Rampa, octombrie 1942 (Anul 2, nr. 44-47)

1942-10-04 / nr. 44

f Teatrul Naţional din Craiova va juca „Meştorul Manole” de Lucian Blaga şi de Frederik Schiller IDe la corespondentul nostru I OPAK­VA. — Toate pregătirile se fac act pentru deschiderea în cadru sărbătoresc a Teatrului Naţional din Capitala Olteniei. Noul director d. Ştefan Boţoi după eforturi făcute în Capitală pentru a recruta un personaj artistic select, având acum ansamblul înjghebat a pus un studiu câteva piese de mare resonanţă şi din repertoriul clasic şi din cel naţional. Dm momentul de faţă se repetă pie­sa lui Lucian Blaga ,,MEŞTERUL MANOLE” cu care scena craioveanei îşi reîncepe activitatea Întreruptă. Ro­lul titular va fi Interpretat de d. N. Făgădaru, element de reală valoare de la Naţionalul din Bucureşti, detaşat temporar Naţionalului din Craiova. Tot d. Făgădaru va mai Interpreta şi rolul lui Spiegelberg din „HOŢII” de Schiller, rol creiat în București de Ion Iancovescu. TEATRALA*«? ClllCMATOCRAFIC/C Director •* GEORGE Redacţia şi Administraţia etaj 1 Telefon 4.47.60 ABONAMENTE:M 500 lei particulari 2000 lei instituţii 8000 lei abonament« cn publi-citate Duminica 4 Ocl 1942 Caisa Victoriei Nre 31 DE PESTE lOO DE ANI MOTT IN SERVICIUL VINICULIURII IM 1 VINURI de CLASA MOTT-MONOeOl ȘAMPANIE de RASĂ le­fizori şi adori Succesul românesc dels Viens de A. POP MARŢIAN Regizorul, omul acesta necunoscut şi ignorat de marele public, ţine in mâna lui cheia succesului unui spectacol. Când doamna sau domnul din stat se plictisesc la teatru, ei nu ştiu decât Să invinuiascâ piesa şi, uneori, pe Interpreţi. Dacă­­ s’ar spune, totuşi, că piesa nu e rea, că actorii ar fi putut face mai mult, dar câ REGIZORUL nu s’a priceput sau nu şi-a dat îndeajuns osteneala, ar privi uimiţi şi ar răspunde: cum aşa?! Piesa n'o scrie regizorul — este adevărat; actorilor nu le dă el talent. Dar pentru un regizor bun, Îndrăgostit de lucrul său, aproape că nu există piesă proastă, şi dacă o piesă de teatru este pusă in repetiţie de un di­rector şi acceptată de un regizor, însemnează că ea a inspirat încredere cel puţin acestor doi oameni de specialitate. Distribuirea rolurilor este in­să, pentru regizor, operaţia cea mai însemnată, asemănătoare cu alege­rea materialului de construcţie, de către arhitect. Lipsa de intuiţie în dese­mnarea interpreţilor, precum şi obişnuinţa regizorului de a face concesii da­una­to­are spectacolului acceptând în roluri actori şi mai ales actriţe im­puse, sunt întâiele fisuri care vor aduce dărâmarea edificiului regizoral. Se va spune că regizorul joacă, şi el, teatru cu actorii pe care ii are. Da, dar să nu joace decât piesele pentru care are actori potriviţi. Tot astfel, când un spectacol place prin ritmul interpretării, prin or­chestrarea inspirată a sentimentelor, prin dozarea meşteşugită a efectelor, prin reliefarea savantă a intenţiunilor, prin varietatea şi firescul mişcării actorilor în scenă, rare­ori marele public se gândeşte la omul care la spec­tacol stă între culise, dar care de la Întâia repetiţie până la ridicarea cor­tine d­in seara premierii, este şi trebue să fie marele stăpân pe şantier, nu numai al înscenării materiale,cum se crede in general , ci al întregu­lui joc de scenă; el este colaboratorul preţuit al interpretului; el este