România - Provincie, iunie 1939 (Anul 2, nr. 374-388)
1939-06-16 / nr. 374
ъ 16. VI. 1939 ROMÂNIA No. 374 ROMÂNUL CA VECIN Nefiind popor enigmatic nici pentru sine, nici pentru alţii, poporul român şi-a lămurit sufletul naţional şi ţinuta consecventă prin vecinătatea sa seculară, din care el a făcut un principiu de morală, un factor de cultură, o condiţie de pace, un îndemn de progres, un sentiment de fericire şi o chemare la fraternitatea creştină. Vecinătatea a fost la poporul român mai mult o simţire, decât o stare fizică între doi sau mai mulţi oameni, mai multe naţiuni, mai multe ţări. Prin vecinătatea sa CA SENTIMENT, poporul român Şi-a lămurit chipul său moral, şi-a manifestat adâncul bogăţiilor sale sufleteşti. Pentru alte popoare, vecinătatea a fost prilej de certuri, de încălcări, de sângeroase nedreptăţi. Istoria multor popoare se explică printr’o tulburată vecinătate. Caracterul istoriei altor popoare se cuprinde întreg, în sentimentul lor de prietenoasă sau agresivă vecinătate. Este o greşală să socotim vecinătatea ca o stare indiferentă, cu atât mai mult cu cât în istoria și în psihologia popoarelor nu există stări indiferente. Vecinătatea este un izvor de fericire sau de nefericire pentru popoarele, care trăesc alături. Dar o vecinătate fericită nu o poate înfăptui decât poporul, care are simţul moral viu, care ştie să respecte drepturile poporului de alături, care ţine în spre vecinii săi întotdeauna sufletul său deschis, suflet de frate. Poporul român îŞi poate dovedi nobleţea sa de vecin. El poate dovedi ceva şi mai preţios: sufletul său de frate. ROMANUL A FOST VECINUL INFRĂŢIT CU VECINII SĂI. EL A FOST FRATELE ISTORIC AL NEAMURILOR CU CARE A TRAIT ŞI TRĂFÎ.TE ÎNCĂ IN IMEDIATĂ VECINĂTATE. Ori unii din vecinii noştri nu au avut aceeaş nobleţe Şi aceeaş suflet fratern, o dovedeşte mulţimea suferinţelor, prin care au trecut ei. Că ei nu au fost întotdeauna egali cu românii întru frăţietate de vecini — o dovedeşte Şi suferinţa noastră din trecut, suferinţa vecinului nobil. Nu este vina poporului român că nu toţi vecinii lui au avut acelaş mare şi nobil sentiment al vecinătăţii. Poate că, pe pământ nu va exista încă multă vreme o armonie desăvârşită, chiar când este dată pilda prieteniei celei mai desăvârşite şi când este dovedită utilitatea vecinătăţii celei mai loiale. Dacă în jurul nostru, pe marea întindere geografică, toate popoarele convieţuitoare ar fi socotit vecinătatea că un mijloc de înaintare, de pace şi de fericire, aşa cum au socotit-o românii, părţile pământului, în care trăesc vecinii românilor, ar fi ajuns în evoluţia vremurilor şi a caracterelor — adevăratul paradis pământesc.^ Dar acest paradis nu există; înseamnă că vecinătatea ideală, aşa cum a fost la români, nu s’a realizat aici. POPOARELE SE ÎNALŢĂ ŞI PIER PRIN VECINĂTATEA LOR — VECINĂTATEA SOCOTITĂ CA STARE MORALĂ. Nu există popor, care să nu piară în întregime sau in parte, călcând vecinătatea neîncetat. Şi nu există popor, care oricât de mic ar fi fost, să nu fi scăpat totuşi de urgia unui vecin rău şi agresiv, prin vecinătatea sa socotită ca tărie de rezistenţă, ca factor covârşitor al răului. Acest adevăr îl ilustrează viaţa de cinstită vecinătate a poporului român; mai mic la număr decât vecinii lui, dar neîntrecut în simţirea sa de paşnică vecinătate, el a crescut în cursul istoriei şi s’a salvat de toate răutăţile vremii, datorită în primul rând sentimentului său de activă vecinătate, „Activă vecinătate” a însemnat la noi: dragoste pentru naţiunea convieţuitoare, participare la suferinţele Юг, dar şi o îndârjită opunere încercărilor