România Liberă, iunie 1981 (Anul 39, nr. 11380-11405)
1981-06-01 / nr. 11380
Aurel Rău: „Promovăm o poezie care afirmă umanul, o poezie angajată puternic în dezbaterea de — Locuiţi pe o stradă amintind de rturi, de viituri, de pămint... Strada Miloasă. Vecină cu casa in care a trăit Răcorită şi cu strada evocindu-l pe Galileo Galilei. Scara pe care am ajuns in biroul dumneavoastră de lucru. in acest spaţiu luminat de tablouri semnate de artişti de prim plan ai picturii noastre modemne, urcă printr-un univers ţărănesc, o adevărată colecţie de etnografie ardelenească. — Perimetrul in care locuiesc este, intr-adevăr, capabil să evoce viaţa culturală interbelică din Cluj. Pe strada Racoviţa, unde se află Institutul de lingvistică, au activat o serie întreagă de personalităţi ale filologiei clujene. Piesele de artă populară care-mi încălzesc şi-mi luminează casa sunt rodul pasiunii mele pentru etnografie, al preţuirii înzestrărilor celor din mijlocul cărora am pornit spre lume. Am depus eforturi susţinute pentru realizarea unei mici colecţii de ceramică şi de vechi lucrări in lemn ţărăneşti precum şi de pictură pe sticlă, care, după cum sunt dispuse in spaţiu, constituie lin prim cere in drumul spre locul unde lucrez. — Acest univers vă trădează preferinţele, autobiografia, iubirile. — Piesele acestea anonime exprimă indirect convingerea mea că avem semnale de mare artă în îndeletniciri străvechi ale poporului nostru. Pictura pe sticlă românească, practicată in principal în Ardeal, este de aceeaşi intensitate a gindului şi a emoţiei ca şi pictura clasică şi modernă, românească. în ea găsim şi bucuriile de culoare expresive ale reţeşterului anonim, după cum găsim şi o problematică prin. care aparţinem culturii europene.... Ceramica leagă direct sentimente mai vechi ale mele cu locurile natale,pentru că in zona bistriţeană din judeţul Bistriţa-Năsăud, unde m-am născut, există o veche tradiţie de ceramică neagră şi colorată atestînd legături cu strădanii de civilizaţie din timpuri foarte îndepărtate. Poezia mea este marcată de acest eveniment autobiografic, de faptul că m-am născut într-un spaţiu larg al naturii care prelungea pînă în anii copilăriei mele activităţi economice şi sociale proprii şi epocii de formare a poporului nostru. Ele, de fapt, îşi justifică utilitatea şi în prezent. Este vorba de un mediu păstoresc, agrar, de multe meşteşuguri, de ţesutul artistic, de un port cu o amprentă deosebită, de mare originalitate. Poezia pe care o practică un poet, pe care o scrie el, în care îşi pune propria fiinţă, este implicată în locurile sale de obirşie, vine din aceste locuri, din acelepuncte de interferenţă între surpriza dată de cunoaşterea lumii şi un geniu al mediului însuşi, deschis, plin de forţe ale existenţei, independente de tehnică, de civilizaţie şi in acelaşi timp extrem de pregătite să primească noile aporturi ale civilizaţiei. — Ce noutăţi depistaţi In peisajul liric românesc ? — Poezia işi urmează drumurile ei multiple, aşa cum sunt ele autoimpuse la ora actuală prin varietatea de stiluri, prin starea de graţie, ca să zic aşa, amor poeţi din diverse generaţii, prin buna lor formă de talente care sint in desăvîrşirea a ceea ce au început în foarte bune momente ale debutului sau se află pe platouri ale maturităţii creaţiei lor. Există, după cum ştiţi, o poezie a realului foarte fecundă şi totodată o poezie a anticipaţiei, a proiectării din interior asupra lumii, a visului, a __ ideilor cu care poetul tinde sa aibă dialogul cu contemporanii săi, să influenţeze realitatea spirituală în care ne aflăm. Deci, o poezie care are pregnanţa realului şi o poezie care încearcă să-l concureze prin aceeaşi învestire cu un real in sensul superior, creator al cuvântului. Poezia publicată în reviste în această perioadă sau editată în volume primeşte în mai mare măsură un accent de actualitate, de angajare in dezbaterea de idei care caracterizează întreaga noastră viaţă spirituală. — Care sunt sensurile date de dumneavoastră ideii de angajare in poezie ? — înţeleg într-un sens larg ideea de angajare, de poezie angajată. E vorba de o poezie care afirmă umanul, care afirmă valorile, încrederea în viaţă şi care, axată pe actualitate sau pe evocarea istoriei, reuşeşte să pună în prim plan ceea ce dă un sens afirmativ tuturor strădaniilor omeneşti in epoca noastră. — Ca autor şi ca redactor şef de revistă vă confruntaţi in permanenţă cu poezia aşa numită de eveniment. — Există un mare interes pentru poezia evenimentului. Mulţi poeţi o abordează şi pentru a se delimita de înţelesurile eronate care au fost conferite intr-o anumită epocă unei astfel de poezii. Aşa cum spunea si Goethe, orice poezie îşi are rădăcina intr-un eveniment, în