România Liberă, martie 1971 (Anul 29, nr. 8196-8221)

1971-03-02 / nr. 8196

Anul XXIX Nr. 8196 6 pagini 30 bani Proletari din toate ţările, uniţi-vă! EDIŢIA I COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE DE PE LISTA DE IMPORT IN NOMENCLATORUL PROPRIU DE FABRICAŢIE Recent, adresîndu-se ziarului nostru, un cititor îşi punea între­barea dacă noul tehnic produs în ţara noastră n-ar putea fi mai bine valorificat. El punea rămî­­nerea în urmă în această direc­ţie pe seama unor cauze de na­tură organizatorică, „românii avînd, pe lingă fantezie şi ima­ginaţie, în proporţie destul de însemnată înclinarea spre nou. Cu toate acestea, anumite meca­nisme îngreunează valorifica­rea, în detrimentul economiei naţionale, a unei apreciabile cantităţi de nou şi astfel se pro­duce scump acolo unde s-ar pu­tea produce mai ieftin, se im­portă, acolo unde nu este nece­sar importul...“ Ne-am permis să aducem în discuţie aceste rînduri, rinduri care fac parte dintr-o scrisoare adresată redacţiei pentru că, în ele, corespondentul nostru sur­prinde un fenomen cu puter­nice implicaţii in activitatea eco­nomică. Lucrul acesta a ieşit puternic în evidenţă recent şi la Consfătuirea consacrată activităţii de comerţ exterior. Şi dacă atunci s-a făcut constatarea că în ultimii cinci ani importurile au fost mai mari decit exporturile, pentru oricine sunt clare repercusiunile negati­ve ale situaţiei asupra balanţei noastre de plăţi externe. Cuvîntarea secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a cuprins preţioase indicaţii privind lichidarea aces­tei situaţii. De asemenea proiec­tul de Lege cu privire la activi­tatea de comerţ exterior, de co­laborare şi cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică, recent ela­borat şi supus dezbaterii publice cuprinde o serie de prevederi me­nite să pună comerţul nostru ex­terior pe noi baze, să lărgească simţitor participarea României la schimburile economice cu alte state. Acum totul depinde de mo­dul in care vor acţiona cei în drept să le traducă in viaţă. Sarcinile care stau în faţa e­­conomiei noastre în acest do­meniu sunt evidente şi au fost încă o dată subliniate în cadrul consfătuirii: creşterea exportu­lui şi scăderea importului. Lă­­sînd de-o parte primul aspect, despre care ziarul nostru a mai scris, să ne oprim puţin asupra celui de al doilea pornind de la legitima întrebare: se poate oare reduce importul ? Răspun­sul este categoric: da. Şi vom argumenta servindu-ne de ob­­servaţii personale şi discuţii purtate cu specialişti din econo­mie. Ce am putut desprinde ? Că există la ora actuală o multitu­dine de cauze, acţionînd inde­pendent sau simultan, care fac să importăm ceea ce se află în ţară sau ceea ce se poate pro­duce în ţară. Şi, atunci, ce ne stă in cale ? Este vorba mai întîi de lipsa de preocupare in această direc­ţie a unităţilor şi ministerelor economice De ani de zile se cu­noaşte cererea pe plan naţional a unor materiale şi produse — vom cita printre ele aparatele de măsură şi control, coloranţii din industria chimică, cabluri­le pentru instalaţii, o serie de sortimente de hîrtie din indus­tria celulozei, diverse tipuri de micromotoare electrice necesa­re asimilării unor maşini şi produse de uz gospodăresc , dar în loc să facă diligenţele respective pentru a impulsiona producerea acestora în ţară, u­­nităţile şi ministerele­­din sufe­­rinţă“ au preferat an de an să le treacă în plan la rubrica „import“. Am întîlnit situaţii cînd obiectivele de investiţii nu puteau fi date în exploatare deşi complicate şi uriaşe insta­laţii erau gata montate. Şi asta pentru că, după cum ni se mo­tiva, lipsea o Piesă măruntă care era aşteptată din import. „Nu se poate produce în ţară?