România Liberă, ianuarie 1969 (Anul 27, nr. 7528-7552)

1969-01-03 / nr. 7528

„România libera** nr. 752S — 3.1.1969 — pag. a 2-a G­ hirlande imense dra­pează marea sală a Uzinei de utilaj chi­mic „Griviţa roşie“. Peste 800 de meseni aşteaptă să treacă hotarul lui 1969 ! So­seşte miezul nopţii. Oa­menii ascultă cu bucurie cuvintele tovarăşului Nico­­lae Ceauşescu, secretarul general al Comitetului Cen­tral al Partidului Comunist Român. In clipele acestea, gindurile tuturor se în­dreaptă spre partidul nos­tru iubit, care ne conduce cu paşi siguri pe drumul luminos al României socia­liste. Bilanţul fecund al a­­nului care a trecut însufle­ţeşte perspectivele noului an. Călători cu carnetul de reporter în buzunar în noaptea de revelion, suntem­ şi noi poftiţi la o masă să ciocnim un pahar de vin. — La mulţi ani ! Stăm împreună cu trei vechi cunoştinţe de la sec­ţia de cazangerie. Şefii de echipă Ion Gheorghe, Aure­lian Dinescu şi Marin Gră­dinaru au venit cu familiile lor să-şi petreacă împreună revelionul. Maiştri cazangii îşi urează fericire, bucuroşi că în anul care a trecut secţia lor şi-a realizat şi depăşit planul de producţie. — In anul care vine —ne spune şeful de echipă, mai­strul Aurelian Dinescu — avem sarcini mari şi pline de răspundere. Secţia unde muncim este în plină trans­formare. In urma organiză­rii ştiinţifice a producţiei, munca noastră este mai e­­ficientă şi s-au adus se­rioase îmbunătăţiri condi­ţiilor în care lucrăm prin inaugurarea unui nou grup social. începînd din primele zile ale anului ce vine,vom produce rezervoare subtera­ne pentru încălzirea locuin­ţelor, pentru coloane de carbonare şi distilare, pro­duse pentru industria chi­mică şi petrolieră. Ceea ce am făcut bun în acest an, vrem să sporim cu mai multă cutezanţă în anul care vine. Sub conducerea partidului nostru, comu­niştii vor fi în frunte în toate acţiunile întreprinse pentru dezvoltarea, pe mai departe, a succeselor do-­o­bîndite. Se duce la telefon să u­­reze la mulţi ani, fetiţei sale Daniela, care a împli­nit 3 ani. — Cu cine a rămas aca­să ? — Cu soacră-mea că e... soacră bună ! îi întrebăm şi pe ceilalţi doi maiştri cazangii, ce dorinţi au pentru noul an. ION GHEORGHE : „Ca băiatul meu, Alexandru Gheorghe, care a ieşit strungar, să-şi termine li­­ceul seral. Să urmeze mai departe Politehnica“. MARIN GRADINARU :­­ Am doi copii şi vreau să crească mari şi sănătoşi. In anul care vine vreau să mă mut cît mai repede în lo­cuința mea, proprietate per­sonală. Gînduri la ora 0 U­n Moş Gerilă de 24 de ani, poate cel mai tînăr din această noapte, a poposit în casa copiilor A­­driana şi Florin Lecheş din Urlaţi. — „La mulţi ani !“. Copiii i-au sărit în braţe, ochii părinţilor s-au umplut de lacrimi... Dintr-atîtea întîlniri emo­ţionante cite au avut loc în noaptea anului nou, aceasta poartă pecetea unui amă­nunt, pe cît de viu, pe atît de dramatic... Era tot într-o noapte, cu puţin timp mai înainte, cînd Adriana şi Florin (prima de 5 ani, al doilea de 3), rămă­seseră singuri şi neputincioşi în mijlocul unei camere cu­prinse de flăcări. Tatăl era la servici, mama se afla la tratament într-o staţiune. — Copiii ! salvaţi copiii ! — apucase să audă ca într-un coşmar, tînărul lor vecin, în clipa