România Liberă, mai 1972 (Anul 30, nr. 8560-8584)
1972-05-03 / nr. 8560
MAI sărbătoare a muncii, munca, cea mai frumoasă sărbătoare Nimic altceva, decit nişte marginalii la sărbătorirea zilei de 1 Mai pe pămintul românesc. Un 1 Mai fără strălucirea solară a miezului de primăvară, lipsit de mişcare şi, deci, de spectaculos. Şi, totuşi, cit de pline, cit de rotunde, pot fi la noi şi aceste evenimente in aparentă... fără evenimente. Ne gindeam, in timp ce recepţionam datele desemnind înaintea ochilor imaginea acestui întîi de mai pluvios, că fizionomia morală a unui popor se reflectă ca într-o picătură de apă şi în modul cum ştie să-şi umple şi să-şi cheltuie timpul liber. Este poate elementul cel mai inedit al timpului la care ne referim şi el ne oferă indicii că într-o zonă de mare interes social — abordată, comentată şi evocată foarte des în lumea modernă — în zona organizării creatoare a timpului liber, începem să facem dovada unor investiţii fructuoase de ingeniozitate, bun gust şi spirit gospodăresc. Firesc, posibilitatea de a petrece în aer liber aceste momente fiind mai mult sau mai puţin exclusă, o mare parte din oameni au căutat compensaţia teatrului sau filmului, al spectacolului, cu un cuvînt generic. Şi a fost pentru noi revelator şi încurajator să constatam că în Capitală, mai cu seamă, s-au programat spectacole de ţinută, apreciate ca atare, dovada peremptorie făcind-o faptul că toate s-au jucat cu casa închisă. In ţară, acolo unde condiţiile atmosferice s-au dovedit mai favorabile, acesta Mai a marcat reluarea — intr-un fel emoţionantă — a vechilor tradiţii muncitoreşti din România ale serbărilor cimpeneşti. Corespondentul nostru din judeţul Hunedoara ne transmite că o asemenea reuniune a avut loc în pădurile din împrejurimile Devei, fiind onorată de participarea unui mare număr de oţelari hunedoreni şi de cooperatori din regiune. Pentru a rămine în aceeaşi sferă — a distractivului — să mai notăm că timpul mohorît nu a putut împiedica turismul, cele două puncte care polarizează îndeobşte atenţia amatorilor — litoralul şi Poiana Braşov — fiind nu numai solicitate, dar şi pregătite în acest sens, în general într-o manieră care se cuvine apreciată. Mai perpetuează însă şi datina sărbătoririi sale prin muncă. O datină ilustrată, şi în acest an, prin nu puţine fapte pregnant semnificative. Să memorăm, înainte de toate, exemplul de înfrăţire în muncă pe care ni l-au dat, în această zi a muncii şi a înfrăţirii, locuitorii Mureşului, ţinut in care, români şi maghiari, au petrecut ziua de 1 Ialai lucrînd intens, fie în acele uzine care, prin specificul lor, nu îngăduie întreruperea proceselor tehnologice — ca, de pildă, Combinatul chimic de la Tîrnăveni — fie pe ogoare, unde o serie de suprafeţe au primit în această zi sămînţa. Mergînd pe firul acestei idei, să notăm însă o serie de aspecte care depăşesc obişnuitul, inscriindu-se în categoria faptelor de excepţie. Este puţin comun faptul că tocmai de 1 Mai chimiştii de pe platforma Borzeştilor, a căror unitate a fost distinsă recent cu Ordinul Muncii clasa I, au atins nivelul parametrilor proiectaţi, mult mai devreme decit se scontase. După cum, nu este un lucru oarecare că, la Hunedoara, de 1 Mai s-au dat peste graficul zilnic 9 000 de tone de oţel, 7 000 de tone de fontă şi 5 000 tone de laminate. La Turda, fabrica de ciment a dat, în aceeaşi zi, 100 de tone de ciment şi 50 de tone de var peste plan. In sfîrşit, pe intinsul cimpiilor româneşti, pretutindeni unde s-a simţit nevoia, s-au continuat lucrările agricole, cum s-a întîmplat bunăoară la Lenauheim, la Tomnatic şi Recaş, în Banat, pe malul Dunării , la Turnu Măgurele şi in alte locuri. Reunind aceste observaţii, să conchidem că nota comună a manifestărilor prilejuite de 1 Mai, fie că se înscriu în aria festivă, fie că fac parte din ceea ce numim