Romanulu, august 1866 (Anul 10)

1866-08-05

518 ROMANULUI AUGUSTU, legiurile, n’o fâcea fi foștii privileghiațî ci foștii boiari raici și neguțiătorî kiavuțiți, adică acei cari fără oborîrea privilegielor, n’ar fi fostu nimaice, n’ar fi fost, nici chiar și omö, ci abia, dupe multe lupte, ar fi putut ajunge a fi omulü cutăruia. Dacă daru aceia erau mai buni, mai luminați, de cătri foștii privilegiați, pentru ce nu votau mai bine? pentru ce nu ’ndatorau pe aleșii lor, a susține drepturile și libertățile dobândite prin Constituțiune, principii de la 89, moralitatea și libertățile politice? Și cei cari nu votau, ce făceau spre a înrîuri prin puterea morale asupra celor și caii votaö, ș’asupra deputațiloru ș’a guvernului spre a dobêndi și ei dreptului electorale ș’a susține principii de la 89? Și căndu guvernului începu mai ântei a coti legile și ’n urmă a le călca, cari fură protestările, manifestările celor fi buni ș’ale corpului comerciale, acelua care pănă la 1848, pănă la 1859 nu era nimicit ș’acumu era, putea, trebuia se fiă totu? Puține ș’arătu de puține în cătu s’a putută susține că n’au fostu nici de euru. Legea electorale era privilegiată și mai cu semarea aplicată. Cine însă, dupe Căimăcămia de trei a inceputu a călca și legea electorale și tóte celelalte? Se marturima că cercetăndQ ș’adiționănd si tote violările legilor și vomă găsi că ele s’au făcutu mai multu, cu prisosu mai multu de către ómenii cei noui, de câte de către vechii privileghiațî. Se nu uităm mănca, căci este de mare însemnătate politică, căci lumineza fórte cestiunea, că toți protestară ageri contra violăriloru Căimăcămiei, ale foștilor ei privileghiațî și pre puținii contra violăriiorii făcute de către ómenii cei noui. A cui danie culpa? Libertatea Presei a fostu cu tăriă cu ’nverșiunare, puteril dice, combătută de către foștii privilegiați la începutulu anului 1859, însă fără isbăndă. Daru cine a propusu, chiaru la ’nceputulu acelui anu legea contra Presei de la Balta-limanO ? Domnitorele. Cine apoi a pusu presa supt regimele ordonanței, cine a combătutu-o în Cameră cu mai multă elocințâ, cine a fâcutu în Cameră majoritatea pentru legea asupra Presei, și cine nu sfirșit și a violată legile cele mai sacre, a uciso și Constituțiune și principii de la 89 și națiunea întregă ? Oamenii cei notii. Se nu ne mai lăsămil a ne orbi și astă# ura, căci ea, o rapețimu pentru a mia oră, întunecă și ne face a perde și puțina lumină ce mai avemfl. Este fórte adeverata că foștii privilegiați se temeau de poporu și nu voiau se-i da cea-a ce elel era în drepții se ceru, se ia. Nu voiau se de nici dreptul terenului pe pogonele de pämente pentru care muncise de sute de ani, nici dreptul și cetățenescul, dreptulfi flotii geloși, caprisîele iei, speranțiele iei, miile sele de genituri trecíitare conduse, neotărîte, cari se jucau în spiritului șeii ca nesce insecte în lumină. Ș’apoi de ce s’ar plânge Gasion ? Elit a avută ore și zile pe cănduatăți nu avusese nici minute. Ele o vanilă. La acestă dupe urmă cuvínta d-na de Naiboc se opria. Voia are ea se fiă uitată? Unii orgolii nestinsă, orgoliulii femeiescii, se revolta și’i striga că, chiaru căndu ea o va voio, nu va fi uitată nici uă dată. Acele vise de amide cari rolngăie pe órecari femei, și la cari nici una nu remăne fidelă, îl trecea fi prin spiritu. — Va veni ună timp și căndu ne vomii revede; îi voi fi întinde mâna, gândea ea; elu are spirite, vomii ședea de vorbă. Vera era în timpulunei celu mai frumos și, d-na de Nailhac plecă la băile de mare. Este moda de a alerga la alte sate împrăștiate pe