România Liberă, noiembrie 1988 (Anul 46, nr. 13682-13706)
1988-11-02 / nr. 13682
„România libera"Pagina a 2-a — 2 noiembrie 1988 * PROPRIETATEA SOCIALISTA Di St AT Sl iii■T SI SPIRITUALI A ÎNTREGULUI Consultaţie in sprijinul participanţilor la învăţămintul politico-ideologic din cadrul consiliilor populare cu tema: Programul ideologic al partidului, documentele Congresului al XIII-lea şi Conferinţei Naţionale ale partidului, expunerile tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 29 aprilie şi 23 iunie 1988 în legătură cu necesitatea dezvoltării şi întăririi continue a proprietăţii socialiste, a educării oamenilor muncii în spiritul răspunderii pentru creşterea avuţiei naţionale. Proprietatea socialistă se află în centrul concepţiei ştiinţifice, realiste şi creatoare, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, întrucit ea constituie relaţia fundamentală a sistemului relaţiilor de producţie socialiste, temelia progresului neabătut al României, sursa propăşirii materiale şi spirituale a întregului popor, baia independenţei şi suveranităţii naţionale. Pornind de la înţelegerea raportului dialectic dintre general şi particular în edificarea socială cei peste 40 de ani ce au trecut de la naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, care a însemnat începutul făuririi societăţii socialiste în România, proprietatea socialistă s-a dezvoltat şi întărit continuu, manifestîndu-se puternic rolul său determinant în progresul economico-social al întregii ţări, îndeosebi după Congresul al IX-lea al partidului, perioada cea mai rodnică din întreaga istorie multimilenară a poporului nostru, pe care o numim cu înalt respect, recunoştinţă şi mîndrie patriotică EPOCA NICOLAE CEAUŞESCU, s-au înfăptuit grandioase transformări revoluţionare cantitative şi calitative în baza tehnico-materială, în baza economică şi în suprastructura societăţii noastre, pe temelia trainică a consolidării proprietăţii socialiste, a sporirii avuţiei naţionale. „Creşterea continuă a bogăţiei naţionale, itt primul rind a fondurilor fixa, pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii avansate, repartizarea echitabilă a venitului naţional — arătă tovarăşul Nicolae Ceauşescu vi Tezele din aprilie a.c. — reprezintă singura cale pentru ridicarea patriei noastre pe noi culmi de progres şi civilizaţie, pentru ridicarea continuă a bunăstării materiale şi spirituale a întregului popor, pentru întărirea independenţei şi suveranităţii Romăniei“. Proprietatea, ca esenţă a relaţiilor de producţie, are un anumit conţinut social-economic, ceea ce necesită înţelegerea şi analiza ei, ca raport de producţie complex şi fundamental, ca legătură obiectivă ce apare intre oameni. Proprietatea socialistă ca ansamblu al raporturilor ce se formează între membrii societăţii in procesul stăpînirii in comun a mijloacelor de producţie şi a rezultatelor producţiei, de către întreaga societate sau de colective de producători socialişti, folosite în scopul satisfacerii trebuinţelor materiale şi spirituale ale oamenilor muncii şi al dezvoltării generale a societăţii socialiste, reflectă, pe de o parte, conţinutul material al însuşirii, obiect aici, iar pe de altă parte, latura sociăî-economică a Însuşirii, arătînd bine şi in folosul cui sint utilizate mijloacele de producţie. Proprietatea socialistă se manifestă sub forma proprietăţii de stat şi a celei cooperatiste. Orice modalitate care ar leza integritatea proprietăţii socialiste determină, in ultimă instanţă, consecinţe nefavorabile asupra dezvoltării economico-sociale, in ansamblul ei. Dezvoltarea accelerată, intensivă a economiei naţionale amplifică, sub aspect cantitativ şi calitativ, obiectul proprietăţii socialiste, iar, concomitent, dezvoltarea şi modernizarea acestuia creează premisele reale pentru noi acumulări necesare reproducţiei socialiste lărgite şi pentru resurse sporite destinate ridicării bunăstării întregului popor. Tocmai de aceea, după Congresul al XX-lea al partidului, au crescut substanţial dimensiunile proprietăţii socialiste şi i-au îmbunătăţit continuu laturile sale calitative. Relevant este faptul că, pe baza proprietăţii socialiste, avuţia naţională a crescut considerabil de la un cincinal la altul intr-un ritm înalt, ajungind la circa 5 trilioane