România - Capitala, noiembrie 1938 (Anul 1, nr. 153-167)
1938-11-01 / nr. 153
} Eminescu. Opere complecte Editura Fundaţiilor Regale, al cărei program de tipărituri, se înscrie în linia şi spiritul tradiţiei, căutând sa cuprindă în această operă editorială, seria operelor complecte, al® scriitorilor clasici români, Va Scoate de sub teascuri, de ziua cărţii a anului viitor, primele două volume din opera complectă a lui Mihail EminescU. Editorul acestei lucrări cuprinzătoare a toate câtele-a scris marele poet, este d. Perpessicius, acel filtru de o maximă fineţă, care trece prin porii subtilei sale înţelegeri critice apele Scrisului românesc de azi. Menţiunile sale critice, publicate pe o scară de ani, cuprind aproape întreg profilul literaturei noastre de după războiu. Atitudinea critică a d-lui Perpessicius, este singulară, situându-se la o mare altitudine, de înţelegere a fiecărei opere, creind pe marginea lor, cu marea sensibilitate care-i însoţeşte pătrunderea critică. O cronică de d. Perpessicius, înseamnă operă de creaţie. Se citeşte cu aceiaşi pasiune, cum ai citi însăşi opera discutată, şi adeseori, întrece interesul şi valoarea cărţii analizate. Acest farmec pe care îl simţi desprinzându-se dintre frazele fiecărei „menţiuni critice” urcă in spirale ca o mireasmă de aloe, din vadul de mari zăcăminte, cari fierb în făptura de preţ a poetului care este d. Perpessicius. Cei cari au citit „Scut şi targa” păstrează ecoul rezonanţelor grave, iscate de încheierea unui ciclu dramatic al destinului, pe „Cale , fadere” şi închise în strofe vătuite de tomul unei mari discreţii poetice. Dar ni se părea că d. Perpessicius văduveşte fiecare an literar de o seamă de opere, ale căror titluri prinse din sbor, de reporteri literari abili, apăreau in coloanele ziarelor. Fiecare sezon literar, prilejuia aşteptări gâtuite, de tăcerea pe care autorul volumelor anunţate o punea pâclă despărţitoare între intenţiile sale şi indiscreţia noastră, mutată în sentimentul obsesiei. Astfel ne urmăreau titluri, cari ne chinuiau prin frumuseţea lor, prin promisiunile legitime şi îl pismuiau pe d. Perpessicius, pentru puterea de avar, pe care o punea, să ţină departe de noi comorile sale. „Amor Academic”, „Fatma sau focul de paie”, trezeau rezonanţe, aşezau litere de foc în mintea şi copertele nedeschise ale aşteptărilor noastre. In această vreme, isbutind gestul de sacrificiu al refugerilor, sau al amânării, împingea în umbră toată pasiunea creaţiei, îşi culca eroii porniţi la drum, în catifelele unei nopţi fără soroc, sau condamna la temniţa necunoaşterii, lumii întregi cu destinele încheiate. „Faima sau focul de paie” şi „Amor Academic" aşteaptă, le vom mai aştepta încă aceste cărţi, fiindcă, d. Perpessicius, şi-a luat în sarcina o operă mare, o datorie a timpului nostru, „Operele complecte ale lui Mihail Eminescu”. Sunt patru ani încheiaţi de când munca sa nu află răgaz în biblioteci, între manuscrise ca să dea Fundaţiilor Regale acea serie de 14 volume, cari vor cuprinde opera eminesciană. In anul ce vine vor apare 2 volume, şi apoi, suita întreagă a operei celui mai puternic creator de limbă şi poezie românească, pe durata a douăsprezece volume. omr.ja mnsmn su Radu Boureanu Numeroase manuscrise uitate in sertarele editorului Al. Gavra întârzierea apariţiei celui de-al doilea volum al Cronicei lui Şincai, dă naştere la învinuiri nedrepte, la adresa lui Al. Gavra, la care el răspunde:numai atunci mă simt îndatorat a continua tipărirea, când îmi va încurge toată restanţia, ca să-mi pot plăti şi contrasămi datorie de 400 florini, că nu publicul asupră-mi, ci ia asupra publicului am pretensiune!