Rampa, iulie 1948 (Anul 37, nr. 137-139)

1948-07-04 / nr. 137

Pag. 2 DELA 4-10 IULIE MARIA FHOTTI: Fron—Fron. MIC . Micul Infern. GRADINA VOX: Scpen cu tata GRADINA VOLTA-BUZESTI: Tlte Stroe, nu e Stroe». SAVOY : Hellen, Toms Si Joe (jucat de colectivul teatral Odeon). O­RITZ: Poveste muzicală . SCA­LA: Iluzii pierdute ^ ORFED: Dom­nișoara Beatrice G­AKTA: Suflete ră­tacite p CAPITOL: Pentru cei de pe mare t TIVOLI: Chestiunea Rusă £ GRADINA PROGRES: Marinarii din Baltică £ PAX: Cântecul vieţii mele G­BD. PAI­ACE: Sirena 0 MIGNON: Răscrucea vieţii m CASANDRA: Hoi­nărui indrăgostit C TRIANON: Insu­la piraţilor a GRADINA MIGNON : Am 17 ani ! VICTORIA: O doamnă bine păşită 0 IZBANDA ! Inima 0 AŞEZAMINTELE N. BALCESCU — Momente din lupta poporului pen­tru libertate şi democraţie. £ ATENEUL ROMAN: — Expozi­ţia interseolară a gazetelor­ de perete. noastră g. ODEON: Spre cer © IM­­NIC: Cenuşăreasa ! DIANA: Glorie ,ie. Moscova şi Avangarda de sacri­­fsciu O TRIUMF : Criminalii printre noi G ALIANŢA: Castelul fermecat UNIREA: Foc la graniţă G VERGULUI: Atacul caravanei £ MODEL: Insula piraţilor şi Pumnul de fler g AMERICAN: învăţătoarea din Satini C CASA PRIETENIEI SO­VIETO-ROMANE: Copilăria lui Gorki £ AIDA: Criminali printre noi O VOLTA—BUZEŞTI, Gavroche. £ MINISTERUL ARTELOR ŞI IN­FORMAŢIILOR — (Str. Wilson ») — Expoziţia „Imagini din viaţa şi mun­ca tineretului". Ex­poziţii Concursul Revistei „Femeia“ editată de către Uniunea Femeior Democrate din România Pentru promovarea talentelor tinere, revista „FEMEIA" in­stituie un concurs pentru cea mai bună nuvelă, schiţă, poezie, reportaj, scenetă sau corespondenţă. Concursul e cu temă liberă, lucrările prezentate urmând să răspundă doar unei condiţiuni: să refecte realitatea de astăzi a Republicii Populare Române, iar tema să fie inspirată din lupta, munca şi vieaţa femeii. Concurează numai femei neprofesioniste ale scrisului. Lucră­rile nepremiate dar care întrunesc calităţi literare, vor fi publi­cate în măsura posibilităţilor, autorul primind drepturile sale. Manuscrisele nu se înapoiază. Este obligatoriu a se da numele şi adresa exactă. Juriul: Zaharia Stancu, Preşedinte: Fiorica Mezincescu, secretara U.F.D.R. Eugen Jebeleanu, Stela Moghioroş. Maria Banuş. Maria Bran, muncitoare,­­decorată cu ord. Muncii cl. I Petre Dumitru. Materialul se va trimite pe adresa redacţiei revistei „FE­MEIA“ str. Ion Ghica Nr. 2 etaj I, Bucureşti, până la data de 1 Septembrie a. c. Rezultatele se vor da la 1 Octombrie 1948. Premiile: Premiul I = 15.000 Iei „ NI = 10.000 „ „ m *= 5.000 „ 10 mențiuni a 2.000 lei. Premiile sunt indivizibile. GRADINA Tel. 6.11,9?vox COMPANIA BIRLIC SUPEU cu TATA cu VASILiu birlic Marietta Rareș, Eugenia Rădulescu, Angela Ma­­teiescu, Paula Tudor, Eugenia Iiarisme, Viorica Georgescu, Catty Hoc­îunc, G. Morutza, V. Pascu CU Fofîno și Ion Tolianu ATENŢIUNE PROVINCIA! PRIMUL TURNEU AL TEATRULUI ODEON în frunte cu Radu Beligan şiDîna Cocecs IN COMEDIA ,iiEud­yviitor cu on Menta* Msneto Gusti, N. Tomazog­u, Den Rasta, Dant. Savu, Ovid Teodorescu, AL Vinci, Adrian Georgescu Dir. fie scenă: Marietta Sadova Decoruri: Liviu Ciuk­ey ITINERARIU Buzău. Brăila . Galaţi . Tecuci Bârlad Iaşi Tornau . .9 . io . .11 ' . II . . . 13 _ ‘ 14­­ . . 15^ Piatra-Neamţ. 16 la Bacău ... » 17 ^ Focşani. . . 