lei, din care fondurile fixe reprezintă peste 3,2 trilioane lei, iar fondurile fixe productive sunt de peste 2,5 trilioane lei, în actualul cincinal, continuiindu-se politica de repartizare a venitului naţional pentru fondul deconsum circa 70% şi Pentru fondul de dezvoltare 80%, vor fi realizate importante programe de investiţii şi de modernizare, de sistematizare a teritoriului şi localităţilor, ceea ce implică creşterea, consolidarea şi perfecţionarea proprietăţii socialiste. Magistrala expunere a tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 29 aprilie 1988, precum şi celelalte expuneri recente, conţin teze de o excepţională importanţă teoretică şi practică referitoare la dezvoltarea şi perfecţionarea proprietăţii socialiste. In acest sens, conducătorul partidului nostru atrage atenţia asupra necesităţii de a se manifesta o mai mare preocupare pentru Unităţile economice de stat, faţă de activitateaacestor unităţi in ansamblul lor. De mare relevanţă este teza potrivit căreia trebuie să acţionăm mai ferm pentru cuprinderea mai puternică insisterismului, cu poporul şi pentru popor, marele nostru conducător subliniază cu consecvenţă şi fermitate revoluţionară cerinţa aplicării creatoare a legităţilor generale obiective, a principiilor generale ale socialismului ştiinţific la condiţiile concrete, istorice ale României, urmărind întărirea continuă a rolului şi funcţiilor proprietăţii socialiste în fiecare etapă de dezvoltare social-economică, unul socialist al agriculturii a întregii agriculturi, de corelaţie în cadrul consiliilor economice agroindustriale, înttr-o formă de cooperare cu cooperativele agricole sau cu întreprinderile agricole de stat, a întregii noastre ţârănimi. Acţionînd cu perseverenţă, un spirit creator, aşa cum ne indică secretarul general al partidului, va trebui să se asigure creşterea rolului şi întărirea proprietăţii cooperatiste şi de stat în toate domeniile producţiei agricole. De asemenea, in acest fel se asigură corelarea mai strînsâ a veniturilor de bază ale întregii ţârănimi de sectorul socialist al agriculturii. Faptul ca întreaga agricultură va fi corelată şi coordonată in mod unitar şi armoniO, în cadrul celor două forme ale proprietăţii de stat şi cooperatiste este de natură să determine o activitate şi mai eficientă în Utilizarea întregului potenţial ţionale. Aceasta înseamnă o etapă nouă, Superioară in perfecţionarea organizării, planificării şi conducerii activităţii întregii agriculturi, în condiţiile noii revoluţii agrare, ale modernizării producţiei agricole, prin aplicarea celor mai noi cuceriri ale ştiinţei, ale cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi promovării progresului tehnic în agricultură, în scopul sporirii substanţiale a producţiei, a productivităţii muncii, randamentelor atit în sectorul vegetal cit şi în cel zootehnic. In prezent, realizarea fermă a hotărîrilor Congresului al XIII-lea al partidului cu privire la înfăptuirea obiectivului strategic de trecere a României la stadiul de ţară mediu dezvoltată, necesită dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a proprietăţii socialiste. Pentru aceasta trebuie sporite eforturile in direcţia asigurării Creşterii economice intensive in toate sectoarele, modernizării şi organizării superioare a producţiei şi muncii, concomitent cu lărgirea bazei proprii de materii prime şi energie, cu introducerea în producţie a celor mai noi şi avansate cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, cu realizarea noii revoluţii agrare. Asemenea procese de fond se află în corelaţie directă cu intarirea pregătirii profesionale, cu creşterea nivelului de cunoştinţa tehnice, ştiinţifice, economice ale fiecărui om almuncii, cu dezvoltarea conştiinţei material şi uman al agriculturii româneşti, in concordanţă cU exigenţele prezente şi de perspectivă ale dezvoltării intensive, calitative, a economiei nuSe impune Înţelegerea corectă a faptului că atributele de producător, proprietar şi beneficiar sunt corelate organic, constituind Un tot unitar Ce revine unui singur subiect de drept care este poporul. în această perspectivă, oamenii muncii produc întrucît sunt proprietari, şi sunt proprietari deoarece produc şi beneficiază de rezultatele muncii lor în virtutea celorlalte