următoare, Vasile Radu se afla în faţa imo­bilului cuprins de vîlvătăi. înăuntru se aflau micii săi prieteni, fetiţa cu ochii mari şi băieţelul jucăuş, cei care îl întîmpinau adesea, în poartă, cînd cobora obosit de la volanul maşinii, cu glasurile lor vesele : nenea Vili, nenea Vili ! Dintr-un salt s-a întors în casă, a smuls şuba din cui, a alergat în curte şi, cu şuba drept paravan, s-a nă­pustit în uşa camerei copii­lor. Dar uşa se înţepenise. Stîlpii casei începuseră să cedeze. De sus, acoperişul se prăvălea în fum şi flăcări. Vecinii priveau amuţiţi... ★ — La mulţi ani Adriana ! La mulţi ani Florin ! Mulţi ani, dumneavoastră, în casă nouă ! Copiii i se lipesc de obraz, tînărul abia îi mai poate ţine în braţele încărcate de da­ruri. A venit Moş Gerilă să aducă daruri copiilor de a­­nul nou !... Cel mai frumos dar Sorcova siderurgiştilor I­n noaptea revelionului, la Hunedoara, acolo unde flăcările marilor agregate siderurgice do­goresc fără întrerupere, întîlnirea cu anul nou are un specific aparte. In cumpăna nopţii, o parte dintre siderurgişti şi familiile lor erau prezenţi la clubul „Siderurgistul“, la restaurantul „Corvinul“ şi în alte locuri, unde s-au organizat petreceri închinate revelionului. In marele combinat însă munca şi-a depănat şi în această noapte cursul.Cu cîteva zile în urmă, comuniştii din judeţul Hunedoara, întruniţi la conferinţa judeţeană, şi-au formulat un prim eşalon de angajamente pentru anul 1969 : depăşirea planului cu 12 000 tone fontă, 15 000 tone oţel, 12 000 tone laminate şi 1 000 tone cocs metalurgic. Cu gîndul la acest angajament, munci­torii, tehnicienii şi inginerii combinatului din Hu­nedoara au preluat din mers ştafeta întrecerii pe anul 1969. In clipele cînd în sălile de petrecere s-a rostit tradiţionala urare „La mulţi ani“, oţelarii făceau ultimele pregătiri pentru descărcarea primei şarje a anului. Acest eveniment s-a petrecut la furnalul nr. 5 de la oţelăria nouă. La ora 0:35, echipa condusă de prim topitorul Marin Găină a elaborat prima şarjă din acest an. Ieri dimineaţă s-a consemnat bilanţul siderurgiş­tilor pe prima zi a noului an. Cifrele vorbesc despre un start bun. Cele 2 fabrici de aglomerare a mine­reului şi-au depăşit planul cu 305 tone minereu, furnaliştii de la secţia II-a au realizat 125 tone fontă peste sarcinile care le reveneau în prima zi a anului, iar oţelarii au produs cu 174 tone oţel Martin şi electric mai mult decit prevedea planul. In prima zi a anului şi-au realizat sarcinile colectivele de la la­minorul de 88 mm, de la Bluming, de 1000 mm și altele. Sînt doar cîteva date fără de care nu se poate relata despre revelionul hunedorenilor. Primul născut: 4.200 kg. A­m ajuns la timp la maternitatea Polizu. Aci, în anul 1968 au văzut lumina zilei aproape 5 000 de nou- născuţi. Şi iată că ultimul venit, cel mai proaspăt mesager al vieţii s-a născut în noaptea de revelion, la ora 0,10. Dumitru Popescu, salariată la Oficiul P.T.T.R. din Titu-t­rg, cu faţa strălucind de superba sudoare maternă, cu ochii scînteind de speranţă şi fericire, a pus clasica întrebare : — Ce am ? — Un băiat! i-au răspuns medicii Sultana Lupaşcu, Domenic Raţiu şi Ecaterina Ciocan care asistaseră la naş­tere. Aşezat pe platanul cîntarului medical, nord