Ramuri, 1967 (Anul 4, nr. 2-12)

1967-02-15 / nr. 2

2 ♦ ramuri Oltenia de la o lună la alta serile ramuri Februarie 1907—februarie 1967 Marşul primăverii Sub zăpadă, cîmpia olteană a îngheţat ca-n smalţul unei gravuri. Peisajul respiră aerul veşniciei, timpul parcă s-a oprit în loc. Dincolo de draperia grea a ninsorii, ca la o proiecţie de spectacol — un spectacol istoric — prind contur, în aceste zile, tablouri şi plăsmuiri dintr-un alt februarie, de acum şase decenii, înălţate pe albe socluri de piatră, lîngă monumentele răsculaţilor din 1907. Firul de iarbă de sub zăpadă, crescut dintr-o fărînă îngrăşată cu sînge, îşi anunţă, ca în fiecare an, izbucnirea primăvăratică, simbol al devenirii şi creaţiei permanente. Am străbătut, în aceste zile, cîmpia olteană... Am trecut prin satele vechilor răsculaţi, cîndva rase cu tunul, azi înflorite în ciorchinii de înfăptuiri ai prezentului nostru socialist. Gîndul, arcuind punţi spre această zi, alegea din zăpezile vremii firul plăpînd, izbucnit spre lumină şi rotunjit în împliniri mereu mai vii, mai puternice. Un eveniment, dintre multele care împlinesc fructul acestor zile, dă satelor, pretutindeni, un aer de sărbătoare , se apropie ziua alegerilor. 5 martie 1967, moment de vie însemnătate în viaţa satelor, a poporului nostru. Răsculaţii din 1907, cooperatorii de azi şi urmaşii lor, tineri care se pregătesc să păşească pentru prima oară în faţa urnelor, se îndreaptă spre această zi cu bucuria şi mîndria celor care, stăpîni pe munca şi soarta lor, vor să-şi exprime încă o dată, cu puterea unei nezdruncinate încrederi, hotărîrea de a urma neabătut calea belşugului, deschisă larg şi clarvăzător de partidul cel mare al comuniştilor. Pe scenele căminelor culturale au apărut personaje noi, texte şi cîntece noi. Interpreţii exprimă gîndul de azi al omului din cîmpie, gospodar atent şi chibzuit al zilei de mîine : „Dacă deputatu-i bun în comună, în cătun, Totul străluceşte-n soare, Braţul slab se face tare Şi-n grădina ţării, mare, Satul înfloreşte, floare". I-am ascultat pe ţăranii cooperatori din satele raioanelor Calafat şi Corabia vorbind despre sarcinile zilei de mîine, despre sarcinile sporirii belşugului, dînd glas convingerii că aceste înfăţişări ale viitorului vor fi realizate întocmai, prin munca lor unită şi plină de vrednicie. Cei din Corabia aminteau despre zilele de muncă pasionată pe şantierul digului Lişteava-Dăbuleni, prin care au fost smulse de sub pericolul inundaţiilor mii de hectare de pămînt roditor. Vorbeau, în acelaşi timp, despre perspectiva anilor care vin, despre irigaţiile care vor trebui să cuprindă, în sisteme locale, pînă în 1968, suprafaţa de 50 000 ha, din care 33 700 ha în anul 1967. Se făceau propuneri, se indicau izvoare de apă din vetrele satelor, se discuta despre locurile cele mai potrivite pentru înălţarea noilor diguri , extinse la scara Olteniei, la cele 12 474 decircumscripţii electorale din comune şi sate, aceste discuţii conturează o amplă dezbatere, rod al gîndirii colective a oamenilor de la sate, al hotărîrii lor de a merge neabătut pe drumul care duce spre viitor. Candidaţii simţeau, în atmosfera adunărilor cetăţeneşti, preţuirea de care se bucură în mijlocul alor lor, răspunderile — pline de mîndrie — ale luptei pentru înfăptuirea fermă a viitorului. Cine sînt aceşti candidaţi ? În circumscripţia electorală nr. 2-Gostavăţu a fost propus ca deputat în alegerile de la 5 martie inginerul agronom Cornel Cîjoi. Meritele ? Pentru rezultate deosebite obţinute în toate sectoarele de activitate, cooperativa agricolă de producţie în care lucrează acest inginer a fost distinsă cu „Ordinul Muncii“ clasa I. În circumscripţia electorală nr. 12 din Dioşti a fost propus