Revista Economică, 1933 (Anul 35, nr. 1-52)

1933-01-07 / nr. 1

2 ftEVISTA ECONOMICA No. 1 — 7 Ianuarie 1933. Bărbaţilor noştri politiei le place, ba chiar şi nouă tuturora, — să ne consi­derăm, prin vorbă, nu prin faptă, drept apărătorii ei uilizaţiei apusene a Europei, la porţile orientului ei, ameninţat de pu­hoiul distrugător al bolşguismului. In aceasta calitate de fapt aducem din apus şi împământenim o serie întreagă de instituţiuni şi legiuiri prea avansate, cari nu eorăspund necesităţilor reale dela noi, căci numai ne scumpesc traiul şi ne handicapează producţia, în capaci­tatea ei de concurenţă, cu cea a altor state, introduse de decenii, ba secole întregi, pe piaţa comercială internaţională. In acelaş timp furăm şi din idiologia bolşevică inovaţiuni revoluţionare cărora falsificându-le eticheta, când trecem cu ele frontiera concepţiilor capitaliste, credem, că vom grăbi prin aceste îm­prumuturi şi furturi modernizarea ţării, credem că vom preveni primejdii închi­puite, şi că ne vom pregăti din timp, pentru capabilitatea unei concurenţe deschise, cu sistemele de producţie so­­vietice şi de desfacerea mărfurilor acelei producţii. Amară dezamăgire ne vor cauza toate aceste improvizări, cari nu-s bune, decât să facă dovadă: sterilităţii spiri­­tuale ale conducătorilor treburilor ob­şteşti; a nepătrunderii temeinice a actua­lităţilor; a neînţelegerii tiparelor vre­­murilor noui, în pragul cărora ne aflăm şi a căror structură tot de natură capi­talistă trebue să fie, căci ca şi oameni de bună credinţă, comunismul nu m­ai putem închipui decât într’o lume idealisto­­Cristiană, de care suntem atât de departe încă. Experimentările de tot felul şi în toate domeniile vieţii publice, ce le face democraţia pe spinarea noastră a tutu­rora şi în paguba vieţii economice a ţării, au trecut de limita îngăduită de in­teresele superioare ale Statului. Simţim cum frontiera economică şi socială a ţării se mută, prin efectul acelor expe­rimentări, de la Nistru spre Tisa; vedem sporindu-se numărul celor năpăstuiţi de pauperizare forţată, la care sunt con­damnate rând pe rând diferitele cate­gorii sociale, prin conversiuni, confin­­genţări şi tot felul de incursiuni ale po­liticei, acolo unde nu are ce căuta; auzim murmurul nemulţumiţilor şi des­curajaţilor, cărora li s’au epuizat mijloa­cele unei resistenţe în vederea îndrep­tării lucrurilor şi în nădejdea sfârşirei crizei; nu teamă, că prin surpriză, ne vom vedea puşi în faţa unei lumi schim­bate până la nerecunoaştere, pe care nu o vom mai putea înţelege şi ale cărei destine nu le vom mai putea stăpâni. Băncile româneşti din Ardeal, Banat şi Grişana, cari au fost fortăreţele con­­servării economice şi etnice a românilor din vremea de urgie a robiei, sunt tocmai îngenunchiate azi în timpurile libertăţilor. Azi ele ar fi avut un rol şi mai larg, căci ar fi trebuit să servească nevoile creditului, pe care se bazează viaţa eco­nomică modernă, la care avem dreptul de a aspira. Ele sunt însă atacate nu numai cu calomnii stupide, ei sunt com­promise în însă­şi fiinţa şi existenţa lor, prin legiuiri nechibzuite şi măsuri de guvernământ, dictate de interesele elec­torale ale partidelor politice, şi nu de cele superioare şi eterne ale ţării. Cu ocazia începerii unui an nou, în trecut deşi vedeam cum dăm înapoi ca racul,­­ totuşi lăsam uşi deschise pentru speranţe, şi ne uizuiam, să alungăm de­primarea sufletească. Prin scrisul nostru noi reprezentăm şi apărăm interesele băncilor. Astfel fiind, când vedem, că şi cei mai buni bărbaţi, în cari am crezut, au apucat azi pe drumuri fără ţel, când vedem băncile părăsite şi de cei ce s’au bucurat ,stabil de sprijinul lor bănesc, şi mai ales când vedem ţâşnind la lu­mina zilei cele mai absurde aberaţii şi vinovate îndemnuri, — să nu se mire nimeni, că suntem stăpâniţi de un pro­fund sentiment de nesiguranţă, şi că ne temem de surprizele zilei de mâine. De osânda prosterităţii să se teamă numai, cei ce au dat lucrurilor îndrumarea pe cari o au azi! SENIOR. Demagogie întârziată... lin romancier modern cu mult talent descrie undeva siuciumul sufletesc al unei demi-monde, care după ce şi-a risipit tinereţea fragedă, nu poate să înţeleagă, că frumuseţea pierdută nu mai are leac, iar prietenii de altă dată nu se mai reîntorc, fiindcă nici cosmetica nu le mai poate ascunde semnele implacabile ale bătrâneţii. Cetind reportagiile despre faimosul banchet de la Buzana, fără să vreau mă gândesc la aceasta nenorocită, care refugiindu-se la amintirile dispă­

Next