născut îşi­ declară primele semnal­mente 4 kg şi 200 de grame. — Să trăieşti îi spunem şi noi din acest colţ de pagină. ANUL UNU AL CASNICIEI έnfrumuseţat şi de pri­ma ninsoare, marele oraş ni s-a înfăţişat feeric, ca într-o cromolito­­grafie de basm. Există în­ Bucureşti, undeva prin Se­bastian, un cartier ale că­rui străzi poartă numai nume de basm : strada Petre Ispirescu, Făt Fru­mos, Ileana Cosînzeana, strada Moş Ajun, în dimi­neaţa zilei de 31 decembrie 1968, la Oficiul de stare civilă al sectorului 6, s-a oficiat ultima căsătorie a anului. Se căsătorea tînă­­r­ul Neagu Vlădescu, student la Facultatea de Tehnolo­gie a construcţiilor de ma­şini, cu Zorica Stanca, stu­dentă la aceeaşi facultate. El : 21 de ani. Ea : 20 de ani. Şi iată aşa am desco­perit cea mai tînără căs­nicie din Bucureşti, căsnicie aflată în anul unu al isto­riei sale, căsnicie în care tradiţionalul ospăţ al reve­lionului căpătase, implicit şi fermecător, şi semnifi­caţia tradiţionalului ospăţ de nuntă, însoţiţi de foto­reporter (care a făcut astfel şi fotografia de nuntă) am ciocnit un pahar de vin în cinstea mirilor, în cinstea socrilor şi a naşilor. Acolo, în strada Moş Ajun nr. 31, în strada aceea cu nume de basm mirific, am felicitat tînăra pereche în numele cititorilor ziarului „Româ­nia liberă“ şi, întrebîndu-i ce vis au în viaţă, tinerii ne-au spus : —.. Dorim să fim ingineri constructori de maşini în­­tr-o uzină nouă pe care proiectanţii abia acum o prefigurează pe colile de cale. Apoi cineva s-a uitat la ceas şi a strigat mucalit, în­­demnîndu-i la sărutat : — Sînteţi căsătoriţi de anul trecut! De ce vă mai codiţi atîta ? Ia îmbrăţi­­şaţi-vă ! Intr-adevăr, pe certifica­tul lor de căsătorie (seria C 3 nr. 707.901) scria data de 31 decembrie 1968 ! A­­veau privilegiul de-a afir­ma, ca într-un basm, că a­­mîndoi, în imensa şi ome­neasca lor fericire, trăiseră în fervoarea cîtorva ore, istoria primului lor an de căsnicie. L­a Zăneşti, în părţile Neamţu­lui, ca şi în toa­tă Moldova, în ajun, încă de pe la prînz, cetele de urători, ca­prele, jienii, se adu­naseră în centrul sa­tului. Aici, în faţa su­telor de cetăţeni, are loc „premiera“. După aceea comoraşii (con­ducătorii cetelor) îşi împart satul ca să nu meargă toţi pe acelaşi drum. Apoi împînzesc uliţele. Dintre toţi, cei mai aşteptaţi şi mai îndrăgiţi sînt că­luşeii. După ce îşi prezin­tă programul tinerii cu căluşeii obişnuiesc să-i felicite pe gospo­dari pentru realiză­rile lor, să le adrese­ze urări de noul an. Şi în acest an tolba comoraşului Florin Popa era doldora cu asemenea felicitări şi urări. Iată-i poposind în curtea lui Pintilie Grigoriu. Tinerii îl felicită pe brigadier pentru recordul obţi­nut la cultura porum­bului , peste 3 500 kg. la hectar. După ce ciocnesc cu gospoda­rul un pahar cu vin îi urează pentru 1969 noi performanţe. Este în această urare şi o referire precisă. Pen­tru că zăneştenii şi-au propus să irige anul acesta încă 400 ha. de teren. Dealt­minteri, pînă la căde­rea zăpezii cooperato­rii din brigada lui Pintilie Grigoriu au şi executat o bună parte din canalul principal. Şi la casa lui Ilie Pascaru, căluşeii au zăbovit mult. Tinerii au ţinut să-l felicite pentru toate cele în­făptuite în comuna lor prin contribuţia