România literară, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 41-52)

1971-10-14 / nr. 42

Arhitectură „PENTRU O LOCUIRE UMANA“ Intre 27 septembrie ţi 1 octombrie s-au desfăşurat la Bucureşti lucrările seminaru­lui Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor cu tema „Pentru un habitat uman", lucrări la care au participat arhitecţi, ingineri, urbanişti, sociologi, demografi, economişti din 23 de ţări. In timpul dezbaterilor, vorbitorii au încercat să definească în mod cit mai exact noţiunea de„habitat", să precizeze conţinutul şi sfera de acţiune a acestuia, în cadrul lărgit al vieţii sociale contemporane. Avind în vedere că nu există o egalitate între ţâri din punct de vedere economic, social şi politic, participanţii la întrunire au arătat posibilitatea creării unei baze comune de discuţii, valorificind experienţa particulară a fiecăreia, pentru elaborarea unei meto­dologii comune de studiu şi cercetare, precum şi căile de transpunere în practică a re­zultatelor acestor cercetări, ţinind seamă de aspectele complexe şi multidisciplinare ale metodologiei mai sus menţionate. Atit prin rapoartele de bază, cit mai ales prin utilele şi fructuoase­le luări de cuvint ale specialiştilor (lucrările s-au desfăşurat pe teme de studiu subdivizate, legate de locuinţă, urbanism şi industrie), s-a subliniat necesitatea punerii in discuţie a măsurilor pe plan internaţio­nal, prin intermediul organizaţiilor internaţionale, O.N.U. şi U.N.E.S-C.O., şi pe plan naţional prin informarea şi cointeresarea tuturor guverne­lor. Au fost atinse astfel următoarele puncte : — Habitatul uman — cerinţă a vieţii contemporane şi factor mo­trice al progresului economic şi social. — Locuinţa individuală — parte integrantă a habitatului uman şi mijlocitor activ intre viaţa individuală şi cea colectivă. —■ Spaţiile de locuire ( de „vieţuire", am zice noi) ale individului uman in cadrul vieţii sociale colective, subordonate celor două ten­dinţe de bază ale omului de pretutindeni* izolarea şi întrunirea. — Oraşul — cadru de viaţă al omului contemporan. Relaţia lo- Cuinţă-oraş. — Relaţia mediu urban — mediu rural cu urmările şi influenţele asupra mediului uman in general şi cu mutaţiile psiho-comportamen­­tale ale individului in particular. — Discrepanţa între ritmul accelerat de dezvoltare al unor ţări cu o puternică industrializare şi ţările in curs de dezvoltare sau slab dez­voltate. Particularităţi specifice. — Modul de abordare a problemelor, ţinind cont de datele con­crete ale prezentului şi mai ales de posibila evoluţie a societăţii in­tr-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. — Rolul arhitectului in procesul de ordonare şi sistematizare al marilor spaţii teritoriale. Consemnăm mai jos cîteva din răspunsurile pe care le-am solicitat pe mar­ginea complexelor întrebări ale seminarului. rile dezvoltate, unde acestea sínt încă departe de a fi suficiente, cit şi în ţă­rile în curs de dezvoltare sau în cele slab dezvoltate, unde situaţia este de-a dreptul îngrijorătoare. In al doilea rînd, trebuie să se ţină seama de calita­tea locuinţelor, a căror deteriorare fi­zică sau uzură morală presupune în­locuirea acestora. Iată, de pildă, o ţară dintre cele mai avansate, cum este Suedia, unde problema locuinţelor se pune mai mult sub aspect calitativ (ştiut fiind că acolo nu există practic un excedent de populaţie, numărul de naşteri fiind aproximativ egal cu cel al deceselor), întrucît locuinţele sínt supuse unei uzuri morale foarte reduse, termenul acesteia atinge cifra de 23 de ani. Cu totul alta este cerinţa de lo­cuinţe într-o ţară cu populaţie exce­dentară şi cu un nivel de dezvoltare mai puţin înaintat, unde locuinţa este mai mult decît imperios necesară, în faţa alternativei de a dormi sub cerul gol, Acolo se pune aşadar problema construcţiei de locuinţe într-un timp rapid şi în „masă“ — trebuie creată aşadar condiţia de habitat uman. Toate discuţile acestui seminar în­cearcă să cuprindă în aria lor, aşa cum e şi firesc, realităţile şi cerinţele unui viitor care nu mai este atît de înde­părtat ; perspectiva anului 2 000 