18 Ploeşt. . . . 19 Cumitria . . .20' Sinaia . Buşteai . Bra­şov . Sibiu . Blaj . . Cluj . , Oradea . Arad . . .­21 . 22 . 23 . 24 H • “*5­­ . 27 ^ . 28 3 Timişoara . . 29 Reşiţa . Lugoj­ . . 3. .. 31 Tinin «Seve­rin Craiova . . . Brăg­şani . , Cărmăneşti . R »Vâlcea • • Slatina . .. . Piteşti . , Câmpu»Iring , Bucureşti . . . Constanţa ... Ttricea . . . 1 2 3 41 • 5 02 6p 7 0 83 9 1 10 l­ MARE­AT A DEMONSTRAŢIEI A ARTEI POPULARE (Urmare din pag. 1-3) te orchestrele populare au fost la înăl­ţime? Pe cine să nedreptăţeşti ? Pe bătrânul Pintilie Timu care, în ciuda celor 67 de ani câţi nu­mără, conduce cu o eleganţă şi dis­tincţie rar întâlnite, densurile echi­pei ţărăneşti din Comuna Breaza, din Câmpu-Lung Bucovina? Corul muncitoresc maghiar con Tg Mureş, care cântă, in limba ma­ghiară, acel „Cântec de Luptă Mun­citoresc“? Pare o muzică cântată numai pe consoane, sunând ca nişte tăişuri de spade încrucişate şi toc­mai prin aceasta ca o luptă dusă dârz, neînfricat, hotărât. Sau pe „Căluşarii“ U. C. R. ului, ori ai „Gardienilor Publici“ faimoşi şi peste hotare ? Ori pe craioveni, ori pe botoşă­­neni, ori pe ieşeni, braşoveni, făgă­­răşeni, gălăţeni sau vâlceni ? Sau echipa de dansuri a sindica­tului „Gazelectra“, cu costume din toate ţinuturile şi cu dansuri din toate colţurile ţării ? Pe ei care au ştiut să lege atât de bine jocul şi cântecul lor de semnificaţia sărbă­toririi ce se desfăşura? Către sfâr­şitul ultimului lor dans, sindicaliştii de la „Gazelectra“, continuând jocul, au evoluat cu câte o pereche ve­nind în faţă şi desfăşurând o panglică tricoloră, lungă, ce făcuse brâu pe talia fetei, altă pereche desfăşurând o eşarfă mare roşie, pe care stăteau scrişi anii 1848 şi 1948, iar celelalte perechi scoţând de la piept cate un mic drapel naţional, care un mic drapel roşu. Şi entuziasmul mulţimii nu era ţi­nut pe care să-l mai­ poţi reţine la asemenea manifestare de senti­mente. Cui să-i refuzi însemnările aces­tea care să-i răsplătească atât de pa­lid pentru minunata manifestare? Toţi au meritat în aceiaşi măsură a fi evidenţiaţi, cu mici gradări cât priveşte executarea, dar cu acelaş nivel cât priveşte însufleţirea şi dra­gostea cu care au făcut-o. CEI D­IN ŢASCA OAŞULUI Dar chiar şi între egali, este unul care-i primul. Vorbim despre echipa de dansuri ţărănească, din Ţara Oaşului, co­muna Certeza — satul Moisenn, Jud­. Satu-Mare. Crns n‘a văzut la dansând, nu-şi poate închipui ce este. Dacă ar fi să­­vorbim numai de vigoarea ,,Oaf ni­­lor“ sau de costumele lor, sau de no­menclatura dansurilor şi încă ar fi de-ajuns. Dar a­­vorbi despre felul în care execută dansurile lor, însem­nează a evidenţia în primul rând marcarea ritmului, obsedant, conti­nuu, insistent, ca nişte ciocănaşe ca­­re îţi ţin auzul treaz şi interesat, fără întrerupere. Au un singur lăutar: un ţăran cu vioara, care le cântă din mijlocul cercului. Dar linia melodiei se pier­de în ritmul marcat viguros cu ciş­mele. Auzi doar ritmul acesta neîn­trerupt, într'un tempo susţinut şi a­­vând ceva teluric, ceva din tam.ta­ ra­­ui negrilor, ceva de sălbatec, dar un sălbatec reţinut, domesticit, căci nu veţi găsi nici o mişcare dezordonată; evoluţiile ansamblului sunt reduse; amănuntul este cel care caracteri­zează dansul. Am spune un dans al