vrednicilor meseriaşi din brigada de con­strucţii pe care aces­ta o conduce. Pahare cu vin ru­biniu au ciocnit tine­rii şi cu Ion Dănilă, Constantin Plăcintă, Aurel Malanca, Nico­­lae Pîrvu şi cu mulţi alţi­ gospodari din sat care au sărbătorit primul revelion în ca­să nouă. Merită amin­tit faptul, că aproape trei sferturi din lo­cuitorii Zăneştiului locuiesc astăzi in ca­se noi, iar urările conducătorului iubit al partidului şi statu­lui nostru adresate la cumpăna anilor au pătruns în această noapte pe calea un­delor aproape în fie­care locuinţă. Este o mărturie a vieţii noi pe care zăneştenii, a­­semenea locuitorilor din celelalte sate ale ţării, şi-au făurit-o în anii luminoşi ai con­strucției socialiste. Pentru brazda de sub piua I­n sala de marmoră a portului Constanţa au sărbătorit revelionul peste 200 de navigatori, do­cheri şi lucrători portuari cu familiile lor. In noaptea dintre ani, s-au adunat aici, cei care poartă cu mîndrie peste mări trico­lorul patriei, cei care în marchează realizarea a peste 80 la sută din prevederile actualului plan cincinal, cu privire la mărirea capacităţii flotei noastre maritime co­merciale, în sunatele sirenelor tutu­ror navelor din port — ro­mâneşti şi străine — noul an şi-a deschis porţile. Şi Cu toate pizere sus lungi, încrîncenate drumuri de apă printre talazurile în­spumate şi furtuni, au colin­dat întregul pămînt de la Polul Nord la Polul Sud, de la Ţara de Foc în mă­rile Nordului. Alături de ei, tradiţionalul revelion l-au sărbătorit şi cei care în por­tul Constanţa asigură un trafic portuar cu o înaltă eficacitate economică. Prin­tre ei se aflau şi membrii celui mai tînăr fiu al Gala­­ţiului, mineralierul „Petro­­şeni“, pregătit să plece în prima sa cursă, navă care cînd cele 12 bătăi de orolo­giu au răsunat în sala festivă, un gînd şi zeci de urări de bine s-au îndreptat spre to­varăşii aflaţi în cursă pe toate meridianele globului, care, la rîndul lor, prin eter transmiteau sute şi sute de mesaje pentru Cei dragi de acasă. Cu inimile pline de bucu­rie ,­cu toate pânzele sus“ cutezătorii mărilor au pornit spre un nou an de muncă şi de succese în slujba pa­triei. Cămara revelionului a bucătăria restaurantului „Niţj­d-hotel“, bucătarul şef Vasile Ceofliceanu nu mai prididea să onoreze comenzile ospătarilor. în universul său de plite eloxate n-a închis ochii 48 de ore ca să prepare lista sărbătorescului meniu. Pînă la el răzbateau valurile muzicii şi rumoarea celor ce petreceau revelionul în marile saloane ale restaurantului. Pe un avizier din „ofic­iu“ zărim însă şi acest anunţ aparent parado­xal : „salariaţii restaurantului sunt anunţaţi că revelionul va avea loc în ziua de... 1 ia­nuarie 1969“. Prin faţa noastră treceau o parte din cele 850 tone de carne preparate în­ Capitală de reţeaua restaurantelor, o parte din cele 35 000 kg de tort, 25 000 kg de cozonac şi din cele 10 000 kg de pişcoturi şi fursecuri preparate de laboratoarele restaurantelor pentru noaptea de revelion în Capitală. L La mulţi ani măicuţă a­ m intrat în casă, toc­mai cînd pe cuptor se rumenea curcanul. Mama (tot ea săraca !) a­­şeza tacîmurile la masă. Sînt multe tacîmuri căci şi mama... are mulţi oaspeţi. Mama eroină Aurelia Voi­­can a adus pe lume 11 copii. De fapt