este mai prezentă ca aricind şi toate prognozele noastre, împreună cu încercările de re­zolvare a multiplelor aspecte legate de habitatul uman şi de condiţiile de viaţă în general, trebuie să se desfăşoare pe o gamă cît mai largă şi mai cuprinză­toare. Lars Magnus GIERTZ Suedia . IN CONDIŢIILE diferenţei, din punct de vedere politic, economic şi social, din­tre state şi naţiuni, şi ca urmare a fap­tului că, indiferent de această deose­bire, omul trebuie să locuiască în con­diţii cît mai bune de viaţă, apare nece­sitatea rezolvării acestei cerinţe, ple­­cînd de la o platformă unică de dis­cuţii, pentru crearea unei metode de lucru cît mai eficace, cu posibilităţi de punere în practică, imediate, care să fie capabile ca, dincolo de specificitatea unei ţări sau a alteia, dincolo de rigi­ditatea cazurilor particulare, tendinţele divergente şi ramificate să fie subor­donate unui singur scop major, acela al realizării habitatului uman. Fiecare naţiune are durerile ei, şi aceste dureri se reflectă cum nu se poate mai bine în modul de viaţă creat de mediul arhitectural, de cadrul de viaţă. Arhitectura este manifestarea su­fletului unei naţiuni. Ea este o oglindă permanentă a diverselor perioade de dezvoltare, a momentelor de vîrf, sau chiar de cădere în impas. Tocmai de aceea este foarte utilă întîlnirea aceas­ta, ea dă posibilitatea evidenţierii dife­renţelor dintre anumite ţări, diferenţe în ce priveşte nivelul de dezvoltare e­­conomic şi social, diferenţe care cre­ează, prin voia lucrurilor, exemple, exemple care pot fi pozitive sau nega­tive în măsura în care ele sínt expre­sia unor greşeli, greşeli care trebuiesc evitate. Ţările cu un nivel înaintat de dezvoltare au datoria de a împărtăşi din experienţa lor ţărilor mai puţin dezvoltate, fără însă a le influenţa. Fiecare naţiune trebuie să-şi găsească drumul propriu către un echilibru sta­bil, pentru realizarea unor condiţii de viaţă individuală şi socială, cît mai umană. Arh. Gyuri SEBESTIEN România : PE MĂSURĂ ce mooui ae viaţa a evoluat, şi o dată cu acesta şi nevoile oamenilor, locuinţa, care pînă nu de mult reprezenta un cumul de funcţiuni, ce oglindeau nivelul de viaţă şi preo­cupările oamenilor la un moment dat, a început să aibă alte particularităţi sub raportul aspiraţiilor şi al felului de a trăi al acestora. Pe lîngă cele vechi şi primordiale, adăpostul, hrana, odih­na,şi chiar locul de muncă, aşa cum se întîmpla în cazul locuinţelor de meş­teşugari, apar altele noi, cum ar fi tim­pul liber în afara orelor de muncă, necesităţi de destindere şi cultivare, necesităţi sanitare, şi chiar cele de în­­văţămînt şi educare, care nu mai pot fi preluate de locuinţă, acesteia rămî­­nîndu-i tot mai pronunţat caracterul de adăpost şi odihnă, precum şi cel de întîlnire a membrilor familiei. Toate aceste funcţiuni, expulzate prin forţa lucrurilor în afara spaţiului limitat al locuinţei individuale — dar care repre­zintă o prelungire a vieţii individuale în sînul vieţii colective, în societate — cu alte cuvinte, tot ceea ce ţine de pre­zenţa omului ca manifestări sociale, poate fi înglobat în termenul de „ha­bitat“. îmbunătăţirea permanentă, printr-un efort susţinut al tuturor con­diţiilor de „vieţuire“, fie ele individuale sau colective, duce la un climat al „ha­bitatului uman“, care, din cerinţă ma­joră, trebuie să devină un dat al tu­turor membrilor din colectivitatea u­­mană. Indicele care primează în aceste condiţii trebuie să fie cel al cantităţii d* locuinţe ~în primul rînd, atît în ţă-Arh. fvan TATAROV Bulgaria : LOCUINŢA face parte integrantă din habitat şi în măsura în care problema locuinţei poate şi trebuie să fie rezol­vată, ca prim factor şi de cea mai mare importanţă al vieţii sociale, putem spune că habitatul devine „uman“. In­diferent care ar fi deosebirile dintre ţări din punct de vedere politic, eco­nomic şi social, trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a asigura tuturor oamenilor o locuinţă omeneas­că, în condiţii sanitare higienice şi cu un confort cît mai sporit. Sigur că a­­ceastă cerinţă se pune cu cea mai mare stringenţă mai ales în