calităţi ale triadei respective. Aceasta reflectă pregnant esenţa şi superioritatea socialismului, asigurîhd o largă bază socială proprietăţii, muncii şi repartiţiei aflate într-o armonioasă interdependenţă dinamică. In anii edificării socialismului, cu deosebire după Congresul al IX-lea al partidului, se confirmă rolul mereu sporit al proprietăţii socialiste in dezvoltarea complexă, echilibrată şi eficientă a economiei naţionale, în ridicarea nivelului de trai material şi spiritual al tuturor membrilor societăţii noastre. Aşa cum sublinia secretarul general al Partidului „Practica noastră a demonstrat şi demonstrează pe deplin că proprietatea socialistă, ca proprietate a întregului popor, indiferent sub ce formă este — de stat sau cooperatistă — întărirea şi dezvoltarea ei reprezintă singura cale pentru înfăptuirea in viaţă a principiilor de echitate şi dreptate socială, de dezvoltare puternică a forţelor de producţie, de asigurare a bunăstării şi independenţei fiecărei naţiuni“. Rezultă de aici atit chintesenţa concepţiei partidului nostru cu privire la această legitate obiectivă, cit şi un întreg program de acţiune pentru întărirea permanentă a proprietăţii socialiste şi îndeplinirea consecventă a multiplelor sate funcţii in progresul multilateral al patriei. AUtoConducerea muncitorească, ca principiu şi, totodată, ca sistem de organizare, funcţionare şi conducere a societăţii Socialiste în ansamblu! ei şi la nivelul unităţilor economico,sociale şi teritorial-administrative, reprezintă o formă de realizare a democraţiei muncitoreşti, revoluţionare, de valorificare superioară a proprietăţii socialiste. In conformitate cu acestea, oamenii muncii iau parte direct sau prin reprezentare la elaborarea, adoptarea şi înfăptuirea deciziilor privind proprietăţii comune, socialiste este sursă sigură şi unică de creştere a avuţiei naţionale, a venitului naţional şi pe această bază a nivelului de trai al poporului. Cu cit bogăţia naţională sporeşte, cu atât se creează resursele dezvoltării pe mai departe a forţelor de producţie, ale satisfacerii în condiţii superioare a necesităţilor de consum productiv şi personal, în acţiunea complexă de aplicare fermă şi perfecţionare în dinamică a mecanismului de funcţionare a economiei noastre socialiste, pe temelia solidă a consolidării proprietăţii socialiste, a sporirii avuţiei sociale şi a venitului naţional se asigură şi trebuie să se asigure folosirea judicioasă a pîrghiilor economico-financiare in cadrul întreprinderilor, centralelor şi ministerelor. In acest sens, aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, se impune Reorganizarea teritorial-administrativă a ţării, din anul 1968, a apropiat conducerea centrală de unităţile de bază, a dus la concentrarea unor mijloace importante in judeţele şi zonele mai slab dezvoltate. In acest fel, dacă pe ansamblul ţării producţia industrială este in anul 1988 de peste 5 ori mai mare decit în anul 1988, intr-o serie de judeţe aceasta este mult mai mare, ca de exemplu, in judeţul Sălaj este de peste 18 ori, in ju- BIBLIOGRAFIE politico-ideologice, cu ridicarea gradului de responsabilitate comunistă, revoluţionară pentru gospodărirea eficientă a proprietăţii socialiste, dezvoltarea social-economica şi poartă răspunderea deplină pentru buna funcţionare, gospodărire şi dezvoltare a Unităţii economice şi sociale In vederea sporirii eficienţei întregii activităţi economico-sociale. Secretarul general al partidului nostru Sublinia în acest sens că ,,în calitate de producător, de proprietar al unei părţi a avuţiei naţionale — proprietatea întregului popor — de beneficiar al acesteia, fiecare Colectiv de oameni ai muncii poartă răspunderea comună deplină asupra gospodăririi şi dezvoltării unităţii în care lucrează“. Autoconducerea muncitorească exprimă necesitatea ca toţi oamenii muncii, în noua lor calitate, să participe direct la organizarea şi conducerea activităţii, să răspundă de folosirea cu eficienţă maximă a mijloacelor şi resurselor încredinţate de societate spre administrare, gospodărire, aducîndu-şi astfel aportul sporit la progresul economico-social al ţării. Introducerea participării cu părţi sociale a oamenilor muncii din Unităţile economice de Stat la constituirea fondului de dezvoltare, reglementată