România - Capitala, septembrie 1939 (Anul 2, nr. 452-466)

1939-09-01 / nr. 452

aWWWWWAA/WWWXWWMMMWWWWWW/MWWVWMVWMVWWM BON de participare CONCURSUL VARĂ ~ LA VINERI NUMELE .. ADRESA Hrăngeţi zilnic aceste cupoane şi înaintaţi-te pe toate odata La sfârşitul concursului. Data ultimă se va anunţa la tipm. al ZIARULUI No. 25 SEPTEMBRE 1939 (No. 452) Ştefan Şoimescu: „Pe Drumul Reinoirii­ ­„Bucovina11 I. E. Torouţiu, Bucureşti 1939 In procesul de organizare a Stră­­jii Ţării şi în acela de cristalizare a programelor şi metodelor de lucru în străjerie, aportul d-lui prof. Şt. Şoimescu ocupă un loc important şi bine definit. Inspirat de directivele luminoa­selor cuvântări regale, d-sa a căutat să fixeze în cuvântări şi articole diferite, sensul adânc, a­l mişcării de înoire care este străjeria, prin analiza temeinică a ideilor care stau­­la baza ei, justificând-o prin consi­­deraţiuni de înaltă valoare socială şi psihologică şi prin lipsurile con­statate anterior societăţii româneşti ? Deşi volumul conţine articole şi­­cuvântări rostite fie la Radio în cadrul solemn al unor înalte mani­­festaţiuni culturale şi naţionale, el constitue un tot pe care — precum bine observă d. Torouţiu, în „cu­­­­vântul prietenesc11 din fruntea vo­lumului, — a-l analiza, e tot atât cât va disolva o esenţă sau a dilua o substanţă, fără nici un câştig în economia ideilor.­­ De acord cu această judicioasă prezentare, vom spicui totuş câteva ideţi ideile în el cuprinse, ca o mulţu­mire pentru darul preţios pe care­­d-sa l-a făcut străjeriei, prin pu­blicarea, acestui volum. In capitolul „Bazele sociale şi pedagogic© ale străjeriei11, d-sa ara­tă raţiunea de a fi a instituţiei,, a­­nalizând cele două tendinţe contra­rii, idividualismul anarhic şi comu­nismul, cari săpau — până nu de mult — la temelia statului, primej­duiau normala sa desvoltare şi compromiţând uiv viitor, pe care, a­­cum, prin ideile noi şi mişcarea de regenerare în fapuţă, avem dreptul de a-l TfflVέ­?S­­imtă şi legitimă încredere. Sistemele de conducere, spune d. Şoimescu, trebuesc legitimate pe o „Logică simplă dar hotărâtă de o dreaptă chibzuire11. Ele nu trebuie să uite „rolul ponderator pe care trebuie să-l aibă Statul în margi­nile libertăţii unui neam11. Ori, atât individualismul fără măsură, alimentat în devierea lui spre anarhie, de o mulţime de cauze, printre cari emanciparea timpurie a tineretului care a dus la destrămarea familiei, acest in­dividualism ca şi nivelarea socială preconiată de comunism, care vor­beşte în numele unor idei pe cari nu le poate realiza, pe cari le-ar vrea totuşi îndătinate peste Naţie şi peste Stat, neglijau tocmai acea­stă condiţiune, a rolului Statului, necesară unui bun sistem conducă­tor, favorizând în felul acesta pri­mejdii viitoare, cele mai absurde şi mai nefireşti teorii şi mişcări. Cel dintâi conştient de primejdia unei asemenea situaţii şi convins că adevărata „Cheie a unei educaţii sociale de folos, este dragostea de Patrie, subsumarea voită, liberă, consimţită a tuturor idealurilor u­­nui neam puternic prim toate tării­le ce i le-a dat firea11. M. S. Regele, în dorinţa de a împiedica prăvăli­­rea şi de­ a ridica pe culmi de glorie Neamul căruia soarta l-a­­hărăzit a-i fi conducător, a întemeiat insti­tuţia educatoare a străjeriei. Ea a venit ca o complectară a şcoalei, într’un moment de generală dezorientare, când — mai ales în urma