România - Capitala, septembrie 1939 (Anul 2, nr. 467-481)
1939-09-16 / nr. 467
f I BAZAR SCRIITORII ŞI RĂZBOIUL In Franţa, în 1914, la începutul ostilităţilor, savanţii îşi scriitorii, atât Ernest Lavisse şi’Joseph Bedier s’au pus la depoziţia guvernului pentru a strânge documente şi pentru a redacta manifeste. Acţiunea scriitorilor ,se anunţă azi la fel de serioasă şi rapidă. Unii, ca de pildă André Maurois, au intrat în serviciul lui Jean Giraudoux, — numit de curând înalt comisar al informaţiilor, — şi lucrează la palatul Continental, devenit sediul înaltului comisariat. Dar unul din serviciile devenite esenţiale în timpul războiului este radiodifuziunea. Acestei ramuri aparţin Marcel Prévost, preşedintele secţiunii literilor, Paul Valéry, Georges Lecomte, Jules Romains, André Gide, Gaston Rogeot, Charles Méré, Julien Gain, Georges Duhamel, cărora se difuzează propaganda în favoarea ţării lor cu ajutorul undelor. HENRY BERGSON ŞI RĂZBOIUL In una din ultimele sale cărţi — Les deux sources de la Morale et de la Religion, — Henry Bergson, consideră că războaiele, sunt de origină mai mult decât economică sau demografică şi au un substrat fatal. „Umanitatea, — spune dânsul, — nu pierde nimic, nu poate pierde, fiindcă caracterele câştigate nu sunt transmisibile; aceasta e sigur, deocamdată. Omul preistoric, care nu crede decât în forţă, este deaceia întotdeauna puternic.’ AQUARIUM Poetul ardelean, d. Emil Isac, unul din vechea generaţie de scriitori din provincia trusicianpatitică, rămâne, în pofida vârstei, un cântăreţ cu lira bine înstrunată. D-sa semnează în numărul recent al revistei „Gândirea” un frumos poem, intitulat „Aquarium”, pe care îl facem cunoscut cu plăcere cititorii lor noştri: 1 : ‘ „fii borcariul de cristal , Sunt peşti de aur mici Nu-i duce al mărilor val In jurul lor Stau statui: şăgalnici pitici, Şi flori ce visează şi mor. Şi sclavi ai borcanului: peşti, E oceanul închis în borcan, Şi paseri aduc din Australia veşti Sunt suflete ce nu găsesc liman Şi peştii sclavi ai borcanului de cristal îşi joacă sclavia de veci, Şi apa lor e fără de val Şi tu când pe lângă peştii tăi treci Zâmbetul tău cade Pe trista închisoare de cristal Privirea-ţi se face al apei val. Şi peştii de aur robiţi în borcan de cristal Nu mai sânt singuri. „SATUL" A apărut revista de cultură şi literatură pentru popor, „Satul", Nr. 106 pe luna Septembrie 1939, care duce în lumea largă a satelor noastre, aceleaşi îndrumări, sfaturi practice şi tot ce interesează viaţa spirituală a satelor noastre. Spicuim din bogatul cuprins: Pentru pacea şi liniştea noastră, de Andrei Udrea; Păianjenul dela Mărăşti, de lt. Paul Epureanu; Crâmpeiu dintr’o scrisoare găsită, de I. R. Ciurescu; Familia, şcoala şi biserica, de V. Lovinescu-Rădăşeni, etc. Articole istorice, religioase, de plugărie, literatură din viaţa satelor, apoi preţioase sfaturi pentru sănătate, pentru îngrijirea animalelor, poezii, folclor, pagina pădurii, ştiri din ţară şi străinătate, complectează acest număr al revistei, făcând din „Satul” o mică enciclopedie populară. Redacţia şi administraţia: Bucureşti, calea Floreasca Nr. 13. Astăseară, deschiderea stagiunei Studio-ului teatrului Naţional Astăzi, Vineri, 15 Septembrie crt„ se deschide stagiunea Studio-ului Teatrului Naţional cu „Acolo, departe...”, roman