lor de a ne face rău pe care intenţionau să-l facă. Vecinătatea la români a fost creatoare în sensul că din ea, ca dintr’un sentiment fundamental al conştiinţei de viaţă naţională, poporul român Şi-a extras şi Şi-a formulat principiile sale conducătoare în raporturile internaţionale. Nu în constituţiile noastre trecute, nu în diplomaţia noastră politică, nu în egoismul firesc de Stat, nu în combinaţiile materialiste ale burgheziei, nu în superioritatea intelectualităţii, şi nu în orgoliul de rasă, ci în vecinătatea ca izvor de nobleţe şi de determinări morale trebuiesc căutate şi găsite principiile a ceea ce s’a numit politică externă a poporului romă11, şi care nu a fost altceva decât manifestarea unei neîntrecute înţelegeri faţă de vecinii săi apropiaţi şi îndepărtaţi. „Politica externă” a poporului român a fost o variată modalitate de a cuceri sufletul vecinilor săi pentru o convieţuire netulburată de ambiţiuni şi de lăcomie teritorială. POPORUL ROMAN A FOST ŞI VREA SA FIE CUCERITOR DE SUFLETE — adică SA TRANSFORME PE TOTI VECINII SAI IN PRIETENI SI FRAŢI. Iată la ce ideal de viaţă internaţională a ridicat sentimentul de vecinătate pe poporul român. Şi cum o cucerire sufletească nu se face, individual sau colectiv, decât prin marile sentimente de omenie şi de fraternitate, adică prin sentimentele care creiază cultura, vecinătatea românească a fost şi rămâne un factor de cultură. Singgura condiţie de armonie internaţională. Sentimentul de vecinătate fraternă a fost dominant în viaţa Domnitorilor români. Marii noştri Domnitori nu au fost agresivi în sensul modern al cuvântului — adică cuceritori prin forţă ai pământului vecin. Nu pornea Domnitorul român să prade şi să pârjolească ţara străină, numai pentru a-şi dovedi forţa sau a-şi satisface trufia nechibzuită. Deşi morala îngustă a vremii aceleia îngăduia imperialismul primitiv — monarhul român nu uita că nedreptatea, chiar încununată cu succes, sfârşeşte rău. Şi s’a ferit de acest rău, ferind şi Poporul de săvârşirea nelegiuirilor. In schimb oridecâte ori a fost nevoie de ajutor, poporul român a dat vecinilor săi ajutorul cerut. In viata tuturor popoarelor vecine, găsim ajutorul românesc încă din vremurile cele mai îndepărtate. Acest lucru spune foarte mult celor ce vor să înţeleagă ,.care va fi atitudinea României în cutare caz”. In toate cazurile ce se pot formula matematic în viaţa reală sau după teoria probabilităţilor, România are — consecvent cu morala vecinătăţii sale — o singură atitudine, o singură voinţă, o singură lozincă: a vecinătăţii creatoare, a vecinătăţii iubitoare. Dar din acest sublim sentiment, poporul român şi-a fixat şi o normă sentimentală: să nu-Şi lase iubirea călcată în picioare, ca picioarele ingrate să nu profaneze pământul sfânt al Ţării Româneşti. Aceste sentimente, ale vecinătăţii care iubeşte şi se sacrifică, dar care e mândră şi defensivă, sunt exprimate perfect în geniala capodoperă a lui Eminescu, în care el ne vorbeşte de întâlnirea dintre Baiazid şi Mircea cel Bătrân. Un singur exemplu de ceea ce înseamnă vecinătatea românească: independenţa Bulgariei. Poporul vecin nu şi-ar fi putut desfăşura lupta naţională pentru independenţa sa politică, fără ajutorul românesc. O vecinătate românească rea ar fi zdruncinat independenţa Bulgariei. Dar vecinătatea bună şi creatoare a românilor a dat poporului bulgar putinţa independenţei sale. Revoluţia naţională a bulgarilor a fost pregătită de Pământul românesc. Ajutorul bănesc a fost dat cu prisosinţă. Oraşele româneşti — Bucureştii, Galaţii, Brăila, Giurgiu, Craiova, Severinul, au fost centre şi cetăţi