România Liberă, noiembrie 1988 (Anul 46, nr. 13682-13706)

1988-11-02 / nr. 13682

„România libera"Pagina a 2-a — 2 noiembrie 1988 * PROPRIETATEA SOCIALISTA Di St AT Sl ii­i■T SI SPIRITUALI A ÎNTREGULUI Consultaţie in sprijinul participanţilor la învăţămintul politico-ideologic din cadrul consiliilor populare cu tema: Programul ideologic al partidului, documentele Congresului al XIII-lea şi Conferinţei Naţionale ale partidului, expunerile tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 29 aprilie şi 23 iunie 1988 în legătură cu necesitatea dezvoltării şi întă­ririi continue a proprietăţii socialiste, a educării oamenilor muncii în spiritul răspunderii pentru creşterea avuţiei naţionale. Proprietatea socialistă se află în centrul concepţiei ştiinţifice, realiste şi creatoare, a to­varăşului Nicolae Ceauşescu, în­­trucit ea constituie relaţia fun­damentală a sistemului relaţii­lor de producţie socialiste, te­melia progresului neabătut al României, sursa propăşirii ma­teriale şi spirituale a întregului popor, baia independenţei şi suveranităţii naţionale. Por­nind de la înţelegerea raportu­lui dialectic dintre general şi particular în edificarea socia­lă cei peste 40 de ani ce au trecut de la naţionalizarea prin­cipalelor mijloace de producţie, care a însemnat începutul făuri­rii societăţii socialiste în Româ­nia, proprietatea socialistă s-a dezvoltat şi întărit­ continuu, manifestîndu-se puternic ro­lul său determinant în progre­sul economico-social al întregii ţări, îndeosebi după Congresul al IX-lea al partidului, pe­rioada cea mai rodnică din în­treaga istorie multimilenară a poporului nostru, pe care o nu­mim cu înalt respect, recunoş­tinţă şi mîndrie patriotică EPOCA NICOLAE CEAUŞESCU, s-au înfăptuit grandioase trans­formări revoluţionare cantita­tive şi calitative în baza teh­­nico-materială, în baza econo­mică şi în suprastructura socie­tăţii noastre, pe temelia trai­nică a consolidării proprietăţii socialiste, a sporirii avuţiei na­ţionale. „Creşterea continuă a­ bogăţiei naţionale, itt primul rind a fondurilor fixa, pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiin­ţei şi tehnicii avansate, reparti­zarea echitabilă a venitului na­ţional — arătă tovarăşul Nicolae Ceauşescu vi Tezele din apri­lie a.c. — reprezintă singura cale pentru ridicarea patriei noastre pe noi culmi de pro­gres şi civilizaţie, pentru ri­dicarea continuă a bunăstării materiale şi spirituale a între­gului popor, pentru întărirea in­dependenţei şi suveranităţii Romăniei“. Proprietatea, ca esenţă a re­laţiilor de producţie, are un a­­numit conţinut social-economic, ceea ce necesită înţel­egerea şi analiza ei, ca raport de pro­ducţie complex şi funda­mental, ca legătură obiec­tivă ce apare intre oameni. Proprietatea socialistă ca an­samblu al raporturilor ce se for­mează între membrii societăţii in procesul stăpînirii in comun a mijloacelor de producţie şi a rezultatelor producţiei, de către întreaga societate sau de co­lective de producători socialişti, folosite în scopul satisfacerii trebuinţelor materiale şi spi­rituale ale oamenilor muncii şi al dezvoltării generale a socie­tăţii socialiste, reflectă, pe de o parte, conţinutul material al însuşirii, obiect ai­ci, iar pe de altă parte, latura sociăî-econo­­mică a Însuşirii, arătînd bine şi in folosul cui sint utilizate mij­loacele de producţie. Proprie­tatea socialistă se manifestă sub forma proprietăţii de stat şi a ce­lei cooperatiste. Orice modali­tate care ar leza integritatea proprietăţii socialiste deter­mină, in ultimă instanţă, conse­cinţe nefavorabile asupra dez­voltării economico-sociale, in ansamblul ei. Dezvoltarea accelerată, in­tensivă a economiei naţionale amplifică, sub aspect cantitativ şi calitativ, obiectul proprietăţii socialiste, iar, concomitent, dez­voltarea şi modernizarea aces­tuia creează premisele reale pentru noi acumulări necesare reproducţiei socialiste lărgite şi pentru resurse sporite destinate ridicării bunăstării întregului popor. Tocmai de aceea, după Congresul al XX-lea al parti­dului, au crescut substanţial di­mensiunile proprietăţii socialiste şi i-au îmbunătăţit continuu la­turile sale calitative. Relevant este faptul că, pe baza proprie­tăţii socialiste, avuţia naţională a crescut considerabil de la un cincinal la altul intr-un ritm înalt, ajungind la circa 5 