dramatic de d. Mirceea Ştefănescu. In rolurile principale vor apărea d-na Marietta Deculescu, d-nii A. Critico, C. Antoniu, N. Bălţăţeanu, I. Manu, V. Lăzărescu, A. Marius, M. Balaban. In seara de Sâmbătă, 16 Septembrie se reia „Curierul de Lyon”, iar în seara de Duminecă, 17 Septembrie, „Clownul”. Vineri, 22 Septembrie se dă întâia premieră. Se va reprezenta, într’o distribuție aleasă, „Medalionul”, comedie de Gherardo Gherardi, în regia d-lui Ion Sava, cu dr. Calboreanu, d-la Marietta Sadova, etc. t. TT Poezia patriotică Volbură Poiană Năsturaş : „Pământ românesc sfi Din toate genurile de poezie, poezia patriotică s’a banalizat la noi mai mult ca oricare alta. Cine dintre noi nu cunoaşte măcar câţiva din „Cântăreţii patriei’’, cari făcând să sune „versurile din coadă” — cum spunea Eminescu _, combinau, penibile poezii, cu scopul unic de a realiza beneficii, umililând pe la instituţiile statului, obţinând un preţ exagerat pentru „creaţiunea” lor, ce nu era altceva decât un gunoi verbal şi nu avea alt scop decât un câştig gras. Sentimentul patriotic al românului a fost exploatat, dar şi umilit, umilit până la jignire şi sânge. Ca gen literar, poezia patriotica ajunsese să fie o degradare a artei, deşi sentimentul patriotic este tot atât de puternic, intim, bogat, inspirator ca şi cele mai inspiratoare sentimente lirice. Trebuie întotdeauna să ne aducem aminte de poeziile patriotice ale lui Alexandrescu, Coşbuc, Goga, Crainic, ca să vedem că astăzi găsim cu greutate un poet, care să fi făcut o adevărată şi dezinteresată , artă din inspiraţia patriotică, din imaginea Patriei. O asemenea raritate printre poeţii noştri din ultimii douăzeci de ani este poetul bine cunoscut în lumea noastră literară, d. Volbură Poiană Năsturaş. Volumul „ apărut deunăzi, „Pământ românesc’» ne invoacă discuţia istorică între Titu Maiorescu şi Dobrogeanu Gherea, în care primul susţinea — bazându-se pe creaţiunea marilor poeţi ai străinătăţii — că poezia patriotică poate fi artă sublimă, că sentimentul Patriei este un izvor de neîntrecute frumuseţi estetice, cu condiţiunea primă şi suverană, ca el să fie sentiment idealist, simţire dezinteresată, „impersonală” — după terminologia idealismului filozofic german. La care Gherea răspundea, că poezia teatriotică nu poate deveni artă, deoarece poetului îi lipseşte sentimentul dezinteresării absolute, copleşit de materialitatea complicată a vieţii sociale, care este mai adâncă şi mai opresivă decât „senzaţia patriotică’’. , ...Desigur, ghesea a pierdut cauza Ы in discuţiacu Maiorescu, deoarecemarii poeţiai ’celorlalte' naţiuni au fost, cre?ţ.W.Pl nemuritoareijin . Jemeniul poeziei naîrîbtice: Schiller, Puşchin, Lermontov, Adam Mickiewicz, Glovatky, Petőfi, Stavekov, etc., etc. Vasăzică, poezia patriotică naşte din adâncimea sentimentului sincer, curat şi chiar cinstit, pe care îl trezeşte în sufletul artistului Patria. Judecat în sfera acestor teze, poetul nostru Volbură Poiană Năsturaş ne-a dat un volum de poezii patriotice, în care străluceşte imaginea cea mai frumoasă a Patriei, a Patriei care îşi poartă eroii în faţa destinului ei unic şi măreţ. Orice vers al acestui poet este de o sinceritate cuceritoare şi de o claritate desăvârşită. Numai în starea de extaz artistul atinge aceste culmi, unde este posibilă şi învestmântarea