concertul muncii, o constituie puternica sudură morală a poporului nostru, calmul şi vigoarea cu care îşi priveşte munca şi viaţa, deopotrivă, consacrate slujirii nobilelor idei pentru care militează partidul, ideile edificării societății socialiste multilateral dezvoltate, ale promovării prieteniei și păcii între popoare. Ion Pavelescu ^AAAAAAAăAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA^/iAAAAAAAAAA* Contradicţii Aurel Baranga Expediţia „Apollo-16" s-a terminat cu bine. In clipa în care scriem aceste rînduri, cei trei eroi ai celei mai lungi excursii selenare, Mattingly, Young şi Duke, dorm liniştiţi in paturile lor. A fost cel mai primejduit dintre drumurile spre Lună, primit la fiecare pas de peripeţii, episoade neprevăzute şi momente de suspens, ca în filmele de aventuri bine regizate, menite să te ţină permanent într-o stare de alarmă şi de emoţie. Deosebirea dintre filmul de ficţiune şi filmul, real şi autentic, al cutezătorului periplu spre satelitul nostru intrat în explorare, este că la film spectatorii știu că finalul va fi fericit, in timp ce, in cazul lui „Apollo-16“, întregul Pămint, transformat într-o vastă sală de spectacol, se întreba, sufocat de neliniști, care va fi sfirsitul acestei fermecătoare tentative de supunere a universului. Dar, cum zic, finalul a fost pe măsura dorinţelor ţinut public dornic ca totul să se termine cu bine, cu atît mai mult cu cit, pentru ochiul profan, spectacolul a început să se repete : aceeaşi plecare, mirifică, dar văzută şi cu alte prilejuri, aceeaşi alunizare la punct fix, aceiaşi paşi pe Lună, intr-un ritm de balet derutant, poate numai rocile adunate să fie altele, dar amănuntul, fără îndoială preţios, cade în zona de interes a specialiştilor. In materie de drum spre Lună, laicii au început să se blazeze. De aceea, mărturisesc, m-a pasionat mai puțin ce s-a petrecut la mi(Continuare în pag. a 2-a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE Convorbiri între delegaţia Partidului Comunist Român şi delegaţia Partidului Socialist Francez Luni, 1 mai 1972, au avut loc convorbiri între delegaţia Partidului Comunist Român, condusă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, şi delegaţia Partidului Socialist Francez, condusă de Francois Mitterand, prim-secretar al Partidului Socialist Francez. Din partea franceză participă Gaston Defterre, membru al Biroului Naţional al Partidului Socialist Francez, preşedintele grupului parlamentar socialist, primar al oraşului Marsilia, şi Robert Pontillon, membru al Biroului Naţional, secretar naţional cu problemele internaţionale ale Partidului Socialist Francez, iar din partea română iau parte tovarăşii Manea Mănescu, membru al Comitetului Executiv, al Prezidiului Permanent, secretar al C.C. al P.C.R., Ștefan Voitec, membru al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., Cornel Burtică, membru supleant al Comitetului Executiv, secretar al C.C. al P.C.R., Ștefan Andrei, secretar al C.C. al P.C.R. In cursul convorbirilor s-a efectuat un schimb de informări reciproce asupra activităţii şi preocupărilor celor două partide. De asemenea, au fost evidenţiate aspecte ale relaţiilor dintre Partidul Comunist Român şi Partidul Socialist Francez, dintre România şi Franţa, probleme ale situaţiei politice din Europa, ale actualităţii internaţionale. S-a relevat dorinţa comună de a dezvolta în continuare relaţiile dintre cele două partide, dintre popoarele român şi francez. Convorbirile s-au desfăşurat intr-o atmosferă caldă, de bună înţelegere. • Documentul de bază pentru gospodărirea pădurilor ii constituie amenajamentele silvice • Nerealizarea planului de împăduriri se sancţionează cu diminuarea corespunzătoare a masei lemnoase dată spre exploatare • Scoaterea din fondul forestier a unor suprafeţe de păduri comunale se face numai printr-o Hotărîre