“ In anul pensionării, 1877, înaintează Consestoratul ortodox din Arad un „Umilitu offertu”, prin care pune la dispoziţia Bisericii române din localitate, întreaga sa blliotecâ, împreună cu un voluminos teanc de manuscrise, cam după a noastră părere, credem că au fost încredinţate, spre îngrijire, tot Preparandiei arădane, devenită cu timpul Academie de teologie. Această credinţă ne-o rezemăm pe un fapt recent. prof. Ed. I. Găvanescu, unul dintre scormonitorii trecutului arădan, a aflat în sertarile bibliotecii lui Al. Gavra, un foarte preţios material documentar istoric, printre care şi un tratat de istorie românească, scrisă de preotul unit Ion Monorai, din Părţile Blajului, precum și o mare parte din opera lui Ioan Barac, asupra căreia regretatul Bogdan Duică se exprimase că s-a pierdut fără urmă. INTRE COPII de Aurai ! ht ui fii r — Iar avem musaîir. sus ! 4 — Dece? ~i Fiindcă ne-a trimis ’a culcare mai devreme* -, 1 XI 1938 ROMÁNIA No. 153 / CRESTATURI V OLUMUL DE POEME, Anotimpuri al lui Emil Giurgiuca, a trecut aproape neobservat de atenţia grăbită a recenzenţilor. Apărut în remarcabile condiţii tehnice, el conţine un mănuchi de poezii pe cât de limpezi pe atât de suave. Poemele lui Giurgiuca au o tehnică „modernistă” însă sunt izvorîte dintr’o puritate de sentiment pe care n’o egalează decât claritatea cuvântului ales. Imaginile se înşiră nesilit. Emil Giurgiuca slăveşte frumuseţea anotimpurilor. Şi din fiecare vârstă a anului scoate specificul, esenţialuli. Uneori însă expresia rămâne impură. Acesta e semnul că poetul în viitor îşi va desăvârşi stihul, aşa cum apare el, de cele mai multe ori, curat, sigur şi purtător bogat de simţire. Apreciatul prozator paVEL DAN, mort atât de timpuriu şi atât de tragic acum un an, va apărea într’o ediţie complectă la „Fundaţiile Regale”. Volumul acesta e îngrijit de profesorul Ion Chinezu, redactorul revistei „Gând Românesc” de la Cluj, care prezintă personalitatea scriitorului într’un studiu critic. Pentru aceia cari au citit nuvelele lui Pavel Dan, faptul că opera lui literară va fi strânsă laolaltă reprezintă o deosebită importanţă. Fiindcă deabea atunci vom avea prilejul să urmărim, fază de fază, evoluţia unui talent bogat, care promitea nebănuit de mult. Proza lui Pavel Dan face parte din tradiţia literară a Ardealului căreia i-a adus, totuşi, certe îmbogăţiri. Iar pentru nuvela românească ea reprezintă o expresie, o strălucită expresie de vigoare epică şi ţărănism autentic. CURSURILE INSTITUTULUI FRANCEZ DE ÎNALTE STUDII din România se deschid în primele zile din Noembrie. D. A. Dupront, directorul Institutului, va ţine lecţiunea inaugurală Vineri 4 Noembrie 1938, vorbind despre „Noţiunea de om în filozofia secolului al XVIII-a”. Programul cursurilor pe anul şcolar 1938—1939 cuprinde : 1. Cursuri generale de civilizaţia franceză. D. Dupront va comenta „Pensées” de Pascal. D. prof. Monton va continua cursul său asupra „Romanului francez în secolul al XVIII-a, începând cu analiza „Le Neveu de Rameau” de Diderot. 2. Şedinţe de lucrări practice rezervate studenţilor. D. Dupront va studia „Noţiunea de om în filozofia secolului al XVII”. D. prof. Mouton va ţine un curs despre „Télémaque” de Fénelon, iar un alt curs al d-sale va fi consacrat lui Montesquieu. D. Bernard va îndruma odată pe săptămână exerciţii de traduceri. 3. D. Bernard va ţine pentru studenţii de toate specialităţile un curs general de limbă franceză şi de explicaţiuni de texte. O parte a cursurilor Institutului Francez din anul curent vor fi consacrate literaturii moderne, istoriei artei şi istoriei muzicei. înscrieri: înscrierile pentru diferitele cursuri şi lucrări practice se fac la Institutul Fancez, 27, Bulev. Vintilă Brătianu, de la 1 Noembrie, între orele 16—20. O carte de înmatriculare va fi eliberată în mod gratuit. Pentru cursurile rezervate, cartea de student este obligatorie. Orariul cursurilor va fi curând