cel care biciueşte temperamentele timide sau numai leneşe, care îmblânzeşte cât trebue pe cele rugoase, impunându-le locul în tonalitatea generală a spectacolului; el este cel care dă Intâcte lecţii de Interpretare tinerelor elemente, din care se vor desprinde vedetele de mai târziu. Fiecare piesă are un stil, un ton, un ritm, un climat. El trebue sâ-i creeze Interpretu­lui climatul în care talentul acestuia va putea să se dăruiască din plin. Înainte de a se fi descoperit taina că din actorul ratat, sau din auto­rul dramatic­ ratat, se pot desprinde regizori străluciţi, directorii de sce­nă (cum se numeau pe atunci regizorii) erau aleşi dintre actorii mari: Fascalu, Velescu, Milie, Iulian, Gr.­­ Manolescu, Nottara, etc. Unii dintre marii actori au prilejul, la noi şi aiurea, să pună in scenă chiar în timpurile noastre. Dar actorii mari sunt, cum e şi firesc, mai ales PRO­FESORI de teatru. Ca regizori au o scădere. Văd prea mult prin perso­nalitatea lor actoricească, iar In piesele In care joacă ei Înşişi, nu pot privi cu destulă obiectivitate Înscenarea In ansamblul ei, şi nici nu pot observa lucrul lor regizoral din sală, din depărtare, cum este bine să fie. De aceea s’a putut înstăpâni la teatru, și deasupra actorilor, directorul de scenă, de actor, sau REGIZORUL cum i se spune azi. El nu trebue confundat cu ALT colaborator mai modest al artiștilor, care poartă in statele de serviciu acest nume uzurpat de directorii de scenă, şi ale cărui arme, pe câmpul bătăliei teatrale, sunt: caetul scris la maşină, soneriile, gongul şi creioanele roşi-albastre. Acesta este şi el indispensabil unei reprezentaţii. El are frânele spec­tacolului propriu zis, din momentul in care directorul de scenă şi-a termi­nat­ opera. Confuzia aceasta, a denumirii, pe care un capriciu al termi­nologiei teatrale a înlesnit-o in ultimii douăzeci de ani, n’ar trebui s’o facă, totuşi, chiar ei, aceşti mai modeşti colaboratori ai directorului de scenă, aceşti prieteni stimabili ai actorilor. Şi dacă nimeni nu va putea sta in calea tânărului inteligent, Instruit, inzestrat cu însuşiri superioare şi cu talentul de a învăţa pe alţii cum să joace teatru, după ce a învăţat el Însuşi, temeinic, a tânărului care va avea, subţirimi de gust şi înţelegere pentru opera dramatică universală, a tânărului care va veni cu o perso­nalitate creatoare ce 11 va impune in primul rând Interpreţilor, — dacă nimeni nu va împiedica un asemenea tânăr talentat să râvnească la tre­sele de general,­ile direcţiei de scenă, — apoi să-mi fie îngăduit să atrag atenţiunea că infiltrarea celorlalţi într’o profesiune pentru care n’au che­­mare, va duce la scăderea nivelului artistic şi la risipirea fără folos a sforţărilor actoriceşti. Regizorul băgător de seamă poate fi acceptat de interpreţi, din comoditate, dar din clipa aceea se lasă mediocrităţii uşa deschisă. In lumea teatrului se ştie că la Teatrul Naţional era nu de mult un regizor de c­ulise extraordinar. Spectacolele conduse de el cu soneria şi cu becurile semnalizatoare, nu cunoşteau greş­ala. Maşiniştii, recuzi­temi, electricienii şi figuraţia se mişcau matematic subt privirile lui de foc; ploierii şi troznitorii deslănţuiau elementele naturii când acest om ridica numai degetul. Era cel mai bun regizor de culise. I-a năzărit