România Liberă, iunie 1981 (Anul 39, nr. 11380-11405)

1981-06-01 / nr. 11380

Aurel Rău: „Promovăm o poezie care afirmă umanul, o poezie angajată puternic în dezbaterea de — Locuiţi pe o­ stradă amin­tind de rturi, de viituri, de pă­­mint... Strada Miloasă. Vecină cu casa in care a trăit Răcorită şi cu strada evocindu-l pe Gali­leo Galilei. Scara pe care am ajuns in biroul dumneavoastră de lucru. in acest spaţiu luminat de tablouri semnate de artişti de prim plan ai picturii noastre modemne, urcă printr-un univers ţărănesc, o adevărată colecţie de etnografie ardelenească. — Perimetrul in care locuiesc este, intr-adevăr, capabil să evoce viaţa culturală interbelică din Cluj. Pe strada Racoviţa, unde se află Institutul de ling­vistică, au activat o serie în­treagă de personalităţi ale filo­logiei clujene. Piesele de artă populară ca­­­­re-mi încălzesc şi-mi luminează casa sunt rodul pasiunii mele pentru etnografie, al preţuirii înzestrărilor celor din mijlocul cărora am pornit spre lume. Am depus eforturi susţinute pentru realizarea unei mici colecţii de ceramică şi de vechi lucrări in lemn ţărăneşti precum şi de pic­tură pe sticlă, care, după cum sunt dispuse in spaţiu, constituie lin prim cere in drumul spre lo­cul unde lucrez. — Acest univers vă trădează preferinţele, autobiografia, iubi­rile. — Piesele acestea anonime ex­primă indirect convingerea mea că avem semnale de mare artă în îndeletniciri străvechi ale po­porului nostru. Pictura pe sticlă românească, practicată in prin­cipal în Ardeal, este de aceeaşi intensitate a gindului şi a emo­ţiei ca şi pictura clasică şi mo­dernă, românească. în ea găsim şi bucuriile de culoare expresive ale reţeşterului anonim, după cum găsim şi o problematică prin. care aparţinem culturii eu­ropene.... Ceramica leagă direct sentimente mai vechi ale mele cu locurile natale,­pentru că in zona bistriţeană din judeţul Bis­­triţa-Năsăud, unde m-am născut, există o veche tradiţie de cera­mică neagră şi colorată atestînd legături cu strădanii de civili­zaţie din timpuri foarte înde­părtate. Poezia mea este marcată de acest eveniment autobiografic, de faptul că m-am născut într-un spaţiu larg al naturii care pre­lungea pînă în anii copilăriei mele activităţi economice şi so­ciale proprii şi epocii de formare a poporului nostru. Ele, de fapt, îşi justifică utilitatea şi în pre­zent. Este vorba de un mediu păstoresc, agrar, de multe meş­teşuguri, de ţesutul artistic, de un port cu o amprentă deosebi­tă, de mare originalitate. Poezia pe care o practică un poet, pe care o scrie el, în care îşi pune propria fiinţă, este im­plicată în locurile sale de obir­­şie, vine din aceste locuri, din acele­­puncte de interferenţă în­tre surpriza dată de cunoaşterea lumii şi un geniu al mediului însuşi, deschis, plin de forţe ale existenţei, independente de teh­nică, de civilizaţie şi in acelaşi timp extrem de pregătite să pri­mească noile aporturi ale civi­lizaţiei. — Ce noutăţi depistaţi In pei­sajul liric românesc ? — Poezia işi urmează drumu­rile ei multiple, aşa cum sunt ele autoimpuse la ora actuală prin varietatea de stiluri, prin starea de graţie, ca să zic aşa, a­­mor poeţi din diverse generaţii, prin bu­na lor formă de talente care sint in desăvîrşirea a ceea ce au început în foarte bune momente ale debutului sau se află pe pla­touri ale maturităţii creaţiei lor. Există, după cum ştiţi, o poezie a realului foarte fecundă şi tot­odată o poezie a anticipaţiei, a proiectării din interior asupra lumii, a visului, a __ ideilor cu care poetul tinde sa aibă dialo­gul cu contemporanii săi, să in­fluenţeze realitatea spirituală în care ne aflăm. Deci, o poezie care are pregnanţa realului şi o poezie care încearcă să-l concu­reze prin aceeaşi învestire cu un real in sensul superior, crea­tor al cuvântului. Poezia publi­cată în reviste în această perioa­dă sau editată în volume primeş­te în mai mare măsură un ac­cent­ de actualitate, de angajare in dezbaterea de idei care ca­racterizează întreaga noastră viaţă spirituală. — Care sunt sensurile date de dumneavoastră ideii de angajare in poezie ? — înţeleg într-un sens larg ideea de angajare, de poezie an­gajată. E vorba de o poezie care afirmă umanul, care afirmă va­lorile, încrederea în viaţă şi care, axată pe actualitate sau pe evo­carea istoriei, reuşeşte să pună în prim plan ceea ce dă un sens afirmativ tuturor strădaniilor omeneşti in epoca noastră. — Ca autor şi ca redactor şef de revistă vă confruntaţi in permanenţă cu poezia aşa numi­tă de eveniment. — Există un mare interes pen­tru poezia evenimentului. Mulţi poeţi o abordează şi pentru a se delimita de înţelesurile eronate care au fost conferite intr-o a­­numită epocă unei astfel de po­ezii. Aşa cum spunea si Goethe, orice poezie îşi are rădăcina in­tr-un