țermurile Oceanului. Iată acele agitări ce se afla în Paris se găsescă și sub umbra lîn«florii terminilor». Obiceiele vieței d’a vota pentru toți. Făceau zec, forte refi. Credem și însă că pentru acestea avem fi dreptul și se-i criticăm fi, se dovedim și rătăcirea lorii în cestiunile politice și economice, daru nu ș’acelua d’a da cu petra întrenșii. El Dacă ómeni i eșiți din clasele comerciante, bărbați mulții mai luminați de cătu foștii priveligiațî, doctori în drepții și #ceafi, chiaru în #oa din urmă,— atunci căndfi foștii privilegiați au dat fi totii, — că nu dau nici uă palmă de pământii, cumu óre am fi putea da cu pótra în foștii bătrâni privilegiați? Cum fi era se se desfacă iei, d’uă dată și în tote, de idoiele lorii, de credințele lorii, de obiceiurile lorii? Cumfi era se vodei mai bine și mai limpede dreptatea și interesulfi generale, cănd fi fii poporului ș’ai burgesii vedeau ca și denșiî, ș’adese mai refi și de cătri dânșii? Ș’apoi, de ce se nu fim fi drepți, astă-i celfi puținii, și se mărturisfi cea-a ce seifi acumu toți: 1 -iii. Că celfi care îi înrîurea spre refi, îi ameția și-i făcea a nu mai vede limpede naintea lorii era Domnitorului alfi 2-lea. Că de la 62 pănă la 64 ei afi mersi totfi progresândfi și că ’nsfărșitu afi datfi totfi, ș’afi düfi astfifelfi în cătfi împroprietărirea satianilor si clăcași se se facă în adeverii în folosulfi tutuloru. Pentru ce darii națiunea, in mare parte, a fostfi în jioa de 2 Maiîi cu lovirea de Statfi? Căușele de căpetenie ale acestei rătăciri afi fostfi : 1. Ura contra foștiloru privelegiați. 2. Sperancia, provenită din nefeiință, că fondăndfi unii despotismfi care se represinte poporalii, vomii ajunge a fonda egalitatea, dreptatea și chiaru libertatea. Ura generale, propagată in cursul de 45 de ani contra foștilor si privelegiați, ne a făcuții se nu mai vei demir principii, credințele și purtarea ómenilorü noui, ne a făcuții, cumfice evangelia, se nu mai avem și ochi pentru brrna din ochiulu nostru. Nesciința ne a făcuții se nu scimu: 1. Că partea materială, deși este acea a care ne atinge mai lesne și ne face mai curînd și a suferi nu este însă cea mai anevoiă d’a se dobêndi. Nu este în lume uă singură revoluțiune care s’a făcutii numai pentru acestă concisiă. 2. Egalitatea naintea legilor și, desființarea claselor, ș’acordarea tutorii drepturilor și civile se priimesc și fără multă împotrivire de tote clasele privilegiate și mai culesnire încă de toți despoții. Clasele privilegiate, căndfi nu sunt fi orbite de pasiuni sau de nesciința, le priimesc și căci scifi că prin acesta reformă vor fi căsciga pănă ’n sfirșit și mai mult fi de cătfi vor fi perde. Ele însă, căndfi sunt fi luminate, nu priimesc si, * 9 eî trecute reveniră. Intr’uă # ea primi pe nini mulți, și se dănță în mică societate. Ea fu cea întâie care vorbi de d. de Bois d’Arci. En nu’si a-și nu pot fi priimi egalitatea de cătfi cu condițiune d’a ave și libertatea. Și cine ar putea pretinde ca clasa privilegiată se sacrifice privilegiele sale pentru plăcerea numai d’a se învesti alții cu vanitatea lorii, pentru plăcerea d’iy fi sclavi în tovărășiă cu toți ? ^Guvernele, principii domnitori, mai cu semă acei cari cugetă a deveni despoți, priimesc și cu cea mai mare mulțumire, ba înca o și provocă, egalitatea civile. Nu este nici unui despot fi inteliginte care s’o fi refusat și cănd și a vei jutsi că-i vine bine. Nu veijlurămfi noi pe Imperatulfi Rusifioru impingende Rusia întregă prin baionete și silindu-o a face cu sila noptea iei de 4 Augustei a Revoluțiunii francese de la 89, șefia adopta