să pună piese în scenă. A fost uns la funcţia râvnită. A devenit cel mai prost director de scenă. Şi a fost grabnic şi prematur scos la pensie. Iată o Învăţătură gratuită pentru cine vrea să înveţe, Primadona Operei române Lucia ţinean (Lucia Bereisen) sărbătorită de publicul vienez şi de presa vieneză, încă din luna iulie, când am a­­nunţat că direcţia Operei ,,der Stadt Wien” a angajat pe prima­dona Operei Române din Capitală, d-na Lucia Bercescu şi că va inau­gura stagiunea de toamnă cu „Aida” cu maestrul George Geor­­gescu la pupitru, iar Lucia Berce­scu în rolul titular, i-am prevăzut un frumos succes. Primele telegrame sosite din Vi­­ena au şi vestit biruinţa artistică a sopranei noastre, consacrată de publicul vienez. Acum ne sosesc şi ziarele din Vi­ena, din care reproducem aprecie­rile de mai jos : „Voelkiscner Beobachter" oficiosul vienez Nr. 251 din 8 Sepembrie scrie : ,Evenimentul serei a fost felul cum au fost distribuite rolurile pri­me. Numai asta ar ajunge să dea reprezentaţiei caracterul de gală, prin farmecul celor mai frumoase voci- In privinţa aceasta trebuie să pomenim în prima linie pe noua angajată a Operei, Ilid­a Bercescu in Aida. Splendoarea vocei sale pe deplin for­mată, bogată in colorit personal şi specific, darurile ei de a da expre­­siune desăvârşită stărilor sufleteşti in cântul ei şi o artă de redare sce­nică care convinge prin simplicitate şi firesc, sunt calităţi care nu se In­­tâlnesc cotidian şi care mentă cu atât mai multă admiraţie cu cât tânăra artistă pentru întăiaşi dată şi-a cântat partida în limba germană-Publicul nici n’a bănuit că prima­dona încă nu stăpâneşte această lim­bă. Ei bine, succesul ei a fost ex­traordinar”. „Neues Wiener Tagblatt”. No. 243 (8 Septembrie) (Dr. Roland Tensch ert) scrie: Intendantul­ Operei Vieneze şi-a luat o grea sarcină, dar a împlinit-o cu zel şi cu succes, prin noua Înscena­re a „Aldei” cu care a inaugurat săp­tămâna Verdi la Viena. Fericită a fost alegerea cântăreţi­­lor. Lucia Bercescu, noua angajată a Operei, debutând in rolul titular, a obţinut un succes categoric. „Aida” aceasta posedă vocalmente tot ce-i trebue fiicei regelui etiopian din opera lui Verdi. „Sopranul el vădeşte un volum bo­­gat, uşurinţa emisiunei, fără a fi si­lită la efecte forţate. O voce splendi­­dă cu postaţie sigură şi rezonanţă pil­duitoare. S’a afirmat cu un farmec minunat şi un mezza voce. Şi in Jocul de scenă artista e pe calea cea bună şi curând va fi stăpână pe Întreaga interpretare dramatică. De­sigur va fi înlăturat şi accentul străin, In de­­clamare ce se observă Ici şi colo”. In „Wiener Neuester Nachrichten” sau titlul 6 „O seară de splendidă cântare” Dr. Walter Zeleny scrie : — „Verdi Înseamnă muzică. In pri­ma linie cântare. Şi rareori o repre­zentaţie a operei verdiene „Aida” a împlinit într’o măsură atât de mira­culoasă această prealabilă condiţiune, ca noua înscenare de Duminică de la „Opernhaus der Stadt Wien”. A fost o revărsare de frumuseţe din vocile soliştilor, din ansamblu ca şi din or­chestra Operei. S’a simţit îndată că e rodul unei munci temeinice. Dar tru­da oricât de zeloasă ar fi, n’ar folo­si dacă nu e şi harul dumnezeiesc. Importantă a fost şi misiunea oraşu­lui Viena să atragă forţele artistice din sud-estul Europei, ca talentele existente