publicat în ziare. „TALPARE DE FINIC” se cheamă noul volum datorit d-lui Vasile Romanescu. Este un cinstit meşteşugar de cuvinte, care are la activul său literar câteva volume de proză, scrisă în spiritul dreptei înţelegeri a trecutului, care este atât de drag. D. Vasile Romanescu este un urmaş al lui Petre Ispirescu, unchiaşul sfătos, care ne-a dăruit acea culegere de basme, cari au pregătit calea către o mitologie românească ce va să fie alcătuită vreodată ! D. Vasile Romanescu, un cunoscător al artei tiparului, a mai scos și o „Istorie a tiparului românesc”, în două volume, făcute după toate regulile cerute spre a alcătui o lucrare informată în această materie. In editura „Cartea Românească” a apărut un volum. „Stâlpare de funie” de d. Vasile Romanescu autorul acestor stâlpare, are un răboj de hărnicie pe tărâmul scrisului, venind cu o nuanţă de cinste sufletească, de iubire a trecutului, care mărturiseşte şi vădeşte că este un urmaş al acelui unchiaş sfătos care a fost Petre Ispirescu. Nepot al acestui merituos culegător al basmului românesc, care a pregătit drumul unei mitologii româneşti, D-l Vasile Romanescu, povesteşte simplu, curgător, şi cu religiozitate scenele vieţii la care a fost martor şi oaspe. In afară de aceasta,ed. Vasile Romanescu, un cunoscător al tehnicei tmografice, a scos nu de mult o „Istorie a tiparului românesc”, în două volume. Este un spirit cinstit şi harnic ,care merită toată prietenia pentru slova lui şi contribuţia la cunoaşterea artei tipografice. Modernii au pierdut cultul marilor valori, acelea care constituesc sursa de totdeauna a creaţiei adevărate. Nu ştiu cine spunea că astăzi poţi fi mare numai întorcându-te înapoi, adică în măsura în care înţelegi marile personalităţi ale trecutului. Există un „rafinament” la poeţii moderni de ultimă oră, care, global, nu valorează cât un singur vers clasic. Nu e vorba numai de versul ca vers, de poezie ca poezie ci de atmosfera în care se scăldau poeţii de ieri, atmosferă astăzi redusă la un intimism minor la un „realism” fără consistenţă. Intelectualul format din literatură bună, la zi, a culturii moderne, are totuş Un hiatus grozav în conformaţia sa. Am întâlnit atâţia tineri care leşină după Rimbaud, Cocteau etc. dar care sunt inapţi să guste un vers „mucegăit” de Dante sau Petrarca. In această perspectivă intelectuală intră multă „literatură” — literatură cu sensul acela special, cu totul modern, pus in circulaţie mai ales prin influenţa literaturii franceze. Modernii uită că o operă de artă nu se înţelege numai cu „gustul” ci şi cu rezonanţa amplă a întregii tale prezenţe spirituale. Tot ceeace corespunde numai gustului este litratură; este valoare artistică majoră ceea ce, incluzând gustul, corespunde acestei perspective spirituale întregi, de amplitudine. Mi-am împrospătat aceste reflecţii recitind pe Petrarca. Pe acel Petrarca „Vulgar”, adică poetul iubirii şi al „triumfurilor”. Da, exista înainte o astfel de democraţie — trebue să ne-o amintim — între activităţile spirituale ale unui creator. O altă viziune a omului, pe o ierarhie de facultăţi, te întâmpină la astfel de poeţi. Cultura latină, humanismul, ajuta la diferenţierea planurilor. Activităţile spirituale pur şi simplu, acelea privind filozofia, metafizica — de care nu-i era ruşine oricărui poet (ba dimpotrivă, fiecare poet trebuie să participe la o concepţie metafizică — transrealistă) erau un lucru: talentul, geniul cedat simţurilor, pentru a cânta iubirea, ura şi celelalte, era partea „vulgară” — în acel sens latin pierdut astăzi. Totuşi __ şi aici nu vom remarca nimic nou, decât faţă de cei care nu ştiu __ totuşi chiar activitatea „vulgară” era proectatâ în lumina celora superioare. Mai clar: simţurile, care corespund realităţii de toate zilele a poetului, se