a Consiliului de Miniştri • Inspectoratele silvice asigură comunelor şi seminţe selecţionate de calitate superioară • Consiliile populare răspund direct de executarea lucrărilor de gospodărire a pădurilor • Pădurarii comunali sunt pregătiţi în reţeaua de şcolarizare a ministerului de specialitate • Toţi locuitorii satelor sunt beneficiari ai valorificării pădurilor comunale • 7 la sută din cantităţile exploatate se atribuie gratuit persoanelor cu greutăţi materiale deosebite • Declasarea materialului lemnos interzisă prin lege • Comitetele de gospodărire a pădurilor se aleg pe o durată de 5 ani in loc de 1 an. LEGILE IN ATENTIA OPINIEI PUBLICE Principii pentru şi reglementări valorificarea superioara a pădurilor comunale Raţiunea trecerii, încă de acum 18 ani, a circa jumătate de milion de hectare de pădure în administrarea directă a consiliilor populare comunale este evidentă , prin exploatarea lor se pot satisface mai bine nevoile gospodăreşti ale sătenilor cit şi diferitele nevoi obşteşti ale comunelor. După cum tot atît de evidentă este şi necesitatea de a se asigura armonizarea intereselor locale — legate de satisfacerea unor necesităţi de material lemnos , cu interesele generale ale statului privind valorificarea completă şi superioară a tuturor resurselor ţării. Acest lucru l-au subliniat de altfel majoritatea deputaţilor care au luat cuvîntul, la recenta sesiune a Marii Adunări Naţionale, pe marginea proiectului de lege privind gospodărirea pădurilor comunale. La ora actuală proiectul a devenit lege şi, aşa cum este cunoscut din relatările apărute în presă, faţă de formularea iniţială au apărut, ca urmare a propunerilor făcute de cetăţeni în dezbaterea publică, de comisiile permanente ale Marii Adunări Naţionale, de deputaţi , o serie de îmbunătăţiri atît , în ceea ce priveşte conţinutul cit şi redactarea unor prevederi. Se poate afirma, de aceea, pe bună dreptate, că, în comparaţie cu actele normative existente anterior în acest domeniu, depăşite de transformările politice, economice şi sociale survenite de-a lungul anilor, legislaţia adoptată reuşeşte să răspundă mult mai bine etapei actuale, aducînd o serie de noutăţi care converg tocmai spre o gospodărire mai eficientă a păduri-i lor comunale şi spre rezolvarea unor probleme locale stringente. Să urmărim pe rînd aceste noi aspecte. Ing. M. Dumitrescu (Continuare în pag. a 3-a) ! Vizita in România a delegaţiei de partid şi guvernamentale a Republicii Democrate Germane Comitetul Central al Partidului Comunist Român, Comitetul Central al Partidului Socialist Unit din Germania şi guvernele celor două ţări au convenit ca vizita oficială de prietenie in Republica Socialistă România a delegaţiei de partid şi guvernamentale a Republicii Democrate Germane să aibă loc in a doua decadă a lunii mai a.c. Delegaţia va fi condusă de Erich Honecker, prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Socialist Unit din Germania, şi Willi Stoph, membru al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Socialist Unit din Germania, preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Democrate Germane. Cu prilejul vizitei va fi semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între Republica Socialistă România și Republica Democrată Germană. Preşedintele Consiliului de Stat, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi tovarăşa Elena Ceauşescu au primit pe soţia preşedintelui Republicii Peru, Maria Consuelo Gonzales de Velasco Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste I România, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, împreună cu tovarăşa I Elena Ceauşescu, au primit marţi seara pe Maria Consuelo Gonzales de Velasco, soţia preşedintelui Republicii Peru, care face o vizită in ţara noastră. La primire au fost de faţă Maria Mănescu, Tamara