secretarul organizaţiei U.T.C., Dumitru Nicolae, aflat în fruntea tineretului de aici în acţiunile de terasare, de înfrumuseţare a acestei comune. În circumscripţia electorală nr. 15 — Studina, candidat este învăţătorul Nicolae Gabriel, unul din neobosiţii propagatori ai culturii în satele noastre. Adunările cetăţeneşti s-au transformat, pretutindeni, în „şedinţe de lucru“, dominate de un spirit al răspunderii viu, de fermitatea unor decizii bazate pe aprecierea lucidă, în amănunt, a faptelor şi datelor vieţii. L-am ascultat, într-o astfel de adunare, pe un învăţător, vorbind cu înflăcărare despre faptul că în anul 1966 statul nostru a cheltuit 617 milioane de lei pentru îmbunătăţirea bazei materiale a învăţămîntului ; că în mediul rural avem 1 340 de şcoli şi 1 170 de cămine culturale ; şi tot el, vorbind despre construcţiile viitorului, arăta, practic, posibilităţile satului lor de a-şi îmbogăţi peisajul cu o şcoală nouă. L-am auzit pe fierarul din comuna Sărbătoarea spunînd că la sfîrşitul anului 1966 aveam 825 de sate electrificate, dar că în 1967 se vor mai electrifica încă 150; şi de aici, cu firescul ce-i caracterizează pe autorii istoriei, discuţia a trecut, fără tranziţii, la electrificarea acestui sat... Preşedintele sfatului popular din Mîrşani, propus candidat pentru circumscripţia electorală nr. 2, arăta că în anul 1966 s-au construit, în satele noastre, 1 400 de case, dar că în acest an vor trebui construite şi mai multe ; cu ce se va prezenta satul lor — întreba el — în această competiţie a hărniciei ? Preşedinta comitetului de femei din Dioşti îndemna la construirea de noi brutării săteşti... Pretutindeni, oamenii îşi extrag, din marea carte a viitorului, cîtimea lor de răspunderi, echilibrînd atent visul cu viaţa, aspiraţia cu puterea înfăptuirii, suflecîndu-şi mînecile şi pornind la treabă pentru lichidarea greutăţilor şi lipsurilor ce mai persistă, pentru înfăptuirea neîntîrziată a sarcinilor. Satele se pregătesc pentru dimineaţa de 5 martie, pentru ziua alegerilor... Sub zăpadă, cîmpia olteană îşi împlineşte, prin bobul de grîu, energiile, îşi distilează esenţele, pregăteşte explozia de culori şi de soare a primăverii. În faţa urnelor, oamenii satelor vor veni cu chipul primăverii pe feţe. LUCIAN ZATTI La ordinea de zi PROIECTAREA Consfătuirea consacrată activităţii de proiectare în domeniul construcţiilor (25— 27 ianuarie a.c.), organizată din iniţiativa conducerii de partid şi de stat, se înscrie printre evenimentele a căror însemnătate depăşeşte sfera cotidianului, înscriindu-se, cu ample consecinţe, în viitor. „Opera realizată de proiectant — a arătat tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al C.C. al P.C.R., în cadrul consfătuirii — are o deosebită importanţă socială. Sîntem convinşi că proiectanţii vor depune eforturi şi mai mari pentru ca obiectivele în a căror concepţie este întruchipată puterea lor creatoare, să corespundă în măsură tot mai mare exigenţelor crescînde ale poporului nostru, să fie la nivelul celor mai bune realizări pe plan mondial“ In regiunea Oltenia, de exemplu, o problemă centrală din cadrul activităţii de proiectare şi construcţii o constituie, în momentul de faţă, asigurarea documentaţiei tehnice pentru lucrările din 1967 şi pregătirea investiţiilor din anul 1968. Realizarea unor lucrări ireproşabile şi la termen, în vederea creşterii eficienţei economice a investiţiilor, impune proiectării soluţii constructive şi tehnologice de un înalt nivel tehnic, cu un grad sporit de industrializare a construcţiilor, cu un consum redus de materiale principale şi, în special, de oţel, prin utilizarea profilelor noi şi a oţelurilor superioare etc. Întocmirea unor proiecte la un înalt nivel calitativ este posibilă numai printr-un studiu temeinic al mai multor variante de proiect, confruntate din punct de vedere tehnic şi economic cu cele mai bune soluţii realizate pe plan mondial. Renunţarea la proiectul „de ansamblu“ impune proiectanţilor, comisiilor tehnice de avizare, consiliilor tehnico-ştiinţifice o mare răspundere în promovarea tehnicii celei mai avansate, pentru construcţia de locuinţe, de exemplu, C.S.A.P.C.