sprijineau pe un fundament metafizic — exprimarea lor nu excludea principiul conducător — diversitatea nu nega unitatea. Iată nişte versuri din ciclul „In morte di maddona Laura”. Poetul invocă pe Fecioara „Vergine saggia, e del bel numero una de le beate vergini prudenţi...” (cânt 29). (Fecioară înţeleaptă, şi al frumosului număr una — dintre fericitele fecioare, etc...). Sau: Fecioară pură — din toate părţile Întreagă. Sau: Fecioară luminoasă şi nemişcată în etern. Toate aceste noţiuni ne duc la unele lucruri foarte greu de împrospătat pentru minţile noastre „moderne”, rătăcite în diversitatea amănuntelor realiste. E vorba de Fecioara care reprezintă „numărul unu” (vezi Plotin) — frumuseţea absolută „prin toate părţile întreagă”, adică în acelaş timp mamă a... naturii, dar mai presus de zeiţa păgână Demeter, care nu era inalterată, deci nu se ridica până la unificarea realităţii. Iată în ce atmosferă se scaldă un poet „vulgar” ca Petrarca, acest .,părinte al poeziei” cum i se spune dar spre care rar se mai îndreaptă cineva. Totul în literatură, în artă, este perspectiva şi nu expresia. Cum cred modernii, care au creat un cult al expresiei „subtile”. Un creator este mare în primul rând prin felul cum vede şi nu prin felul cum exprimă Arta, bineînţeles, mai implică sofismul că arta nu trebue să se exprime frumos, bine, precis Numai ca e vorba de o perspectivă spirituală, de o poziţie a omului, pe care poeţii moderni au pierdut-o. Se întâmplă cu un Valéry, de exemplu, care ajunge la aberaţia: poezie pentru poezie, cam ceea ce se întâmplă cu estetul care vrea să cuprindă cu judecata sa estetică întregul manifestărilor umane. Nimic nu este valabil „în sine” decât așezat precis pe scara ierarhică a valorilor spirituale. Autonomia poeziei, a artei, există numai după ce se supune acestei legi __după cum orice libertate nu există decât înăuntrul ordinei, a limitelor. Confuzia de planuri a modernilor, (in poezie Începe cu Wagner, să zicem, care a voit să unească poezia cu muzica) realizează o falsă autonomie manifestărilor spirituale. (Ar fi interesant un studiu din asupra confuziilor nenumărate ori a valabilităţii „în sine” a atâtor valori moderne, fundate pe o astfel de perspectivă). Nu numai acceptarea şi asimilarea unui astfel de punct de vedere ar folosi, însă, ci şi simpla frequenţă a operelor centrate in jurul lui. Pentru ca dacă Petrarca îşi numea culegerea de poezii de dragoste, „Remus vulgarinum fragmente” (fragmente vulgare) care este titlul care se poate da — din ochiul larg al acestei perspective — tuturor poeţilor de astazi, stridenţi şi haotici, „originali” şi sterili. Interesanţi şi intimişti — simpli trubaduri rafinaţi ai unor sentimente fără aripioare, cotidiene?! Iată de ce de multe ori nu ma înţeleg cu câte un poet „de gust” care-mi cântă la ureche versuri franţuzeşti... DAN PETRAŞINCU RECITIND PE PETRARCA PETRARCA REVISTELE STRĂINE Rivista illustrata del Popolo d’Italia, elegantă şi admirabil ilustrata revistă a ziarului d-lui Mussolini, publică in ultimul număr sub titlul „Pe culmile Carpalilor păduroşi" un foarte fruntas articol, însoţit de splendide vederi din podişul ardelean de lângă făgăraş, de pe Negoiu de pe Valea Seacă, schitul din şoseaua Ialomiţa şi o casă rustică din Ardeal Autorul articolului ed. Aurelio Carobbio, care a făcut astă vară ascensiuni împreună cu camarazii lui din grupul universitar din Milano, începe cu descrierea Peşterii Ialomiţa, care i-a făcut o impresie foarte puternică, iar „micile lacuri subterane, la lumina torţelor iau o transparenţă de vis". Articolul scris cu mult elan poetic şi cu ţara noastră merită să apară în vădită admiraţie pentru munţii şi traducere in România, organul oficiului de Turism, e cel mai bun articol turistic despre ţara noastră apărut