acum copiii sînt oa­meni în toată firea şi bu­nica are puzderie de nepoţi. Să facem apelul, după locurile statornicite la masă : Gheorghe e strun­gar, Ion — căpitan, Cris­tian, maistru la Fabrica de mase plastice, Mihai e ar­tist (acum e plecat într-un turneu în Franţa), Ştefan — mecanic, Cornel — militar în termen, iar Dumitru şi Petre sunt elevi de liceu. A­­ceştia sunt băieţii. Dintre fete, Maria este inspector comercial de stat, iar cele­lalte sunt măritate de mult la casa lor, Niculina cu un ofiţer de marină, iar Ioana cu un căpitan de la M.F.A. Vor veni oare toţi în­­sea­ra aceasta, se întreabă cu emoţie măicuţa ? Unii sunt la Braşov, alţii la Constanţa şi chiar dacă nu se string cu toţii în jurul mesei de anul nou, trimit din locul de unde se află telegrame de urări. Chiar acum a­vut o felicitare de la semnată de Mihai. La uşa apartamei din bulevardul Lacul ’ aud glasuri sprinter copii: — La mulţî­ ani bu Au venit nepoţii cij încărcate de flori, părinţii sunt pe dri ui cui. Pândele Voif­­an-pensionar de (ne arată pe poroto o foto­grafie a tramvaiului pe care l-a condus o viaţă întreagă) numără prichindeii care parcă au luat casa cu a­­salt. Aurelia Voican îşi şterge o lacrimă tremurată sub gene, li sărutăm mina bună şi generoasă, aromind a co­zonac. La mulţi ani măi­cuţă, să-ţi trăiască şi copiii şi nepoţii. Un an fericit! A Bucuria sună la fel în toate limbile La Acăţari, comu­nă de pe Mureş,, trăiesc şi muncesc numeroase familii de naţionalitate maghiară. Anul 1969 a venit adu­­cînd cu el certitu­dinea unor rezul­tate foarte bune dobîndite în mun­că. Ogoarele au dat recolte din belşug : 3 000 de kg de grîu,­ 4 000 kg de porumb pe ha. Fermele au a­­dus şi ele frumoa­se venituri. Am discutat cu Ga­lambfalvi Vilmos, cu Bodi Mihai, cu Beretchi Francisc, cu Szatmary Ale­xandru. Fiecare din ei ne-a măr­turisit că aşteaptă de la noul an să le aducă împlini­rea multor dorin­ţe : unul e pe cale de a avea un copil, altul vrea să-şi mărite fata, un al treilea şi-a pus în gînd săşi cumpere diverse obiecte de­ care are nevoie în casă. Şi toţi sunt con­ştienţi că in cli­matul statornicit astăzi n ţara noas­tră, datorită poli­ticii înţelepte a partidu­lui, ei pot să şi le împlineas­că, pot, să-şi vadă realizate cele mai frumoase năzuinţe ale lor. Lenauheimul, cu­noscuta localitate din Banat, unde a trăit o vreme Ni­kolaus Lenau, e locuită de nume­roşi cetăţeni de naţionalitate ger­mană. Sutele de familii care fac parte din coopera­tiva agricolă, au hotărit să-şi săr­bătorească reve­lionul în sala că­minului cultural Alături de preşe­dintele Viorel Ui­­baru, Erou al Muncii Socialiste, a luat loc Ioan Hass, primarul co­munei, lingă fami­lia Boureanu s-au aşezat membrii fa­miliilor Müller şi Seiler. Şirurile de meseni, dincolo de ambianţa lor săr­bătorească, aveau parcă şi un sens simbolic. Ele sem­nificau însăşi na­ţiunea noastră, unită astăzi mai strins ca oricînd. — La mulţi ani ! — Boldog új évet kívánok! — Ein frohes Neues Jahr! ln România bu­curia sună la fel în toate limbile. S rrimmrnmrrt!TimrriTirP0(Ti00000 0-0 0000EBI50 00 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 00 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 000 EE 0 E00000Ş00000E000000000E0 0 00000

Next