ocazional, în contingent. Pină la urmă poezia este intr-adevăr, o transfigurare a faptului de viaţă, o sublimare a esenţei vieţii în nişte forme durabile. Aceste forme punînd problemele eternului uman păstrează in acelaşi timp şi ceva din acel fapt proaspăt şi unic petrecut în biografia poetului intr-un moment exact şi într-un loc exact pe planetă. — Traduceţi mult din lirica universală. Aveţi deci posibilitatea unor confruntări, a comparaţiei. Ce aţi fi îndemnat să glosaţi in jurul, unei astfel de teme la ora actuală ? — în lume se petrec fenomene şi evenimente interesante. Toate afirmă în ultimă instanţă vitalitatea liricului, efortul permanent de căutare, de înnoire. Sunt ţări cu o cultură avansată care trăiesc un sentiment de nemulţumire faţă de o anumită abstractizare a limbajului poetic şi o anumită devitalizare. S-a vorbit bunăoară despre această situaţie în contextul poeziei franceze actuale care continuă să aibă talente de primă mărime între scriitorii mai vîrstnici şi promisiuni interesante între poeţii tineri, dar, ca aspect general, care a plătit un tribut destul de mare răminerii în planul strict al exerciţiilor de limbaj. Recent am făcut o călătorie in Elveţia împreună cu poetul Vasile Nicolescu, pentru schimb cultural din partea Uniunii Scriitorilor români în acord cu Uniunea Scriitorilor elveţieni. Am întâlnit poeţi de limbă franceză şi de alte limbi din Elveţia şi am discutat despre starea poeziei lor. Am avut şi reviste şi cărţi la dispoziţie care le-au confirmat mărturiile şi ne-au oferit o imagine de ansamblu asupra situaţiei. Ne-am convins încă o dată că nu sunt nici un fel La pupitrul orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Ionescu“ se perindă mulţi tineri dirijori ; observarea lor atentă de către critica muzicală este o îndatorire de prim ordin, dat fiind că ei se află în plin proces de afirmare şi că unele concluzii mai grăitoare nu pot fi desprinse decât după urmărirea mai multor apariţii pe podium. Ştiut este că orice interpret are nevoie de o practică mai mult sau mai puţin îndelungată pentru a-şi consolida darurile şi că, dacă in cazul unui instrumentist nu ne putem închipui manifestarea sa în afara Studiului consecvent, ani în şir, in care nu se desparte de instrumentul respectiv, noii de motive că să existe vreun dirijori sunt oarecum defavoricomplex de inferioritate atunci lzaţi din acest punct de vedere, cînd compari varietatea de problematică şi de tendinţe din poezia noastră şi starea poeziei din ţările occidentale. Se poate observa o deplină simultaneitate în sensul bun a! cuvintului, căci trăim cu toţii in acelaşi secol şi fructificăm într-un fel unele experienţe culturale comune. Se reflectă cu putere şi diferenţele specifice. Noi trăim intr-o societate care se construieşte pe sine, o societate care a pus la baza filozofiei sale încrederea în om. Găseşti şi acolo, după talent, după cazul biografic al unui poet sau al altuia şi o poezie afirmativă, de încredere, dar mai cu seamă o poezie a blazării. Ceea ce vreau să remarc este o anumită rămînere în notaţie, în digitaţie verbală. Dezamăgeşte puţinătatea cazurilor de angajare fundamentală în marile probleme existenţiale. In poezia noastră de astăzi la mulţi poeţi, atît din generaţia lui Ştefan Augustin Doinaş, cit şi din cea a lui Eugen Jebeleanu şi a lui Mihai Beniuc, atît la poeţii din generaţia mea, oameni cam de 50 de ani, cum sint Ion Horea, Petre Stoica, şi cum sint mulţi alţii, cit şi la poeţii ceva mai tineri care vin după Nichita Stănescu şi după Marin Sorescu, la poeţii care au 30—35 de ani, cum sunt Mircea Dinescu, Dorin Tudoran, alţi poeţi importanţi cum sunt clujenii Adrian Popescu sau Horia Bădescu, importanţi prin fluxul de idei şi sentimente proaspăt şi căutător şi afirmativ, intilnim o problematică majoră, o încărcătură de idei şi de revelaţii, de sentimente care justifică preocupările formale intense, diverse şi adesea cuceritoare prin dovada înzestrării artistice şi a unui meşteşug care îşi găseşte şi el prestigiul său îndreptățit. Constantin Vişan Tinereţea permanentă a patriei (Urmare din pag. I) Iată sub îndrumarea unor reputate cadre de specialitate. In cadrul Festivalului naţional „Cintarea României“, copiii au obţinut frumoase succese, această amplă manifestare însemnind nu numai o mai bună exprimare artistică ci şi o însemnată contribuţie la formarea unor înalte trăsături , morale, a sentimentelor de dragoste şi recunoştinţă faţă de patrie, partid şi popor. Ziua de astăzi, zi de apărare a copilului, a frumoşilor ani ai copilăriei, prilejuieşte exprimarea viilor mulţumiri ale tinerei generaţii faţă de partid, faţă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pentru contribuţia