Dobrin, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste, George Macovescu, prim adjunct al ministrului afacerilor externe, Mircea Nicolaescu, ambasadorul României in Peru, cu soţia. Soţia preşedintelui Republicii Peru a fost însoţită de Juan Velasco Gonzales, fiul preşedintelui peruan, şi de Margarita Albului de Tantalean, soţia ministrului industriei peştelui din Peru. Au participat Mariano Patador Puente, ambasadorul Republicii Peru la Bucureşti, cu soţia. Preşedintele Consiliului de Stat, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi tovarăşa Elena Ceauşescu s-auîntreţinut cordial cu oaspeţii. ★ Preşedintele Consiliului de Stat, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi tovarăşa Elena Ceauşescu au oferit un dineu în onoarea soţiei preşedintelui Republicii Peru, Maria Consuelo Gonzales de Velasco. Paznic la tezaur Cînd clipeau de somn stelele, I pe muchia dealului apărea un I drumeţ ud de rouă pină la ge- I nunchi. dinii de la stină s-au repezit gata să-l sfişie, dar, nesfiindu-se, bărbatul acela masiv i-a făcut să se oprească la ciţiva paşi, de unde lătrau cam nehotărîţi. A ieşit baciul din culcuş, cu chimirul neincins. „Cheamă-ţi dulăii, Pirvule!“. „Dumneata eşti ? Ai dat vacanţă ?“ Parcă s-ar reedita o scenă din minunatele intimplări de călătorie ale bătrinului Calistrat. — Fiecare om de aici are şi o gestiune. Să lăsăm la o parte magazionerii, care sunt gestionari de meserie. Fermierul este fermier, dar şi gestionar, la fel preşedintele , şeful de echipă, şoferul, tractoristul, chiar şi paznicul de noapte, are gestiune. Fiecare ţăran este gestionarul uneltei sale, al pomului pe care îl cultivă, al parcelei de pămint, pe care lucrează în acord global... Sinteţi singurul fără gestiune. — Eu ? „Cu ce începem, tovarăşe profesor ?" „Cu ce vrei d-ta, baciule. Dar mai întîi să văd şi statele. Călătorul venea de departe. I Din Vălenii Dîmboviţei. Munţii aveau nume bizare, Luncile Batiştei, Baciu, Ciumăzanu. — Nu faceţi parte din conducere. Preşedintele, inginerul şef, fermierii, controlorul şef, şefii de echipă, au sectoare pe care le conduc. Avem conducători auto, conducători de atelaje, responsabili de vărărie, de tăbăcărie, de brutărie, de a- i jambice. Dar nu luaţi parte la conducere ! ! — Greşeşti ! Baciul îl pofteşte să se aşeze. Picioarele, după atitea văi şi idealuri, hotărăsc cu de la sine i putere să se încovoaie. 11 trage spre el pămintul, o toropeală plăcută il ia în stăpinire. Munţii, doamne, frumoşi mai sunt. • Şi ce de ozon bate la baierele inimii. O secundă, poate un mi- I nut. Drumețul tresare ca unul j in culpă de mare slăbiciune. i „Haide, baciule, adună ciobanii. — Pentru că nu aveți interese personale. — Dacă n-aș fi interesat in i treaba asta, nu intram în ea. Se vîră pînă la umeri in butoaiele în care a fost brinză. Umblă cu degetele pe doage şi I printre ele. Să nu aibă urme de I sare. Să nu aibă mucegai. Să nu I aibă miros urit. La rind, ciubere, sădire, unelte de muls şi de închegat laptele. — Aţi fost ales pentru că sunteţi profesor. De aproape trei decenii profesor în sat, majoritatea populaţiei de aici a trecut prin băncile dv. Şi dascăl nu numai al copiilor , dincolo de poarta şcolii, educator din poartă în poartă. — Acu’ e drept ce spui. Oile vin la strungă. Cu minecile suflecate, ciobanii înfăptuiesc străvechiul ritual. Bărbatul care asistă prinde din cind in cind cite o oaie mulsă și verifică dacă mai are lapte in uger. — Sinteţi matematician. Matematica, ştiință exactă. Incompatibilă cu erorile. — Exact. Oile. Nu le numără din ochi. O trece pe fiecare prin miinile lui, să vadă dacă s-a mai îngrășat, dacă a mai slăbit. Pe multe le saltă de pe pămint. Mieii, pe toţi ii ridică in braţe. Marin Ioniţă (Continuare în pag. a 3-a) OSAR Cît reprezintă reţeaua de unităţi în alimentaţia publică p Destul de recent introdus în