România literară, iulie-septembrie 1970 (Anul 3, nr. 27-39)

1970-07-22 / nr. 30

Proletari din toate țările, uniti-va ! ROMÂNIA LITERARA VICTOR EFTIMIU Cum se scrie o poezie Acum vreo treizeci şi cinci de ani, într-o noapte, între două adormiri, pe la două dimineața, după o zi toridă, obositoare, deprimantă, — după lungi întîrzieri în anticamerele-etuvă ale ministerelor, aşteptări zadarnice, intervenţii fără rezultat, amî­­nări, aprobări pe care le ştii mincinoase, refuzuri pe care le simţi definitive, nu fiindcă ministrul ar putea rezista unor noi presiuni, dar fiindcă nu mai ai dumneata putere să mai insişti — după o zi de cuptor, sîcîitoare şi copleşitoare, zi stearpă, zi inutilă, pe la două dimineaţa, între doua ador­miri, o cadenţă s-a insinuat, inexplicabilă, în mi­ne . Peisagiul e duminicaL. Şi s-a deschis, în aţipirea tîrzie, un luminiş su­­rîzător, cutreierat de chimvalele serafimilor. Ritmuri graţioase lunecau, împerecheri de cu­vinte se alungau, ca turturelele... Nu ştiu cit a ţinut acel popas de poezie şi cînd am adormit. Dar, din acel dans de flăcări catifelate şi sono­re, m-am trezit a doua zi cu o zgură , nouă ver­suri... „Peisagiul e duminical“ tîrîse după el alte opt rînduri cadenţate : în zarea leneşă, Ardealul.../­ Biserici clopota solemn / Ciocănitoarea muşcă lemn/ Ţărani cu cizme urcă dealul. / / în Chryslerul impe­rial Cu noi, e contele von Schultze... / Femei cu salbe şi desculţe / Ne dau bineţe de pe cal. / Peisa­giul e duminical..../ ★ A doua zi, alegînd între o vizită la dentist şi o nouă audienţă la un ministru, am preferat sa stau acasă şi să comentez cele două strofe. întîi, le-am comentat didactic şi favorabil, asemeni unui cri­tic de treabă. Iată geneza imaginată de acel critic : „Poetul, într-o tovărăşie distinsă, arată unui oas­­pe de marcă frumuseţile ţării. E o splendidă du­minică de vară , satele, nevăzute, înecate în ver­deaţă îşi trimit spre cer sărbătoreasca rugă a clopotelor. Departe, învăluite în fumul depărtării, se văd colinele şi văile Ardealului.... Ghionoaiele ciocănesc în arborii drumului... Pîlcuri-pîlcuri de ţărani urcă spirala pe care o coboară elegantul automobil : bărbaţii, vînjoşi, merg pe jos, lăsîn­­du-şi nevestele călare. Ţărăncile sînt gătite în stra­iele lor cele mai bogate, vin de departe, fără în­doială. Au obosit mergînd pe jos : picioarele lor goale dovedesc truda zilei. Oaspete străin e fermecat de această viziune etnică : el va duce în țara depărtată o nepieritoa­re amintire a pămîntului românesc....“ ★ Istoria literară, ca orice istorie, se scrie cu aran­jamente postume. Toate sînt întocmite logic, sim­plist și armonios, ca într-o vitrină. După ce am dat o interpretare oficială şi onestă genezei, am des­compus, pentru mine însumi, cele două strofe şi am verificat autenticitatea materialului poetic. Am descoperit, cu surpriză, că toate notaţiunile aveau un substrat real. Disparat, dar autentic. Ţărăncile cu salbe, ţăranii cu cizme, îi întîlni­­sem aievea cu un an înainte, pe drumul Cîmpulun­­gului, în ziua de Sfîntu Mie. Veneau de la tîrg. în fiecare an, de Sfîntu Mie, se adună la Cîmpu­­lung mii de locuitori din împrejurimi. Costume splendide, salbe grele, marame lungi, de mare bogăţie, înfrumuseţează uliţele ca într-un gran­dios muzeu etnic, însufleţit. La anul — dacă nu uitaţi pînă atunci — trebuie să faceţi neapărat, cu automobilul, drumul Curtea de Argeş, peste cele şapte dealuri, spre Cîmpu­­lung, în ziua cînd e tîrgul maramelor. Sâ luaţi cu dumneavoastră şi prieteni străini: le veţi arăta cea mai surprinzătoare minune de pe aceste tărîmuri, o procesiune de peisagii şi de costume naţionale cum nu se văd nicăieri şi care justifică cele mai exagera­te orgolii naţionale. ★ Să revenim la cele două versuri. Ciocănitoare la care muşcă lemn le-am înregistrat acum mai bine de şaizeci de ani, în parcul arinilor, la Sibiu (1909). Pînă acum, nu le pusesem la contribuţie litera­ră. Ne reîntîlnim, ghionoaiele şi cu mine, într-o noapte bucureşteană, după o frămîntată şi inutilă zi de deputat majoritar. Acel „Chrysler imperial" de care vorbeşte poe­tul e un bătrîn Steyer demodat şi înalt ca un jo­ben. L-am făcut „Chrysler” fiindcă aveam nevoie de rimă, iar Steyerul nu poate fi imperial. (Continuare in pagina 30) ÎN ACEST NUMĂR Poezii de EMIL BOTTA şi TIBERIU UT­AN • Marginalii la „Doctor Faustus“ • Interviu cu ANDRI PEER • Confesiuni — DUMITRU CORBEA ! Ce e nou în cultura sovietică • Interviu tardiv cu G. M. VLĂDESCU © Proze de SORIN TITEL, PÁSKÁNDI GÉZA 9 Sport de FĂNUȘ NEAGU­­____________________________________________________________________ COSTEL BADEA OMAGIUL ZBORULUI GEO BOGZA Fîntîna cocorilor Sînt desigur împotriva acestei fîn­­tîni, dar nici o clipă să nu vă faceţi iluzia că aş fi împotriva ei din prin­cipiu. Voi, da, voi aţi fost din principiu împotriva ei. Cînd s-a pus problema să fie săpată, cînd atîţia au spus că, pe o mare întindere în jur, nu e nici un ochi de apă, că toţi cocorii sînt mistuiţi de sete, că a sosit timpul să facem ceva pentru ei, voi v-aţi opus, aţi invocat legile, tradi­ţia, raţiunea chiar: unde s-a mai po­menit o fîntînă pentru cocori ? Iar mie, dimpotrivă, ideea mi-a plăcut. A nu mai lăsa cocorii să su­fere de sete, a săpa o fîntînă pentru ei, ce putea fi mai frumos ? Voi, însă, de la început şi tot timpul, v-aţi opus. Şi acum, fiindcă apa s-a nimerit sălcie, iar cocorii re­fuză să o bea, fiindcă mă vedeţi trist şi dezamăgit, vă închipuiţi că punc­tele noastre de vedere s-au apropiat, că am putea sta de vorbă, că v-aş putea ajuta chiar să o umpleţi cu pie­tre, fiindcă voi asta vreţi, să o astupaţi definitiv. Nici o clipă să nu stăruiţi în ilu­zia aceasta. Ci eu mă gîndesc la stra­turile mai din adine, la cum s-ar pu­tea ajunge la ele. Fiindcă unul din marile visuri ale vieţii mele rămîne ideea nebună și generoasă de a săpa o fîntînă pentru cocori. V_____________________________/

Next