România literară, octombrie-decembrie 1998 (Anul 31, nr. 40-52)

1998-10-07 / nr. 40

România literară Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu 7-13 octombrie 1998 (Anul XXXI) Un Interviu inedit cu ŞTEFAN BĂNULESCU (pag. 12-13,14) Controverse FURNICI şi OAMENI (pag. 20-21) Ion Pop despre Emi­l, fă-te că meditezi! (pag. 16) (pag. 15) (pag. 10) In memoria IRINA ELIADE Un candidat pentru Goncourt ş.c.l. MARIAN PAPAHAGI Mai spune cineva că a murit Ceauşescu? (pag. 3) (pag. 22) de­­Nicolae “T Haiuxie Rece Studiul literaturii: scop sau mijloc? AM OBSERVAT de mai multă vreme că nici programa, nici manualul nu fac deosebirea dintre felul în care ar trebui predată literatura română în liceele cu profil filologic sau pedagogic, pe de o parte, și, pe de alta, în liceele cu profil "real". Se recomandă, în toate, aceiaşi autori şi ace­leaşi opere; dacă există diferenţe, ele ţin de numărul de ore şi sînt doar de ordin cantitativ. Perspectiva studiului este însă una singură, atît în cazul unor elevi care vor deveni ingineri medici, muncitori etc., cît şi în cazul acelora care vor deveni profesori de limba şi literatura română ori specialişti, de un tip ori altul, în domeniu. Acest lucru nu mi se pare corect, iar consecinţele, negative, greu de contracarat ulterior. Voi încer­ca să arăt în ce constă eroarea. Ar trebui să fie evident că nu avem acelaşi obiectiv, cînd predăm lite­ratura unor viitori profesori de literatură sau unor viitori profesionişti, teo­reticieni ori practicieni, în biologie, fizică, matematică sau mai ştiu eu în ce. Ca să nu mai spun că destui dintre absolvenţi nu merg la facultate, urmînd cele mai neaşteptate meserii, cu începere de pe la 18-19 ani. Din nefericire, evidenţa aceasta nu se traduce printr-o politică diferen­ţiată a abordării literaturii. Manualele alternative pe cale de a fi intro­duse la toate clasele nu rezolvă dificultatea. Ele izvorăsc din aceeaşi pro­gramă. Nici posibilitatea pe care o vor avea de aici înainte profesorii în­şişi de a exploata după necesităţile clasei o parte a operelor recoman­date, cu alte cuvinte, apariţia unei zone opţionale, dincolo de trunchiul comun şi obligatoriu, nu reprezintă o garanţie că se face diferenţierea cu pricina. Motivul sare în ochi: nu materia care este predată, ci spiritul predării este în discuţie. Simplu spus, s-ar cuveni să distingem în predarea disciplinei noastre în şcoală între studierea literaturii ca scop şi ca mijloc. La liceele filologi­ce sau pedagogice, acest studiu trebuie considerat un scop în sine. Elevii înşişi vor preda literatura peste cîţiva ani. Din această perspectivă, lor trebuie să li se creeze anumite abilităţi. Nu volumul de cunoştinţe con­tează, ci natura lor. Filologii învaţă nu numai să citească, dar şi cum să-i înveţe pe alţii să citească. Ei trebuie să posede un vocabular şi o gra­matică a lecturii. In formarea lor, dimensiunea istorică a literaturii este inevitabilă. Cu totul altfel ar trebui privit studiul literaturii la o clasă de informatică ori de şcoală profesională, în pofida nivelului diferit de pregătire dintre ele. Aici studierea literaturii este un mijloc şi conduce la crearea unui alt tip de abilităţi. Inginerul de mîine va fi cel, cel mult, un cititor de literatură. Cît timp se află pe băncile şcolii, el trebuie deprins să citească, atras de farmecul lecturii, "drogat", dacă vreţi, spre a fi sigur că va fi dependent de cărţi literare şi atunci cînd profesia nu-l va mai obliga. Interesează mai puţin, de pildă, dacă el recunoaşte curentul lite­rar care a dat naştere unei poezii ori a unui roman, ori dacă ştie de cîte feluri sînt epitetele şi­ ce deosebeşte o metaforă de o metonimie. In cazul lui, important este să aibă plăcerea de a citi şi să "simtă" acele elemente dintr-un text literar care nu se găseşte pe toate drumurile vorbirii şi scrie­rii. Acest exemplu oarecum naiv ne dă totuşi o idee destul de precisă despre ce înseamnă a vedea în studierea literaturii la şcoală un scop şi, respectiv, un mijloc. Trebuie să admit că diferenţierea cu pricina ar da oarecare bătaie de cap autorilor de programe şi de manuale. Dar e absolut necesară. Şi, în fine, cred că e mult mai uşor să faci din studiul literaturii scop decît să faci mijloc. Toată predarea, şi nu de azi, de ieri, a făcut din acest studiu scop. Rezultatele se văd: absolvenţii, adulţii, în general nu mai citesc. Ce au învăţat, la şcoală nu le-a folosit. Uneori i-a îndepărtat de carte. Orice reformă ar trebui să plece de la îndreptarea unor astfel de neajunsuri concrete.

Next