eveniment, în ocazional, în contingent. Pină la urmă poezia este intr-adevăr, o transfigurare a faptului de viaţă, o sublimare a esenţei vieţii în nişte forme durabile. Aceste forme punînd problemele eternului uman păs­trează in acelaşi timp şi ceva din acel fapt proaspăt şi unic petrecut în biografia poetului intr-un moment exact şi într-un loc exact pe planetă. — Traduceţi mult din lirica universală. Aveţi deci posibilita­tea unor confruntări, a compa­raţiei. Ce aţi fi îndemnat să glo­saţi in jurul, unei astfel de te­me la ora actuală ? — în lume se petrec fenome­ne şi evenimente interesante. Toate afirmă în ultimă instanţă vitalitatea liricului, efortul per­manent de căutare, de înnoire. Sunt ţări cu o cultură avansată care trăiesc un sentiment de ne­mulţumire faţă de o anumită ab­stractizare a limbajului poetic şi o anumită devitalizare. S-a vor­bit bunăoară despre această si­tuaţie în contextul poeziei fran­ceze actuale care continuă să aibă talente de primă mărime între scriitorii mai vîrstnici şi promisiuni interesante între poe­ţii tineri, dar, ca aspect general, care a plătit un tribut destul de mare răminerii în planul strict al exerciţiilor de limbaj. Recent am făcut o călătorie in Elveţia împreună cu poetul Va­­sile Nicolescu, pentru schimb cultural din partea Uniunii Scri­­itorilor români în acord cu Uniu­­nea Scriitorilor elveţieni. Am în­tâlnit poeţi de limbă franceză şi de alte limbi din Elveţia şi am discutat despre starea poeziei lor. Am avut şi reviste şi cărţi la dispoziţie care le-au confir­mat mărturiile şi ne-au oferit o imagine de ansamblu asupra si­tuaţiei. Ne-am­ convins încă o dată că nu sunt nici un fel La pupitrul orchestrei simfo­nice a Filarmonicii „George Io­­nescu“ se perindă mulţi tineri dirijori ; observarea lor atentă de către critica muzicală este o îndatorire de prim ordin, dat fi­ind că ei se află în plin proces de afirmare şi că unele conclu­zii mai grăitoare nu pot fi des­prinse decât după urmărirea mai multor apariţii pe podium. Ştiut este că orice interpret are ne­voie de o practică mai mult sau mai puţin îndelungată pentru a-şi consolida darurile şi că, dacă in cazul unui instrumentist nu ne putem închipui manifestarea sa în afara Studiului consecvent, ani în şir, in care nu se despar­te de instrumentul respectiv, noii de motive că să existe vreun­­ dirijori sunt oarecum defavori­­complex de inferioritate atunci l­zaţi din acest punct de vedere, cînd compari varietatea de problematică şi de tendinţe din poezia noastră şi sta­rea poeziei din ţările occiden­­­tale. Se poate observa o deplină simultaneitate în sensul bun a! cuvintului, căci trăim cu toţii in acelaşi secol şi fructificăm în­tr-un fel unele experienţe cultu­rale comune. Se reflectă cu pu­tere şi diferenţele specifice. Noi trăim intr-o societate care se construieşte pe sine, o societate care a pus la baza filozofiei sale încrederea în om. Găseşti şi aco­lo, după talent, după cazul bio­grafic al unui poet sau al altuia şi o poezie afirmativă, de încre­dere, dar mai cu seamă o poezie a blazării. Ceea ce vreau să re­marc este o anumită rămînere în notaţie, în digitaţie verbală. Dezamăgeşte puţinătatea cazu­rilor de angajare fundamentală în marile probleme existenţiale. In poezia noastră de astăzi la mulţi poeţi, atît din generaţia lui Ştefan Augustin Doinaş, cit şi din cea a lui Eugen Jebeleanu şi a lui Mihai Beniuc, atît la poeţii din generaţia mea, oameni cam de 50 de ani, cum sint Ion Horea, Petre Stoica, şi cum sint mulţi alţii, cit şi la poeţii ceva mai tineri care vin după Nichita Stănescu şi după Marin Sorescu, la poeţii care au 30—35 de ani, cum sunt Mircea Dinescu, Dorin Tudoran, alţi poeţi importanţi cum sunt clujenii Adrian Popes­­cu sau Horia Bădescu, impor­tanţi prin fluxul de idei şi sen­timente proaspăt şi căutător şi afirmativ, intilnim o problema­tică majoră, o încărcătură de idei şi de revelaţii, de sentimen­te care justifică preocupările formale intense, diverse şi ade­sea cuceritoare prin dovada în­zestrării artistice şi a unui meş­teşug care îşi găseşte şi el prestigiul său îndreptățit. Constantin Vişan Tinereţea permanentă a patriei (Urmare din pag. I) Iată sub îndrumarea unor reputate cadre de specia­litate. In cadrul Festivalului naţional „Cintarea României“, copiii au obţinut frumoase suc­cese, această amplă manifestare însemnind nu numai o mai bună exprimare artistică ci şi o în­semnată contribuţie la formarea unor înalte trăsături , morale, a sentimentelor de dragoste şi re­cunoştinţă faţă de patrie, partid şi popor. Ziua de astăzi, zi de apărare a copilului, a frumoşilor ani ai copilăriei, prilejuieşte exprima­rea viilor mulţumiri ale tinerei generaţii faţă de partid, faţă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pentru contribuţia