-Oltenia trebuie să studieze, pe linia proiectării, cele mai eficiente posibilităţi privind îmbunătăţirea confortului. In etapa imediat următoare, C.S.A.P.C.Oltenia are — desprinsă din sarcinile consfătuirii — obligaţia de a proceda la o reorganizare a activităţii pe toate treptele de proiectare, control şi avizări, degrevînd cadrele cu pregătire superioară de o serie de activităţi administrative, adîncind specializarea atelierelor în vederea întocmirii de proiecte de specialitate (edilitare, telefonic, electrice exterioare etc.), a constituirii nucleului de pregătire a proiectării, a întăririi sectorului economic. Pentru ca proiectanţii şi constructorii să fie mereu la curent cu cele mai noi soluţii, realizări şi metode din domeniul investiţiilor social-culturale şi al locuinţelor, se impune, credem, ca în cadrul C.S.A.P.C.-Oltenia să se deschidă o expoziţie permanentă, care să informeze despre cele mai noi metode de execuţie şi concepţie. Executarea ritmică a planului, încă de la începutul trimestrului, trebuie să constituie o preocupare centrală a organizaţiilor de construcţii. Hotărîrile adoptate de Comitetul regional de partid la Conferinţa organizaţiei regionale de partid din decembrie 1966, de a se realiza în primul trimestru un volum de lucrări de 20—25 la sută din planul anual, se înscrie, în prezent, ca o sarcină de mare răspundere, în lumina sarcinilor trasate de Plenara C.C. al P.C.R. din decembrie 1966, a preţioaselor indicaţii cuprinse în cuvîntarea secretarului general al partidului la consfătuirea consacrată activităţii de proiectare, munca în acest domeniu trebuie să se ridice pe trepte mereu mai înalte, căutind noi soluţii, identificînd noi şi bogate rezerve, pentru dezvoltarea întregii noastre activităţi economice. Ing. LAURENTIU KISCH ACTUALITATEA Omagiu tui Brâncuşi După întîlnirea inaugurală, consemnată intr-un număr trecut al revistei noastre, a doua manifestare din ciclul „serile Ramuri“, desfăşurată la 6 februarie a.c., a fost dedicată memoriei lui Constantin Brâncuşi, cu prilejul comemorării a zece ani de la moartea sculptorului. La colocviu au participat V. G. Paleolog şi Petre Pandrea, vechi exegeţi şi prieteni apropiaţi ai artistului, precum şi Adrian Petringenaru, critic de artă, scenarist şi regizor al filmului „Paşi spre Brâncuşi“. Seara s-a deschis cu prezentarea în avanpremieră a filmului (produs de Televiziunea Română in colaborare cu Studioul „Animafilm“). „Colocviul“ — susţinut de V. G. Paleolog, Petre Pandrea şi Adrian Petringenaru — a prilejuit o vie şi interesantă discuţie privind sensurile renumitului triptic brâncuşian de la Tg. Jiu, raporturile între arta monumentală şi urbanistică în concepţia lui Brâncuşi, rolul cinematografiei în descifrarea sensurilor majore ale operelor de artă, în educaţia estetică a publicului. I. G. Paleolog şi Petre Pandrea au evocat primele lor întîlniri cu Brâncuşi, convorbirile cu sculptorul, părerile sale despre artă şi menirea ei, oferind auditorului date inedite, revelatoare, cu privire la opera şi personalitatea artistului din Hobiţa. De la rădăcinile străvechi, folclorice, care şi-au distilat în operele sale esenţele, la orizontul de largă vibraţie a ideii, corespunzător gîndirii şi sensibilităţii contemporane, drumul creaţiei brâncuşiene — au