prin Legea nr. 3 din 1982 întăreşte rolul autoconducerii muncitoreşti in întreprinderi. Prin această modalitate originală, pe care o datorăm contribuţiei profund ştiinţifice, pe plan teoretic şi practic, a secretarului general al partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, oamenii muncii, pe lingă calitatea de proprietari ai unei părţi din proprietatea întregului popor, ca le-a fost încredinţată spre gospodărire şi dezvoltare, dobindesc si calitatea de proprietar direct, prin participarea cu părţi sociale, asupra unei părţi din proprietatea unităţii economice in care lucrează. Suportul material al înfăptuirii autoconducerii muncitoreşti In unităţile economice 11 reprezintă autogestiunea economico-financiară, avînd drept caracteristică principală autofinanţarea. Aceasta exprimă necesitatea acoperirii cheltuielilor din venituri şi obţinerea unui beneficiu care să permită constituirea fondurilor proprii ale întreprinderii, autofinanţarea şi participarea ei la formarea venitului net centralizat al statului. Dezvoltarea, întărirea, perfecţionarea şi gospodărirea deţul Bistriţa-Năsăud de peste 15 ori, în Olt şi Vaslui de peste 11 ori. In Vilcea, Călăraşi, Tulcea de peste 9 ori, în Argeş, Botoşani, Iaşi, Comasna de peste 8 ori, in Satu Mare, Harghita de aproape 7 ori. " Pe o asemenea bază au fost construite pe întreg teritoriul ţării circa 8 000 de capacităţi de producţie, în industrie, agricultură şi celelalte ramuri, s-au creat circa 180 de noi platforme industriale, odată cu dezvoltarea celor existente. Fiecare judeţ dispune în prezent de cel puţin 4—5 centre industriale, în concordanţă cu orientările şi indicaţiile secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în centrul activităţii tuturor consiliilor populare se află Înfăptuirea obiectivelor strategice stabilite de Congresul al XIII-lea şi Conferinţa Naţională ale partidului, privind trecerea României la un nou stadiu de dezvoltare — de ţară socialistă mediu dezvoltată —, creşterea intensivă a industriei, a agriculturii şi celorlalte domenii de activitate pe baza celor mai noi cuceriri ale revoluţiei tehnicoştiinţifice şi ale noii revoluţii agrare, realizarea unei noi calităţi a muncii şi vieţii întregului nostru popor, înfăptuirea obiectivelor şi sarcinilor de dezvoltare economico-sociala in acest cincinal asigură dezvoltarea în continuare a tuturor judeţelor parriei şi realizarea unui volum total de activitate economică de cel puţin 80 000 lei pe locuitor, din care producţia industrială va reprezenta circa 50 000 lei. In acelaşi timp, consiliilor populare le revin sarcini importante privind dezvoltarea puternică a micii industrii, în cadrul întreprinderilor lor, precum şi al tuturor unităţilor din sistemul cooperatist. De asemenea, consiliile populare au răspunderi importante pentru dezvoltarea artizanatului, a serviciilor, prin utilizarea bazei materiale locale, a o serie de materiale recuperabile şi refolosibile. O mare importanţă o are urmărirea realizării programelor locale de recuperare și refolosire a materialelor, a surselor de energie, de reducere a consumului de materii prime, materiale, energie și combustibil, concomitent cu dezvoltarea surselor proprii de materiale şi energetice, pe baza microhidrocentralelor, folosirii biogazului, a apelor termale, energiei inatului, energiei solare, ca şi a altor surse, care contribuie nemijlocit la dezvoltarea şi întărirea proprietăţii socialiste. Consiliile populare — aşa cum subliniază cu fermitate tovarăşul Nicolae Ceauşescu — poartă răspunderea directă şi respectarea strictă a normativelor economico-financiare stabilite, lichidarea stocurilor supranormative, accelerarea vitezei de rotaţie a fondurilor de producţie, creşterea răspunderii organelor de conducere colectivă şi a răspunderii personale pentru asigurarea realizării integrale şi în condiţii de eficienţă sporită a sarcinilor de producţie pentru consumul intern şi export, întărirea disciplinei şi ordinei de plan, contractuale şi financiare şi a legalităţii socialiste. In acest context, se impune necesitatea cunoaşterii şi respectării exemplare a legislaţiei socialiste, a tuturor actelor normative cu putere de lege sau decrete, care asigură cadrul de desfăşurare a activităţii economico-financiare tot mai