verbală a Intuiţiilor, unde sentimentul îşi ia fiinţa sa expresivă şi materială. Patria la" Năsturaş Poiană — este o dragoste şi o Lumină, este o chemare şi un avânt. El iubeşte patria şi se luminează prin ea, el îi simte chemarea şi îi înţelege Destinul. El se contopeşte cu ea şi se cufundă in plenitudinea ei. Din acest proces misterios de identificare se naşte — la el — poezia — cu naturaleţa, în care omul inspirat şi iluminat îşi exteriorizează conţinutul sufletului său. Glasul lui acum este glasul Patriei, simţirea lui este simţirea ei. De aceea şi imaginea este clară, de aceea şi cuvântul este viciu. El vede eroii reînviind în iluminarea sa spirituală. Ei simt aproape de el în actualitatea prezentă, el trăeşte lângă ei . Nezguduit prin vremuri stau cu voi înfipt adânc în brazda ţării noastre. Sunt buciumul reînvierii voastre Ce sună adunarea de eroi. Nu mă orbeşte fulgerul din soare, Nu mă urneşte trăsnetul din loc. Iubirea mea de ţară este foc Ce arde şi ’n viaţa viitoare. Stăpânit fără încetare de o curată simţire patriotică, orice raport sufletesc al lui cu patria este o binecuvântare. El rosteşte cu dorinţi şi prestanţă sacerdotale: Noi semănăm cu boabe mari de grâu Să fie casele îndestulate. • Să curgă peste ţară bunătate Ca valurile apelor din râu. Odată prins de extazul patriotic, poetul în sinceritatea sa vede măreţia distinsă şi extraordinară a fiilor aleşi ai Patriei. Iată ce curată imagine are despre Regele nostru, imagine exprimată în ritmul scurt şi profund al „Mioriţei’’ lui Alexandri: Sentimentul patriotic este puterea care transfigurează, care prinde elementele sublime ale realităţilor, de deosebire de înclinarea naturalistă, care — în creaţiunea artistică — a găsit şi a acumulat numai elementele negative, greoaie, prea naturale, prea urâte. Idealismul în artă transformă pe om în supraom, pe om în erou. Cu cât mai adâncă e impresia, când chiar în viaţa reală, eroul poetului este omul exceptional, eroul real. Ce cuvinte juste şi pine de căldură găseşte poetul ca sa-şi exprime plenitudinea sufletească. Iată, de exemplu, d. Nicolae Iorga, legendar încă In viaţă, îşi închiagă astfel fiinţa văzută în ochii poetului: Şi’n zilele când norii de luptă nţi tunat Cu foc nestins din tunuri întreagă-ne fiinţă, Tu mai presus de moarte ai înmulţit credinţa Că muntele se mută din loc, şi s’a mutat. Eşti vârf mai sus de fulger cu norii ce frământă. Una mai frumoasă decât alta, fiecare dându-ne bucuria clarităţii, orice vers impresionându-ne cu fluidul său miraculos — poeziile lui Volbură Poiană Năsturaş apar să reabiliteze poezia patriotică. Ea nu e „făcută” pentru scopuri personale, nu are nici măcar pretenţia justificată de a fi o poezie didactică, deşi a venit vremea să introducem in şcolile noastre poezia de înaltă calitate artistică, poezia lui Năsturaş este un cânt, este o rugăciune, este un elogiu, este — într’un cuvânt — o simţire frumoasă prin frumuseţea sa imanentă, este o iluminare prin lumina ce face să inunde in sufletul inspirat Realitatea maternă şi cutremurătoare a Patriei. Cine înţelege, vreau să spun, cine siute Patria pentru ea, cine se simte trup din trupul ei, şi cine se ştie strop de viaţă din viaţa ei nesfârşită, acela înţelege şi gustă artistic in tot nesaţiul aceste solemne mărturisiri. Eu ştiu că există o ţară