vocabular, termenul de alimentaţie publică încearcă să sintetizeze categorii foarte eterogene de localuri, cu funcţii şi utilităţi extrem de variate. Dacă, înainte ospătăriile, cîrciumile, hanurile, cafenelele şi plăcintăriile, cărora li s-au adăugat mai tîrziu bodegile, restaurantele şi cofetăriile epuizau la noi gama acestor unităţi, complexitatea vieţii contemporane a impus, astăzi, o mare diversificare a tipurilor de localuri şi, implicit, cuprinderea lor într-o noţiune generală, cea de alimentaţie publică. Există, desigur numeroase criterii de diferenţiere a feluritelor tipuri de unităţi. Dacă examinăm chestiunea din punct de vedere social — şi aceasta constituie de fapt criteriul esenţial — localurile de alimentaţie publică I răspund la două cerinţe impor- tante ale oamenilor. Prima : cea de destindere, de agrement. A doua, care corespunde nemijlocit denumirii generale, de alimentaţie. Interesant este faptul că, în condiţiile unei creşteri absolute a tipurilor şi numărului de uni- tăţi, centrul de greutate se mută tot mai pregnant de la prima la cea de a doua categorie de localuri Explicaţia se găseşte pe două planuri. In primul rînd, în faptul că în societatea modernă omul a descoperit alte surse, infinit mai avantajoase, de comunicare şi informare, posibilităţi de destindere, inclusiv muzicale, mai lesnicioase. In al doilea rind, viaţa trepidantă, plină, a zilelor noastre face ca ocupaţiile cu caracter culinar să fie tot mai puţin atrăgătoare, cetăţenii preferind să-şi rezolve cit mai rapid şi mai simplu problemele de alimentaţie. Aceasta explică marele „boom“ mondial al self-service-ului, căutarea pe care o au cantinele-restaurant, restaurantele-pensiune şi alte genuri de unităţi care pun pe prim plan hrana şi nu distracţia. Fenomenul nu a trecut, fireşte, neobservat nici în ţara noastră, deşi procesul de adaptare a reţelei de alimentaţie publică la cerinţele contemporane este, aşa cum vom vedea, încă incipient. — Grija noastră — care se conturează şi se concretizează tot mai mult în ultimul timp — ne spunea RADU ABAGIU, adjunct al ministrului comerţului interior, — este de a da alimentaţiei publice adevăratul ei caracter contemporan : acela de a răspunde cerinţei sociale de organizator colectiv al hrănirii populaţiei, reducînd la maximum posibil îndeletnicirea atît de neproductivă a pregătirii meniurilor în fiecare gospodărie. Această tendinţă, evidentă şi pe plan mondial, este cu atît mai valabilă în condiţiile ţării noastre unde preocupările şi în general viaţa oamenilor sunt tot mai complexe, unde activităţile extraprofesionale de ordin instructiv, spiritual, ciştigă tot mai mult teren. Legea cu privire la activitatea de comerţ interior fixează, acum cu claritate liniile directoare ale activităţii alimentaţiei publice în condiţiile ţării noastre. ..Alimentaţia publică, se spune în art. 54, îndeplineşte în cadrul comerţului interior o importantă funcţie social-economică, participînd activ la aprovizionarea maselor largi ale populaţiei, la satisfacerea cerinţelor de consum, la ridicarea nivelului de trai al acesteia“. Iar art. 55 precizează : ..Organizaţiile de alimentaţie publică au sarcina să pună la dispoziţia consumatorilor sortimen- Mircea Scrîpcă Paul Marian (Continuare în pag. a 3-a) Întîlnirea Nicolae tovarăşului Ceauşescu cu tovarăşul Santiago Carrillo Marţi, 2 mai, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu, s-a intilnit cu tovarăşul Santiago Carrillo, secretar general al Partidului Comunist din Spania care face o vizită în ţara noastră, la invitaţia Comitetului Central al Partidului Comunist Român. La intilnire a participat tovarăşul Ştefan Andreii secretar al C.C. al P.C.R. In cadrul convorbirii care a avut loc cu acest prilej s-a reafirmat hotăriea reciprocă de a dezvolta in continuare relaţiile de colaborare şi solidaritate