eficiente în întreprinderi, centrale, în unităţile teritorial-administrative ale ţării, sunt titulare de plan pentru întreaga activitate din agricultură. Lor le revine sarcina de a desfăşura o activitate intensă, astfel incit toate organele locale agricole, toate unităţile agricole de stat şi cooperatiste, precum şi producătorii particulari să lucreze şi să folosească raţional fondul funciar. O mare răspundere revine consiliilor populare pentru protecţia şi ameliorarea mediului înconjurător, pentru păstrarea curată a apei şi aerului, pentru realizarea programelor de împădurire şi exploatare raţională a fondului forestier. Totodată, consiliile populare contribuie la dezvoltarea şi întărirea proprietăţii socialiste pe calea realizării în Întregime a fondului de produse agroalimentare pentru fondul de stat şi pentru fondul de autoaprovizionare. Relevant este faptul că toate consiliile populare îşi desfăşoară activitatea pe baza bugetelor proprii de venituri şi cheltuieli, avînd obligaţia să asigure creşterea continuă a veniturilor atit pentru acoperirea cheltuielilor şi autofinanţare, cit şi pentru vărsarea unei anumite părţi din venituri la bugetul centralizat al statului. înfăptuirea programelor de dezvoltare economico-socială armonioasă a tuturor judeţelor şi localităţilor pune în faţa consiliilor populare răspunderi deosebite in vederea realizării programelor de sistematizare, organizare teritorială, modernizare a oraşelor, comunelor şi satelor patriei noastre, in concordantă cu exigentele civilizaţiei socialiste, acordindu-se o atenţie sporită formării şi dezvoltării centrelor agroindustriale, în acest cadru un rol esenţial revine Festivalul naţional „Cântarea României“, ca important factor de stimulare a creativităţii tehnice, ştiinţifice, economice, precum şi a dezvoltării educaţiei politico-ideologice a maselor largi de oameni ai muncii. Deoarece dezvoltarea şi întărirea proprietăţii socialiste implică direct perfecţionarea deopotrivă a bazei tehnico-materiala şi a omului, consiliilor populare le revin multiple răspunderi în domeniul dezvoltării şi perfecţionării învăţământului ca principal factor de pregătire şi educare a tineretului prin muncă şi pentru muncă. Iată de ce au o importanţă covirşitoare măsurile adoptate de conducerea partidului, la propunerea tovarăşei academician doctor inginer Flori Ceauşescu, preşedintele, Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Invăţămîntului, măsuri privind creşterea numărului de comune cu treapta I de liceu. Astfel incit toţi copiii să urmeze învăţămintul de 10 ani în comuna unde locuiesc sau în cea mai apropiată. De asemenea, in vedere generalizării învăţămîntului de 12 ani s-a adoptat măsura ca, de regulă, în noile centre orăşeneşti agroindustriale să se creeze, în funcţie de numărul de elevi, cîteva sute de Şcoli cu treapta a II-a de liceu, care să-i cuprindă pe toţi elevii din raza centrelor agroindustriale respective. Astfel de măsuri contribuie direct la asigurarea bazei materiale pentru generalizarea invățămîntului de 12 ani. Toate acestea reprezintă argumente incontestabile potrivit cărora Întregul nostru popor, strîns unit în jurul partidului, al secretarului general, tovarășul Nicolae Ceauşescu, acţionează cu toată hotărirea pentru Îndeplinirea exemplară a sarcinilor de producţie pe acest an şi pe ansamblul cincinalului, intîmpinînd cu succese deosebite marile evenimente politice ale anului viitor — a 43-a aniversare a victoriei revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă şi Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, Prof. univ. dr. Dumitru Ciucur 1. Dezvoltarea şi întărirea proprietăţii socialiste — Programul Partidului Comunist Remin de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism, Editura Politică, Bucureşti, 1975, p. 67-68 , 102-110. Nicolae Ceauşescu — Raport la Cel de-al XlII-lea Congres al Partidului Comunist Român, Editura Politică, Bucureşti, 1984, p. 27-211. Nicolae Ceauşescu — Raport la Conferinţa Naţională a Partidului Comunist Român, 14-16 decembrie 1987, Editura Politică, 1987, p. 33-35. Nicolae Ceauşescu — Expunere cu privire la stadiul actual al edificării socialismului in ţara noastră, al problemelor teoretice, ideologice şi activitatea politică, educativă a partidului, prezentată