inestimabilă adusă pe plan internaţional la promovarea unei politici de pace, colaborare şi înţelegere intre po­poare, condiţie esenţială pentru viitorul tinerelor vlăstare. Sunt emoţionante cuvintele rostite de secretarul general al partidului intr-unui din nenumăratele pri­lejuri în care a abordat problema grijii pentru apărarea celor care anticipează viitorul comunist al patriei : „Vrem ca toţi copiii României, începînd cu cei din leagăn, cu şoimii patriei şi pio­nierii, întregul nostru tineret să crească la adăpost de grija că mîine ar putea cădea asupra lor bomba atomică, că mîine ar putea fi victima ucigaşelor arme chimice, a bombelor cu neutroni, a celorlalte îngrozitoare mijloace de distrugere în masă“. . Simţind părinteasca grijă cu care sunt înconjuraţi, copiii şi tineretul ţării dau glas profundei lor mulţumiri pentru condiţiile ce le sunt asigurate, arătînd, aşa cum se afirmă în telegrama tri­misă cu prilejul celei de-a 60-a aniversări a partidului, că îşi vor consacra întreaga putere de muncă şi energie cauzei partidu­­lui și poporului, înfloririi con­tinue a patriei noastre socialiste. M­A T3T71 *7 T ir JQi ZjI de MATTY - Sint foarte grăbit. Cit mă costă dacă traversez pe acolo / Pagina a 2-a — 7 iunie 1981 CONCERT DE CALITATE pma ajung sa cucerească un post permanent la o orchestră. Ei depind de programările ofe­rite, la răstimpuri mai mult sau mai puţin depărtate, de către Filarmonici şi evit datori să-şi concentreze la maximum capa­cităţile artistice pentru a mar­ca, în aceste condiţiuni, evoluţia lor a de îa concert la concert. în ce-1 priveşte pe Rázván Cernát, se poate afirma că re­centele apariţii pe nodiumul A­­teneuluî au fost hotărîtoare pen­tru desemnarea definitiv contu­rată a înzestrării sale­ de şef de orchestră. $1 cînt înclinat *&-mi .fundamentez această constata­re în primul rînd pe chipul in care a știut să realizeze acompa­niamentul orchestral al Concer­­t-dininr. IS, in si bemol major, KV ISO, de Mozart. Avínd es so- T’«t rer» m'ani't d« ♦aüa J". Da­se Ránki, din Republica Populară Tirtzvă, dirijorul a reușit să an­treneze orchestra în acea con­vorbire instrumentală vie, fi­rească, cu scăpărări spirituale de fiecare clipă, cu schimburi de idei rapide, pe care geniala par­titură mozartiană o implică , în orice moment al desfășurării ei. Reușita pe acest tărîm (— am urmărit concertul de vineri sea­ra —) este cu atît mai conclu­dentă cu cit pretinde din partea şefului de orchestră o anume spontaneitate şi promptitudine, o ascuţire a reflexelor, un con­trol strict al reacţiilor care nu se poate obţine doar prin înde­lunga studiere a textului res­pectiv. Este probabil că l-a a­­jutat pe Rázván Cernát, în acea­stă privinţă, şi practica pedago­gică de muzică de cameră ; în orice caz, acolo unde unii maeş­tri cu experienţă chiar îndelun­gată sunt puşi nu odată in difi­cultate — adică în animarea u­­nei colaborări eficiente cu solis­tul presupusă de un concerto mozartian — izbinda unui diri­jor tinăr se cuvine apreciată la justa ei valoare. Familiarizarea lui Răzvan Cer­nat cu diferite domenii ale ar­tei muzicale este un temei pe care se construiesc, dealtfel, și alte incursiuni interpretative ale sale. Felul cum a abordat lu­crarea lui Ştefan Niculescu Ison îi dovedeşte o bună pătrundere în domenii nu tocmai facile ale componisticii contemporane. El a reuşit să redea pe de o parte acel principiu al continuităţii CRONICA MUZICALĂ de Alfred Hoffman s trînse » firului muzical evocat chiar de titlul lucrării (dar şi de Procedeele de scriitură respec­tive), pe de altă parte să valori­fice cu inteligenţă şi intuiţie contrastele, câteodată puternice, care dau relief şi pregnanţă dis­cursului sonor. Se poate cita, pe această linie, exemplul trecerii de la culmile de vehemenţă şi de aglomerare a unor evenimen­te sonore violente din partea a cincea a lucrării — unde activi­tatea intensă a percuţiei a fost coordonată cu o certă disponibi­litate temperamentală — către meditaţia prelungă a ultimei părţi, unde elementul liniar, atmosferic este dominant, pină la acea impresionantă „pierdere în neant“ pe care o sugerează sunetele din urmă. în genere, muzicalitatea pătrunzătoare a lucrării a fost fidel intuită, pe o linie conformă intenţiilor com­pozitorului Ştefan Niculescu, al cărui discipol a fost Răzvan Cer­nat în sfera respectivă de preo­­cupări teoretice şi creatoare, în fine, Simfonia a IV-a de Schumann a fost înţeleasă ca o expresie orchestrală a intensului zbucium lăuntric romantic pe care-l sintetizează această pagi­nă atît de iubită a repertoriului de cea mai largă circulaţie. Aci au fost din nou evidente progre­sele dirijorului în ce priveşte capacitatea de exteriorizare a sentimentului, eficienţa sporită în construirea unui edificiu so­nor închegat şi