Romanulu, iunie 1864 (Anul 8)

1864-06-25

ANIU ALU OPTULEA. VOIESCE ȘI VEI PUTE., Ui 1^8 — 04 fii nr. 152. 76^ l’oli'.Î luni ■— ,, 32 - a». I’« uit lunii — „ lil.'utt cso.mjilarfi 2-1. par: .Pentru Paris pe trimestru li. 20 - l eu'Ai Austria fior! lov.a IV .!!!•"« 0-1' și:31. luni — ADM ! lVISTUAȚIUNEA ACESTUI ZIARII. Sunt fi rugați Domnii aboliți, atâtu din Capitală cât ș și din Districte, ale cărora abonamente la acesta Piariu și Românul 11 de Duminică espiră la 1 și 16 Iuliu anulucurent, se binevoiască a grăbi reabonarea jduimelor, ca, se nu fie nevoită acestă Administrațiune, în observarea reguleloru sale, ale înceta darea feíelor,pe când tivpescu ale avea. — Dresden, 27 Iunie. Sera. In ședința de astă dî a Ca,cere primare, camerierul Zehmen a făcută propunerea ,,d’a invita pe guvernul. Statul lui a opera lîrgă confederațiune, ca tóta confederațiunea germană se ie parte la continuarea resbelului în con ■* tpa Danimarcei și se se djeclarpres- ADMINUS7 RAJUNEA, PASAGWLII ROMANU No. 48. Rr.daițiu'vca, SUmla Fortunei (Carnuta) No. li — Articîela trăirise și nepublicate ec vore an'c' Geraute ros punijotcriu ANDIlELU IONK80D. REVISTA POLITICĂ. BUCIRESCI 6 Capforin Unu studiate in dreptu ne trimite, suptu a sea supscriere, unu „apelă la opiniunea publică,“ pe care ne cere al fi publică. Printr’acestă apela, bine scrisă, nici este simțită, protestă contra destituirii din postură de bibliotecară, a învățatului profesore Laurianu. Mai protestă încă în genere în favorea tutoră bărbaților în învățați,onorabil, cari suntă înlăturați, sau uitați. ..Ună doctore în dnptă, dice acelă apelui, este destituită din postură de Președinte și ună practicante îi succedă.“ Nu publicămă acestă apelu, căci credemă că este mai cu minte se facemă astă-felă; însă făcurămă cunoscută coprinderea lui, și ne unimu și noi cu protestarea junelui romănă. Inceină ca și dânsulu, că nu voimii a atinge nu nimică nici chiară susceptibilitatea d-lui Preda; înse aci este vorba de unu bărbată ca d. Laurianu, și prin urmare orice susceptibilitate trebue înlăturată, spre a saluta, cu toții, pe betrouula și învățatulă profesore. „Pue,dice apdlulă ce avemă luptă ochi, poe d. Preda mana pe consciință și spue, în franchpța sea de studinte, de este liniscită în sine căndu remplasezu ca bibliotecară pe părintele sciinței ș’ală literature!, pe d. Laurianu, a cărui albuță ce-î acopere capulu, este dobândită în studie!“ Din întru, Monitoriulu nu ne spune nimică altă de cătă căte-va permutări și numiri în partea judecătorescă. Afară din acesta, nimică, cu totulă nimică. Ar zice cineva că fostua Adunare sfîrșise tóte lucrările cele mari, cele naționale, și n’a mai lăsată nimică de făcută noului guvernă, care, dupe Stătută, este în adeverit ceea ce se chiamă guvernă, căci împreună tóte puterile, pe ie la deschiderea nouei Adunări. Din afară asemene n’avemă, pană în acestă minune, nici uă scrie telegrafică, și foile străine, se scie că vara postea austriacă din Bucuresci ni le dă cu restempuri și cu tencu. In acesta storpiciune generală, nu ni se póte daru imputa nouă de vomă ,zice publicului că din nimicu numai unulu Dumnezeu a putută crea uă lume, bo Iui ii ca uă afacere a confederațiunii Camera a decisă a trimise acestă propunere în examinarea unei coroisiuni. — Danzig, 27 Iuniu. Sara. Gazeta de la Danzig anuncia : Trei corăbie danese luptă pavilionului parlamentaru au adusă anunciută blocadei. Corăbiile neutrale au dobînditu unu termină de doua-feeîn io pentru eșirea din portu. — Hamburg, 28 Iuniu. Anul dimineții, la 6 și jumetate ore, a sosită corveta prusiană „Zeddo“ lingă faruri la gura fiului Weser, ș’a aretată pavilionulu francess. — Stuttgart, 27 Irniu. Intr'uă alocuțiune cordială a noului rege, Carol I, către popor, se garantază statornica menținere a constituțiunii țerei. Ultima voință manuscrisă a reposatului rege este din anul 1844 silice, că a trăit ă pentru concordia, independința și gloria Germaniei. Că voiesce uă imormêntare simplă, numai cu unu cortegiu funebru de trei persone și de gardă. Loculu imormêntarii se fie Rothenberg și timpulu imormêntării îateia răsărire a sorelui. Fi ndă că numai publicitatea cea mai întinsă póte risipi ori ce bănuiesc, lămuri ori ce nedomerire și îndrepta ori ce greșiale, publicămă urmatórea epistolă de și anonimă, și mulțiămimă celui ce a scrisu-o s’a dată astă felă ocasiune : cu a se lămuri uă ne înțelegere, sau a se îndrepta uă greșială. 