internaţionalistă dintre Partidul Comunist Român şi Partidul Comunist din Spania, corespunzător intereselor celor două partide şi popoare, unităţii mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, ale tuturor forţelor antiimperialiste. S-a făcut, totodată, un schimb de păreri asupra problemelor actuale ale luptei revoluţionare. antiimperi★ Luni după-amiază, a sosit la Bucureşti tovarăşul Santiago Carrillo, secretar general al Partidului Comunist din Spania, care face o vizită în ţara noastră, la invitaţia Comitetului Central al Partidului Comunist Român. La sosire, oaspetele a fost înaliste, ale mişcării comuniste şi muncitoreşti, ale situaţiei internaţionale. Convorbirea s-a desfăşurat intr-o atmosferă de cordialitate şi caldă prietenie. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu au oferit un dejun în cinstea tovarăşului Santiago Carrillo. ★ ★ tîmpinat de tovarăşii Paul Niculescu-Mizil, membru al Comitetului Executiv, al Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R., vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, Ştefan Andrei, secretar al C.C. al P.C.R., şi Ghizela Vass, membru al C.C. al P.C.R., şef de secţie la C.C. al P.C.R. «Pilii WM, ' ' ’X î : ' I Str . . . "... i-X". . ' - :■ mp m ' v lijgi -I H ■ ' ' g/Î - rl ACTUALITATEA INTERNAŢIONALĂ Quang Tri regiunea Platourilor Înalte şi în direcţia Saigonului, ofensiva se desfăşoară cu putere. Există nume — şi lupta îndelungată a eroicului Vietnam este presărată cu ele — care reuşesc să adăpostească în literele lor înţelesuri cruciale multiple născute nu din negura tradiţiei care fixează identităţi pe hartă, ci din curajul şi dăruirea celor ce-şi apără fiinţa naţională. Aşa a fost Dien Bien-Fu, care a însemnat prăbuşirea unui război colonial. Cine-i va purta mai departe înţelesul şi mesajul , încleştarea ce opune azi poporul vietnamez ocupaţiei străine: Quang Tri, Hue, Kontum, An Loc? Un reporter al agenţiei France Presse, prezent în ultimele momente ale luptelor de la Quang Tri, relatează: „Este o veritabilă prăbuşire. Toţi militarii celei de-a treia divizii au abandonat Quang Tri-ul împreună cu refugiaţii, mulţi părăsindu-şi în bunkere armele grenadele, radiourile, uniformele. Generalul sud-vietnamez Giai era un general fără trupe“. Aşadar, toate resursele materiale ale „vietnamizării“ au fost părăsite. După cum se vede aveau de toate, plus B 52 în aer, plus portavioane lingă coastă. Un singur lucru nu au putut primi în cadrul acestei politici: voinţa de a lupta. Nu generalul Giai era fără trupe, trupele sale erau fără o cauză. Acesta e sensul primordial al celor petrecute la Quang Tri. Un alt episod atrage atenţia. Imediat după fuga saigonezilor, avioanele americane au început distrugerea sistematică a oraşului. Ziaristul francez Bernard Ulman este de părere că asemenea bombardamente din aer şi de pe mare explică afluenţa de refugiaţi în spatele trupelor sud vietnameze. S-au întrebat promotorii procedeului cu ce ginduri pornesc pe drumul bejeniei cei ce-şi văd casele distruse şi pămînturile pîrjolite? De pe acum jandarmeria Saigonului caută suspecţi printre refugiaţi. Nu va trece mult pînă vor trage concluzia că întreg poporul vietnamez este suspect. Evident, atît timp cît voinţa de neatîrnare, de progres social va fi considerată subversivă. In faţa acestor realităţi care îşi strigă cu accente pătrunzătoare evidenţa nu poate exista reacţie mai regretabilă a Statelor Unite decit ameninţarea de a recurge la o forţă şi mai mare. De asemeni, nu poate exista o recunoaştere mai deplină a intereselor supreme ale păcii şi colaborării decit voinţa concretă de a găsi o soluţie politică în conformitate cu drepturile poporului vietnamez de a-şi hotărî singur soarta. Şi aceasta poate şi trebuie să se întîmple în cadrul conferinţei de la Paris care şi-a reînceput activitatea. Nicolae Lupu