“ — întrebam noi. „Ba da. Dar... — şi urma invariabil o ridicare din umeri. Nu trebuie să uităm şi faptul că în ceea ce priveşte materiile prime, lipsa de cunoaştere a resurselor proprii, insuficienta lor valorificare, generează situ­aţii cînd importul devine ulte­rior inevitabil pentru produc­ţia unor noi obiective. Nu este oare normal ca fiecare investi­ţie să fie precedată de un stu­diu cuprinzînd posibilităţile de asigurare cu materii prime ? Şi, luînd în considerare toate posi­bilităţile, să se analizeze raţio­nal dacă nu este mai eficient să se caute valorificarea resur­selor proprii de minereuri, chiar dacă au un conţinut mai sărac ? Sînt de asemenea frecvente cazurile cînd întîrzierile în va­lorificarea unor invenţii determi­nă în continuare importul unor produse. Despre aceste situaţii nefireşti ziarul nostru a scris şi în alte rînduri. Cum se poate, de pildă, ca asimilarea unui produs ca vibratorul electric unidirecţional anarmonic (in­venţie premiată acum cîţiva ani la Bruxelles), să dureze 7 ani ? Astăzi vibratorul se produce dar cantitatea nu acoperă nici nevoile interne, recurgîndu-se în continuare la import. Ca să nu mai vorbim de faptul că pentru acest produs există şi posibilităţi de export. Este cert că în astfel de ca­zuri e vorba numai şi numai de o comoditate în valorificarea unor idei, a unor invenţii, în marea lor majoritate extrem de preţioase. Inventatorii ro­mâni sunt adesea amînaţi luni şi ani de zile, iar cei în măsură să intervină pentru introducerea în fabricaţie a produselor concepute de ei stau impasibili şi asistă cum se re­curge la import. In această or­dine de idei am vrea să menţio­năm şi faptul că atît industria constructoare de maşini, indus­tria chimică cit şi alte sectoare se dovedesc nu arare ori refracta­re la nou. Uneori se dă vina pe lipsa de capacitate sau pe sar­cinile de plan curente (am putea menţiona cazul unei invenţii al cărei prototip a fost „plimbat“, în felul acesta prin vreo patru uzine şi nu e nicidecum o ex­cepţie­ care nu permit introdu­cerea în fabricaţie a unor noi produse, alteori e vorba pur şi simplu de o lipsă de încredere in posibilităţile industriei noas­tre. Pe aceia însă care se si­tuează pe poziţia ,,n-o să pu­tem noi produce niciodată ce face cutare sau cutare ţară“ i-am întreba cum explică totuşi că în ţara noastră se realizează azi la Reşiţa turbinele pentru Porţile de Fier, printre cele mai mari din lume, că expor­tăm maşini-unelte de Înaltă precizie şi produse electronice în ţări avansate, că am înăl­ţat barajul in arc de pe Argeş, că am trecut la o producţie proprie de calculatoare electro-Ing. CONSTANTIN VRANCEANU (Continuare in pag. a 2-a) PĂMÎNT AL ISTORIEI SI AL VIITORULUI Miron Scorobete * a fost in locuri pline de ZI vestigii, duse ca intr-un *■ * apus perpetuu, unde nu auzi decit tăcerea trecutului şi somnul, netulburat de tre­cerea clipei, al pietrelor. Ier­buri ţepoase creşteau pesta fasturi pierite, glorii