acele ţări în care locuinţa este o chestiune de viaţă şi de moarte. Este foarte adevărat că na­tura îi este ostilă omului, cu toate acestea el o iubeşte şi caută să i se adapteze, să o înţeleagă, şi să o supună. Ca a­­tare, omul a avut reacţii de răspuns faţă de ea, utilizînd aceleaşi mijloace cu ale ei, a încercat s-o învingă cu propriile ei arme. Să vă dau un exem­plu : am avut ocazia să construiesc în Tunisia 4 noi aşezări omeneşti, hai să le spunem sate, cu case executate din materiale de construcţie adaptate con­diţiilor locale de mediu şi climă, cu un anumit grad de confort în ceea ce pri­veşte spaţiile de odihnă familiale, cît şi cele sanitare. La terminarea construc­ţiilor, un anumit număr de locuitori au fost chemaţi să le locuiască. Rezul­tatul a fost neaşteptat. In majoritatea cazurilor, aceştia au refuzat. Unul din­tre ei mi-a spus : „Dacă mă obligaţi cu forţa, sau mă plătiţi, mă mut, dar după ce plecaţi o să mă întorc la grota mea. Acolo, sub stratul de pămînt, nu mi-e nici cald nici frig, frigiderul meu natural funcţionează perfect, spaţiu am suficient şi în plus nu mă tem nici­odată că acoperişul va avea cutare sau cutare defecţiune, că fereastra nu se mai închide, sau că geamurile sparte trebuiesc înlocuite. Sínt scutit de toate aceste neplăceri“. Vedeţi, aşadar, că nu numai locuinţa nouă şi bună este suficientă, ea trebuie să-şi găsească un timp optim al înţelegerii, al alegerii şi al acomodării, care nu se poate su­pune decît unui proces lent şi firesc cu multiple particularităţi pentru fie­care tip de colectivitate sau individ uman. Arh. Gustav GUŞTI România : DE FAPT habitatul uman nu repre­zintă altceva de cît menţinerea, într-un echilibru cît mai armonios cu putinţă, a raportului om-mediu, cu derivatele sale om-mediu natural, om-mediu u­­man, om-mediu artificial (construit). O rupere a acestui echilibru în dauna u­­nuia sau a altuia dintre elementele acestui raport duce la consecinţe îngri­jorătoare, uneori grave şi iremediabile. Aşa se întîmplă de exemplu cu vechile centre urbane, care nu pot fi complet înlăturate, din considerente afective şi istorice şi unde datorită ritmului de dezvoltare impus de către societate se creează un mediu prea puţin propice unei vieţi odihnitoare şi sănătoase. Sínt cunoscute, de asemeni, acele „slums­­uri“ şi „bidonville-uri“ care ilustrează mai mult decît evident o nestăpînire a procesului de evoluţie, lipsa unei pla­nificări riguroase, pe etape, care să ple­ce de la datele concrete, existente la un moment dat. Problema locuinţelor va rămîne veşnic nerezolvată, atîta timp cît ea nu devine o politică de stat, o politică eficientă şi complexă, care să fie corelaţionată cu toate celelalte do­menii ale progresului economico-social. La ce bun acea industrializare care vrea să asigure omului mijloace corespunzătoare de trai, dacă pe de altă parte, resturile, nocivităţile şi poluarea în ultimul grad a mediului terestru, ac­vatic şi aerian, transformă habitatul, dintr-unul uman, într-unul inuman ? în unele locuri (la care se adaugă şi lipsa de preocupare pentru conservarea me­diului natural, cel care ar mai putea contracara efectele distrugătoare cu gra­ve tulburări de ordin biologic şi eco­logic) s-a ajuns la situaţii disperate, practic, cu puţine şanse de a fi rezol­vate. Soluţiile de ultimă oră, simple paleative, nu fac altceva decît să con­stituie semnale de alarmă. Este ştiut efortul susţinut pe care-1 face ţara noastră pe calea industriali­zării şi a ridicării nivelului de trai, dar trebuie adăugat că acest efort salutar, nu numai că nu impietează cu nimic asupra modului de viaţă al oamenilor, dar se află chiar într-un raport de con­juncţie cu cerinţele sănătăţii fizice şi morale ale acestora. Iată de ce cred eu că în condiţiile deosebirilor de ordin politic, economic şi social dintre ţări, cel mai mult contează stabilirea unor principii unice (comune) de cercetare şi activitate pe baza unor metodologii diferite (proprii), corespunzînd condi­ţiilor particulare ale fiecărei ţări. Prezentarea şi interviuri de Florin GABREA România literară 25

Next

/
Thumbnails
Contents