tri­lioane lei, din care fondurile fixe reprezintă peste 3,2 tri­lioane lei, iar fondurile fixe productive sunt de peste 2,5 tri­lioane lei, în actualul cincinal, conti­­nuiindu-se politica de reparti­zare a venitului naţional pen­tru fondul de­­consum circa 70% şi Pentru fondul de dez­voltare 80%, vor fi realizate im­portante programe de investiţii şi de modernizare, de sistemati­zare a teritoriului şi localităţi­lor, ceea ce implică creşterea, consolidarea şi perfecţionarea proprietăţii socialiste. Magistrala expunere a to­varăşului Nicolae Ceauşescu din 29 aprilie 1988, precum şi celelalte expuneri recente, con­ţin teze de o excepţională impor­tanţă teoretică şi practică re­feritoare la dezvoltarea şi per­fecţionarea proprietăţii so­cialiste. In acest sens, condu­cătorul partidului nostru atrage atenţia asupra necesităţii de a se manifesta o mai mare preocupa­re pentru Unităţile economice de stat, faţă de activitatea­­aces­tor unităţi in ansamblul lor. De mare relevanţă este teza po­trivit căreia trebuie să acţio­năm mai ferm pentru cuprin­derea mai puternică in­siste­rismului, cu poporul şi pentru popor, marele nostru conducă­tor subliniază cu consec­venţă şi fermitate revoluţio­nară cerinţa aplicării creatoare a legităţilor generale obiec­tive, a principiilor generale ale socialismului ştiinţific la con­diţiile concrete, istorice ale României, urmărind întărirea continuă a rolului şi funcţiilor proprietăţii socialiste în fie­care etapă de dezvoltare so­­cial-economică, unul socialist al agriculturii a întregii agriculturi, de corela­ţie în cadrul consiliilor econo­mice agroindustriale, înttr-o formă de cooperare cu coope­rativele agricole sau cu între­prinderile agricole de stat, a în­tregii noastre ţârănimi. Acţionînd cu perseverenţă, un spirit creator, aşa cum ne in­dică secretarul general al partidului, va trebui să se asi­gure creşterea rolului şi întări­rea proprietăţii cooperatiste şi de stat în toate domeniile pro­ducţiei agricole. De asemenea, in acest fel se asigură corela­rea mai strînsâ a veniturilor de bază ale întregii ţârănimi de sectorul socialist al agriculturii. Faptul ca întreaga agricultură va fi corelată şi coordonată in mod unitar şi armoniO, în ca­drul celor două forme ale pro­prietăţii de stat şi cooperatiste este de natură să determine o activitate şi mai eficientă în Uti­lizarea întregului potenţial ţionale. Aceasta înseamnă o etapă nouă, Superioară in per­fecţionarea organizării, planifi­cării şi conducerii activităţii întregii agriculturi, în con­diţiile noii revoluţii a­­grare, ale modernizării produc­ţiei agricole, prin aplicarea ce­lor mai noi cuceriri ale ştiinţei, ale cercetării ştiinţifice, dez­voltării tehnologice şi promo­vării progresului tehnic în agri­cultură, în scopul sporirii sub­stanţiale a producţiei, a produc­tivităţii muncii, randamentelor atit în sectorul vegetal cit şi în cel zootehnic. In prezent, realizarea fermă a hotărîrilor Congresului al XIII-lea al partidului cu pri­vire la înfăptuirea obiectivului strategic de trecere a Româ­niei la stadiul de ţară mediu dezvoltată, necesită dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a proprietăţii socialiste. Pentru aceasta trebuie sporite efortu­rile in direcţia asigurării Creş­terii economice intensive in toate sectoarele, modernizării şi organizării superioare a pro­ducţiei şi muncii, concomitent cu lărgirea bazei proprii de ma­terii prime şi energie, cu in­troducerea în producţie a ce­lor mai noi şi avansate cuce­riri ale ştiinţei şi tehnicii, cu realizarea noii revoluţii agrare. Asemenea procese de fond se află în corelaţie directă cu inta­­rirea pregătirii profesionale, cu creşterea nivelului de cunoş­tinţa tehnice, ştiinţifice, econo­mice ale fiecărui om al­­mun­cii, cu dezvoltarea conştiinţei material şi uman al agriculturii româneşti, in concordanţă cU exigenţele prezente şi de per­spectivă ale dezvoltării inten­sive, calitative, a economiei nu­Se impune Înţelegerea corectă a faptului că atributele de producător, proprietar şi be­neficiar sunt corelate organic, constituind Un tot unitar Ce re­vine unui singur subiect de drept care este poporul. în această perspectivă, oamenii muncii produc întrucît sunt pro­prietari, şi sunt proprietari deoarece produc şi beneficiază de rezultatele muncii­ lor în vir­tutea celorlalte calităţi ale