmpla inedita picanterie de a se întrezări gamba, ba chiar genunchiul partenerei (de atunci şi regnul ciorapului de mătase). Urmară consecinţe: congrese moralistice cu domnişoare bă­­trân­e; cai de curse ce alergau cu numele „Tango" ; culoarea porto­calie nu se mai numea „Orange” ci „Tango". ..-luaţi ciocolată bom­boane „Tango" . ..etc. Dar muzica ? era habanera spa­niolă emgirată in America de Sud cu caravelele conmn­stadorilor și revenită in Europa cu transatlanti­cele Cunard Line­ulm. S'a întors insă mai vioaie de cât plecase și se numea Tango Prima furie tre­cută nu s’a mai vorbit de acest dans. Se apronts 1°I4 La sfârșitul războiului, odată cu IContinuare în pag. II-al

Next