căzute se resemnau în ţăndări de marmură şi, ca să dea di­mensiune tristeţii, în toată nemişcarea, păsări rare tre­ceau multe pe sus ca vîlvele celor ce-au dominat in bla­zoane. Ornicul cetăţilor su­perbe era oprit, pentru ele timpul murise, prezentul lor era cufundat in secole tul­buri şi viitorul părea că nu mai avea să le răsară nici­­cind. Am fost in locuri unde din începuturi nu domnise decit singurătatea. Stinci ursuze nu simţiseră decit copita vierilor sălbatici şi răsuflarea urşilor greoi. Ori erau imaşuri cal­me, însingurate ca văzduhul, necunoscind decit d in largi răs­timpuri, transhumante. Ori şesuri necutreierate decit de lupi flăminzi şi de cîrtiţele nopţii subpămintene. Şi tocmai acolo, in acele uitări geografice, am fost martorul deschiderii de eră, intrării lor in istorie. Se ri­dicau hărţi amănunţite ca, în presimţirea bătăliilor, cele strategice. Eşantioane de pă­­mint şi rocă erau purtate prin laboratoare. Se săpau şanţuri şi se amenajau şosele pentru transporturi grele. A­­păreau barăci, fundaţii, ziduri crenelate. In subteran detu­nau explozii. Şi, in cîţiva ani, neverosimil de puţini, acolo unde bătuseră vinturile sin­gurătăţii se arătau cetăţi fre­mătătoare şi aceleaşi elemen­te care agită marile metro­pole se împăminteneau în peisaj grăbit şi firesc, şi Acolo nu fusese nimic acum trepida o lume. Am văzut, aşadar, trecutul in cea mai grăitoare înfăţi­şare a lui şi am văzut viito­rul născîndu-se dinamic şi proaspăt. Cele două ipostaze erau îndepărtate ca o stea de o altă stea. Niciunde nu le-am întîlnit at­ît de apropiate, de unite, crescind una din alta, ca in acele văi fără seamăn dintre Zărand şi Paring. E acolo u­­tila istorie trecută, de la Sar­­mizegetusele surori la Ţebea, de la Densuş la Mesteacăn, de la negurosul Decebal la celălalt Rex Daciae, Horea, de la enigmaticul Litovoi şi chinuitorul mit cu numele Iancu, de la acel Cervantes hunedorean care se iscălea Ion Budai Deleanu la clasi­cele siluete ale Densuşenilor. Şi e­otita istorie prezentă, de la galeriile strălucind de aur negru in bazinul Jiurilor la vinele de aur adevărat de deasupra Bradului, de la e­­şarfele de flăcări ale Călanu­­lui la cuptoarele necontenit arzind ale Hunedoarei, de la centrul de nerecunoscut al Devei la turlele Mintiei. Tre­cutul şi prezentul sunt aici atit de organic legate incit nu pare o intimplare faptul că in vatra zămislirii neamu­lui s-a revărsat mindria dreaptă a Horii, s-a dus lupta tribunilor revoluţionari, au singerat Lupenii lui '29, s-a înfăptuit un Front al plugari­lor, se construieşte profilul zilelor ce vor veni. Vigoarea istoriei a trecut dintr-o faptă în alta, nerisipită, şi Cită s-a scurs in pămint, irumpe cu o forţă crescută. Toate vorbele din lume au viitorul de aceeaşi stirpe cu trecutul. In noua zonă indus­trială a oraşului Gheorghieni, din ju­deţul Harghita, a în­ceput construcţia unei fabrici de stofe de mo­bilă şi ţesături tehni­ce. Fabrica este pre­văzută să intre parţial in funcţiune la jumă­tatea anului viitor. In faza finală ea va pro­duce 2 milioane mp stofe de mobilă, pre­cum şi 7,3 milioane m.p. ţesături tehnice. La Suceava a în­ceput construcţia pri­mei staţii de epurare a apelor reziduale din industrie şi a celor menajere. Amplasată in zona industrială a oraşului, staţia va avea o capacitate de 790 litri pe