triadei respective. Aceasta re­flectă pregnant esenţa şi su­perioritatea socialismului, asi­­gurîhd o largă bază socială pro­prietăţii, muncii şi repartiţiei aflate într-o armonioasă in­terdependenţă dinamică. In anii edificării socialismu­lui, cu deosebire după Congre­sul al IX-lea al partidului, se confirmă rolul mereu sporit al proprietăţii socialiste in dez­voltarea complexă, echilibrată şi eficientă a economiei naţio­nale, în ridicarea nivelului de trai material şi spiritual al tu­turor membrilor societăţii noas­tre. Aşa cum sublinia secretarul general al Partidului „Practica noastră a demonstrat şi de­monstrează pe deplin că pro­prietatea socialistă, ca pro­prietate a întregului popor, in­diferent sub ce formă este — de stat sau cooperatistă — în­tărirea şi dezvoltarea ei repre­zintă singura cale pentru în­făptuirea in viaţă a principiilor de echitate şi dreptate socială, de dezvoltare puternică a for­ţelor de producţie, de asigura­re a bunăstării şi independenţei fiecărei naţiuni“. Rezultă de aici atit chintesenţa concepţiei partidului nostru cu privire la această legitate obiectivă, cit şi un întreg program de acţiune pentru întărirea permanentă a proprietăţii socialiste şi înde­plinirea consecventă a multi­plelor sate funcţii in progresul multilateral al patriei. AUtoConducerea muncitorească, ca principiu şi, totodată, ca sistem de organizare, funcţio­nare şi conducere a societăţii Socialiste în ansamblu! ei şi la nivelul unităţilor economico­­,sociale şi teritorial-administra­­tive, reprezintă o formă de realizare a democraţiei mun­citoreşti, revoluţionare, de valo­rificare superioară a proprie­tăţii socialiste. In conformitate cu acestea, oamenii muncii iau parte direct sau prin reprezen­tare la elaborarea, adoptarea şi înfăptuirea deciziilor privind proprietăţii comune, socialiste este sursă sigură şi unică de creştere a avuţiei naţionale, a venitului naţional şi pe aceas­tă bază a nivelului de trai al poporului. Cu cit bogăţia naţio­nală sporeşte, cu atât se creează resursele dezvoltării pe mai de­parte a forţelor de producţie, ale satisfacerii în condiţii su­perioare a necesităţilor de con­sum productiv şi personal, în acţiunea complexă de apli­care fermă şi perfecţionare în dinamică a mecanismului de funcţionare a economiei noas­tre socialiste, pe temelia solidă a consolidării proprietăţii so­cialiste, a sporirii avuţiei so­ciale şi a venitului naţional se asigură şi trebuie să se asi­gure folosirea judicioasă a pîr­­ghiilor economico-financiare in cadrul întreprinderilor, cen­tralelor şi ministerelor. In acest sens, aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, se impune Reorganizarea teritorial-admi­­nistrativă a ţării, din anul 1968, a apropiat conducerea cen­trală de unităţile de bază, a dus la concentrarea unor mijloace importante in judeţele şi zo­nele mai slab dezvoltate. In acest fel, dacă pe ansamblul ţării producţia industrială este in anul 1988 de peste 5 ori mai mare decit în anul 1988, intr-o serie de judeţe aceasta este mult mai mare, ca de exemplu, in judeţul Sălaj este de peste 18 ori, in ju- BIBLIOGRAFIE politico-ideologice, cu ridica­rea gradului de responsabilitate comunistă, revoluţionară pen­tru gospodărirea eficientă a proprietăţii socialiste, dezvoltarea social-economica şi poartă răspunderea deplină pentru buna funcţionare, gos­podărire şi dezvoltare a Unită­ţii economice şi sociale In ve­derea sporirii eficienţei întregii activităţi economico-sociale. Secretarul general al parti­dului nostru Sublinia în acest sens că­­ ,,în calitate de pro­ducător, de proprietar al unei părţi a avuţiei naţionale — pro­prietate­a întregului popor — de beneficiar al acesteia, fie­care Colectiv de oameni ai mun­cii poartă răspunderea comună deplină asupra gospodăririi şi dezvoltării unităţii în care lu­crează“. Autoconducerea mun­citorească exprimă necesitatea ca toţi oamenii muncii, în noua lor calitate, să participe direct la organizarea şi conducerea activităţii, să răspundă de folo­sirea cu eficienţă maximă a mijloacelor şi resurselor în­credinţate de societate spre ad­ministrare, gospodărire, adu­­cîndu-şi astfel aportul sporit la progresul economico-social al ţării. Introducerea participării cu părţi sociale a oamenilor mun­cii din Unităţile economice de Stat la constituirea fondului de dezvoltare, reglementată