1864 Iuniă 22, Domnule Redhetctare. Amu ve<ută in tyrariulă Românală de Sâmbătă, 20 Iuniă, lista de împărțirea banilor« in favorea inundațiloră sărăci. Ve rogu, aveți bunătate și esplicațî, ce ioră ce li s’aă dată câte lei 12, parale 10, este că acești omeni aă fostă pre sărăci, s’au că nu li s’aă pricinuită mai mare paguba decâtă de acestă prețiu; (căci chiară dupe ipsa d-vóstra, nimeni n’a perdută mai multă de câtă cei săraci). Nouă ne vine a crede că la cei mai seraci s’aă dată mai puțină eară la cei mai avuți mai multă, și ar fi bine se se facă să împărțâtă mai drepta în favorea saracitorii pentru care a și contribuită publicută. La Abonată, una galbenă ruginită, și dacă nu te învoești lesne, te amenință se nu te fracă rîulu. Oameni călări aă plătită câte unu sfanțu și unu sfanțu și giumetate de cală. Eu suntu vecină, și soția mea ducénduse mai deunădi, a plătită unu sfanțu și giumetate pentru doui cai, cu marea nemulțumire a posesorului podului acesta. Arau îfișciința lu pe d. Suptu-prefectu de Sabar, și pe câtă amă aflată, a făcută remonstrări proprietarului podului. Cu tote acestea, jafulă continuă, și podul se află în cea mai deplorabilă și periculoșă stare. Este pre datură publiculă se suferă aceste rea îndoită din pricina cupidității proprietarului podului? și administrațiunea nóstră nu are dreptulu se’ii îndatoreze, îndată și fără zăbavă, sau se înființeze podu solidă și sicaru, sau se renunțe la acestu drepte, pe care nă sută de oriorî suntu gata alți priimi de la guvernu cu clausa d’a faca podulu dupe pia milă ce-î va da acesta și cu premiu de transporte olărită ére nu pe fafă lit < Suntu etc. etc. Doctorală N. Țurnețcu gg-«"«—yn, ,r*’----— 1864 Iunie 22. Domnule Redactorc. Dacă ai gustulă cavalerescu d’ați pericula viâța și d’a fi totă d’uă dată jefuită <j'oa amiaijia mare, apucă drumulu vechiu ală poștei Craiovei și treci Argeșială pe la moșia mea, Prisicenii, unde arau foștii erî ca se veijă întrecăciunile ce mi-a făcută Argeșulă Pe acestă rîă frumosă, 1 % oră departe de Bucuresci, și într’ună puntă atâtu de străbătută, se află unu podă mișcătorii, înființată de proprietarulă moșiei Sabarulu, cela mai miserabile ce amu vdlută vr'uă dată în viață'mi, închipueșteți, domnule Redactare, vr’o căte-va scânduri șubrede, înșirate intre densele, și aședate pe doue luntrifere în cea mai prosta stare, închipuiește fi âică că acestă podă, pe care potă încăpea două trăsuri și 20 sau 30 de inși, se mișcă, de la o margine la cealaltă a inului, pe una otgonă de tesă în parte roșă în parte putredă deja, prin intermediarul unui bietă scripetă de lemnă de cea mai slabă și ticălosă construcțiune, și vei înțelege totă pericolulă seriosă la care suntă espuși numeroșii pasageri. De plată? nu întreba: Iți cere, cătă voiește posesorulă podului, unu icosară, doui icosari JOU1, 25 WML 1864 I,UMINEZA TE KIVEI AI Abonamentului Bucuresci, Pasagiu Romăna No. 48.— li> districte la Corespondinții Ziarului și prin Poștă.