secundă. A­­ceastă staţie va fi pri­mul obiectiv de pre­venire a poluării me­diului acvatic, con­struit în întregime cu utilaje de fabricaţie românească. EM. VILCEA (co­­resp. R.I. V Lazăr). La întreprinderea bal­neară Govora a fost re­alizat un aparat denu­mit „Magnetodyaflux" destinat tratării astmu­lui bronşic şi tulbură­rilor neuro-endocrino­­vegetative. Aparatul a fost brevetat ca inven­ţie, întreprinderea „E­­lectrobanat“ din Timi­şoara a început fabri­caţia industrială a unui nou tip de corp de iluminat cu vapori de mercur, pentru dru­muri publice. O dată cu acesta a fost pusă la punct şi tehnologia de fabricaţie pentru producţia lămpilor de semnalizare şi lămpi­lor de poziţie necesare autoturismului româ­nesc „Dacia — 1­300“, CLU­J (coresp. R.I. — Al. Kiss). La secţia a 7-a a Trustului de uti­laj greu din Cluj a fost realizat un cuptor de var unic in ţara noas­tră ca mărime şi grad de automatizare. Capa­citatea 100 000 tone a­­nual. Concomitent cu creş­terea potenţialului e­­conomic in perioada actualului cincinal, o­­raşul Tirgovişte se va dezvolta şi pe plan ur­banistic. Recent, a în­ceput construcţia unui nou cartier, care va însuma, într-o primă etapă, 400 aparta­mente. La Universitatea din Bucureşti a fost inau­gurat, luni la amiază, primul laborator de psiholingvistică din ţara noastră, care va contribui la dezvolta­rea cercetării în acest domeniu, la formarea de specialişti, la extin­derea colaborării cu instituţii, similare din străinătate. Constructorii de drumuri din Banat au început modernizarea drumului Oraviţa-A­­nina-Bozovici-Iablani­­ţa, importantă arteră rutieră care străbate una din cele mai ini­moase zone din Mun­ţii Banatului. In sala Dalles a a­­vut loc luni la amiază, sub egida Comitetului municipal al femei­lor Bucureşti, Univer­sităţii populare Bucu­reşti, constituirea clu­bului „Femeia XX“. DIRECŢII NOVATOARE IN ARHITECTURA ROMÂNEASCA — Arhitecţii, aflaţi astăzi, in faţa unei opere constructive fără precedent in fara noas­tră au, în continuare, din vast domeniu, de creaţie. In ce di­recţii consideraţi că s-a afir­mat aportul lor novator ? — In faţa importantei co­menzi sociale ce i se adresează, a problemelor pe care le ridică dezvoltarea societăţii noastre socialiste in ansamblul ei, ar­hitectura românească a trecut de la creaţia cu rezultat indivi­dual la realizarea de mari an­sambluri, la regindirea aglome­rărilor urbane, a fenomenului urban in general, a funcţionali­­taţilor, in lumina locului şi ro­lului pe care îl au la noi. omul şi colectivitatea, a perspective­lor ce li se oferă in acest do­meniu nu dispunem de o expe­rienţă de referinţă. In multe privinţe, munca arhitecţilor este deschizătoare de drumuri. Con­sider o reuşită de prim ordin a arhitecturii româneşti f­apt­ul că formularea unei noi concepţii nu constă în artificii profesio­nale, în complicate subtilităţi individuale, nu uimitoare „origi­nalităţi“ de moment, ci în sta- Convorbire cu prof. univ. arh. Octav Doicescu vicepreşedinte al Uniunii Arhitecţilor bilirea unui dialog larg cu con­temporaneitatea, cu cerinţele ei majore, intr-o căutare perseve­rentă a virtuozităţii. Tocmai a­­cestea sint­ valorile cu care arhi­tectura românească se înscrie in patrimoniul universal, fiindcă sim cele care ii conferă o per­sonalitate proprie,­ remarcată de numeroşi oaspeţi