România literară, octombrie-decembrie 1998 (Anul 31, nr. 40-52)

1998-11-25 / nr. 47

România literară Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu 25 noiembrie -1 decembrie 1998 (Anul XXXI) CENTENAR FUNDOIANU (pag. 3)' ____________,_______x47 O nouă rubrică: SEMNAL de Alex. Ștefănescu (pag. 4) THOMAS I . antisemitismul Intîmplări într-o carte interioara „Craii de Curtea-Veche“ UN PROTOTIP PORTUGHEZ AL LUI PANTAZI (pag. 12-13,14-15) 1 9 9 8­­(pag. 9) MARILE PREMII LITERARE FRANCEZE: Goneourtţ Renaudot, Fémina Médicis (pag. 20-21) (pag. 16) C oiNTAÍNER'STORV (pag. 2) 1 EDITORIAL de *7Ucol(ie ‘Ttteutoleaecc Apărarea limbii române NU ESTE nici o îndoială că se vorbeşte şi se scrie din ce în ce mai rău. Cu alte cuvinte, din ce în ce mai puţin corect. Fenomenul degradării lim­bii nu este, fireşte, nou. A fost semnalat şi în trecut. Deosebirea între ce se întîmpla, de pildă, înainte de război şi ce se întîmplă astăzi ţine de amploarea şi de rapiditatea­ schimbărilor. Televiziunea are o capacitate incomparabil mai mare decît orice alt mijloc tradiţional de informare de a propaga, în mediile cele mai diverse, în straturile cele mai profunde şi în colţurile cele mai îndepărtate, absolut toate „ noutăţile", de pronunţie, de vocabular sau de gramatică. In plus, presiunea lingvistică externă, îndeosebi aceea a englezei americane, este imensă şi nu se mai exercită exclusiv asupra oamenilor cultivaţi, ca odinioară, dar, într-o măsură încă mai puternică, asupra nivelelor mijlocii şi joase de vorbitori, adică toc­mai asupra acelora lipsiţi de spirit critic, de conştiinţă a erorii. Franţuzis­­mele interbelice afectau doar o elită a vorbitorilor şi se pot constata în unele din operele literare ale vremii. Americanismele contemporane ne parvin pe alte canale, mai numeroase şi mai rapide. Literatura joacă un rol neînsemnat în răspîndirea lor. Tehnocraţii, politicienii sînt purtătorii principali ai noilor mesaje şi cei care introduc noile cuvinte în limbă. De la aceştia le preia, fără ezitare, vorbitorul de rînd. Şi le dă un caracter de masă. Desigur, faptul în sine, oricît a­r fi de tulburător, nu poate fi împiedi­cat. Este, aşa zicînd, inevitabil. Ceea ce nu-l face mai puţin grav. Nu mă refer, în primul rînd, la vocabular, compartimentul cel mai expus şi mai receptiv, de n-ar fi decît invazia de termeni anglo-saxoni, situaţia n-ar fi dramatică. Partea proastă este că termenii cu pricina dereglează sis­temul flexionar al limbii române, produc așadar efecte în structura ei gra­maticală. E destul să spun că substantivele „implementate" recent (ca să mă limitez la ele) n-au genuri, nu se declină şi nu se articulează firesc. Formulele analitice (prepoziţionale) se substituie frecvent celor sintetice. Rezultatul este o desfigurare şi o urîţire a vorbirii şi a scrisului. Lingviştii înşişi par neputincioşi şi resemnaţi. Cei mai mulţi înclină să lase lucrurile să meargă în voia lor, înregistrează noile fenomene şi le explică. Nu sînt ispitiţi să intervină, din teama, probabil, de a fi taxaţi de conservatori. Aspectul normativ al cercetării lingvistice este pe cale de dispariţie. Apărarea limbii nu înseamnă însă conservatorism, opoziţie la orice schimbare. O atitudine pur conservatoare ar săpa, de altfel, o prăpastie între regulile observate de specialişti şi expunerile majorităţii celor care folosesc limba. Recomandarea cu caracter normativ nu poate fi eludată. Apărarea limbii este un apel permanent la norme. Invocarea şi respectul normei au avut o contribuţie însemnată, în trecut, la păstrarea corectitudinii exprimării. Dacă nu e interpretată rigid, norma e necesară şi trebuie să devină şi obligatorie. Incepînd cu şcoala şi sfîrşind cu o prezenţă mai activă a lingviştilor în dezbaterile publice, există o posibi­litate reală de a ţine sub control un proces de degradare care s-ar putea să facă de nerecunoscut limba română în doar cîteva decenii. Instituţiile implicate într-o asemenea acţiune sînt, din nefericire, pasive. Inclusiv Academia Română care, obsedată de ortografie, trece nepăsătoare peste fenomenele cu adevărat îngrijorătoare. Pasul care se cuvine făcut constă într-o accentuare a caracterului nor­mativ şi în abandonarea descriptivismului pasiv. Lingvistica, o ştiinţă cu aplicaţii imediate, nu poate rămîne o formă savantă de contabilizare. Ea trebuie să redevină normativă. Ca toate compartimentele sociale sau individuale, utilizarea limbii se educă și se legiferează. Pînă nu e prea tîrziu.

Next