tălpilor accentul punându-se pe ac­eea izbire a duşumelei, obsedantă dar antrenantă, generatoare de a­­vânt. Nu putem neglija nici echipa ţă­rănească din comuna Cârpa-Severi. Dacă oşenii au marcat vigoarea severinenii marchează vîah­iune. Arta lor este în naestria şi vioi­ciunea cu care realizează o sume­denie de mişcări felurite, cu piciorul de la genunchi în jos. Punct de sprijin este vârful dege­telor, iar glezna are o flexibiliate care dă labei şi fluerului piciorului o mobilitate excepţională. Ai impresia l­a un moment dat, că eie s-au des­­artcutat, că nu se mai prind una de alta decât prin piele, frici nu poţi bănui un ligament tare. Mişcările, măcar că repezi şi fe­lurite, sunt armonioase, păstrează o linie corectă şi plăcută, încântând ochii­. Măestria dansului mărunţei, am zice, încheiem aceste rânduri cu regre­tul de a nu fi putut reda în între­gime însemnătatea manifestărilor pr­i­lejuite de sărbătorirea centenarului revoluţei din 1848, şi din neputinţa cuvintelor de a arăta sugestiv ce-a fost şi din lipsa de spaţiu. Dar ceea ce putem spune mai lesne este că înflăcărarea, spiritul nou şi înf­răţirea tuturor n’au cunoscut o ma­nifestare de artă populară mai mare, ca aceea petrecută pe stadionul Giu- Ieşti, în cele trei zile. ÎMPĂRŢIREA premiilor Noaptea târziu, către miezul ei, mulţimea spectatorilor rămăsese încă în tribune ca să asiste la împărţirea premiilor.­­ Ordinea premierii găsea identitate în aprecierile publicului care răs­plătise la timpul cuvenit cu aplauze neprecupeţite echipele care veneau acum pe podium să primească dis­tincţiile ce li se acordaseră. Pentru premiul intâiu, au venit pe podium, echipele ţărăneşti de dan­suri din corn. Cârpu-Severin, acea a ţărănoilor din corn. Ştirbey—Ro­­manaţi şi aceea din comuna Certeza, Satu Mare (Ţara Oraşului). Ţăranii din comuna Tudora—Bo­toşani, şi ţăranii maghiari din co­muna Viştea—Cluj au primit pre­miul al doilea. Juriul de decernare a premiilor a găsit demni de premiat în persoană, pe ţăranul Pintilie Timu, din co­muna Breaza, judeţul Câm­pu­lung Bucovina, — care la ciuda vârstei sale de 61 de ani, a condus cu vioiciune echipa de dansuri din comuna sa — şi pe Învăţătoarea E­­lena Constantinescu, Conducătoa­rea echipei de ţărance din com. Ştirbey—tiomanaţi. Dintre echipele muncitoreşti sindi­cale, prima a fost distinsă aceea a sindicatului S. T. B., a doua aceea a sind. Telefoane, iar ale sind. Minis­terului Afacerilor Interne, sind. uzi­nei „23 August“ şi sind. „Gazelec­tra“ au fost răsplătite cu premiul al treilea. Şcolarii au primit şi ei partea tor de premii. Premiul I, echipa din Iaşi, premiul al II-lea, şcolarii din Bucureşti Circ, Aurel Vlaicu­, Cons­tanţa, Timişoara, Bacău, Năsăud şi şcolarii maghiari din Miercurea Ciu­­cului. Dintre coruri şi orchestre au pri­mit răsplata premierii, următoarele: Corul sind. „Socec-Lafayette“, coru­rile ţărăneşti din Salişte-Sibiu şi Bocşa-Română, corul muncitoresc maghiar din Tg. Mureş şi orches­trele din Galaţi şi Iaşi. Ansamblului de dansuri al Arma­tei i s-a acordat un premiu special ! Echipă de dansuri populare în Piaţa publică Desen de Cornelia Olteş iOIOIOIOIOIOiOIOfiO 0.sLa ORFEU 0 D ■ 0■ oea 0■ o o MARE SUCCES vedete ale ecramuilist francez: Louise oCAtLiîTI Andre © y Louis L O Gaby MO RLA¥ 0 21 0H 0B 0 