care au vizitat România. Printre atilea altele, piaţa centrală din Deva, casa de cultură din Suceava, staţiunea Neptun, sunt doar cîteva din lu­crările remarcabile din acest punct de vedere şi care şi-au a­­tras unanime aprecieri. — Conferinţa Uniunii Arhi­tecţilor d­in Republica Socia­listă România, ale cărei lu­crări se deschid miine in Ca­pitală, este momentul unei a­ lente analize a rezultate­lor obţinute in ultimii ani in domeniul, arhitecturii, al examinării lor cu obiectivi­tatea spiritului critic, în con­textul importanţei sociale pe care o capătă munca arhitec­tului, sporesc răspunderile sale faţă de calitatea actului de creaţie, faţă de profesio­nalizarea sa, ca om care dă linia, de concepţie pentru lu­crări ce angajează însemnate investiţii. Satisface, oare, re­plica pe care o dau arhitecţii acestor deziderate ? ■ — Pentru noi toţi un prilej de reflectare la reuşitele­­şi la ta­rele muncii noastre, Conferinţa Uniunii Arhitecţilor are, în a­­celaşi timp, o importanţă de­osebită prin rolul pe care îl va avea in direcţionarea activi­tăţii noastre viitoare. Pentru ca această activitate să corespundă in mai mare măsură comenzii sociale, cerinţelor actuale în do­meniul construcţiilor, ea trebuie ■să fie cit mai strins legată de activitatea practică a şantiere­lor. Industrializarea construcţii­lor, proporţiile operei construc­tive, impun găsirea unor soluţii inedite, stabilirea unei corelaţii mai raţionale intre estetic şi e­­ficient, ceea ce nu alungă origi­nalitatea şi, dimpotrivă, îi con­feră un fundament mai solid. Dobindind ajutoare preţioase în ştiinţele matematice, in tehnolo­giile­ moderne, itt normativele elaborate, arhitectul­­ trebuie să rămină un veritabil creator, ca­­re îşi asumă o muncă dificilă. Funcţionalitate, diversificare, eficienţă, sunt categorii cărora arhitecţii, noştri ar trebui să le acorde mult mai multă atenţie. — Ce consideraţi că ar tre­bui întreprins pentru o mai bună valorificare a inteligen­ţei­ creatoare româneşti in domeniul arhitecturii, pentru stimularea ridicării calificării arhitecţilor pe trepte superi­oare ? — In primul rind este de su­bliniat necesitatea organizării u­­nui schimb amplu şi permanent ,de­ idei, de informaţii. Centrele de informare existente în mo­mentul de faţă sunt departamen­tale, au de rezolvat probleme spacifice. Chiar­­şi­ Institutul de cercetări in construcţii are o sferă limitată de preocupări, a­­xate in principal pe construcţii industriale. Se resimte lipsa u­­nui sistem de cercetare şi infor­mare care să cuprindă proble­mele arhitecturii, în ansamblul lor, care să ofere o tribună de popularizare a experienţei îna­intate. Inteligenţa creatoare este insuficient valorificată şi sub alt CORNELIA PREDA (Continuare în pag. a 2-a) în Editura politică a apărut: NICOLAE CEAUŞESCU Cuvîntare la Consfătuirea pe ţară a lucrătorilor din întreprinderile agricole de stat (25 februarie 1971) Preşedintele Republicii Federale a Germaniei, Gustav Heinemann, va face o vizită oficială in România La invitaţia preşedintelui Consiliului de Stat al Repu­blicii Socialiste România,­ Nicolae Ceauşescu, şi a soţiei sale, Elena Ceauşescu, preşe­dintele Republicii Federale a Germaniei, Gustav Heine­mann, și doamna Heinemarmn vor face o vizită oficială în Republica Socialistă România, în perioada 17—19 mai 1971. I­n