Slăvită şi dincolo de moarte, Noi o vedem, căci nu e departe, Mai scumpă ca piatra cea rară. In ţara aceasta trăim, In ţara aceasta iubim In ţara aceasta murim Ne-acopere iarna uşoară... Poate că nu aş face altceva mai bine, decât să afirm — pe lângă impresiile despre care am aşternut câteva cuvinte aici — că poezia patriotică a lui Volbură Poiană Năsturaş reabilitează, după atâta revărsare de banalităţi şi de „patriotism’’ versificat, genul artei patriotice, a artei de Îndemn ritmic şi de avânt de jertfă, acum in aceste zile, în care Patria devine pentru fiecare din noi _ un ABSOLUT. G. Mivanov Lan îmbelşugat Domn prea luminat. Codru rămuros Rege Făt-Frumos: Tare în credinţă Mare n suferinţă Colorând de sin’ Pace ai adus : Ochi de flori albastre Plaiurilor noastre; De pe drumuiri grele Aur dela stele Iar mărgăritare Dor din depărtare. In Cetatea Sfântă Clopotele cântă Inimile cântă. „O operă de importanţă naţionallă” astfel c aeexprima, acuim aproape un an în urmă, profesorul Gino Lupi în cunoscuta revistă italiană „L’Europa Orientale” (Iulie-Octombrie 1938, p. 439-448) a profesorilor Amedeo Giannini (Roma) şi Ettore Lo Gatto (Padova), în cursul unor entuziaste recenzii asupra volumelor date la iveală prin strădania d-lui prof. univ. N. Cartojan, de editura craioveană „Scrisul Românesc”. Este într’adevăr, o operă de importanţă naţională, punerea la îndemâna tuturor, firul de aur ce uneşte piscurile cele mai înalte ale gândirii româneşti în slova curată a începutului. Unificarea sufletească a tuturor Românilor nu se putea face numai prin discursuri. Se cerea dinamizarea tuturor valorilor spirituale. Cărturarii se simţeau stingheriţi în activitatea lor, intelectualii de orice specialitate, profesorii şi elevii din toate colţurile ţării tânjeau de dorul de a ceti în slovele bătrânilor Gr. Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce care au pătimit ţara şi neamul românesc, de a-şi aprinde sufletul la flacăra naţionalismului lui Eminescu, Bălcescu sau Kogălniceanu, de a descoperi înaltele valori etice în proza lui Slavici, cu alte cuvinte, de a cunoaşte şi a se forma la lumina pentru care aproape toţi înaintaşii noştri pătimiseră.Şi dacă precursorii luptaseră în toate chipurile bănuite sau nu, lupta lor ne rămânea necunoscută. Odată cu stingerea din viaţa aceasta. Mânuitorii condeiului, care vieţi întregi zăboviseră în faţa hârtiei croind drumurile românismului şi ale artei, ştergând o literă şi, scriind alta, cu o grijă sfântă, ajunseseră necunoscuţi sau falsificaţi şi pângăriţi. Ediţiile operelor unora erau inexistente, iar ale altora, dacă existau, constituiau tot atâtea impietăţi. Căci, în afară de Biblioteca scriitorilor români, editată pe vremuri de Institutul de arte grafice şi editură Minerva , prin competenţa lui N. Chindi, E. Carcalechi şi P. Haneş, care au dat şi încercări de ediţii critice ale scriitorilor români (primele două, volumele de proză ale lui V. Alexandri şi C. Negruzzi) — din păcate incompletă şi epicizată, toate celelalte ediţii făcute de oameni nepregătiţi şi cu gândul numai la izbânda unei bune afaceri comerciale, ne-au dat texte lacunare, nici măcar corupte cu vreo metodă, ci la întâmplare, cu schimbări de limbă şi stil, pe care nici o toleranţă nu le-ar fi putut îngădui. Acum nouă ani — în 1930 editura „Scrisul