Si 01 a o0 o oBS î 2 o S AU ofes oK3 0EH o o lă COME3U SITiKXTAU Q ® m o 0‘ .Li Dimm.té mm c ds'a ora 9 ám. c • -•••■ •■•rriV-í'í p C2 BCJtO 0 Câ.SGiJQÂOIf Compania „NORA PI ACE NT INI» Tolto-HnzeşlilSeKhiderea PREMIERA ,nue €€ REVT TA ANTI SVON în 2 acte de N. STROE, AUREL FELEA ELLY ROMAN ST N. KIMER Muzica: iLLY RONAN M. STROE, ZIZI ȘERB­AN, NINA FLORESCU, FEÎ3Y ARIE, JENY SO­COL­O V. ROLANDA CĂMIN, DIDI^ ca, IONESCU, MARY SEREA, MARC­A PAQCA, Y. TOMAZIAN, I. BRAN­DEA, FL. VASEL30, MIHAI POPISCU, MITA ATLANTIST­A Direct­a de scenă Conducerea muzicală ......... . DecoruEție fi. £?**©£ J I ELLY RO/4AN MIRCE14 SEPTtUa Orchestra ritmic.» EUGiN T£GER Kl^^trgprimele_10_e^ spehiacdlejia HPH Rampa (Urmare din pag. l­ a) in desăvârşirea lor tot de avantgarda clasei muncitoare. Toate marile înfăptuiri care au cul­minat, în ţara noastră cu actul măreţ şi eiiberator al naţionalizărilor, au fost dobândite în condiţiile luptei de clasă care — deşi duce la slăbirea forţelor capitalismului, — capătă — sub aspec­te multiple — o acuitate de care clasa muncitoare, conducătoare în viaţa po­porului este conştientă. Lumea care foloseşte în luptă, creaţia artistică tre­­bue să fie nn deosebi conştientă, de a­­ceastă luptă de clasă, pentru a menţi­ne trează vigilenţa şi conştiinţa de cla­să a muncitorimii, pentru a alimenta elanul de luptă al muncitorimii. Până azi, oamenii de artă, nu au do­vedit nu destul că sunt însufleţiţi de dorinţa de a participa efectiv la această luptă. Am avut prilejul să constatăm dealungul stagiunii teatrale încheiate­­ şi constatarea s-a făcut rostită cu apăsare în cadrul sesiunii Consiliului Superior de îndrumare a literaturii dra­matice — că teatrul a fost prea puţin şi prea vag animat de spiritul luptei de clasă. Ataşarea artistului — fie că era dramaturg, director de scenă, ac­tor sau decorator­­— de ideologia cla­sei muncitoare, a fost în cea mai mare măsură formală. Abundenţa pieselor aşa zis „neutra­le“ care au ţinut afişul în această sta­giune este o dovadă strălucită a lipsei de înţelegere care a însoţit până azi pe artist, in atitudinea sa proclamată — dar nu şi realmente dovedită , a­­lături de clasa muncitoare şi de ideolo­gia revoluţionară a Partidului ei. Teoretic este, combătută ca o faţetă a ideologiei decadente „neutralitatea“ fa artă a fost totuşi în largă măsură pro­movată, în pofida realizărilor mari cu­noscute şi săvârşite de clasa munci­toare, de poporul muncitor, la iniţia­tiva şi cu îndrumarea P.M.R. Am asi­stat nu numai la punerea in scenă a unor piese concesive, fals democratice, fals progresiste, reformiste şi oportu­niste ; am asistat la puneri în scenă strident sau învăluit formaliste, in orice caz păstrând vădit influenţa cu­rentelor, manierelor şi normelor arti­stice de peste Ocean sau de pe Sena decadentismelor. Pe linia interpretării, actorii nu au do­vedit totdeauna — dimpotrivă, prea arar — străduinţa de a înţelege şi de a imprima rolurilor lor, sensurile me­nite să promoveze cauza clasei prole­tare. Nu mai vorbim şi de artiştii de­coratori. In general, de la directorii de scenă, la artiştii interpreţi şi artiştii de­coratori, s-au putut remarca, in multe cazuri, nu numai lipsa de orientare, nu numai lipsa de cunoaştere a realităţilor care se desvoltau sub semnul unei as­cuţite