inestimabilă adusă pe plan internaţional la promovarea unei politici de pace, colaborare şi înţelegere intre popoare, condiţie esenţială pentru viitorul tinerelor vlăstare. Sunt emoţionante cuvintele rostite de secretarul general al partidului intr-unui din nenumăratele prilejuri în care a abordat problema grijii pentru apărarea celor care anticipează viitorul comunist al patriei : „Vrem ca toţi copiii României, începînd cu cei din leagăn, cu şoimii patriei şi pionierii, întregul nostru tineret să crească la adăpost de grija că mîine ar putea cădea asupra lor bomba atomică, că mîine ar putea fi victima ucigaşelor arme chimice, a bombelor cu neutroni, a celorlalte îngrozitoare mijloace de distrugere în masă“. . Simţind părinteasca grijă cu care sunt înconjuraţi, copiii şi tineretul ţării dau glas profundei lor mulţumiri pentru condiţiile ce le sunt asigurate, arătînd, aşa cum se afirmă în telegrama trimisă cu prilejul celei de-a 60-a aniversări a partidului, că îşi vor consacra întreaga putere de muncă şi energie cauzei partidului și poporului, înfloririi continue a patriei noastre socialiste. MA T3T71 *7 T ir JQi ZjI de MATTY - Sint foarte grăbit. Cit mă costă dacă traversez pe acolo / Pagina a 2-a — 7 iunie 1981 CONCERT DE CALITATE pma ajung sa cucerească un post permanent la o orchestră. Ei depind de programările oferite, la răstimpuri mai mult sau mai puţin depărtate, de către Filarmonici şi evit datori să-şi concentreze la maximum capacităţile artistice pentru a marca, în aceste condiţiuni, evoluţia lor a de îa concert la concert. în ce-1 priveşte pe Rázván Cernát, se poate afirma că recentele apariţii pe nodiumul Ateneuluî au fost hotărîtoare pentru desemnarea definitiv conturată a înzestrării sale de şef de orchestră. $1 cînt înclinat *&-mi .fundamentez această constatare în primul rînd pe chipul in care a știut să realizeze acompaniamentul orchestral al Concert-dininr. IS, in si bemol major, KV ISO, de Mozart. Avínd es so- T’«t rer» m'ani't d« ♦aüa J". Dase Ránki, din Republica Populară Tirtzvă, dirijorul a reușit să antreneze orchestra în acea convorbire instrumentală vie, firească, cu scăpărări spirituale de fiecare clipă, cu schimburi de idei rapide, pe care geniala partitură mozartiană o implică , în orice moment al desfășurării ei. Reușita pe acest tărîm (— am urmărit concertul de vineri seara —) este cu atît mai concludentă cu cit pretinde din partea şefului de orchestră o anume spontaneitate şi promptitudine, o ascuţire a reflexelor, un control strict al reacţiilor care nu se poate obţine doar prin îndelunga studiere a textului respectiv. Este probabil că l-a ajutat pe Rázván Cernát, în această privinţă, şi practica pedagogică de muzică de cameră ; în orice caz, acolo unde unii maeştri cu experienţă chiar îndelungată sunt puşi nu odată in dificultate — adică în animarea unei colaborări eficiente cu solistul presupusă de un concerto mozartian — izbinda unui dirijor tinăr se cuvine apreciată la justa ei valoare. Familiarizarea lui Răzvan Cernat cu diferite domenii ale artei muzicale este un temei pe care se construiesc, dealtfel, și alte incursiuni interpretative ale sale. Felul cum a abordat lucrarea lui Ştefan Niculescu Ison îi dovedeşte o bună pătrundere în domenii nu tocmai facile ale componisticii contemporane. El a reuşit să redea pe de o parte acel principiu al continuităţii CRONICA MUZICALĂ de Alfred Hoffman s trînse » firului muzical evocat chiar de titlul lucrării (dar şi de Procedeele de scriitură respective), pe de altă parte să valorifice cu inteligenţă şi intuiţie contrastele, câteodată puternice, care dau relief şi pregnanţă discursului sonor. Se poate cita, pe această linie, exemplul trecerii de la culmile de vehemenţă şi de aglomerare a unor evenimente sonore violente din partea a cincea a lucrării — unde activitatea intensă a percuţiei a fost coordonată cu o certă disponibilitate temperamentală — către meditaţia prelungă a ultimei părţi, unde elementul liniar, atmosferic este dominant, pină la acea impresionantă „pierdere în neant“ pe care o sugerează sunetele din urmă. în genere, muzicalitatea pătrunzătoare a lucrării a fost fidel intuită, pe o linie conformă intenţiilor compozitorului Ştefan Niculescu, al cărui discipol a fost Răzvan Cernat în sfera respectivă de preocupări teoretice şi creatoare, în fine, Simfonia a IV-a de Schumann a fost înţeleasă ca o expresie orchestrală a intensului zbucium lăuntric romantic pe care-l sintetizează această pagină atît de iubită a repertoriului de cea mai largă circulaţie. Aci au fost din nou evidente progresele dirijorului în ce priveşte capacitatea de exteriorizare a sentimentului, eficienţa sporită în construirea unui edificiu sonor închegat şi