arătat vorbitorii — este drumul explorărilor îndrăzneţe, unice, poate, în istoria artei : „Va mai fi de muncă, de migală şi scrutare adusul lui Brâncuşi multor «isme» contemporane operei lui : această operă, însă, şi-a păstrat unicitatea şi independenţa ei în istoria artei“. (V. G. Paleolog). In numărul viitor vom publica cronica filmului „Paşi spre Brâncuşi“. REPERTOAR Gînduri la expoziţia bienală de pictură şi sculptură 1966 Nu intenţionez şi nici nu îmi îngădui să formulez judecăţi de pe poziţia criticului de artă cu privire la lucrările prezentate în expoziţia bienală de pictură şi sculptură din Sala Dalles. Vreau doar să subliniez prin ce şi cum cei de pe plaiurile oltene sunt încadraţi în procesul creaţiei artistice contemporane, proces care, aşa cum ni-l dezvăluie expoziţia, nu pare a fi limitat de hotare naţionale şi mai puţin de cele regionale. In această expoziţie evocatoare de idei şi năzuinţi, exprimate mai mult sau mai puţin armonios şi artistic, mai uşor sau mai greu de înţeles pentru muritorul de rînd, mi-au atras luare aminte opt pictori olteni, reprezentînd două generaţii de artişti : Corneliu Baba, Marius Bunescu, Dumitru Ghiaţă, din cei vîrstnici, Sabin Bălaşa, Vasile Blendea, Vasile Buz, V. Penişoară-Stegaru şi Vladimir Şetran, dintre cei tineri. Nu mă opresc la primii trei, care de atîtea decenii ne răsfaţă cu dărnicia lor în artă, deşi Arlechinul lui Baba te îndeamnă să-l demaşti un pic, ca să afli ce gînduri ar putea ascunde zîmbetul său poznaş, în timp ce trandafirii lui Ghiaţă îşi răspîndesc mireasma în toată sala, iar peisajele venerabilului Marius Bunescu te îndeamnă la călătorie către zările marine atît de sinilii. Descătuşat de acele coordonate care dirijează senzaţia şi emoţia criticului de artă, dar cu atît mai îndreptăţit să doresc să aflu ce-mi împărtăşesc autorii care, de fapt, şi mie mi se adresează, mie, concetăţeanul lor, m-am oprit îndelung la operele tinerilor olteni. M-am simţit, într-un fel, străin de acel univers generalizat, fără o apartenenţă locală — sau regională — de oriunde, uimit de voita, deliberata obiectivitate din care se pare că au fost izgonite sentimentele. Şi totuşi, lucrările nu sunt lipsite de poezie, dar este o poezie a maşinii de calcul electronic sau, poate, a spaţiilor cosmice. In acest caz, poate că nu ar fi prea important unde se află dealurile şi grădinile care i-au inspirat pe Buz şi pe Blendea. Ele ar trebui să fie, totuşi, ale bătrînului nostru pămînt. Să le luăm pe rînd. Dintre peisagişti, Vasile Buz e mai deosebit, ca viziune artistică, poate pentru că peisajul său e mai aproape de înţelegerea mea. Cele şapte-opt arcuri largi, generoase, putînd să reprezinte feţele unor culmi line, parcă te îndeamnă, datorită culorii, să ghiceşti o bogăţie de rod — rodul pămîntului. Culoarea nu e stearpă. Apoi, nişte pete mici roşii, pe undeva, pot fi flori printre răzoare, pot fi cămăşile colorate ale celor ce muncesc, dar e ceva, e o prezenţă vie. Peisajul e grav, frumos, dar simţirea artistului nu e tinerească. Blendea mi s-a părut un artist care nu iubeşte umbrele. Peisajul său — „Dealuri şi pomi“ — pare să fie văzut în lumina orbitoare a soarelui. Aşa, cel puţin, presupun. Albul său imaculat nu e o culoare, e o lumină probabil. Şi te îndeamnă să vezi ca el, în tabloul vecin — „Familia“ — aceeaşi lumină netezeşte totul, prin gravitatea gesturilor şi unitatea grupului, în care poţi bănui un sentiment, în vreme ce în peisaj emoţia artistului aproape că nu există. Sínt dealuri, sínt pomi, chiar pomi feluriţi, este lumină, sínt adevăruri. Se pare, însă, că în realitate adevărul este mai puţin schematic, şi în orice caz nu fără umbre. Dacă noţiunea de familie poate fi aceeaşi oriunde în