Rampa, octombrie 1942 (Anul 2, nr. 44-47)
1942-10-04 / nr. 44
f Teatrul Naţional din Craiova va juca „Meştorul Manole” de Lucian Blaga şi de Frederik Schiller IDe la corespondentul nostru I OPAKVA. — Toate pregătirile se fac act pentru deschiderea în cadru sărbătoresc a Teatrului Naţional din Capitala Olteniei. Noul director d. Ştefan Boţoi după eforturi făcute în Capitală pentru a recruta un personaj artistic select, având acum ansamblul înjghebat a pus un studiu câteva piese de mare resonanţă şi din repertoriul clasic şi din cel naţional. Dm momentul de faţă se repetă piesa lui Lucian Blaga ,,MEŞTERUL MANOLE” cu care scena craioveanei îşi reîncepe activitatea Întreruptă. Rolul titular va fi Interpretat de d. N. Făgădaru, element de reală valoare de la Naţionalul din Bucureşti, detaşat temporar Naţionalului din Craiova. Tot d. Făgădaru va mai Interpreta şi rolul lui Spiegelberg din „HOŢII” de Schiller, rol creiat în București de Ion Iancovescu. TEATRALA*«? ClllCMATOCRAFIC/C Director •* GEORGE Redacţia şi Administraţia etaj 1 Telefon 4.47.60 ABONAMENTE:M 500 lei particulari 2000 lei instituţii 8000 lei abonament« cn publi-citate Duminica 4 Ocl 1942 Caisa Victoriei Nre 31 DE PESTE lOO DE ANI MOTT IN SERVICIUL VINICULIURII IM 1 VINURI de CLASA MOTT-MONOeOl ȘAMPANIE de RASĂ lefizori şi adori Succesul românesc dels Viens de A. POP MARŢIAN Regizorul, omul acesta necunoscut şi ignorat de marele public, ţine in mâna lui cheia succesului unui spectacol. Când doamna sau domnul din stat se plictisesc la teatru, ei nu ştiu decât Să invinuiascâ piesa şi, uneori, pe Interpreţi. Dacă s’ar spune, totuşi, că piesa nu e rea, că actorii ar fi putut face mai mult, dar câ REGIZORUL nu s’a priceput sau nu şi-a dat îndeajuns osteneala, ar privi uimiţi şi ar răspunde: cum aşa?! Piesa n'o scrie regizorul — este adevărat; actorilor nu le dă el talent. Dar pentru un regizor bun, Îndrăgostit de lucrul său, aproape că nu există piesă proastă, şi dacă o piesă de teatru este pusă in repetiţie de un director şi acceptată de un regizor, însemnează că ea a inspirat încredere cel puţin acestor doi oameni de specialitate. Distribuirea rolurilor este insă, pentru regizor, operaţia cea mai însemnată, asemănătoare cu alegerea materialului de construcţie, de către arhitect. Lipsa de intuiţie în desemnarea interpreţilor, precum şi obişnuinţa regizorului de a face concesii daunatoare spectacolului acceptând în roluri actori şi mai ales actriţe impuse, sunt întâiele fisuri care vor aduce dărâmarea edificiului regizoral. Se va spune că regizorul joacă, şi el, teatru cu actorii pe care ii are. Da, dar să nu joace decât piesele pentru care are actori potriviţi. Tot astfel, când un spectacol place prin ritmul interpretării, prin orchestrarea inspirată a sentimentelor, prin dozarea meşteşugită a efectelor, prin reliefarea savantă a intenţiunilor, prin varietatea şi firescul mişcării actorilor în scenă, rareori marele public se gândeşte la omul care la spectacol stă între culise, dar care de la Întâia repetiţie până la ridicarea cortine din seara premierii, este şi trebue să fie marele stăpân pe şantier, nu numai al înscenării materiale,cum se crede in general , ci al întregului joc de scenă; el este colaboratorul preţuit al interpretului; el este cel care biciueşte temperamentele timide sau numai leneşe, care îmblânzeşte cât trebue pe cele rugoase, impunându-le locul în tonalitatea generală a spectacolului; el este cel care dă Intâcte lecţii de Interpretare tinerelor elemente, din care se vor desprinde vedetele de mai târziu. Fiecare piesă are un stil, un ton, un ritm, un climat. El trebue sâ-i creeze Interpretului climatul în care talentul acestuia va putea să se dăruiască din plin. Înainte de a se fi descoperit taina că din actorul ratat, sau din autorul dramatic ratat, se pot desprinde regizori străluciţi, directorii de scenă (cum se numeau pe atunci regizorii) erau aleşi dintre actorii mari: Fascalu, Velescu, Milie, Iulian, Gr. Manolescu, Nottara, etc. Unii dintre marii actori au prilejul, la noi şi aiurea, să pună in