războiului — lipsurile şcoalei au ieşit la iveală, într’o serie­­ de manifestări sociale, asupra cărora — mult prea cunoscute— ne dis­pensăm de obligaţia de a insista. Marele merit al străjeriei a fost acela că nu s’a pierdut în discuţii teoretice, sterile, ci văzând în faţă irealitatea cu toate scăderile ei, a pornit la îndreptarea imediată a răului, prin munca pe teren, în care a folosit tot ceeace a fost bu­nă învăţătură în trecut, tot ceeace a fost energie nouă şi gând curat. Aşa s’a aflat justificat şi prin­cipiul călăuzitor, pe care d. Şoimes­cu îl rezumă în cuvintele: vieaţa prin vieaţă şi cuvintele Marelui Străjer, care vorbind despre noua Sa ctitorie, a definit-o în lapidare­le formule: „Noi suntem o credinţă şi un avânt" sau „Şcoala vieţii pen­tru ridicarea unui Neam întreg". Aplicând în viaţă o serie de ade­văruri psihologice şi sociale, mai vechi dar neglijate deşi socotite bu­ne, Străjeria a acumulat încă un merit. Dar ceea ce face superiorita­tea ei asupra celorlalte sisteme de educaţie şi pedagogie, este îmbră­ţişarea armonică a tuturor laturi­lor şi aspectelor vieţii „înlăuntul idealului naţional şi pe linia tim­pului11, în felul acesta asigurând Neamului, generaţii mai bune şi bi­ne pregătite, în noul crez al „Cre­dinţei şi Muncă pentru Ţară şi Re in Restul articolului, cu rară o­biectivitate şi perfectă înlănţuire logică, autorul discută mijloacele pentru înfăptuirea acestui ideal al străjeriei, arătând superioritatea lor asupra celorlalte mijloace de educaţie de până acum. Furat de bogăţia ideilor şi ade­vărurilor spuse într-o formă carac­teristică autorului, cu o claritate şi logică impecabilă, am săvârşit încă păcatul de a fragmenta un tot pe care, nici o prezentare oricât de meşteşugită, nu-l poate reda la a­­devărata sa valoare. înlănţuirea ideilor aci, se face logic nu numai în cuprinsul acelu­­iaş articol, aceleaşi conferinţe, ci în­ întregul volum care cuprinde încă următoarele capitole: Restauraţia şi îndrumarea tine­retului; Străjeria educatoare na­ţională; M. S. Regele pedagog al Neamului ; Regele şi datina româ­neasca; Tradiţia ca legătură între generaţii; Străjeria şi Unirea; 20 de ani de la unire; 8 Iunie şi Pentru Ţară şi Rege. Carte de gândire adâncă şi bo­găţie sufletească, volumul „Pe Dru­mul Reinoirii" constituie un îndrep­tar al comandanţilor straje­ri, car­tea­­care — alături de „O credinţă şi un avânt" şi „Brazdă Nouă“ — lămureşte definitiv ideologia şi ros­tul Străjeriei, fixându-i loc lumi­nos, între preocupările educative contemporane, ca un corectiv al multor alte sisteme cari, dacă nu sunt falimentare, s’au dovedit — cel puţin — insuficiente. Grig. Micii. Cotlaru­ ci Cronici s­trăjereşti DESPRE FOCURI Din colecţia „Răbojuri“ vol. 1 de prof. A. S. Goia Este cunoscută tuturor îndemâna­rea pe care o au păstorii, tăetorii de pădure şi în general muncitorii gliei, cari ştiu să facă un foc la câmp în cele m­ai nefavorabile con­­diţiuni. Aceiaşi îndemânare trebue să o aibă şi străjerii noştri în tabă­ră, la câmp, pădure sau pe malul mării. Pe lângă această îndemânare însă, străjerii trebue să ştie şi ce precau­­ţiuni trebuesc luate din vreme pen­tru ca, focul aprins odată, să nu provoace incendii sau ac­edente — de aceea autorul, ne dă­m­ această broşură, p© lângă cunoştinţele prac­tice în legătură cu aprinderea focu­lui şi regulele cari trebuesc respec­tate, regule, pe cari dacă le-ar avea