România Pitorească, 1989 (nr. 1-12)
1989-02-01 / nr. 2
„în dragostea neamului românesc pentru cel mai mare poet al său, se desluşeşte setea de nemurire a comunităţii întregi. Un neam supravieţuieşte nu numai prin istoria sa, ci prin creaţiile geniilor sale“. MIRCEA ELIADE SERIAL R.A. IPOTEŞTI — soarta unei case (II) Mare iubitor de vechi hrisoave şi istorii documentare, lui Mihai Eminescu — care era, el însuşi, unul cecaută în lume şi în vreme adevăr" — i s-ar fi părut pasionantă lunga poveste a moşiei Ipoteşti şi a casei în care a copilărit. „Avatarii" acestui petec de pămînt ce i-a luminat zorii vieţii, dăruindu-i prima iubire şi răpindu-i-o, desenîndu-i în memorie o geografie ce va răsări constant în operă, se pot urmări, de la o vreme, an de an, document de document... ... Astfel, catagrafia întocmită in Moldova între 1772 şi 1774 arată nominal, pe toată moşia Ipoteştilor, numai 15 familii, din care 6 familii de ţărani supuse la bir, iar 9 familii trecute la rufeturi, adică scutite de bir. Moşia era, cum ştim, împărţită, iar asupra ei îşi disputau drepturile — uneori, cu violenţă! — urmaşi ai familiilor Isăcescu şi Murguleţ. Cam prin vremea acelei catagrafii, o anume Tofana Buzneoaia, fiica postelnicului Vasile Isăcescu şi soţia căpitanului Grigoraş Buznea, a cumpărat de la surorile şi fraţii sai părţi din trupul moşiei Ipoteşti, pe care însă n-a ajuns să o întregească, căci avea, sărmana, fete. Izvodul de zestre al mezinei Safta, care se mărita la 1789 cu lordache Costin Mutenco (nepot al lui Miron Costin Mutul — mut din născare! — care era, la rîndul lui, nepotul hatmanului Miron Costin, fost mare logofăt şi ... mare cronicar evocat de Mihai Eminescu), arăta că se dau miresei .A patra parte din Ipoteşti, cu casă (s.n.), sălaşe de ţigani, una butcă cu patru cai, şase boi cu plug, 10 vaci, 10 iepe şi alte lucruri din casă şi îmbrăcăminte". Precizăm că acea parte din moşia Ipoteşti, intrată în zestrea Saftei, o cumpărase Tofana Buzneoaia de la fratele ei, lordache Isăcescu, iar casa pregătită anume pentru tînăra pereche de însurăţei a fost exact pe locul unde este acum Casa memorială „Mihai Eminescu“. Slujba se va fi făcut în biserica nouă, de lemn, ridicată de Iordache Murgulet, prin bună înţelegere, pe partea Tofanei, in cimitirul satului, unde mai fusese biserică pe vremea vechilor Isăceşti. Dar buna înţelegere n-avea să ţină mult; şi, pe măsură ce anii trec, se înmulţesc pricinile de judecată asupra moşiei Ipoteşti, aduse in faţa Divanului Domnesc. Intre cele cinci părţi ale moşiei, dacă se numără dinspre satul Catamărăşti spre satul Cucorăni. lordache Murgulet ajunge stăpîn pe de I.D. MARIN Casa Eminovici in 1918 10 ■ ROMÂNIA PITOREASCĂ 1850—1889 EMINESCU — prima şi a treia cincime, vrînd evident! — să pună mîna şi pe cea de a doua, cea din mijloc, aflată între proprietăţile sale. Dar această parte a stîrnit cel mai mare bucluc: pentru ea, luptele dintre răzeşii de la Ipoteşti ating punctul culminant. Şi tocmai pe această parte se află Casa memorială „Mihai Eminescu“, cu biserica şi cimitirul cel vechi. După multe presiuni, în 1801, lordache Costin Mutenco vindea fără să aibă drept, căci era zestrea soţiei ce-i murise — această parte de moşie lui Iordache Murguleţ, care se şi mută în casa Saftei, fiica Tofanei, pe locul casei-muzeu de azi, peste drum de casa llincăi Isăceasca, sora Tofanei. Deşi Murguleţ se dedă la multe samavolnicii contra llincăi şi a copiilor ei, urmărind mutarea acestora, llinca — spre mirarea tuturor — se arăta nepăsătoare. Care era cauza? Era o taină mare, pe care stolnicul lordache Murguleţ a aflat-o abia în iunie 1813 de la loniţă Negruţu, care a mărturisit în faţa Vorniciei că în urmă cu peste zece ani, llinca, pe cînd cumnatul său dormea, i-a scos zapisele dintr-un ghiozdan şi, căutînd zapisul de vînzare al lui lordache Isăcescu către Grigoraş Buznea, soţul Tofanei, l-a reţinut, iar pe celelalte înscrisuri le-a pus înapoi în ghiozdanul cumnatului. Odată ce zapisul acesta a ajuns în mîna Ilincăi, toate vînzările şi convenţiile ce se făcuseră, între timp, pe această a cincea parte din * fcAKNKftV N ‘nt *■*•*•.*.-«*.,«* ■Ntmtr e unirmt; nty«* ***** ai n*ta DESPRE ISTORIE • E condiţiunea absolută a unei istorii naţionale, ca să ţie cont de mişcările sufleteşti a(le) unei naţiuni, de toată unirea impresiunilor pe care le produc împrejurări şi intimplări in sufletul ei. Firul cel roşu, antiteza împrejurărilor de dinafară, individualitatea caracteristică şi internă a poporului însuşi. (Fragmentarium). Dacă alte popoare s-au îndreptat in calea lor istorică după constelaţii luminătoare de stepe, poporul român a fost călăuzit de muri. (Fragmentarium). • Cînd Mahomed al ll-lea, soarele roşu al deşerturilor, răsări deasupra lumii, românii erau in culmea epocei lor eroice. Şi precum soarele, răsărind din noaptea timpurilor, atinge şi aprinde intâi virfurile munţilor celor mai înalţi, astfel Carpaţii, născători ai murilor şi ai poporului nostru, se desemnară in toată uriaşa lor mărire in faţa soarelui ce răsărea. (Fragmentarium). • Permită-ne confraţii a le-o spune: semnul dumnezeiesc, prin care se deosebesc adevăraţii reformatori de panglicarii ce vor să ia ochii mulţimii cu lucruri nouă, steaua in frunte cu care se nasc in lume, este iubirea trecutului, simţul istoric. „Nu voi să ştiu legea veche, zice Isus Năzărineanul, voiu s-o restabilesc". „Nu voiu să ating biserica, zice Luther, voiu s-o fac cum a fost“. „Voim să punem la loc bunele şi bătrinele datini ale ţării“, zice Mateiu Basarab. „Vă cer trecutul ţării mele îndărăt cu Domnia ei cu legile ei vechi, cu datinile ei“, zice Tudor cătră împăratul Turciei, şi numai in trecut văd toți rădăcinile regenerale. („Timpul", 13 febr. 188?).