programa revoluțiunii nóstre de la 1848? Nu-l fi vedurăm fi, printr’uă singură trăsură de penă, emancipănd fi pe servi, sărăcind fi pe avuți și mai făr’a înavuți în realitate pe cei săraci? Și nu vețurăm fi c’acestă revoluțiune socială și democratică, decretată de Czarulfi nu i-a scăzut și în nimicu puterea asolută, ci ăncă i-a și măritu-o? Vai! Nu vețiurăm fi nimicu — nesclința și ura ne orbise — Czarulfi le a făcutu tóte acestea, cu puțini i nainte d’a se fi facului Vodă Cuza la 2 Mafii, și cu tóte acestea totfi ne aruncarămii de bună voie în cursa egalității despotice. Nu dămfi cu petra în cei cari au credut și că se póte funda egalitatea și libertatea prin despotismu. Cunoscem fi de mulții acestă rătăcire, și cunoscem fi omeni mari și virtuoși cari a fi căluții în asemenea orbiă. S’apărăm și tot fi noi și pe cei cari în sinceritate afi susținuții lovirea de Statfi în #ua de 2 Mafii. Ec3 ce a scris și inteligintele și ’n adeverii liberale. (1. de Tocqueville: (L’ancien régime et la Revolution). „Sunt și aplecații a crede că dacă Revoluțiunea s’ar fi făcuții de unii despotii, era nu in numele suveranității poporului și de către elfi ânsușî, ne ar fi lăsații mai puținii neiproprii d’a deveni într’nn #uă națiune liberă.“ Dacă dlarii Tocqueville a pututQ se s’amăgiască atăzii, de ce se nu credem fi că omenii noștrii politici au putut fi se se înșială întrunii modfi mult fi mai mare, mai grosolanii? Ideia unui principe a solului care se represinte poporulu, care se fie elfi și poporii și principe este vechiă, forte vechiă, căci este ideia imperiului Romanii și mai cu sema Bisanscina. La noi, nesciința unora, cunoscințțele greșite ce alții au dobînditu din midițianî,din mij foculu in care au trăit ofi atătii în țară cătți și în străinătate, j precumfi ș’acele ce afi culeșii din po bm a putură cu lesnire s’amăgescră pe mulți. „Putere asolută, unulfi mai mare peste toți, servitudinea sruptu numele de domnia poporului, egalitatea la jugfi. Elu avea ochii de culorea cea cari o au rasele violente și resbelice; albastrul și azurul se amesteca cu surulu ferului; sub domnirea pasiunilor spontanee, elfi devenit blândă, și profunda, sau mai tare și malsch înleieloriă de cătu fertila unei spate. Unu semnă albii tăia fruntea lui pe la jumătate. Cornițele Sándor Brady era Ungur. Fórte tînăr'si încă, ele luase parte la insurecțiunea cea mare din 1849. In legiinile de vitezi soldați cari combătură la Debreczin, la Tameswar, la Offen, elu își făcuse un a nume prin bravura sea. Născută pentru resbelu, în timpii de pace elu petrecea, ela era ajutată in aste petreceri de remășițele unei mare avere. Cornițele Sándor însemnase ye d-na de Nailhac. Odella jicea că au era mai bună valsori de cătu elfi Jo Trouville. Cea mare consecințe a vieței de la băi este de a crea între personele ce se vedu in tóte cailele vă întimitata ce dispare póte cu cele întîiu zecele ale lui Octombre, însă nimicii nu face seră supunere, al fi cărea a celui mai de căpeteniă carapterii este d’a rădica ómenilor si simțimentului afacerilor fi publice și politice sdrobind și întrănșii bărbăția sufletului, uă pirotelá, uă adormire deplină, uă centralizare necumpătată“, tăcere asolută peste tot fi, și menținută prin arme, prin amenințări, prin loviri de tot fi feltile și prin uă corupțiune din cele mai desfrânate, écá în parte tradițiuni bisantine, obiceiuri vechi, écá în totale regimele ce priimirăm și mai toți la 2 Mai, și éca și de ce principele Cuza era oglinda societății sale, precumu și căușele cari afi produs și lovirea de statui și afi făcuții se semărită