prin Legea nr. 3 din 1982 întăreşte ro­lul autoconducerii muncitoreşti in întreprinderi. Prin această modalitate originală, pe care o datorăm contribuţiei profund ştiinţifice, pe plan teoretic şi practic, a secretarului general al partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, oamenii muncii, pe lingă calitatea de proprietari ai unei părţi din proprietatea întregului popor, ca le-a fost încredinţată spre gospodărire şi dezvoltare, do­­bindesc si calitatea de proprie­tar direct, prin participarea cu părţi sociale, asupra unei părţi din proprietatea unităţii econo­mice in care lucrează. Suportul material al înfăp­tuirii autoconducerii muncito­reşti In unităţile economice 11 reprezintă autogestiunea eco­­nomico-financiară, avînd drept caracteristică principală auto­finanţarea. Aceasta exprimă ne­cesitatea acoperirii cheltuielilor din venituri şi obţinerea unui beneficiu care să permită con­stituirea fondurilor proprii ale întreprinderii, autofinanţarea şi participarea ei la formarea ve­nitului net centralizat al statu­lui. Dezvoltarea, întărirea, per­fecţionarea şi gospodărirea deţul Bistriţa-Năsăud de peste 15 ori, în Olt şi Vaslui de peste 11 ori. In Vilcea, Călă­raşi, Tulcea de peste 9 ori, în Argeş, Botoşani, Iaşi, Comasna de peste 8 ori, in Satu Mare, Harghita de aproape 7 ori. " Pe o asemenea bază au fost con­struite pe întreg teritoriul ţării circa 8 000 de capacităţi de producţie, în industrie, agricul­tură şi celelalte ramuri, s-au creat circa 180 de noi plat­forme industriale, odată cu dez­voltarea celor existente. Fiecare judeţ dispune în prezent de cel puţin 4—5 centre industriale, în­ concordanţă cu orientă­rile şi indicaţiile secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în centrul activităţii tuturor consiliilor populare se află Înfăptuirea obiectivelor strategice stabilite de Congresul al XIII-lea şi Conferinţa Naţională ale parti­dului, privind trecerea Româ­niei la un nou stadiu de dez­voltare — de ţară socialistă mediu dezvoltată —, creşterea intensivă a industriei, a agricul­turii şi celorlalte domenii de activitate pe baza celor mai noi cuceriri ale revoluţiei tehnico­­ştiinţifice şi ale noii revoluţii agrare, realizarea unei noi ca­lităţi a muncii şi vieţii între­gului nostru popor, înfăptuirea obiectivelor şi sarcinilor de dezvoltare economico-sociala in acest cincinal asigură dezvol­tarea în continuare a tuturor ju­deţelor parriei şi realizarea unui volum total de activitate economică de cel puţin 80 000 lei pe locuitor, din care produc­ţia industrială va reprezenta circa 50 000 lei. In acelaşi timp, consiliilor populare le revin sarcini im­portante privind dezvoltarea puternică a micii industrii, în cadrul întreprinderilor lor, precum şi al tuturor unităţilor din sistemul cooperatist. De asemenea, consiliile populare au răspunderi importante pen­tru dezvoltarea artizanatului, a serviciilor, prin utilizarea ba­zei materiale locale, a o serie de materiale recuperabile şi re­­folosibile. O mare importanţă o are urmărirea realizării pro­gramelor locale de recuperare și refolosire a materialelor, a sur­selor de energie, de reducere a consumului de materii prime, materiale, energie și combus­tibil, concomitent cu dezvolta­rea surselor proprii de ma­teriale şi energetice, pe baza microhidrocentralelor, folosirii biogazului, a apelor termale, energiei inatului, energiei so­lare, ca şi a altor surse, care contribuie nemijlocit la dezvol­tarea şi întărirea proprietăţii socialiste. Consiliile populare — aşa cum subliniază cu fermitate to­varăşul Nicolae Ceauşescu — poartă răspunderea directă şi respectarea strictă a normative­lor economico-financiare stabi­lite, lichidarea stocurilor supra­­normative, accelerarea vitezei de rotaţie a fondurilor de pro­ducţie, creşterea răspunderii or­ganelor de conducere colectivă şi a răspunderii personale pen­tru asigurarea realizării inte­grale şi în condiţii de eficienţă sporită a sarcinilor de produc­ţie pentru consumul intern şi export, întărirea disciplinei şi ordinei de plan, contractuale şi financiare şi a legalităţii so­cialiste. In acest context, se impune necesitatea cunoaşterii şi res­pectării exemplare a legislaţiei socialiste, a tuturor actelor nor­mative cu putere de lege sau de­crete, care asigură cadrul de desfăşurare a activităţii eco­­nomico-financiare