lupte de clasă , dar şi lipsa de dorinţă de a se orienta, de a promova ideologia înaintată a clasei muncitoare şi a Partidului ei. Ne gândim la acei regizori care mărturisit sau nemărtu­risit s-au eschivat sau pur şi simplu au refuzat orientarea în discuţiile colecti­ve dela U.S.A.S.Z., sau dela şedinţele de producţie, la acei actori care mai făţiş sau mai puţin făţiş, estompau accentele progresiste din cutare revistă sau din cutare spectacol. Ne gândim apoi că In lumea tea­trului, s-au manifestat in repetate rân­duri (şi în unele rânduri revista noas­tră a crezut de cuviinţă să ia atitudi­ne) actori de prestigiu care au ţinut să ignore sensul şi importanţa specta­colelor cu discuţii. Neînţelegerea reali­­taţilor care au cunoscut o devenire ce a depăşit pe aceia a artiştilor şi creato­rilor de artă, s-a manifestat — desi­gur — nu numai un teatru. Lumea mu­zicală, a dansului şi a artei plastice a cunoscut şi ea deficienţele unei păgu­bitoare ,şi condamnabile lipse de orien­tare ideologică, de neparticipare la lupta de clară. Rezoluţia C. C. al Par­tidului Comunist (bolşevic) al U.R.S.S, in materie de muzică a stârnit un ecou prelung in rândurile muzicienilor — s'a Încercat a se aplica datele acelei rezoluţii la muzica dela noi, fără a se putea insă ajunge practic la o eficien­ţă vrednică de avut în seamă. Artiştii noştri dansatori au stăruit vreme în­delungată într-o stare de nesiguranţă care oscila între formele impresioniste, expresioniste, sau direct de humanisant moderniste şi o formă încă neaflată — ce ar fi trebuit să fie aceea a realismu­­mului progresist. In plastică se cunosc eforturile care au fost apreciate la ex­poziţia „Flacăra*“ dar mai ales şi de­ficienţele acelei expoziţii, deficienţe ce s-au aglomerat şi agravat în aşa mă­­sură, mai apoi, cu prileju­l „trimiteri­lor“ la Salonul Oficial, încât acesta a trebuit să-şi amâne deschiderea. Artele au mers după evenimente. Este o constatare. Care nu e valabilă numai în ce priveşte înţelegerea nece­sităţii însuşirii ideologiei clasei mun­citoare şi în ce priveşte înţelegerea caracterului de luptă împotriva tut­uror formelor de manifestare a clasei bur­gheze, dar şi în ce priveşte folosirea metodelor de muncă, atitudinii în faţa muncii — pe care creatorii de artă nam înţeles în bună parte că trebue să o împrumute de la clasa muncitoare, a cărei ideologie şi ale cărei drumuri susţin că le urm­ează. „Vedetismul“—în măsura în care nu înseamnă numui exacerbarea orgoliului individual dar şi sabotarea conştientă sau inconştientă a muncii colective, a răspunderii solidare pentru o operă in care ansamblul con­tează, vedetismul nu a fost decât in parte lichidat. Teama de critică sau desconsiderarea ei principială — chiar atunci când ea reflectă o poziţie con­structivă, pozitivă, îndrumătoare mai persistă la mulţi oameni ai artei. Aşa cum la unii conducători de institu­ţii artistice sau de ansambluri artistice, metoda de comandă, a rămas — ca o amintire de tradiţie — în folosinţa mul­tor directori de scenă. Ar fi să se vor­­bească pe linia aceasta de o sumedenie de alte lucruri, care vorbesc de persi­stenţa multora din dulcile păcate ale educaţiei străine şi duşmane clasei muncitoare. Ne oprim numai la înci­­narea spre muncă boemă, nedisciplina­­tă, la înclinarea spre comod