grăitor in acelaşi timp. Şi tot de aci s-au desprins şi direcţiile pe care va merge în viitor munca de auto-perfecţionare pe care, sunt convins, Răzvan Cernat o va susţine de aci încolo cu o încredinţare consolidată in resursele proprii de echilibrare a aspiraţiilor şi realizărilor. Gestica sa va deveni din ce în ce mai proporţionate şi funcţională, astfel la vitalul contact dintre impulsurile venite de pe podiumul dirijoral şi răspunsurile determinate de acestea în orchestră sâ dobândească permanent organicitatea deplin satisfăcătoare atît pentru instrumentişti cit şi pentru ascultători. Tocmai în această direcţie concertele susţinute în fruntea Filarmonicii „George Enescu“ reprezintă o piatră de hotar în cariera dirijorului, sintetizînd o perioadă şî deschizînd o alta. Prezenţa pianistului Dezső Ránki este fără îndoială una din cele mai pozitive marcate de contribuţia muzicienilor oaspeţi la reuşita actualei stagiuni muzicale. Iată un solist de prima mînă, care evidenţiază o impecabilă unitate între intenţiile interpretative şi mijloacele instrumentale, care ştie să dea viaţă noţiunii de stil cu mare rigoare şi, în acelaşi timp, cu forţă de convingere. L-am mai ascultat şi în trecut pe tînărul pianist ungur la noi ,de pildă, cu orchestra simfonică a Radioteleviziunii în Concertul nr. 2 de Liszt sau participînd la una din ediţiile „Zilelor muzicale sătmărene“ cu Concertul nr. 14 în mi bemul major, KV 449, de Mozart). Faţă de anii precedenţi, se constată o evoluţie in spiritul interpretărilor sale, în prezent elementul viril, volitiv, forţa — adeseori percutantă — a pianisticii sale fiind pe primul plan. Cîteodată, aceste noi trăsături îşi află un corespondent ideal în natura muzicii (— de pildă, paginile dinamice, de ritmică colţuroasă, din Bartók —) altă dată poate că un plus de lirism sau de cantabilitate poetică n-ar fi stricat (Sonata in fa diez de Schumann). In orice caz, Dezső Ránki este, un nume în rîndul tinerilor maeştri mondiali ai clavirului şi vom urmări şi pe viitor cu mare interes drumul devenirii lui artistice. Educarea ochiului Kenneth Clark, cunoscut deja cititorului român ca autor al Artei peisajului, e din nou prezent în librării cu Revolta romantică (Meridiane, 1981), în traducerea plăcută, fluentă, a lui Mihai Gramatopol. In virstă, azi, de şaptezeci şi şapte de ani, Clark e considerat drept unul din cei mai mari specialişti englezi in arte plastice, după ce a fost conservator şi director al mai multor galerii celebre şi după ce a publicat numeroase studii. Revolta romantică are la origine câteva conferinţe, începute prin 1947, pe tema raporturilor dintre clasicism şi romantism în pictura europeană de la David la Degas, adică in perioada cuprinsă, cu oarecare aproximaţie, intre a doua parte a secolului XVIII şi sfârşitul celui de-al XIX-lea. In 1972, la solicitarea televiziunii britanice, criticul a reluat textul acestor conferinţe, însoţindu-l de reproduceri, in vederea unui film serial. Succesul a întrecut toate aşteptările : o dată cu Marea odaliscă, cu Turner şi cu Millet, a devenit o adevărată vedetă a micului ecran şi bătrinul domn Clark, foarte telegenic, dealtfel, se pare, inteligent, plin de umor şi pe deasupra ştiind să dea ascultătorilor profitabila iluzie că văd, cu ochii lor, dincolo de pînză, secretul marilor maeştri de odinioară. Un lucru asemănător încearcă să facă la noi, din cînd în cînd, Andrei Pleşu, în cadrul Teleenciclopediei de simbată seara , zi şi oră ideale, un om competent, strălucit, care ar merita mai mult decit cele citeva minute de emisiune, pe care le are la dispoziţie. Ascultîndu-l, am înţeles de ce Clark afirmă in prefaţa cărţii lui că televiziunea constituie „instrumentul idea! cu care poate fi trezit interesul publicului faţă de artă“. Educarea gustului pentru pictură presupune să înveţi să vezi, aşa cum cel pentru literatură presupune să înveţi să citeşti. Şi dacă televiziunea e adeseori considerată (poate şi din prejudecată, totuşi nu fără un anumit temei) o adversară a cărţii, in măsura in care răpeşte din timpul lecturii, ea se dovedeşte o posibilă aliată a picturii şi sculpturii, tocmai pentru că, bine folosit, ochiul camerei de filmat vede împreună cu noi ceea ce nu suntem in stare să vedem singuri. Mă întorc la cartea lui Kenneth Clark : editura n-a lăsat, desigur, textul criticului fără reproducerile necesare înţelegerii lui. Vai, aproape inutile ! Dacă la „clasici“ ca David sau Ingres, unde jocul liniei, desenul şi construcţia sunt totul, reproducerile ne ajută cit de cit să ne facem o idee de valoarea spuselor lui Clark, la Turner sau Constable, „romantici“ prin culoare şi bogăţie a impresiei sensibile, ele sunt complet „ilizibile“. A trebuit să recurg