zilele care au urmat scur­tei vacanţe de iarnă, in in­stituţiile de invăţămînt su­perior au avut loc şedinţe ale cadrelor asociaţiilor studenţeşti pentru desemnarea noilor repre­zentanţi în consiliile profesorale şi in senate. Numărul studenţi­lor in aceste organisme de con­ducere, a crescut simţitor, ajun­­gîndu-se pină la o pătrime­ din totalul membrilor acestora. în­ consilii şi în senate, in afara pre­şedintelui consiliului uniunii a­­sociaţiei studenţeşti din institut participă­­reprezentanţi ai fiecă­rei facultăţi sau, in cazurile cînd instituţiile de invăţămînt supe­rior au mai mult de şase facul­tăţi, reprezentanţi pe grupe de facultăţi. In baza­­legislaţiei in vigoare, reprezentanţii asocia­ţiilor studenţeşti participă la discutarea tuturor problemelor abordate şi au drept de vot la adoptarea hotăririlor, cu excep­ţia celor legate de statutul ca­drelor didactice. Aşadar, a sporit rolul şi par­ticiparea în senat a tinerilor a­­flaţi pe băncile facultăţilor ca o expresie elocventă a democra­tismului vieţii noastre univer­sitare. Experienţa de pină acum a do­vedit că reprezentanţii studen­­ţimii au adus o contribuţie pozi­tivă în abordarea problemelor complexe ale procesului instruc­­tiv-educativ, cuvintul lor a avut greutatea şi discernămîntul ne­cesare, dovedind maturita­te de gindire şi interes pentru conducerea destinelor şcolii noastre superioare. Intr-o convorbire pe această temă cu prof. dr. doc. MIRCEA OPREAN, rectorul universităţii craiovene, interlocutorul se arăta deosebit de satisfăcut de apor­tul studenţilor în senat, subli­niind că, în luarea multor decizii, punctul de vedere al reprezen­tanţilor tineretului studenţesc a avut o contribuţie deosebită. In cei doi ani de activitate, în toate centrele universitare, aşa după cum s-a constatat, a apărut ca pregnanţă ca justificată întru totul participarea reprezentanţi­lor studenţilor la conducerea treburilor instituţiilor de invăţămînt superior. Ba, mai mult, s-a simţit nevoia ac­centuării acestei participări, a creşterii ponderii tineretului stu­dios în senat şi consilii. „Fără îndoială, după doi ani de expe­rienţă, în alt mod pot fi azi a­­bordate problemele reprezen­tării asociaţiilor studenţeşti in organele de conducere colectivă din invăţămînt, declara de curînd GHEORGHE CREŢU, preşedin­tele Consiliului U.A.S. din Cen­trul universitar Timişoara. Pe baza acestei experienţe, iniţia­tiva organizaţiei noastre de per­fecţionare a reprezentării stu- CONST. SÎRBU STUDENŢII ÎN SENAT în legătură cu mărirea numărului reprezentanţi­­lor asociaţiilor studenţeşti în consiliile profeso­­rale şi în senatele universitare Unul din noile „oraşe“ bucureştene : Bercenii. Alături de Titan, de Drumul Taberei, de Floreasca, de Militari şi alte mari cartiere noi ale Capitalei, acest masiv com­plex de locuinţe din sudul Bucureştilor reprezintă o sem­nificativă carte de vizită pentru creaţia colectivă a ar­hitecturii românești contemporane OGLINDA RETROVIZOARE 1966.1970 JUDEȚUL HUNEDOARA (în pag. a 3-a) Unde duce înlocuirea cuvîntului „noi" cu „EU"! In unanimitate, cooperatorii din Plopu, judeţul Brăila, întru­niţi in adunare generală hotă­rau să retragă mandatul încre­dinţat lui Gheorghe Orăşanu, care le-a fost preşedinte. Votul nu reprezintă altceva decit a­­testarea unui act deliberat de gândire matură, de