acolo să fie puse pe o scenă europeană. Şi la rezolvarea acestei misiuni a contribuit muzicalitatea tr­a­diţională a Vienei care concordă ar­monios cu voinţa artistică cinstită a tinerelor popoare ce ne înconjoară. Ambii factori au să-şi dăruiască multe. Lucrul acesta s’a văzut la spectacolul de gală cu „Aida” Ce au dat cântăreţii in seara asta, rar se poate auzi pe vreo altă scenă. Românca Lucia Bercescu-Ţurcanu a întrupat pe nefericita fiică etiopiană, feciorelnică, drăgăstoasă, evoluând spre o feminitate înflăcărată. Glasul ei este de o rară strălucire, de o fle­xibilitate surprinzătoare de la pianisi­­mo la fortisimo şi de o resonanţă lu­minoasă. A fost obiectul unor furtu­­noase ovaţii alăturea de partenerii ei, tenorul croat Josif Gostic în Rada­ mea, mezzo soprana croată Anca Ila­­ch­ in Amneris și Alexandru Vedici In Amonasto. „Neub­rielts Welt Blatt” No. 211 din 8 Septembrie: „A fost o jubilare fără margini la spectacolul acesta de inaugurare a Operei. A fost ca o recunoaștere spontană, o sinceră solicitare a viene­­zilor Însufleţiţi pentru frumuseţile artei ca să li se dea o muzică de o­­peră ce vine din inimă şi merge la inimă. Şi „Aida” a fost cântată fru­mos cu ataşament lăuntric. Debutul Luciei Bercescu in rolul ti­tular a fost o descoperire senzaţio­nală. Oameni competenți vorbesc ca de o nouă feru­za. „Glasul ei chiar în acutele cele mai înalte, e de un timbru fermecător de lContinuare in pag.3-a ! D-na LUCIA BERCESCU I­ ­ Teatrul Municipal ,,L L. Cara­­giale“ va prezenta în jurul lui 20 Octombrie 1942 premiera senza­ţionalei tragicomedii „Biletul de loterie” (Fratelli Castiglioni) 3 Prof. AL. MARCU acte de Alberto Coluantoni, în tra­ducerea d-lui profesor Alexandru Marcu. Acţiunea acestei piese de senza­ţională factură se petrece in Itala, intr'o vilă la ţară, şi gravitează in jurul unui bilet de loterie pierdut, a cărui căutare prilejuieşte o serie de situaţii de an comic neprevăzut, şi a cărui găsire provoacă o sur­priză generală intre eroii piesei. Această interesantă lucrare dra­matică va fi prezentată in superi­oare condiţiuni de montare, iar in­terpretarea va întruni o echipă de artişti in frunte cu d-nii Coty Ho­­ciung, Lică Rădulescu, Paul Stra­­tilat, Dinu Macedonschi, Cesar Teo­dora, George Sion, G- Mărutză, Gh. Conabie, Dorel Urlăţeanu, Stan Iorga şi d-nele Ken.Se­­nie, Telly Barbu, Adina Duca, Vivi Vlasin, Puşa Sc­ărlătescu. Direcţia de scenă aparţine ta­lentatului regisor Mihail Zirra, iar decorurile pictorului Traian Cor­­nese a generos entuziasm. S’a simţit, din plin şi dragostea cu care d. primar general al Municip­ului, a urmă­rit să ajute pregătirile acestei sta­giuni, p ş­ hărnicia şi devotamen­tul d-lui Horia Oprescu, directorul teatrului, care, după cum se ştie, este şi un delicat scriito­r. De altfel, truda depusă cu o atât de mare încredere în valoa­rea artei teatrale, le-a fost răs­plătită de publicul numeros, pasi­onat şi proaspăt sufleteşte. Şi ca o dovadă, ne stă reflexia pe care o făcea, într’o pauză, un specta-­ tor. — E teatrul nostru, dom’le, al cetăţenilor! La care, Interlocutorul răspunde: — Rezon, coane, care va să zică onorabil / Iar noi, adăugăm : un teatru a cărui conducere e o garanţie că, pe scena aceasta, arta va fi apă­rată cu înverşunare. TIPATESCU DESPRE CARAGIALE