ale idealismului revoluţionar al slavilor de sud şi mai a- Ies al poporului bulgar. Revoluţionarii bulgari îşi organizau şi ÎŞI echipau Cetele la noi. Mulţi dintre ei au învăţat revoluţia la şcoala revoluţionară a lui Tudor Vladimirescu. Ajutorul tânărului Stat român, în 1877, det Bulgariei, a încununat opera vecinătaţii nobile a poporului român. Şi exemplele se pot înmulţi din ce în ce mai elocvente. Românul ca vecin este o splendoare a istoriei. Românul ca vecin este soluţia eternă a conflictelor, soluţia umanităţii şi a dragostei. ROMÂNUL CA VECIN ÎNSEAMNĂ PACE PE PAMANT PACEA ACEEA, PE CARE A VESTIT-O HRISTOS, ŞI PE CARE MARILE NAŢIUNI ALE LUMII, SĂRACE IN VECINĂTATE CREATOARE, O TURBURĂ NEÎNCETAT CU AMBIŢIILE. CU AGRESIUNILE. CU LĂCOMIILE, CU NEDREPTĂŢILE. CU GENIALITATEA LOR cruda, cu spiritul lor chinuit DE VRĂJMĂŞIE SI RĂUTATE. Românul ca vecin, vecin creştin, vecin istoric, vecin cultural, vecin comercial, vecin, economic, vecin Psihologic, vecin moral, este răspunsul şi pilda de nobleţe şi pacifism pentru omenirea aceasta, din clipă în clipă mai rătăcită şi mai aproape de pieire... G. M. Ivanov Astăzi se inaugurează era românească pentru străinătate la radio Conştientă de necesitatea propagandei cu caracter naţional, Societatea română de Radiodifuziune a luat iniţiativa de a organiza, în fiecare săptămână, o emisiune pentru străinătate sub titlul: ,,Ora românească pentru străinătate". Această emisiune de propagandă românească este consacrată auditorilor de veste hotare și se va da, de fiecare dată, în altă limbă: engleză, germană, franceză, italiană. Inaugurată în cadrul unor solemnități, cari vor fi onorate de un cuvânt de deschidere, rostit de ministrul ţării respective, aceste emisiuni vor cuprinde câte o conferinţă despre România, redactate de o personalitate competentă, un program muzical şi un radio-jurnal ce comentează evenimentele săptămânii româneşti. Emisiunile „Orei româneşti pentru străinătate“ se inaugurează la posturile româneşti de radio astăzi joi. Prima emisiune de acest fel se adresează Marii Britanii şi auditorilor de limbă engleză. După cuvântul introductiv al Societăţii de Radio, d. Reginald Hoare, ministrul Angliei la Bucureşti, va rosti o scurtă alocuţiune ocazională. Va urma o conferinţă despre România, un program selecţionat de muzică românească şi un radiojurnal sintetizând faptele săptămânii. Posturile româneşti de radio prevăd, în programul lor, o emisiune consacrată Germaniei, în seara zilei de joi 22 iunie, alta pentru Franţa, la 29 Iunie şi una consacrată Italiei, la 6 Iulie a.c. Emisiunile orei româneşti pentru străinătate vor urma regulat în fiecare, săptămână. A dispărut parlamentarul intervenţionist Si au subliniat la timp principiile fundamentale care au prezidat la alcătuirea nouei legi electorale, principii menite să dea Ţării întiiul Parlament al Renaşterii Naţionale. Rezultate logic din spiritul regimului constituţional prin care M. S. Regele in înalta Sa înţelepciune a pus capăt tuturor vrajbelor sângeroase ale vieţii de partid, aceste norme au adus un spor de prestigiu categoric a ceea ce se numeşte cu adevărat reprezentanţa naţiunii — adică Parlamentul de azi. De astă dată atenţia noastră se opreşte cu deosebire asupra unui articol din legea electorală care este întru totul elocvent pentru caracterizarea nouilor aşezări de Stat. E vorba de articolul 23 care în paragraful 3 şi 4 spune: „Deputaţii şi senatorii nu pot face, direct, nici un fel de demers sau intervenţie pe lângă minister sau alte autorităţi. Orice chestiuni vor fi aduse la cunoştiinţa autorităţilor prin biroul