grăitor in acelaşi timp. Şi tot de aci s-au desprins şi direcţiile pe care va merge în viitor munca de auto-perfecţio­­nare pe care, sunt convins, Răz­van Cernat o va susţine de aci încolo cu o încredinţare consoli­dată in resursele proprii de e­­chilibrare a aspiraţiilor şi rea­lizărilor. Gestica sa va deveni din ce în ce mai proporţionate şi funcţională, astfel la vitalul contact dintre impulsurile veni­te de pe podiumul dirijoral şi răspunsurile determinate de a­­cestea în orchestră sâ dobân­dească permanent organicita­­tea deplin satisfăcătoare atît pentru instrumentişti cit şi pen­tru ascultători. Tocmai în a­­ceastă direcţie concertele susţi­nute în fruntea Filarmonicii „George Enescu“ reprezintă o­ piatră de hotar în cariera diri­jorului, sintetizînd o perioadă şî deschizînd o alta. Prezenţa pianistului Dezső Ránki este fără îndoială una din cele mai pozitive marcate de contribuţia muzicienilor oas­peţi la reuşita actualei stagiuni muzicale. Iată un solist de pri­ma mînă, care evidenţiază o im­pecabilă unitate între intenţiile interpretative şi mijloacele in­strumentale, care ştie să dea viaţă noţiunii de stil cu mare rigoare şi, în acelaşi timp, cu­­ forţă de convingere. L-am mai ascultat şi în trecut pe tînărul pianist ungur la noi ,de pildă, cu orchestra simfonică a Radio­­televiziunii în Concertul nr. 2 de Liszt sau participînd la una din ediţiile „Zilelor muzicale sătmă­rene“ cu Concertul nr. 14 în mi bemul major, KV 449, de Mo­zart). Faţă de anii precedenţi, se constată o evoluţie in spiritul interpretărilor sale, în prezent elementul viril, volitiv, forţa — adeseori percutantă — a pianis­ticii sale fiind pe primul plan. Cîteodată, aceste noi trăsături îşi află un corespondent ideal în natura muzicii (— de pildă, pa­ginile dinamice, de ritmică col­ţuroasă, din Bartók —) altă dată poate că un plus de lirism sau de cantabilitate poetică n-ar fi stricat (Sonata in fa diez de Schumann). In orice caz, Dezső Ránki este, un nume în rîndul tinerilor maeştri mondiali ai cla­virului şi vom urmări şi pe vii­tor cu mare interes drumul de­venirii lui artistice. Educarea ochiului Kenneth Clark, cunoscut deja cititorului român ca autor al Artei peisajului, e din nou prezent în librării cu Revolta romantică (Meridiane, 1981), în traducerea plăcută, fluentă, a lui Mihai Gramatopol. In virstă, azi, de şaptezeci şi şapte de ani, Clark e considerat drept unul din cei m­ai mari specialişti englezi in arte plastice, după ce a fost conservator şi director al mai multor galerii celebre şi după ce a publicat numeroase studii. Revolta romantică are la origine câteva conferinţe, începute prin 1947, pe tema ra­porturilor dintre clasicism şi romantism în pictura europea­nă de la David la Degas, adică in perioada cuprinsă, cu oare­care aproximaţie, intre a doua parte a secolului XVIII şi sfâr­şitul celui de-al XIX-lea. In 1972, la solicitarea televiziunii britanice, criticul a reluat textul acestor conferinţe, însoţindu-l de reproduceri, in vederea unui film serial. Succesul a întrecut toate­­ aşteptările : o dată cu Marea odaliscă, cu Turner şi cu Millet, a devenit o adevărată vedetă a micului ecran şi bătri­­nul domn Clark, foarte telege­nic, dealtfel, se pare, inteligent, plin de umor şi pe deasupra ştiind să dea ascultătorilor pro­fitabila iluzie că văd, cu ochii lor, dincolo de pînză, secretul marilor maeştri de odinioară. Un lucru asemănător încearcă să facă la noi, din cînd în cînd, Andrei Pleşu, în cadrul Tele­­enciclopediei de simbată seara , zi şi oră ideale, un om compe­tent, strălucit, care ar merita mai mult decit cele citeva mi­nute de emisiune, pe care le are la dispoziţie. Ascultîndu-l, am înţeles de ce Clark afirmă in prefaţa cărţii lui că televiziunea constituie „instrumentul idea! cu care poate fi trezit interesul publicului faţă de artă“. Edu­carea gustului pentru pictură presupune să înveţi să vezi, aşa cum cel pentru literatură pre­supune să înveţi să citeşti. Şi dacă televiziunea e adeseori considerată (poate şi din preju­decată, totuşi nu fără un anu­mit temei) o adversară a cărţii, in măsura in care răpeşte din timpul lecturii, ea se dovedeşte o posibilă aliată a picturii şi sculpturii, tocmai pentru că, bine folosit, ochiul camerei de filmat vede împreună cu noi ceea ce nu suntem­ in stare să vedem singuri. Mă întorc la cartea lui Ken­neth Clark : editura n-a lăsat, desigur, textul criticului fără reproducerile necesare înţelege­rii lui. Vai, aproape inutile ! Dacă la „clasici“ ca David sau Ingres, unde jocul liniei, desenul şi construcţia sunt totul, repro­ducerile ne ajută cit de cit să ne facem o idee de valoarea spuselor lui Clark, la Turner sau Constable, „romantici“ prin culoare şi bogăţie a impresiei sensibile, ele sunt complet „ili­zibile“. A trebuit să