şi întâm­plător în muncă. Toate acestea contribu­e într'o mă­sură însemnată la întârzierea artistului dela intrarea lui în lupta în care se abă angajată clasa muncitorească şi Par­tidul ei, ba mai mult îi privtrueşte pro­movarea acelor abateri ideologice des­pre care vorbeşte Rezoluţia şi care constitue tot atâtea manifestări ale cla­sei duşmane burgheze. Rezoluţia plenarei a doua a Comite­­tului Central al P.M.R. în capitolele in care se ocupă autocritic despre prezen­ţa elementelor duşmănoase chiar în rândul luptătorilor pentru cauza pro­gresului, a democraţiei, a păcii şi a so­cialismului — de la noi — vorbeşte o» insistenţă de necesitatea­ lichidării a­­cestor elemente mic-burgheze, ba chiar fascist-regionare, de necesitatea lichi­dării rămăşiţelor, influenţelor şi tendin­­ţelor mic-burgheze in activitatea şi în rândul oamenilor muncii. Despre nece­sitatea acestei operaţii de curăţire rid rezidim mic-burgheze, poate fi şi trebui să se pătrundă în deosebi lumea artişti­lor. Mai cu seamă acum când ne aflăm, după actul revoluţionar al naţionalizări­lor, în pragul construcţiei sociatism­in­d şi când sarcina de a participa la acea­stă construcţie pretinde neapărat abtica­tului o prezenţă efectivă şi eficientă — pentru împlinirea «»romilor generale pe care Rezoluţia le pune în faţa tutu­ror celor ce muncesc, sarcini care revin cu osebire creatorilor de artă, în ce priveşte „acţiunea de lămurire a cla­sei muncitoare şi a tuturor celor ce muncesc, asupra nouii victorii istorice, dobândite prin lupta poporului munci­tor, în frunte cu P.M.R.“, în ce prive­şte însufleţirea muncitorilor la mărirea elanului lor de muncă pentru ridicarea producţiei, şi mai ales în ce priveş­e ridicarea nivelului conştiinţei de clasă, şi al vigilenţei de clasă a muncitorilor. Pentru aceasta trebue şi el, artistul, să se pătrundă de realitatea luptei de clasă, trebue ca şi el, să fie conştient şi pătruns de conştiinţa de clasă a muncitorimii, să simtă şi ei, necesitatea de a se împărtăşi din ideologia clasei muncitoare şi a Partidului ei, de a fo­losi sprijinul Paridului clasei muncitoa­­re*Dacă arta înseamnă ideologie, şi da­că acest lucru a devenit loc comun In mintea artistulu­i însuşirea concluzieir, a datelor şi a sarcinilor aflate în Re­zoluţie, folosirea Rezoluţiei ca­nstru­­ment de orientare, va prilejui artistu­lui în mare măsură posibilitatea de a realiza arta pe care până acum a în­cercat, dar n‘a izbutit încă s‘o reali­zeze. Artistul va putea astfel să rea­lizeze din creaţia sa şi din munca sa, o contribuţie de preţ la f­apta pentru în­frângerea lumii de em­ — cu exploata­rea şi putregaiul ei — la zidirea orân­duirii Socialismului pentru care se si­lesc — în jurul Partidului Muncito­resc Român — alături de clasa mun­citoare — tot ce e muncitor şi doritor de pace, de libertate şi dreptate în a­­ceastă ţară. RAMPA­ N P8EÎ IM Cft. AfiA ARTISTICA RODUCTIILE CONSERVATORULUI DE STAT (Urmare din pag. 1­ a)­zentare fragmentară îl va lăsa să tragă concluzii false despre „revolu­ţionarul SchillerDeasemenea a în­druma un elev de conservator pe linia melodramatică pe care s’a aflat d-ra Magdalena Grigorescu în „Fe­dra" înseamnă a-i ucide orice posi­bilitate de trăire a rolului în înţele­sul artei realiste pe care o preconi­zăm cu toţii, fără însă a