Adunărilor.” Cu o claritate definitivă şi convingătoare reies de aici câteva concluzii de o mare însemnătate. Faptul că prin lege se interzice parlamentarilor să uzeze de acel abuziv şi revoltător procedeu al intervenţiei personale din trecut, este indiciul că un nou climat moral al vieţii noastre publice s-a instaurat sau e pe cale să se instaureze pretutindeni. Din nefericire cunoaştem cu un zdrobitor lux de amănunte modul în care în trecut cei mai mulţi senatori şi deputaţi înţelegeau să-şi îndeplinească mandatul. Aceşti pretinşi deţinători ai suveranităţii naţionale nu se îngrijeau să susţină dreptele interese ale acelora care prin votul lor le-au încredinţat demnitatea de parlamentar. Ci gândul lor era din capul locului altul. Anume, acela de a-şi consolida cât mai repede o situaţie materială strălucită pentru ca pe urmă la adăpostul oricărei griji a zilei de mâine să-şi permită tot ceea ce o meschină existenţă de bucurii şi satisfacţii imediate izbutea să le ofere. De bună seamă cititorii îşi amintesc faimoasele afaceri din epoca politicianistă în a căror secretă complicitate intrau întotdeauna şi câţiva parlamentari. Şi era firesc să se întâmple aşa. Deputatului sau senatorului de odinioară le erau deschise toate porţile. In momentul în care invoca argumentul interesului de club — orice devenea posibil. Traficul de influenţă reprezenta prima concluzie a acestei stări. Astfel se săvârşeau cele mai groaznice nedreptăţi. Căci înaintea oricărui principiu se justiţie biruia glasul ameninţător al mandatarului care aducea cu sine gloria celor şase sau şapte mii de voturi absolut necesare partidului. Din cauza aceasta problemele cu cel mai arzător caracter real erau nesocotite în folosul afacerilor grase care reuşeau să asigure bravului erou al popularităţii inconştiente beneficii imense. Nici o lege nu se opunea acestui sistem. Cu atât mai puţin mentalitatea generală. Dimpotrivă, era atunci o нввяввааввав, solidaritate unanimă în sensul acesta. Serviciile reciproce se efectuau în virtutea unei obişnuinţe stimulată de convingerea că răsplata cuvenită nu va întârzia să vină. Astăzi lucrurile s’au schimbat radical. Perfecta funcţionare a autorităţii de Stat nu mai poate fi stingherită de influenţa nefastă a parlamentarilor. Intre deputaţi şi senatori pe de o parte , şi instituţiile publice pe dealta, se va păstra cu cea mai riguroasă stricteţe un raport de independenţă. Autoritatea de Stat se va aplica în exclusivă funcţiune de cerinţele superioare ale naţiunii. Dar asta nu însemnează că activitatea parlamentarilor este blestemată zădărniciei. Nicidecum. Ci pur şi simplu că se curmă un sistem intolerabil care a viciat în trecut aproape fără excepţie moravurile vieţii publice. In structura actuală a orînduirii obşteşti, deputatul are menirea să reprezinte interesele unui grup care este încadrat în una din cele trei bresle prevăzute de Constituţie. Deci rostul lui logic este acela de a fi purtătorul de glas al unor cerinţe generale pe care are datoria să le aducă la cunoştiinţa autorităţilor respective. Deaceea miniştrii au ore speciale de audienţă pentru parlamentari. In cadrul acestor audienţe, ei vor trebui să expună o problemă in chipul cel mai obiectiv şi conducându-se prin urmare după singurul criteriu al binelui obştesc. Principial şi practic, intervenţia personală care ar depăşi natura acestei îndatoriri, este exclusă categoric. Climatul moral al vieţii noastre publice se înalţă faţă de trecut foarte mult. Misiunea de parlamentar ne mai confundându-se acuma cu latitudinea mutual consfinţită de a obţine cele mai fantastice