l0 albume, apărute tot la Meridiane , nu chiar fără profit, deşi calitatea cărţii de artă e departe de a fi satisfăcătoare. Sensul lecturii unui studiu ca acesta constă în putinţa unui du-te- Vitto între text şi ilustraţie : textul îţi arată tabloul, care, la rindul lui, se sprijină pe text. De aceea, televiziunea noastră ar trebui să-şi ia mai în serios rolul de popularizator al artelor plastice : prin natură, ea recurge La procedeul acesta de du-te vino ea la cel mai firesc dintre toate ; şi dacă cititorul cărţii poate ezita, din comoditate, să privească reproducerile în paralel cu parcurgerea textului, ămâtorului de televiziune alternarea este impusă fără greutate de specificul mijlocului respectiv de informare. Ideea de la care pleacă Kenneth Clark este simplă : nu există nici clasicism, nici romantism în stare pură ; mai mult, clasicismul şi romantismul se presupun reciproc. „Cîteva din lucrările cele mai de seamă ale lui Rembrandt se bazează pe construcţia clasică — ne spune criticul de la început; Rafael însuşi avea o puternică vină de romantism“. Epoca pe care o studiază Clark se deschide cu două lucrări deopotrivă de importante pentru istoria artei, deşi complet opuse ca perspectivă . Cugetările despre imitarea artei greceşti, din 1755, ale lui Winckelmann (tipărite în româneşte de Victor Ernest Masek, în 1978, in De la Apollo la Faust) şi Cercetarea asupra originilor ideii de sublim, din 1756, a lui Burke (versiune românească, în 1981, a Andei Teodorescu, şi Andrei Bantaş). Prima îndrumă imaginaţia artiştilor spre clasicismul cel mai ortodox şi a jucat un rol extraordinar in impunerea unei idei despre antichitatea elenă şi a unei arte bazate pe ea. A doua îndruma spre romantism, în măsura in care afirma că sursa sublimului o constituie sentimentul de frică. Numeroşi artişti de la finele veacului raţiunii şi din primele decenii ale veacului maşinilor au înţeles bine sugestiile lui Burke. Pentru Clark, cele două îndrumări au condus la o perspectivă dublă şi imposibil de separat. La toţi marii pictori, la Ingres, Turner, Degas, Delacroix şi la alţii, clasicismul şi romantismul se împletesc făcând valoarea însăşi a artei lor. Această idee (care ni se poate părea discutabilă exact in măsura în care, prin bunul ei simţ, pare a fi la adăpost de contestare) nu e insă importantă în sine. Cartea lui Clark e mult mai mult decît documentarea, prin citeva analize, a unei teze. Cu o cunoaştere in detaliu a fiecărui tablou, cu o solida „filosofie“, cu umor şi elegantă, Clark ne introduce în secrete ale artei ce păreau inaccesibile sau pierdute. Oricine poate citi cu folos cartea, nespecialistul ca şi specialistul. Cel dinţii va afla lucruri noi, spuse cu o claritate perfectă şi cu o logică a demonstraţiei la care criticul a ajuns după decenii de exerciţiu (la fel cu pictorii care, la bătrâneţe, devin deodată simpli şi clari). Cel de-al doilea va descoperi imediat că intuiţiile lui Clark sunt foarte originale şi că merită să priveşti împreună cu el porealul doamnei Riviere de la Luvru (ca să înţelegi ce senzualitate caldă, ce tandreţe, se ascundeau în rigiditatea doctrinară a picturii lui. Ingressâd roabele ţărăneşti nelipsite din picturile lui Millet (spre abanui fantasmele ce populau sufletul artistului) ; și că spiritul plebeian și catastrofic al lui Turner ne apare cu mult mai evident dacă-l raportăm la morile de vînt și la rîurile calme din peisajele vechii Anglii pictate de Constable ; în fine, pictorul de azi poate medita la caracterul politic al tabloului lui David înfăţişînd pe Marat asasinat şi înţelege de ce Temniţele imaginare ale lui Piraîtesi din 1755 ne duc cu gîndul la Kafka şi la Borges. După o lectură ca aceea a Revoltei romantice, te simţi nu doar mai instruit, dar, dacă pot spune aşa, mai nuanţat sufleteşte. Ciştigă mintea, dar şi ochiul. Nici n-ai lăsat bine cartea din mină şi simţi nevoia să intri într-un muzeu. CARTEA STRĂINĂ da Nicolea Manolascu atmurt&jimms a trecut sub paza închisorii pe timp de un an. ID. BUJDOIU). Muzeul tehnicii populare Şi-a deschis din nou porţile cel mai original şi mai amplu tezaur al tehnicii populare româneşti — muzeul de Dumbrava Sibiului. Şi iată d intre cele 17 de monumente insumind acum 210 construcţii aduse aici din toate colţurile ţării şi peste 40 pop de piese de interior — alte unicate suscită interesul vizitatorilor : o gospodărie-atelier de prelucrare a borăngicului din Croici (Gorj) şi o gospodarieatelier de olărit din Horezu. Irt curs de reconstrucţie se află şi alte obiective inedite : un staul pastoral din Răşinariul Sibiului, o gospodărie cu „colţii“ din Cimpul lui Neag (Hunedoara), o gospodarie-atelier de ploior — ce dispună şi de o piui cu săgeţi — din