scenă chiar în timpurile noastre. Dar actorii mari sunt, cum e şi firesc, mai ales PROFESORI de teatru. Ca regizori au o scădere. Văd prea mult prin personalitatea lor actoricească, iar In piesele In care joacă ei Înşişi, nu pot privi cu destulă obiectivitate Înscenarea In ansamblul ei, şi nici nu pot observa lucrul lor regizoral din sală, din depărtare, cum este bine să fie. De aceea s’a putut înstăpâni la teatru, și deasupra actorilor, directorul de scenă, de actor, sau REGIZORUL cum i se spune azi. El nu trebue confundat cu ALT colaborator mai modest al artiștilor, care poartă in statele de serviciu acest nume uzurpat de directorii de scenă, şi ale cărui arme, pe câmpul bătăliei teatrale, sunt: caetul scris la maşină, soneriile, gongul şi creioanele roşi-albastre. Acesta este şi el indispensabil unei reprezentaţii. El are frânele spectacolului propriu zis, din momentul in care directorul de scenă şi-a terminat opera. Confuzia aceasta, a denumirii, pe care un capriciu al terminologiei teatrale a înlesnit-o in ultimii douăzeci de ani, n’ar trebui s’o facă, totuşi, chiar ei, aceşti mai modeşti colaboratori ai directorului de scenă, aceşti prieteni stimabili ai actorilor. Şi dacă nimeni nu va putea sta in calea tânărului inteligent, Instruit, inzestrat cu însuşiri superioare şi cu talentul de a învăţa pe alţii cum să joace teatru, după ce a învăţat el Însuşi, temeinic, a tânărului care va avea, subţirimi de gust şi înţelegere pentru opera dramatică universală, a tânărului care va veni cu o personalitate creatoare ce 11 va impune in primul rând Interpreţilor, — dacă nimeni nu va împiedica un asemenea tânăr talentat să râvnească la tresele de general,ile direcţiei de scenă, — apoi să-mi fie îngăduit să atrag atenţiunea că infiltrarea celorlalţi într’o profesiune pentru care n’au chemare, va duce la scăderea nivelului artistic şi la risipirea fără folos a sforţărilor actoriceşti. Regizorul băgător de seamă poate fi acceptat de interpreţi, din comoditate, dar din clipa aceea se lasă mediocrităţii uşa deschisă. In lumea teatrului se ştie că la Teatrul Naţional era nu de mult un regizor de culise extraordinar. Spectacolele conduse de el cu soneria şi cu becurile semnalizatoare, nu cunoşteau greşala. Maşiniştii, recuzitemi, electricienii şi figuraţia se mişcau matematic subt privirile lui de foc; ploierii şi troznitorii deslănţuiau elementele naturii când acest om ridica numai degetul. Era cel mai bun regizor de culise. I-a năzărit să pună piese în scenă. A fost uns la funcţia râvnită. A devenit cel mai prost director de scenă. Şi a fost grabnic şi prematur scos la pensie. Iată o Învăţătură gratuită pentru cine vrea să înveţe, Primadona Operei române Lucia ţinean (Lucia Bereisen) sărbătorită de publicul vienez şi de presa vieneză, încă din luna iulie, când am anunţat că direcţia Operei ,,der Stadt Wien” a angajat pe primadona Operei Române din Capitală, d-na Lucia Bercescu şi că va inaugura stagiunea de toamnă cu „Aida” cu maestrul George Georgescu la pupitru, iar Lucia Bercescu în rolul titular, i-am prevăzut un frumos succes. Primele telegrame sosite din Viena au şi vestit biruinţa artistică a sopranei noastre, consacrată de publicul vienez. Acum ne sosesc şi ziarele din Viena, din care reproducem aprecierile de mai jos : „Voelkiscner Beobachter" oficiosul vienez Nr. 251 din 8 Sepembrie scrie : ,Evenimentul serei a fost felul cum au fost distribuite rolurile prime. Numai asta ar ajunge să dea reprezentaţiei caracterul de gală, prin farmecul celor mai frumoase voci- In privinţa aceasta trebuie să pomenim în prima linie pe noua angajată a Operei, Ilida Bercescu in Aida. Splendoarea vocei sale pe deplin formată, bogată in colorit personal şi specific, darurile ei de a da expresiune desăvârşită stărilor sufleteşti in cântul ei şi o artă de redare scenică care convinge prin simplicitate şi firesc, sunt calităţi care nu se Intâlnesc cotidian şi care mentă cu atât mai multă admiraţie cu cât tânăra artistă pentru întăiaşi dată şi-a cântat partida în limba germană-Publicul nici n’a bănuit că