câştiguri de pe urma zecilor de afaceri rentabile, deputatul şi senatorul vor fi de-abia de azi înainte adevăraţii reprezentanţi ai naţiunii. Funcţiunea şi forţa lor, altă dată pe cât de incerte pe atât de miraculos beneficiare, nu vor mai împiedeca absolut cu nimic exercitarea autorităţii de Stat. Parlamentul Renaşterii recunoaşte astfel, prin hotărîrea legii, supremaţia interesului general obştesc. Pentru a putea să încunoştiinţeze cârmuitorilor respectivi problemele ce se cer soluţionate în cadrul necesităţilor regionale, parlamentarii vor avea pe lângă amintitele ore speciale de audienţă la miniştri, şi birourile anume constituite la cele două Corpuri Legiuitoare. La birourile acestea se vor înainta toate cererile în care se vor expune o situaţie şi doleanţele de realizat. Preşedintele atât al Camerei cât şi al Senatului după o dreaptă cercetare a lor, va trimite aceste petiţii diferitelor departamente, spre rezolvire. Deci un întreg aparat administrativ va asigura buna îndeplinire a rostului de parlamentar. Sfîrşindu-se cu păcatele dezastruoase ale vechiului regim, pe lângă ridicarea climatului moral, regimul de azi oferă şi condiţiunile practice in vederea propăşirii obşteşti. Rezoluţia d-lui prof. N. Iorga p® scrisoarea trimisă d-sare de d. dr. N. Lupu Ca răspuns la scrisoarea trimisă, de d. prof. N. Iorga, în calitatea sa de preşedinte al Senatului, tuturor senatorilor de drept i esenţi de la lucrările Maturului Corp, scrisoare publicată în ziarele de eri, d. dr. N. Lupu a trimis o întâmpinare pe care d. prof. N. Iorga a pus următoarea rezoluţie: 15Se restituie, fiind lipsită de bursă cuviinţă*1. (ss) N. IORGA Organizarea corporativă a comercianţilor şi industriaşilor O delegaţie a Sindicatului alimentar, în frunte cu d. Ignat Mircea, preşedinte, A. Cernea, Ion Moraru- Ploeşti, Moise Popa-Braşov, Ion Moşcoiu, deputaţi, Iosif Răcaru, şi C. Puţureanu secretar general, au fost primiţi în audienţă de către d. I. Bujoiu, ministrul Economiei Naţionale. Reprezentanţii comerţului alimentar au folosit prilejul pentru a expune punctul de vedere al breslei respective, cu privire la anteproectul de lege pentru organizarea corporativă a comercianţilor şi industriaşilor stăruind asupra împrejurării că, comerţul alimentar întruneşte 85%, din totalul comerţului românesc. O delegaţi® economică americană vine in România O comisiune de importatori americani, şi-a anunţat sosirea în România la începutul lunii iulie, cu scopul intensificării relaţilor de schimburi comerciale dintre ţara noastră şi Statele Unite. Delegaţia aceasta care va sosi în Capitală odată cu d. Paul Sterian, consilierul economic al României la New-York, va căuta să pună la cale înfiinţarea mai multor societăţi comerciale româno-americane, care să înlesnească sporirea volumul schimburilor economice dintre cele două ţări. Parastas de trei luni pentru odihna sufletului Patriarhului Miron Sâmbătă 17 iunie 1939, ora 11 se va face parastas pentru odihna sufletului Marelui Ierarh Miron, în Catedrala Sfintei Patriarhii. I.P.S.S. Mitropolit Nicodem a dispus ca în toate bisericile din țară, să se oficieze parastas la acea dată. ssessis Audienţe la d. ministru P.fandrei D. Petre Andrei, ministrul Educaţiei Naţionale, a primit Marţi dimineaţă pe d. Izore, director în Oficiul de turism francez. iudienţe la d. ministru E. T st®anu D. Eugen Titeanu, subsecretarul de Stat al Propagandei, a primit Marţi în audienţă, pe generalul american Henry I. Reilly, care întreprinde o călătorie de studii în Europa. вя вва п в в в в в в в в в в в п в в виввв в Vizitele d-lui ministru V. Slăvescu , ministru