recurg l0 albume, apărute tot la Meridia­ne , nu chiar fără profit, deşi calitatea cărţii de artă e departe de a fi satisfăcătoare. Sensul lecturii unui studiu ca acesta constă în putinţa unui du-te- Vitto între text şi ilustraţie : textul îţi arată tabloul, care, la rindul lui, se sprijină pe text. De aceea, televiziunea noastră ar trebui să-şi ia mai în serios rolul de popularizator al artelor plastice : prin natură, ea re­­curge La procedeul acesta de du-te­ vino ea la cel mai firesc dintre toate ; şi dacă cititorul cărţii poate ezita, din comodita­te, să privească reproducerile în paralel cu parcurgerea textului, ămâtorului de televiziune alter­narea­­ este impusă fără greu­­tate de specificul mijlocului res­pectiv de informare. Ideea de la care pleacă Ken­neth Clark este simplă : nu există nici clasicism, nici­ ro­mantism în stare pură ; mai mult, clasicismul şi romantis­mul se presupun reciproc. „Cî­­teva din lucrările cele mai de seamă ale lui Rembrandt se ba­zează pe construcţia clasică — ne spune criticul de la început; Rafael însuşi avea o puternică vină de romantism“. Epoca pe care o studiază Clark se des­chide cu două lucrări deopotrivă de importante pentru istoria ar­tei, deşi complet opuse ca pers­pectivă . Cugetările despre imi­tarea artei greceşti, din 1755, ale lui Winckelmann (tipărite în româneşte de Victor Ernest Ma­­sek, în 1978, in De la Apollo la Faust) şi Cercetarea asupra ori­ginilor ideii de sublim, din 1756, a lui Burke (versiune româneas­că, în 1981, a Andei Teodorescu, şi Andrei Bantaş). Prima în­drumă imaginaţia artiştilor spre clasicismul cel mai ortodox şi a jucat un rol extraordinar in im­punerea unei idei despre anti­chitatea elenă şi a unei arte bazate pe ea. A doua îndruma spre romantism, în măsura in care afirma că sursa sublimului o constituie sentimentul de frică. Numeroşi artişti de la fi­nele veacului raţiunii şi din primele decenii ale veacului maşinilor au înţeles bine suges­tiile lui Burke. Pentru Clark, cele două îndrumări au condus la o perspectivă dublă şi im­posibil de separat. La toţi marii pictori, la Ingres, Turner, De­gas, Delacroix şi la alţii, cla­sicismul şi romantismul se îm­pletesc făcând valoarea însăşi a artei lor. Această idee (care ni se poate părea discutabilă exact in mă­sura în care, prin bunul ei simţ, pare a fi la adăpost de contestare) nu e insă importan­tă în sine. Cartea lui Clark e mult mai mult decît documenta­rea, prin citeva analize, a unei teze. Cu o cunoaştere in detaliu a fiecărui tablou, cu o solida „filosofie“, cu umor şi elegan­tă, Clark ne introduce în secrete ale artei ce păreau inaccesibile sau pierdute. Oricine poate citi cu folos cartea, nespecialistul ca şi specialistul. Cel dinţii va afla lucruri noi, spuse cu o claritate perfectă şi cu o logică a de­monstraţiei la care criticul a ajuns după decenii de exerciţiu (la fel cu pictorii care, la bă­­trâneţe, devin deodată simpli şi clari). Cel de-al doilea va des­coperi imediat că intuiţiile lui Clark sunt foarte originale şi că merită să priveşti împreună cu el porealul doamnei Riviere de la Luvru (ca să înţelegi ce sen­zualitate caldă, ce tandreţe, se ascundeau în rigiditatea doctri­nară a picturii lui. Ingres­­sâd­ roabele ţărăneşti nelipsite din picturile lui Millet (spre a­ba­nui fantasmele ce populau su­fletul artistului) ; și că spiritul plebeian și catastrofic al lui Turner ne apare cu mult mai evident dacă-l raportăm la mo­rile de vînt și la rîurile calme din peisajele vechii Anglii pic­tate de Constable ; în fine, pic­torul de azi poate medita la caracterul politic al tabloului lui David înfăţişînd pe Marat asa­sinat şi înţelege de ce Temni­ţele imaginare ale lui Piraîtesi din 1755 ne duc cu gîndul la Kafka şi la Borges. După o lectură ca aceea a Revoltei romantice, te simţi nu doar mai instruit, dar, dacă pot spune aşa, mai nuanţat sufle­teşte. Ciştigă mintea, dar şi o­­chiu­l. Nici n-ai lăsat bine car­tea din mină şi simţi nevoia să intri într-un muzeu. CARTEA STRĂINĂ da Nicolea Manolascu atmurt&jimms a trecut sub paza închisorii pe timp de un an. ID. BUJDOIU). Muzeul tehnicii populare Şi-a deschis din nou porţile cel mai original şi mai amplu tezaur al tehnicii populare ro­mâneşti — muzeul de Dumbra­va Sibiului. Şi iată d intre cele 17 de monumente insumind acum 210 construcţii aduse aici din toate colţurile ţării şi peste 40 pop de piese de interior — alte unicate suscită interesul vi­zitatorilor : o gospodărie-atelier de prelucrare a borăngicului din Croici (Gorj) şi o gospodarie­­atelier de olărit din Horezu. Irt curs de reconstrucţie se află şi alte obiective inedite : un staul pastoral din Răşinariul Sibiului, o gospodărie cu „colţii“ din Cimpul lui Neag (Hunedoara), o gospodarie-atelier de ploior — ce dispună şi de o piui cu