până acum în Italia. „După lungi ore de dmm — spune d. Garobbio — pe culmea Leita,, apoi pănă la Paltina nu simţim nici o oboseală, suntem cuceriţi de simfonia munţilor Făgăraş, care e plăsmuită din stâncă şi zăpadă, ceaţă şi soare arzător furtună, singurătate, albastrul lacurilor, verdele fânăţelor, taina pădurilor imense, clocotiri de şiroaie văl alb de cascade" E un îndemn pentru noi toţi să cunoaştem marile minuni ale ţării noastre. Ziarul La Tribun publică un adăncit articol al d-lui Glaudiu Isopescu despre „Italia şi România" în care arată cele mai importante analogii dintre cele două limbi dând exemple caracteristice, apoi interesanta paralelă istorică în evoluţia celor două popoare relevând contribuţia de sânge ce au dat-o Româna în Italia luptând pentru cucerirea Gaetei, iar la Volturno pentru eliberarea Siciliei. D. Isopescu afirmă că şi azi se pot constata etnologii, dar se mărgineşte să scoată în relief că noua constituţie voită de înţelepciunea şi iniţiativa adânc patriotică a Regelui Carol II, care a stârpit petru totdeauna domnia intereselor egoiste de partid, înseamnă începutul unui stat nou corporativ. Acest articol a fost un binevenit răspuns la un atac apărut în contra presei şi ţării noastre. Ataşaţii noştri de presă ar trebui să înveţe admirabilul mod de a răspunde de la neostoitul profesor, care ca nimeni altul in Italia lucrează pentru România nouă. Revista Alba din Milano, care a publicat un articol atât de duios despre Regina Maria, ne dă acum, tot prin îngrijirea profesorului român de la Roma, un lung și frumos articol despre Carmen Sylva semnat de d. Giuseppe Rigotti. E o evocare a marei scriitoare care atât de mult a contribuit la cunoaşterea României peste hotare şi ale cărei scrieri atât de mari succese au avut гп traducerea italiană. Autorul articolului atrage atenţia cititorilor italieni asupra „Povestirile Peleşului" şi asupra altor scrieri cari merită şi azi să fie citite, cititorii vor descoperi un solid temperament de scriitoare, care a dat viaţă şi culoare basmelor fanteziei ei şi creaţiilor din poveştile poporului român. Ziarul Gazzetta del Mezzogiomo din Bari de sub direcţia bunului filoromăn d. Raffaele Gorjux, ziarul cel mai răspândit între Foggia, Lecce până la Reggio Calabria, publică un an lung şi bine informat articol despre Straja Ţârii în România semnat de distinsa profesoară, d-na A. Silvestri-Giorgi, căreia îi datorim 10 volume de traduceri din literatura noastră. D-na Silvestri afirmă la început că d. Claudiu Isopescu, „adevărat apostol al culturii române în Italia" este primul şi unicul Român din Italia care a lucrat şi lucrează pentru o bună cunoaştere a Fundaţiilor M.s. Regelui Carol 11 şi anume prin conferinţa de anul trecut la toate posturile italiene de radio şi-i exprimă mulţumiri pentru îndemnul şi informaţiile date pentru acest articol. Pentru prima dată se arată analogia dintre Straja Ţării şi organizaţia tineretului fascist; se expun apoi în baza programului alcătuit de d. Sidorovici, „admirabilul realizator al gândului Regal”, spiritul şi metoda organizaţiei, se citează cuvinte Regale şi se scot în relief caracteristicele originale. Dacă d. Mussolini a pus ca motto pentru tinerii fascişti moschetto e libro, d-na Silvestri spune că străjerii ar trebui să aibă drept motto: „Sapa şi cartea" pentru lucrul pământului ce-l fac ca şi strămoşii romani cari din pământ şi pentru pământ au trăit. Tot din îndemnul d-lui Isopescu au apărut în Italia şi cele dintâi articole despre Echipele Regale de sub direcţia d-lui prof. D. Gusti. Ne mirăm mult că agenţia Rador nu comunică presei noastre aceste articole despre înaltele iniţiative Regale ! ! ». ♦ ■ • OL Ct^ucUUJb^7 ROMANUL luiEMINESCU vet гю€шнв, EDITURA "NATIONALA-CIOkhiEr .N.v.... .......... ...\v\