Revista Economică, 1938 (Anul 40, nr. 1-52)
1938-01-01 / nr. 1
2 REVISTA ECONOMICA Nr. 1 — 1 Ianuarie 1938 după cum s’a spus în raportul secretarului general, ca o fortăreaţă inexpugnabilă a românismului de către înşişi duşmanii noştri. S’ar putea oare serie, toate acele pagini, cari ar fi foarte multe, prin care Ungurii au simţit şi au afirmat, că forţa românească pozitivă şi reală este concentrată in băncile româneşti ? Ei au căutat să ne sape pe toate cărările . Amintesc un singur fapt din cele multe. Am avut de a face în trecut cu acest angrenaj financiar, stând la Asociaţiune, şi în raport direct cu banca „Albina“. Îmi aduc aminte cum, la un moment dat, în anul 1910, i s-a denunţat în mod insolit creditul băncii „ Albina “ la Budapesta pentru a provoca o criză pe seama acestei bănci, care făcea opera mare de parcelare a moşiilor ungureşti şi de trecere a acestor moşii în mâinile noastre. Şi îmi aduc aminte, a fost vorba de o sumă destul de importantă și i se da la Budapesta o mare importanță faptului, că i s-a denunţat reescentul băncii „Albina“. Atunci frații noştri de dincolo de Carpaţi au apreciat importanţa faptului şi aceasta, spre lauda lor, va rămânea ca un angajament din trecut pentru prezent, faptul, că Ion Brătianu, la care m’am dus în numele băncii „Albina“, a dispus ca să se dea dela Banca Naţională prin Banca Românească 4.000.000 Lei aur pe seama băncii „Albina“. (Aplauze puternice îndelung repetate). Ce înseamnă acest lucru ? Înseamnă că s’a recunoscut importanţa extraordinară, pe care o avea banca aceasta şi implicit băncile româneşti din Ardeal şi Banat. DOMNILOR, Dacă privim acum realitatea în faţă, situaţia actuală, şi tragem toate concluziunile, adevărul care se impune, este că avem de a face cu o părăginire. Aş putea să spun Domnilor, că aspectul de părăginire generală a vieţii noastre de Stat se vede şi pe acest tărâm. Cifrele ne sar în ochi şi aceste cifre culese din bilanţurile băncilor noastre spun limpede, că 147 aşezăminte de credit, pe cari noi le-am moştenit, sunt astăzi într’o situaţie, care nu se mai poate tolera. (Aprobări unanime). Ori ce ar fi fost mai logic acum decât ca dintr’un scurt merit patriotic pentru ideea consolidării de Stat, PE ACEST ANGRENAJ să se clădească ajutorul frăţesc al acelora, cari au dat aceasta dovadă şi în trecut ? (Congresul isbucneşte în strigăte de aclamaţiune şi aprobare bravo, bravd) Aceasta trebue să fie comandamentul moral din primul moment pentru viaţa noastră financiară. Noi nu putem să facem altceva mai bun decât ca unirea Ardealului să fie nu numai o revărsare sufletească, CI EA SA PRILEJUIASCĂ IN ACELAS TIMP SI CIMENTAREA ANGRENAJULUI ECONOMIC EXISTENT. Am moştenit o reţea de 147 de bănci. Aceasta reprezenta tot ceea ce purta lupta pentru patrimoniul naţional. Aceasta trebuia să fie, Domnilor, temelia, pe care să se clădească. Era doar un comandament politic simplu şi logic. In loc să se facă aceasta, a intervenit gândul particularist al unora şi al altora, nu de caracter regional, ci mult mai meschin, gândul marilor afaceri bancare, de dragul cărora s’au instalat aici institute de concurenţă puse în coastele băncilor româneşti. Şi atunci s’a produs un fenomen paradoxal . In loc să avem mâna frăţească, în loc să vedem cele două mâini cari se unesc pe deasupra Carpaţilor (aplauze puternice) aşa cum vrea poporul român, a venit concurentul într’o armatură cu mult mai solidă decât plăpânda aşezare a băncilor noastre. Acest concurent venit cu reescent dela Bucureşti, s’a instalat aci şi dispunea de toată aprovizionarea permanentă a centrului împotriva noastră, iar ai noştri au rămas pe dinafară. (Aprobări şi aplauze unanime). Acest proces, cu sinceritate răspicată, l-am făcut la tribuna parlamentară, atunci când am invocat în sprijinul băncilor noastre românești din Ardeal şi Banat, tocmai lucrarea dlui ministru Slăszi