chibzuinţă profundă, de analiză multilate­rală a activităţii de ansamblu a marii familii de-a lungul unui an şi implicit prin referiri con­crete, a ceea ce s-a petrecut vreme ceva mai îndelungată ; analiza faptelor care a contri­buit ca această cooperativă, altă­dată recunoscută prin partea lo­cului cu o bună reputaţie, ca fruntaşă, să bată în anii din ur­mă pasul pe loc. Cînd am făcut prima cunoştinţă cu Gheorghe Orăşanu acesta era preşedinte de cîţiva ani. A­­veam în faţă un om care vorbea cu însufleţire despre cooperati­vă, despre realizările ei de in­ceput, care, cu o ardoare pasio­nantă prefigura în cuvinte avin­­tate viitorul obștei. Expresiile „noi am făcut“, „noi gîndim“, „munca noastră“, „averea noas­tră“ reveneau ca un leit-motiv in fiecare frază. In cursul anilor ce s-au scurs l-am mai revăzut in nenumărate rînduri. Parti­cipa ca delegat sau invitat la şedinţe importante, la consfătu­iri şi schimburi de experienţă. I-am citit numele în ziarul lo­cal. Întotdeauna legat de succe­sele cooperativei... Şi iată-l acum pe Gheorghe Orăşanu într-o ipostază diame­tral opusă aceleia cu care îi o­­bişnuise pe cei care îl cunoş­teau. Intimplarea poate surprin­de doar pe cei care nu au mai avut de-a face cu el şi cu coope­rativa în ultimii 2—3 ani. Dar nu şi pe cei care i-au fost în apro­piere. Preşedintele din Pippu abdicînd treptat de la principiile ce le incumbă importanta func­ţie ce i-a încredinţat-o voinţa colectivă, a suferit o metamor­foză nedorită,­ comportamentul lui nemaifiind în măsură să sa­tisfacă exigenţele pe care Ie im­plică o asemenea muncă de răspundere. Socotind că suc­cesele cooperativei, realizările dobîndite cu efortul a sute, de oameni s-ar datora în exclusi­vitate meritelor lui de preşedin- I te, că tot ceea ce se înalţă prin­­ truda cooperatorilor n-ar fi pu-­­ se decit pe seama „destoiniciei“, „hărniciei“, „n­eoboselii“ — eti­chete cu care adesea s-a gratu­lat şi cărora nu le înţelege sensul, gindind că singur le-ar merita, a început să înlocuiască tot mai des cuvintele „noi“, „noastră“, „noastre“ cu cuvintul „eu“, într-o altă formulare, cu înţelesu-i real, asta înseamnă că „nimic nu se mai clinteşte în cooperativă decit aşa cum vreau eu“. Mai are rost să consult oamenii, să le ascult şi să le res­pect părerea, să iau decizii care să fie rezultatul sfătuirii unui ma­re număr de cooperatori ? La ce ar folosi, dacă eu sunt de fapt to­tul ? — gîndea şi acţiona în con­secinţă Orăşanu. Pentru ce să mai fie dezbătute măsurile luate în consiliul de conducere sau adunarea generală cînd ceea ce zic, eu e sfînt ? — aşa a gîndit şi dispus în multe situaţii. Nu a vrut să renunţe sau măcar să motiveze în faţa cooperatorilor mobilurile pentru ce doreşte să transforme cooperativa în fabrică de... cărămizi, angajînd anual o „mandatară“ care se o­­bliga să fabrice cărămizi pentru cooperativă, dar care uita de fie­care dată această obligaţie, ră­­mînînd constant debitoare cu su­me importante, neomiţînd în schimb să-şi onoreze „contracte­le" către diferite „părţi“, cu toate că destui cooperatori i-au atras preşedintelui atenţia, şi personal, şi în şedinţe, că aici este vorba de afaceri dubioase. VALERIU STOIU (Continuare in pag. a 5-a) DE CE NU A MAI FOST REALES PREŞEDINTELE COO­PERATIVEI AGRICOLE DIN COMUNA PLOPU-BRAILA (Continuare în­ pag. a 2-a)

Next