in minte toată lumea, ne-ar scuti de pierderile pe едге le avem in fie­care an provocate de incendii, din cauza neglijenţei şi lipsei de pr­e­vedere. Autorul ne mai dă ilustrat, felul de a aprinde focul cu şi fără chibrit, ne introduce în arta folosirii aprin­zătoarei naţionale, (cremene, am­nar, iască) de cari se foloseau şi strămoşii. Scrisă în ritmul nou educativ ne oferă cunoştinţe practice necesare, bogat şi sugestiv ilustrate, tot felul de vetre săpate în pământ sau clă­dite şi felul cum trebuesc tăiate lemnele. Cunoştinţe utile nu numai străje­­rului plecat in excursie sau descins în tabără, ci tuturor îndrăgostiţilor de natură care vreau să-şi petreacă timpul liber în aer curat, la câmp sau margine de pădure. Prin felul cum este alcătuită car­tea, vine d­in ajutorul activităţii en­tuziaste a şefilor de cuib şi a co­mandanţilor. I. A. Străjerii marinari gata la datorie ACTIVITATEA ECHIPEI DE JOC §1 PORT ROMÂNESC A STRAJII ŢĂRII IN FRANŢA Participarea României prin gru­pul de comandanţi şi comandante ce a prezentat portul şi jocul­­ro­mânesc la serbările provinciilor franceze şi la gala de folklor inter­­naţional de la Nisa, a fost hotărîtă c­­a răspuns invitaţiei ce s’a făcut de cătr© comitetul organizator în frun­te cu preşedintele d. Fellat-Finet şi ca urmare a succesului avut anul trecut în aceeaşi localitate şi la­­aceiaşi dată, 10-22 August 1938. Ro­mânia a fost singura ţară din estul Europei căreia i s’a repetat invita­ţia. Din restul ţărilor în afară de cele 16 provincii franceze au fost invitaţi: irlandezii, elveţienii, bel­gieni, olandezii şi polonii. Grupul Român a fost format din 10 comandante, 9 comandaţi şi 2 muzicanţi. Detaşamentul s-a prezentat la se­diu organizaţiei pentru a saluta comitetul serbărilor, fiind primit de d. preşedinte Coty, d. vice-preşedin­­te Meyssonnier, d. casier general Ricard şi d. Erede. Cu această ocazie s’a donat Sediului o frumoasă faţă de masă turcată în motive naţionale româneşti iar membrilor, diferite obiecte ca amintire. In cuvântările ce s’au ţinut, s’au adus mulţumiri Statului Român care a răspuns invi­taţiei şi d-lui Comandant al „Stră­jii Ţării". In aceeaşi zi, seara, s’au prezentat dansurile şi portul echi­pelor. Costumul şi jocurile româneşti au stârnit admiraţia întregii asistenţe, manifestată prin ropote de aplauze. A doua zi toate echipele au mers în faţa monumentului morţilor din războiul mondial, după care condu­cătorii, t­uturor­ grupelor împreună cu câte doi delegaţi au participat la o recepţie la Primăria oraşului. Aici în cuvinte calde şi înălţătoare de pri­mar a mulţumit tuturor delegaţiilor, menţionând în mod special pe­­ ir­landezi, români. In seara aceleiaşi zile la gala de folklor, a fos prezen­tată în parcul Albert când s’au pre­zentat o nouă serie de dansuri. După participarea la serviciul dela Catedrală, s’,a format cortegiul pen­tru marea defilare prin centrul ora­şului, până în piaţa Masséna. Cu această ocazie defilarea costu­melor variate ale românilor şi în special ale româncelor, a stârnit­ a­­plauze. După ora 8.30 pe Promenade des Anglais a avut loc o defilare de oaie alegorice şi o bătae de flori. Carul român împodobit în spice de grâu, în car­e au luat loc purtătoarele fru­moaselor noastre costume naţionale cu marame ce fluturau în vânt, a fost tot timpul centrul atenţiei pu­blicului spectator. In jurul calului, echipa Străjii Ţă­rii era