Victor Slăvescu, însoţit de un număr de ofiţeri generali din ministerul înzestrării Armatei şi maior Angelescu Emil, şef de cabinet, au vizitat în cursul zilei de 12 iunie 1939 următoarele întreprinderi industriale: Fabrica de anvelope Banloc, Goodrich Băicoiu, Fabrica Costinescu Sinaia și Fabrica Carbonit Sinaia. вввщшвашяяяввнаяяяяяянння UMORUL ZILEI RAPIDO RAPIDISSIMO — De сi-ai trecut „stopul” când era închis ? — Eram curios să văd și eu judecătoria asta nouă; poftim 50 de lei, că face. întrevedere Bujoiu- Thiery D. I. Bujoiu, ministrul Econo- miei Naţionale, a avut Marţi o întrevedere cu d. Thiery, ambasadorul Franţei la Bucureşti. ANIVERSAREA RESTAURAŢIEI LA ALEXANDRIA-EGIPT ALEXANDRIA, 10 (Prin poştă) — Cu ocazia aniversării Restauraţiei, a avut loc la Consulatul general al României din Alexandria — Egipt, — o mare recepţie la care au asistat autorităţile locale în frunte cu Excelenţa Sa generalul Mohamed Hussein Pacha, guvernatorul Alexandriei, Ex. Sa Mohamed Sadeek Pacha, însoţit de ofiţerii superiori egipteni din garnizoană, amiralul Geoffrey Leyton, comandantul escadrei engleze cu statul său major, ofiţerii superiori ai trupelor teritoriale engleze şi ai forţelor aeriene, I. P. S. S. mitropolitul Teofan, locţiitorul Tronului Patriarhiei Alexandriei, şefii cultelor, corpul consular în frunte cu decanul său domnul J. E. Heathcote-Smith, consulul general al Marii Britanii, reprezentanţii presei arabe şi europene, senatori, deputaţi, şi membrii coloniei române. Legaţiunea României din Cairo a fost reprezentată prin d-nii V. Ciulii, consilier economic şi Seinescu, ataşat de presă. Asistenţa a închinat pentru Majestatea Sa Regele Carol, urându-i viaţă lungă şi domnie glorioasă. Tuturora le-a mulţumit d-nul Al. Adrian Botez, consulul României, care a făcut onorurile casei, însoţit de domnul vice consul Burcă. E de remarcat atitudinea prietenoasă a întregei prese alexandrine, care a publicat diverse fotografii ale M. S. Regelui însoţite de articole elogioase la adresa Suveranului şi a Ţării. Selecta asistentă, care a luat parte la serbarea aniversării Restauraţiei, de la Consulatul român din Alexandria Egipt AVE^fTWA „IN■3BB MumrBMmatzunBiw^ ;t DIFEREMTOLUi16 pms»s:æssa&UL. - - După aproape treizeci de ani, muzeul Louvre este încă odată deposedat, de către mâini hoţeşti, de una din operele de valoare ce-i împodobesc pereţii. De data aceasta privirile admirative şi mâinile experte ale hoţului s’au oprit asupra „indiferentului” lui Watteau, şi judecând după valoarea picturii la preţul actual: 7 milioane franci, se poate spune că direcţia muzeului are de ce să nu privească cu... indiferenţă, la furtul a cărui victimă a fost. Şi tot aşa, deducem că nici autorului isprăvit nu i-a fost indiferentă alegerea, din moment ce şi-a fixat dorinţele lacome numai asupra unei picturi de atâta valoare. Odinioară, italianul Peruggia furase „Gioconda" — poate din mania faptului, poate îndrăgostit de surâsul enigmatic al femeii. Fapt este că peste câţiva ani, Gioconda şi-a reintegrat domiciliul, păstrând — în ciuda aventurii prin care trecuse — acelaş surâs unic, amestec de candoare şi feminitate, nostalgie şi detaşare de toate câte sunt şi se întâmplă. S’ar putea ca de data aceasta lovitura să fie dată de vreo maniacă, atrasă de acel cer degajat şi indiferent al „Indiferentului", fiindcă — se ştie——nimic nu irită mai grozav şi nu îndârjeşte pe femei decât indiferenţa bărbatului. Este aici o simplă ipoteză, fiindcă s’ar putea ca autorul furtului să nu fie decât un prozaic hoţ de meserie, sau un amator de răsunătoare publicitate. Oricum ar