—La Paris, la D. Hallegrain, rue de l’ancienne Comédie, Nr. 5. — Administritoriie jjiarului D. Gr. Semne, CVNTINCI UJiLIE, liniă de 30 litere — 1 — reü Inserțiuni și reclame, linia 3 — ,, ȘIOPTELE Ce mai nou ? este trasca obicinuită, care se repetă de sute și mii le urî, in tote diferitele moduri și variațiuni; fii care voiesce a afla, a cunosce ce se intemplă, ce se petrece; toți sunt setoși de noutăți; cei mai mulți vise nu pentru a se instrui sau a se folosi; n, curiositatea lor nu are la noi de ordinară nici unu alte scopii, de câtă a colporta noutatea, a spune altora cea a ce au aflată și câtă se pot, mai curunda, lemenduse se nu învechiescă noutatea și se perdă totă valorea sa, înțelegemă curiositatea pentru lucrurile cari ne înțereseză, daru n'ama putută înțelege nici uă dată mania d’a alerga dupe nouătoți numai spre a le putea comunica altora. Omul, care abia cu doue minute înaintea întrebată pe toți cunoscuții lui, ce mai nou? opresce în calea sea pe cele d’ăntâiu cunoscută și începe conversațiunea cu cuvintele: Scii noutatea ? Și dupe acesta îi povestesce cea-a cea aflată, vise totă d’auna c’ună pre care adaosu ; ii pune unu epitete de la dânsiliu, colo adaogă una cuvântă, aci maresce pucina, colo scade pucina. Nuvela trece din colportorii în colportoru, Iată d’auna câte pucina modificată, adăogită. Ni s’a intemplate adesea că uă nuvelă ce provenise de la noi, ne a revenită, dupe ce a trecută prin clone-țieci de guri, astăfelă desigurată, în călu nu ne ma era cu putință s’o recunoscemű. $ice lui B c’a aflată că cutare ministru își va da demisiunea. B. comunică nuvela lui C, C lui D, D lui E și așa înainte până la Z Dupe trecere duă oră sau doue, Z întîlnesce pe A și—înjiceai aflată schimbarea ministeriului? și începe a-i spune anume una ministeriă cu totulă nou și forte positivă, căci a aflată nuvela din sorgintea cea mai sigură, numai la cutare ministerul nu se sciedocă dacă M, sau PP, va fi ministru. Apoi cercetându - de la cine a aflată Z acea nuvelă, află că provine de la Y, că Y o are de la X, X de la V, Y de la U și așa înainte prin tolu alfabetulu, până ce ajunge la cunosce că ea provine de la dânsulă chiară și că cuvintele sale, trecendu prin atâtea guri, au luat risce dimensiuni colos de. Respândirea acesta de nuvele este încă comparative inocinte, căci, oricum, s’află unu greunte de adeveri mestecatu într’uă chilă de minciuni. Daru suntu alți omeni, dri nu sa mulțumescu a colporta nuvele și a le mări, sau i le modifica dupe fantasia loru, ci care le nescocescu, le fabrică inșii. Este asemene órecumu inocinte căndŭ, nu conținu calomiele cele mai ucidatorie despre moralitatea și onórea individilor. Acei inventatori ai minciuniloru și calomnie/orü proceda cu ore care scrupule,sitate, nu vorbesc o nici uă dată positive, ci începu totudeauna: „se tfice,“ „amu au^ita/* „se vorbesce,“ și mai adaogă: „nu potu garanta autenticitatea, dar„ așa mi s’ajitsu“ și alte asemene frase, sciindu înse forte bine că amicula căruia comunicații nuvela, și mai cu semn calomnia acea importantă, suptu sigilulu secretului, va colporta-o, tot suptu sigiliulu secretului, va modifica-o și va sea, complecta-o dupe imaginațiunea Astofelu se respîndesc, și optele cari suntu în gura tuturor, și că nu mai multu suntu respîndite cu atătii dobíndescu mai multu credementu. Și cumú se se îndoiesca cineva de adeverul a unei nuvele care i se comunică de trece persone diferite. „Vox populi, vox Dei!“ Nu cunoscemü nici une proverbii care se fiu mai asurdă decâta acesta prin scamotarea ce i se face. Cumü vocea poporului ar fi vocea lui Dumnezeu, cându Dutmedeu vede, cunosce, scie și se pronunții în libertate, eri popórele se lasă uneori a fi ținute în deplină nesciință ș’a fi puse a se pronunța despre ceaa ce nu scie și nici măcarO n’au putută desbate. Și e că și de ce vedemO popórele budăndu astăzi ce au defăimații ieri și ce voru defăima și lovi mâne. Reul ce resultă din aceste șiopte este învederatu, și este cu atâta mai mare, cu cătu este cu neputință a prinde pe fâptuitoru, pe fabricantulu nuveietoru mincinóse. Remediuiu celu mai bunu în contra șiopteloru este numai publicitatea. Ziaristica. Unu diariG nu póte publica de cătu nuvele mai multu sau mai puținu întemeiate, provenindu oricumü dinuă sorginte mai sicură de catu șioptele ce se respîndescu. Ș’apoi