asaltată să distribue stegule­­ţe cu fotografia Marelui Străjer şi a Marelui Voevod Mihai, material dat de Subsecretariatul de Stat al Presei şi Propagandei. Tricolorul naţional era în tot parcursul fluturat de co­pii, cari îl cereau insistent,­­ iar pe pieptul tinerelor fete şi doamne,tă­iaturi de insigna serbărilor, atâr­nau graţios două opincuţe de piele, cu panglica tricoloră. La 16 August echipa Străjii Ţării a făcut o excursie in localitatea Sospel, situată aproape 1.000 m. înălţime în munţi către graniţa K­­­alismă,­­ unde au avut loc serbări şi defilare de care alegorice, repre­zentând ocupaţiunea locuitorilor. După un drum admirabil, echipa a ■fost primtă de d. Primar al oraşului, de d. Preşedinte şi întreg comitetul serbărilor, precum şi de autorităţile şi notabilităţile oraşului I ROMANIA Х PAGINA SĂPTĂMÂNALĂ A ZIARULUI ROMfiMl* TM ŞI SATUL BRĂCIMA ARE UN Satul Brăcima aşezare cu mulţi minoritari în dellorrmb­ia Durosto­­rului, era adunat la capătul şoselei ce taie miriştea proaspăt secerată, înspre Siust­a. Când s’au oprit cele două maşini, b­amba de oameni linia celor două sute de şcolari au încremenit cu mâna dreaptă in sus. Aşa au siet până ce­ primarul a dat raportul până ce d. prefect şi d. inspector a trecut prin faţa mulţimii de oameni oprindu-se apoi tocmai în dreptul rândului de copii, printre care răsăreau ic colo ghioceii câtor­va băşti străjereșli. — Cum te cheamă pe tine? întrea­bă d. prefect pe un line din apro­piere. — Gheorgh­ev Vasilie, făcu copilul cu privirea în jos. '—'■ Nu așa mă, zi pe străjerește, îl îndreptă un altul mai răsărit. ■— Da voi sunteți străjeri? îl între­bă d. inspector. — Suntem, nu suntem, am văzut pe cei din Denizler, ne-a mai arătat şi domnul nost, au răspuns copiii pe rând. — O să fiţi şi voi în curând stră­­jeri, le spuse d. prefect trecând mai departe să vadă clădirea în roşu a noului local de şcoală, ridicată din gândul d-lui învăţător A. S. şi din daniile satului, în locul hambarului, ce slujise până mai eri drept altar de lumină. — N’ai făcut cursurile străjereşti d-le învăţător? — Nu d-le inspector, suntem pa­tru învăţători aci şi deşi am cerut să-l facem toţi, nu ne-a venit rândul până acuma.... — Ei bine, d-ta ai să mergi la străjerie chiar un August! D. S. tresări. De atâţia ani el tot ceruse să meargă la un Centru. I se răspunsese că se ia pe judeţe. Acum arzătoarea lui dorinţă se implim­a pe neaşteptate, după vorba d-lui in­spector şcolar. Au trecut trei zile de aşteptare, în care timp şi-a orânduit ale gospodă­riei. Dascălul a primit apoi hârtia de la legiunea de străjeri, ca să se pre­zinte de îndată la Centrul Breaza. A plecat spre Silistra fiind petce­­put până la mejdina satului din răs­­pruc­, de-ai eWeIT~ ■ AjunsQwztpua im­­preuna cu alte cateva sute de cama­razi d-lui comandant al Centrului, după care a intrat la vizita medica­lă. Când a văzut că dintr’o sută câţi au trecut înaintea lui până să-i vie rândul, au fost respinşi 22, a început să-l cuprindă un fel de teamă, iar când s’a apropiat de medic, inima ii batea ca unui pui de pasăre răzleţit de-ai lui. L-a intors, s’a uitat la ochi, la gât, l-a măsurat şi-apoi i-a pus urechea la piept: — Ascultă — făcu doctorul — ai mai avut ceva la inimă?! învăţătorul tresări. Intr’o clipită de fulger se şi văzu in trenul ce-l ducea înapoi spre casă, unde ai lui îl năpădeau cu în­trebările. Cum râmânea apoi faţă de