face şi e­­forturile necesare ca ea să se poată dezvolta. Nici compoziţiile eu­ritmice, atât de abundente în cele trei producţii ale elevilor de la arta dramatică —■ nu au avut întotdeauna darul de a justifica obiectul principal al cursu­lui: coordonarea ideei cu expresia figurii şi a gestului. Şi mai ales idei­le exprimate în pantomime nu au fost generate de teme fericit inspi­rate din punct de vedere ideologic. Dar pe lângă aceste deficienţe, s'a observat în producţiile din acest an ale elevilor de la arta dramatică şi unele realizări valabile, ce constitue un câştig pentru arta actorului de tip nou. Ne referim în deosebi la scena din Hamlet şi din Unchiu Va­m­a, unde s’a putut atinge un nivel actoricesc şi regizorial demn de re­levat. Un debit firesc, o confundare şi o identificare cu situaţiile unui text ce reprezintă o piatră de încer­care în cariera unui actor, o mimică şi o gesticulaţie pornită din sensibi­litate, au fost principalele atribute ale unei interpretări a lui Shakes­peare sau Cehov izvoare din pasiune şi dorin­ţi de inedit. Nu putem de asemenea să neglijăm atenţia care se dă studiului de eurit­­mie, studiu ce şi-a dovedit necesi­tatea prin supleţea corporală la care au ajuns o bună parte din elevii clasei de dramă şi comedie. Se re­zolvă astfel o problemă de plastică actoricească ce s’a pus cu destulă tărie în teatrul românesc. încercând o concluzie pe marginea celor trei producţii ale clasei de dramă şi comedie ale Conservatoru­lui nostru de Stat ne vom exprima nedumerirea faţă de o măsură pe care o socotim inechitabilă. E vorba de restrângerea posibilităţii de valo­rificare a tuturor absolvenţilor de la arta dramatică. Unora li s’a răpit dreptul de a fi programaţi in pro­ducţie. Şi nu înţelegem de ce. Firesc ar fi fost ca toţi aceşti absolvenţi să defileze prin faţa noastră pentru a putea avea o imagine completă a învăţământului nostru dramatic• Re­­ferindu-ne la atât cât am văzut va trebui să recunoaştem eforturile con­ducerii Conservatorului pentru pu­nerea învăţământului nostru drama­tic pe noi baze ştiinţifice, remarcând totodată decalajul care există între intenţiile conducătorilor și metodele de predare ale corpului profesoral. Aceste metode trebuesc reîmprospă­tate, verificate, acordate cu ţelurile urmărite de arta actorului de tip nou. George Dem. Loghin IECŢIA ARTEI POPULARE (Urmare din pag. I-a) român şi popoarele conlocuitoare, şi în­ acest domeniu, ca vii cel politic şi economic. ■ 1 I Manifestările de artă populară dela Giuleşti şi din restul Capitalei, rea­lizate într’un timp racord, cu o re­gie perfect pusă la punct, şi învingând dificultăţi talmice şi materiale cu un curaj şi o hotărîre demnă de toată lauda, n’ar fi fost cu putinţă fără sprijinul puternic al Partidului Mun­citoresc Român, factorul conducător al democraţiei noastre populare. Manifestările dela Giuleşti sunt, în intenţia lor iniţială, ca şi în con­­t­­iluziile trase de publicul care a asistat, o demonstraţie a felului în care arta românească îşi precizează drumul său, în viitor. Parte inte­grantă din plan­ul de desfăşurare a muncii artistice în E. f. B. aceste manifestări subliniază atitudinea par­tidului în problemei© artei, demons­trate consecvenţa sa principială în toate sectoarele vieţii sociale. Ion Frunzetti

Next