să­geţi — din Livada (Hunedoara) şi o gospodărie-atelier de instru­mente muzicale din Cimpulung Moldovenesc. In acest an va în­cepe aici şi reconstrucţia unui complex gospodăresc din locali­tăţile Stolojani şi Tîrgu Cărbu­­neşti, complex ilustrind valoarea arhitecturii populare gorjene. De relevat faptul că, in acest se­zon, vizitarea muzeului se poate face cu minicarul pe alei asfal­tate, iar amatorii de agrement au la dispoziţie şi zece lotci pes­căreşti din fibre de sticlă cu care se pot face plimbări pe frumosul lac. (V. LAZAR). „Record“ poştal 1 Cazul relatat într-o scrisoare de T. Jescu din Iaşi (Piaţa Unirii nr. 2) întrece o­rice închipuire in materie de intirzieri pe filie­ra P.T.T.R. După cum ne scrie T. J., o vedere reprezentînd par­cul din centrul oraşului Caran­sebeş, expediată soţiei sale la 15 noiembrie... 1969 (timpul 14 — data poştei), a ajuns la Iaşi in 10 aprilie... 1991 (timpul 22 — data poştei) şi a fost pusă în cu­tia poştală la 11 aprilie. „Recor­dul“ însumează... 10 ani, 4 luni şi 5 zile , timp în care trimiterea poştală putea să înconjoare pla­neta terestră de multe ori ! De menţionat că ilustrata pe care expeditorul o păstrează, pe drept cuvint, ca piesă de muzeu, a ajuns la destinaţie intr-o stare destul de bună. Deci, n-a prea umblat ! (P.P.) Iniţiere vinitorească Demnă de apreciat iniţiativa luată de Asociaţia judeţeană Mureş a vinătorilor şi pescarilor sportivi, în baza căreia s-a des­­cris un curs de iniţiere pentru cetăţenii care doresc să devină Vinători. Timp de zece săptă­mini, în fiecare vineri, de la orele 17 se predau lecţii şi se fac demonstraţii practice pentru ei. Iar ,,elevii“ apreciază că lecţiile predate sunt deosebit de intere­sante. (I. COJOCARU). Pinguinul sperietoare Cooperativa meşteşugărească ,,Metalochimica“ din Brăila a scos recent pe piață un pinguin teleghidat. Nimeni nu bănuiește la prima vedere că este vorba de un pinguin — pentru că sea­mănă mai mul cu 0 cioară. Mă rog, asta n-ar fi pagubă — dar pa copii, în loc sa-i atragă, ju­căria.O sperie. Explicabil deci că, in trei luni, nu s-au vîndut din cete peste 200 de bucăţi ex­puse în citeva unităţi din oraş, decît... trei. Iar unităţile din ţară, care au primit jucăria bră­­tlenilo­r, au returnat-o urgent „creatorilor“, imputîndu-le şi cheltuielile efectuate cu trans­portul ei. Se pare însă că in magazia cooperativei se mai gă­sesc vreo 3 000 aşa-sişi pinguini teleghidaţi, şi, ca să nu mai fie şi ei returnaţi teleghidat, un alt „ingenios“ creator are intenţia să-i transforme acum in... trac­­toare-jucării. Cine ştie ce-o mai ieşi din noua creaţie ! (VIOREL CHItifITU). Rubrica realizata de Pia Radulescu tf România libera” WRWX8 Orice produs de uz casnic reprezintă o valoare prin materialele, munca şi inteli­genţa pe care le înglobează. Cu toate acestea, din cauza unei piese de cîţiva lei, eşti nevoit adeseori să te arunci încă in stare bună. Mă re­fer, In mod concret, la unul din produsele Întreprinderii „Tehnometal" din Timişoara, boilerul electric de încălzire a apei menajere — care în­călzeşte apa în timpul nop­ţii, cînd reţeaua electrică e mai puţin solicitată. Piesa fiumică „llacă care este lă­caşul rezistenţei electrice şi se uzează mai repede decît bazinul confecţionat dintr-un aliaj rezistent la presiunea apei şi încălzire­a se arde, rugineşte, se fisurează, boi­lerul devenind inutilizabil. E normal să se uzeze, dar nu înţeleg de ce nu se poate în­locui. Nu se găseşte nici în magazinele comerţului de stat, nici în unităţile coope­ratiste. Am fost şi la Între­prinderea „Tehnometal“ din Timişoara. Acolo mi s-a răs­puns că s-a depus o listă cu toate aceste piese care se uzează mai repede decît­ ba­zinul la Ministerul Comerţu­lui Interior — Direcţia Pre­ţurilor — dar, pină în pre­zent, n-a venit aprobarea. De ce ? Oare e nevoie să aruncăm un bun de valoare pentru o piesă de citit a lei ? IOAN DUMITRESCU Str. Agnita nr. 62, Bucureşti A fost suspendat singurul accelerat care făcea legătura intre Cimpulung, c­ras in pli­nă înflorire economică și zonă turistică, cu Capitala. Acceleratul nu mai apare în mersul trenurilor sub moti­vul economicităţii, dar, după pârerea mea, nu se realizează nici un fel de economii. Dim­potrivă, consider că trenul respectiv nu poate consuma mai multă energie decît un tren personal. De ce nu se suspendă unul din personalele Cimpulung — Goleşti ? Salt una din perechea de trenuri, pe 16 km distanţă, Cimpulung — Argeşel, care se plimbă pentru o mînă de călători ? Cîmpulungenii, oameni ai muncii, elevi, studenţi, oa­meni in concediu, delegaţi cu interese de producţie, pre­feră acceleratul, pentru că fac pină la Bucureşti şi retur mai puţin de trei ore, in timp ce cu personalul pierd si peste opt ore de drum, cu trans­­bordare la Goleşti. Eu, care