primadona încă nu stăpâneşte această limbă. Ei bine, succesul ei a fost extraordinar”. „Neues Wiener Tagblatt”. No. 243 (8 Septembrie) (Dr. Roland Tensch ert) scrie: Intendantul Operei Vieneze şi-a luat o grea sarcină, dar a împlinit-o cu zel şi cu succes, prin noua Înscenare a „Aldei” cu care a inaugurat săptămâna Verdi la Viena. Fericită a fost alegerea cântăreţilor. Lucia Bercescu, noua angajată a Operei, debutând in rolul titular, a obţinut un succes categoric. „Aida” aceasta posedă vocalmente tot ce-i trebue fiicei regelui etiopian din opera lui Verdi. „Sopranul el vădeşte un volum bogat, uşurinţa emisiunei, fără a fi silită la efecte forţate. O voce splendidă cu postaţie sigură şi rezonanţă pilduitoare. S’a afirmat cu un farmec minunat şi un mezza voce. Şi in Jocul de scenă artista e pe calea cea bună şi curând va fi stăpână pe Întreaga interpretare dramatică. Desigur va fi înlăturat şi accentul străin, In declamare ce se observă Ici şi colo”. In „Wiener Neuester Nachrichten” sau titlul 6 „O seară de splendidă cântare” Dr. Walter Zeleny scrie : — „Verdi Înseamnă muzică. In prima linie cântare. Şi rareori o reprezentaţie a operei verdiene „Aida” a împlinit într’o măsură atât de miraculoasă această prealabilă condiţiune, ca noua înscenare de Duminică de la „Opernhaus der Stadt Wien”. A fost o revărsare de frumuseţe din vocile soliştilor, din ansamblu ca şi din orchestra Operei. S’a simţit îndată că e rodul unei munci temeinice. Dar truda oricât de zeloasă ar fi, n’ar folosi dacă nu e şi harul dumnezeiesc. Importantă a fost şi misiunea oraşului Viena să atragă forţele artistice din sud-estul Europei, ca talentele existente acolo să fie puse pe o scenă europeană. Şi la rezolvarea acestei misiuni a contribuit muzicalitatea tradiţională a Vienei care concordă armonios cu voinţa artistică cinstită a tinerelor popoare ce ne înconjoară. Ambii factori au să-şi dăruiască multe. Lucrul acesta s’a văzut la spectacolul de gală cu „Aida” Ce au dat cântăreţii in seara asta, rar se poate auzi pe vreo altă scenă. Românca Lucia Bercescu-Ţurcanu a întrupat pe nefericita fiică etiopiană, feciorelnică, drăgăstoasă, evoluând spre o feminitate înflăcărată. Glasul ei este de o rară strălucire, de o flexibilitate surprinzătoare de la pianisimo la fortisimo şi de o resonanţă luminoasă. A fost obiectul unor furtunoase ovaţii alăturea de partenerii ei, tenorul croat Josif Gostic în Rada mea, mezzo soprana croată Anca Ilach in Amneris și Alexandru Vedici In Amonasto. „Neubrielts Welt Blatt” No. 211 din 8 Septembrie: „A fost o jubilare fără margini la spectacolul acesta de inaugurare a Operei. A fost ca o recunoaștere spontană, o sinceră solicitare a vienezilor Însufleţiţi pentru frumuseţile artei ca să li se dea o muzică de operă ce vine din inimă şi merge la inimă. Şi „Aida” a fost cântată frumos cu ataşament lăuntric. Debutul Luciei Bercescu in rolul titular a fost o descoperire senzaţională. Oameni competenți vorbesc ca de o nouă feruza. „Glasul ei chiar în acutele cele mai înalte, e de un timbru fermecător de lContinuare in pag.3-a ! D-na LUCIA BERCESCU I Teatrul Municipal ,,L L. Caragiale“ va prezenta în jurul lui 20 Octombrie 1942 premiera senzaţionalei tragicomedii „Biletul de loterie” (Fratelli Castiglioni) 3 Prof. AL. MARCU acte de Alberto Coluantoni, în traducerea d-lui profesor Alexandru Marcu. Acţiunea acestei piese de senzaţională factură se petrece in Itala, intr'o vilă la ţară, şi gravitează in jurul unui bilet de loterie pierdut, a cărui căutare prilejuieşte o serie de situaţii de an comic neprevăzut, şi a cărui găsire provoacă o surpriză generală intre eroii piesei. Această interesantă lucrare dramatică va fi prezentată in superioare condiţiuni de montare, iar interpretarea va întruni o echipă de artişti in frunte cu d-nii Coty Hociung, Lică Rădulescu, Paul Stratilat, Dinu Macedonschi, Cesar Teodora, George Sion, G- Mărutză, Gh. Conabie, Dorel Urlăţeanu, Stan Iorga şi d-nele Ken.Senie, Telly Barbu, Adina Duca, Vivi Vlasin, Puşa Scărlătescu. Direcţia de scenă aparţine talentatului regisor