colegi şi mai ales faţă de sat, îşi a­­duse el aminte că acum doi ani când i se prăpădise tatăl, avusese în coşul pieptului câteva smuceli ce-i tăiaseră răsuflarea. Dar de atunci nimic şi ce simţia acum şi gâdilase urechea me­dicului, era de bună seamă, din cau­za gândului că ar putea fi respins. — D-le doctor, sunt sănătos tun! Când a murit tata am avut, de dure­re, aşa... un fel de leşin şi atâta tot. De-atunci sunt ani şi n’am suferit de niciun, n’am fost bolnav niciodată, răspunse cu su­fletul la gură bietul om. Şi-apoi la mine în sat suntem patru învăţători şi nici un coman­dant— Vă rog foarte mult să mă primiți... — N’are nimic d-le doctor, nu ve­deți? Ii câte un munte, râseră ca­marazii, cari zăriră în ochii medicu­lui o rază de bunăvoință. — Bine... făcu doctorul, iaca ai să rămâi. Peste cinci zile am să te mai văd— Ca să nu sară In sus, sau să chiuie de bucurie dascălul din Brăciina, a trebuit să-i muşte adânc limba, cu dinţii. De întors acasă nu se întorcea el cu luna cu două, îşi şi însăilase un plan. Ascuns într’un salariu 2-3 zile nu pierea de foame, până trecea fur­tuna: se prezenta apoi comandantu­lui ce se arăta om cu mult suflet, îi raporta şi gata... Au trecut 10 zile de program şi totul a mers strună. Cu toată munca ce se cerea impt­riă din noapte şi până în noapte, dar o a doua consul­taţie, doctorul centrului a trebuit să se lase păgubaş. Crescuse, cu un kilo­gram iar inima ce gustase din mi­reasma de răşină şi flori a Brezei, lăţea mai regnal acum de când în deliermanul Durostorului. Erei întâiul la toate şi toate erau împlinite cu voie bună şi nădejde. Comandantul Centrului şi instruc­torii aveau numai cuvinte bune des­pre el. Dar intr’o zi — aşa-i pesemne o­­mul sortit să le pară — după un marş pe „Gurga”, făcu pe talpa pi­ciorului drept, două băşici pline cu apă, ce-l silea să-l cam târâie. Cu toată voinţa lui de a merge drept, cu targa ce căra piatră pentru temelia bisericei Centrului cu hramul „Sf. Teofil”, cschiul medicului ce-l urmă­rea pretutindeni l-a şi zărit: ■— Ce ai la picior camarade? — N’am nimic d-le doctor ia mă cam strânge bocancul! — Descalță-te! făcu medicul. — Uite... am două bășicuţe, dar nu mă dor de loc! — Hm, da! cu inima a mai mers, dar cu asta nul își desfăcu trusa i le tăie pe loc și-i dădu patru zile de umbră la solariu, tn care vreme să nu puie bocanc în picior, i-ar fi tre­buit de altfel încălțămintea lui Gó­liat ca să-i poată încăpea maldărul de fase, ce-i înfășură talpa. In seara ce urmă, s’a cerut in­structorului să-l lase pe afară: — Tot nu pot eu să dorm din cauza piciorului, barem să nu pierd­ vremea în zadar... Dintr’o vestă veche, îşi migăli el cu acul acolo, o pereche de târlici, unul mai mare pentru cel beteag, al­tul pe măsura celui zdravăn, iar a doua zi, robotea de zor cu camarazii ceilalţi la ridicarea casei lui Turccen cel cu zece copii, căruia pârjolul li mistuise gospodăria cu câteva săp­tămâni mai înainte— GBi: Ersescu Poenandre ­d tot timpul verii, sl, comandant al Străjii .fălii . teSBS&ref AabfTÜ® tótriersstí 1 ­. IX. 1939. ­ No. 452 ­­I­A Primăriile Capitalei in sprijinul străjeriei Coloniile dela Carmen Silva şi Eforie Colonia străjerească a sect. Primăriile de sector ale Capitalei, n frunte cu d. primar general Ombrovschi, sprijină cu fapta şi avântul acţiunea străjerească sub are înfăptuirile ei de manifestare. Coloniile şi taberele organizate de