lume, atîta vreme cît este vorba de oameni şi societate, peisajul nu poate fi gîndit ca o formulă bună pentru oriunde. în plus, „Familia“, prin albul său de cretă, are ceva din sculptura monumentală, sau poate doar din arta decorativă monumentală. Sau, poate, tema în sine este monumentală, şi autorul a tratat-o ca atare. „Parametrii noi“ de Vladimir Şetran şi „Meşterul Manole“ de Viorel Penişoară-Stegaru ne arată doi autori cu gîndire artistică îngemănată. Vladimir Şetran se află, cu totul nemijlocit, în actualitate. El ne prezintă „Omul“ din a doua jumătate a veacului nostru, care cu un singur gest hotărît pune în mişcare toate elementele ce-l înconjoară, reprezentate prin forme care sugerează volumul. Toate, fără nici o arcuire. Doar într-un colţ, un singur fapt generator, o întretăiere de linii curbe fine şi o formulă matematică exprimînd gîndirea omenească. Celălalt tablou este gîndit la fel, dar într-un stil apropiat de letopiseţ, purtînd vălul unor vremi îndepărtate. Şi la acesta, datele sînt secţionate : sacrificarea „ fiinţei vii care va da durată monumentului, Meşterul Manole, ucenicii lui şi mănăstirea. Amîndouă tablourile sînt două formule cu aceeași descompunere de calcul matematic, înfăptuire omenească cu pondere monumentală. O exprimare, dacă vrem, apologetică, dar fără sentiment. înainte de a încerca să desprind unele concluzii, regret că tînărul Sabin Bălașa, pictor cu nestăvilite posibilităţi, s-a prezentat cu o lucrare veche, care e departe de a ne arăta ascensiunea lui din ultimii ani. Nu ştiu în ce măsură cele expuse mai sus ar putea păcătui prin aprecieri critice. Pentru mine, sînt simple nedumeriri. Izvorul nedumeririlor mele este impresia bizară că aceşti tineri artişti tind la o autodepăşire încă înainte de a fi ajuns la deplina saturaţie a capacităţii lor aperceptive. Schematismul exprimării ar trebui să fie o treaptă superioară, în care obiectivitatea şi generalizarea nu ar fi calităţi de trecut cu vederea. Dar răceala care se răspîndeşte din mai toate lucrările amintite nu mărturiseşte oare cumva o lipsă de tresărire reală, o logică rece în care sentimentul lipseşte aproape cu desăvîrşire ? Totul pare o construcţie speculativă, impregnată de un oarecare teribilism, dar cu mult talent şi ascuţită inteligenţă, în opera acestor tineri artişti există idei destule, există imaginaţie, există îndrăzneală, mai ales îndrăzneală. Dar simţi că ideile au fost elaborate în atelier şi nu sînt rezultatul unei emoţii trăite acolo unde se desfăşoară şi prind viaţă, în parte, ideile mari omeneşti. De aceea, nu sînt umbre, de aceea lipseşte căldura efortului uman. Logica, obiectivitatea, generalizarea nu pot înlocui trăiri. Se simte o izolare de real, de cotidian, de bucurie, de durere. Am înţeles în expoziţie că pot înţelege şi ceea ce pare de neînţeles : inconsistenţa stilului. Şi am mai aflat că vămile apreciative prin care trece o operă de artă spre a intra într-o expoziţie nu au criterii unice la noi. Altfel, am fi avut neplăcuta surpriză să vedem, alături de atîtea idei, şi torsul sau nudul cu accente repetate nefiresc, cel care a figurat în expoziţia interregională din Craiova. Dacă din pricinile mai sus arătate sînt oarecum nedumerit, în schimb un lucru este pentru mine limpede : tinerii autori ai operelor enumerate sînt pictori, sînt personalităţi înzestrate cu o bogată viziune artistică. Puţin interes sincer faţă de ceea ce se desfăşoară în afara atelierului, mai puţină introspecţie, o trăire reală în spaţii regionale şi naţionale, într-un cadru universal uman, pot duce la forme de exprimare poate cel puţin tot atît de diversificate pe cît sînt sursele de inspiraţie. C. S. NICOLĂESCU-PLOPȘOR membru corespondent al Academiei