călătoresc destul de des şi care am folosit totdeauna ac­celeratul, am constatat că cir­culă cu destui călători în ge­neral şi eu foarte numeroşi în sezon­ul estival. Organele fe­roviare trebuie să analizeze, cred, cu mai mult discernă­­mînt astfel de măsuri, ținind seama concomitent de efi­cienţa economică şi de inte­resele şi nevoile populaţiei. IOAN DOBRESCU str. P. Zamfirescu 11 F Cimpulung Muscel Nu ştiu dacă directorul în­treprinderii sau cei care se ocupă de controlul calităţii la fabricile de conserve gustă din preparatele pe care le trimit pe piaţă. N­ormal, cred, ar trebui să guste. Am să vă explic imediat de ce. Am cumpărat o sticlă de „Sirop natural de căpşuni“ care costă 16 lei (inclusiv sticla). După preţ, ar trebui să fie, intr-adevăr, de cali­tate foarte bună. Dar siropul din sticlă era total necores­punzător — subţire ca apa, cu un miros neplăcut şi fără gust sau aromă. Direct ne­consumabil ! Am doi ne­poţei şi nici nu au vrut să se uite la el. Ii întreb pe cei de la Fabrica de conserve şi fructe din Bucureşti de ce produc un asemenea sirop de calitate „superioară ION MARCAN Str. Dreptăţii nr. 13, Bucureşti Se vorbeşte mult despre recuperarea uleiurilor auto şi însemnătatea acestei ac­ţiuni în economia naţională. Din păcate, procentul acestor recuperări se menţine la un nivel destul de scăzut. Mulţi cetăţeni, posesori de auto­turisme, care fac operaţiunea de schimbare a uleiului în garajele jproprii iau în curţile locuinţelor lor, nu se mai de­plasează la unităţile colectoa­re să predea uleiul ars. Mi-a­ş permite, de aceea, să fac o propunere: pentru a trezi interesul tuturor pentru pre­darea uleiurilor arse, să se acorde la o anumită cantitate de ulei grs (potrivit unui cal­cul de rentabilitate) predat la unităţile „Peco“, un litru de ulei bun. Un litru de ulei bun extra costă 26 de lei. Materializarea acestei pro­puneri ar fi rentabilă pentru economia statului şi i-ar sti­mula și pe posesorii de auto­turisme. IOAN CRĂCIUN aleea Trandafirilor nr. 6 Târgovişte Cu bonul nr. 91 Sil, coman­­da nr. 10­052 din 19 ianuarie 1981, am comandat o pereche de pantofi la centrul nr. 24 al cooperativei „Arta încălţă­mintei“ din calea Victoriei, achitînd un acont de 100 lei. Termenul de livrare înscris pe bon era 25 februarie, după 38 de Zile deci, termen des­tul de lung, după părerea mea. Dar, de la 25 februarie, am fost purtată pe drumuri in fiecare săptămînă de trei ori — luni, marti si vineri — de maistrul care mi-a primit comanda. Invocind motive puerile, m-a amînat zi de ei, piin cînd a trecut vremea pantofilor respectivi.­­N-am cuvinte potrivite de calificare a comportării unor asemenea lucrători. Menţionez că n-am cerut un material deosebit şi îi port o măsură obişnuită. ELENA COJOCARU şOaeaua Pantelimon nr. 311 Bucureşti Luni 1 iunie 1981 Soarele (Soare la ora S,S4 Şi «Până la ora 20,S3 teatre SCURT CIrcUIT IA CREIER ! Tea­trul evreieie de ttat (20 33 70), ora 18 30 : NOCTURN - TYL ULENSPIE­DEL : Teatrul Jändärl­a- T­roia Vic­­toria (15 23 77), ora 21 15 • SEARA. BEETHOVEN : Filarmonica ' „G.o g. °.ro ţ» 'a Muzeul de Artă « UBrtîSlL f or° 1ţ»'30 CONCERT SIMFONIC la Ateneul Român. TELEVIZIUNE Programul 1 Emisiune In limba maghiară î 1001 de sere; 19 : Telejurnal ; Actualitatea economică . Emisiune dedicată Zilei Inter­naţionale a copilului ; 20,45­­ , Kori Marx - orfil tinereţii­ ; 21,50 : Cadran mondial ; 22,15 : Telejurnal. Prog­ramul 2 14 : Treptele afirmării ; 14,43 : Că­lătorie prin ţara mea ; 17,10 : Film artistic : „Căutarea" ; 18,50 : 1001 de seri ; 19 : Telejurnal ; 19,25 : Mo­zaic ; 20,45 : Maeştri ai scenei lirice româneşti ; 21,30 : Ora tineretului ; 22,15 . Telejurnal. CINEMATOGRAFE FIUL MUNŢILOR : Oala Ulmului la Scala (11 03 72), ora 19 ; Capitol (16 29 17), orele 9 - 11,15 - 13,30 -13,45 - 18­­ 20 . Gloria (47 49 75), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15 ,45 - 18 20. PROBLEME PERSONALE ! Melodia (12 06 88), orele 9 - 11,13 - 13,30 — 15,45 - 18 - 20,13 . Cultural (83 3013), orele 9 - 11,13 - 13,30 - 15,43 - 18 - 20,15. CROAZIERA : Volga (79 71 26), orele 9 - 11,15 - 13,» - 15,43 - 18 - 20,15. DETAȘAMENTUL „CONCORDIA- « Timpuri Noi (15 61 10), orele 9,30 - 11,30 - 13,30 - 15,» - 17,». - 19,30. PUNCA CU LIBELULE : Olul«,tl (17 55 46), orele 9 — 11 — 13,15 - 15,M - 17,45 - 20 ,• Arta (21 31 86), orele 9 - 11,15 - 13,» - 15,43 - 18 - 20. DRAGOSTEA MEA... CALATOARE ! Poeea (60 30 85), orele 13,» - 17,M - 19,30. PRUNCUL, PETROLUL fl ARDELE­Nil ! Ferentari (80 49 83), orele 13,» - 17,M - 19,M. CAPCANA MERCENARILOR : Viito­rul (11 48 03), orele 13,M - 17,» - 19,». SECRETUL CASETOFONULU­­­ Sala Mare a Palatului orele 17,30 - 20,15 . Sala Mică a Palatului, orele 16,» — 19. SERPICO : Patria fii 86 23), orele 9 - 11,30 - 14 - 16,45 - 19.» ; Bucu­rești (15 61 54), orele 8,M - 11,13 - 14 - 16,45 - 19,15 . Favorit (45 31 70), orele 8,43 - 11,» _ 14,15 _ 17 - 19.43. ANI TUMULTUOSI : Studio (39 13 13), orele 10 - 12 - 14 - 16. STRADA PETROVKA 38 ■ Central (14 12 24), orala 9,» - 11,» - 13,» - 15,» - 17,» - 19,», MAMA­ Eforia (13 04 83), orele 9 - 11 - 13 - 13,30 - 15,45 - 18 - 21,». 