Livada (Hunedoara) şi o gospodărie-atelier de instrumente muzicale din Cimpulung Moldovenesc. In acest an va începe aici şi reconstrucţia unui complex gospodăresc din localităţile Stolojani şi Tîrgu Cărbuneşti, complex ilustrind valoarea arhitecturii populare gorjene. De relevat faptul că, in acest sezon, vizitarea muzeului se poate face cu minicarul pe alei asfaltate, iar amatorii de agrement au la dispoziţie şi zece lotci pescăreşti din fibre de sticlă cu care se pot face plimbări pe frumosul lac. (V. LAZAR). „Record“ poştal 1 Cazul relatat într-o scrisoare de T. Jescu din Iaşi (Piaţa Unirii nr. 2) întrece orice închipuire in materie de intirzieri pe filiera P.T.T.R. După cum ne scrie T. J., o vedere reprezentînd parcul din centrul oraşului Caransebeş, expediată soţiei sale la 15 noiembrie... 1969 (timpul 14 — data poştei), a ajuns la Iaşi in 10 aprilie... 1991 (timpul 22 — data poştei) şi a fost pusă în cutia poştală la 11 aprilie. „Recordul“ însumează... 10 ani, 4 luni şi 5 zile , timp în care trimiterea poştală putea să înconjoare planeta terestră de multe ori ! De menţionat că ilustrata pe care expeditorul o păstrează, pe drept cuvint, ca piesă de muzeu, a ajuns la destinaţie intr-o stare destul de bună. Deci, n-a prea umblat ! (P.P.) Iniţiere vinitorească Demnă de apreciat iniţiativa luată de Asociaţia judeţeană Mureş a vinătorilor şi pescarilor sportivi, în baza căreia s-a descris un curs de iniţiere pentru cetăţenii care doresc să devină Vinători. Timp de zece săptămini, în fiecare vineri, de la orele 17 se predau lecţii şi se fac demonstraţii practice pentru ei. Iar ,,elevii“ apreciază că lecţiile predate sunt deosebit de interesante. (I. COJOCARU). Pinguinul sperietoare Cooperativa meşteşugărească ,,Metalochimica“ din Brăila a scos recent pe piață un pinguin teleghidat. Nimeni nu bănuiește la prima vedere că este vorba de un pinguin — pentru că seamănă mai mul cu 0 cioară. Mă rog, asta n-ar fi pagubă — dar pa copii, în loc sa-i atragă, jucăria.O sperie. Explicabil deci că, in trei luni, nu s-au vîndut din cete peste 200 de bucăţi expuse în citeva unităţi din oraş, decît... trei. Iar unităţile din ţară, care au primit jucăria brătlenilor, au returnat-o urgent „creatorilor“, imputîndu-le şi cheltuielile efectuate cu transportul ei. Se pare însă că in magazia cooperativei se mai găsesc vreo 3 000 aşa-sişi pinguini teleghidaţi, şi, ca să nu mai fie şi ei returnaţi teleghidat, un alt „ingenios“ creator are intenţia să-i transforme acum in... tractoare-jucării. Cine ştie ce-o mai ieşi din noua creaţie ! (VIOREL CHItifITU). Rubrica realizata de Pia Radulescu tf România libera” WRWX8 Orice produs de uz casnic reprezintă o valoare prin materialele, munca şi inteligenţa pe care le înglobează. Cu toate acestea, din cauza unei piese de cîţiva lei, eşti nevoit adeseori să te arunci încă in stare bună. Mă refer, In mod concret, la unul din produsele Întreprinderii „Tehnometal" din Timişoara, boilerul electric de încălzire a apei menajere — care încălzeşte apa în timpul nopţii, cînd reţeaua electrică e mai puţin solicitată. Piesa fiumică „llacă care este lăcaşul rezistenţei electrice şi se uzează mai repede decît bazinul confecţionat dintr-un aliaj rezistent la presiunea apei şi încălzirea se arde, rugineşte, se fisurează, boilerul devenind inutilizabil. E normal să se uzeze, dar nu înţeleg de ce nu se poate înlocui. Nu se găseşte nici în magazinele comerţului de stat, nici în unităţile cooperatiste. Am fost şi la Întreprinderea „Tehnometal“ din Timişoara. Acolo mi s-a răspuns că s-a depus o listă cu toate aceste piese care se uzează mai repede decît bazinul la Ministerul Comerţului Interior — Direcţia Preţurilor — dar, pină în prezent, n-a venit aprobarea. De ce ? Oare e nevoie să aruncăm un bun de valoare pentru o piesă de citit a lei ? IOAN DUMITRESCU Str. Agnita nr. 62, Bucureşti A fost suspendat singurul accelerat care făcea legătura intre Cimpulung, cras in plină înflorire economică și zonă turistică, cu Capitala. Acceleratul nu mai apare în mersul trenurilor sub motivul economicităţii, dar, după pârerea mea, nu se realizează nici un fel de economii. Dimpotrivă, consider că trenul respectiv nu poate consuma mai multă energie decît un tren personal. De ce nu se suspendă unul din personalele Cimpulung — Goleşti ? Salt una din perechea de trenuri, pe 16 km distanţă, Cimpulung — Argeşel, care se plimbă pentru o mînă de călători ? Cîmpulungenii, oameni ai muncii, elevi, studenţi, oameni in concediu, delegaţi cu interese de producţie, preferă acceleratul, pentru că fac pină la Bucureşti şi retur mai puţin de trei ore, in timp ce cu personalul pierd si peste opt ore de drum, cu transbordare la Goleşti. Eu, care călătoresc