în timpii de 20 de luni. Se nu dămfi darii cu patra în nimine, ci se ne silimü cu toții se ne cunoscemfi greșialele ca se ne scutimii de ele în viitoriu, se ne silimü, se scimu bine ce am fi făcuții pentru ca se scimfi ce se facem fi, se ’nvățămfi și noi toți cea a ce sciură numai țeranii în 1857, că nu pănea trupului ci aceaa a sufletului, libertatea rădică și ’nvîrtoșiasce uă națiune. Se facă flăcare în sine și revista consciinței sale în trecuții, ș’apoi va putea merge cu noi, în mai deplină cunoscință, în viitoriele studie. Monitoriulu din 4 Augustă publică ună referată către Consiliulu de Miniștri al d-lui Ministru al instrucțiunii publice și cultelor, în privința bugetului acestui ministeriu. Acestă referată fiindu interesante să vomă publicam numerulă viitorii. Mai publicămă și urmate uiele numiri în funcțiuni, vă decisiune și vă lămurire estrase din Monitoriu. Prin decretă cu data 30 Iulie anulă corenle, D. Costache Popescu, copistulă biuroului de constatare din județul Mehedinți, este numită și confirmată în postură de adjutoră la acelu biuroă. Prin decretă cu data 1 Augustă 1866, părintele arhimandriții Climent, se numesce profesoră de teologia dogmatică, morală și pastorală, la seminariula centrală din Iașî. O lojă directe și C. Mănciulescu, se confirmă în posturile de inspectori financiari, remuse vacante prin demisiunea d-lui Constantin Rojniță și depărtarea d-lui Atenoghen Anghelescu precum și d. Miltiade Antonescu, în postură de șălfi de biuroă, în loculu d-lui Georgescu. D. Iancu Teodoră, este numită și confirmații în postură de ajutoră ală biuroului de constatare din judeciată Tecuciă, în locul d-lui Nicolae Condurache, demisionată. Decisiune privitore la purtarea medalii de la 1848. Ministrul secretară de Stată la ministerul de resbelă. Avândă în vedere că mulți din cei ce au dobândită medalia comemorativă a luptei de la 1848 o purta în diferite chipuri, unii făcănd’uă in mică aici, și suntă cea mai mare parte, purtăndă dreptă semnă uă panglică la nasture. Amii decisă. Medalia comemorativă a luptei de la 1848, se va purta numai pe partea stăngă a peptului. In forma și dimensiile celei date de guvernă și hotărîte de lege. 29 iulie, 1866. Mulți orășeni veijondu pe D. Librecht circulăndă in trăsură #161 ° aceste, pe strate, ar fi crezută că guvernul ăa învoită acesta numitului fiindu arestată, învoirea dată D-lui Librecht de a merge sub pază pe la locurile unde ar crede că póte găsi cete saă dovedi in procesul ce are, este dată de curtea apelativă din Focșani, dră nu de guvernă. 9 ducea aminte de elfi, de cătfi numai pentru ca se nu i se împulecă i’a uitatu. In astă singurătate animată și pe unde treceau tóte viitele lumei, ea găndia cale vă dată la mătușă sea, dina Aurelan Unii surîsa trecea atunci pe fația iei.— îmi închipuiescu că ea ar fi mulțumită de mine, cjicea ea, rădăcinele amoriului n’afi putută întreba în inima unde spiritulu șeiia îmbiată cu secerea. Dacă am fostă într’unu visu, elu n’a durată de cătu uă #. Cumu se pate, cu tóte aste, ca biata mătușea mea se fi fostu fericită în ironia iei ? Eu nu suntă fericită în indiferenția mea. In timpulu acestuia, pintre personele cari le cunoscuse de curăndă , se deosibea una străină a cărui fisionomiă bărbătesca avea tóte semnele francheței și sumeției. Ună peră blondă dată înapoi și lungi mustăți blonde mai deschise arătau originea lui Prin decrete cu data 30 iulie anulă curentă. D. Alecsandru Nic. Lahovari, este numită în funcțiunile de secretară generală ală ministerului de ostenie și de stată, spre înlocuirea D-lui Ionn A. Cantacuzin