calomnia publicată nu póte prinde uă nuvelă, căci celu calomniatu o póte spulbera îndată totu prin publicitate. Și că tu pentru nuvela ce se publică supta reserva de „sedice“ ea nu póte lua nici uă dată uă importanță mai mare, nu póte mări dimensiunile sale. Și apoi acesta este solutit că oricare distiű, care se respectă și voiesce a fi citită, trebue se se feresei, în interesul seu propriu, a publica nuvele despre a cărora vericitate nu este convinsa. Nu póte fi nimicit mai neplatute pentr’unu d‘arie decât a fi silită a se deminți candv a afirmatü. Se înțelege că și redactarele unui dianu nu este de cătu unu omu, și ca omu pate fi indusa în erore, căci singură numai Dumnedeu scie tóte; daru este în interesulű seu, a rectifica ori ce eróre ce póte se va fi strecurate în colonele Darului, îndată ce află adeverulu. AdeveratO, s’au vedutu chiar‘e cari trăiescu numai cu minciunea și cari dinadinsu de figură adeverulu, cari, în contra convicțiunii loru, respîndesc minciuni, calomnie; înse asemine fóte nu potu produce nici unu zen: ómenii înțelepți, moraii nu le citescu sau le aruncă cu disprețiulu ce merită. Esistința loru este efemeră; îndată ce mâna puterică care le susține se rerage de la dénsele, cadu în uitare, dupe ce au trăitu su despre țiulu chiaru ă celorva cari se plăteau. Și diaru de vomO admite că msce asemenea fiare potu produce unu rea pre care societății, cea’a ce n’o credem”, scesta rea nu póte fi în nici uă comparațiune cu marele bine ce produce diarbuiea în genere. Nu suntem noi, cari amu putea cădea vr’uă dată în pecatulu d’a cere suprimarea și chiaru pedepsa oficiale a vr’unui organu alu publicității, fie cătăderea dirigenla și redactată; că asemene cerere ar fi identică cu aceaa d a desființa tótu vegetațiunea, fiinducă între plante s’află și unele veninose. Un câtime de veninu pare âncâ a fi necesariă pentru esistința universului; foile acele plătite spre a distila veninulu loru au neaperatu și ele ua rațiune d’a fi, celu pucinű acesi da areta publicului diferința ce esistă intre unu diariü care se respectă pe sine și acele foie cariesti despuiate și întinate în facia lumei. Nu cunoscema nici unu mijlocu mai bunu, mai eficaciű spre a stîrpi șioptele și calomniele de cătă publicitatea, libertatea tiparului. Ea, care trăiește prin lumină, este naturala inamică a întunericului și publiculG nu dă credemêntu șiopteloru candu presa liberă tace, sau cându reduce nuvelele la adeverata loru proporțiune. Dară decă presa nu este liberă, L atunci se stri— bue tăcerea iei unei alte cause și șioptele câștigi îndouitG terâmulQ ce se răpesce, Ziaristicei, și astfelu, guvernele cari sugrumă presa peru până ’n sfirșitu numai prin martea ce s’au pregătită sluiure prin suprimarea luminei. Iernescu. ÎN AMERICA. (A vedé Nr. de la 25 Mai) Dedicare serviciului Sanitariu. Capitolul XXVI Caritatea. A doua zi, la ora dejunului, îmi simții inima forte usiaie. Dinah la drepta, Suzana la stingă, me făceau se semuim c’une patriarchu în mijlocula copiilor sei. De căndu babe t rănescu, nimice nu’mi place mai multu de câte se vedu impresarile meu figure june, fragete ca fina cându resare, zimbitorie ca speranța. Vai! de ce mi putem da la uă parte din calea lor a mărăcinii! De ce nu putemu se la împrumutămui acea speranță pe care viața ne-o vinde atătă de scumpa și care nu ne servesce la nimică ! Femeia mea nu făcea lucrările pe jumătate Dacă eă adoptasermi pe Dinah, Fox era protegiata da Jenny; elu se însura! De aceaa și avea talerulu seu pusă lăngă iubita sa. Apoi, elu intră fără se se turbure dolocit,c’unu burberu albu în măn , ș’îmbrăcișă pe logodnica sa c’unö aeru invingétorio. Căndă mania crispa chipulu as uțiu alii avocatului, elő nu era frumosö, tenerii și g danie, era grósinen, ai fi disă că este unu serpe înamoratu. Dinah nu era de iceü de părerea acesta; in deșertul spuneame lucrurile cele mă plăcute, ea nu avea ochi de cătu pen-