tot mai efi­ciente în întreprinderi, centrale, în unităţile teritorial-adminis­­trative ale ţării, sunt titulare de plan pentru în­treaga activitate din agricultură. Lor le revine sarcina de a des­făşura o activitate intensă, ast­fel incit toate organele locale agricole, toate unităţile agricole de stat şi cooperatiste, precum şi producătorii particulari să lucreze şi să folosească raţional fondul funciar. O mare răspundere revine consiliilor populare pentru pro­tecţia şi ameliorarea mediului înconjurător,­­ pentru păstrarea curată a apei şi aerului, pen­tru realizarea programelor de împădurire şi exploatare raţio­nală a fondului forestier. Tot­odată, consiliile populare con­tribuie la dezvoltarea şi întă­rirea proprietăţii socialiste pe calea realizării în­ Întregime­­ a fondului de produse agroali­­mentare pentru fondul de stat şi pentru fondul de autoaprovizio­­nare. Relevant este faptul că toate consiliile populare îşi desfăşoară activitatea pe baza bugetelor proprii de venituri şi cheltuieli, avînd obligaţia să asigure creşterea continuă a ve­niturilor atit pentru acoperirea cheltuielilor şi autofinanţare, cit şi pentru vărsarea unei anu­mite părţi din venituri la bu­getul centralizat al statului. înfăptuirea programelor de dezvoltare economico-socială ar­monioasă a tuturor judeţelor şi localităţilor pune în faţa con­siliilor populare răspunderi deo­sebite in vederea realizării pro­gramelor de sistematizare, or­ganizare teritorială, moderni­zare a oraşelor, comunelor şi satelor patriei noastre, in con­cordantă cu exigentele civiliza­ţiei socialiste, acordindu-se o a­tenţie sporită formării şi dezvol­tării centrelor agroindustriale, în acest cadru un rol esenţial re­vine Festivalul naţional „Cân­­tarea României“, ca important factor de stimulare a creativi­tăţii tehnice, ştiinţifice, eco­nomice, precum şi a dezvoltării educaţiei politico-ideologice a maselor largi de oameni ai muncii. Deoarece dezvoltarea şi întă­rirea proprietăţii socialiste im­plică direct perfecţionarea deo­potrivă a bazei tehnico-mater­­iala şi a omului, consiliilor populare le revin multiple răs­punderi în domeniul dezvoltă­rii şi perfecţionării învăţămân­tului ca principal factor de pregătire şi educare a tinere­tului prin muncă şi pentru muncă. Iată de ce au o impor­tanţă covirşitoare măsurile adoptate de conducerea parti­dului, la propunerea tovarăşei academician doctor inginer Flori Ceauşescu, preşedintele, Consiliului Naţional al Ştiin­ţei şi Invăţămîntului, măsuri privind creşterea numărului de comune cu treapta I de liceu. Astfel incit toţi copiii­ să urme­ze învăţămintul de 10 ani în comuna unde locuiesc sau în cea mai apropiată. De asemenea, in vedere generalizării învăţă­­mîntului de 12 ani s-a adoptat măsura ca, de regulă, în noile centre orăşeneşti agroindus­triale să se creeze, în funcţie de numărul de elevi, cîteva sute de Şcoli cu treapta a II-a de li­ceu, care să-i cuprindă pe toţi elevii din raza centrelor agroindustriale respective. Ast­fel de măsuri contribuie direct la asigurarea bazei materiale pentru generalizarea invăță­mîntului de 12 ani. Toate acestea reprezintă ar­gumente incontestabile potrivit cărora Întregul nostru popor, strîns unit în jurul partidului, al secretarului general, to­varășul Nicolae Ceauşescu, ac­ţionează cu toată hotărirea pen­tru Îndeplinirea exemplară a sarcinilor de producţie pe acest an şi pe ansamblul cincinalu­lui, intîmpinînd cu succese deo­sebite marile evenimente poli­tice ale anului viitor — a 43-a aniversare a victoriei revoluţiei de eliberare socială şi naţio­nală, antifascistă şi antii­m­­perialistă şi Congresul al XIV-lea al Partidului Comu­nist Român, Prof. univ. dr. Dumitru Ciucur 1. Dezvoltarea şi întărirea proprietăţii socialiste — Programul Partidului Comunist Remin de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism, Editura Politică, Bucureşti, 1975, p. 67-68 , 102-110. Nicolae Ceauşescu — Raport la Cel de-al XlII-lea Congres al Partidului Comunist Român, Editura Politică, Bucureşti, 1984, p. 27-211. Nicolae Ceauşescu — Raport la Conferinţa Naţională a Partidului Comunist Român, 14-16 decembrie 1987, Editura Politică, 1987, p. 33-35. Nicolae Ceauşescu — Expunere cu privire la sta­diul actual al edificării socialismului in ţara noastră, al problemelor teoretice, ideologice şi activitatea politică, educativă