Românesc” lansând un program pentru restituirea şi curăţirea literaturii româneşti, pentru alcătuirea unei 1:ЬНо!5Н complete, care să cuprindă operele reprezentative ale scriitorilor noştri clasici, prin revizuirea ediţiilor existente şi restabilirea textelor autentice pe baza ediţiilor princeps îngrijite de autorii înşişi în viaţă fiind, sau pe baza colaţionării manuscriselor autografe, prin lămurirea operei cu ajutorul elementelor din viaţa scriitorului şi din ambianţa în care a fost plăsmuită şi prin tot ceea ce ar fi putut contribui la apropierea sufletească a tineretului de viaţa marilor scriitori: portrete, stampe, autografe, facsimile, etc. Cu această concepţie critică şi conştient de truda ce începea să-i apese umerii, a pornit la lucru, neobositul cercetător, d. prof. univ. N. Cartojan, veghetorul acestei colecţii, care cu autoritatea şi nobleţea sufletului său a ştiut să-şi apropie pentru fiecare autor editat, pe cei mai recunoscuţi specialişti, care ne-au pregătit cele mai frumoase antologii comentate. Precedate de introduceri bogate — care uneori au luat proporţii de studii aprofundate — cu note, explicări de cuvinte, chiar şi glosare, colecţia aceasta poate forma cel mai bun îndreptar de literatură română pentru şcolar, profesor şi chiar pentru intelectualul care întreprinde studii serioase de limbă şi literatură. Nume cunoscute şi verificate garantează soliditatea operei întemeiate. profesori universitari, N. Cartojan, I. Lupaş, P. P. Panaitescu, C. C. Giurescu, Al. Procopovici, Al. Marcu, Al. Busuioceanu, I. D. Ştefănescu, profesori secundari, S. Struţeanu, D. Murăraşu, C. Botez, Mariana Rarincescu-Zamfirescu, N. Ghiacioiu, M. Paulian, T. D. Măruţă, G. Baiculescu, Al. Iordan şi răposatul comparatist M. Gaster, ne-au pregătit — până acum în 25 de volume — cea mai frumoasă mai ştiinţifică şi mai curată crestomaţie a literaturii române. Cu sacrificiile ei — de a o prezenta în admirabile condiţiuni — editura „Scrisul Românesc’ face o operă de necontestată valoare pedagogic-morală şi o dreptate naţională celor care construind o spiritualitate românească ne-au apropiat de Occident, unde elogiile nu ne mai sunt drămuite ION CAZAN CĂRŢI „O OPERĂ DE IMPORTANŢĂ NAŢIONALĂ" Colicea clicilor imbm comentaţi Tatrul Maria Compania dramatică de la teatrul „Regina Maria” continuă să repete, în vederea deschiderii stagiunii „Molima” de d. Ion Marin Sadoveanu. Din distribuţia excepţională de care se bucură piesa, fac parte d-nele Lucia Sturdza Bulandra, Aura Buzescu (de la Teatrul Naţional) şi d-nii Топу Bulandra, V. Maximilian, G. Storin, etc. Punerea în scenă este făcută de d. Ion Sava. Premierii a fost fixată pentru ziua de Sâmbătă 23 ort. Cassa va fi deschisă cu începere de Linii intre orei* 10—*1 și 16—22. » O CARTE PE CARE ГАМ CETIT-O — Ai cetit Flush, de Virginia Woolf? — Iar? Aceiaşi şi aceiaşi întrebare, a nu ştiu câte-a oară. Parcă viaţi sfătuit. Steliana Corbu m’a privit indignată, apoi, numaidecât a păşit spre biblioteca de lemn de stejar şi-a tras diintr’un raft cartea cu pricina. — Aşadar, ai cetit-o? am suspinat eu, uşurată. Prietina m’a privit din nou, cu ochi măriţi. — Deoarece văd c’o ai în bibliotecă şi-i tăiată... am adăugat, ca să-mi lămuresc afirmaţia. — Ei, şi ce-i cu asta? — m’a întrebat, scoasă din sărite. — Nu se poate s’o am, să fie tăiată și totuşi să n’o fi cetit? M’am uitat la obrazu-i bătrân ce arăta plin de supărare.