la Plenara lărgită a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, 1-2 iunie 1982. In : „România pe drumul construirii Societăţii socialiste multilateral dezvoltate", vol. 21, Editura Politică, Bucureşti, 1983, p.30-37, sau din broşură, p. 29-35. Nicolae Ceauşescu — Cuvintare la cel de-al III-lea Congres al consiliilor populare, 10-13 septembrie 1885, Editura Politică, Bucureşti, 1983, p. 22-21. Nicolae Ceauşescu — Expunere cu privire la unele probleme ale activităţii economico- sociale, ale muncii ideologice şi politicoeducative, precum şi ale situaţiei internaţionale, 29 aprilie 1988, Editura Politică, 1988, p. 17-20. Nicolae Ceauşescu — Expunere cu privire la perfecţionarea activităţii organizatorice, ideologice şi politico-educative, în vederea creşterii rolului conducător al partidului In întreaga viaţă economico-Socială, 23 iunie 1988, Editura Politică, 1988, p. 11-14. 2. Rolul hotâritor al oamenilor muncii, in noua lor calitate, la dezvoltarea proprietăţii socialiste 3. Răspunderea consiliilor populare in dezvoltarea şi întărirea proprietăţii socialiste r o mm ŢÂRILOR ROMÂNI sub MMi mum nilor strămoşeşti, pe întreg teritoriul patriei noastre, l-au avut mişcările de populaţie intre cele trei ţări române. Acest continuu du-te-vino al locuitorilor, ţărani şi păstori, dar şi oameni cu stare, din mediul românesc, a vehiculat, a transmis anumite valori spirituale care cu timpul, şi in mod paralel, au generat solidaritatea de neam, pregătind terenul pentru apropierea şi pe alte planuri, inclusiv cel politic. Tot N. Iorga a formulat teza Că românii au fost „un popor de circulaţie neîntreruptă, de unde vine şi unitatea noastră naţională". Un rol important in dezvoltarea simţului unităţii de neam şi de limbă l-au avut, desigur, traducerile şi primele texte româneşti, Îndeosebi din secolul al XVI-lea. Cărţile tipărite de diaconul Coresi şi de urmaşii lui, răspândite in toate ţinuturile româneşti, au contribuit şi mai mult la adîncirea conştiinţei de neam şi la întărirea unităţii spirituale a tuturor românilor. Nu fără temei, George Călinescu sublinia in monumentala sa operă, Istoria literaturii române, ca „in prefeţele acestor tipărituri răsuna noţiunea de unitate a limbii". De altfel, în lumina cercetărilor mai vechi şi mai noi, s-a ajuns astăzi la concluzia unanimă că primele texte tipărite in limba română s-au datorat, nu atit unor influenţe venite din afară, Ci, mai ales, dezvoltării conştiinţei de neam şi impulsului interior al românilor de a se exprima oficial, in cancelarie şi biserică, in limba lor, aruncind haina străină a slavonismului. Intr-adevăr, osmoza spirituală ce unea întreg poporul român devenise în veacul al XVI-lea şi mai puternică, fiind considerată un factor fundamental de care trebuiau să ţină seama toate proiectele politice şi militare ce vizau alianţa celor trei ţâri române. Poporul însuşi începea să-şi dea seama că locuieşte într-o singură ţară. Pentru el — scrie N. Iorga — „tot pămintul locuit de români se chema Ţara Românească“. Eforturile de făurire a unui organism statal unitar romăn vor găsi o puternică expresie în domnia şi faptele de arme ale lui Mihai Viteazul. Personalitate politică proeminentă, in măsură să unească şi să dinamizeze energiile unui neam spre un ţel politic înalt, strălucit conducător de oşti, marele voievod a realizat, la cumpăna dintre veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea, unirea tuturor românilor intr-un singur stat in fruntariile străbune ale vechii Dacii. Unirea înfăptuită de Mihai Viteazul a avut loc intr-un moment deosebit de greu al istoriei românilor, cînd perspectiva transformării ţărilor lor în paşalîcuri era tot mai ameninţătoare. In această situaţie deosebit de gravă, unirea ţărilor române şi redobindirea independenţei capătă caracterul unor condiţii inseparabile, îngemijinindu-se perfect în acţiunea politică şi militară a lui Mihai Viteazul. Unitatea Şi Independenţa erau pentru poporul român, la sfîrşitul secolului al XVI-lea, cerinţe şi efecte ale unei legitaţi istorice, un mesaj al strămoşilor către urmaşi, erau, in ultimă instanţă, condiţiile lor principale de existenţă. De aceea, atunci cînd cercetăm actul înfăptuit sub conducerea lui Mihai Viteazul trebuie să observăm, intii de