fi uşă, bănuim că aventura va sfârşi ca şi în cazul Giocondei, tabloul, se va întoarce odată la Louvre, încheind odiseia nebunească pe care a trăit-o, şi va continua să privescă, din Înălţime, forfoteala şi defilarea mulţimilor admirative şi pasionate, nepăsător şi... indiferent față de ceia ce i se întâmplă. ITITRE GENERAT^ Imi spunea em un prieten: — „Ai citit desigur în ziare, că într’o comună din Muntenia, a murit acum câteva zile o femee în vârstă de 110 ani. O sută zece ani, recunoşti că este o cifră frumuşică, este ceiace se spune: o viaţă de om, sau dacă vrei, mai mult decât o viaţă! Toate acestea erau însă posibile numai generaţiei trecute, nu şi generaţiei noastre sbuciumată, nevrozată, veşnic prinsă în vâltoare, în anxietate, în griji, speranţe şi renunţări”.„ Şi prietenul meu conchide suspinând: „ei, generaţia fericita de odinioară, căreia nu i se întâmplă nimic!...” Prietenul meu este nedrept faţă de generaţia trecută. E adevărat că sub ochii noştri s’au petrecut şi se petrec multe; că asistăm alarmaţi şi neputincioşi, desnădăjduiţi şi febrili la atâtea evenimente; că am trăit războiul balcanic şi cel de întregire; că am asistat la prăbuşiri de State, la formări de State noui şi la alte prăbuşiri, că am scris cu mâna noastră istoria, şi privim cum se face alta sub ochii noştri, dar de ce să fim nedrepţi cu generaţia trecută? „Bunul timp" de odinioară? Generaţia „fericită" de em? Gândiţi-vă la cei o sută zece ani ai femeii de curând decedată... O sută zece ani, un veac şi mai mult, câte s’au perindat prin ochii ei, câte au ajuns la urechile ei!... Un veac şi mai bine de istorie românească şi mondială, de prefaceri sociale, de schimbări geografice, de revoluţii şi instabilitate! Copilăria acestei femei s’a făcut sub domni pământeni, tinereţea ei i-a adus svonul revoluţiei paşoptiste; la treizeci de ani asista la Divanurile adhoc şi vedea pe Vodă Cuza; la maturitate saluta sosirea Principelui Carol şi a plâns de bucurie, şi a plâns poate mai târziu de întristare că soţul şi copiii au plecat pe front, spre Plevna, să câştige ţării o independenţă şi regatul. La optzeci şi patru de ani, şi-a plâns strănepoţii cari porneau spre câmpiile Bulgariei în 1913, şi ochii ei au văzut mai târziu războiul de reîntregire. Toate acestea, fără alte multe câte omenirea, le-a trecut sau plămădit în răstimp, femeia aceasta şi generaţia ei le-a trăit... Şi nouă ni se pare că generaţia aceasta azi apusă, a fost fericită că ei nu i s’a întâmplat, şi n’a ştiut nimic! Continuând să credem acest lucru, am comite, desigur, cea mai mare nedreptate. BUNUL EXEMPLU Mi-a plăcut exemplul de sobrietate pe care unul din mulţii maharadjahi ai Indiei fabuloase l’au dat recent, exemplu pe care agenţiile telegrafice, nesocotind discreţia sufletească, şi simplitatea eroului, s’au grăbit să-l trâmbiţeze pe toate continentele. Maharadjaua, revenind după câteva zeci de ani la Paris, a ţinut să locuiască tot în modesta lui cameră, la mansardă, unde, tânăr, îşi petrecuse vremea studenţiei, orele, studioase şi orele, atât de fugare, ale plăcerilor tinereşti. Mă gândesc fără să vreau la atâţi „românaşi” de-ai noştri şi la atâtea „excelenţe" de odinioară, din fabulosul regim nartdist, care nu se simţeau bine la Paris decât în apartamentele dela Ritz, sau Hotel des Bergues, la Geneva , la acele „excelenţe” care s’ar fi simţit umilite să stea într’un hotel de un rang mai jos. Un răutăcios ar putea spune însă că pe când maharadjah-ul îşi socoteşte эапй proprii, „excelenţele" de em dădeau din bugetul acestei „sărace ţări bogate"... ceiace nu-i tot una. r‘ '■ ' ~ v. TOC !