destul de des şi care am folosit totdeauna acceleratul, am constatat că circulă cu destui călători în general şi eu foarte numeroşi în sezonul estival. Organele feroviare trebuie să analizeze, cred, cu mai mult discernămînt astfel de măsuri, ținind seama concomitent de eficienţa economică şi de interesele şi nevoile populaţiei. IOAN DOBRESCU str. P. Zamfirescu 11 F Cimpulung Muscel Nu ştiu dacă directorul întreprinderii sau cei care se ocupă de controlul calităţii la fabricile de conserve gustă din preparatele pe care le trimit pe piaţă. Normal, cred, ar trebui să guste. Am să vă explic imediat de ce. Am cumpărat o sticlă de „Sirop natural de căpşuni“ care costă 16 lei (inclusiv sticla). După preţ, ar trebui să fie, intr-adevăr, de calitate foarte bună. Dar siropul din sticlă era total necorespunzător — subţire ca apa, cu un miros neplăcut şi fără gust sau aromă. Direct neconsumabil ! Am doi nepoţei şi nici nu au vrut să se uite la el. Ii întreb pe cei de la Fabrica de conserve şi fructe din Bucureşti de ce produc un asemenea sirop de calitate „superioară ION MARCAN Str. Dreptăţii nr. 13, Bucureşti Se vorbeşte mult despre recuperarea uleiurilor auto şi însemnătatea acestei acţiuni în economia naţională. Din păcate, procentul acestor recuperări se menţine la un nivel destul de scăzut. Mulţi cetăţeni, posesori de autoturisme, care fac operaţiunea de schimbare a uleiului în garajele jproprii iau în curţile locuinţelor lor, nu se mai deplasează la unităţile colectoare să predea uleiul ars. Mi-aş permite, de aceea, să fac o propunere: pentru a trezi interesul tuturor pentru predarea uleiurilor arse, să se acorde la o anumită cantitate de ulei grs (potrivit unui calcul de rentabilitate) predat la unităţile „Peco“, un litru de ulei bun. Un litru de ulei bun extra costă 26 de lei. Materializarea acestei propuneri ar fi rentabilă pentru economia statului şi i-ar stimula și pe posesorii de autoturisme. IOAN CRĂCIUN aleea Trandafirilor nr. 6 Târgovişte Cu bonul nr. 91 Sil, comanda nr. 10052 din 19 ianuarie 1981, am comandat o pereche de pantofi la centrul nr. 24 al cooperativei „Arta încălţămintei“ din calea Victoriei, achitînd un acont de 100 lei. Termenul de livrare înscris pe bon era 25 februarie, după 38 de Zile deci, termen destul de lung, după părerea mea. Dar, de la 25 februarie, am fost purtată pe drumuri in fiecare săptămînă de trei ori — luni, marti si vineri — de maistrul care mi-a primit comanda. Invocind motive puerile, m-a amînat zi de ei, piin cînd a trecut vremea pantofilor respectivi.N-am cuvinte potrivite de calificare a comportării unor asemenea lucrători. Menţionez că n-am cerut un material deosebit şi îi port o măsură obişnuită. ELENA COJOCARU şOaeaua Pantelimon nr. 311 Bucureşti Luni 1 iunie 1981 Soarele (Soare la ora S,S4 Şi «Până la ora 20,S3 teatre SCURT CIrcUIT IA CREIER ! Teatrul evreieie de ttat (20 33 70), ora 18 30 : NOCTURN - TYL ULENSPIEDEL : Teatrul Jändärla- Troia Victoria (15 23 77), ora 21 15 • SEARA. BEETHOVEN : Filarmonica ' „G.o g. °.ro ţ» 'a Muzeul de Artă « UBrtîSlL f or° 1ţ»'30 CONCERT SIMFONIC la Ateneul Român. TELEVIZIUNE Programul 1 Emisiune In limba maghiară î 1001 de sere; 19 : Telejurnal ; Actualitatea economică . Emisiune dedicată Zilei Internaţionale a copilului ; 20,45 , Kori Marx - orfil tinereţii ; 21,50 : Cadran mondial ; 22,15 : Telejurnal. Programul 2 14 : Treptele afirmării ; 14,43 : Călătorie prin ţara mea ; 17,10 : Film artistic : „Căutarea" ; 18,50 : 1001 de seri ; 19 : Telejurnal ; 19,25 : Mozaic ; 20,45 : Maeştri ai scenei lirice româneşti ; 21,30 : Ora tineretului ; 22,15 . Telejurnal. CINEMATOGRAFE FIUL MUNŢILOR : Oala Ulmului la Scala (11 03 72), ora 19 ; Capitol (16 29 17), orele 9 - 11,15 - 13,30 -13,45 - 18 20 . Gloria (47 49 75), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15 ,45 - 18 20. PROBLEME PERSONALE ! Melodia (12 06 88), orele 9 - 11,13 - 13,30 — 15,45 - 18 - 20,13 . Cultural (83 3013), orele 9 - 11,13 - 13,30 - 15,43 - 18 - 20,15. CROAZIERA : Volga (79 71 26), orele 9 - 11,15 - 13,» - 15,43 - 18 - 20,15. DETAȘAMENTUL „CONCORDIA- « Timpuri Noi (15 61 10), orele 9,30 - 11,30 - 13,30 - 15,» - 17,». - 19,30. PUNCA CU LIBELULE : Olul«,tl (17 55 46), orele 9 — 11 — 13,15 - 15,M - 17,45 - 20 ,• Arta (21 31 86), orele 9 - 11,15 - 13,» - 15,43 - 18 - 20. DRAGOSTEA MEA... CALATOARE ! Poeea (60 30 85), orele 13,» - 17,M - 19,30. PRUNCUL, PETROLUL fl ARDELENil ! Ferentari (80 49 83), orele 13,» - 17,M - 19,M. CAPCANA MERCENARILOR : Viitorul (11 48 03), orele 13,M - 17,» - 19,». SECRETUL CASETOFONULU Sala Mare a Palatului orele 17,30 - 20,15 . Sala Mică a Palatului, orele 16,» — 19. SERPICO : Patria fii 86 23), orele 9 - 11,30 - 14 - 16,45 - 19.» ; București (15 61 54), orele 8,M - 11,13 - 14 - 16,45 - 19,15 . Favorit (45 31 70), orele 8,43 - 11,» _ 14,15 _ 17 - 19.43. ANI TUMULTUOSI : Studio (39 13 13), orele 10 - 12 - 14 - 16. STRADA PETROVKA 38 ■ Central (14 12 24), orala 9,» - 11,» - 13,» - 15,» - 17,» - 19,», MAMA Eforia (13 04 83), orele 9 - 11 - 13 - 13,30 - 15,45 - 18 - 21,». 