toate, caracterul său logic, în momentul cind Mihai Viteazul urca pe tronul Ţârii Româneşti, ideea unirii românilor, izvorită din conştiinţa comunităţii de neam, de origine, limbă şi religie, era prezentă în sufletul tuturor locuitorilor din spaţiul carpato-dănubian-politic. Meritul său este că a reuşit să intuiască această realitate şi să asocieze într-o concepţie nouă ideea romanităţii românilor cu aceea a luptei pentru independenţă şi unitate politică. Că ideea unirii politice era prezentă in conştiinţa multor oameni rezultă şi din faptul că Sigismund Báthory, principele Transilvaniei, el însuşi se intitula „Rex Daciae“. N-a putut însă să înfăptuiască unirea deoarece el era reprezentantul unei nobilimi străine, aparţinînd unei populaţii minoritare in Transilvania. In schimb, Mihai Viteazul acţiona în numele tuturor românilor. De altfel, veleităţile lui Sigismund Báthory, de a se erija în campion al concretizării unirii, erau zădărnicite de propria-i mărginire politică şi militară, ca şi de gîndurile ascunse pe care le nutrea faţă de ţările române. Interesantă in această privinţă este precizarea făcută de Alessandro Comuleo, misionar croat, aflat in slujba papei Clement al VHI-lea, care, într-o scrisoare din 28 februarie 1594, trimisă din Alba Iulia, afirmă că Sigismund Báthory „nu vrea să se alieze cu moldoveanul [Aron vodă], şi nici cu cel din Ţara Românească. Doreşte să ocupe Moldova şi Ţara Românească, să-i ucidă pe acei principi şi să ia pentru el aceste ţâri“. O primejdie asemănătoare pîndea pe Mihai Viteazul şi dinspre Moldova, deoarece cancelarul polon Jan Zamoyski, care reuşise să instaleze aici pe Ieremia Movilă, urmărea să-şi extindă influenţa şi asupra Ţării Româneşti, prin punerea in scaunul domnesc de la Bucureşti a lui Simion Movilă. Trebuie subliniat că, în acele momente critice pentru destinul românilor, unii boieri munteni, adversari ai marelui voievod, pentru a determina o intervenţie energică a cancelarului polon, intr-o scrisoare trimisă acestuia după 1595, foloseau drept argumente convingătoare ideea dominantă a vremii, aceea care stăpinea conştiinţa tuturor românilor, adică ideea unităţii de neam şi de limbă. Se invocă cu acest prilej faptul că „toţi boierii Ţării Româneşti şi toată ţara-i cer şi-l iubesc [pe Simion Movilă], pentru că vreau să fie la un loc şi in unire cu ţara Moldovei. Căci suntem toţi de o limbă şi de o lege“. Iată, deci, cum boierii potrivnici lui Mihai se folosesc (în scopurile lor, se înţelege) de comunitatea de neam şi de limbă pentru a motiva aducerea in scaunul muntean a lui Simion Movilă. Ideea revine cu insistenţă şi într-o altă scrisoare, din 5 februarie 1599. Din nou se recurge la argumentul de unitate românească : „Pentru că sîntem toţi de o singură credinţă şi de o singură limbă cu moldovenii". Este ceea ce remarca şi Italianul Lazaro Soranzo în anul 1595 atunci cînd scria că „transilvănenii... împreună cu moldovenii şi cu valahii, sint Vechii daci“. In viitoarea desfăşurării evenimentelor politice şi militare de la sfîrşitul secolului al XVI-lea, izvoarele contemporane arată că însuşi Mihai Viteazul îşi încuraja oştenii cerîrtdu-le „să se poarte vitejeşte... pentru slava naţiei lor şi a aceleia a romanilor, din care mărturiseau câ se trag“. Aşa cum a dovedit istoriografia noastră, în viziunea politicii lui Mihai Viteazul pentru unitate şi independenţă, s-a aflat în permanenţă şi Banatul, încă din toamna anului 1593 voievodul muntean intrase în contact cu românii din Banat. Aceste legături se vor amplifica dupâ ce el va ajunge domn al Transilvaniei şi indirect al Banatului de Lugoj- Caransebeş, mulţi dintre românii din această provincie intrind în rîrtdul oastei lui Mihai. Un izvor din 23 februarie 1600 ne furnizează ştirea că Mihai Vodă atacase Timişoara „înainte cu 12 zile", luase mai multe prăzi şi ucisese numeroşi turci. După opinia istoricului I.D. Suciu, prin eliberarea Timişoarei, eroul de la Călugăreni aspira să realizeze unitatea completă a poporului român, pentru ca in acest chip să dispună de o forţă militară mult mai puternică, iar din punct de vedere politic să desfiinţeze poziţia strategică pe care o avea Timişoara, ea fiind continuu un focar de atacuri ale turcilor Împotriva Transilvaniei şi a cetăţilor vecine. Marele act al