5HABANA­­ Luceafărul (15 87 67), orele 9 — 12 — 16 — 19­­ Modern (23 71 01), orele 9 - 12 - 16 - 19. IMI SARE TANDARA­­ Victoria (16 28 79), orele 9 - 11,15 - 13,» -15,45 - 18 - 20.15. TALISMANUL COREADORULUI : Da­cia (50 35 94), orele 9 - 11,15 - 13,» - 15,45 - 18 - 20.15. PISICILE ARISTOCRATE : Doina (16 35 38), orele 9,15 - 11 - 12,45 - 14,» - 16.15. ŞATRA : Doina, orele 18 - 20. ALI­BABA ŞI CEI 40 DE HOŢI : Excelsior (65 49 45), orele 9-12-16 - 19. AFACEREA GRANATELOR : Buseşti (30 43 58), orele 15 - 17 - 19. ROIAR LA BUDAPESTA ! Mioriţa (14 27 14), orele 9 - 11,15 - 13,» - 15,43 — 18 — 20 . Grădina Festival (15 63 84), ora 21. TINERETEA TATALUI MEU : Popular (35 15 17), orele 15.» - 17.» - 19,». DUMAS IN CAUCAZ : Progresul (23 94 10), orele 16 - 18 - 20. CAMPIONUL: Feroviar (3 5140), orele 8.45 - 11,30 - 14 - 17 - 19,45 : Aurora (35 04 66), orele 8,45 — 11.» - 14,15 - 17 - 19,45 : Flamura (83 77 12), orele 8,45 - 11.» - 14 -16,45 — 19,30 ; Grădina Aurora, ora 21 : Grădina Buzeşti, ora 21. SUPERMAN­­ Griviţa (17 08 58), orele 8,45 - 11.» - 14,15 _ 17 _ 19,45 ; Tomis (21 49 46), orele 8,45 - 11.» — 14,15 — 17 — 19,45 ; Grădina Tomis, ora 21, . MAŞINA TIMPULUI : Drumul Sării (31 28 13), orele 16-18-20. TRISTAN ŞI ISOLDA ! Cotroceni (49 48 48), orele 15 - 17,» - 20. AVARUL­­ Floreasca (33 29 71), orele 9 - 11 - 13,15 - 15,9 - 17,45 -20. JANDARMUL Şl EXTRATEREŞTRII : Munca (21 50 97), orele 16 - 18 - 20. SACRIFICIUL DIN DRAGOSTE : Cos­mos (27 54 95), orele 13,30 - 19. PAR Şl IMPAR: Flacăra (20 33 40), orele 9 - 11,15 - 13,9 - 13,45 - 18 - 20 . Grădina Flacăra, ora 21 . Gră­dina Modern (23 71 01), ora 21. MARFA FURATA : Grădina Arta (21 31 86), ora 21. PIERDUT ȘI REGĂSIT : Grădina Lu­ceafărul (13 87 67), ora 21. VIZITA LA DOMICILIU : Grădina Mioriţa (14 27 14), ora 21. STRADA HANOVRA : Grădina Ti­tan (47 46 75), ora 21. 14 18,50 19.25 19,45 * « Premierele cinematografice ale săptămînii Fiul munţilor — producţie a Casei de filme Unu. Scenariul: Petre Luscalov, Gheorghe Naghi. Regia : Gheorghe Naghi. Imagi­nea : Vivi Dragan Vasile. Mu­zica : Cornelia Tautu. Costume şi decoruri : Guţă Ştirbu. Cu : Ştefan Mihăilescu-Brăila, Aurel Giurumia, Carmen Maria Stru­­jac, Cornel Nicoară, Gheorghe Dănilă, Paul Chiribuţă, E.C. Mo­­triue, Ion Muscă, Dan Borcia şi copiii Iulian Băltaţeanu, Izabela Zaharia. Film de aventuri pen­tru copii, ai cărui eroi, in ciuda virstei, trăiesc întîmplări ieşite din comun... Serpico — producţie a stu­diourilor americane. Regia: Syd­ney Lumet. Imaginea : Arthur J. Ornitz. Muzica : Mikis Theo­­dorakis, în rolul principal — Al Pacino. Film distins cu Premiul „David di Donatello“ — 1974 acordat actorului Al Pacino. Cel din urmă film al regretatului regizor american Sydney Lumet considerat de critici şi cel mai bun film al său, Serpico este in­spirat dintr-un caz real şi se re­feră la corupţia din poliţia ame­ricană.... Srada Petrovka 38 — produc­ţie a studiourilor sovietice. Re­gia : Boris,Grigoriev. Imaginea: gor Klebanov. Cu : Gheorghi Iumatov, Vasili Lanovoi. Alcă­tuirea unui portret-robot, ima­gini succesive, rezultind din re­latările — uneori­ contradictorii — ale diverșilor martori... P .I Uzina din sat Sătenii din comuna Dumbră­veni (judeţul Suceava) au pus bazele unei veritabile ,,uzine“ pentru valorificarea bogatelor re­surse locale. Secţia de prelu­crare a argilei satisface nevoile de materiale de construcţie pen­tru toate obiectivele care se înalţă in localitate, iar in acest an se va obţine şi un important surplus de cărămizi, care va fi pus la dispoziţia comunelor în­vecinate. Totodată, produsele secţiei de împletituri sunt apre­ciate şi solicitate de mulţi be­neficiari de peste hotare. Iar extinderea plantaţiei de răchită din Lunca Siretului cu încă 5 hectare, va duce, în următorii cinci ani, la o dublare a pro­ducţiei. In sfirşit, produsele sec­ţiei de artizanat, realizate cu înalt simţ artistic aduc anual venituri de peste 1 milion de lei. Astfel că secţiile de mică indus­trie din Dumbrăveni realizează anual, din valorificarea resurse­lor locale, peste 10 milioane lei. (CONST.­AZOIŢII). Bagajul Cînd în autogara Braşov a fost poftit, de doi miliţieni să-şi arate bagajele, Kalayano şi Oprea a rămas perplex­­.Avea şi motive — pentru că voluminosul său bagaj conţinea... pachete de car­ne, salam, muşchi şi alte aseme­nea produse, furate de la între­prinderea de industrializare a cărnii, unde el era... paznic. Şi

Next