La aeseniaerea singluri asta Tea­trul Municipal,­­ Ionel Teodoreanu a fost rugat să spună câteva cu­vinte despre marele tron­sf. Dar nu­mai câteva cuvinte... Atât, adică să facă o mică, inteligentă şi spirituală evocare a lui Caragiale. Când colo, d-sa a vorbit o oră şi un sfert despre d. M. Sadoveanu, des­­pre Napoleon, despre Revoluţia Fran­ceză, despre geniul (său) şi despre talentul (altora), despre tot et qui,­busdam aliis, şi, la sfârşit, iarăşi despre d. M. Sadoveanu, Napoleon, Revoluţia Franceză, etc., etc. Insă, in timp ce d. Ionel Teodoo­reanu, îşi juca mica sa comedie de unul singur, cineva (nu spun, per­soană onorabilă !) exasperat de acest spectacol, exclamă: — Dragă, iată-l pe Tipătescu vor­bind despre Caragiale ! GONGUL ȘI ROMAN­ CIERUL D. Ionel Teodoreanu vorbea de mai bine de trei sferturi de oră ne­socotind că, la Teatrul Municipal n’a fost chemat pentru a spune tot, când, deodată, dintre culise, se auzi gongul pentru ridicarea cortinei îndărătul căreia așteptau actorii costumaţi, grimaţi şi gata să înceapă spectacolul. Dar d-sa nu se sinchisi de această politicoasă invitaţie lansată ca un S. O. S. Continuă să vorbească, rotindu-se ca un taur intr’o arenă. Atunci gongul răsună din nou- Enervat, d. I. Teodoreanu se duse după cortină apoi reveni în fata publicului, exclamând : — Asta e o necuviință ! Rezon, dar din partea cui m-rebăm noi. Noua stagiune a Teatrului Mu­nicipal ,„L II Caragiale” s’a des­chis într’o atmosferă de cald și Viitoarele premiere la Teatrul Municipal ,,BILETUL DE LOTERIE" IFRATELLI CASTIGLIONII TRAGICOMEDIE IN 3 ACTE DE ALBERTO COLUANTO­­NI IN TRADUCEREA D-LUI PROFESOR ALEXANDRU MARCU REZON. COANE!­ UL Semnele decadenţei de Traian Vărâşteanu Simbolul, semnul degradării ar­­tistice a teatrelor noastre particu­lare este, şi această totală lipsă de intuiţie a structurii actorilor ti­neri sau bătrâni, cunoscuţi sau ne­­cunoscuţi pe care o manifesta prin­­tre alte lipsuri la fel de regreta­bile, directorii de teatre particu­lare. Orice comentariu asupra unei presupuse pregătiri estetice devine astfel de prisos. Căci astăzi noţî­­unea de director de teatru, a scă­zut la aceea de „locatar de sală'', de antreprenor, pentrucă se crede si aici stă răul­ că teatrul, fiind In­­tr’o conjunctură exceptional de fa­vorabilă, reprezintă doar o afacere rentabilă. Afluenţa la sălile de spectacol, este caracterizată de in­conştienţi ca un mare semn de progres al teatrului, când in reali­tate ea nu marchează pentru ob­servatorul lucid şi pregătit decât o tendinţă efemeră de a ieşi din psihoza cotidianului. In altă ordine de idei, această afluenţă de public nu mai dă de gândit directorilor de... săli, care oricum nu prea au procese de con­ştiinţă in această privinţa pentru simplul fapt că nu au timp de aşa ceva. Preocupările administrative sunt mai importante intr’un tea­tru unde nu e nimic de spus pe tărâm artistic. Şi aici stă confuzia. Un director de teatru trahee să fie în primul rând un om pregătit din toate punctele de vedere tan­­genţiale cu arta spectacolului. Un mare iniţiat şi un entuziast. Un om care are in primul r­ând Idei si... ideie de teatru, nu numai bani sau sală. Un director de teatru nu este o persoană administrativă, ci o personalitate artistică• Nu un (Continuare în pag. 3-a)

Next