unirii din anii 1599—1600 a fost produsul geniului militar şi politic al lui Mihai Viteazul care a avut, de partea sa, sprijinul maselor largi ale poporului, ale ţărănimii. Concludente în această privinţă sunt mărturiile unor contemporani foarte bine informaţi, din care aflăm, spre pildă, că ţăranii români din Transilvania l-au intîmpinat pe Mihai Viteazul cu deosebită bucurie. Astfel, cronicarul maghiar Ştefan Szamosközi a putut observa personal, că, la aflarea victoriei de la Şelimbăr (18 octombrie 1599), românii de aici s-au unit cu cei veniţi din Ţara Româneasca şi s-au răsculat peste tot, „încurajaţi şi de încrederea câ au un domn din neamul lor“. La rindul său, Bisselius adaugă faptul că „mai toţi provincialii [transilvăneni] ţineau mai mult la unul de-al lor, la un dac ca Mihai, decit la un străin ca Basta“. Notaţii similare întîlnim şi la cronicarul transilvănean Mathias Miles care afirmă că „valahii din ţara noastră s-au adunat şi auatacat din taină şi public moşiile şi curţile nobiliare“, nutrind speranţa că „avînd de acum înainte un principe din singele lor, trebuiau şi ei, mojicii, valahii să-i stăpinească pe nobili“, în fine, sighişoreanul Georg Kraus ştia că „românii s-au răsculat deoarece Mihai era din neamul lor". Un rol identic l-au avut, de asemenea, ţăranii moldoveni, în primavara anului 1600, in acţiunea de unire a Moldovei cu celelalte două ţări surori, Transilvania şi Ţara Românească. Un raport consular, din 5 iunie 1600, ne informează ca „in Moldova, valahul a fost primit cu bucurie" („con molto applauso“) de către ţărani. De altfel, aici, realizatorul primei uniri politice din istoria ţării noastre a luat o importantă măsură pentru ţărănime, acordîndu-i o scutire de dări pe timp de 6 ani. Prin acest act, Mihai Viteazul urmărea să-şi atragă ţărănimea de partea sa şi sâ dea un temei trainic unirii celor trei ţări româneşti, deoarece ţăranii, in schimbul Scutirii respective, erau datori să apere patria în caz de pericol. Conştient de însemnătatea actului politic realizat, Mihai Viteazul făcea cunoscut oraşelor din Transilvania, la 16 mai 1600, unirea cu Moldova, cerîndu-le : „de aceea şi domniile voastre să fiţi veseli şi cu bucurie“. Rolul hotâritor pe care l-a avut ţărănimea în desfăşurarea evenimentelor româneşti de la sfîrşitul veacului al XVI-lea explică de ce Mihai Viteazul, dind expresie unor sentimente şi idei ce dăinuiau de secole în conştiinţa poporului, a reuşit într-o perioadă relativ scurtă, de numai citeva luni, să reunească sub conducerea sa cele trei ţâri române şi să se intituleze la 27 mai 1600 „voievod şi domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei“. A fost un mare act politic despre care Johann Filstich, rectorul gimnaziului braşovean, avea să scrie, treisprezece decenii mai tîrziu, în Tentamen Historiae Vallachicae (încercară de istorie românească) că „acest voievodMihai, aşa cum nu-i fu dat cîndva vreunui înaintaş al său, fu cinstit ca singur domnitor al vechii Dachii şi al celor trei ţări“. Dacă Mihai Viteazul şi cei din jurul lui n-au reuşit să consolideze unirea din anii 1599—1600, aceasta s-a datorat în primul rind forţelor externe. Unirea şi tăria românilor erau indezirabile marilor puteri vecine din secolul al XVI-lea, care nu vedeau cu ochi buni crearea unui stat românesc independent şi centralizat in spaţiul carpato-danubian-pontic, acesta constituind un obstacol în politica lor de expansiune şi dominaţie. Au dreptate acei istorici care afirmă că „unirea de la 1600 a fost lichidată cu sabia din afară, nu năruită pentru că ar fi fost lipsită, chipurile, de temelii“. Cu toate acestea, unirea înfăptuită de Mihai Viteazul se ridică pe cea mai înaltă culme de voinţă şi luptă a poporului român, pentru unitate şi independenţă, în cadrul evului mediu. Cu deplină îndreptăţire, tovarăşul Nicolae Ceauşescu sublinia faptul că „Unirea de la Alba Iulia din 1600 s-a înscris pentru totdeauna, cu litere de aur, în hronicul ţării, acest act devenind un simbol strălucit, însufleţitor pentru toata generaţiile care au aspirat spre constituirea statului unic naţional“. Ea a rămas adine săpată în conştiinţa contemporanilor şi in curgerea istoriei, deschizind drumul irevocabil al năzuinţelor românești din secolele următoare. • (Urmare din pag. 1)