demisionară. Prin decrete cu data 1 august a anului curentă. D-na E. Bălândscu, profesarea clas. IV și institutórea superiora a sculei de fete din Podula-Lunga din Iași, este permutată profesare de cl. III. la scala de fete din Ismailu, In loculü D-nei E. Barbovici, era acesta va trece profesare de cl. IV. și institutóra superiora la scóla de fete din Podulă-Lungă, în locul D-nei E. Bălănasca. Prin decrete cu data 1 Augustă 1866, D-nii Nicolae Georgescu, actuală șefă de biurcă din divisiune contribuțiuninască și se ’nlocuiască la Paris astă intimitate. Suntă ore regulate cănda toți se adună, Iată la acelă locă, toți facă împreună totii aceeașă preumblare, visilază totă aceleași peisagie, împartă totă aceleași plăceri. Se iniernescu de dece ori în două Jeci și patru de ore; dimindeas» se întelnescu in fundulă unei pădure, séra se întelnescă la bală. Uă narațiune începută pe măsulă marel e sfirșită sub lumina auă sută de luminări. Prin unu simțimîntă neesplicabile și confusu, însă sinceră în resultatele lui, fiinducă mai toți sciu c’uă dată băile sfîrșite nu se voru mai recunosce, se ascundă mai puțină și se prîmescu mai Ies««. Uă preumblare condusese într’uă sérră pe d-na de Naibac și pe Sándor într’uă pădure în mijloculü căreia era ună celet (casă în gustula helvețiană) a cărui galerii dominau marea apropiată. Dintr-ună oceană de familie, privirea se întinde unul oceană mai vastă în care schînteiînă valurile. Gemetele valurilor, ce sa aruncau spre țermuri se uniau cu șaptelea famijielorămiș- (Urmarea pe mine). Agintele principale ale reformei, ale moraliserei, ale civilisării unei societăți dupe mine e femeia. Ea ne nașce și îndreptadă primii noștri pași în lume; ea ne arată ce e tandreța, ce e simțibilitatea, ce e iubirea, ea ne înalțe semtimentele, ea ne inspiră curagială, ea ne susține adesea speranța în orele de descepțiune. Uă bună mamă produce buni cetățeni în societate, că bună comorta face totădeuna fericirea socrului seă. De aceea educațiunea femeii trebue se fie cea mai bine îngrijită intr’uă societate cu aspirațiune către viitoră. La noi educațiunea femeie! fu multă timpă neglijentă, și consecințele acestei neglijeri, s’aă simțită vali îndestulă. Astă# însă, mulțumită bărbațiloru luminați, ómenilor, aceloră care prin sacrificie nenumerate, prin suferințe și chiar prin martirul ă loru, sciură a aduce bine facátórele lumini ale civilisațiuniei vi érá, educațiunea femeii fu și dânsa introdusă la noi, și sperămă că pe fiitoru i se va da ună mai mare aventu. Pentru astă dată un averou decătă a ne felicita căci semânța bună ’și’a dată rodulă iei, și cu cultivatori înoate de unu dulce veniți. Pierile albe animau singurătatea albastră a orizontelui. In momentul ă căndu compania, din cari făceau parte d-na de Naibhac și cornițele Brady, ajunsă în umbrele acestui locă, noptea începuse. Vuiete conduse și dulci pluteau în aeruii caldă și parfumată; nouri roșii sau roși pluteau pe ceriulu azur. Natura ostenită și arsă de căldura #Ies, sa pregătea se durmă. Deja pădurea pe unde trecea fremetulu vântului, devenea negră. D-na de Naibhac și Sándor, răsfimați pe unulă din colțurile balconului se uitau dinaintea loru. La ce găndea Odedsa ? Se póte crede că Ungurulă gândea la d-na de Naibac. ESte vădată elu Intorcea ochii spre dînsa, și nu găsia că peisagiulu (sărită în umbră are linie mai dulci și mai plăcute decâtă acele ale gâtului și umerele loru vecine] sele. Ună necunoscută trecu pe sub balconu;lă femeiă era lăngâ elu.— Cătă de frumosă ar fi pentru doar astă singurătate ! diseră voce care se stinsă ca uă suflare.