5HABANA Luceafărul (15 87 67), orele 9 — 12 — 16 — 19 Modern (23 71 01), orele 9 - 12 - 16 - 19. IMI SARE TANDARA Victoria (16 28 79), orele 9 - 11,15 - 13,» -15,45 - 18 - 20.15. TALISMANUL COREADORULUI : Dacia (50 35 94), orele 9 - 11,15 - 13,» - 15,45 - 18 - 20.15. PISICILE ARISTOCRATE : Doina (16 35 38), orele 9,15 - 11 - 12,45 - 14,» - 16.15. ŞATRA : Doina, orele 18 - 20. ALIBABA ŞI CEI 40 DE HOŢI : Excelsior (65 49 45), orele 9-12-16 - 19. AFACEREA GRANATELOR : Buseşti (30 43 58), orele 15 - 17 - 19. ROIAR LA BUDAPESTA ! Mioriţa (14 27 14), orele 9 - 11,15 - 13,» - 15,43 — 18 — 20 . Grădina Festival (15 63 84), ora 21. TINERETEA TATALUI MEU : Popular (35 15 17), orele 15.» - 17.» - 19,». DUMAS IN CAUCAZ : Progresul (23 94 10), orele 16 - 18 - 20. CAMPIONUL: Feroviar (3 5140), orele 8.45 - 11,30 - 14 - 17 - 19,45 : Aurora (35 04 66), orele 8,45 — 11.» - 14,15 - 17 - 19,45 : Flamura (83 77 12), orele 8,45 - 11.» - 14 -16,45 — 19,30 ; Grădina Aurora, ora 21 : Grădina Buzeşti, ora 21. SUPERMAN Griviţa (17 08 58), orele 8,45 - 11.» - 14,15 _ 17 _ 19,45 ; Tomis (21 49 46), orele 8,45 - 11.» — 14,15 — 17 — 19,45 ; Grădina Tomis, ora 21, . MAŞINA TIMPULUI : Drumul Sării (31 28 13), orele 16-18-20. TRISTAN ŞI ISOLDA ! Cotroceni (49 48 48), orele 15 - 17,» - 20. AVARUL Floreasca (33 29 71), orele 9 - 11 - 13,15 - 15,9 - 17,45 -20. JANDARMUL Şl EXTRATEREŞTRII : Munca (21 50 97), orele 16 - 18 - 20. SACRIFICIUL DIN DRAGOSTE : Cosmos (27 54 95), orele 13,30 - 19. PAR Şl IMPAR: Flacăra (20 33 40), orele 9 - 11,15 - 13,9 - 13,45 - 18 - 20 . Grădina Flacăra, ora 21 . Grădina Modern (23 71 01), ora 21. MARFA FURATA : Grădina Arta (21 31 86), ora 21. PIERDUT ȘI REGĂSIT : Grădina Luceafărul (13 87 67), ora 21. VIZITA LA DOMICILIU : Grădina Mioriţa (14 27 14), ora 21. STRADA HANOVRA : Grădina Titan (47 46 75), ora 21. 14 18,50 19.25 19,45 * « Premierele cinematografice ale săptămînii Fiul munţilor — producţie a Casei de filme Unu. Scenariul: Petre Luscalov, Gheorghe Naghi. Regia : Gheorghe Naghi. Imaginea : Vivi Dragan Vasile. Muzica : Cornelia Tautu. Costume şi decoruri : Guţă Ştirbu. Cu : Ştefan Mihăilescu-Brăila, Aurel Giurumia, Carmen Maria Strujac, Cornel Nicoară, Gheorghe Dănilă, Paul Chiribuţă, E.C. Motriue, Ion Muscă, Dan Borcia şi copiii Iulian Băltaţeanu, Izabela Zaharia. Film de aventuri pentru copii, ai cărui eroi, in ciuda virstei, trăiesc întîmplări ieşite din comun... Serpico — producţie a studiourilor americane. Regia: Sydney Lumet. Imaginea : Arthur J. Ornitz. Muzica : Mikis Theodorakis, în rolul principal — Al Pacino. Film distins cu Premiul „David di Donatello“ — 1974 acordat actorului Al Pacino. Cel din urmă film al regretatului regizor american Sydney Lumet considerat de critici şi cel mai bun film al său, Serpico este inspirat dintr-un caz real şi se referă la corupţia din poliţia americană.... Srada Petrovka 38 — producţie a studiourilor sovietice. Regia : Boris,Grigoriev. Imaginea: gor Klebanov. Cu : Gheorghi Iumatov, Vasili Lanovoi. Alcătuirea unui portret-robot, imagini succesive, rezultind din relatările — uneori contradictorii — ale diverșilor martori... P .I Uzina din sat Sătenii din comuna Dumbrăveni (judeţul Suceava) au pus bazele unei veritabile ,,uzine“ pentru valorificarea bogatelor resurse locale. Secţia de prelucrare a argilei satisface nevoile de materiale de construcţie pentru toate obiectivele care se înalţă in localitate, iar in acest an se va obţine şi un important surplus de cărămizi, care va fi pus la dispoziţia comunelor învecinate. Totodată, produsele secţiei de împletituri sunt apreciate şi solicitate de mulţi beneficiari de peste hotare. Iar extinderea plantaţiei de răchită din Lunca Siretului cu încă 5 hectare, va duce, în următorii cinci ani, la o dublare a producţiei. In sfirşit, produsele secţiei de artizanat, realizate cu înalt simţ artistic aduc anual venituri de peste 1 milion de lei. Astfel că secţiile de mică industrie din Dumbrăveni realizează anual, din valorificarea resurselor locale, peste 10 milioane lei. (CONST.AZOIŢII). Bagajul Cînd în autogara Braşov a fost poftit, de doi miliţieni să-şi arate bagajele, Kalayano şi Oprea a rămas perplex.Avea şi motive — pentru că voluminosul său bagaj conţinea... pachete de carne, salam, muşchi şi alte asemenea produse, furate de la întreprinderea de industrializare a cărnii, unde el era... paznic. Şi