a partidu­lui, prezentată la Plenara lărgită a Comite­tului Central al Partidului Comunist Român, 1-2 iunie 1982. In : „România pe drumul construirii Societăţii socialiste multilateral dezvoltate", vol. 21, Editura Politică, Bucur­­eşti, 1983, p.30-37, sau d­in broşură, p. 29-35. Nicolae Ceauşescu — Cuvintare la cel de-al III-lea Congres al consiliilor populare, 10-13 septembrie 1885, Editura Politică, Bucureşti, 1983, p. 22-21. Nicolae Ceauşescu — Expunere cu privire la unele probleme ale activităţii economico- sociale, ale muncii ideologice şi politico­­educative, precum şi ale situaţiei interna­ţionale, 29 aprilie 1988, Editura Politică, 1988, p. 17-20. Nicolae Ceauşescu — Expunere cu privire la perfecţionarea activităţii organizatorice, ideologice şi politico-educative, în vederea creşterii rolului conducător al partidului In întreaga viaţă economico-Socială, 23 iunie 1988, Editura Politică, 1988, p. 11-14. 2. Rolul hotâritor al oamenilor muncii, in noua lor calitate, la dezvoltarea proprietăţii socialiste 3. Răspunderea consiliilor populare in dezvoltarea şi întărirea proprietăţii socialiste r­ o­ mm ŢÂRILOR ROMÂNI sub MMi mum­ nilor strămoşeşti, pe întreg te­ritoriul patriei noastre, l-au avut mişcările de populaţie intre cele trei ţări române. Acest continuu du-te-vino al locuito­rilor, ţărani şi păstori, dar şi oameni cu stare, din mediul românesc, a vehiculat, a trans­mis anumite valori spirituale care cu timpul, şi in mod pa­ralel, au generat solidaritatea de neam, pregătind terenul pentru apropierea şi pe alte planuri, inclusiv cel politic. Tot N. Iorga a formulat teza Că românii au fost „un popor de circulaţie neîntreruptă, de unde vine şi unitatea noastră naţio­nală". Un rol important in dezvol­tarea simţului unităţii de neam şi de limbă l-au avut, desigur, traducerile şi primele texte ro­mâneşti, Îndeosebi din secolul al XVI-lea. Cărţile tipărite de diaconul Coresi şi de urmaşii lui, răspândite in toate ţinutu­rile româneşti, au contribuit şi mai mult la adîncirea conşti­inţei de neam şi la întărirea unităţii spirituale a tuturor românilor. Nu fără temei, George Călinescu sublinia in monumentala sa operă, Istoria literaturii române, ca „in prefe­ţele acestor tipărituri răsuna noţiunea de unitate a limbii". De altfel, în lumina cercetărilor mai vechi şi mai noi, s-a ajuns astăzi la concluzia unanimă că primele texte tipărite in limba română s-au datorat, nu atit unor influenţe venite din afară, Ci, mai ales, dezvoltării conşti­inţei de neam şi impulsului interior al românilor de a se exprima oficial, in cancelarie şi biserică, in limba lor, arun­­cind­ haina străină a slavonis­­mului. Intr-adevăr, osmoza spirituală ce unea întreg po­porul român devenise în veacul al XVI-lea şi mai puternică, fiind considerată un factor fundamental de care trebuiau să ţină seama toate proiectele politice şi militare ce vizau alianţa celor trei ţâri române. Poporul însuşi începea să-şi dea seama că locuieşte în­tr-o singură ţară. Pentru el — scrie N. Iorga — „tot pă­­mintul locuit de români se chema Ţara Românească“. Eforturile de făurire a unui organism statal unitar romăn vor găsi o puternică expresie în domnia şi faptele de arme ale lui Mihai Viteazul. Perso­nalitate politică proeminentă, in măsură să unească şi să dinamizeze energiile unui neam spre un ţel politic înalt, stră­lucit conducător de oşti, marele voievod a realizat, la cumpăna dintre veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea, unirea tuturor românilor intr-un singur stat in fruntariile străbune ale vechii Dacii. Unirea înfăptuită de Mihai Viteazul a avut loc intr-un moment deosebit de greu al istoriei românilor, cînd pers­pectiva transformării ţărilor lor în paşalîcuri era tot mai ame­ninţătoare. In această situaţie deosebit de gravă, unirea ţă­rilor române şi redobindirea independenţei capătă caracterul unor condiţii inseparabile, în­­gemijinindu-se perfect în acţiu­nea politică şi militară a lui Mihai Viteazul. Unitatea Şi In­dependenţa erau pentru po­porul român, la sfîrşitul seco­lului al XVI-lea, cerinţe şi efecte ale­ unei legitaţi istorice, un mesaj al strămoşilor către urmaşi, erau, in ultimă instan­ţă, condiţiile lor principale de existenţă. De aceea, atunci cînd cercetăm actul înfăptuit sub conducerea lui Mihai Viteazul trebuie să observăm, intii