toate primăriile din Capitală în lunile de vară, sunt cunoscute, ca unele dintre cele mai bine înzes­trate şi organizate. La Timiş, ca şi pe minunata vale a Pahovei, la Eforie ori Carmen Silva, administraţia Capitalei se poate felicita de opera realizată prin patronarea taberelor ori colo­niilor pentru tineretul străjer ast­fel, funcţionărimea săracă a servi­ciilor administraţiei Capitalei şi-a aflat un sprijin înţelegător şi de mare preţ. Vorbim cu acest prilej de colonia sect. II Negru de la Carmen Silva, una dintre cele mai frumoase şi bine înzestrate din ţară. Aşezată pe malul Mării în­ plin centrul staţiunii, în unul dintre cele mai impunătoare şi frumoase locu­­lul de pe litoral, cu un corp de comandanţi străjeri de elită şi cu administraţie m­odel,­­ această realizare constitue o mândrie şi pentru Primăria sect. II şi pentru mişcarea străjerească. Colonia a funcţionat anul acesta cu un efectiv de 223 de străjeri în prima serie având găzduite un nu­măr corespunzător de străjere. Comandantul străjer al Coloniei a fost d. prof. Iuliu Moldovanu, a­­jutat de d-nii comandanţi: Vasile Grosu, N. Bănulescu, Gh. Tomescu şi P. Tudor, toţi învăţători fruntaşi în cercul lor de activitate şi însu­­fleţitori în această colonie de vară a străjerilor Capitalei. II Negru de la Carmen-Sylva Direcţia administrativă a Coloniei a avut-o, tot timpul verii, imul dintre cei mai vrednici şi încercaţi conducători: d. Aurel Stroescu. Copiii, străjerii coloniei şi-au trăit aici vacanţa din plin, mulţu­mind cu ochii spre cerul patriei, Marelui Străjer al Ţării pentru augusta Sa grije şi ocrotire faţă de copiii României. COLONIA C. F. R. CELA carmen SILVA Unul dintre aşezămintele din ţară care a îmbrăţişat de la început cu cea m­ai largă înţelegere pro­blema educaţiei tineretului prin străjerie, este şi Casa Muncii C. F. R. Instituţie cu largi ramificaţii îr­ păturile funcţionărimii şi cu o per­manentă problemă a tineretului, Casa Muncii C. F. R.­­ a aflat un­ sprijin larg, fără rezerve, în mişca­rea de regenerare a Străjii Ţării. ‘ Conducătorii acestei instituiii, în frunte cu d. H. Vogtberg director general, au arătat cea mai largă solicitudine educaţiei tineretului străjer din cadrele acestei insti­tuţii. Aşa se face că, dealungul şi dea­j, latul ţării, printre pavilioanele stră­­jereşti cari ocrotesc cadrele şi colo­niile Străjii Ţării, multe sunt ale străjerilor ceferişti. Una dintre aceste aşezări de vară care a coborât multă odihnă şi sănătate în trupurile firave ale co­piilor, este colonia C. F. R. insta­lată la Carmen Silva. In aceste zile pavilionul coloniei flutură pe malul mării, chemând la viaţă nouă, viaţă străjerească de tabără. Aşezată într’una din cele mai a­­trăgătoare poziţii ale staţiunei, în bătaia soarelui şi aerului mării în plin colonia C. F. R, Carmen Silva, constitue o realizare care cinsteşte şi instituţia ce a organizat-o şi străjeria. Colonia funcţionează cu un efec­tiv de 250 străjere, al căror pro­gram de viaţă este cel al taberelor şi coloniilor, indicat de Straja Ţării şi combinat cu cel medical. Comandantă străjeră a coloniei funcţionează d-ra Popescu Aurora o vrednică învăţătoare din Brăila, iar director este d. Avram, o veche şi încercată călăuză în organizarea şi administrarea coloniilor ceferiste. Străj­erele aduse în colonie sunt întreţinute gratuit de C. F. R. fiind recrutate din, mediul ceferist. "■ЦМГ

Next