— A! Vrasăzică încă n’o cunoşti? Păcat! E o carte straşnică. — Cine ţi-a spus că n’o cunosc? — Parcă aşa mi-ai dat a înţelege, că n’ai cetit-o. — Da. N’am cetit-o. — Atunci? — Dar o ştiu... în felul meu. — Cum aşa? Steliana Corbu s’a apropiat de fereastra deschisă prin care venea până la noi un „Trăiscă Regele”, cântat de glasuri de fetiţe închise in şcoala de peste drum. ’ _ Foarte simplu. N’am cetit „Flush”, dar am foiletat-o vag. Am cetit o pagină şi jumătate dela început şi una dela sfârşit. — Şi nu ţi-a plăcut? — Ba, tocmai, mi-a plăcut grozav de mult. — Atunci? — Atunci, n’am cetit-o tocmai pentru că mi-a plăcut așa de mult. — Nu te înțeleg. _ Bătrâna prietină a zâmbit, triumfătoare. Ii plăcea să mă uimească Cu ' asemenea enigme nevinovate. — Vezi cuierele din colț? _ m’a înjtreibat pe neașteptate. — Da, dar ce are de-a face asta? — Are atace. Știi că așteaptă, pline, nedesfăcute de luni de zile. — Știam că aveai de gând să faci o călătorie. — Da. Vroiam să mă duc la Londra, un oraș pe care încă nu l-am văzut. — Și-acuma, n’ai putut pleca, din pricina războiului care a izbucnit. — Tocmai. — Nu văd legătura. — N’o vezi, dar există. Imaginea pe care mi-am făcut-o de Londra în decurs de ani de zile mi-e dragă cum îți este drag un lucru creat de tine. Nespus de frumos vis s’a făurit în mintea mea asupra acestui oraș despre care s’a spus, s’a scris și s’a discutat atâta. Imaginea mea asupra Londrei e desigur cu totul alta decât aceia justă și mi-a fost frică ani de-a rândul să confrunt visul cu realitatea, _ intrând în Londra de-albinelea, nu numai cu mintea și închipuirea im a. , La fel cu „Flush". Știu bine ca e o jj-Orafie a unui câne. Mi s’a spus şi am cetit că ar fi înrealitate o satiră la adresa societăţii itindoneze la o anumită epocă. Fletând, am prins tonul cărţii. O fraza monologată a câneluimi-a dat adâncimea gândirii. Sfârşitul mi-a pus duioşie pe suflet şi-an nedesluşit sentiment de batjocura ,ea şi înţelegere umană. Tristeţea a dul sfârşit simplu şi lucid e de multe ori mai străpungătoare decât acea cu fraze şi tumult sufletesc. Sunt aproape sigură că am avut impresia justă a ceiace a ginia Woolf să fie cartea,eh fiusu. Nu ştiu însă dacă această impresie se suprapune şi realizării ^artistice care de multe ori e diferită de planul iniţial. Mi-a fost frică să plec la Londra, ca să nu-mi stric o imagine scumpă; mi-e teamă^să citesc Flush ca să n’am o dezamăgire. De-aica, toate, impresii, realităţi, visuri, amintiri şi fapte vii, toate se confundă într’um abuz nedesluşit, în care un Hamlet ar vedea problema veşnic nerezolvata:: „a fi ori a nu fi”. Ori, cum spune negrăit de dulce Eminescu: Ca visul unei umbre Şi umbra unui vis... De-aceia, n’are atâta importanţă c’am cetit „Flush” ori că n’am fost la Londra. Prefira Sadoveanui „Luna de miere" ÎTteatrul Nataliţa Pavelescu Comedia revisto-muzicală „Luna de miere“ se mai joacă doar câteva zile la Volta Buzeşti Teatrul „Nataliţa Pavelescu”, care a creiat acest spectacol de mare amploare comică continuă să-l joace cu acelaş ansamblu în frunte cu marea vedetă Natalița Pavelescu și cu aceiaș orchestră-jazz sub conducerea compozitorului. ааиринвавия1нвшрияаиииинвааввая0а|ввшшии®®шаяи!яав!