de toate, caracterul său logic, în momentul cind Mihai Vi­teazul urca pe tronul Ţârii Româneşti, ideea unirii româ­nilor, izvorită din conştiinţa comunităţii de neam, de origi­ne, limbă şi religie, era pre­zentă în sufletul tuturor locui­torilor din spaţiul carpato-dă­­nubian-politic. Meritul său este că a reuşit să intuiască această realitate şi să asocieze într-o concepţie nouă ideea ro­manităţii românilor cu aceea a luptei pentru independenţă şi unitate politică. Că ideea unirii politice era prezentă in conşti­inţa multor oameni rezultă şi din faptul că Sigismund Bá­thory, principele Transilvaniei, el însuşi se intitula „Rex Daciae“. N-a putut însă să în­făptuiască unirea deoarece el era reprezentantul unei nobi­­limi străine, aparţinînd unei populaţii minoritare in Tran­silvania. In schimb, Mihai Vi­teazul acţiona în numele tutu­ror românilor. De altfel, velei­tăţile lui Sigismund Báthory, de a se erija în campion al concretizării unirii, erau zădăr­nicite de propria-i mărginire politică şi militară, ca şi de gîndurile ascunse pe care le nutrea faţă de ţările române. Interesantă in această privinţă este precizarea făcută de Alessandro Comuleo, misionar croat, aflat in slujba papei Clement al VHI-lea, care, într-o scrisoare din 28 februa­rie 1594, trimisă din Alba Iulia, afirmă că Sigismund Báthory „nu vrea să se alieze cu mol­doveanul [Aron vodă], şi nici cu cel din Ţara Românească. Doreşte să ocupe Moldova şi Ţara Românească, să-i ucidă pe acei principi şi să ia pentru el aceste ţâri“. O primejdie asemănătoare pîndea pe Mihai Viteazul şi dinspre Moldova, deoarece can­celarul polon Jan Zamoyski, care reuşise să instaleze aici pe Ieremia Movilă, urmărea să-şi extindă influenţa şi asupra Ţării Româneşti, prin punerea in scaunul domnesc de la Bucureşti a lui Simion Movilă. Trebuie subliniat că, în acele momente critice pentru desti­nul românilor, unii boieri munteni, adversari ai marelui voievod, pentru a determina o intervenţie energică a cance­larului polon, intr-o scrisoare trimisă acestuia după 1595, fo­loseau drept argumente convin­gătoare ideea dominantă a vre­mii, aceea care stăpinea conşti­inţa tuturor românilor, adică ideea unităţii de neam şi de limbă. Se invocă cu acest pri­lej faptul că „toţi boierii Ţării Româneşti şi toată ţara-i cer şi-l iubesc [pe Simion Movilă], pentru că vreau să fie la un loc şi in unire cu ţara Moldo­vei. Căci suntem­ toţi de o limbă şi de o lege“. Iată, deci, cum boierii potrivnici lui Mihai se folosesc (în scopurile lor, se înţelege) de comunitatea de neam şi de limbă pentru a mo­tiva aducerea in scaunul mun­tean a lui Simion Movilă. Ideea revine cu insistenţă şi într-o altă scrisoare, din 5 februarie 1599. Din nou se recurge la ar­gumentul de unitate româ­nească : „Pentru că sîntem toţi de o singură credinţă şi de o singură limbă cu moldovenii". Este ceea ce remarca şi Italia­nul Lazaro Soranzo în anul 1595 atunci cînd scria că „tran­silvănenii... împreună cu mol­dovenii şi cu valahii, sint Vechii daci“. In viitoarea desfăşurării eve­nimentelor politice şi militare de la sfîrşitul secolului al XVI-lea, izvoarele contempo­rane arată că însuşi Mihai Viteazul îşi încuraja oştenii cerîrtdu-le „să se poarte vite­jeşte... pentru slava naţiei lor şi a aceleia a romanilor, din care mărturiseau câ se trag“. Aşa cum a dovedit istorio­grafia noastră, în viziunea politicii lui Mihai Viteazul pen­tru unitate şi independenţă, s-a aflat în permanenţă şi Banatul, încă din toamna anu­lui 1593 voievodul muntean in­trase în contact cu românii din Banat. Aceste legături se vor amplifica du­pâ ce el va ajunge domn al Transilvaniei şi in­direct al Banatului de Lugoj- Caransebeş, mulţi dintre româ­nii din această provincie in­­trind în rîrtdul oastei lui Mihai. Un izvor din 23 februarie 1600 ne furnizează ştirea că Mihai Vodă atacase Timişoara „înain­te cu 12 zile", luase mai multe prăzi şi ucisese numeroşi turci. După opinia istoricului I.D. Su­­ciu, prin eliberarea Timişoarei, eroul de la Călugăreni aspira să realizeze unitatea completă a poporului român, pentru ca in acest chip să dispună de o forţă militară mult mai puter­nică, iar din punct de vedere politic să desfiinţeze poziţia strategică pe care o avea Timi­şoara, ea fiind continuu un focar de atacuri ale turcilor Împotriva Transilvaniei şi a cetăţilor vecine. Marele