Mihail Zirra, iar decorurile pictorului Traian Cornese a generos entuziasm. S’a simţit, din plin şi dragostea cu care d. primar general al Municipului, a urmărit să ajute pregătirile acestei stagiuni, p ş hărnicia şi devotamentul d-lui Horia Oprescu, directorul teatrului, care, după cum se ştie, este şi un delicat scriitor. De altfel, truda depusă cu o atât de mare încredere în valoarea artei teatrale, le-a fost răsplătită de publicul numeros, pasionat şi proaspăt sufleteşte. Şi ca o dovadă, ne stă reflexia pe care o făcea, într’o pauză, un specta- tor. — E teatrul nostru, dom’le, al cetăţenilor! La care, Interlocutorul răspunde: — Rezon, coane, care va să zică onorabil / Iar noi, adăugăm : un teatru a cărui conducere e o garanţie că, pe scena aceasta, arta va fi apărată cu înverşunare. TIPATESCU DESPRE CARAGIALE La aeseniaerea singluri asta Teatrul Municipal, Ionel Teodoreanu a fost rugat să spună câteva cuvinte despre marele tronsf. Dar numai câteva cuvinte... Atât, adică să facă o mică, inteligentă şi spirituală evocare a lui Caragiale. Când colo, d-sa a vorbit o oră şi un sfert despre d. M. Sadoveanu, despre Napoleon, despre Revoluţia Franceză, despre geniul (său) şi despre talentul (altora), despre tot et qui,busdam aliis, şi, la sfârşit, iarăşi despre d. M. Sadoveanu, Napoleon, Revoluţia Franceză, etc., etc. Insă, in timp ce d. Ionel Teodooreanu, îşi juca mica sa comedie de unul singur, cineva (nu spun, persoană onorabilă !) exasperat de acest spectacol, exclamă: — Dragă, iată-l pe Tipătescu vorbind despre Caragiale ! GONGUL ȘI ROMAN CIERUL D. Ionel Teodoreanu vorbea de mai bine de trei sferturi de oră nesocotind că, la Teatrul Municipal n’a fost chemat pentru a spune tot, când, deodată, dintre culise, se auzi gongul pentru ridicarea cortinei îndărătul căreia așteptau actorii costumaţi, grimaţi şi gata să înceapă spectacolul. Dar d-sa nu se sinchisi de această politicoasă invitaţie lansată ca un S. O. S. Continuă să vorbească, rotindu-se ca un taur intr’o arenă. Atunci gongul răsună din nou- Enervat, d. I. Teodoreanu se duse după cortină apoi reveni în fata publicului, exclamând : — Asta e o necuviință ! Rezon, dar din partea cui m-rebăm noi. Noua stagiune a Teatrului Municipal ,„L II Caragiale” s’a deschis într’o atmosferă de cald și Viitoarele premiere la Teatrul Municipal ,,BILETUL DE LOTERIE" IFRATELLI CASTIGLIONII TRAGICOMEDIE IN 3 ACTE DE ALBERTO COLUANTONI IN TRADUCEREA D-LUI PROFESOR ALEXANDRU MARCU REZON. COANE! UL Semnele decadenţei de Traian Vărâşteanu Simbolul, semnul degradării artistice a teatrelor noastre particulare este, şi această totală lipsă de intuiţie a structurii actorilor tineri sau bătrâni, cunoscuţi sau necunoscuţi pe care o manifesta printre alte lipsuri la fel de regretabile, directorii de teatre particulare. Orice comentariu asupra unei presupuse pregătiri estetice devine astfel de prisos. Căci astăzi noţîunea de director de teatru, a scăzut la aceea de „locatar de sală'', de antreprenor, pentrucă se crede si aici stă răul că teatrul, fiind Intr’o conjunctură exceptional de favorabilă, reprezintă doar o afacere rentabilă. Afluenţa la sălile de spectacol, este caracterizată de inconştienţi ca un mare semn de progres al teatrului, când in realitate ea nu marchează pentru observatorul lucid şi pregătit decât o tendinţă efemeră de a ieşi din psihoza cotidianului. In altă ordine de idei, această afluenţă de public nu mai dă de gândit directorilor de... săli, care oricum nu prea au procese de conştiinţă in această privinţa pentru simplul fapt că nu au timp de aşa ceva. Preocupările administrative sunt mai importante intr’un teatru unde nu e nimic de spus pe tărâm artistic. Şi aici stă confuzia. Un director de teatru trahee să fie în primul rând un om pregătit din toate punctele de vedere tangenţiale cu arta spectacolului. Un mare iniţiat şi un entuziast. Un om care are in primul rând Idei si... ideie de teatru, nu numai bani sau sală. Un director de teatru nu este o persoană administrativă, ci o personalitate artistică• Nu un (Continuare în pag. 3-a)