România literară, iulie-septembrie 1995 (Anul 28, nr. 26-38)

1995-07-05 / nr. 26

România literară Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu 5-11 iulie 1995 (Anul XXVIII) _________________________ CIO­RAN în moarte și LITERATURA ROMANĂ CONTEMPORANĂ IN GERMANIA * ■&$£)[ (pag. 5,8-9,14) Dreptul numărul unu: (pag. 3) Democrația (pag. 2) Cultura pe 16 pagini ÎNCEPÎND din acest număr, România literară se vede obligată să-şi reducă numărul de pagini de la 24 la 16. Preţul hîrtiei, care reprezintă cea mai mare parte din cos­turile de redactare şi tipărire a revistei, ne sileşte la sin­gura măsură capabilă să permită apariţia ei în continuare. Radicala decizie ne aminteşte tuturor de o reducere similară care a fost impusă României literare în 1974. Din raţiuni, atunci, de înăsprire a controlului ideologic (fiind­că tezele din iulie 1971 nu putuseră fi integral aplicate), Ceauşescu a comprimat drastic publicaţiile politice şi cul­turale ale vremii. Unele au dispărut de tot. Altora le-a fost schimbată periodicitatea, devenind trimestriale ori anua­le, ceea ce echivala cu o dispariţie lentă. Redacţiile au renunţat la un număr de posturi. Şi toate revistele, fără ex­cepţie, au pierdut o parte din paginile lor. Informaţia şi Sportul, de exemplu, s-au înjumătăţit. România literară avea, din 1968,32 de pagini, în formatul actual, în organi­grama decisă de C.C. al P.C.R. (printr-o hotărîre specială), revista trebuia să se restrîngă la 20 de pagini. La întîlnirea dintre Ceauşescu şi redactorii şefi, G.Ivaşcu i-a explicat şefului statului cum, ca urmare a împăturirii colii de tipar, România literară poate apărea în 16 pagini sau în...24, în nici un caz, în 20. Susţinut de Zaharia Stancu, pre­şedintele Uniunii Scriitorilor, G. Ivaşcu a cîştigat 4 pagini din cele 12 menite pierzaniei. Nu era mult, dar era totuşi ceva. România literară a rămas singurul hebdomadar din ţară, cu 24 de pagini şi o redacţie alcătuită din multe jumătăţi de normă. Aceasta însemna că scriitori impor­tanţi, precum Leonid Dimov, L.Raicu, Sorin Titel, Dana Dumitriu, Valeriu Cristea şi alţii, luau doar jumătate din leafa unui redactor. Astăzi lucrurile sunt cu mult mai simple, doar efectul e acelaşi. Nu ideologia sau cenzura sunt de vină, ci preţul hîrtiei şi al tiparului. Cititorii noştri au de ales, ca şi noi, între a fi redus numărul de pagini şi a nu mai apărea deloc. Sper că măsura este provizorie. Cînd vom putea, vom reveni la numărul de pagini dinainte. Am suprimat cîteva rubrici (radio,t.v.), am limitat spaţiul artelor (teatru, film, muzică, plastică) şi al literaturii străine, am renunţat la informaţiile de la actualitatea culturală (pe care le vom reintroduce sub formă de publicitate plătită). în general, textele articolelor vor fi mai scurte, fiindcă dorim să avem, ca şi pînă acum, cît mai mulţi colaboratori. Nu pot încheia cel mai trist dintre toate editorialele pe care le-am scris vreodată fără a-mi exprima speranţa că România literară va reuşi să depăşească acest moment dificil din istoria ei. Din păcate, reuşita nu depinde numai de noi, înţelegerea cititorilor noştri ne va reconforta. Dumnezeu să ne ajute!

Next