act al unirii din anii 1599—1600 a fost produsul ge­niului militar şi politic al lui Mihai Viteazul care a avut, de partea sa, sprijinul maselor largi ale poporului, ale ţără­nimii. Concludente în această privinţă sunt mărturiile unor contemporani foarte bine infor­maţi, din care aflăm, spre pildă, că ţăranii români din Transilvania l-au intîmpinat pe Mihai Viteazul cu deosebită bucurie. Astfel, cronicarul ma­ghiar Ştefan Szamosközi a pu­tut observa personal, că, la aflarea victoriei de la Ş­elimbăr (18 octombrie 1599), românii de aici s-au unit cu cei veniţi din Ţara Româneasca şi s-au răs­culat peste tot, „încurajaţi şi de încrederea câ au un domn din neamul lor“. La rindul său­, Bisselius adaugă faptul că „mai toţi provincialii [transilvăneni] ţineau mai mult la unul de-al lor, la un dac ca Mihai, decit la un străin ca Basta“. Notaţii similare întîlnim şi la cronica­rul transilvănean Mathias Miles care afirmă că „valahii din ţara noastră s-au adunat şi au­­atacat din taină şi public moşiile şi curţile nobiliare“, nutrind speranţa că „avînd de acum înainte un principe din singele lor, trebuiau şi ei, mojicii, va­lahii să-i stăpinească pe nobili“, în fine, sighişoreanul Georg Kraus ştia că „românii s-au răsculat deoarece Mihai era din neamul lor". Un rol identic l-au avut, de asemenea, ţăranii moldoveni, în primavara anului 1600, in acţiunea de unire a Moldovei cu celelalte două ţări surori, Transilvania şi Ţara Româ­nească. Un raport consular, din 5 iunie 1600, ne informează ca „in Moldova, valahul a fost primit cu bucurie" („con molto applauso“) de către ţărani. De altfel, aici, realizatorul primei uniri politice din istoria ţării noastre a luat o importantă măsură pentru ţărănime, acor­­dîndu-i o scutire de dări pe timp de 6 ani. Prin acest act, Mihai Viteazul urmăr­ea să-şi atragă ţărănimea de partea sa şi sâ dea un temei trainic uni­rii celor trei ţări româneşti, deoarece ţăranii, in schimbul Scutirii respective, erau datori să apere patria în caz de pe­ricol. Conştient de însemnăta­tea actului politic realizat, Mihai Viteazul făcea cunoscut oraşelor din Transilvania, la 16 mai 1600, unirea cu Moldova, cerîndu-le : „de aceea şi dom­niile voastre să fiţi veseli şi cu bucurie“. Rolul hotâritor pe care l-a avut ţărănimea în desfăşurarea evenimentelor româneşti de la sfîrşitul veacului al XVI-lea explică de ce Mihai Viteazul, dind expresie unor sentimente şi idei ce dăinuiau de secole în conştiinţa poporului, a reuşit într-o perioadă relativ scurtă, de numai citeva luni, să reuneas­că sub conducerea sa cele trei ţâri române şi să se intituleze la 27 mai 1600 „voievod şi domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei“. A fost un mare act politic des­pre care Johann Filstich, recto­rul gimnaziului braşovean, avea să scrie, treisprezece de­cenii mai tîrziu, în Tentamen Historiae Vallachicae (încercară de istorie românească) că „acest voievod­­Mihai­, aşa cum nu-i fu dat cîndva vreu­nui înaintaş al său, fu cinstit ca singur domnitor al vechii Dachii şi al celor trei ţări“. Dacă Mihai Viteazul şi cei din jurul lui n-au reuşit să consolideze unirea din anii 1599—1600, aceasta s-a datorat în primul rind forţelor externe. Unirea şi tăria românilor erau indezirabile marilor puteri ve­cine din secolul al XVI-lea, care nu vedeau cu ochi buni crearea unui stat românesc in­dependent şi centralizat in spaţiul carpato-danubian-pon­­tic, acesta constituind un obsta­col în politica lor de expan­siune şi dominaţie. Au dreptate acei istorici care afirmă că „unirea de la 1600 a fost lichi­dată cu sabia din afară, nu năruită pentru că ar fi fost lipsită, chipurile, de temelii“. Cu toate acestea, unirea în­făptuită de Mihai Viteazul se ridică pe cea mai înaltă culme de voinţă şi luptă a poporului român, pentru unitate şi inde­pendenţă, în cadrul evului me­diu. Cu deplină îndreptăţire, tovarăşul Nicolae Ceauşescu sublinia faptul că „Unirea de la Alba Iulia din 1600 s-a înscris pentru totdeauna, cu litere de aur, în hronicul ţării, acest act devenind un simbol strălucit, însufleţitor pentru toata gene­raţiile care au aspirat spre constituirea statului unic na­ţional“. Ea a rămas adine să­pată în conştiinţa contempora­nilor şi in curgerea istoriei, deschizind drumul irevocabil al năzuinţelor românești din se­colele următoare. • (Urmare din pag. 1)

Next