яяиии1 In prefaţa cărţii compacte de „coruri" apărută recent, d. Constantin Baciu se scuză pentru unele realizări neisbutite şi cere indulgenţă apreciatorilor. Faţă de un material atât de important care se raportă la împlinirea educaţiei muzicale a şcolarilor români, cred că îngăduinţele sunt de prisos. S’a greşit destul cu o sumedenie de tratate rătăcite, neadecvate şi streine sufletului de copil, care doreşte să cânte melodii simple, armonizate natural în stilul muzicei vocale pune, având claritate şi preciziune, pentru a fi uşor executate. Chiar între apreciaţii noştri compozitori de coruri găsim câţiva cari au introdus maniere „culte” contrapunctice şi ritmice în vocile secundare, instreînând frumuseţile melodice elementare. Excesul de ştiinţă a dus la greşeli de armonie, de formă, de accente şi stil. Poate că aceste pete în activitatea unor dascăli prea conceptivi rămaşi departe de inima curată a copilului a servit de exemplu d-lui Constantin Baciu atunci când s’a aşternut la munca grea a făuririi unui tratat de coruri. Cântecele d-lui Baciu sunt scrise şi păstrate în forma miniaturală populară, absolut simetrică. Nimic excentric, barbar sau fantastic în modulaţii, pentru a produce noutăţi şi efecte. D. Baciu a studiat sistematic muzica tradiţională românească, a aflat comorile sale originale, şi dacă le-a desgropat nu le-a vânturat galbenii sunetelor prea mult în mâini să-şi piardă tăria şi frumuseţea vechimii. Sufletul poetic, geniul sănătos al poporului este păstrat în colecţia de cântec a d-lui C. Baciu in farmecul lui specific. Textele sunt uşor de înţeles şi au un fond etic elevat. Melodiile se desfă-,şură conform unor linii naturale de emisiune a vocilor, fără salturi şi intervale de hazard, au prospeţime şi expresivitate, şi mai ales se potrivesc caracterului poeziilor. Unele treceri cromatice ca un „Sfat bun“ (pag. 5, măsura 7—8) desigur s’ar fi putut evita; sunt însă obstacole uşoare cari nu stingheresc calitatea pieselor. O serie interesantă de cântece din valoroasa broşură a d-lui Baciu o constituie „Colindele moldovene” pentru 2, 3 şi 4 voci, culese cu o grijă deosebită, păstrându-li-se caracterul pios şi calm ca o seară de Crăciun. Tot atât de plin de incantaţie şi bucurie naivă pentru vestea Naşterii Mântuitorului sunt „cântecele de Crăciun”. Culegerea d-lui Baciu prin diversitatea ei, prin modul inteligent al tratării cântecelor şi prin destinaţia lor (voci de bărbaţi, voci mixte) întrece oarecum cadrul pur didactic şi poate fi recomandată fără nici o rezervă şi fără gândul că s’a comis o greşeală din entuziasm, societăţilor corale româneşti, Ateneelor populare, formaţiilor vocale in curs de afirmare. La sate, cred că aleasa colecţie şi-ar găsi o bună chemare. Găsim remarcabile ca atmosferă şi intens susţinute inspiraţia ultimele două piese ale culegerii, „Baladă populară din munţii Neamţului”, (pentru cor mixt cu solo corni piano şi versuri declamate) şi „Rugăciunea” lui Eminescu tălmăcită în seninătatea ei majestoasă de d. Constantin I. Baciu. O carte de coruri utilă şi meşteşugit lucrată e o apariţie rară. O semnalăm astăzi cu o bucurie de multă vreme nemanifestată. T. Constantin Baciu a făcut pe lângă o operă de ales mu:: -mt, n operă de bun român. Virgil Gheorghiu însemnări ntuzicate 0 carte utilă : „Cerurile" de d. Const. Baciu *